R O M Â N I A
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
D E C I Z I A NR. 518
Ședința publică din data de 20 mai 2015
Președinte - E____ N________
Judecător - S_____ P______ B_______
Grefier - M_______ G____
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M______ T_____
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de inculpații D______ D_____ fiul lui I__ și A____, născut la data de 09 octombrie 1965, domiciliat în C______, ______________________, județul Prahova și D_________ A______ fiica lui D______ și E_______, născută la data de 29 noiembrie 1958, domiciliată în Bărbulești, _______________________, județul Ialomița împotriva sentinței penale nr. 250 din 11 noiembrie 2014 și încheierii de îndreptare a erorii materiale din camera de consiliu de la 20 noiembrie 2014, ambele pronunțate de Judecătoria C______, prin care:
I. 1. În temeiul disp. art. 290 Cp1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp1969, cu aplic. art. 76 lit. e Cp1969 rap. la art. 74 lit. a Cp1969, a art. 5 Cp, a fost condamnată inculpata D_________ A______, fiica lui D______ și E_______, născută la data de 29.11.1958 în București, domiciliată în București, Șoseaua C________, nr. 76, ______________________________________, CNP xxxxxxxxxxxxx, cetățean român, studii liceale, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (faptă din octombrie – noiembrie 2007).
2. În baza disp. art. 215 alin.1, 2 3 Cp1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp1969, cu aplic. art. 76 lit. c Cp1969 rap. la art. 74 lit. a Cp1969, a art. 5 Cp, aceeași inculpată a fost condamnată la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (faptă din octombrie – noiembrie 2007).
În temeiul disp. art. 33 litera a) Cp rap. la art. 34 litera b) Cp, s-au contopit pedepsele, aplicând inculpatei spre executare pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.
În baza disp. art. 71 alin. 2 C.p., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a, litera b Cod penal.
În temeiul disp. art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 (patru) ani, calculat conform art. 82 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.
În temeiul disp. art. 359 C.p.p., s-a atras inculpatei atenția asupra art. 83 Cod penal și art. 84 Cod penal privind împrejurările ce determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza disp. art. 109 Cp, inculpata a fost obligată să urmeze un tratament medical pană la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
S-a atras inculpatei atenția asupra disp. art. 109 alin. 2 Cod penal.
II. 1. În temeiul disp. art. 25 Cp1969 rap. la art. 290 Cp1969, cu aplic. art. 76 lit. e Cp1969 rap. la art. 74 lit. a Cp1969, a art. 5 Cp, a fost condamnat inculpatul D______ D_____, fiul lui I__ și A____, năsut la data de 09.10.1965 în municipiul C______, județul Prahova, domiciliat în municipiul C______, _______________________, județul Prahova, CNP xxxxxxxxxxxxx, cetățean român, studii profesionale, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (fp. octombrie – noiembrie 2007).
2. În baza disp. art. 291 Cp1969, cu aplic. art. 76 lit. e Cp1969 rap. la art. 74 lit. a Cp1969, a art. 5 Cp, același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals (fp. noiembrie2007).
3. În temeiul disp. art. 215 alin.1, 2, 3 Cp1969, cu aplic. art. 76 lit. c Cp1969 rap. la art. 74 lit. a Cp1969, a art. 5 Cp, a fost condamnat inculpatul D______ D_____ la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune (fp. Noiembrie 2007).
În baza disp. art. 33 litera a Cp rap. la art. 34 litera b Cp, s-au contopit pedepsele, aplicând inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.
În temeiul disp. art. 71 alin. 2 Cod penal s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a IIa, litera b Cod penal.
În baza disp. art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 (patru) ani, calculat conform art. 82 Cod penal.
În temeiul art. 71 alin. 5 C.p., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.
În baza disp. art. 359 C.p.p., s-a atras inculpatului atenția asupra art. 83 C.p. și art. 84 Cp privind împrejurările ce determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul disp. art. 109 Cp, inculpatul D______ D_____ a fost obligat să urmeze un tratament medical pană la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
S-a atras inculpatului atenția asupra disp. art. 109 alin. 2 Cod penal.
În temeiul disp. art. 397 Cpp, s-a dispus obligarea inculpatului D______ D_____ către partea civilă ________________________ la plata sumei de xxxxx.59 CHF în echivalent lei la cursul BNR/CHF din ziua plății.
În baza disp. art. 112 alin. 1 litera e Cp, s-a confiscat de la inculpata D_________ A______, în folosul statului, suma de xxxxx.00 CHF în echivalent lei la cursul BNR/CHF din ziua plății.
În temeiul disp. art. 274 alin. 1 C.p.p., fiecare inculpat a fost obligat să plătească statului suma de câte 700 lei cheltuieli judiciare.
S-a dispus avansarea sumei de 300 lei - reprezentând onorariu apărător oficiu desemnat pentru inculpata D_________ A______ - din fondurile Ministerului Justiției, prin decontare de către Tribunalul Prahova către Baroul Prahova.
Prin încheierea de îndreptare eroare materială din Camera de Consiliu de la 20 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria C______ în temeiul disp. art. 278 C.p.p. s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta sentinței penale nr. 250/11.11.2014 pronunțată de Judecătoria C______, în sensul că:
- schimbă temeiul de drept al aplicării măsurii de siguranță a obligării la tratament medical a inculpaților D_________ A______ și D______ D_____ din art. 109 C.p. în art. 113 C.p. 1969;
- dispune înlăturarea celui de-al doilea alineat II 2. cu următorul conținut: „În temeiul disp. art.291 cp 1969, cu aplic. art.76 lit. e cp 1969 rap. la art.74 lit. a cp 1969, a art.5 cp, condamnă pe inculpatul D______ D_____, fiul lui I__ și A____ , născut la data de 09.10.1965 în mun. Campina, jud. Prahova, la o pedeapsă de: 2(două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.(fp.noiembrie2007).” în sensul că inculpatul D______ D_____ este condamnat la o singură infracțiune de uz de fals prev. de art. 291 C.p..
