Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
JUDECATORIA FOCSANI
SENTINȚA PENALĂ NR.1193
Sedinta publica din 13.05.2014
Instanța constituita din
P_________: D___ M_______ A__, judecător
GREFIER: C______ I_____
Ministerul Public - P________ de pe lânga Judecatoria Focsani - reprezentat de
procuror O_____ A___
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpații I_____ P____, domiciliat în comuna Tâmboiești, _________________________ și M____ V_____, domiciliat în comuna Slobozia Bradului, ________________________, trimiși în judecată, în stare de linertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații, prev. de art. 290 al. 1 și art. 292 C. pen.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.04.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea la data de 13.05.2014, când a hotărât următoarele:
I N S T A N ȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față;
Prin Rechizitoriul nr. 390/P/2012 din data de 03.08.2012, P________ de pe lângă Curtea de Apel G_____ a dispus trimiterea în judecată a inculpaților I_____ P____ și M____ V_____ pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în însrisuri sub semnătură privată și fals în declarații, prev. de art. 290 al. 1 și art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.
În fapt, prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că în data de 26.11.2009 au întocmit și prezentat legitimația nr. 22/1997 falsificată și un acord falsificat, prin care primul s-a recomandat a fi reprezenattnul Adunări Generale a Uniunii Baptiste din România la notarul public CXonstantinescu G___, fiind sprijinit în demersul său de cel de-al doilea inculpat în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare având ca obiect imobilul și o suprafață de teren de 298 mp pe care se afla Birerica Penticostală “Betania” din satul Cornetu, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 al. 1 C. pen., iar fapta inculpaților care, în baza rezoluției infracționale comune, la data de 26.11.2009 au semnat cererea prin care au solicitat notarului public C_____________ G___ autentificarea contractului de vânzare cumpărare menționat, deși nu aveau nicio calitate de a încheia un asemenea înscris, și au susținut în mod nereal că pentru tranzacția respectivă s-a plătit suma de 136.000 lei, în vederea achiziționării imobilului, întrunește elementele constitutive ale infarcțiunii de fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen.
În dovedirea situației de fapt reținută în actul de sesizare s-au invocat următoarele mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale: declarațiile inculpaților, declarațiile martorilor M____ I__, V___ M_____, M____ M____, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 2036/2009, adresa nr. 142/27.04.2012, sentința civilă nr. 3129 din 28.05.2010.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt.
La data de 25.03.1997, martorii F____ I_____ și M____ I__ au cumpărat o suprafață de 294 m2 teren amplasat în intravilanul satului Liești, _________________________________ V______, de la numitul C____ N______, pentru care au plătit suma de 2.000.000 lei. În acest sens, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, autentificat prin încheierea cu nr. 370 din 25.03.1997 de către notarul public D____ G_______. Pe terenul respectiv, mai multe persoane fizice, care locuiau în satul Liești, _________________________________ V______, au construit Biserica Creștină Baptistă „St". Treime" Cornetu, cu contribuția financiară a acestora și a numitului M____ N______. care la acea data era stabilit în Statele Unite ale Americii.
În perioada 01.02.xxxxxxxxxxxxxxx99, inculpatul M____ V_____ a fost angajat la Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România - Biserica „Sfânta Treime" București și i s-a eliberat legitimația cu nr. 22. Ulterior, la data de 01.08.1999, reprezentanții legali de la Biserica „Sf. Treime" București au decis desfacerea contractului de muncă inculpatului M____ V_____, conform art. 129 din Codul Muncii.
În perioada 1999 - 2001, conducătorul Bisericii Creștine Baptiste „Sf. Treime" Cornetu a fost desemnat martorul M____ I__.
În anul 2001, persoanele care frecventau Biserica Creștină Baptistă „Sf. Treime` Cornetu au decis să adere la cultul religios penticostal, iar conducător al bisericii respective a fost ales numitul I___ C_____. în aceste împrejurări, s-a decis și schimbarea denumirii bisericii din Biserica Creștină Baptistă „Sf. Treime" Cornetu în Biserica Creștină Penticostală „Betania" Cornetu.
