Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA BÂRLAD
SENTINȚA PENALĂ Nr. 297
Ședința publică de la 26 Iunie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: N______ B________
Grefier: C_______ H______
Pe rol pronunțarea în cauza penală privind pe inculpata G_______ L_____, fiica lui N______ și S______, născută la 27.10.1971, în M______, județul V_____, cu domiciliul în ____________________________, cetățean român, studii 12 clase, fără antecedente penale, CNP - xxxxxxxxxxxxx, trimisă în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a, art. 76 Cod penal vechi, art. 5 Cod penal nou; art. 396 alin. 10 Cod pr. Penală, împotriva părții vătămate B__ F______ IFN S.A. București și a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev de art. 290 alin. 1 Cod penal, cauză ale căror dezbateri au avut loc în ședința publică din 19 iunie 2014, și care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integranta din prezenta hotărâre, și pentru care, în temeiul art. 391 al. 1 cod procedură penală, s-a acordat termen pentru pronunțare astăzi 26 iunie 2014, fără citarea părților.
INSTANȚA
La data de 14.11.2013, prin rechizitoriul din dosarul nr. 847/P/2009, P________ de pe lângă Judecătoria Bârlad, a dispus trimiterea în judecată a inculpatei G_______ L_____, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune - prev. de art. 215 alin. 1, alin. 2, alin. 3 C.pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată - prev. de art. 290 alin. 1 C.pen.
În actul de sesizare al instanței se reține faptul că inculpata G_______ L_____, folosindu-se de adeverința de salariu nr. 3295/19.12.2007 eliberată de către Grupul Școlar Agricol M______ pe numele lui M____ M____, precum și de xerocopia actului acesteia de identitate ________, nr. xxxxxx, pe care în mod fals a făcut mențiunea „Declar pe proprie răspundere că locuiesc la această adresă – 20.12.2007” și a semnat - a indus in eroare pe B__ F______ I.F.N. S.A., obținând Contractul de credit nr. xxxxxxxxx/20.12.2007, în valoare de 2099,01 lei, în baza căruia a achiziționat, în rate, un telefon mobil marca NOKIA N 95 de la magazinul Germanos TELECOM ROMÂNIA S.A. – Punct de Lucru Bârlad
În cursul urmăririi penale inculpata G_______ L_____ a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, poziție pe care și-a menținut-o și în cursul judecății, recunoscând săvârșirea faptei și solicitând instanței a proceda la judecarea cauzei doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care le cunoaște și le însușește.
Din analiza actelor si probelor existente la dosar, instanța reține următoarele:
În cursul anului 2007, în urma mai multor discuții cu G_______ L_____, care intenționa să-si achiziționeze un telefon în rate, martorul M____ A___ s-a deplasat la Grupul Școlar Agricol M______ de unde a obținut o adeverință de salariu pe numele mamei sale M____ M____ pe care a încredințat-o inculpatei, împreună cu o xerocopie a actului de identitate ale mamei sale.
La data de 20.12.2007, inculpata G_______ L_____, a încheiat cu B.R.D. F______ I.F.N. S.A. – Punct de Lucru Bârlad, contractul de Credit nr. xxxxxxxxx, în valoare de 2099,01 lei, în baza căruia a achiziționat, în rate, un telefon mobil marca NOKIA N 95 de la magazinul Germanos TELECOM ROMÂNIA S.A. – Punct de Lucru Bârlad, în numele părții civile M____ M____ f. 54-60.
Pentru încheierea acestui contract, învinuita s-a folosit de adeverința de salariu nr. 3295/19.12.2007, eliberată de către Grupul Școlar Agricol M______, pe numele lui M____ M____, precum și de xerocopia cărții de identitate a acesteia, ________, nr. xxxxxx f. 55.
Prin Raportul de Constatare Tehnico Științifică nr. 13.196/21.03.2011 întocmit de către I.P.J. V_____ – Serviciul Criminalistic s-a stabilit faptul că: semnătura de la rubrica «Semnătura de primire» de pe factura fiscala ________ JFA, nr. xxxxxxx emisă de GERMANOS TELECOM ROMANIA S.A., pe numele M____ M____, reproduce semnătura executată de către G_______ L_____.