În baza disp. art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 11 mai 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceea dată, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a da posibilitatea apelanților inculpați să depună concluzii și la cererea acestora, instanța a amânat pronunțarea la 19 mai 2015 și ulterior la 20 mai 2015, dată la care rămânând în deliberare, a adoptat următoarea decizie:
C U R T E A
Deliberând asupra apelurilor penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 250 din 11 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria C______ s-au hotărât următoarele:
I. 1. În temeiul disp. art. 290 Cp1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp1969, cu aplic. art. 76 lit. e Cp1969 rap. la art. 74 lit. a Cp1969, a art. 5 Cp, a fost condamnată inculpata D_________ A______-fiica lui D______ și E_______, născută la data de 29.11.1958 în București, domiciliată în București, Șoseaua C________, nr. 76, ______________________________________, CNP xxxxxxxxxxxxx, cetățean român, studii liceale, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (faptă din octombrie – noiembrie 2007).
2. În baza disp. art. 215 alin.1, 2 3 Cp1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp1969, cu aplic. art. 76 lit. c Cp1969 rap. la art. 74 lit. a Cp1969, a art. 5 Cp, aceeași inculpată a fost condamnată la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (faptă din octombrie – noiembrie 2007).
În temeiul disp. art. 33 litera a) Cp rap. la art. 34 litera b) Cp, s-au contopit pedepsele, aplicând inculpatei spre executare pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.
În baza disp. art. 71 alin. 2 C.p., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a, litera b Cod penal.
În temeiul disp. art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 (patru) ani, calculat conform art. 82 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.
În temeiul disp. art. 359 C.p.p., s-a atras inculpatei atenția asupra art. 83 Cod penal și art. 84 Cod penal privind împrejurările ce determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza disp. art. 109 Cp, inculpata a fost obligată să urmeze un tratament medical pană la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
S-a atras inculpatei atenția asupra disp. art. 109 alin. 2 Cod penal.
II. 1. În temeiul disp. art. 25 Cp1969 rap. la art. 290 Cp1969, cu aplic. art. 76 lit. e Cp1969 rap. la art. 74 lit. a Cp1969, a art. 5 Cp, a fost condamnat inculpatul D______ D_____-fiul lui I__ și A____, năsut la data de 09.10.1965 în municipiul C______, județul Prahova, domiciliat în municipiul C______, _______________________, județul Prahova, CNP xxxxxxxxxxxxx, cetățean român, studii profesionale, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (fp. octombrie – noiembrie 2007).
2. În baza disp. art. 291 Cp1969, cu aplic. art. 76 lit. e Cp1969 rap. la art. 74 lit. a Cp1969, a art. 5 Cp, același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals (fp. noiembrie2007).
3. În temeiul disp. art. 215 alin.1, 2, 3 Cp1969, cu aplic. art. 76 lit. c Cp1969 rap. la art. 74 lit. a Cp1969, a art. 5 Cp, a fost condamnat inculpatul D______ D_____ la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune (fp. Noiembrie 2007).
În baza disp. art. 33 litera a Cp rap. la art. 34 litera b Cp, s-au contopit pedepsele, aplicând inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.
În temeiul disp. art. 71 alin. 2 Cod penal s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a IIa, litera b Cod penal.
În baza disp. art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 (patru) ani, calculat conform art. 82 Cod penal.
În temeiul art. 71 alin. 5 C.p., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.
În baza disp. art. 359 C.p.p., s-a atras inculpatului atenția asupra art. 83 C.p. și art. 84 Cp privind împrejurările ce determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul disp. art. 109 Cp, inculpatul D______ D_____ a fost obligat să urmeze un tratament medical pană la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
S-a atras inculpatului atenția asupra disp. art. 109 alin. 2 Cod penal.
În temeiul disp. art. 397 Cpp, s-a dispus obligarea inculpatului D______ D_____ către partea civilă ________________________ la plata sumei de xxxxx.59 CHF în echivalent lei la cursul BNR/CHF din ziua plății.
În baza disp. art. 112 alin. 1 litera e Cp, s-a confiscat de la inculpata D_________ A______, în folosul statului, suma de xxxxx.00 CHF în echivalent lei la cursul BNR/CHF din ziua plății.
În temeiul disp. art. 274 alin. 1 C.p.p., fiecare inculpat a fost obligat să plătească statului suma de câte 700 lei cheltuieli judiciare.
S-a dispus avansarea sumei de 300 lei reprezentând onorariu apărător oficiu desemnat pentru inculpata D_________ A______ din fondurile Ministerului Justiției, prin decontare de către Tribunalul Prahova către Baroul Prahova.
Prin încheierea de îndreptare eroare materială din Camera de Consiliu de la 20 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria C______ în temeiul disp. art. 278 C.p.p. s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta sentinței penale nr. 250/11.11.2014 pronunțată de Judecătoria C______, în sensul că:
- schimbă temeiul de drept al aplicării măsurii de siguranță a obligării la tratament medical a inculpaților D_________ A______ și D______ D_____ din art. 109 C.p. în art. 113 C.p. 1969;
- dispune înlăturarea celui de-al doilea alineat II 2. cu următorul conținut: „În temeiul disp. art.291 cp 1969, cu aplic. art.76 lit. e cp 1969 rap. la art.74 lit. a cp 1969, a art.5 cp, condamnă pe inculpatul D______ D_____, fiul lui I__ și A____ , născut la data de 09.10.1965 în mun. Campina, jud. Prahova, la o pedeapsă de: 2(două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.(fp.noiembrie2007).” în sensul că inculpatul D______ D_____ este condamnat la o singură infracțiune de uz de fals prev. de art. 291 C.p..