În acest context, martorul M____ I__ a aderat la Biserica Creștină Baptistă „Sf. Treime" cu sediul în municipiul București, _____________________________, nr 20, Sectorul 3, fiind angajat în funcția de misionar al acestei biserici, doar pentru zona V______.
Este de menționat că martorul M____ I__ și inclpatul M____ V_____ sunt frați și ambii locuiesc în _________________________________ V______.
Mai reține instanța că în anul 2005, la solicitarea numitilor M____ N______ și R________ V_____, martorul M____ I__ a aderat și el la cultul religios penticostal și a început să participe la slujbele religioase, ce aveau loc la sediul Bisericii Creștine Penticostale „Betania" Cornetu al cărei conducător era însă numitul I___ C_____.
La data de 23.02.2009, martorul M____ I__ împreună cu numiții I______ Merlin și S____ C_____ au mers la sediul Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România, unde au restituit autorizația nr. 1605 din 24.03.1997 eliberată de Uniunea Bisericilor pentru Biserica Creștină Baptistă „Sf. Treime" din localitatea Cornetu, _________________________________ V______, și ștampila Bisericii „Sf. Treime" din localitatea Cornetu, _________________________________ V______.
În vara anului 2009, între martorul M____ I__ și membrii comitetului Bisericii Creștine Penticostale „Betania" s-au ivit disensiuni privind funcțiile pe care aceștia le dețineau în cadrul Consiliului de conducere al bisericii menționate. În aceste împrejurări, în luna august 2009, membrii comitetului Bisericii Creștine Penticostale „Betania" au solicitat inculpatului M____ V_____ și fratelui acestuia, M____ I__, să părăsească biserica respectivă, iar cei doi s-au conformat și au aderat la biserica „Philadelphia" din satul Liești, _________________________________ V______. De asemenea, în vara anului 2009, membrii comitetului Bisericii Creștine Penticostale .Betania" au solicitat inculpatului I_____ P____ să nu mai participe la slujbele religioase propovăduite în biserica menționată.
În acest context, fiind supărat că a fost exclus de la Biserica Creștină Penticostală ,Betania", inculpatul I_____ P____ a hotărât să se răzbune și să devină proprietarul imobilului pe care era amplasată biserica. În executarea acestei rezoluții infracționale, inculpatul I_____ P____, împreună cu martorul S_____ C_________, au mers la domiciliul inculpatului M____ V_____, căruia i-a adus la cunoștință că ar vrea să cumpere biserica „Betania", pentru ca ulterior să pună bazele unei noi organizații bisericești. Pentru a fi mai convingător, inculpatul I_____ P____ a promis că, după achiziționarea bisericii respective, acesta își va asuma funcția de conducător al bisericii, inculpatul M____ V_____ va fi presbiter (predicator), iar martorul S_____ C_________ urma a fi numit în funcția de diacon.
Inculpatul I_____ P____ avea nevoie de inculpatul M____ V_____, deoarece doar acesta îi cunoștea pe unii dintre reprezentanții Uniunii Bisericilor Baptiste Creștine de la București, iar fratele acestuia M____ I__ deținea o parte dintre actele constitutive ale Bisericii „St. Treime" Cornetu din _________________________________ V______.
Fiind supărat pentru faptul că împreună cu fratele său M____ I__ au fost excluși, fără niciun motiv plauzibil, din parohia Bisericii Creștine Penticostale „Betania” inculpatul M____ V_____ a fost de acord cu propunerea inculpatului I_____ P____. Astfel, în luna noiembrie 2009, data nu s-a putut stabili exact, în baza rezoluției infracționale comune, inculpații I_____ P____ și M____ V_____ au mers la biroul notarului public C_____________ G___.
Este de precizat că inculpatul I_____ P____ a intrat singur in biroul notarial menționat, fiind îndrumat la martora C_____________ G___ de către avocatul său Plugarii C_________.
