Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXOperator 2711
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 1093/R
Ședința publică de la 19 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G_______ B_______
Judecător L____ Ani B_____
Judecător A___ N___
Grefier A______ B____
M_________ Public este reprezentat de procuror L______ M______ din cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Timișoara.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de P________ de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara împotriva sentinței penale nr. 73/05.03.2013, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul intimat U_____ S____ I____ C______ personal și asistat de avocat ales C_____ I___ din cadrul Baroului C____-S______, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind partea civilă intimată M_________ D__________ Regionale și Turismului București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Procurorul susține recursul declarat de D.N.A. și solicită admiterea acewstuia astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar, respectiv interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. c C.p., și majorarea pedepselor aplicate inculpatului pentru fals în înscrisuri, pe care le consideră prea mici.
Avocat C_____ I___, pentru inculpatul intimat, arată că primul motiv de recurs este întemeiat, cu privire la aplicarea disp. art. 64 lit. c C.p. Al doilea motiv de recurs îl lasă la aprecierea instanței, având în vedere că inculpatul a uzat de disp. art. 320 ind. 1 C.p.p., a avut o atitudine sinceră, iar pedeapsa aplicată a fost corect individualizată, inculpatul fiind bine integrat în societate, astfel că nu se impune majorarea pedepselor aplicate acestuia.
Inculpatul intimat U_____ S____ I____ C______, având ultimul cuvânt, se declară de acord cu cele susținute de apărătorul său și regretă faptele comise.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 73/05.03.2013, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în temeiul art. 3201 C.pr.pen. a fost admisă cererea inculpatului U_____ S____ I____ C______.
În temeiul art. 182 alin. 1 și 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., art. 3201 alin. 7 C.pr.pen. și art. 74 alin 1 lit. a rap. la art. 76 lit. c C.pen., a fost condamnat inculpatul U_____ S____ I____ C______, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea, în formă continuată, a infracțiunii de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecințe deosebit de grave.
În temeiul art. 71 C.pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a, b, C.pen. pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 65 alin.2 C.pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art.64 lit. a II-a, b C.pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 3021 alin. 1 C.pen, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen, art. 3201 alin. 7 C.pr.pen. și art. 74 alin. 1 lit. a C.pen. rap. la art. 76 lit. e C.pen., a fost condamnat inculpatul U_____ S____ I____ C______, la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea, în formă continuată, a infracțiunii de deturnare de fonduri.
În temeiul art. 71 C.pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a, b, C.pen. pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 290 alin. 1 C.pen., rap. la art. 17 alin. 1 lit. „c” din Legea nr. 78/2000, în condițiile art. 41 alin. 2 C.pen, art. 3201 alin. 7 C.pr.pen. și art. 74 alin. 1 lit. a rap. la art. 76 lit. e C.pen., a fost condamnat inculpatul U_____ S____ I____ C______, la o pedeapsă de 2000 lei amendă penală pentru săvârșirea, în formă continuată, a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată ca infracțiune în legătură directă cu infracțiunile de corupție, săvârșită în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene.
În temeiul art. 290 alin. 1 C.pen, art. 3201 alin. 7 C.pr.pen. și art. 74 alin. 1 lit. a C.pen. rap. la art. 76 lit. e C.pen., a fost condamnat inculpatul U_____ S____ I____ C______, la o pedeapsă de 1.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
S-a constatat că inculpatul a săvârșit infracțiunile în condițiile prev. de art. 33 lit.a C.pen. și 33 lit.b C.pen. (primele două infracțiuni), astfel că, în baza art. 34 alin. 1 lit. e C.pen. s-a aplicat inculpatului U_____ S____ I____ C______ pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa amenzii în cuantum de 2000 lei .
În baza art. 71 C.pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza II, b, C.pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 35 alin. 1 C.pen. s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. C.pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea acesteia.
În temeiul art. 861 C.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani stabilit conform art. 862 Cod penal.
În baza art. 863 alin. 1 C.pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte trimestrial, în ultima zi lucrătoare, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C____-S______; să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C____-S______, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C____-S______ și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C____-S______ informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Potrivit art. 359 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 864 C.pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 631 C.pen.
În baza art. 71 alin. 5 C.pen., a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 3201 C.pr.pen. a fost admisă cererea inculpatului C_____ C_______ E______.
În temeiul art. 26 C.pen. rap. la art. 290 alin. 1 C.pen. rap. la art. 17 alin. 1, lit. „c” din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., art. 3201 alin. 7 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul C_____ C_______ E______, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ca infracțiune în legătură directă cu infracțiunile de corupție, săvârșită în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene, în formă continuată.
În temeiul art. 71 C.p. s-a interzis inculpatului C_____ C_______ E______ exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza II, b, C.p. pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 290 alin. 1 C.pen. rap. la. art. 17 alin. 1, lit. „c” din Legea nr. 78/2000, art. 3201 alin. 7 C.pr.pen. a fost condamnat inculpatul C_____ C_______ E______, la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ca infracțiune în legătură directă cu infracțiunile de corupție, săvârșită în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene.
În baza art. 71 C.pen. s-a interzis inculpatului C_____ C_______ E______ exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza II, b, C.p. pe durata executării pedepsei principale.
S-a constatat că inculpatul a săvârșit infracțiunile în condițiile prev. de art. 33 lit. a C.pen. astfel că, în baza art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. s-a aplicat inculpatului C_____ C_______ E______ pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare.
În baza art. 71 C.pen. s-a interzis inculpatului C_____ C_______ E______ exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza II, b, C.pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 C.pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 3 ani stabilit în conformitate cu art. 82 C.pen.
În baza art. 71 alin. 5 C.pen, a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În temeiul art. 359 C. pr. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 170 C.pr.pen., art. 348 C.pr.pen., teza ultimă și art. 445 C.pr.pen., s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri: contractul nr. 32/04.08.2009, contractul nr. 35/04.08.2009, factura ________ nr.1574/05.08.2009, factura ________ nr. 2566 din 05.08.2009, factura nr. xxxxx/06.08.2009, factura _________ nr. 972/06.08.2009, Raportul privind organizarea Festivalului agricol de la Dezești, Completare Raport privind organizarea Festivalului agricol de la Dezești.
În baza art. 38 C.pr.pen. rap. la art. 3201 C.pr.pen. s-a dispus disjungerea cauzei și cercetarea separată a inculpaților B_____ I___ și O___ M_____ D____, precum și a acțiunii civile, prin constituirea unui nou dosar.
