Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel ALBA IULIA
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.)
Număr hotarâre:
550/2013 din 20 mai 2013
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL A___ I____

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA PENALĂ Nr. 550/2013

Ședința publică de la 20 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A_____ P___

Judecător E____ B___

Judecător A_____ B______

Grefier L______ A_____

P________ de pe lângă Curtea de Apel A___ I____ reprezentat de

Procuror I___ N_____.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de revizuientul A________ V_____ R____ împotriva sentinței penale nr. 13/CC/11.03.2013 pronunțată de Judecătoria D___.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul revizuient A________ V_____ R____, asistat de apărătorul desemnat din oficiu d-l av. G____ R_____.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Recurentul revizuient A________ V_____ R____ depune la dosarul cauzei concluzii scrise de admitere a recursului formulat.

La întrebarea instanței revizuientul arată nu și-a angajat apărător ales și este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.

La întrebarea instanței revizuientul, apărătorul din oficiu și reprezentantul Ministerului Public arată că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru revizuient solicită instanței admiterea recursului formulat, casarea sentinței penale atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de revizuire. Se arată că motivele au fost pe larg expuse de revizuient prin concluziile scrise precum și în fața instanței de fond.

Revizuientul A________ V_____ R____ învederează instanței că la data de 09.04.2013 CSM i-a dat o scrisoare prin care i s-a adus la cunoștință faptul că revizuirea este admisibilă și în aceste condiții a depus cererea de revizuire.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului formulat de revizuient arătând că nu se încadrează în cazurile de revizuire.

Revizuientul A________ V_____ R____, având ultimul cuvânt, arată nu a crezut niciodată că va fi inculpat, că o să execute 3 ani de pușcărie și că o să plătească 39.000 Euro pentru fapte pe care nu le-a săvârșit. Învederează faptul că martorii sunt mincinoși. Totodată arată că nu a fost judecat corect și la instanța de fond a fost dat afară când a formulat cereri în probațiune.

CURTEA DE APEL,

Deliberând asupra recursului penal de față constată:

Prin sentința penală 13/CC/2013, pronunțată de Judecătoria D___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu cererea recurentului de revizuire a sentinței penale nr. 825/2009 pronunțată de Judecătoria D___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, fiind obligat revizuentul la plata sumei de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la prima instanță sub nr. XXXXXXXXXXXXXX revizuientul A________ V_____ R____ a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 825/2009 a Judecătoriei D___, pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, în care a avut calitatea de inculpat.

În motivarea cererii revizuientul a susținut, în esență, că instanța de fond a ignorat prevederile obligațiilor contractuale ale contractelor Phare și a reziliat aceste contracte fără să țină seama de legislația civilă și penală; că a fost „eliminat din ședința de judecată”, fapt pentru care nu a mai participat la instanța de apel și recurs și i s-a atribuit avocat din oficiu; că DLAF- autoritate publică l-a cercetat cu rea credință; că P________ de pe lângă Tribunalul Hunedoara a angajat martori mincinoși; că, atât P________ de pe lângă Tribunalul Hunedoara, cât și Justiția au fost de rea-credință în soluționarea dosarului penal, iar „lipsa de libertate ( 3 ani condamnare fără executare), ridicarea dreptului la muncă și la condiții sociale ( anularea autorizațiilor revizuientului ca persoană fizică și juridică) și limitarea drepturilor la viață și la integritatea fizică și psihică, au condus la daune combinatorii în valoare de 9.566,800 lei RON, de care se fac vinovați Autoritățile Publice menționate”.

Revizuientul a mai făcut referire și la declarațiile mincinoase ale martorilor din dosarul penal, care au fost luate în considerare cu ocazia pronunțării soluției de condamnare și a criticat soluția Judecătoriei D___ prin care i s-a respins cererea de revizuire formulată în baza disp. art. 394 alin. 1 lit. b din C.p.p.

Față de considerentele expuse în cererea sa, revizuientul a solicitat „să mi se recunoască dreptul pretins de revizuire a Sentinței penale nr. 825/2009 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX și recuperarea pagubelor” precizând că așteaptă soluționarea cererii pentru a se putea adresa Curții Europene a Drepturilor Omului în legătură cu obținerea daunelor „combinatorii” în valoare de 3.500.000 Euro, în baza art. 34 al Convenției”.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului prima instanță a reținut următoarele:

În fapt, prin rechizitoriul nr. 103/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, revizuientul A________ V_____-R____ a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor concurente de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 C.p., delapidare în formă continuată prev. și ped. de art. 215/1 al. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. și ped. de art. 290 alin.1 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p.