După ce a luat la cunoștință de solicitarea acestuia cu privire la cumpărarea unui imobil, notarul public C_____________ G___ a înmânat o listă inculpatului I_____ P____, în care erau menționate actele necesare pentru a fi depuse în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Pentru început, inculpații M____ V_____ și I_____ P____ au solicitat martorului M___ I__ să le înmâneze xerocopii de pe contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25.03.1997, de pe autorizația de construcție a bisericii și de pe autorizația de funcționare bisericii.
La data de 17.11.2009, inculpatul I_____ P____ a solicitat inculpatului M____ V_____ si înmâneze legitimația cu nr. 22/1997, pentru a o prezenta notarului public în vederea convingerii acestuia că este reprezentant al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste - România - Biserica „Sfânta Treime Prof. I____ Valaori" București. După ce a vizualizat legitimația respectivă, martora C_____________ G___ a atras atenția inculpatului I_____ P____ că actul menționat nu este valabil, deoarece nu este ștampilat la zi.
În consecință, inculpații I_____ P____ și M____ V_____ au mers la un birou de dactilografiat și copiat acte, unde s-a confecționat o altă legitimație, pe care s-a aplicat fotografia lui M____ V_____ de pe legitimația cu nr. 22/1997 și s-a menționat ____________ de identitate „VN nr. xxxxxx". Astfel, în ziua de 18.11.2009, inculpații I_____ P____ și M____ V_____ au mers la punctul de lucru TRODAT S.R.L. Focșani, unde au solicitat martorei E______ E____ confecționarea a două ștampile.
În fapt, inculpatul I_____ P____ a prezentat martorei E______ E____ legitimația cu nr. 22/1997 emisă pe numele inculpatului M____ V_____ și a solicitat realizarea unei ștampile asemănătoare cu ștampila aplicată pe actul menționat reprezentând Biserica Creștină Baptistă „Sf. Treime Prof. I____ Valaori" București.
Pentru a fi și mai convingător, în eventualitatea în care prima ștampilă nu era suficientă la notarul public, inculpatul I_____ P____ a solicitat martorei E______ E____ să confecționeze și o ștampilă reprezentând „Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România", după modelul aplicat pe certificatul constatator de la Oficiul Registrului Comerțului.
Pentru eliberarea celor două ștampile, inculpatul I_____ P____ a plătit martorei E______ E____ suma de 140.62 lei.
În aceiași zi, inculpații I_____ P____ și M____ V_____ au obținut cele două ștampile pe care le-au comandat și împreună au plecat acasă .
La data de 20.11.2009, inculpații M____ V_____ și I_____ P____ au mers la sediul Bisericii Creștine Baptiste „O Del Si Amenca" din municipiul București, _______________________. 47, Sectorul 3, al cărei pastor este martorul M____ M____. Profitând de relația de prietenie pe care o avea inculpatul M____ V_____ cu martorul M____ M____, cei doi inculpați i-au solicitat pastorului de la Biserica „O Del Si Amenca" să le emită o decizie, motivând că vor să efectueze formalitățile legale de trecere a Bisericii Creștine Baptiste „Sf. Treime" Cornetu de la cultul religios baptist la cultul religios penticostal.
În realitate, așa cum s-a precizat, inculpații I_____ P____ și M____ V_____ nu făceau parte din comunitatea bisericii menționate, nu erau împuterniciți pentru a efectua astfel de demersuri, iar biserica respectivă era deja autorizată să funcționeze din data de 09.09.2009 de către Cultul C______ Penticostal - Biserica lui Dumnezeu A_________ din România.
Fără a bănui intențiile ascunse ale celor doi inculpați, martorul M____ M____ a fost de acord cu propunerea acestora și le-a emis Decizia cu nr. 31 din 20.11.2009, în care s-a menționat, printre altele, că Biserica Creștină Baptistă nu mai are nicio implicare în satul Cornetu, _________________________________ V______, având libertatea de a înstrăina lăcașul de cult.
Decizia nr. 31 din 20.11.2009 a fost redactată, pe calculator, de către martora M____ D____, la dictarea martorului M____ M____. Acest înscris a fost semnat de către martorii M____ M____ și M____ D____ și ulterior a fost înmânat inculpatului I_____ P____, care a semnat pentru primirea acestuia.
