Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX Apel – Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_______

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din data de 10 septembrie 2015

Instanța compusă din:

Președinte - P_______ M_____ M______

Judecător - H________ G___ A____

Grefier - F______ G___________ G______

DECIZIA NR. 7 0 1

Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul – intimat I____________ de Poliție Județean B_______, în contradictoriu cu intimatul – petent B_____ M_____ C______, împotriva sentinței civile nr. xxxxx din 10 octombrie 2014 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

T R I B U N A L U L ,

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B_______ la data de 27.03.2013, sub numărul XXXXXXXXXXXXX, petentul B_____ M_____ C______, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean B_______, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________, nr. xxxxxxx/07.02.2014.

În fapt, petentul a invocat excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale aplicate, întrucât procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu i-a fost comunicat în termenul legal de o lună de la data aplicării sancțiunii, așa cum prevede art. 25, alin.2 din OG 2/2001, acesta fiind afișat pe ușa principală a imobilului de la domiciliul său la data de 12.03.2014, încălcându-se astfel și prevederile art. 27 din același act normativ menționat.

De asemenea, petentul a invocat nulitatea procesului verbal contestat, motivat de faptul că organul constatator a stabilit o amendă contravențională în sumă totală, respectiv suma de 340 lei, fără a indica sancțiunea corespunzătoare aplicată pentru fiecare dintre contravențiile reținute în sarcina sa, așa cum prevăd imperativ dispozițiile art. 10 alin.1 din OG 2/2001, producându-i-se astfel o vătămare ce nu poate înlăturată decât prin anularea procesului verbal contestat. A mai învederat petentul că, procesul verbal contestat a fost întocmit și cu nerespectarea dispozițiilor art. 16 din OG 2/2002, în procesul verbal contestat neindicându-se locul unde a fost săvârșită fapta, agentul constatator doar menționând că ar fi circulat pe DE 58, în localitatea Huțani, fără a preciza la ce kilometru a drumului respectiv se afla, pentru a dovedi dacă într-adevăr se afla sau nu în localitate.

Pe fondul cauzei, petentul a solicitat anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ca fiind neîntemeiat, invocând totodată și marja de eroare pe care o au radarele, de  10 km/h.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. 195/2002 și ale O.G. 2/2001.

În conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., petentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedirea plângerii, petentul a depus, la dosar, în copie: procesul verbal de constatare a contravenție contestat (fila 5) și cartea de identitate (fila 7).

Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

La data de 07.05.2014, intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal contestat, cu toate măsurilor dispuse prin acesta.

În fapt, intimatul a arătat că, în data de 07.02.2014, agentul constatator, se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu privind controlul și supravegherea traficului rutier, pe raza localității Huțani, acționând conform planificării cu auto nr. MAI nr. xxxxx, dotat cu sistem de supraveghere video și de măsurare a vitezei. La ora 16.53, aparatul radar a înregistrat autoturismul marca Ford, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, condusă de petent, care rula cu o viteză de 68 km/h în localitate, conform planșelor foto anexate la dosar, motiv pentru care petentul a fost sancționat pentru săvârșirea faptei prevăzute de dispozițiile art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006.

În drept, întâmpinarea nu a fost motivată.

În conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedire, intimatul a depus, la dosar: raportul agentului constatator (fila 16), proces verbal de îndeplinire a procedurii de afișare (fila 14), dovada de comunicare prin poștă a procesului verbal contestat (fila 13), cazier auto (fila 15), copie buletin de verificare metrologică aparat radar (fila 19), planșe foto (filele 17-18) și copie atestat operator „autovision” nr. xxxxxx/30.09.2010 (fila 19).

La data de 02.06.2014, petentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat cele susținute în cuprinsul cererii de chemare în judecată, arătând în plus, că intimatul nu a făcut dovada faptului că nu purta centura de siguranță.

În dovedire, petentul a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu un martor, respectiv persoana care se afla pe scaunul din dreapta al autoturismului, fără însă a preciza identitatea acestuia.

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat pentru părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba cu înregistrarea video a contravenției reținute în sarcina petentului.

Prin sentința xxxxx/10.10.2014, s-a admis în parte plângerea contravențională, s-a menținut ca fiind temeinic și legal procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________, nr. xxxxxxx din data de 07.02.2014 întocmit de intimatul I____________ de Poliție Județean B_______ și s-a constatat prescrisă executarea sancțiunilor contravenționale.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria a reținut că prin procesul-verbal _______.P., nr. xxxxxxx, din data de 07.02.2014, întocmit de către intimatul I____________ de Poliție Județean B_______, contestatorul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de de 170 lei și 2 puncte de penalizare, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 99 alin. 2 din OUG 195/2002 și cu amendă contravențională în cuantum de 170 lei și 2 puncte penalizare, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 36 alin. 1 din O.U.G 195/2002 și sancționată de art. 99 alin. 2 din OUG 195/2002.