În baza disp. art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria C______ din 14.06.2010 sub nr. 711/P/2008 a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a:
- inculpatei D_________ A______, fiica lui D______ si E_______, născută la data de 29.11.1958 în București, sector 4, pentru săvârșirea în concurs real de fapte penale a infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 Cp, cu aplic. art. 41 al. 2 Cp și înșelăciune, ambele în formă continuată prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 Cp, cu aplic. art. 41 al. 2 Cp și art. 33 lit. a Cp, constând în aceea că la începutul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie 2007, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a falsificat mai multe înscrisuri sub semnătură privată, pe care le-a folosit personal sau le-a înmânat altei persoane pentru a le folosi în vederea obținerii de credite frauduloase, în sumă de 25.000 CHF, respectiv 22.700 CHF, de la S.C. B_______ S.A. Sucursala C______;
- inculpatului D______ D_____, fiul lui I__ și A____, născut la data de 09.10.1965 în C______, județul Prahova, pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 Cp rap. la art. 290 Cp, uz de fals, prev. de art. 291 Cp și înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1, 2 și 3 Cp și art. 33 lit. a Cp, constând în aceea că a determinat o altă persoană să întocmească înscrisuri falsificate, cu ajutorul cărora i-a indus în eroare pe reprezentanții S.C. B_______ S.A. Sucursala C______, de unde a obținut la începutul lunii noiembrie 2007, în mod fraudulos, un credit în valoare de 22.700 CHF.
Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a stabilit în fapt următoarele:
La data de 07.03.2008, Poliția municipiului C______ s-a sesizat din oficiu cu privire la obținerea de către inculpații D_________ A______ și D______ D_____ de credite de la S.C. B_______ S.A. Sucursala C______, prin folosirea unor înscrisuri sub semnătură privată falsificate.
Din cercetările efectuate în cauză, s-a stabilit că la sfârșitul lunii octombrie 2007, inculpata D_________ A______ s-a prezentat la sediul S.C. B_______ S.A. Sucursala C______ unde, prin folosirea unei adeverințe de venit falsificate, care atesta în mod mincinos că este încadrată în muncă la S.C. Adryany Eximcom Serv S.R.L. București, având un venit lunar de 1617 de lei, a obținut în mod fraudulos un credit de consum în sumă de 25.000 CHF, inducându-i în acest mod în eroare pe reprezentanții unității bancare care, daca ar fi cunoscut că aceasta nu este încadrată în muncă, nu i-ar fi aprobat împrumutul.
La începutul lunii noiembrie 2007, inculpatul D______ D_____ a obținut în același mod, de la aceeași unitate bancară, un credit de consum în sumă de 22.700 CHF. Pentru obținerea împrumutului, inculpatul s-a folosit de o adeverință de venit falsificată de către inculpata D_________ A______, care atesta în mod mincinos că este încadrat în muncă la S.C. Adryany Eximcom Serv S.R.L. București, având un venit lunar de 1534 de lei.
Situația de fapt reținută rezultă cu certitudine din coroborarea probatoriilor administrate în faza urmăririi penale: procesele-verbale de sesizare din oficiu (filele 3, 4), acte puse la dispoziție de societatea bancară păgubită (filele 7-36), rapoarte de constatare tehnico-științifică grafoscopică (filele 60-67, 88-94), adrese emise de partea civilă (filele 95-98, 100-101), declarații de martori (filele 102-110), declarațiile celor 2 inculpați (f. 115-118, 122-124, 127-128), cu probatoriile administrate în faza cercetării judecătorești.
Astfel, cu ocazia audierii sale în instanță, cu respectarea garanțiilor procesuale, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, la termenul de judecată din data de 13.12.2011, inculpata D_________ A______ a declarat că nu recunoaște săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimisă în judecată și a arătat că numitul A______ C_______ îi datora o sumă de bani, astfel încât s-a întâlnit cu acesta la domiciliul inculpatului D______ D_____, unde A______ C_______ i-a propus să obțină un împrumut pe numele ei, sens în care venise acolo și cu un set de acte, printre care și un contract de muncă, pe care inculpata l-a semnat, mergând ulterior la bancă, de unde a ridicat suma de xxxxx CHF. A mai precizat că numitul A______ C_______ îi datora suma de xxxxx euro și a reușit să îl contacteze pe acesta cu ajutorul lui D______ D_____.
A mai susținut inculpata că a acceptat ca împrumutul să fie mai mare decât suma ce-i era datorată deoarece A______ C_______ avea nevoie de diferența de bani. Inculpata a mai precizat că a semnat contractul în calitate de angajată la firma numitului A______, despre care a arătat că știa că l-ar fi ajutat și pe inculpatul D______ D_____ să obțină, în același mod, un credit de la B_______. A arătat că a fost împreună cu acesta din urmă în aceeași zi să ridice banii. A mai susținut și că numitul A______ nu a achitat nicio rată, deși se angajase la aceasta, împrejurare cu privire la care a sesizat organele de poliție. A mai precizat inculpata că nu a fost angajata respectivei societăți și că a semnat actele în baza promisiunii că va fi angajată. (fila 127).
Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova (filele 156-160) rezultă că inculpata D_________ A______ se confruntă cu o situație materială deficitară, ce s-a accentuat în timp datorită angrenării acesteia într-o ________ situații de risc (diferite tranzacții financiare). Potrivit referatului, problemele legate de starea de sănătate, precum și cele de vârstă nu-i oferă posibilitatea încadrării într-un loc de muncă, situație care, pe fondul dificultăților materiale și financiare, o poate determina pe inculpată să se implice într-o nouă faptă cu caracter antisocial. S-a evidențiat necesitatea realizării unei intervenții specializate pe problemele sale de natură psihică.
La termenul de judecată din data de 13.12.2011 a fost încuviințată, la solicitarea Ministerului Public, administrarea probei testimoniale cu audierea martorilor din cursul urmăririi penale și la solicitarea inculpatei D_________ A______- proba cu acte în circumstanțiere.
Astfel, la termenul de judecată din data de 20.03.2012, au fost audiați martorii: T___ F_____ (fila 180), T___ A_____ (fila 181) și D____ I___ (fila 182).
Martorii T__ F_____ și T__ A_____, administratori ai societății Adriani Serv SRL, au arătat că nu îi cunosc pe niciunul dintre inculpați, care nu au fost angajați la societatea pe care o administrează. De asemenea, au arătat că adeverințele de venit nu au fost emise de societate, semnătura și ștampila nu aparțin societății lor.
Potrivit martorului D____ I___, consultant credite bancare, acesta a fost contactat de inculpata D_________ A______ în vederea obținerii unui credit bancar. Aceasta s-a prezentat cu toată documentația necesară și, nesesizând nimic suspect, martorul a înaintat dosarul cu referatul de aprobare la B_______ C______, iar după circa o săptămână a informat-o pe D_________ A______ că i-a fost aprobat creditul și că se poate prezenta la bancă să-l ridice.
Ulterior, cu același scop, inculpata D_________ A______ i l-a prezentat pe inculpatul D______ D_____, cu privire la care s-a procedat în aceeași manieră. De asemenea, martorul a declarat în fața primei instanțe că inculpata i-a solicitat să declare în fața organelor de cercetare că aceasta i-a fost recomandată de numitul A______ C_______.
La termenul de judecată din data de 15.05.2012, la solicitarea inculpatului D______ D_____, acestuia i-a fost încuviințată administrarea probelor cu înscrisuri și un martor. De asemenea, la termenul de judecată din 05.06.2012, inculpaților le-a fost admisă proba cu expertiza medico-legală psihiatrică, solicitată în vederea stabilirii discernământului la data comiterii faptelor.
La rândul său, cu ocazia audierii sale în instanță, cu respectarea garanțiilor procesuale, în prezența apărătorului ales, la termenul de judecată din data de 15.05.2012, inculpatul D______ D_____ a declarat că nu recunoaște săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și a apreciat că urmărirea penală s-a efectuat superficial, nefiind avute în vedere toate probele de la dosar. A precizat că martorul D____, este cel care a redactat și semnat înscrisurile falsificate, fiind implicat, împreună cu angajații băncii, într-o rețea prin intermediul căreia își însușeau sumele de bani pe care diverse persoane erau determinate să le obțină prin împrumuturi de la bancă.
A mai susținut inculpatul că lui și coinculpatei D_________ A______ li s-a spus că în acte figurează ca angajați și că societatea respectivă și-a asumat responsabilitatea de a achita toate datoriile la stat.
Inculpatul a precizat că martorul D____ S____ a fost cel care a completat contractele pe care el și inculpata D_________ A______ doar le-au semnat, contracte ce ulterior ar fi fost înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă de reprezentantul firmei de la București. De asemenea, inculpatul a menționat că, după ce a aflat că sunt implicați și angajați ai băncii, a sesizat verbal organele din cadrul Poliției municipiului C______. A mai arătat, totodată, că nici el și nici inculpata D_________ A______ nu au beneficiat de banii împrumutați, sumele ajungând la o persoană din București și la asociatul acesteia, A______ C_______, acesta din urmă datorându-i, de fapt, sume de bani la care a fost obligat prin sentințe judecătorești. Inculpatul a susținut că numitul A______ C_______ nu și-a achitat datoriile, astfel încât inculpatul a devenit proprietar al bunurilor imobile ale acestuia. De asemenea, inculpatul a susținut că a achitat din ratele aferente împrumutului în locul numitului A______ C_______ (fila 225).
Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova (f. 228-231) rezultă că inculpatul D______ D_____ manifestă un comportament deviant. S-a precizat că incapacitatea de a conștientiza consecințele faptelor sale ca urmare a problemelor de natură psihică au stat la baza adoptării de către inculpat a acestui comportament deviant. Potrivit referatului, experiența cercetării penale nu l-a făcut pe inculpat să conștientizeze consecințele manifestării unei conduite antisociale. S-a conchis că inculpatul va avea un comportament ilicit, iar riscul de săvârșire de noi infracțiuni poate fi diminuat prin aplicarea unor măsuri legale, care să fie în concordanță cu faptele comise și cu problemele medicale.
La data de 18.09.2012 Serviciul Județean de Medicină Legală Prahova a depus la dosar rapoartele de expertiză medico-legală psihiatrică întocmite pentru inculpații D_________ A______ (filele 260-261) și D______ D_____ (filele 262-265).
Având în vedere că între concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală psihiatrică și înscrisurile medicale depuse la dosar de către inculpați s-au constatat contradicții, la termenul de judecată din 23.10.2012 instanța de fond a dispus efectuarea unor noi expertize psihiatrice lde către Institutul Național de expertize Medico-Legale București.