În temeiul art.191 alin.1 Cod procedură penală au fost obligați inculpații la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli judiciare către stat, câte 1000 lei fiecare inculpat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 87/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara întocmit în data de 07.12.2011 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:
1. B_____ I___ pentru săvârșirea infracțiunilor de schimbarea fără respectarea prevederilor legale a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 182 alin. 1 și 2, din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., deturnare de fonduri, prev. de art. 3021 alin. 1 C.pen, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.; aceste două fapte, săvârșite în condițiile concursului ideal de infracțiuni prev. de art. 33 lit. „b” C.pen. și complicitate la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ca infracțiune în legătură directă cu infracțiunile de corupție, săvârșită în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene, prev. de art. 26 C.pen., rap. la art. 290 alin. 1 C.pen., rap. la art. 17 alin. 1, lit. „c” din Legea nr. 78/2000, în condițiile art. 41 alin. 2 C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. „a” C.pen.
2. U_____ S____ I____ C______ pentru săvârșirea infracțiunilor de schimbarea fără respectarea prevederilor legale a destinației fondurilor obținute din bugetul general al comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 182 alin. 1 și 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.; deturnare de fonduri, prev. de art. 3021 alin. 1 C.pen, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., aceste două fapte, săvârșite în condițiile concursului ideal de infracțiuni, prev. de art. 33 lit. „b” C.pen.; fals în înscrisuri sub semnătură privată ca infracțiune în legătură directă cu infracțiunile de corupție, săvârșită în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene, prev. de art. art. 290 alin. 1 C.pen., rap. la art. 17 alin. 1, lit. „c” din Legea nr. 78/2000, în condițiile art. 41 alin. 2 C.pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. „a” C.pen.
3. C_____ C_______ E______ pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ca infracțiune în legătură directă cu infracțiunile de corupție, săvârșită în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene, prev. de art. 26 C.pen., rap. la art. 290 alin. 1 C.pen. rap. la art. 17 alin. 1, lit. „c” din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. precum și pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ca infracțiune în legătură directă cu infracțiunile de corupție, săvârșită în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen rap la. art. 17 alin. 1, lit. „c” din Legea nr. 78/2000, ambele în condițiile concursului real de infracțiuni, prev. de art. 33 lit. „a” C.pen.
4. N_______ C_____ pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. și mărturie mincinoasă, prev de art. 260 alin. 1 C.pen., ambele în condițiile concursului real de infracțiuni, prev. de art. 33 lit. „a” C.pen.
5. O___ M_____ D____ pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen.
6. D_____ I___ A_____ pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen.
7. D___ Durăin I_____ pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen.
S-a reținut în esență, ca situație de fapt că, prin contractul cadru nr. RO 2005/xxxxxxxxxxxxx.17, încheiat între M_________ D__________ Regionale și Turismului, în calitate de Autoritate contractantă și Consiliul Local Fîrliug, jud. C____-S______, în calitate de Beneficiar, s-a finanțat cu suma de 489,160.67 euro, realizarea proiectului „Rețea transfrontalieră de sprijin pentru dezvoltarea agriculturii”, fondurile financiare europene fiind alocate prin Programul de vecinătate PHARE CBC România Serbia 2006. În derularea acestui proiect, Beneficiarul fondurilor, Consiliul Local Fîrliug, prin reprezentantul său legal, primarul B_____ I___ care în același timp a fost și manager de proiect, a semnat mai multe contracte de achiziții de lucrări, bunuri și servicii, printre care și contractul 1342/03.08.2009, încheiat între Consiliul Local și _____________________, reprezentată de administratorul U_____ S____ I____ C______, în valoare de 307.940 lei, fără TVA, echivalent a 73.256,26 euro, având ca obiect organizarea unui Festival agricol, care s-a desfășurat pe o perioadă de 2 zile. Pentru calificarea societății Banatica Group SRL la licitația desfășurată pentru atribuirea contractului privind organizarea Festivalului agricol, una din condițiile de calificare fiind experiența similară și pe care aceasta nu o îndeplinea, învinuitul U_____ S____ I____ C______, a prezentat în documentația de ofertă, un înscris sub semnătură privată pe care el l-a falsificat, intitulat „Contract de prestări servicii nr. 1024/24.09.xxxxx”, ca fiind încheiat între Primăria comunei B_____ și Banatica Group SRL, conform căruia aceasta din urmă, ar fi organizat în anul 2007 în această localitate, un „Festival agricol de toamnă și activități social culturale în ____________________________”, în valoare de 224.315 lei, inclusiv TVA, iar după realizarea procedurii de evaluare și selecție, Banatica Group SRL, a fost desemnată câștigătoare.
Totodată, s-a mai arătat că, anterior desfășurării Festivalului agricol, _____________________ Dezești, a efectuat lucrări de amenajare a pieței din localitatea Dezești - hală metalică, constând în betonarea unei suprafețe de teren și acoperirea cu tablă profilată, în beneficiul Primăriei Fîrliug, fără existența vreunui contract de lucrări și în afara proiectului transfrontalier, care nu au avut nici o legătură cu lucrările aprobate prin proiectul aflat în implementare. Întrucât aceste lucrări nu au putut fi cuprinse în proiectul derulat, deși au fost efectuate demersuri pentru încheierea unui act adițional în acest sens, învinuitul B_____ I___, manager de proiect, în înțelegere cu învinuitul U_____ S____ I____ C______, a acceptat ca Banatica Group SRL, reprezentată de acest din urmă învinuit, să-și recupereze cheltuielile cu lucrările de amenajare a respectivei piețe, din suma de 73.256,26 euro alocată prin buget, pentru organizarea și desfășurarea activităților specifice unui Festival agricol, schimbând astfel destinația sumei alocate acestui eveniment. Pentru justificarea cheltuielilor cu organizarea acestui festival și pentru a se ascunde schimbarea destinației sumei de 301.375,29 lei, fără TVA, decontată din bugetul proiectului, prezentată ca fiind cheltuită efectiv pentru organizarea Festivalului, învinuitul U_____ S____ I____ C______, împreună cu învinuitul C_____ C_______ E______, au întocmit în fals un număr de 5 contracte de achiziții de servicii, înscrisuri sub semnătură privată, cu ___________________, ______________________ Fiul SRL, _______________________ SRL, ____________________ și ________________________, precum și 4 facturi corespunzătoare acestor contracte, de asemenea false, mai puțin pentru ________________________, documente conform cărora, diferite activități din caietul de sarcini la care s-a angajat Banatica Group SRL prin contractul încheiat cu Beneficiarul fondurilor, ar fi fost prestate de acești agenți economici, iar contravaloarea achitată lor. După ce înscrisurile menționate au fost semnate prin parafare de către învinuitul B_____ I___, care astfel a atestat în mod nereal că acești subcontractori ar fi prestat respectivele servicii, deși el avea cunoștință că nu s-au realizat de aceștia și nu au fost plătite lor, au fost prezentate și remise de acesta, consilierilor din cadrul Ministerului D__________ REGIONALE și Turismului, care au verificat printre altele și aspectele legate de organizarea și desfășurarea Festivalului în cadrul acestui proiect, creându-le acestora falsa reprezentare a cheltuirii licite a sumelor alocate Festivalului.
