Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
591/2015 din 24 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX


D E C I Z I A C I V I L Ă Nr. 591/2015

Ședința publică din 24 Septembrie 2015

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE : O____ G_______

JUDECĂTOR : L____ D____ E_______

GREFIER : A_______ L_____ C_______


S-a luat în examinare apelul declarat de apelant I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD împotriva Sentinței civile nr. 556/2015 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar civil nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimat B___ N___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul B___ N___ care se identifică cu CI ________ xxxxxx, lipsă fiind apelanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

În procedura verificării din oficiu a competenței, instituită de art. 131 alin. 1 NCPC instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză, în baza art. 95 pct. 2 NCPC,cu trimitere la art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.

Se constată că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, apelul este declarat în termen, motivat și comunicat.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

Se constată că nu s-au formulat cereri în probațiune.

Față de disp. art. 238 alin. 1 NCPC, care impun estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului, instanța estimează durata cercetării procesului la prezentul termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat și incidente de soluționat, tribunalul potrivit art. 244 C. pr. civ., se socotește lămurit și declară cercetarea procesului încheiată, fixând termen pentru dezbaterea fondului în această ședință, conform disp. art. 392 C. pr. civ. și acordă intimatului cuvântul în apărare.

Intimatul B___ N___, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală.

Fiind lămurite toate împrejurările de fapt și de drept, în baza art. 394 C. pr. civ., tribunalul închide dezbaterile asupra fondului și reține cauza în pronunțare.


T R I B U N A L U L


Deliberând, constată că:

Prin sentința civilă nr. 556/2015 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX s-a admis plângerea contravențională formulată de petentul B___ N___ împotriva procesului verbal de contravenție _______.P. nr. xxxxxxx încheiat la data de 11.07.2014 de către Poliția orașului Sîngeorz-Băi din cadrul intimatului I____________ de Poliție al județului Bistrița- Năsăud și în consecință, s-a anulat ca netemeinic procesul verbal de contravenție contestat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției _______.P. nr. xxxxxxx încheiat la data de 11.07.2014 de către Poliția orașului Sîngeorz-Băi din cadrul intimatului I____________ de Poliție al județului Bistrița Năsăud petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 540 lei pentru comiterea în data de 11.07.2014, orele 18:45 a contravenției prev. de art.101 alin.1 pct.8 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constând din aceea că a circulat cu bicicleta pe ____________________________ Sîngeorz-Băi, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, căzând cu aceasta când s-a pus în mișcare de la localul A.F. L____.

Analizând procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat instanța a reținut că la încheierea acestuia au fost respectate cerințele de formă prevăzute de O.G.nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, sub sancțiunea nulității, procesul verbal de contravenție contestat fiind legal încheiat.

Hotărând asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 185 alin.1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002, republicată, aprobat prin H.G. nr.1391/2006 cu modificările și completările ulterioare „Constatarea contravenției de conducere a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care se află sub influența alcoolului se face prin testarea aerului expirat de aceasta cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic”.

Instanța a apreciat că discriminarea efectuată de dispozițiile art.185 alin.1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002, republicată, aprobat prin H.G. nr.1391/2006 cu modificările și completările ulterioare, între conducătorii de vehicule sau tramvaie și ceilalți participanți la trafic (bicicliști, pietoni) nu este de natură să justifice constatarea contravenției de conducere pe drumurile publice a unei biciclete, sub influența băuturilor alcoolice, cu ajutorul simțurilor olfactive sau de altă natură ale agentului constatator.

De asemenea, instanța a apreciat că și conducătorilor de biciclete pretins aflați sub influența băuturilor alcoolice trebuie să li se prezinte dreptul de a solicita recoltarea de probe biologice de sânge, pentru a fi puși în aceiași situație juridică cu conducătorii de vehicule sau de tramvaie.

În consecință, apreciind că petentului i s-a încălcat dreptul la apărare cu ocazia încheierii procesului verbal de contravenție contestat, în sensul că nu i s-a prezentat dreptul de a solicita recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, instanța, în baza art. 31 și urm. din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, a admis plângerea contravențională formulată de petent și a anulat ca netemeinic procesul verbal de contravenție contestat.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen legal, apelantul I____________ de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate și rejudecând, respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale formulată de intimatul-petent și menținerea ca temeinic și legal a procesului verbal atacat.