Acestea au fost depuse la data de 13.10.2014, fiind avizate de Comisia de avizare și control de pe lângă INML București.
Astfel, potrivit concluziilor Raportului de nouă expertiză psihiatrică privind pe inculpata D_________ A______ (filele 276-283), aceasta a prezentat în perioada octombrie-noiembrie 2007 tulburare mixtă de personalitate. Inculpata a avut păstrată capacitatea psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor social negative ale faptelor pentru care este judecată și față de care discernământul a fost păstrat. D__ fiind afecțiunea psihică și potențialul antisocial, comisia a recomandat aplicarea măsurii de siguranță medicală prev. de art. 109 Cod penal.
În privința inculpatului D______ D_____, prin Raportul de nouă expertiză psihiatrică (filele 265-274) s-a concluzionat că acesta a prezentat în perioada octombrie-noiembrie 2007 tulburare mixtă de personalitate. Inculpatul a avut păstrată capacitatea psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor social negative ale faptelor pentru care este judecat și față de care discernământul a fost păstrat. D__ fiind afecțiunea psihică și potențialul antisocial, comisia a recomandat aplicarea măsurii de siguranță medicală prev. de art. 109 Cod penal.
În cauză a fost administrată și proba cu înscrisuri.
Persoana vătămată ________________-a constituit parte civilă în cauză în cursul urmăririi penale, cu suma de 25.962 CHF. Cu adresa depusă la dosarul cauzei la data de 01.02.2011 (fila 42), partea civilă a precizat că prejudiciul cauzat de inculpatul D______ D_____ în sumă de xxxxx,59 CHF se constituie din debitul principal restant de xxxxx,1 CHF și dobânzi și comisioane restante în cuantum de 7515,49 CHF. De asemenea, s-a precizat că inculpata D_________ A______ nu figurează cu debite restante la B_______ SA, întrucât creditul contractat de aceasta a fost lichidat ca urmare a vânzării creanțelor neperformante către Varde Investments Ireland Limited SRL.
Cu adresa depusă la dosarul cauzei la data de 02.06.2011 (fila 77), ____________________________ SRL, administrator de active al Varde Investments Ireland Limited SRL, a învederat instanței că nu se constituie parte civilă în procesul penal împotriva inculpatei D_________ A______.
În drept, instanța de fond a stabilit că faptele inculpatei D_________ A______, care la începutul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie 2007, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a falsificat mai multe înscrisuri sub semnătură privată, pe care le-a folosit personal sau le-a înmânat altei persoane pentru a le folosi în vederea obținerii de credite frauduloase, în sumă de 25.000 CHF, respectiv 22.700 CHF, de la S.C. B_______ S.A. Sucursala C______, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 Cp 1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp 1969, și înșelăciune în formă continuată, perv. de art. 215 alin.1, 2 3 Cp 1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp 1969.
Faptele inculpatului D______ D_____, care a determinat o altă persoană să întocmească înscrisuri falsificate, cu ajutorul cărora i-a indus în eroare pe reprezentanții S.C. B_______ S.A. Sucursala C______, de unde a obținut la începutul lunii noiembrie 2007, în mod fraudulos, un credit în valoare de 22.700 CHF, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 Cp 1969 rap. la art. 290 Cp 1969, uz de fals, prev. de art. 291 Cp 1969 și înșelăciune, prev. de art. 215 alin.1, 2, 3 Cp 1969.
Pentru stabilirea încadrării juridice a infracțiunilor într-una din legile penale succesive, conform art.5 cod penal privind legea penală mai favorabilă aplicabilă în situația în care între data faptei și cea a judecății a intervenit o succesiune de legi penale, judecătorul fondului a argumentat că identificarea legii penale mai favorabile se face pe baza a patru criterii: condițiile de incriminare, cerințele privind tragerea la răspundere penală, condițiile de sancționare și consecințele condamnării care se aplică unitar, conform deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014.
Astfel, analizând dispozițiile Noului Cod penal și ale Codului penal anterior, s-a constat că limitele de pedeapsă prevăzute de noua reglementare sunt mai ridicate decât cele din Codul penal de la 1969 în ceea ce privește infracțiunile de fals pentru care cei 2 inculpați au fost trimiși în judecată, precum și faptul că Noul Cod penal sancționează mai sever concursul de infracțiuni, iar sub aspectul modalității de executare a pedepsei, că prevederile vechiului cod penal relative la suspendarea condiționată a executării pedepsei spre care se va orienta sunt mai favorabile inculpaților, întrucât instituie condiții mai puțin restrictive decât cele aleart. 91 și următoarele din noul cod penal.
Apoi, la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților D_________ A______, și D______ D_____, prima instanța a avut în vedere dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială a codului penal anterior, împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valorile sociale ocrotite, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, precum și circumstanțele lor personale constând în aceea că nu au antecedente penale, au avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal, ambii suferă de tulburare mixtă de personalitate, considerente în raport de care a recunoscut în favoarea lor circumstanțe atenuante personale și le-a aplicat pedepse coborâte sub minimul special legal, stabilind ca executarea pedepselor rezultante calculate conform art.33 lit.a și 34 lit.b cod penal anterior să fie suspendată condiționat deoarece cerințele art.81 din același cod sunt îndeplinite cumulativ.
Pe cale de consecință, conform art. 71 Cod penal, a aplicat fiecărui inculpat și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și lit. b Cod penal anterior(dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat).
