R O M Â N I A
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PNEALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
DECIZIA NR.524
Ședința publică din data de 11 aprilie 2013
PREȘEDINTE – M____ V_____ T______
JUDECĂTOR – P___ M____ F_________
JUDECĂTOR – F________ T______
GREFIER – E____ F_____
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V_______ I______ din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de P________ DE PE L____ JUDECĂTORIA MORENI împotriva sentinței penale nr.79 din 23 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Moreni.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul inculpat B___ I___ E______, personal și asistat de apărător desemnat din oficiu M_____ I___ din Baroul Prahova, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.xxxxxxx/22.03.2013 aflată la fila 14 dosar, lipsă fiind intimatul inculpat N____ C_________, pentru care se prezintă apărător desemnat din oficiu N____ M_____ din cadrul aceluiași barou, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr.xxxxxxx/22.03.2013 aflată la fila 13 dosar precum și intimata parte civilă S.C. G_____ D___________ SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărători desemnați din oficiu pentru cei doi intimați inculpați și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, precizează că nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea, luând act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată recursul declarat de P________ de pe lângă Judecătoria Moreni în stare de judecată și acordă cuvântul procurorului de ședință în susținerea orală a motivelor.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, având cuvântul, în temeiul disp. art.3859 alin.1 pct.172 rap. la art.38515 pct.2 lit.d) Cod proc. penală solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale nr.79 din 23 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Moreni, ca fiind nelegală și pe fond, prin decizia ce se va adopta să se aplice celor doi inculpați și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului dreptului prev. de art.64 alin.1 lit.c) Cod penal, constând în interzicerea dreptului de a mai exercita o profesie sau de a mai desfășura o activitate de natura acelora de care s-au folosit pentru comiterea infracțiunilor ce le-au fost reținute în sarcină.
Se susține că în mod nelegal instanța de fond nu a stabilit în sarcina inculpaților și această pedeapsă accesorie, care se impunea de drept în considerarea calităților de care s-au folosit inculpații la comiterea infracțiunilor pentru care au fost condamnați la pedepse cu închisoarea.
A_____ M_____ I____, apărător desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B___ I___ E______, formulează concluzii de respingere a recursului declarat de parchet, întrucât acesta este neîntemeiat în raport de prevederile art.65 alin.1 Cod penal și cuantumul pedepsei principale stabilită de 1 an și 6 luni închisoare.
Pe de altă parte, se susține că așa cum rezultă din concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public la data de 16.01.2013 acesta nu a solicitat și aplicarea pedepsei prev. de art.64 alin.1 lit.c) Cod penal iar din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că din ianuarie 2012 inculpatul B___ I___ E______ este angajat în funcția de conducător auto.
A_____ N____ M_____, apărător desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat N____ C_________, de asemenea, solicită respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat, susținând că instanța de fond a făcut o corectă individualizare a pedepselor aplicate în cauză, ținând cont de toate probatoriile administrate, pronunțând o hotărâre legală și temeinică sub toate aspectele.
De asemenea, se precizează în cauză nu sunt întrunite condițiile legale pentru aplicarea disp. art.65 alin.1 Cod penal, deoarece pedeapsa închisorii stabilită în sarcina acestuia este de 1 an.
Intimatul inculpat B___ I___ E______, având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului declarat în cauză.
C U R T E A,
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.79 din 23 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Moreni, în temeiul disp. art.290 alin.1 Cod penal și art.2151 Cod penal, ambele cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și art.3201 Cod proc. penală, au fost condamnați inculpații B___ I___ E______ la pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare iar N____ C_________ la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare.
Conform disp. art.71 alin.1 Cod penal rap. la art.64 alin.1 lit.a) teza a II a și lit.b) Cod penal s-a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi aleși în autoritățile publice sau in funcții elective publice, precum de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În temeiul disp. art. 81 alin.1 și art.71 alin.5 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni pentru inculpatul B___ I___ E______ și, respectiv, 3 ani pentru inculpatul N____ C_________, calculate conform art.82 alin.1 Cod penal.