În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției s-a reținut că, la data de 07.02.2014, în jurul orei 16:35, petentul a condus autovehicului marca Ford, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe DE 58, în localitatea Huțani, cu o viteză de 68 km/h, în plus cu 18 km/h față de limita legală, fapta reținută fiind înregistrată cu aparatul radar montat pe autospeciala MAI xxxxx. Totodată, s-a reținut că acesta nu a purtat centura de siguranță (fila 36).

Procesul-verbal nu a fost semnat de petent, întrucât acesta a refuzat să semneze, fiind în schimb semnat de un martor asistent.

Instanța a constatat faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța de fond a reținut că acesta se bucură de prezumția de legalitate, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001. Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petent, instanța de fond a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente și cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Cu privire la motivul de nulitate invocat de petent, respectiv faptul că în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției s-a menționat că a condus autovehiculul pe DE 58, în localitatea Huedin, fără însă a se menționa la ce km a drumului respectiv se afla, Judecătoria a constatat că nu este întemeiat, întrucât a fost indicat locul faptei, respectiv DE 58, localitatea Huedin, neindicarea kilometrului la care a fost surprins petentul săvârșind contravenția, neproducându-i acestuia nicio vătămare, atât timp cât din planșele foto depuse al dosar de agentul constatator, cât și din înregistrarea video, reiese fără niciun dubiu că acesta a circulat cu viteza de 68 km/h în interiorul localității Huedin.

Referitor la cel de-al doilea motiv de nulitate invocat de petent, respectiv faptul că agentul constatator a stabilit o amendă contravențională, în sumă totală, fără a indica sancțiunea corespunzătorea aplicată pentru fiecare dintre contravențiile reținute în sarcina sa, instanța a apreciat că și acest motiv de nulitate nu este întemeiat, întrucât din cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției contestat, rezultă că agentul constatator a individualizat sancțiunea aplicată pentru fiecare faptă în parte, aplicând astfel pentru prima fapta amenda contravențională în cuantum de 170 de lei, iar pentru cea de-a doua faptă amenda contravențională în cuantum de 170, în final stabilind în sarcina petentului suma totală de 340 lei, indicând totodată și actele normative care stabilesc și sancționează faptele contravenționale reținute.

Pentru aceste motive, instanța de fond a apreciat că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției _______.P., nr. xxxxxxx, din data de 07.02.2014 a fost încheiat cu respectarea condiției legalității.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța a reținut că acesta se bucură de prezumția de temeinicie, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța a constatat că, în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 49 alin. 1, art. 99 alin. 2, art. 108 alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 , art. 121 alin. 1 din H.G. 1291/2006, art. 36 alin. 1 din O.U.G. 195/2002.

Petentul nu s-a prezentat în instanță, dar a solicitat încuviințarea administrării probei testimoniale și a probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța a reținut că petentului i-a fost oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina petentului responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.

Analizând probatoriul administrat, instanța de fond a constatat că intimatul a făcut dovada celor reținute în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, atât în ceea ce privește fapta prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 din O.U.G. 195/2002, cât și în ceea ce privește fapta prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 4 din OUG nr. 195/2002.

Astfel în ceea ce privește fapta prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 4 din OUG nr. 195/2002, instanța a reținut că a fost înregistrată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Conform copiei buletinului de verificare metrologică nr. xxxxxxx/03.04.2013 (fila 19), cinemometrul de control rutier tip R____ AUTOVISION montat pe Dacia L____ MCV cu nr. MAI xxxxx a fost declarat ADMIS, valabilitatea verificării fiind de 1 an, iar potrivit atestatului operator „Autovision” nr. xxxxxx/30.09.2010 (fila 19) ag. A______ I____ putea desfășura operațiuni de măsurare a vitezei cu cinemometrul „Autovision”. De asemenea, dispozitivul radar era apt să funcționeze atât în regim staționar cât și în regim de viteză.

Din înregistrarea video (fila 41) depusă la dosar de către intimat, se observă că la data de 07.02.2014, la ora 16:53:56, autoturismul marca Ford, de culoare închisă, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, condus de petent a circulat cu o viteză de 68 km/h. Se atestă, astfel, atât viteza indicată cât și „identitatea” autoturismului vizat de dispozitivul radar. Instanța a mai reținut că, pe sensul de mers al petentului, nu se deplasau alte autoturisme care, eventual, ar fi putut atrage suspiciunea vreunor „interferențe” apte să altereze realitatea faptelor surprinse de aparatul radar.