In ziua de 25.11.2009, inculpatul I_____ P____ a mers la sediul Primăriei comunei Slobozia Bradului, unde a solicitat martorei T_____ V______ să îi elibereze un certificat de atestare fiscală privind pe Biserica Baptistă „Sf. Treime" din satul Cornetu, _________________________________ V______. După ce a plătit o taxă de 4 lei, inculpatul I_____ P____ a primit certificatul de atestare fiscală cu nr. xxxxx din 25.11.2009 de la martora T_____ V______.
În aceiași zi, cei doi inculpați au redactat, in fals, un înscris intitulat „ACORD" din care rezulta că Adunarea Generală a Uniunii Bisericilor Baptiste din România - cultul creștin baptist (sediul fiind indicat ca fiind cel al Bisericii „O Del Si Amenca" București) l-ar fi împuternicit pe inculpatul M____ V_____ să vândă Biserica „Sf. Treime" din satul Cornetu, _________________________________ V______ „cui crede și la un preț avantajos". De asemenea, cei doi inculpați au contrafăcut semnăturile martorilor M____ M____ și V___ M_____ și au aplicat ștampila falsificată reprezentând Biserica Creștină Baptistă „Sf. Treime Prof. I____ Valaori" București.
Având asupra lor actele menționate, inculpații I_____ P____ și M____ V_____ au mers, din nou, la sediul biroului notarului public C_____________ G___, unde au solicitat încheierea tranzacției.
Cu această ocazie, inculpatul M____ V_____ s-a prezentat notarului public C_____________ G___ ca fiind reprezentantul legal al Bisericii „Sf. Treime" din satul Cornetu, _________________________________ V______. După ce a verificat toate actele prezentate, notarul public C_____________ G___ le-a solicitat să depună și o copie legalizată a actului de proprietate din anul 1997 pentru biserica respectivă.
Cei doi inculpați au mers la biroul notarului public D____ G_______ și au solicitat să le elibereze o xerocopic legalizată de pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea cu nr. 370 din 25.03.1997, însă li s-a comunicat că doar martorul M____ I__ poate primi acest înscris. În continuare, inculpații M____ V_____ și I_____ P____ au mers la domiciliul martorului M____ I__. pe care l-au rugat să-i însoțească la biroul notarului public D____ G_______ în vederea obținerii unei copii legalizate de pe actul de proprietate pentru Biserica „Sf. Treime" Cornetu.
Astfel în ziua de 26.11.2009, martorul M____ I__ împreună cu I_____ P____ și M____ V_____ au mers în municipiul Focșani, la biroul notarului public D____ G_______. de unde au obținut o copie legalizată de pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea cu nr. 370 din 25.03.1997.
După ce a înmânat înscrisul legalizat inculpatului I_____ P____, martorul M____ I__ a plecat acasă.
În aceiași zi, inculpatul I_____ P____ a depus toate actele pe care le avea la martora D___ A______-D______, sora notarului public C_____________ G___, ce era angajată ca secretară. În continuare, martora D___ A______-D______ i-a spus inculpatului I_____ P____ că valoarea reală a imobilului ce urma a fi tranzacționat este de 136.000 lei, conform raportului de expertiză în vigoare și a comunicat valoarea taxelor notariale. Cei doi inculpați au revenit după aproximativ 2-3 ore la biroul notarului public C_____________ G___, unde au aflat că martora D___ A______-D______ a redactat contractul de vânzare-cumpărare.
După ce le-a verificat cărțile de identitate, martora D___ A______-D______ a citit contractul de vânzare-cumpărare celor doi inculpați, care au fost de acord cu cele consemnate.