Ca urmare a suspendării condiționate a executării pedepsei principale pentru instanța de fond a suspendat și executarea pedepselor accesorii, în temeiul conform art. 71 alin. 5 Cod penal anterior iar conform art. 359 Cod procedură penală a atras inculpaților atenția asupra disp. art. 83 Cod penal 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul în care în cursul termenului de încercare vor săvârși noi infracțiuni.
Având în vedere rapoartele de expertiză medico-legală privind pe inculpați, precum și recomandările pe care acestea le cuprind, în temeiul disp. art. 113 Cod penal anterior, s-a dispus obligarea inculpatului D______ D_____ și a inculpatei D_________ A______ la tratament medical până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol pe care afecțiunile de natură psihică ale acestora le poate genera(conform încheierii de îndreptare a erorii sentinței din 20 nov.2014-fila 335 vol.II supliment). Ca urmare a acestei măsuri, inculpaților li s-a atras asupra disp. art. 113 alin. 2 l Cod penal 1969, privind înlocuirea tratamentului cu internarea medicală, dacă aceștia nu se vor prezenta la tratament.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în baza art. 397 Cod proc. penală, prima instanță l-a obligat pe inculpatul D______ D_____ la plata sumei de xxxxx.59 CHF în echivalent lei la cursul BNR/CHF din ziua plății către partea civilă ________________________, reprezentând prejudiciul cauzat unității bancare prin săvârșirea infracțiunilor, sumă ce înglobează debitul principal restant precum și dobânzile și comisioanele restante.
Având în vedere că în cauză nu a fost exercitată vreo acțiune civilă față de inculpata D_________ A______, în temeiul disp. art. 112 alin. 1 litera e Cod penal, s-a dispus confiscarea de la aceasta, în folosul statului, a sumei de xxxxx.00 CHF în echivalent lei la cursul BNR/CHF din ziua plății, sumă dobândită prin săvârșirea infracțiunilor.
Ca urmare a condamnării, în temeiul disp. art. 274 alin. 1 Cod proc. penală, inculpații au fost obligați la plata de cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi avansat de către Ministerul Justiției, prin decontare Serviciul Contabilitate Tribunalul Prahova către Baroul Prahova.
Împotriva sentinței, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale pronunțate la data de 20 nov.2014( fila 335 vol.II supliment) au declarat apeluri ambii inculpați (filele 4-9) susținând în esență și în comun că soluția este greșită deoarece se impunea achitarea iar nu condamnarea lor deoarece nu au avut discernământ la data faptelor, așa cum rezultă din actele medicale pe care le-au
depus la instanța fondului și rezultă și din considerentele expertizelor medico-legale efectuate în cauză de Serviciul județean de medicină legală și de Institutul Național Medico-Legal București(denumit în continuare INML”M___ Minovici”București).
Sub acest aspect, cei 2 apelanți-inculpați au solicitat în comun în instanța de apel avizarea expertizei medico-legale de către Comisia Superioară de Avizare și Control din cadrul INML.
Cererea a fost respinsă, așa cum rezultă din încheierea dezbaterilor fiindcă avizarea actelor medico-legale care se dispune numai în situația în care între concluziile a două lucrări de expertiză medico-legală efectuate anterior sunt contradicții ce impun reevaluarea situației de către comisia de medici experți în sensul confirmării uneia dintre ele, a fost făcută prin Avizele nr.E2/xxxxx/2012 din 13 oct.2014 și respectiv nr. .E2/xxxxx/2012 din 13 oct.2014 de către Comisia Superioară de Avizare și Control a Institutul Național Medico-Legal București”M___ Minovici”București (filele 264 și 275 vol.II dosar fond) care evaluând atât rapoartele de primă expertiză medico-legală nr.584 din 29.06.2012(privind pe inculpata D_________ A______) și nr.587 din 29.06.2012(privind pe inculpatul D______ D_____) ambele întocmite de Serviciul Județean de Medicină Legală Prahova(filele 260-265 vol.I dosar fond) raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr.1262 din 24 dec.2013 al aceluiași serviciu medico-legal( privind pe inculpatul D______ D_____ privind pe inculpatul D______ D_____-filele 226-228 vol.II dosar fond) cât și Raportul de Nouă expertiză medico-legală psihiatrică nr. A6/xxxxx/2012 din 7.oct.2014 (filele 265-274 vol.II dosar fond privind pe inculpatul D______ D_____) și nr.A6/xxxxx/2012 din 7 oct.2014 (filele 276-283 vol.II dosar fond privind pe inculpata D_________ A______) ambele întocmite de Institutul Național Medico-Legal București”M___ Minovici”București, astfel că o nouă avizare nu mai este posibilă în condițiile legii.
Apelantul-inculpat D______ D_____ a mai susținut și că s-au aflat în eroare cu privire la caracterul nelegal al înscrisurilor reprezentând documentația cerută și depusă la unitatea bancară pentru obținerea creditului, având reprezentarea că a încheiat contracte valide și corecte deoarece la data împrumutului avea un contract de muncă vizat de Inspectoratul Teritorial de Muncă, așa încât pe temeiul art.30 din noul cod penal, se impune achitarea sa de sub orice învinuire.
În plus, el a susținut și că nu a comis vreo infracțiune de instigare la uz de fals, așa cum însuși procurorul de ședință a admis prin concluziile puse la dezbateri astfel că pentru celelalte două infracțiuni recunoscute-de înșelăciune și uz de fals- ținând seamă și de faptul că a achitat o parte a prejudiciului, se impune renunțarea la aplicarea pedepsei conform art.80 cod penal.