Se mai arată că administratorii, I___ A_____ D_____, reprezentant al ___________________, O___ D____ M_____, reprezentant al ______________________ Fiul SRL, D___ Durăin I_____ V_______, reprezentanta ____________________ și N_______ C_____, reprezentant legal al _______________________ SRL, au semnat în perioada lunii februarie 2010, la rubricile „Prestator”, contractele nr. 31/04.08.2009, 32/04.08.2009, 33/04.08.2009 și respectiv 34/04.08.2009, și nu la datele înscrise în ele, cunoscând că sunt întocmite în mod formal și că nu reprezintă realitatea, simulându-se astfel existența unui contract valabil încheiat, deși la început au declarat sub prestare de jurământ, că aceste înscrisuri reprezintă realitatea. Contractul nr. 35/04.08.2009, ca fiind încheiat cu _______________________ Timișoara, a fost semnat de U_____ S____ I____ C______ la rubrica „Achizitor” iar la rubrica „Prestator” a fost semnat de C_____ C_______ E______.
Prin Raportul de constatare tehnico științific de specialitate, s-a stabilit că prejudiciul creat Autorității contractante – Ministerului D__________ REGIONALE și Turismului, este în valoare totală de 298.637,95 lei, din care: 223.978,47 lei echivalent a 52.994,69 euro, reprezentând 75% din fonduri PHARE și 74.659,48 lei, reprezentând 25% alocate din fonduri naționale.
Prin sentința penală nr.180 din data de 04.05.2012 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXal Judecătoriei Reșița s-a dispus condamnarea inculpatului N_______ C_____ la 2 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 290 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 3201 alin. 4 și 7 Cod procedură penală; aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal în condițiile și pe durata prev. de art. 71 Cod penal; în temeiul art. 81 Cod penal suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe o durată de 2 ani și 2 luni, care reprezintă termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal; în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale; în temeiul art. 359 alin. 1 și alin. 2 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispoz. art. 83 Cod penal cu privire la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracțiuni, în termenul de încercare și asupra consecințelor acestei revocări.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. i1 Cod procedură penală s-a încetat procesul penal privind pe inculpatul N_______ C_____ pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prev de art. 260 alin. 1 Cod penal.
S-a dispus condamnarea pe inculpatului D_____ I___ A_____ la 2 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 290 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 3201 alin. 4 și 7 Cod procedură penală; aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal în condițiile și pe durata prev. de art. 71 Cod penal; în temeiul art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe o durată de 2 ani și 2 luni care reprezintă termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal; în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale; în temeiul art. 359 alin. 1 și alin. 2 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispoz. art. 83 Cod penal cu privire la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracțiuni, în termenul de încercare și asupra consecințelor acestei revocări.
S-a dispus condamnarea inculpatei D___ Durăin I_____ la 2 luni închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped. de art. 290 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 3201 alin. 4 și 7 Cod procedură penală; aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal în condițiile și pe durata prev. de art. 71 Cod penal; în temeiul art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatei pe o durată de 2 ani și 2 luni care reprezintă termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal; în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale; în temeiul art. 359 alin. 1 și alin. 2 Cod procedură ăenală s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal cu privire la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul comiterii unei noi infracțiuni, în termenul de încercare și asupra consecințelor acestei revocări.
În temeiul art. 170 raportat la art. 348 și art. 445 Cod procedură penală s-a dispus anularea contractelor nr. 31/04.08.2009, nr. 33/04.08.2009 și nr. 34/04.08.2009.
În baza art. 38 Cod procedură penală s-a disjuns cauza și s-a dispus cercetarea separată a inculpaților B_____ I___, U_____ S____ I____ C______, C_____ C_______ E______, O___ M_____ D____ prin constituirea unui nou dosar în care se anexează, în copie, un exemplar al prezentei Minute, un exemplar al Încheierii ședinței publice din data de 11.04.2012 și un exemplar al Rechizitoriului aflat în dosarul de urmărire penală nr.87/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara și stabilește termen de judecată la data de 31.05.2012, ora 1200 .
În temeiul art.191 alin.1 Cod procedură penală inculpații au fost obligați la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat, câte 500 lei fiecare inculpat.
După disjungere, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Reșița la data de 08.05.2013 sub nr. XXXXXXXXXXXXX.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 87/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara.
În cursul cercetării judecătorești, inculpații U_____ S____ I____ C______ și C_____ C_______ E______, prin declarațiile notariale de la filele 60 și 61, au precizat că înțeleg să se prevaleze de dispozițiile art. 3201C.pr.pen., că recunosc în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nu au solicitat administrarea de probe noi.
La dosar au fost depuse fișele de cazier judiciar actualizate ale inculpaților, sentința penală nr. 1183/02.05.2012 pronunțată în dosarul nr. xxxxx/325/2011 al Judecătoriei Timișoara, decizia penală nr. 1510/R/2012 pronunțată în dosarul nr. xxxxx/325/2011 de către Curtea de Apel Timișoara, sentința penală nr. 220/07.06.2012 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Reșița, precum și înscrisuri în circumstanțiere .
Analizând și coroborând ansamblul probatoriu administrat atât în timpul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
Prin contractul cadru nr. RO 2005/xxxxxxxxxxxxx.17, încheiat între M_________ D__________ Regionale și Turismului, în calitate de Autoritate contractantă și Consiliul Local Fîrliug, jud. C____-S______, în calitate de Beneficiar, s-a finanțat cu suma de 489,160.67 euro realizarea proiectului „Rețea transfrontalieră de sprijin pentru dezvoltarea agriculturii”, fondurile financiare europene fiind alocate prin Programul de vecinătate PHARE CBC România Serbia 2006. În realizarea acestui proiect, Beneficiarul fondurilor, Consiliul Local Fîrliug, a fost reprezentant de către primarul comunei, respectiv inculpatul B_____ I___ care, în același timp, a fost și manager de proiect.
Implementarea proiectului transfrontalier a presupus desfășurarea mai multor activități printre care și executarea unor lucrări de construcții, consolidare și amenajare a clădirii sediului Centrului Agricol din satul Dezești, aparținător comunei Fîrliug, iar ultima activitate, cu care de altfel se încheia și perioada de implementare a acestui proiect, a fost desfășurarea Festivalului agricol din aceeași localitate.
Lucrările de consolidare, amenajare a imobilului sediului Centrului agricol Dezești au fost executate de către _____________________, societate ce desfășoară, în principal, activitate în domeniul construcțiilor, al cărui administrator este inculpatului U_____ S____ I____ C______, și care a fost desemnată câștigătoare în urma procedurii de licitare.