Cei doi inculpați au fost întrebați de către martora C_____________ G___ dacă prețul stabilit a fost plătit, iar aceștia au confirmat și au fost de acord cu toate mențiunile consemnate în contractul de vânzare-cumpărare redactat de către martora D___ A______-D______. În aceste împrejurări, inculpatul I_____ P____ și M____ V_____ au semnat cele 7 exemplare ale contractului de vânzare-cumpărare și au solicitat martorei C_____________ G___ să le autentifice actul respectiv. În final, inculpatul I_____ P____ a înmânat ștampila falsificată reprezentând Biserica „Sf. Treime Prof. I____ Valaori" București, iar martora D___ A______-D______ a aplicat-o la rubrica „vânzător”.
Prin încheierea din 30.11.2009, pronunțată în dosarul cu nr. xxxxx/2009. Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară V______ - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară V______ a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului reprezentând Biserica Creștină Baptistă „Sf. Treime" în favoarea inculpatului I_____ P____.
Ulterior, Ia data de 30.12.2009, inculpatul I_____ P____ și soția acestuia, I_____ L____, au încheiat un act de comodat cu reprezentanții legali ai Uniunii Bisericii S___ Penticostală din Europa având ca obiect folosirea imobilului format din teren în suprafață de 298 m.p. și a clădirii locaș de cult, pentru o perioadă de 5 ani de zile.
Conform înțelegerii prealabile, inculpatul I_____ P____ s-a autointitulat pastor a! bisericii dată în comodat Uniunii Bisericii S___ Penticostală Europa. inculpatul M____ V_____ a fost numit predicator sau presbiter, iar martorul S_____ C_________ a fost numit diacon.
La data de 05.01.2010, reprezentanții legali de la Biserica lui Dumnezeu A_________ din România - Comunitatea Regională Penticostală București au sesizat organele de poliție pentru a efectua verificări cu privire la împrejurările în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din data de 26.11.2009 privind Biserica Creștină Penticostală „Betania" din satul Cornetu, _________________________________ V______.
În cursul urmăririi penale, numitul I___ C_____, în calitate de presbiter al Bisericii Creștine Penticostale „Betania" din satul Cornetu, _________________________________ V______, a evaluat biserica menționată la suma totală de 200.000 lei.
Instanța a reținut situația defapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator adminsitrat în cauză, atât în faza urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești.
Fiind audiați, cu respectarea drepturilor procesuale, inculpații I_____ P____ și M____ V_____ nu au recunoscut comiterea faptelor și au încercat să minimalizeze rolul fiecăruia dintre ei.
Astfel, inculpatul M____ V_____ a precizat că nu a primit vreo sumă de bani din partea inculpatului I_____ P____ și că a semnat contractul de vânzare-cumpărare, fară a i se citi înscrisul respectiv de către martora C_____________ G___.
În faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale, inculpatul I_____ P____ a fost audiat de către organele de poliție cu respectarea drepturilor procesuale.
Ulterior, in prezența apărătorului ales, inculpatul I_____ P____ a dat o declarație în calitate de făptuitor în fața procurorului. După ce i s-au adus la cunoștință acuzațiile, inculpatul I_____ P____ s-a prevalat de dispozițiile art. 70 C. pr. pen.
Deoarece existau contraziceri, s-a procedat la confruntarea celor doi inculpați, însă rezultatul a fost negativ, fiecare parte și-a menținut poziția inițială.
Din materialul probator administrat în prezenta cauză rezultă că inculpații I_____ P____ și M____ V_____ au săvârșit faptele așa cum au fost prezentate în rechizitoriu.
Este evident că inculpatul I_____ P____ nu a plătit vreo sumă de bani învinuitului M____ V_____, întrucât avea o situație materială precară.
În fapt, cei doi inculpați au urmărit să devină conducători ai Bisericii Penticostale „Betania" din satul Cornetu, _________________________________ V______, iar în subsidiar, inculpatul I_____ P____ a urmărit să devină proprietarul imobilului în care era amplasată biserica respectivă.
Prin adresa cu nr. 142 din data de 27.04.2012, reprezentanții legali de la Biserica Creștină Baptistă „Sfi Treime" București au comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G_____ mostre de pe ștampila validă a bisericii pentru anul 2009. Se observă în mod evident că ștampila validă a Bisericii Creștine Baptiste „Sf. Treime" București este diferită de ștampila pe care au confecționat-o cei doi inculpați în municipiul Focșani, la _________________.
