Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL C______
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ NR. 98
Ședința publică de la 26 Martie 2013
PREȘEDINTE C_________ I____ Vicepreședinte Curte
O____ D______ Judecător
Grefier S_____ V_____
Ministerul Public reprezentat de procuror V_____ N_________ din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C______
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor consemnate prin încheierile de amânare a pronunțării din data de 11 martie, respectiv 15 martie 2013, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta având ca obiect apelurile declarate de P________ de pe lângă Tribunalul O__, inculpații A_____ T______, I____ P______ și I____ S____ împotriva sentinței penale nr. 37 din 29 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul O__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura completă din ziua dezbaterilor.
Deliberând;
C U R T E A,
Asupra apelurilor de față;
Prin sentința penală nr. 37 din 29 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul O__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în baza art. 257 alin. 1 C.p., a fost condamnat inculpatul A_____ T______,fiul lui M_____ și M____,născut la data de 1.05.1981 în Corabia jud O__,domiciliat în comun a izbiceni jud O__,CNP xxxxxxxxxxxxx la pedeapsa principală de 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 290 alin. 1 teza I-a C.p., a fost condamnat același inculpat la 4 luni închisoare.
În baza art. 26 C.p. rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din legea nr. 241/2005, a fost condamnat același inculpat la 2 ani și 6 luni închisoare închisoare
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a teza II-a și lit. b C.p. pe durată de 2 ani.
În baza art. 7 alin. 2 din legea nr. 241/2005, a fost condamnat același inculpat la 3 ani și 6 luni închisoare.
S-a aplicat acestui inculpat pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a teza II-a și lit- b C.p. pe durată de 2 ani.
În baza art. 85 alin. 1 C.p., s-a anulat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pronunțată prin sentința penală nr. 694 la data de 11.03.2008 de Judecătoria C______ rămasă definitivă prin decizia nr. 717 pronunțată la data de 21.06.2010 de Curtea de apel C______.
În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 alin. 1 lit. b C.p. rap. la art. 35 alin. 3 și 5 C.p., au fost contopite pedepsele principale de mai sus în sensul că a aplicat inculpatului A_____ T______ pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare alături de pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a teza II-a și lit. b C.p. pe durată de 2 ani.
În baza art. 88 alin. 1 C.p., s-a dedus din durata pedepsei principale de 3 ani și 6 luni închisoare timpul reținerii și arestării preventive a incupatului A_____ T______ din intervalul de la 23 sept. 2010 până la 29 sept. 2010.
În baza art. 71 alin. 1 C.p., s-a interzis inculpatului, cu titlul de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a și lit. b C.p. pe timpul detenției.
În baza art. 9 alin. 1 lit. c din legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 3201 alin. 1-7 C.p.p. și a art. 74 alin. 1 lit. a rap. la art. 76 alin. 1 lit. d C.p., a fost condamnată inculpata I____ P______,fiica lui I__ și A______ ,născută la data de 30 aug. 1963 în ____________________ cu domiciliul în _________________________ CNP xxxxxxxxxxxxx la pedeapsa principală de 1 an și 2 luni închisoare.
S-a aplicat acestei inculpate pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a teza II-a , lit. b și lit. c (dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale) C.p. pe durată de 2 ani.
În baza art. 291 alin. 1 teza II-a C.p. cu aplicarea art. 3201 alin. 1-7 C.p.p. și a art. 74 alin. 1 lit. a rap. la art. 76 alin. 1 lit. e teza II-a C.p., a fost condamnată aceiași inculpată la 400 amendă penală.
În baza art. 7 alin. 2 din legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 3201 alin. 1 -7 C.p.p. și a art. 74 alin. 1 lit. a C.p. rap. la art. 76 alin. 1 lit. d C.p., a fost condamnată aceiași inculpată la 1 an și 6 luni închisoare
S-a aplicat inculpati pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a teza II-a , lit. b și lit. c (dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale) C.p. pe durată de 2 ani.
În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 alin. 1 lit. e C.p. rap. la art. 35 alin. 3 și 5 C.p., s-a aplicat inculpatei I____ P______ pedeapsa principală cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare alături de pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a teza II-a , lit. b și lit.c(dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale) C.p. pe durată de 2 ani .
În baza art. 81 alin. 1 C.p. rap. la art. 82 alin. 1 C.p., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatei I____ P______ pe durată de 3 ani și 6 luni ce constituie termen de încercare.
S-au pus în vedere inculpatei prevederile at. 83 și 84 C.p.
În baza art. 71 alin. 1 C.p., s-a interzis acestei inculpate cu titlul de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a , lit. b și lit. c (dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale) C.p. pe durată de 2 ani iar în baza art. 71 alin. 5 C.p. suspendă executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 9 alin. 1 lit. c din legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a C.p. rap. la art. 76 alin. 1 lit. d C.p., a fost condamnat inculpatul I____ S____,fiul lui I__ și P______ , născut la data de 6 august 1983 în Corabia jud olt ,domiciliat în coimuna grojdibodu jud O__ CNP xxxxxxxxxxxxx la pedeapsa principală de 1 an și 6 luni închisoare.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a teza II-a și lit. b C.p. pe durată de 2 ani.