Potrivit art.359 alin.1 Cod proc. penală s-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art.83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În latură civilă, s-a dispus obligarea inculpaților B___ I___ E______ la plata sumei de 32.100,19 lei și N____ C_________ la 8.142,09 lei, către partea civilă S.C. G_____ D___________ S.R.L., cu titlu de despăgubiri civile.
În temeiul art. 3201 alin. 5 raportat 245 alin. 1 lit. c1 C. proc. pen. a dispus disjungerea acțiunii civile privind desființarea înscrisurilor menționate în anexele 1 și 2 ale raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele
Prin rechizitoriul din 29.11.2012, emis în dosarul nr. 642/P/2007 de P________ de pe lângă Judecătoria Moreni, înregistrat pe rolul Judecătoriei Moreni sub nr. XXXXXXXXXXXXX, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților B___ I___ E______ și N____ C_________, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.41 alin. 2 C. pen. și de art.2151 din Cod pen., cu aplicarea art.33 lit. a din Codul pen.
S-a reținut în actul de sesizare a instanței că, începând cu data de 01.06.2006, inculpatul B___ I___ E______ și-a desfășurat activitatea în calitate de agent de vânzări în cadrul S.C. G_____ D___________ S.R.L. București iar pentru a-și îndeplini îndatoririle de serviciu angajatorul i-a pus la dispoziție formulare de facturi, chitanțe, un minicalculator PC, o ștampilă a societății S.C. G_____ D___________ S.R.L. precum și o autoutilitară marca Peugeot Partner. Din fișa postului rezulta faptul că a îndeplinit și atribuții specifice unui gestionar. Inculpatul prelua din depozitul firmei angajatoare mărfuri pe care estima că le va comercializa, întocmindu-se totodată și un aviz de însoțire a mărfii. După aceasta, inculpatul distribuia mărfurile diverselor persoane juridice. În momentul în care marfa era vândută către clienți învinuitul emitea factura prin intermediul minicalculatorului PC, factură ce era apoi imprimată și semnată de inculpat la rubrica destinată distribuitorului, împreună cu ștampila societății. A arătat inculpatul că în momentul în care se defecta imprimanta factura era completată olograf de către acesta, iar apoi semnată. Fiecare factură era eliberată în 3 exemplare, din care cel albastru era înmânat clienților iar celelalte erau predate angajatorului, fiind totodată semnate și ștampilate de beneficiari.
Inculpatul a arătat, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, că în condițiile în care facturile erau întocmite olograf, pe exemplarul albastru ce rămânea clientului era înscrisă o anumită cantitate de mărfuri, iar în celelalte exemplare ale facturii apăreau alte cantități, mai mari decât cele înscrise pe formularul albastru. Agentul de vânzări achita periodic, parțial sau chiar integral,valoarea debitului.
Au existat situații când beneficiarii înscriși în facturi au rămas neidentificați, în acest caz agentul preda angajatorului exemplarele roșu și verde ale facturilor, în baza cărora era descărcat de gestiune, iar exemplarul albastru îl distrugea sau îl păstra, însușindu-și mărfurile înscrise în aceste facturi.
Cu privire la latura civilă a cauzei, S.C. G_____ D___________ S.R.L., prin reprezentant, a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 32.100,19 lei, împotriva inculpatului B___ I___ E______.
În perioada 19.04.xxxxxxxxxxxxx07 în cadrul S.C. G_____ D___________ S.R.L. și-a desfășurat activitatea în calitate de agent de vânzări și inculpatul N____ C_________, la dosarul de urmărire penală existând o fișa a postului din care rezultă faptul că a îndeplinit și atribuții specifice de gestionar.