În cursul cercetării judecătorești, inculpatul I_____ P____ și-a menținut aceeași poziție de nerecunoaștere a faptelor, în timp ce inculpatul M____ V_____ a solicitat a fi judecat conform disp. art. 375 C. pr. pen.
Apărătorul inculpatului I_____ P____ că nu se poate reține în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. întrucât la dosarul cauzei nu a fost depus originalul legitimației nr. 22/1997, pretinsă a fi falsificată.
Această susținere nu poate fi reținută de instanță, întrucât probele administrate în cursul urmăririi penale, respective declarații martori, înscrisuri, sunt relevante pentru existența faptei pentru care este trimis în judecată inculpatul și pentru determinarea vinovăției acestuia.
Nici celelalte susțineri ale inculpatului, menționate de altfel și în cuprinsul concluziilor scrise, nu pot fi primite, instanța găsind apărarea acestuia ca lipsită de veridicitate, fiind infirmate de celelalte probe administrate în cauză.
Se va avea în vedere declarația martorilor E______ E____, persoana căreia i s-au adresat inculpații pentru confecționarea ștampilei, T_____ V______, care s-a ocupat de eliberarea certificatului de atestare fiscală și C_____________ G___, notarul la care s-au prezentat inculpații pentru autentificarea contractului de vânzare cumpărare, precum și sentința civilă nr. 3129/28.05.2010 prin care s-a constatat nulitatea contractului încheiat în cauză.
În drept, faptele inculpaților I_____ P____ și M____ V_____, astfel cum acestea au fost reținute în actul de sesizare a instanței, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals în însrisuri sub semnătură privată și fals în declarații, prev. de art. 290 al. 1 și art. 292 C. pen., texte de lege în baza cărora inculpații urmează să răspundă penal.
În raport de conținutul constitutiv, de norma de incriminare și de pedeapsa prevăzută de lege, instanșa apreciază că sunt mai favorabile inculpaților dispozițiile cuprinse în Codul penal de la 1969.
Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, legea penală veche prevedea o pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda, în timp ce pedeapsa prevăzută de art. 322 din Codul penal în vigoare este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
În ceea ce privește infracțiunea de fals în declarații, nu există modificări de pedeapsă, atât sub vehea reglementare, cât și sub reglementarea actuală, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
În ceea ce privește concursul de infracțiuni, dispozițiile Codului penal de la 1969 sunt în mod evident mai favorabile inculpatului. Pentru aceste motive, urmează ca instanța să rețină încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, anume fals în înscrisuri sub semnătură privată, art. 290 C. pen. 1969 și fals în declarații, art. 292 C. pen. 1969, cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a C. pen. 1969 privind concursul de infracțiuni.
Cu privire la incidența dispozițiilor art. 320 ind. 1 C. pr. pen., actualmente art. 375 C. pr. pen., inculpatul M____ V_____ a arătat că solicită a fi judecat potrivit acestor dispoziții legale. Cu toate acestea, după ce instanța a încuviințat ca apărarea să-I adreseze întrebări, date fiind legăturile de indivizibilitate și conexitate existente, acesta a negat săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată. În această împrejuarre, instanța nu poate proceda la aplicarea dispozițiilor privind procedura de judecată simplificată potrivit art. 375 C. pr. pen., judecata cauzei urmând a se realiza potrivit dispozițiilor de drept comun, și pe cale de consecință, nu se poate reține că inculpatul M____ V_____ a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
Pentru a stabili în concret pedepsele, instanța va avea în vedere că aceasta reprezintă o măsură de constrângere, un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
În același sens, art. 71 C. pen. prevede că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport de împrejurărirle comiterii faptelor, gradul de pericol social, urmărire produse, dar și circumstanțele personale ale inculpaților, care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 81 alin. 1 C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani sau amendă; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsă închisorii mai mare de 6 luni și se apreciază de instanță că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
Considerând că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 81 alin. 1 C. pen., respectiv condamnarea prin prezenta sentință fiind o pedeapsă de 3 luni închisoare, lipsa antecedentelor penale și convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către inculpati a pedepselor aplicate, instanța, în baza art. 81 C. pen., va suspenda condiționat executarea pedepselor pe un termen de încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit în condițiile art. 82 C. pen.