În subsidiar, apelantul-inculpat D______ D_____, prezent la judecată, a admis comiterea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, declarând cu prilejul audierii sale în instanța de control judiciar (filele 50-51) că a fost manipulat de alte persoane care au și beneficiat de creditul bancar și a solicitat aplicarea de circumstanțe cu efect atenuant și coborârea pedepselor sub minimul lor special legal(filele 55-57).
Prin concluziile scrise, apelanta-inculpată D_________ A______ (filele 53-54) a solicitat de asemenea recunoașterea în favoarea sa de circumstanțe atenuante și constând în aceea că este pensionată medical iar starea sa de sănătate se alterează zilnic și coborârea pedepselor sub minimul lor special legal.
Curtea, verificând hotărârea apelată în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale care au incidență în cauză dar și sub toate aspectele de fapt și de drept astfel cum impune art.417 alin.2 cod pr.pen., constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Pe baza probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât și cu prilejul cercetării judecătorești, prima instanță a stabilit corect situația de fapt care, deși contestată inițial de cei 2 inculpați D______ D_____ și D_________ A______, a fost finalmente confirmată de aceștia în instanța de control judiciar când apelantul-inculpat D______, prezent personal și audiat, a recunoscut necondiționat două dintre cele trei infracțiunile pentru care s-a stabilit răspunderea sa penală prin sentința judecătoriei, iar apelanta-inculpată D_________ A______, prin concluziile scrise, a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, coborârea pedepsei rezultante sub minimul special legal prin acordarea de circumstanțe atenuante personale și suspendarea sub supraveghere a pedepsei conform art.861 cod pena(filele 53-54).
În plus, Curtea constată că în realitatea lor faptele penale pentru care cei 2 inculpați au fost trimiși în judecată și condamnați în primă instanță, există în materialitatea lor fiindcă motivul solicitării de a fi achitați l-a constituit pretinsa lipsă a discernământului în primul rând și o presupusă eroare de fapt, în al doilea rând(critică formulată exclusiv de apelantul-inculpat D______ D_____).
Astfel, Curtea reține în acord cu judecătorul fondului că inculpata D_________ A______ s-a prezentat într-una din ultimele zile ale lunii octombrie 2007 la unitatea bancară aparținând ________________________ C______, însoțită de coinculpatul D______ D_____, unde a prezentat o adeverință de venit falsă căci atesta în mod mincinos că era salariata _______________________.SRL București și avea un venit lunar de 1617 lei, document pe baza căruia a obținut fraudulos, înșelând banca creditoare, un împrumut de 25.000 franci elvețieni(CHF).
Apoi, prin aceeași modalitate infracțională și în baza aceleiași hotărâri delictuoase, inculpata a mai confecționat o adeverință falsă atestând în mod mincinos și că inculpatul D______ D_____ este angajatul aceleiași firme, având un venit lunar de 1534 lei, document cu care acesta din urmă a obținut de la aceeași unitate bancară la începutul lunii noiembrie 2007, un credit de 22.700 CHF(franci elvețieni) înșelând în aceeași manieră banca prin prezentarea ca fiind reală a unei situații mincinoase, dovedită ca atare prin Raportul de constatare tehnico-științifică grafică nr.xxxxxx din 2 iunie 2009 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ Prahova care a stabilit că scrisul din ambele adeverințe de venit:nr.176 din 30 octombrie 2007 și nr.181 din 1 noiembrie 2007 îi aparține inculpatei D_________ A______(filele 88-94 vol.I dosar fond).
În același timp, niciunul dintre cei 2 administratori ai societății _______________________.SRL București, audiați ca martori atât în faza de urmărire penală cât și în instanță(filele 102-105 și 180-181 vol.I dosar fond) nu a confirmat că inculpații au fost vreodată angajații lor, că au încheiat cu aceștia contracte de muncă, negând că semnăturile și ștampilele societății aplicate pe adeverințele de venit prezentate unității bancare le-ar aparține(filele).
D____ urmare, susținerea inculpatului D______ D_____, reluată inclusiv în apel, că a avut un contract de muncă vizat de Inspectoratul Teritorial de Muncă, încheiat cu
respectiva societate și că acest document l-a determinat să se afle în eroare asupra legalității operațiunii bancare a împrumutului pe care l-a cerut și obținut, nu este relevantă pentru stabilirea vinovăției penale deoarece indiferent de natura unor eventuale raporturi de muncă anterioare datei comiterii infracțiunilor, acestea nu îi îndreptățeau pe cei 2 inculpați să prezinte societății bancare documente falsificate special pentru obținerea frauduloasă a celor două împrumuturi.
În același timp, Curtea consideră nejustificată și critica apelantului-inculpat D______ D_____ privind infracțiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată despre care a susținut că nu a săvârșit-o fiindcă nu s-a stabilit cine e persoana pe care a determinat-o să comită o faptă penală(fila 8 apel) însă în locuința sa au fost stabilite detaliile acțiunilor infracționale ulterioare, inclusiv semnarea formularelor privind contractele de muncă și documentele pentru obținerea creditelor iar inculpata D_________ A______ a fost însoțită în ziua ridicării efective a sumei împrumutate, în interiorul băncii, de acest inculpat (fila 128 vol.I dosar fond).
Martorii S____ M______ audiat în faza de urmărire penală(filele107-108 vol.I dosar fond) și D____ I__ S____(filele 109-110 și 182 vol.I dosar fond) au relatat că la propunerea lui D______ D_____(și a altei persoane pentru care nu a fost sesizată instanța-A______ C_______) coinculpata D_________ A______ a obținut împrumutul de la B_______ și D______ D_____ este cel care a prezentat documentele necesare consultantului de credite bancare.