La data de 22.06.2007 inculpatului i s-a întocmit de către reprezentanții angajatorului proces-verbal de cercetare prealabilă a abaterilor disciplinare, semnat fără obiecțiuni de acesta, din care a rezultat că a creat un prejudiciu societății în sumă de 15.515,11 lei, suma reprezentând contravaloarea facturilor fictive întocmite, sume încasate și nedepuse de către acesta la casierie, chitanțelor false. Totodată, inculpatul N____ C_________ a întocmit în fals două chitanțe, către două firme beneficiare a mărfurilor livrate prin intermediul său.
Folosind aceeași metodă utilizată și de inculpatul B___ I___ E______, modalitate denumită „suveică”, inculpatul N____ C_________ a reușit să își însușească suma de 11.842,21 lei, prin întocmirea în fals a unor facturi către clienți cu care societatea avea relații comerciale ori către firme ce nu au putut fi identificate sau cu care firma nu avea relații comerciale.
Inculpații au recunoscut faptele săvârșite, inclusiv prin declarațiile date cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală.
Pentru a reține această stare de fapt, au fost avute în vedere de către organele de cercetare penală, următoarele mijloace de probă : plângeri penale ale persoanei vătămate, explicații scrise date de învinuitul N____ C_________, angajamente de plată ale învinuitului N____ C_________, proces-verbal audit, contracte individuale de muncă inculpați, declarații parte civilă, prin reprezentant, declarații făptuitori, certificate de cazier, declarații martori B______ V______, B_____ A_______ C______, C____ A______, V_____ M____, R___ I__, C_____ G_______, Tărăscu G_______, F______ G_____, G_______ V_______, R_____ C_______, M____ V_____, proces-verbal nr. 1534/25.06.2007 de constatare a abaterilor disciplinare săvârșite de învinuitul N____ C_________, situații sume neconfirmate în extrasele de cont provenite din facturi fictive de mărfuri, valorificate de agentul de vânzări N____ C_________ în folosul propriu, facturi fiscale și chitanțe întocmite de învinuiții N____ C_________ și B___ I___ E______, proces-verbal de verificare a persoanelor înscrise în facturile întocmite de învinuiți, procese-verbale de verificare a unor societăți comerciale înscrise în facturile completate de învinuitul N____ C_________, în urma consultării bazei de date RECOM, procese-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală învinuiților în data de 21.01.2011, 27.06.2012 și respectiv 20.11.2012.
Conform art. 320¹ Cod procedură penală, până la începerea cercetării judecătorești inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza urmăririi penale.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că la data de 24.07.2007 S.C. G_____ D___________ S.R.L. a formulat plângere penală împotriva inculpaților B___ I___ E______ și N____ Cosntantin pentru faptul că în calitate de agenți comerciali au completat în fals facturi fiscale ce atestau vânzarea unor mărfuri însușindu-și produsele înscrise pe acestea ori o parte din contravaloarea acestora.
Inculpatul B___ I___ E______ a fost angajat la societatea susmenționată prin contractul individual de muncă nr. 1452/08.06.2006 în funcția de agent de vânzări până la data de 11.05.2007.( fila nr. 43 DUP).
Inculpatul N____ C_________ a fost angajat la aceeași societate comercială prin contractul individual de muncă nr.962/03.05.2006 tot în funcția de agent de vânzări până la data de 25.06.2007 ( fila nr. 48 DUP).
Din declarația numitului P____ I___, Șef Serviciu Audit Intern al S.C. G_____ D___________ S.R.L. rezultă că în perioada martie-aprilie 2007 constatându-se că soldurile debitoare ale clienților din portofoliile agenților de vânzări B___ I___ E______ și N____ Cosntantin erau ridicate, s-a dispus efectuarea de verificări. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că majoritatea clienților nu au recunoscut debitele motivând că nu au aprovizionat mărfurile respective. În plus în cazul inculpatului N____ C_________ s-a constatat, în teren, că clienții care figurau pe extrasele de cont cu debite parțial neachitate, au prezentat chitanțe din care rezulta plata integrală a acestora,cu toate că pe exemplarul roșu al chitanțelor depuse de agentul de vânzări la societate erau înscrise sume încasate mai mici (fila nr. 50 DUP).