În ceea ce privește apărarea petentului, referitoare la luarea în considerare a faptului că radarele au o marjă de eroare de  10 km/h, instanța a reținut că, potrivit art. 3.1.1. din Norma de Metrologie Legală – NML 021-05-”Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor”, aprobată prin Ordinul nr. 301/2005 al directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală, în regim staționar, eroarea maximă tolerată pentru cinometrele care funcționează atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare, este de  3 km/h pentru viteze până la 100 km/h, și nu de  10 km/h. Ca atare, aplicând în speță, principiul de drept penal ”in dubio pro reo„, prin prisma normelor metodologice evocate anterior, instanța reține că viteza autoturismului condus de petent a fost de 63 km/h, aspect care nu este de natură a determina o altă încadrare a faptei reținute în sarcina petentului și, în consecință, o altă sancțiune contravențională, astfel că nu se poate reține existența unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției.

Prin urmare, în cauză, temeinicia procesului-verbal contestat este susținută din punct de vedere probator, în ceea ce privește prima faptă contravențională reținută în sarcina petentului, de o probă obiectivă clară, respectiv filmul cu vehiculul condus de petent și înregistrarea vitezei vehiculului în localitate, viteză față de care agentul constatator a reținut săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002.

Cu privire la contravenția prevăzută de art.108 alin.1 pct.3 din O.U.G.nr.195/2002, instanța de fond a constatat că a fost constatată personal de către agentul constatator, operând astfel prezumția relativă de temeinicie a procesului verbal și cum petentul nu a administrat probe prin care să dovedească o altă situație de fapt, respectiv faptul că la momentul în care a fost oprit de agentul constatator purta centura de siguranță și să răstoarne astfel prezumția de care se bucură actul constatator când fapta este constatată în mod direct, instanța a apreciat că procesul verbal de constatare și sancționare contestat a fost încheiat cu respectarea condiției temeiniciei și în privința acestei fapte.

Astfel, Judecătoria a apreciat că petentul B_____ M_____ C______ se face vinovat de contravențiile reținute în sarcina sa, acesta neputând invoca în fața instanței o culpă proprie pentru a obține anularea procesului verbal, legal întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii.

Având în vedere aceste considerente, Judecătoria a apreciat că nu există niciun dubiu cu privire la faptele reținute în sarcina petentului și apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________, nr. xxxxxxx din data de 07.02.2014, îndeplinește condiția de temeinicie.

În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată petentului, instanța de fond a avut în vedere faptul că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite (art.5 alin.5 OG 2/2001), iar avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă (art.7 alin.2 din OG 2/2001). De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 O.G. nr.2/2001, la stabilirea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Instanța constată că sancțiunea aplicată constând în amendă contravențională în cuantum de 170 lei pentru fapta prevăzută de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 99 alin. 2 din OUG 195/2002 și amenda contravențională în cuantum de 170 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 36 alin. 1 din O.U.G 195/2002 și sancționată de art. 99 alin. 2 din OUG 195/2002, sunt corect individualizate, aceastea reprezentând minimul prevăzut de lege pentru contravențiile reținute în sarcina sa. În plus, petentul a avut posibilitatea de a achita jumătate din minimul amenzii și de a limita, astfel, efectele pecuniare ale propriei fapte contravenționale. Totodată, având în vedere antecedența contravențională a petentului care, deși a mai fost sancționat contravențional pentru fapte de aceeași natură, nu a înțeles pericol social al acesteia, respectiv faptul că depășirea vitezei de deplasare prezintă pericol nu doar pentru siguranța conducătorului auto, ci și pentru ceilalți participanți la trafic, instanța apreciază că nu se impune reindividualizarea sancțiunii, întrucât gravitatea faptei este ridicată.

Instanța a mai reținut că petentul a avut o atitudine nesinceră, nu a recunoscut și regretat săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, nu a propus probe în susținerea plângerii formulate, de natură să combată situația de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat și nici nu s-a prezentat în instanță la termenele de judecată.

Instanța a mai apreciat că aplicarea sancțiunii complementare a punctelor de penalizare se impune pentru ca petentul să înțeleagă regulile de circulație pe drumurile publice, necesitatea nu numai legală, dar și morală și de bun simț de a respecta aceste reguli și de a nu fi un pericol cel puțin pentru ceilalți participanți la trafic.