Prin sentința penală nr. 825/2009 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX Judecătoria D___ l-a condamnat pe revizuientul A________ V_____ R____ la următoarele pedepse:

- 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 215 al. 1, 2 și 3 C.p. și

- 1 an închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 215/1 alin. 1 C.p., pe care le-a contopit și i-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, a cărei executare a suspendat-o condiționat sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b comb. cu art. 10 lit. g C.p.p., instanța de fond a încetat procesul penal față de revizuientul A________ V_____ R____ pentru infracțiunea continuată de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p., constatând că a intervenit prescripția răspunderii penale.

Revizuientul a fost obligat la plata sumei de 39.869 Euro cu titlu de despăgubiri civile către Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței.

Sentința penală nr. 825/2009 pronunțată de Judecătoria D___ a rămas definitivă la data de 15.06.2010, ca urmare a admiterii recursului, formulat de revizuientul A________ V_____ R____, de către Curtea de Apel A___ I____, care, prin decizia penală nr. 450/15.06.2010, a casat, în parte, decizia penală rr. 11/A/2010 a Tribunalului Hunedoara și sentința penală sus menționată sub aspectul încadrării juridice date infracțiunii de delapidare, al soluției adoptate pentru această faptă, al modalității de executare a pedepsei pentru infracțiunea de înșelăciune și al cuantumului prejudiciului.

Procedând la rejudecare în limitele anterior arătate, Curtea de Apel A___ I____ a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a revizuientului din infracțiunea de delapidare prev. de art. 215/1 alin. 1 C.p. în infracțiunea prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, pentru care, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g C.p.p. a încetat procesul penal, ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

În temeiul art. 81 C.p. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată revizuientului pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 , 2 și 3 C.p. pe durata unui termen de încercare de 5 ani și a stabilit la suma de 27.432,81 Euro și 17.861,55 lei cuantumul despăgubirilor acordate părții civile Ministerul Dezvoltării Regionale și Mediului.

În urma cercetărilor efectuate, în conformitate cu disp. art. 399 alin 5 C.p.p. P________ de pe lângă Judecătoria D___ a trimis dosarul privindu-l pe revizuient cu concluzia de a se respinge cererea acestuia ca inadmisibilă, întrucât nu se poate reține incidența disp. art. 394 alin. 1 lit a C.p.p., respectiv s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, dar nici cele prevăzute de disp. art. 394 alin. 1 lit. b,c,d și e C.p.p.

Potrivit art. 393 Cpp, hotărârile judecătorești pot fi supuse revizuirii, atât sub aspectul laturii penale, cât și civile, iar art. 394 C.p.p. prezintă expres și limitativ cazurile când poate fi cerută revizuirea.

Analizând cererea de revizuire, raportat la prevederile art. 394 C.p.p. și, constatând că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în nici una dintre situațiile prevăzute, prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată.

Susținerile revizuientului, menționate anterior, nu pot fi considerate împrejurări sau fapte noi. Mai mult, aspectele invocate prin cererea de revizuire au fost analizate în calea de atac a apelului și recursului, căi de care a uzat revizuientul iar analiza cererii de față se face în mod strict raportat la cazurile prevăzute de legiuitor, a mai reținut prima instanță, care a făcut trimitere și la Decizia LX/2007 a ÎCCJ-Secțiile Unite, prin care se subliniază că: „ cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C.p.p. este inadmisibilă”, precum și la Decizia nr. 791/2004 a ÎCCJ-secția penală, prin care se arată că „cererea prin care revizuientul condamnat solicită administrarea probei cu martori și efectuarea unei expertize medico-legale, motive care nu se regăsesc între cele care constituie cazuri de revizuire potrivit art. 394 alin. 1 C.p.p. și reprezintă o prelungire a probatoriului pentru fapte verificate anterior de instanțe, este inadmisibilă.”

Trebuie menționat și faptul că, prin sentința penală nr. 22/CC/2012 pronunțată în ședința din camera de consiliu din data de 14.05.2012, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, revizuientului i s-a respins o altă cerere de revizuire formulată împotriva aceleiași sentințe penale, pe motivul că nu se poate reține cazul de revizuire prev. la art. 394 al. 1 lit. b C.p.p., întrucât este necesar ca martorul indicat să fi săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă prev. și ped de 260 C.p., iar, această infracțiune să fie constatată printr-o sentință judecătorească definitivă, aspect care nu este îndeplinit, a mai reținut prima instanță.

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen, recurs revizuentul, care a solicitat, prin motivele scrise depuse la termenul din 20.05.2013, casarea cu trimitere a sentinței pentru cazul prev. de art. 3859 pct. 10 din Codul de procedură penală.

În motivarea recursului, revizuentul a susținut, în esență, că prima instanță nu s-a pronunțat asupra faptelor reținute în sarcina sa și cu privire la faptele prevăzute deart. 384 alin. 1 lit. a din Codul de procedură penală.