În faza de urmărire penală au fost efectuate verificări prin comisii rogatorii la clienții cărora cei doi inculpați le-au emis facturi fiscale și chitanțele ( filele nr. 84-154 DUP.) Astfel în ceea ce privește facturile completate de inculpatul B___ I___ E______, procedând la verificarea datelor de identitate ale persoanelor menționate ca și beneficiari pe acestea s-a constatat fie că seriile actelor de identitate nu au fost atribuite vreunei persoane, fie că aparțin altor persoane decât cele menționate în facturi. În unele situații aceste persoane au domiciliul în alte județe decât cele în care inculpatul a distribuit mărfuri. În privința inculpatului N____ C_________ s-a constatat că a completat facturi fiscale în mod fictiv însușindu-și contravaloarea mărfurilor menționate pe acestea sau în alte cazuri a completat cu sume mai mici cele două exemplare ale chitanțelor pe care le-a predat societății prin comparație cu exemplarul predat clienților care conținea suma reală încasată, însușindu-și diferența.
Din Raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză rezultă că suma neîncasată de S.C. G_____ D___________ S.R.L. de la clienții cărora inculpatul N____ C_________ le-a emis facturi fiscale este de xxxxx,19 lei. De asemenea suma neîncasată de S.C. G_____ D___________ S.R.L. de la clienții cărora inculpatul B___ I___ E______ le-a emis facturi fiscale este de xxxxx,62 lei.
A fost întocmit un raport de constatare tehnico-științifică nr. xxxxxx/24.04.2009, stabilindu-se următoarele:
A. Semnăturile depuse la rubrica Semnătura si stampila furnizorului de pe copiile facturilor fiscale (exemplarul de culoare roșie) cu ________ nr. GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX xxxxxxxxx, GLX 07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, BYFF xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, BYEY xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, BYFF xxxxxxx, BYEN xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, BYEN xxxxxxx, BYEY xxxxxxx, BYEY xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, BYFF xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, BYFF xxxxxxx, BYEY xxxxxxx, BYFF xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLXxxxxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX 07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, BYEY xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, BYEY xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLXxxxxxxxxx, GLX07 xxxxxxx au fost executate de numitul B___ I___ E______, ale cărui semnături model de comparație au fost puse la dispoziție.
B) Semnăturile depuse la rubrica Semnătura de primire sau in imediata apropiere a acesteia, de pe copiile facturilor fiscale(exemplarul de culoare rosie) cu ________ nr. GLX07 xxxxxxx, GLXxxxxxxxxx, GLXxxxxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, BYEY xxxxxxx, BYFF xxxxxxx, BYEN xxxxxxx, BYEN xxxxxxx, BYEY xxxxxxx, BYEY xxxxxxx, BYFF xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, BYFF9942309, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, BYEY xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, BYEY xxxxxxx, GLX07 xxxxxxxx, GLX07 xxxxxxx au fost executate de numitul B___ I___ E______, ale cărui semnături model de comparație au fost puse la dispoziție.
C) Nu mă pot pronunța daca semnăturile in litigiu, depuse la rubrica Semnătura de primire sau in imediata apropiere a acesteia de pe copiile facturilor fiscale (exemplarul de culoare roșie) cu ________ nr. BYFF xxxxxxx, BYEY xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 3759, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX xxxxxxx au fost executate de numitul B___ I___ E______, ale cărui semnături model de comparație au fost puse la dispoziție.
D) Semnăturile depuse la rubrica „semnătura de primire” sau in imediata apropiere a acesteia, de pe copiile facturilor fiscale(exemplarul de culoare rosie) cu ________ nr. GLX07 xxxxxxx, BYDR xxxxxxx nu au fost executate de numitul B___ I___ E______, ale cărui semnături model de comparație au fost puse la dispoziție.
E) Scrisul olograf depus la rubrica „total” din care : accize si in apropierea acestei rubric, de pe copiile facturilor fiscale (exemplarul de culoare rosie) cu ________ nr. GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, BYFF xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, BYEY xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, BYFF xxxxxxx, BYEN xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, BYEN xxxxxxx, BYEY xxxxxxx, BYEY xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, BYEY xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx a fost executat de numitul B___ I___ E______, al cărui scris model de comparație a fost pus la dispoziție.