În perioada de finalizare a lucrărilor la imobilul menționat mai sus și anterior desfășurării Festivalului agricol, a apărut ideea, în cadrul unor discuții purtate de primarul comunei, respectiv inculpatul B_____ I___, viceprimarul Negariu C_____ I___, Naidan V_____ Borislav și alții, de executare și a altor lucrări, respectiv de amenajare a pieței agricole din imediata vecinătate a clădirii sediului centrului agricol din Dezești, constând în betonarea unei suprafețe de teren și acoperirea acesteia cu structură metalică din stâlpi metalici și acoperiș din tablă profilată, precum și realizarea unui iluminat corespunzător al acestei piețe.
Întrucât aceste lucrări nu erau cuprinse în proiect, s-a discutat de către inculpatul B_____ I___, Naidan V_____ Borislav și alții, în ceea ce privește finanțarea, ca o parte din sumele alocate prin buget pentru Festival, să fie mutate, printr-un act adițional la contractul cadru, într-o linie bugetară nouă pentru realizarea acestei construcții, sens în care a fost redactată și înaintată o propunere de act adițional.
În perioada de analiză la nivelul Ministerului D__________ Regionale și Turismului a actului adițional respectiv, transmis acestei instituții în a doua jumătate a lunii mai 2009 și existând o anumită încredere că acesta se va aproba, care i-a fost transmisă inculpatului U_____ S____ I____ C______, chiar de către managerul de proiect, respectiv inculpatul B_____ I___, ceea ce a constituit un fel de garanție a finanțării lucrării din buget, așa cum susține acesta, dar fără a exista aprobarea efectivă a adendumului, _____________________ a început și executat, în perioada iunie-iulie 2009, lucrările de amenajare a pieții, valoarea acestora fiind de 431.650,55 lei, conform devizului estimativ al proiectului lucrării.
După execuția acestor lucrări de amenajare a pieței agricole și, întrucât, actul adițional nu a mai fost aprobat, inculpatul U_____ S____ I____ C______ a stabilit cu inculpatul B_____ I___ ca recuperarea acestor cheltuieli să o facă din suma de 75.000 euro, alocată prin bugetul proiectului transfrontalier pentru organizarea și desfășurarea Festivalului agricol. Această înțelegere au avut-o anterior organizării licitației pentru atribuirea contractului privind organizarea și desfășurarea Festivalului agricol.
Pentru organizarea și desfășurarea Festivalului agricol, eveniment cu care, de altfel, se încheia derularea proiectului, și care s-a organizat în localitatea Dezești, localitate aparținând administrativ de _______________________ prevăzute a se desfășura o ________ activități, obiectivul principal fiind de a se prezenta produsele agricole tradiționale ale comunității.
În realizarea procedurii de achiziție a activităților care urmau a se desfășura în cadrul Festivalului agricol, sub coordonarea Direcției Dezvoltare Teritorială din cadrul Consiliului Județean C____-S______, a fost realizată întreaga documentație, atât de publicitate cât și de licitare, creându-se astfel premisele legale, organizării licitației de atribuire a contractului, printre care Fișa de date a achiziției și Caietul de sarcini.
Potrivit Fișei de date (vol. 5, fila 42-48 dup) unul dintre criteriile de calificare în selecția pentru licitația de cerere de oferte, era și acela ca ofertanții aibă experiență similară în astfel de evenimente și trebuia să prezinte dovada îndeplinirii și finalizării în ultimii 3 ani, a cel puțin unui contract care a avut ca obiect realizarea unor servicii similare, cu o valoare minimă impusă de cel puțin 22.500 euro, condiție devenită obligatorie prin semnarea acestui înscris de către directorul de proiect, inculpatul B_____ I___.
Conform caietului de sarcini (vol. 5, fila 41dup) Festivalul agricol se desfășoară în satul Dezești, _____________________________-S______, pe perioada a 2 zile, iar ca cerințe minime pentru organizare, au fost prevăzute a fi executate următoarele activități: Identificarea, invitarea si asigurarea participării producătorilor de produse agricole din zona Fîrliug (minimum 15 reprezentanți, crescători de animale, producători de legume, fructe si produse animaliere); Pregătirea si amenajarea spatiilor de expunere, toalete mobile - 2 buc (una pentru femei si una pentru bărbați), minim 15 standuri de prezentare, un țarc mobil pentru crescătorii de animale; Asigurarea logisticii necesare desfășurării in condiții optime a unui festival agricol, scenă acoperită cu o dimensiune aproximativa de 10 x 15 m, cu înălțimea libera de minim 3,5 m, sistem de iluminare; Achiziționarea unui sistem de sonorizare + stație de amplificare performantă pentru organizarea de festivaluri care va rămâne in dotarea Centrului de la Dezești. Cerințe minime pentru stația de amplificare - minim putere 1000W*2 OHM, 800W*40OHM, conectare la PC via USB, boxe de minim 15", 2 căi bass reflex, putere minim 400W/80OHM, 800W/8OHM; 1600W/20OHM, banda frecventa 52Hz-20KHz, consola mixaj cu 12 căi separate pentru fiecare canal, microfon wircless cu distanta de lucru de minim 50 m; 2 Prezentatori - moderatori si 5 animatori, pe perioada de desfășurare a Festivalului (2 zile); Organizarea unui festival folcloric de minim 8 ore - aproximativ 4 ore/zi, minim 4 formații/ansambluri de muzica folclorică, soliști, interpreți de muzică populară, formații de dans; Asigurarea serviciilor de catering pentru expozanți si invitați (aproximativ 100 de persoane - 50 de persoane/zi) - bufet suedez rece si cald, suc, cafea, apă minerală si apă plată; Asigurarea cazării, masă si transport pentru reprezentanții transfrontalieri ai proiectului - invitați din Serbia - 5 persoane, pentru perioada de 3 zile (2 nopți de cazare); Asigurare masă, cazare si transport pe perioada Festivalului a persoanelor implicate in organizarea Festivalului - moderatori, animatori, formații artistice, etc.; Asigurarea pazei si securității Festivalului, pe durata celor 2 zile de organizare a evenimentului; Publicitatea evenimentului audio-vizuală (radio și TV locale cu respectarea cerințelor impuse de Manualul de Identitate Vizuala aplicabil pentru Programul de Vecinătate România - Serbia 2004-2006).