În plus, apelanta-inculpată însăși a susținut prin concluziile scrise depuse în apel că D______ D_____ este cel care i-a făcut cunoștință cu A______ C_______(fila 54).
Acestor argumente li se adaugă și împrejurarea că inițial acest inculpat a declarat apel și pentru coinculpată câtă vreme numai el a semnat cererea formulată în termenii”D______ D_____ și D_________ A______”(fila 5) ceea ce demonstrează că prin toate acțiunile sale a determinat-o să comită infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, așa cum a fost reținută de instanța fondului.
Deși declarațiile celor 2 inculpați conțin detalii și amănunte referitoare la mobilul pentru care au desfășurat această activitate infracțională precum și scopul urmărit prin obținerea frauduloasă a sumelor acordate drept credite de unitatea bancară păgubită, acestea sunt împrejurări extrinseci cauzei câtă vreme ceea ce li se impută este înșelarea băncii prin prezentarea și folosirea unor documente false în lipsa cărora nu ar fi obținut cele două sume ce au făcut obiectul contractelor de împrumut bancar.
Cum nici la confecționarea acestora, nici la prezentarea și folosirea lor efectivă și ulterioară, alături de alte documente, la unitatea bancară creditoare nu au participat alte persoane, orice susțineri referitoare la litigiile civile privind restituirea unor sume, implicarea indirectă a altor persoane care le-ar fi sugerat că îi pot angaja pe inculpați, că vor achita la termene, ratele împrumuturilor, nu-i absolvă de răspunderea penală stabilită corect de instanța fondului și sub aspectul formei de vinovăție cu care ambii inculpați au acționat.
Sub acest aspect, verificând critica referitoare la lipsa discernământului, Curtea constată că Rapoartele de Nouă expertiză medico-legală psihiatrică nr. A6/xxxxx/2012 din 7.oct.2014 (filele 265-274 vol.II dosar fond privind pe inculpatul D______ D_____) și nr.A6/xxxxx/2012 din 7 oct.2014 (filele 276-283 vol.II dosar fond privind pe inculpata D_________ A______) ambele întocmite de Institutul
Național Medico-Legal București”M___ Minovici”București, astfel cum au fost avizate prin Avizele nr.E2/xxxxx/2012 din 13 oct.2014 și respectiv nr. E2/xxxxx/2012 din 13 oct.2014 de către Comisia Superioară de Avizare și Control a Institutul Național Medico-Legal București”M___ Minovici”București (filele 264 și 275 vol.II dosar fond) au clarificat situația discernământului ambilor inculpați, așa încât orice dubiu legat de pretinsa lor iresponsabilitate datorată bolilor psihice de care suferă, potrivit actelor medicale depuse la dosar, a fost înlăturat.
O ultimă critică a ambilor inculpați vizează neacordarea circumstanțelor cu efect atenuant și reindividualizarea pedepselor în raport și de legea penală mai favorabilă.
În aplicarea art.5 cod penal care obligă instanța de judecată să aplice inculpatului legea penală mai favorabilă în cazul unei succesiuni de legi penale intervenite între data comiterii faptelor și cea a judecății, Curtea constată că în mod corect prima instanță a stabilit ca fiind lege penală mai favorabilă codul penal anterior, pe baza criteriului aprecierii globale conform Deciziei nr.265/2014 a Curții Constituționale datorită tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni și modalității de executare dispuse de instanța fondului, aceea a suspendării condiționate a executării pedepselor aplicate.
D____ consecință, nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor potrivit noului cod penal, așa cum a susținut apelanta-inculpată D_________ A______ iar referitor la circumstanțele atenuante personale, se constată că acestea au fost recunoscute și acordate ambilor inculpați de către instanța fondului, ceea ce a și determinat coborârea pedepselor aplicate sub minimul lor special legal.
Pentru toate considerentele care preced, Curtea constatând că sentința apelată este legală și temeinică sub toate aspectele iar criticile apelanților-inculpați sunt nefondate, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod proc. penală le va respinge ca atare apelurile exercitate împotriva sentinței penale nr. 250 din 11 noiembrie 2014 și încheierii de îndreptare a erorii materiale din camera de consiliu de la 20 noiembrie 2014, ambele pronunțate de Judecătoria C______, cu consecința obligării apelanților-inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat și în care vor fi incluse și sumele reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod proc. penală respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații D______ D_____ fiul lui I__ și A____, născut la data de 09 octombrie 1965, domiciliat în C______, ______________________, județul Prahova și D_________ A______ fiica lui D______ și E_______, născută la data de 29 noiembrie 1958, domiciliată în Bărbulești, _______________________, județul Ialomița împotriva sentinței penale nr. 250 din 11 noiembrie 2014 și încheierii de îndreptare a erorii materiale din camera de consiliu de la 20 noiembrie 2014, ambele pronunțate de Judecătoria C______.
Obligă apelantul inculpat D______ D_____ la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 50 lei onorariu parțial pentru avocatul desemnat din oficiu până la prezentarea avocatului ales și pe apelanta inculpată D_________ A______ la plata sumei de 550 lei cu același titlu din care suma de 300 lei reprezintă onorariu avocat desemnat din oficiu, sumele de mai sus reprezentând onorariile avocaților din oficiu urmând a fi avansate din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 mai 2015.
Președinte,Judecător,
E____ N________ S_____ P______ B_______
Grefier,
M_______ G____
Red. SPB
2 ex. / 26 iunie 2015
Dosar fond nr. XXXXXXXXXXXXX Judec. C______
Judec. fond T______ S_____
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006