F) Scrisul olograf depus la rubrica Total din care : accize si in apropierea acestei rubric, de pe copiile facturilor fiscale (exemplarul de culoare rosie) cu ________ nr. GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx nu a fost executat de numitul B___ I___ E______, al cărui scris model de comparație a fost pus la dispoziție.
G) Semnăturile depuse la rubricile Semnătura si stampila furnizorului si Date privind expediția de pe copiile facturilor fiscale (exemplarul de culoare rosie) cu ________ nr. GLX07 xxxxxxx, BYEY xxxxxxx, BYEY xxxxxxx, BYEN xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, BYEN xxxxxxx au fost executate de numitul N____ C_________, ale cărui semnături model de comparație au fost puse la dispoziție.
H) Scrisul olograf ( reprezentat de nume, prenume, ________ nr. Actului de identitate) depus la rubrica Total din care : accize si in apropierea acestei rubrici, de pe copiile facturilor fiscale (exemplarul de culoare rosie) cu ________ nr. GLX07 xxxxxxx, BYDR xxxxxxx, BYEY xxxxxxx, BYEY xxxxxxx, BYEN xxxxxxx, BYEY xxxxxxx, BYEY xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, BYEN xxxxxxx, BYEN xxxxxxx, scrisul olograf depus pe chitanțele cu ________ nr. GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, scrisul olograf depus pe copiile chitanțelor (exemplarul de culoare roșie) cu ________ nr. GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx si scrisul olograf depus pe xerocopiile chitanțelor cu ________ nr. GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, a fost executat de numitul N____ C_________, al cărui scris model de comparație a fost pus la dispoziție.
I) Specialistul criminalist nu s-a putut pronunța daca semnăturile depuse la rubrica Semnătura de primire sau in imediata apropiere a acesteia de pe copiile facturilor fiscale (exemplarul de culoare rosie) cu ________ nr. BYEY xxxxxxx, BYEY xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx au fost executate de numitul N____ C_________, ale carui semnături model de comparație au fost puse la dispoziție.
J) Semnăturile depuse la rubrica Casier de pe chitanțele cu ________ nr. GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, de pe copiile chitantelor (exemplarul de culoare rosie) cu ________ nr. GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx si de pe xerocopiile chitantelor cu ________ nr. GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx, GLX07 xxxxxxx nu au fost executate de numitul N____ C_________, ale cărui semnături model de comparație au fost puse la dispoziție.
K) Scrisul olograf depus pe xerocopiile chitantelor cu ________ nr. BWLT xxxxxxx, BWLT xxxxxxx, BWLT xxxxxxx, BWLT xxxxxxx, BWLT xxxxxxx, BWLT xxxxxxx, BWLT xxxxxxx, BWLT xxxxxxx, BWLT xxxxxxx, BWLT xxxxxxx, BWLT xxxxxxx, BWLT xxxxxxx, BWLT xxxxxxx, BWLT xxxxxxx a fost executat de numitul N____ C_________, al cărui scris model de comparație au fost puse la dispoziție.
Facturile menționate mai sus și pe care apare fie scrisul fie semnătura celor doi inculpați, se regăsesc în anexele Raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză, unde în dreptul fiecăreia este menționat motivul pentru care partea vătămată S.C. G_____ D___________ S.R.L. nu a încasat contravaloarea mărfurilor facturate. Astfel în privința inculpatului B___ I___ E______, motivele constau în faptul că fie clientul nu recunoaște soldul din extrasul de cont și nu cunoaște numele persoanei care a semnat din partea sa factura, fie nu a colaborat niciodată cu partea vătămată, fie nu recunoaște factura ca fiind emisă pe numele său, fie clientul nu a fost identificat, fie valoarea facturii lăsate clientului a fost mai mică decât cea justificată în gestiune de inculpat.