Prin referatul privind numirea comisiei de evaluare pentru atribuirea contractelor de achiziție publică, pentru proiectul „Rețea transfrontalieră de sprijin pentru dezvoltarea agriculturii” la Dezești, ___________________________ cadrul Programului de vecinătate România –Serbia 2004-2006, prin procedura de achiziție publică – cerere de ofertă, înregistrat la Consiliul Local Fîrliug sub nr. 632/02.04.2009 (vol. 5, fila 5-6 dup), viceprimarul comunei, C_____ Negariu, a propus comisia de evaluare a ofertelor, în următoarea componență: Președinte - I___ B_____, primar al comunei Fîrliug, Membru - C_____ Negariu, viceprimar; Membru - A______ D________, contabil primărie; Membru - G_______ M_____, secretarul primăriei; Membru - I____ M___, director Centrul de afaceri și dezvoltarea agriculturii Dezești, _________________________ rezervă – V_____ Naidan, director executiv la Consiliul Local C____-S______ și Membru de rezervă – R_____ Nicht, consilier în cadrul Consiliului Județean C____-S______.
În aceeași zi, prin Dispoziția nr. 84/02.04.2009, (vol. 5, fila 7-8 dup), primarul comunei, inculpatul B_____ I___, a dispus constituirea comisiei de evaluare a ofertelor în componența propusă de viceprimarul Negariu C_____.
După lansarea procedurii de cerere de oferte prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice, la Beneficiarul proiectului, Consiliul Local Fîrliug, s-au înregistrat documentele de ofertă ale societăților: AB Plus Events SRL, Perfect Tours SRL și _____________________.
În realizarea înțelegerii dintre cei doi inculpați cu privire la recuperarea cheltuielilor efectuate cu amenajarea pieței agricole, _____________________, a achiziționat caietul de sarcini, lansat de Beneficiarul fondurilor, Consiliul Local Fîrliug, pentru contractarea serviciilor de organizare a Festivalului, caiet semnat de către inculpatul B_____ I___, manager de proiect. Ca ofertă financiară – costuri, pentru activitățile prevăzute în caietul de sarcini, Banatica Group SRL, a depus la dosarul de calificare, CENTRALIZATORUL VALORIC DE PRETURI (vol. 5, fila 73 dup), conform căruia valoarea totală a contractului era de xxxxxx,60 lei.
Întrucât _____________________ nu îndeplinea condiția obligatorie de calificare prevăzută în Fișa de date a achiziției, respectiv aceea ca ofertanții să aibă experiență similară în organizarea unor asemenea evenimente, (împrejurare adusă la cunoștința inculpatului B_____ I___), inculpatul U_____ S____ I____ C______ a întocmit în fals, un înscris sub semnătură privată, intitulat Contract de prestări servicii nr. 1024/24.09.2007, ca fiind încheiat cu Primăria comunei B_____, jud. T____, potrivit căruia, societatea Banatica Group SRL ar fi organizat un festival agricol de toamnă și activități social culturale în ____________________________, în valoare de 188.500 lei fără TVA, înscris pe care l-a atașat la documentația de ofertă, depusă la sediul achizitorului, Consiliul Local Fîrliug, pentru participarea la licitația organizată în vederea atribuirii acestui contract.
La data de 27.07.2009, după analizarea tuturor documentelor depuse, comisia de evaluare, constatând că societățile AB Plus Events SRL și ____________________, nu au depus documentele obligatorii de calificare, sau că unele din cele depuse nu sunt înăuntrul termenului de valabilitate, aspecte care atrag descalificarea acestora, prin Raportul procedurii, înregistrat la Consiliul Local Fîrliug, sub nr. 1305/27.07.2009 (vol. 5, fila 101-104 dup), semnat de toți membrii comisiei, inclusiv de inculpatul B_____ I___, a hotărât atribuirea contractului privind organizarea Festivalului agricol firmei _____________________, cu oferta acesteia de 307.940,00 lei, echivalent a 73.256,26 euro, categoriile de servicii, cantitatea, prețul unitar și valoarea, fiind detaliate în mod explicit în CENTRALIZATORUL VALORIC DE PREȚURI, depus de _____________________, la dosarul de licitație.
În baza acestei Hotărâri, la data de 03.08.2009, între Consiliul Local Fîrliug, ca autoritate contractantă, reprezentată prin inculpatul B_____ I___, în calitate de achizitor, pe de o parte și _____________________, reprezentată de inculpatul U_____ S____ I____ C______, în calitate de executant pe de altă parte, s-a încheiat Contractul de servicii nr. 1342, în care la pct. 4 Obiectul principal al contractului, prestatorul se obligă să organizeze Festivalul agricol de la Dezești, în cadrul proiectului „Rețea transfrontalieră de sprijin pentru dezvoltarea agriculturii” conform cerințelor stipulate în caietul de sarcini și centralizatorului valoric de prețuri, atașat ofertei depuse. La pct. 5 - Prețul contractului, a fost stabilit ca preț stabilit prestatorului de către achizitor, suma de 307.940,00 lei fără TVA, echivalentul a 73.256,26 euro, la care se adaugă TVA în sumă de 58.508,60 lei, valoarea totală a contractului fiind de 366.448,00 lei, plătibil în 2 tranșe, avans 30% și rest de plată 70%, iar la pct. 6 - durata contractului, se stabilește ca perioadă de realizare 25 de zile dar nu mai târziu de 27.08.2009.
Înainte de data desfășurării Festivalului agricol, prestatorul acestor servicii, _____________________, sub semnătura administratorului, inculpatul U_____ S____ I____ C______, a facturat cu factura __________ nr. 21/03.08.2009 (vol. 6, fila 176 dup), beneficiarului fondurilor, Consiliul Local Fîrliug, suma de 92.382,00 lei, la care se adaugă TVA în sumă de 17.552,58 lei, cu specificația „contravaloare avans prestări servicii conform contract nr. 1342/03.08.2009”, factură care poartă în partea dreaptă sus, mențiunea olografă ”B__ de plată” alături de semnătura inculpatului B_____ I___.
Urmare acestei facturi, la data de 07.08.2009, prin Ordinul de plată nr. 420, semnat de inculpatul B_____ I___ (vol. 6, fila 175 dup), s-a dispus plata sumei de 92.382 lei, din contul plătitorului Consiliul Local Fîrliug, deschis la Trezoreria municipiului Reșița, în contul beneficiarului, _____________________, deschis la aceeași trezorerie, cu specificația „C/V F 21/03.08.2009/prest. Serv. Conf. contr. 1342/03.08.2009”.
După realizarea acestui eveniment, inculpatul U_____ S____ I____ C______, a facturat cu factura __________ nr. 23/18.08.2009 (vol. 6, fila 177 dup), beneficiarului fondurilor, Consiliul Local Fîrliug, suma de 208.993,29 lei, la care se adaugă TVA în sumă de xxxxx, 73 lei, cu specificația „contravaloare prestări servicii conform contract nr. 1342/03.08.2009”, factură care poartă în partea dreaptă sus, mențiunea olografă ”B__ de plată” alături de semnătura inculpatului B_____ I___.