În motivare se arată că prin procesul verbal atacat, intimatul-petent a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 101 alin. (1) pct. 8. din O.U.G. 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, reținându-se de către agentul constatator că în data de 11.07.2014 ora 18.45, petentul a circulat cu bicicleta pe __________________________ Sângeorz Băi, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, căzând cu aceasta când s-a pus în mișcare de la localul A.F. L____.

Agentul constatator a încheiat în lipsa petentului, procesul-verbal de constatare a contravenției atacat și a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 540 lei. Procesul verbal i-a fost comunicat petentului prin poștă la data de 24.07.2014.

Împotriva procesului verbal astfel întocmit, a formulat plângere intimatul-petent, aceasta fiind admisă de instanța de fond, astfel că s-a dispus anularea procesului verbal atacat.

Apelantul apreciază că hotărârea instanței de fond este dată cu interpretarea greșită a prevederilor legale.

În concret, apreciază că instanța de fond a interpretat greșit prevederile legale referitoare la modul de constatare a contravenției de nerespectare a prevederilor legale referitoare la circulația bicicletelor, constând în conducerea pe drumurile publice a unei biciclete de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

Astfel, prevederile art. 161 alin. (1) lit. f) din Regulamentul de aplicare al O.U.G. 195/2002 rep. stipulează că „se interzice conducătorilor de biciclete ... să circule în timp ce se află sub influența alcoolului, a produselor sau substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora".

Potrivit prevederilor art. 185 alin. (1) din Regulamentul de aplicare al O.U.G. 195/2002 rep., „Constatarea contravenției de conducere a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care se află sub influența alcoolului se face prin testarea aerului expirat de acesta cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic ".

Dacă legiuitorul ar fi intenționat ca în orice situație, consumul de alcool să fíe probat numai prin mijloace tehnice, nu ar mai fi inserat în lege prevederile exprese din art. 185 alin. (1) din Regulamentul de aplicare al O.U.G. 195/2002 rep.. Dimpotrivă, formularea din textul legii indică faptul că în situațiile expres prevăzute de lege, prezența alcoolului poate fi dovedită numai cu ajutorul mijloacelor acolo prevăzute. Prin modul cum a interpretat aceste prevederi legale, instanța de fond a adăugat la lege, ceea ce nu este permis.

Întrucât în cazul bicicliștilor sau a altor categorii de participanți la trafic ce nu au nevoie de un permis de conducere, nu este necesară stabilirea unei anumite concentrații de alcool în aerul expirat sau în sânge, apreciem că legiuitorul a dat posibilitatea ca prezența alcoolului să fie dovedită prin orice mijloc de probă.

În cazul de față, agentul constatator a observat biciclistul care, încercând să plece cu bicicleta de la un local public unde a consumat băuturi alcoolice, a căzut cu bicicletă cu tot în șanțul drumului. Deplasându-se la acesta, agentul constatator a observat personal faptul că acesta emana miros de alcool și își menținea cu greu echilibrul, astfel că a stabilit în mod corect că intimatul-petent a încălcat interdicția de a conduce o bicicletă în timp ce se află sub influența alcoolului.

Această interpretare este sprijinită de modul în care sunt formulate prevederile legale privind testarea privind prezența alcoolului în aerul expirat respectiv prelevare probelor de sânge. Astfel, atunci când legiuitorul a intenționat să includă pe toți conducătorii de vehicule, a folosit sintagma „conducătorii de vehicule" sau, după caz, „și de animale". Sintagma menționată este utilizată pentru a institui obligația în sarcina acestor categorii de conducători de vehicule de a se supune testării aerului expirat respectiv recoltării probelor de sânge în cazul accidentelor rutiere. Insă în ce privește constatarea contravenției de conducere sub influența alcoolului, legiuitorul a prevăzut în mod expres, situațiile în care se utilizează mijloacele tehnice.

Prin urmare, conform adagiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus apreciază că starea de a se afla sub influența băuturilor alcoolice a unui biciclist sau a altei categorii de participanți la trafic care nu sunt incluși în prevederile art. 185 alin. (1) din Regulamentul de aplicare al O.U.G. 195/2002, rep., se poate constata și în mod direct, respectiv prin orice alte mijloace de probă și nu numai cu ajutorul mijloacelor tehnice.

Tot în sprijinul argumentației formulată mai sus, mai arată că, acceptând interpretarea instanței de fond, în situația în care biciclistul ar refuza să se supună testării sau prelevării de probe biologice, nu ar exista nicio altă posibilitate să se constate o astfel de faptă. Legiuitorul a prevăzut sancțiuni pentru refuzul de a se supune testării aerului expirat sau prelevării de probe biologice doar în cazul conducătorilor de autovehicule și tramvaie.