În privința inculpatului N____ C_________, motivele pentru care partea vătămată nu a încasat contravaloarea facturilor întocmite de acesta constau fie în faptul că doar exemplarul clientului a fost corect întocmit, fie facturile au fost întocmite în fals.
În declarația dată în faza de urmărire penală la data de 22.09.2010, inculpatul B___ I___ E______ nu a recunoscut săvârșire faptei menționând că se consideră nevinovat. Ulterior cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.
În declarația dată în fața organelor de urmărire penală, inculpatul N____ C_________ a recunoscut săvârșirea faptelor și a descris modul de operare. Astfel inculpatul a arătat că pe exemplarul albastru al chitanțelor fiscale, cel care a rămas la clienți, a menționat sumele corecte ce au fost încasate în timp ce pe exemplarele roșii și verzi ale acestora, pe care le depunea la casieria părții vătămate, a consemnat sume mai mici. Un alt mod de operare a constat în întocmirea în fals a unor facturi fiscale pe numele unor clienți cărora nu le elibera însă și marfa, după care distrugea exemplarele albastre ale facturilor, predând către S.C. G_____ D___________ S.R.L. exemplarele roșii și verzi fără ștampila societăților cumpărătoare dar pe care era menționat în fals un nume, ________ numărul unui buletin. Inculpatul a arătat că mărfurile menționate pe aceste facturi au fost vândute iar contravaloarea și-a însușit-o.
În fața instanței de judecată, inculpatul B___ I___ E______ a recunoscut săvârșirea faptelor și a arătat că vrea să se judece pe baza probelor de la urmărire penală.
Inculpatul N____ C_________ a depus prin apărător o declarație autentificată la Notarul Public T______ M_____ E____ prin care a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa și a cerut aplicarea dispozițiilor art. 3201 C.proc.pen.
Fapta inculpaților B___ I___ E______ și N____ C_________, care în calitate de agenți de vânzări, angajați ai S.C. G_____ D___________ S.R.L., în perioada 01.06.xxxxxxxxxxxxx07 și respectiv 19.04.xxxxxxxxxxxxx07 au întocmit în fals facturi fiscale și chitanțe, pe care le-au depus la societatea angajatoare în scopul de a-și însuși diferite sume de bani sau mărfuri, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 41 alin.1 rap. la art. 290 alin.1 C.pen.
Elementul material al laturii obiective al infracțiunii prevăzută de art. 290 alin.1 C.pen., în cazul de față, constă întocmirea în fals a facturilor fiscale și chitanțelor menționate în raportul de constatare tehnico-științifică nr. xxxxxx/24.04.2009, fie cu privire la identitatea clientului, cantitatea de marfă vândută sau suma de bani încasată. Instanța a reținut că între acțiunea de falsificare a acestor înscrisuri și urmarea periculoasă produsă, respectiv starea de pericol creată pentru încrederea publică acordată unor astfel de înscrisuri, există o relație de cauzalitate rezultând din însăși materialitatea faptei, infracțiune de pericol.
Fapta a fost comisă cu intenție directă, întrucât inculpații au prevăzut și urmărit rezultatul actelor lor.
Fapta inculpaților B___ I___ E______ și N____ C_________, care în calitate de agenți de vânzări, angajați ai S.C. G_____ D___________ S.R.L., în perioada 01.06.xxxxxxxxxxxxx07 și respectiv 19.04.xxxxxxxxxxxxx07 și-au însușit în interes propriu sumele de 32 100,19 lei și respectiv 18 142,09 lei, aflate în gestiunea lor, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 41 alin.1 rap. la art. 215 alin.1 C.pen. .
S-a apreciat că faptele de delapidare reținute în sarcina celor doi inculpați au caracter continuat, întrucât însușirea sumelor de bani susmenționate, nu s-a realizat într-o singură etapă ci așa cum rezultă din ansamblul probatoriului administrat, în mod repetat într-o perioadă de câteva luni.