Urmare acestei facturi, la data de 21.08.2009, prin Ordinul de plată nr. 431, semnat de inculpatul B_____ I___ (vol. 6, fila 178 dup), s-a dispus plata sumei de 208.993,29 lei, din contul plătitorului Consiliul Local Fîrliug, deschis la Trezoreria municipiului Reșița, în contul beneficiarului, _____________________, deschis la aceeași trezorerie, cu specificația „C/V F 23/18.08.2009/prest serv conf contr 1342”
Cu privire la realizarea activităților prevăzute în caietul de sarcini și care trebuiau să fie executate în totalitate de către Banatica Group SRL, chiar și cu contribuția altor societăți – în contract, nefiind stipulată interdicția subcontractării unor asemenea servicii, unele nu au fost executate, iar altele au fost executate parțial, contribuția societății prestatoare în executarea acestor activități fiind nesemnificativă în raport cu angajamentul contractual. Astfel, au fost realizate, în totalitate sau parțial, următoarele activități: invitarea unor producători agricoli - prevăzută la punctul 1; asigurarea prezentatorilor, moderatori – prevăzută la punctul 5; asigurarea ansamblurilor de dansuri populare și a soliștilor de muzică populară – prevăzută la punctul 6; invitarea reprezentanților mass-media pentru publicitatea audio-video a evenimentului – prevăzută la punctul 11; și nu au fost realizate următoarele: asigurarea de toalete mobile și 15 standuri de prezentare produse agricole – prevăzută la punctul 2 din caiet; asigurarea scenei acoperite – prevăzută la punctul 3; asigurarea pazei și securității Festivalului pe durata celor 2 zile de organizare, prevăzută la punctul 10; asigurarea cazării, mesei și transportului reprezentanților transfrontalieri, activitate nerealizată datorită neprezentării acestora, deși le-a fost lansată invitația, și pentru care nu au fost decontate sume din buget, - prevăzută la punctul 8.
Demersurile pentru realizarea activităților au fost făcute fie direct de către inculpatul B_____ I___, fie indirect prin N____ P____, director executiv la Camera Agricolă C____-S______, Ț____ G_______, directorul Centrului pentru promovarea și conservarea culturii tradiționale Reșița, aparținând de Consiliul Județean C____-S______, sau prin alte persoane, la solicitarea acestui inculpat.
Ceea ce se reține că s-a desfășurat de către societatea Banatica Group SRL, ca activitate obligatorie prevăzută în caietul de sarcini, a fost asigurarea sistemului de sonorizare, prevăzută la punctul 4, achiziționat de la _____________________ SRL Reșița, dar pentru care marja de profit a fost extrem de mare – peste 100%, precum și, parțial, activitățile prevăzute la punctul 7 și 9 - asigurarea de gustări clade și/sau reci servite expozanților și invitaților, precum și moderatorilor și membrilor formațiilor artistice, dar pentru aceste ultime servicii, fiind înregistrate cheltuieli nesemnificative în contabilitatea societății, respectiv produse alimentare care fac obiectul a 3 facturi, aprovizionate înainte și în zilele de desfășurare a festivalului.
Singurele plăți care au fost efectuate, sunt sumele în numerar acordate fie de inculpatul B_____ I___, fie de alte persoane, unor producători individuali și prezentatorului Liuț D__, confirmate de aceștia prin declarațiile date în calitate de martori, dar și acestea neînregistrate în contabilitatea societății.
După realizarea Festivalului, datorită nedepunerii la B.R.C.T. Timișoara, a documentelor justificative referitoare la organizarea Festivalului agricol – R_______ și alte documente suport, deși au fost făcute mai multe demersuri de către reprezentanții acestei instituții, a fost sesizată alerta de neregulă la Autoritatea contractantă - M_________ D__________ REGIONALE ȘI TURSIMULUI.
Urmare acestei nereguli, în perioada 15.02.xxxxxxxxxxxxxxx10, consilieri din cadrul acestui minister, martorii Andrioaiei C______ și M____ L_____ C_______, au verificat la sediul Beneficiarului, în localitatea Fîrliug și Dezești, aspectele referitoare la execuția unor lucrări de construcții cât și a organizării Festivalului agricol.
În contextul acestor verificări, în legătură cu organizarea Festivalului, cei doi consilieri au avut discuții, atât cu managerul de proiect, inculpatul B_____ I___ și cu reprezentantul Banatica Group SRL, inculpatul UDORIU S____ I____ C______, cât și cu alte persoane implicate în desfășurarea acestui eveniment, solicitând totodată ca material probator, orice document sau înscris prin care să se facă dovada efectuării activităților prevăzute pentru acest eveniment.
Ca să facă dovadă a utilizării „licite” a sumei alocate acestui eveniment, previzionată a fi cheltuită, așa cum a prezentat în Centralizatorul de prețuri, depus la documentele de ofertă pentru licitație, și pentru a ascunde schimbarea destinației acestei sume, alocate atât din bugetul Comunităților Europene cât și din bugetul național, inculpatul UDORIU S____ I____ C______, a întocmit înscrisul intitulat „Raport privind organizarea Festivalului agricol de la Dezești in perioada 07- 08.08.2009, in cadrul proiectului transfrontalier RO2005/xxxxxxxxxxxxx.17”, înregistrat la M_________ D__________ REGIONALE ȘI TURISMULUI, sub nr. 1782/18.03.2010 (vol. 6, fila 259-261 dup), în care a consemnat date nereale referitoare la cheltuirea acestor sume.