În drept, se invocă art. 95 alin. (2), art. 456, art. 459, art. 466 - 471 C.proc.civ., art. 23 alin. (2) și art. 34 alin. (2) din OG nr. 2/2001.

Intimatul B___ N___ nu a formulat întâmpinare.

Tribunalul, examinând în baza prevederilor art. 477 Cod procedură civilă hotărârea atacată, constată, în limitele investirii, că apelul declarat de apelant este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cele ce succed.

Astfel, prin procesul-verbal de contravenție dresat de apelant, petentul intimat a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 540 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 101 alin. (1) pct. 8 din OUG nr. 195/2002, republicată, constând în aceea că la data de 11.07.2014, ora 18.45, a circulat cu bicicleta pe __________________________ Sângeorz Băi, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, căzând cu aceasta când s-a pus în mișcare de la localul A.F. L____.

Instanța de fond și-a fundamentat concluzia privind netemeinicia actului constatator pe argumente desprinse dintr-o interpretare eronată a normelor cu privire la modul de constatare a contravenției de nerespectare a prevederilor legale referitoare la circulația bicicletelor, constând în conducerea pe drumurile publice a unei biciclete de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

Astfel, potrivit art. 161 alin. (1) lit. f) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 republicat, aprobat prin H.G. nr.1391/2006, cu modificările și completările ulterioare, „Se interzice conducătorilor de biciclete să circule în timp ce se află sub influența alcoolului, a produselor sau substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora".


Este adevărat că art. 185 alin. (1) din Regulament, prevede că „Constatarea contravenției de conducere a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care se află sub influența alcoolului se face prin testarea aerului expirat de aceasta cu un mijloc tehnic certificat sau cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic”, însă acest text de lege este aplicabil exclusiv conducătorilor de autovehicule sau tramvaie, nu și bicicliștilor ori altor categorii de participanți la trafic ce nu au nevoie de un permis de conducere, și pentru care nu este prevăzută stabilirea unei anumite concentrații de alcool în aerul expirat sau în sânge.

Or, dacă legiuitorul ar fi intenționat ca în orice situație, consumul de alcool să fie probat numai prin mijloace tehnice, nu ar mai fi inserat în lege prevederile exprese din art. 185 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002, ci ar fi folosit generic sintagma „conducătorii de vehicule”.

Aceasta înseamnă că, așa cum corect a interpretat apelantul, starea de a se afla sub influența băuturilor alcoolice a unui biciclist sau a altei categorii de participanți la trafic care nu sunt incluși în prevederile art. 185 alin. (1) din Regulamentul de aplicare al O.U.G. 195/2002, se poate constata și în mod direct, respectiv prin orice alte mijloace de probă și nu numai cu ajutorul mijloacelor tehnice.

Cum, în cauză, fapta petentului de a circula cu bicicleta în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice a fost constatată de către agentul constatator, aflat în exercițiul funcțiunii, în mod direct, „ex proprius sensibus”, iar petentul nu a fost în măsură să prezinte dovezi contrare, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției emis de apelant este unul legal și temeinic.

Prin prisma considerentelor expuse, în baza art. 477 Cod procedură civilă, raportat la art. 34 din OG nr. 2/2001, tribunalul urmează să admită apelul declarat de apelantul I____________ de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 556/2015 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, pe care o va schimba în totalitate, în sensul că va respinge, ca nefondată, plângerea contravențională formulată de petentul B___ N___ împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/11.07.2014.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de apelantul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în Bistrița, _________________________. 1-3, județul Bistrița-Năsăud, CUI xxxxxxx, cont RO17TREZ10I5032XXX003248 deschis la Trezoreria Bistrița, în contradictoriu cu intimatul B___ N___, cu domiciliul în Sîngeorz-Băi, ___________________________ B, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 556/2015 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, pe care o schimbă, în sensul că:

Respinge, ca nefondată, plângerea contravențională formulată de petentul B___ N___ împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/11.07.2014 emis de Poliția orașului Sîngeorz Băi din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 24.09.2015.


PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, GREFIER,

O____ G_______ L____ D____ E_______ A_______ L_____ C_______





RED/DACT

O.G/A.C.C

13.10.2015

Jud. fond: GCM


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025