Astfel, s-a considerat că se impune schimbarea încadrării juridice dată faptei de delapidare prin actul de sesizare al instanței pentru ambii inculpați, din infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. 1 C. pen. în infracțiunea de delapidare în formă continuată prevăzută de art. 2151 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin.2 C. pen.
Calitatea de gestionari a celor doi inculpați rezultă din faptul că fiind angajați cu contract individual de muncă ai S.C. G_____ D___________ S.R.L., aveau atribuții de primire păstrare și eliberare a bunurilor aflate în patrimoniul acestei societăți.
Prima instanță a reținut că elementul material al laturii obiective al infracțiunii prevăzută de art. 215 alin.1 C.pen., în cazul de față, constă în însușirea sumelor de bani susmenționate adică în scoaterea acestora din detenția persoanei juridice angajatoare și în trecerea acestora în sfera de stăpânire a inculpaților. Instanța reține că între acțiunea de însușire a acestor bunuri și urmarea periculoasă produsă, respectiv lipsirea părții vătămate de respectivele sume, există o relație de cauzalitate ce rezultă din probele administrate în cauză.
Fapta a fost comisă cu intenție directă, întrucât inculpații au prevăzut și urmărit rezultatul actelor lor.
Instanța de fond a reținut că cele două fapte au fost săvârșite în concurs real. Astfel concursul real de infracțiuni, prevăzut de art. 33 lit.a C.pen. reprezintă situația în care o persoană a săvârșit două sau mai multe infracțiuni, fiecare printr-o acțiune sau inacțiune distinctă, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele.
Societatea comercială G_____ D___________ S.R.L. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 32 100,19 lei împotriva inculpatului B___ I___ E______ și cu suma de 8 142,09 lei împotriva inculpatului N____ C_________.
Prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile cerute pentru angajarea răspunderii civile delictuale a celor doi inculpați, respectiv existența unui prejudiciu, vinovăția acestora și legătura de cauzalitate între acestea.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților și a modului de executare a acesteia s-a ținut seama de criteriile prev. de art. 72 și de art. 52 C.pen., respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările concrete în care a fost comisă, dispozițiile părții generale ale codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea reținută, precum și de persoana inculpatului.
Astfel, inculpații sunt tineri, nu au mai fost condamnați pentru săvârșirea altor infracțiuni, așa cum rezultă din fișele de cazier judiciar. Vârsta acestora și faptul că sunt la primul conflict cu legea penală, creează condițiile pentru ca scopul pedepsei să fie atins chiar fără executarea acesteia.
Având în vedere timpul mare ce a trecut de la săvârșirea faptelor și atitudinea inculpaților de colaborare cu organele de anchetă, instanța a apreciat că nu este cazul să aplice acestora pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin.1 rap. la art. 64 alin.1 lit. c C.pen , a interzicerii de a desfășura activitatea de gestionar. De asemenea nici reprezentantul Ministerului Public în cadrul concluziilor pe fondul cauzei nu a cerut aplicarea acestei pedepse.
Cu privire la desființarea facturilor și chitanțelor întocmite în fals de cei doi inculpați, întrucât la dosarul cauzei nu se regăsește și exemplarul verde al acestora ci numai cel roșu, instanța a dispune disjungerea cauzei sub aceste aspect.
Pentru aceste considerente în temeiul art. 334 C.proc.pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei de delapidare prin actul de sesizare a instanței pentru ambii inculpați, din infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. 1 C. pen. în infracțiunea de delapidare în formă continuată prevăzută de art. 2151 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin.2 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P________ de pe lângă Judecătoria Moreni, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că prima instanță a omis să aplice pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit.c) Cod penal, deși inculpații au săvârșit infracțiunile profitând de calitatea pe care o aveau (agenți de vânzări).
Analizând hotărârea atacată în raport de critica invocată, dar și din oficiu, conform art. 385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea va constata că recursul este fondat.
Astfel, în ceea ce privește situația de fapt se constată că în fața primei instanțe cei doi inculpați au uzat de procedura simplificată prev. de art. 320/1 Cod procedură penală, recunoscând săvârșirea faptelor imputate și nesolicitând administrarea altor probe de către instanță.