Astfel, în Raportul menționat: pentru justificarea sumei de 8.250 lei, fără TVA, aferentă activității de la punctul l privind, identificarea, invitarea si asigurarea participării producătorilor de produse agricole, inculpatul U_____ S____ I____ C______ a consemnat, în mod fals, că firma organizatoare s.c. Banatica Group s.r.l, a invitat 25 de producători agricoli, care provin din Fîrliug, Dezești, Remetea-Pogănici, Duleu, Scăiuș, Valea M___, Reșița, O______, Ticvaniu M___, Izvin(jud. T____), Cîrnecea, Doclin, Caransebeș, deși această activitate a fost realizată de către celălalt inculpat B_____ I___, atât direct cât și prin intermediul altor persoane. Totodată, s-a consemnat, de asemenea, în mod fals, că producătorilor/fermierilor li s-ar fi asigurat transportul la Festival si înapoi in localitățile de proveniența (sosire in data de 7 August, transport înapoi in data de 7 August seara, sosire in dimineața zilei de 8 August, transport înapoi in data de 8 August seara - doar pentru reprezentanți, nu si pentru produse/animalele prezentate) și că ar fi fost suportat costul transportului produselor, respectiv animalelor prezentate în cadrul Festivalului agricol, costurilor cu identificarea, selecția si transportul unui reprezentant s-a ridicat la suma de 330 de lei x 25 de reprezentanți, rezultând un total de plata fără TVA de 8.250 lei; pentru justificarea cheltuirii sumei de 24.060 lei fără TVA, aferentă activității de la punctul 2 referitoare la pregătirea si amenajarea spatiilor de expunere, s-a consemnat, în mod fals, că au fost închiriate pe perioada a 2 zile, 2 buc. toalete ecologice duble (una pentru bărbați si una pentru femei) la prețul de 3200 lei/buc fără TVA, care a inclus două vidanjări zilnic și transportul acestora, că au fost închiriate, pe perioada expoziției, 20 de standuri de prezentare si expunere a produselor agricole (5 dintre participanți fiind fermieri a căror animale au fost găzduite in țarcurile special amenajate in acest sens), pe perioada a 2 zile, că a confecționat 20 de cuști metalice in care au fost prezentate găini, iepuri, porumbei, curcani, cocoși – toate acestea nefiind efectuate, în totalitate, iar ceea ce s-a evidențiat în mod corect a fost amenajarea țarcurilor pentru animalele cu care au venit cei 5 fermieri la Festivalul agricol, a țarcului pentru cabaline, ovine, vite, cheltuieli care însă nu au fost evidențiate în contabilitatea societății; activitatea de la punctul 3 - asigurarea logisticii necesare desfășurării in condiții optime a unui festival agricol, a cărei valoare a fost 58.000 de lei fără TVA, nu a fost realizată și cu toate acestea, inculpatul UDORIU S____ I____ C______, a consemnat, în mod cu totul fals, că s-a montat o scenă - structură metalică ușoară acoperită, demontabila, cu dimensiunea 10 x 15 m cu înălțime liberă de 3,5 m si un sistem de iluminare, de către o echipă de specialiști din cadrul firmei organizatoare(Banatica Group SRL), care au lucrat timp de 5 zile, in două schimburi la montarea structurii, copertinei și a sistemului de iluminat și că, pe tot parcursul Festivalului agricol, a fost asigurată asistența tehnică, deși în fapt această activitatea nu a fost realizată în întregime; activitatea prevăzută la punctul 4, referitoare la asigurarea unui sistem de sonorizare, a fost singura realizată în întregime de Banatica Group, și a constat în achiziționarea unui sistem, prin cumpărare de la _____________________ SRL Reșița; realizarea activității prevăzute la punctul 5, referitoare la invitarea celor 2 prezentatori si cei 5 animatori, angajați pe perioada de desfășurare a Festivalului, pentru justificarea sumei de 18.500 lei, este reală doar parțial, invitarea celor doi prezentatori, Liuț I___ și R____ M_______, s-a făcut de către inculpatul B_____ I___ sau alte persoane, și nicidecum de către societatea organizatoare și că s-a plătit doar numitului Liuț I___ suma de 100 sau 200 lei. Nu este reală nici mențiunea conform căreia au fost prezenți 5 animatori și că au fost plătiți de firma organizatoare cu suma de 10.000 de lei moderatorii și suma de 8500 lei animatorii; pentru justificarea sumei de 60.000 lei fără TVA, referitoare la activitățile de la punctul 6 - organizarea unui festival folcloric, consemnările inculpatului UDORIU S____ I____ C______, făcute în Raport, sunt nereale atât în ceea ce privește invitarea de către acesta a celor două ansambluri de muzica populară formate din 48 persoane, a celor 4 interpreți de muzică populară care au susținut reprezentații pe durata celor 2 zile a Festivalului, cât și în ceea ce privește onorariile acordate acestora conform detalierii lor de la acest capitol. Așa cum s-a arătat mai sus, invitarea acestora s-a realizat exclusiv de către inculpatul B_____ I___, direct sau prin intermediul altor persoane și contrar celor consemnate, acestora nu li s-au făcut nici o plată pentru prestațiile artistice; cu privire la activitățile de la punctul 7, referitoare la asigurarea serviciilor de catering pentru expozanți si invitați, aproximativ 100 de persoane pentru care inculpatul a încercat, prin acest Raport, justificarea cheltuirii sumei de 11.495 lei fără TVA, a căror detaliere a consemnat-o la acest punct, se confirmă doar parțial, în sensul că doar o parte dintre cei invitați la acest eveniment au fost serviți cu anumite mâncăruri, - gustări calde și/sau reci – mici, cârnăciori, etc., iar la activitatea de servire a ajutat inclusiv martorul M___ I____. Nu real nici faptul că serviciile de catering ar fi fost realizate de o echipă de bucătari angajați pe baza unui contract de colaborare de firma organizatoare pentru suma de 11.495 de lei fără TVA. Referitor la cheltuielile cu mâncăruri, conform documentelor financiar contabile, Banatica Group SRL, a achiziționat, anterior evenimentului și în perioada de desfășurare a Festivalului, cu factura ________ nr. 1607/07.08.2009 emisă de ______________ Reșița, factura ___________ xxxxxxxx/06.08.2009, emisă de ___________________ SRL Reșița, factura nr. 1/07.08.2009, emisă de _________________ SRL Fîrliug, mai multe produse alimentare, valoarea acestora, în sumă totală de 2.737,34 lei; cu privire activitatea de la punctul 9 - asigurarea cazării, mesei si transportului persoanelor implicate (58 persoane) in organizarea Festivalului - moderatori, animatori, formații artistice, mențiunile inculpatului UDORIU S____ I____ C______, referitoare la justificarea cheltuielilor în sumă de 11.000 de lei aferente acesteia, sunt false, iar invitaților menționați nu li s-au asigurat servicii de cazare, transport, excepție făcând doar gustările servite unora, așa cum s-a consemnat la punctul anterior; pentru justificarea sumei de 8.800 lei fără TVA., aferentă activității de la punctul 10 - asigurarea pazei si securității evenimentului, mențiunea inculpatului în sensul că ar fi fost contractată cu o firmă specializată care a asigurat paza evenimentului, cu 5 persoane pentru 2 zile, inclusiv transportul și masa acestora, nu este reală, întrucât această activitatea nu a fost prestată; consemnările referitoare la justificarea cheltuielilor aferente punctului 11, legat de asigurarea publicității evenimentului, respectiv: realizarea unui banner de exterior de evidențiere/marcare a Festivalului agricol, plata unor servicii de publicitate în presa scrisă, totodată fiind mediatizat și prin intermediul televiziunilor, în sumă de 16.700 lei fără TVA, a căror detaliere a fost consemnată la acest punct, nu sunt reale, iar aceste servicii de publicitate au fost prestate cu titlu gratuit.
Ultimele mențiuni din acest Raport, în care se precizează: „La toate aceste activități se adaugă onorariile celor 10 persoane care au colaborat la buna implementare a Festivalului agricol, al căror onorariu se ridică la suma totală de 44.100, care ar cuprinde: diurna, transportul, cazarea, trei mese/zi, telefon” sunt, de asemenea, nereale și au fost efectuate doar pentru a se încadra în suma solicitată la decontare.