Verificând apărarea petentului privind prescrierea executării sancțiunii contravenționale, instanța de fond a constatat că, potrivit art. 25 alin.2 din O.G. nr.2/2001, comunicarea procesului verbal se face în termen de cel mult o lună de la data aplicării sancțiunii, iar potrivit art. 14 din O.G. nr. 2/2001, executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de contravenție nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult o lună de la data aplicării sancțiunii, prescripția executării sancțiunilor contravenționale putând fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.

În cazul de față, se constată că, procesul verbal de contravenție fiind întocmit la data de 07.02.2014, acesta trebuia comunicat cel mai târziu până la data 07.03.2014.

În acest context, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001, ” comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor”. Totodată, instanța de fond a avut în vedere și Decizia ICCJ nr. 10/2013. Prin această decizie s-a stabilit în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 alin.(1) teza I raportat la art.14 alin.(1), art.25 alin.(2) și art.31 alin.(1) din O.G. nr.2/2001 că, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire și că cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.

Astfel, potrivit dovezii existente la dosar (fila 13) procesul-verbal a fost comunicat prin poștă petentului, în data de 14.02.2014. Judecătoria a reținut că în intervalul 14.02.xxxxxxxxxxxxx14, plicul cu procesul verbal de contravenție a staționat la oficiile poștale de la domiciliul petentului și cel al organului constatator până când a fost remis acestuia la data de 28.02.2014. Instanța de fond a apreciat că nu se poate considera că în acest interval, termenul legal de o lună prevăzut de art.25 alin.1 din O.G. nr.2/2001 a fost suspendat, întrucât în această materie nu este reglementată posibilitatea suspendării acestui termen. În consecință, a reținut că ulterior remiterii plicului organului constatator, acesta trebuia să ia de îndată măsuri pentru comunicarea procesului verbal, prin afișare la domiciliul petentului, până la data de 07.03.2014. Cum însă, comunicarea prin afișare s-a făcut la data de 12.03.2014, instanța de fond a constatat că la acest moment termenul de prescripție era împlinit și astfel, față de dispozițiile exprese ale art.14 din O.G. nr.2/2001, a constatat prescripția executării sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 340 lei și a sancțiunii complementare privind cele 4 puncte de penalizare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel I____________ de Poliție Județean B_______, solicitând admiterea apelului și modificarea hotărârii în sensul respingerii plângerii contravenționale.

În motivarea apelului s-a arătat că apelantul a procedat la comunicarea procesului verbal prin poștă, la 14.02.2014, însă acesta a fost returnat la data de 28.02.3014 din cauză că petentul nu a luat cunoștință de procesul verbal. Astfel, la data de 13.03.2014 s-a procedat la afișarea la domiciliul petentului a procesului verbal. În acest sens, apelantul a apreciat că de la momentul restituirii corespondenței a început a curge un nou termen, de o lună.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la considerentele sentinței primei instanțe, poziția părții adverse și probatoriul administrat, Tribunalul constată următoarele:

Dispozițiile art.25 alin.2 din OG nr.2/2001 potrivit cărora „comunicarea se face de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia” sunt clare și nu pot fi interpretate în sensul că ar curge o nou termen de 1 lună, dacă nu se reușește comunicarea prin poștă a procesului verbal de contravenție. De altfel, Tribunalul constată că, ulterior încheierii procesului verbal contestat, OG 2/2001 a fost modificată în sensul extinderii termenului de comunicare a procesului verbal la două luni. Această modificare legislativă, survenită ulterior, infirmă interpretarea textului art. 25 în sensul că, de la momentul returnării corespondenței, curge un nou termen de comunicare a procesului verbal de contravenție. Dimpotrivă, legiuitorul a rezolvat problema termenului foarte scurt de comunicare a procesului verbal de contravenție prin cele două modalități (comunicare prin poștă și publicitate ) în sensul prelungirii termenului de 1 lună la 2 luni.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 480 C.proc.civ., se va respinge ca nefondat apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat apelul declarat de apelantul – intimat I____________ de Poliție Județean B_______, cu sediul în B_______, ________________________. 57, județul B_______ în contradictoriu cu intimatul – petent B_____ M_____ C______, domiciliat în Suceava, ____________________, _________________________________________, împotriva sentinței civile nr. xxxxx din 10 octombrie 2014 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 10 septembrie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

P_______ M_____ M______ H________ G___ A____ F______ G.G______

Red. – H.G. 30.09.2015

Tehnored. HG/FG 4 ex..

Judecătoria B_______ – judecător Z____ A___ A______