De asemenea, semnăturile de la rubricile ‹‹semnătura împrumutatului», respectiv ‹‹semnătura membru asigurat» de pe Contractul de Credit B.R.D. F______ I.F.N. S.A. nr. xxxxxxxxx/20.12.2007 au fost executate de către aceeași persoană.
Tot G_______ L_____ a fost cea care a întocmit scrisul de mână și semnătura de pe xerocopia C.I. a numitei M____ M____ ________, nr. xxxxxx.
Încheierea contractului de Credit nr. xxxxxxxxx/20.12.2007, în valoare de 2099,01 lei, a avut loc și ca urmare a nerespectării obligațiilor de serviciu de către P______ M____ M_______ – care, la acea data, avea calitatea de sef de magazin in cadrul GERMANOS TELECOM ROMÂNIA S.A. – Punct de Lucru Bârlad, și care s-a ocupat de atât de întocmirea și semnarea contractului, cât și de predarea telefonului.
Situația de fapt prezentată mai sus a fost reținută de instanță, așa cum ea rezultă din declarațiile părții vătămate M____ M____, raport de constatare tehnico – științifică nr. 13.196/21.03.2011 întocmit de către I.P.J. V_____ – Serviciul Criminalistic, xerocopia actului de identitate aparținând lui M____ M____, adeverința de salariu nr. 3295/19.12.2007 eliberată de către Grupul Școlar Agricol M______ pe numele lui M____ M____ , factura ________ JFA, nr. xxxxxxx eliberată de GERMANOS TELECOM ROMÂNIA S.A. pe numele lui M____ M____; contract de credit nr. xxxxxxxxx/20.12.2007 încheiat între B__ F______ I.F.N. S.A. și M____ M____, declarațiile martorului M____ I___ coroborate cu declarațiile inculpatului.
Partea vătămată M____ M____ nu s-a constituit parte civilă împotriva inculpatei.
Partea vătămată B__ F______ IFN S.A. București s-a constituit parte civilă cu suma de 2065,8 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea creditului acordat și a dobânzilor, neachitate.
Potrivit art.215 alin. 1 Cod penal vechi - Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.
Potrivit art. 215 alin. 2 Cod penal vechi - Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani.
Potrivit art. 215 alin. 3 Cod penal vechi - Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate.
Potrivit art. 290 alin. 1 Cod penal vechi - Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969, din aplicarea cumulativă a dispozițiilor privind limitele de pedeapsă, individualizarea pedepsei, concursul de infracțiuni, modalitatea de executare.
Față de situația de fapt reținută mai sus și textele de lege arătat, instanța apreciază că a fost dovedită săvârșirea de către inculpată, cu vinovăție, a infracțiunilor pentru care a fost trimisă în judecată, și va aplica inculpatei câte o pedeapsă, sub minimul special, astfel cum acesta rezultă din aplicarea reducerii potrivit dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod pr. Penală, cu aplicarea art. 5 Cod penal nou, iar la individualizare instanța urmând a avea în vedere: gradul de pericol social al faptelor săvârșite, lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră, persoana și conduita făptuitorului.
Potrivit art. 34 lit. d Cod penal vechi – în caz de concurs de infracțiuni, când s-a stabilit o pedeapsă cu închisoare și o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se poate adăuga amenda, în totul sau în parte
Constatând că infracțiunile săvârșite de inculpata G_______ L_____, se află în concurs, instanța în temeiul art. 34 lit. d Cod penal vechi, va contopi pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa închisorii.
În temeiul art.71 alin. 2 Cod penal vechi, va interzice inculpatului, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a – teza. II, b, Cod penal pe durata executării pedepsei.
Potrivit art. 81 alin. 1 Cod penal vechi – instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, dacă sunt întrunite următoarele condiții:
- pedeapsa aplicata este închisoare de cel mult 3 ani sau amendă.
- infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prev. în art. 38 Cod penal vechi.
- se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia.
Potrivit art. 81 alin. 2 Cod penal vechi – Suspendarea condiționată a executării pedepsei poate fi acordată și în caz de concurs de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani și sunt întrunite condițiile prevăzute în alin. 1 lit. b) și c).
Constatând că inculpata nu a mai fost condamnat anterior la o pedeapsa cu închisoarea mai mare de 6 luni și apreciind că scopul pedepsei aplicate inculpatei poate fi atins fără executarea acesteia, instanța va suspenda condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatei și-i va pune în vedere disp. art. 83 Cod penal vechi, stabilindu-i un termen de încercare.
În temeiul art.71 alin. 5 Cod penal, va suspenda pedeapsa accesorie, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a – teza. II, b, Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatei
Constatând că între prejudiciul cauzat părții vătămate B__ F______ IFN S.A. București, și fapta reținută în sarcina inculpatei G_______ L_____, există legătură de cauzalitate, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța va admite acțiunea civila a acesteia și va obliga pe inculpată la plata despăgubirilor civile și va lua act că M____ M____ nu s-au constituit parte civilă.
Instanța va anula înscrisurile false: contract de credit nr. xxxxxxxxx /20.12.2007 încheiat între B__ F______ IFN S.A. București și M____ M____, factura ________ JFA, nr. xxxxxxx întocmită de Germanos Telecom România S.A. pe numele lui M____ M____.
În temeiul art.274 Cod procedură penală, va obliga pe inculpata să plătească cheltuielile judiciare către stat, iar contravaloarea asistenței juridice din oficiu acordată inculpatului va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
In numele legii,
H O T Ă R ĂȘ T E:
1. Condamnă pe inculpata G_______ L_____, fiica lui N______ și S______, născută la 27.10.1971, în M______, județul V_____, cu domiciliul în ____________________________, cetățean român, studii 12 clase, fără antecedente penale, CNP - xxxxxxxxxxxxx, la pedeapsa de:
- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a, art. 76 Cod penal vechi, art. 5 Cod penal nou; art. 396 alin. 10 Cod pr. Penală, împotriva părții vătămate B__ F______ IFN S.A. București, cu un prejudiciu de 2065,80 lei, nerecuperat.
- 250 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev de art. 290 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a, art. 76 Cod penal vechi, art. 5 Cod penal nou; art. 396 alin. 10 Cod pr. Penală.
În temeiul art. 33 lit. a și art. 34 lit. d Cod penal vechi, contopește pedepsele aplicate, inculpata urmând a executa pedeapsa cea mai grea - 6 luni închisoare.
În temeiul art.71 alin. 2 Cod penal vechi, interzice inculpatei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a – teza. II, b, Cod penal vechi pe durata executării pedepsei.
În temeiul art.81 Cod penal vechi, suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului și pune în vedere acestuia dispozițiile art.83 Cod penal vechi.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal vechi, suspendă pedeapsa accesorie, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a – teza. II, b pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului.
Termen de încercare 2 ani și 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Ia act că M____ M____ nu s-a constituit parte civilă împotriva inculpatei.
Admite acțiunea civilă formulată de partea civilă B__ F______ IFN S.A. București și obligă pe inculpata să plătească părții civile suma de 2065,8 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea prejudiciului nerecuperat.
Anulează înscrisurile false:
- contract de credit nr. xxxxxxxxx/20.12.2007 încheiat între B__ F______ IFN S.A. București și M____ M____,
- factura ________ JFA, nr. xxxxxxx întocmită de Germanos Telecom România S.A. pe numele lui M____ M____.
În temeiul art.274 Cod procedură penală, obligă pe inculpata să plătească 1000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar suma de 200 lei onorar asistență juridică din oficiu acordată inculpatului va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 26.06.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
B________ N______ H______ C_______
Red. B.N.
Tehnored. H.C.
2 ex./28.07.2014
Comunicări 2 ex./28.07.2014