De asemenea, tot pentru încadrarea în suma ce trebuia justificată, pe lângă așa zisele cheltuieli, inculpatul U_____ S____ I____ C______ a mai consemnat că se are în vedere și profitul „firmei organizatoare”, de 10% din valoarea totală a contractului, reprezentând suma de 30.794 lei fără TVA, profit cu totul nejustificat în condițiile în care implicarea societății Banatica Group SRL, este nesemnificativă.
Pentru a forma convingerea organelor de control că activitățile menționate în Raport au fost executate, inculpatul UDORIU S____ I____ C______ a remis acestora, odată cu celelalte înscrisuri și un alt document, intitulat „Completare raport privind organizarea Festivalului agricol de la Dezești în perioada 07-08.08.2009 in cadrul proiectului transfrontalier RO2005/xxxxxxxxxxxxx.17” (vol. 6, fila 143-144 dup), semnat de inculpatul C_____ C_______ E______ - director tehnic, la acea dată, al _____________________, prin care a prezentat faptul că, societatea sa, Banatica Group SRL, ar fi realizat activitățile cuprinse în caietul de sarcini și cu alte societăți specializate, cu grija ca sumele înscrise în acesta, pentru fiecare activitate, să fie în concordanță cu cele din Centralizatorul de prețuri depus la oferta de licitare și Raportul menționat anterior.
Astfel, în înscrisul Completare la raport: pentru justificarea sumei de 8.250 lei, fără TVA, aferentă activității de la punctul l, s-a consemnat în mod fals, că toate aceste activități au fost realizate cu personalul și dotările firmei organizatoare s.c. Banatica Group s.r.l, deși aceste activități, în realitate, au fost desfășurate de inculpatul B_____ I___ și alte persoane; pentru activitatea de la punctul 2, mențiunile, conform cărora activitățile de la acest punct ar fi fost realizate de S.C. Piețe Reșița S.R.L. în baza contractului nr. 31/04.08.2009, care ar fi asigurat cele două toalete ecologice și 20 standuri de prezentare și pentru care ar fi emisă factura ________ nr. 1574/05.08.2009, la acest contract, nu corespund adevărului, cele două înscrisuri fiind false, iar bunurile aferente acestui punct - 2 buc. toalete ecologice duble (una pentru bărbați si una pentru femei), 20 de standuri de prezentare si expunere a produselor agricole, nu s-au închiriat și nici nu au fost confecționate cele 20 de cuști metalice pentru prezentare găini, iepuri, porumbei, curcani, cocoși – toate acestea fiind aduse de deținătorii păsărilor. Singura mențiune corectă este ceea referitoare la amenajarea țarcurilor pentru animalele, așa cum se observă și din imaginile foto atașate la dosar; pentru activitatea de la punctul 3 - montat o scenă, structură metalică ușoară acoperită, demontabila, cu dimensiunea 10 x 15 m. cu înălțime liberă de 3,5 m si un sistem de iluminare, mențiunea, potrivit căreia aceasta a fost realizată din resursele și cu personalul firmei organizatoare Banatica Group SRL a cărei valoare a fost 58.000 de lei fără TVA, este de asemenea, nereală și s-a probat că nu a fost realizată., așa cum se observă și din imaginile foto existente la dosar.
Deși nici în Raport și nici în celălalt înscris, Completare la acesta, nu se face referire la faptul că această activitate ar fi fost realizată de vreo societate anume, la dosarul cu material probator al consilierilor din cadrul ministerului, a fost identificat contractul nr. 35/04.08.2009 ca fiind încheiat cu ________________________ Timișoara, întocmit și semnat în fals inculpatul UDORIU S____ I____ C______, din partea beneficiarului, și inculpatul C_____ C_______ E______ din partea prestatorului.
- mențiunea din înscrisul menționat, referitoare la activitatea de la punctul 4 - asigurarea unui sistem de sonorizare, a fost singura mențiune reală, dar, așa cum rezultă și din Raportul de constatare de specialitate, la achiziționarea acesteia de la _____________________ SRL, cu suma de 9.677,29 lei, fără TVA, conform facturii nr.1143/06.08.2009 nu s-au avut în vedere principiile unui management financiar sănătos, iar marja de profit obținută de Banatica Group SRL, este de peste 100%.
- pentru activitatea prevăzută la punctul 5 - invitarea celor 2 prezentatori si cei 5 animatori, mențiunea, potrivit căreia aceste activități au fost realizate de _______________________ SRL, nu este reală și s-a stabilit că, actul reprezentând contractul nr. 34/04.08.2009, este fals, iar invitarea prezentatorilor s-a realizat de către inculpatul B_____ I___ sau alte persoane și nicidecum de către societatea organizatoare, și s-a plătit doar numitului Liuț I___. Nu este reală nici mențiunea prezenței celor 5 animatori;
- pentru activitățile de la punctul 6 - organizarea unui festival folcloric, mențiunile, potrivit cărora această activitate ar fi fost făcută de către _______________________ SRL, conform aceluiași contract nr. 34/04.08.2009, sunt de asemenea, nereale; nici această activitate nu a fost efectuată de respectiva societate, iar invitarea ansamblurilor folclorice, a soliștilor de muzică populară, au fost efectuate de inculpatul B_____ I___, direct sau prin intermediul martorului Ț____ G_______ și nu s-a plătit acestora nici o sumă de bani pentru prestațiile artistice;
- mențiunile referitoare la activitățile de la punctul 7 - asigurarea serviciilor de catering pentru expozanți si invitați, aproximativ 100 de persoane, făcute de inculpatul UDORIU S____ I____ C______, se confirmă doar parțial, în sensul că, doar o parte dintre cei invitați la acest eveniment au fost serviți cu anumite mâncăruri - gustări calde și/sau reci – mici, cârnăciori, etc., inclusiv o masă la căminul cultural din localitatea Fîrliug, dar nu a fost înregistrată nici o cheltuială în contabilitatea societății, cu excepția celor 3 facturi ________ nr. 1607/07.08.2009 emisă de ______________ Reșița, factura ___________ xxxxxxxx/06.08.2009, emisă de ___________________ SRL Reșița, factura nr. 1/07.08.2009, emisă de _________________ SRL Fîrliug, privind aprovizionarea de produse alimentare.
Este falsă mențiunea din acest înscris, potrivit căreia serviciile de catering de la acest punct ar fi fost realizate de ______________________ Fiul SRL Reșița, stabilindu-se că, actele reprezentând contractul nr. 32/04.08.2009 și factura nr. 2566/05.08.209, sunt false.
- mențiunile referitoare la activitatea de la punctul 9, conform cărora, transportul celor 58 persoane ar fi fost realizat de _______________________ SRL-contractului nr. 34/04.08.2009, sunt false, cum de ase