În temeiul art. 359 alin. 1 C. pr. pen., instanța va atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepselor și executarea în întregime a acestora. Astfel, această atenționare urmează a avea pentru inculpati semnificația unui avertisment serios asupra consecințelor pe care le vor suporta în eventualitatea nerespectării în viitor a legii și a regulilor de conviețuire socială, nu numai în cursul termenului de încercare, dar și de-a lungul vieții. În acest context, instanța apreciază că reglementarea acestui text de lege are semnificația creării pentru inculpati a unei profunde conștiințe moral-juridice referitoare la garantarea echilibrului firesc care trebuie să existe între drepturile și obligațiile fiecăruia raportate atât la el însuși, cât și la societate, în ansamblul său.
Privind aplicarea pedepselor accesorii, raportat la cauzele C__________ c. României (hotărârea din 1 iulie 2008) și Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), instanța nu va aplica în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza I C.pen., ci va analiza în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului. Astfel, în raport de natura faptelor săvârșite, instanța a apreciat că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art. 71 C. pen. rap. la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța va interzice inculpatilor, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen., instanța va suspenda și executarea pedepsei accesorii, pe durata aceluiași termen de încercare.
Văzând și disp. art. 274 al. 1 N.C. pr. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Condamnă pe inculpatul I_____ P____, zis “G__ lung”, fiul lui G_______ și G_______, născut la data de 29.06.1957 în O_______, județul V______, cetățenie română, studii 8 clase, agricultor, căsătorit, situația militară neîndeplinită, cu domiciliul în comuna Tâmboiești, ____________________________, fără antecedente penale, posesor al CI ________ nr. xxxxxx, eliberată de Poliția Municipiului Focșani, județul V______, CNP xxxxxxxxxxxxx, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
-fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 al. 1 C. pen. raportat la art. 5NC. pen. la 3 luni închisoare;
-fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. raportat la art. 5 NC. pen. la 3 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b C. pen., cu aplicarea art. 5 NC. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare.
Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. raportat la art. 5 NC.pen.
În temeiul art. 81 C. pen. si art. 71 al. 5 C. pen. coroborate cu art. 82 C. pen., cu referire la art. 5 NC. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 2 ani și 3 luni.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. raportat la art. 5 NC. pen. privind condițiile de revocare a suspendării condiționate.
Condamnă pe inculpatul M____ V_____, zis “Z_____”, fiul lui V_____ și V_____, născut la data de 19.07.1959 în O_______, județul V______, cetățenie română, studii 7 clase, șomer, căsătorit, situație militară îndeplinită, cu domiciliul în comuna Slobozia Bradului, ___________________________, fără antecedente penale, posesor al CI ________ nr. xxxxxx eliberat de SPCLEP Dumbrăveni, CNP xxxxxxxxxxxxx, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
-fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 al. 1 C. pen. raportat la art. 5NC. pen. la 3 luni închisoare;
-fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. raportat la art. 5 NC. pen. la 3 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b C. pen., cu aplicarea art. 5 NC. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare.
Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. raportat la art. 5 NC.pen.
În temeiul art. 81 C. pen. si art. 71 al. 5 C. pen. coroborate cu art. 82 C. pen., cu referire la art. 5 NC. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 2 ani și 3 luni.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. raportat la art. 5 NC. pen. privind condițiile de revocare a suspendării condiționate.
În baza art. 274 al. 1 C. pr. pen., obligă inculpații I_____ P____ și M____ V_____ la plata a câte 250 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.05.2014.
Președinte, Grefier,
D___ M_______ A__ C______ I_____
Red. D.M.A./ 03.06.2014
Tehn. C.I./.03.06.2014 /2 ex.