A mai arătat revizuentul că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la aspectele ce rezultă dintr-o hotărâre judecătorească (sentința civilă 1092/2011 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX) și că nu se putea pronunța asupra cererii de revizuire până la soluționarea dosarului penal nr. XXXXXXXXXXX, susținând că aspectele rezultate din cele două procese penale ar fi demonstrat netemeinicia sentinței a cărei revizuire o cere.

În probațiune, recurentul revizuent a depus la dosar, în copie, sentința civilă nr. 1092/2011 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX și sentința civiliă nr. 304/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. xxxxx/221/2010.

Reprezentantul parchetului și-a exprimat poziția procsuală în sensul respingerii recursului.

Analizând recursul pe baza motivelor invocate (cu luarea în considerare a modificărilor aduse art. 3859 din Codul de procedură penală prin Lg. 2/2013) și a celor ce pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea reține că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, admisibilă doar pentru cazuri expres și limitativ prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală.

Revizuentul din prezenta speță a invocat, în scris, ca motiv formal de revizuire, existența cazului prev. de art. 394 alin. 1 lit. a din Codul de procedură penală, care se referă la descoperirea de fapte sau împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Prin concluziile orale, revizuentul a invocat și motivul de revizuire constând în existența cazului prev. de art. 394 alin. lit. b din codul de procedură penală, care se referă la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către un martor în legătură cu speța a cărei revizuire se cere.

Cu privire la primul motiv invocat de revizuent, Curtea reține:

Prin sentința a cărei revizuire se cere s-a reținut, ca și stare de fapt, următoarele:

Inculpaul A________ V_____-R____ în calitate de administrator și asociat unic al _____________________ D___, la data de 27.09.1999, a depus la Agenția Națională pentru Dezvoltare Regională un proiect în vederea realizării unui laborator pentru verificări nedistructive și verificare a debitelor în domeniul gazului metan în orașul P______, proiect care urma a fi finanțat parțial din fonduri PHARE. Valoarea totală a acestei investiții a fost estimată la 68.211 Euro, din care 39.896 urmau a proveni din fonduri PHARE, iar 28.315 Euro fiind din contribuție proprie.

Pentru accesarea acestor fonduri era necesar a se întocmi o documentație și a se face dovada îndeplinirii unor anumite clauze impuse de contractant, sens în care, la data de 26.09.1999, printr-o declarație, inculpatul s-a angajat că va contribui la realizarea proiectului cu suma de 28.315 Euro, din care 16.219 Euro urmând a fi bunuri în natură, iar 12.096 Euro numerar.

În declarația sa, printre bunurile în natură cu care urma să se implice în proiect figura și un autoatelier în valoare de 1.440 Euro, pe care l-ar fi achiziționat de la _________________ D___, potrivit facturii nr.xxxxxxx/27.08.1999.

Din verificările efectuate, societatea mai sus amintită a aparținut tot inculpatului A________ V_____-R____ și la Registrul Comerțului figurează radiată din data de 14.02.1996.

Tot pe aceași firmă, la data de 19.11.2001 a fost emisă factura nr.xxxxxxx în valoare de 26.391.732 ROL, conform căreia _____________________ D___ ar fi achiziționat de la _________________ D___ instalații și construcții, plata dovedindu-se prin chitanța nr.xxxxxxx/19.11.2001.

Tot în realizarea proiectului, inculpatul, la data de 26.07.2000 a dat o declarație pe proprie răspundere că societatea a cărui administrator este, _____________________ D___, nu are datorii la bugetul de stat, fapt care s-a dovedit nereal conform adresei nr.7/91/15.05.2007 a Administrației Financiare a Municipiului D___.

În ce privește locația pentru realizarea laboratorului ce urma a fi finanțat și din fonduri PHARE a fost stabilit atelierul din incinta Școlii Generale nr.16 de pe _______________________ P______, pentru care, la data de 18.03.1994 inculpatul a încheiat un contrac de închiriere, care a fost reziliat la data de 25.11.1997.

Ulterior, contractul a fost reînoit pentru o perioadă determinată, însă, de această dată, fără a avea avizul Inspectoratulu Teritorial al Județului Hunedoara și fără a fi depus la Primăria Orașului P______. Mai mult, martorul C_____ I___, director al unității școlare contractante, a declarat că _____________________ D___ nu a desfășurat niciodată vreun fel de activitate în acest spațiu și nici nu a făcut extinderile și amenajările pe care inculpatul le susține și care sunt menționate în procesul verbal de predare primire încheiat în anul 1998.

Potrivit contractului de grant încheiat în realizarea proiectului din fondurile PHARE, s-a achiziționat de la __________ P______ o instalație etalon pentru verificarea contoarelor în valoare de 13.250 Euro, plată care a fost făcută direct de către Ministerul Dezvoltării și Prognozei la BCR Filiala P______.