În aceste condiții instanța de judecată este obligată însă să verifice dacă în faza de urmărire penală au fost administrate probe concludente, din care să rezulte indubitabil că inculpații au săvârșit fapta descrisă în rechizitoriu, iar aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care au fost trimisi în judecată. De menționat însă, că aplicarea disp. art. 320/1 Cod procedură penală, nu permit instanței de judecată să rețină o altă situație de fapt, față de cea din actul de sesizare.
Din probele administrate în faza urmăririi penale (raport de constatare tehnică științifică, raportul de expertiză contabilă coroborate cu declarațiile inculpatului) rezultă că cei doi inculpați, în calitate de agenți de vânzări ai __________________________, în perioada 01.06.xxxxxxxxxxxxxxx07, au întocmit în fals facturi fictive de vânzare de mărfuri către clienți pe care le-au depus la societate cu scopul de a-și însuși diferite sume de bani ori mărfuri, scop realizat prin prejudicierea părții civile cu sumele de 32.100,19 lei și respectiv 18.142,09 lei (conform raportului de expertiză contabilă), fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și delapidare prev. de art. 290 alin.1 Cod penal și art. 215/1 alin.1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, așa cum a reținut prima instanță.
În legătură cu individualizarea pedepsei și a modalității de executare, Curtea observă că prima instanță a făcut o justă interpretare a criteriilor prev. de art. 72 Cod penal, aplicând o pedeapsa orientată către minimul special prevăzut de lege, redus conform art. 320/1 alin.7 Cod procedură penală, aspect care nu este criticat de procuror.
De asemenea, față de cei doi inculpați sunt îndeplinite cerințele disp. art. 81 Cod penal, inclusiv aprecierea instanței de judecată că scopul pedepsei va putea fi atins fără executarea efectivă a pedepsei, ținând seama de persoana și conduita anterioară a acestora.
Referitor la pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. c) Cod penal (neaplicată de prima instanță), Curtea apreciază că față de inculpați se impunea și interzicerea drepturilor de a ocupa o funcție de natura celei pe care au folosit-o pentru a săvârși infracțiunea, respectiv aceea de agent de vânzări, întrucât au dat dovadă de lipsă de încredere, profitând de calitatea pe care o aveau în cadrul firmei, ceea ce-i face nedemni de a mai ocupa o perioadă acestei funcții.
Față de toate aceste considerente și neconstatând alte motive de nelegalitate și/sau netemeinicie, Curtea, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d) Cod procedură penală, va admite recursul procurorului, va casa în parte hotărârea atacată și va aplica inculpaților pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. c) Cod penal.
Va menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Văzând și disp. art. 192 alin.3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de P________ DE PE L____ JUDECĂTORIA MORENI împotriva sentinței penale nr.79 din 23 ianuarie 2013 pronunțata de Judecătoria Moreni, privind pe inculpații B___ I___ E______, domiciliat în Moreni, ____________________ nr.18, __________, __________, jud. Dâmbovița și N____ C_________, domiciliat în Moreni, ____________________, jud. Dâmbovița.
Casează în parte în latură penală sentința atacată, în sensul că aplică celor doi inculpați și pedeapsa accesorie prev. de art.64 alin.1 lit.c) Cod penal, respectiv dreptul de a desfășura activitatea de agenți de vânzări la orice societate comercială.
Aplica disp. art.71 alin.5 Cod penal și pentru această pedeapsă accesorie.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpați, în suma de cate 200 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției in contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 11 aprilie 2013.
Președinte, Judecători,
M____ V_____ T______ P___ M____ F_________ F________ T______
Fiind în concediu de studii,
semnează președintele completului
Grefier
E____ F_____
Red.P.M.F./Tehnored D.C.
3 ex./24.04.2013
Dos. fond XXXXXXXXXXXXX Jud. Moreni
Jud. fond M_____ R___ S______
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006