Instalația astfel achiziționată, după ridicare, respectiv la data de 12.12.2001, a fost depozitată într-o magazie aparținând S.C. UPSROM SA Petroșani fără a fi pusă niciodată în funcțiune, fiind însă ulterior restituită societății de la care a fost cumpărată pe motiv că a fost livrată cu întârziere și s-ar fi pierdut finanțarea PHARE.

____________ P______ a returnat în contul _____________________ D___, contravaloarea instalație, sumă folosită ulterior în alte scopuri, aspect care contravine însăși esenței contractului încheiat în derularea proiectului.

Prin sentința civilă nr. 1092/2011 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, invocată de recurent în sprijinul cererii sale de revizuire, a fost respinsă acțiunea _____________________ (în calitate de administrator și asociat unic al acestei societăți inculpatul săvârșind faptele pentru care a fost condamnat în cauza a cărei revizuire o cere), prin care solicita, în contradictoriu cu Școala Generală I.D. S____ P______ – Structura Școala generală nr. 6 P______, să se constate că a edificat o anexă la clădirea școlii, cu destinația „Laborator pentru verificări nedistructive” și să i se recunoască calitatea e proprietar asupra acestui spațiu.

Sentința civilă nr. 1092/2011 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 586/R/2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, prin care a fost respins recursul formulat de reclamanta administrată de revizuent.

În considerenele sentinței civile nr. 1092/2011 pronunțată de Judecătoria Petroșani se face vorbire despre o edificare de către _____________________ a unui spațiu de 50,61 mp însă acest aspect nu poate fi apreciat ca unul dintre cele la care se referă art. 394 alin. 1 lit. a din Codul de procedură penală și care să dea loc la revizuire, deoarece:

- aspectele invocate de revizuent cu privire la edificarea spațiului în discuție au fost avute în vedere de instanța care a pronunțat sentința a cărei revizuire se cere, deci nu întrunesc cerința de a fi unele noi, necunoscute de instanță la soluționarea cauzei,

- chiar dacă s-ar admite că aspectele invocate de inculpat s-ar circumscrie celor prevăzute de art. 394 alin. 1 lit. a din Codul de procedură penală, acestea tot nu ar pute constitui temei de revizuire deoarece, în conformitate cu art. 394 alin. 2 din Codul de procedură penală, nu ar putea dovedi netemeinicia soluției de condamnare atâta timp cât condamnarea se întemeiază și pe multe alte fapte săvârșite de inculpat, arătate mai sus, cu ocazia reproducerii stării de fapt reținute în sentința obiect al revizuirii.

Cu privire la al doilea motiv invocat de revizuent, Curtea reține:

Acest motiv a mai fost invocat de revizuent într-o altă cerere de revizuire a aceleiași sentințe, cerere respinsă prin sentința penală nr. 22/CC/2012 pronunțată în ședința din camera de consiliu din data de 14.05.2012, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, astfel cum rezultă și din referatul întocmit de P________ de pe lângă Judecătoria D___ cu ocazia cercetărilor preliminare asupra prezentei cereri de revizuire.

În acest context, prima instanță în mod corect a apreciată că devin aplicabile dispozițiile art. 403 alin. 31 din Codul de procedură penală, potrivit cărora cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și apărări.

Pentru toate considerentele de mai sus, Curtea, văzând și dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală, va respinge ca nefondat recursul formulat de revizuentul A________ V_____ R____ împotriva sentinței penale nr. 13/CC/2013 pronunțată de Judecătoria D___.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs în sumă de 500 lei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 de lei, stabilit cf. art. 5 lit. f din Protocolul privind onorariile apărătorilor din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de revizuientul A________ V_____ R____ împotriva sentinței penale nr. 13/CC/2013 pronunțată de Judecătoria D___.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs în sumă de 500 lei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 de lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.05.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

A_____ P___ E____ B___ A_____ B______

Grefier,

L______ A_____

Red.B.A ./tehnored. L.A

2 ex. /07.06.2013

J.F.N_____ D_____ P________

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 538/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 446/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 1786/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 188/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 8/2016 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 2018/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Revizuire - Recurs
  • Hotărârea 295/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 851/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 19/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 19/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 285/2012 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 607/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 235/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 297/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 827/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 368/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 325/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 679/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 104/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 1/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 443/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Contestaţie în anulare - Apel
  • Hotărârea 316/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 1196/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 327/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 237/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Revizuire - Fond
  • Hotărârea 1193/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 819/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 79/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 1474/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 459/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 1671/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 598/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 719/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 1847/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 826/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 2185/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 501/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 231/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 5/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Revizuire - Fond
  • Hotărârea 74/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 518/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 2307/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 1085/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 186/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 879/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 25/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 729/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 1560/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 42/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 911/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 1504/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 1738/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 888/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 118/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 295/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 670/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 684/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 873/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025