În baza art. 290 alin. 1 teza I-a C.p. cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a C.p. rap. la art. 76 alin. 1 lit. e teza I-a C.p., a fost condamnat același inculpat la 2 luni închisoare.
În baza art. 291 alin. 1 teza II-a C.p. cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a C.p. rap. la art. 76 alin. 1 lit. e teza I-a C.p., a fost condamnat același inculpat la 2 luni închisoare.
În baza art. 7 alin. 2 din legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a rap. la art. 76 alin. 1 lit. d C.p., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a teza II-a și lit. b C.p. pe durată de 2 ani.
În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 alin. 1 lit. b C.p. rap. la art. 36 alin. 1 C.p. și art. 35 alin. 3 și 5 C.p, sa aplicat inculpatului I____ S____ pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani închisoare alături de pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a teza II-a și lit. b C.p. pe durată de 2 ani.
În baza art. 81 alin. 1 rap. la art. 82 alin. 1 C.p., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare aplicată inculpatului I____ S____ pe durată de 4 ani ce constituie termen de încercare.
S-au pus în vedere inculpatului prevederile at. 83 și 84 C.p.
În baza art. 71 alin. 1 C.p., s-a interzis acestui inculpat cu titlul de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a și lit. b C.p. iar în baza art. 71 alin. 5 C.p. suspendă executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 348 C.p.p., au fost anulate ca false înscrisurile următoare : facturile nr. 8 din 3.11.2007, nr. 9 din 10.11.2007, nr. 10 din 14.11.2007,nr. 11 din 27.11.2007,nr. 12 din 5.12.2007,nr. 13 din 10.12.2007 ,nr. 14 din 8.12.2007 și nr. 14 din 19.12.2007 având ca furnizor pe _________________ și ________ nr. 01 din 2.11.2007, nr. 02 din 4.11.2007 , nr. 04 din 7.11.2007, nr. 5 din 8.11.2007,nr.6 din 9.11.2007,nr.7 din 12.11.2007, nr.8 din 13.11.2007, nr. 9 din 17.11.2007 ,nr. 10 din 2.12.2007, nr. 11 din 6.12./2007, nr. 12 din 8.12.2007 și nr. 13 din 8.12.2007, având ca furnizor pe ______________ și ca beneficiar pe S.c. S______ N___ Cons Srl , nr. 1002 din 5.08.2007 nr. 1003 din 12.08.2007,nmr. 1006 din 18.08.2007, nr. 1009 din 24.08.2007 ,nr. 1011 din 31.08.2007 ,nr. 1015 din 4.09.2007 nr. 1017 din 9.09.2007 ,nr. 1018 din 16.09.2007 nr. 1019 din 22.09.2007,nr. 1041 din 3.10.2007,contractul de prestări servicii cu nr. 15 fără dată încheiat între ____________________ Srl și _________________, contractul de prestări servicii nr. 35 din 1.10.2007 dintre ________________ și ______________ și contractul nr. 18 din 1 febr. 2008 încheiat între ____________________ Srl și ______________________ .
A fost obliat inculpatul A_____ T______ la plata sumei de 8.000 lei cu titlul de despăgubiri pentru daune materiale către partea civilă S________ E___,domiciliat în orașul Corabia __________________. 40 _____________________ ______________. O__.
A fost respinsă cererea de despăgubiri în vederea recuperării prejudiciului reprezentat de cheltuielile făcute pentru obținerea creditului de la Banca Albina și de deplasările făcute în vederea determinării inculpatului A_____ T______ să facă plata despăgubirilor formulată de partea civilă S________ E___ ca nefondată.
Au fost obligați în solidar inculpați la plata sumelor de 31.148 lei reprezentând impozit pe profit, 1.745 lei impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor și 9.388 lei TVA plus majorările de întârziere și dobânzile calculate asupra acestora sume , cu începere de la datele la care s-au născut prejudiciile până la stingerea acestora, cu titlul de despăgubiri pentru daune compensatorii și moratorii către partea civilă MF – A___- D.G.F.P. O__.
În baza art. 11 din legea nr. 241/2005, s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor celor trei inculpați până la concurența sumelor menționate cu titlul de despăgubiri în favoarea părții civile M.F.- A.N.A.F. –D.G.F.P. O__.
A fost obligat fiecare din inculpați la plata a câte 1.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat,din care câte 75 de lei reprezintă onorarii de avocați din oficiu avansate Baroului O__.
A fost obligat inculpatul A_____ T______ la plata sumei de 2.200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către partea vătămată S________ E___.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul O__ cu nr. 13/PA/2010 din 15 nov. 2010 a fost pusă în mișcare și trimiși în judecată inculpații A_____ T______ pentru comiterea faptelor penale de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. 1 C.p. rap. la art. 6 alin. 1 din legea nr. 78/2000,complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C.p. rap, la art. 9 alin. 1 lit. c din legea nr. 241/2005,complicitate la efectuarea de înregistrări inexacte în contabilitate prevăzută de art. 26 Cp rap. la art. 43 din legea nr. 82/1991 ,punerea în circulație cu știință de formulare tipizate în domeniul fiscal cu regim special prevăzută de art. 7 alin. 2 din legea nr. 241/2005 și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C.p. cu aplicarea art.75 alin. 1 lit. a C.p. și a art. 33 lit. a C.p., I____ P______ și I____ S____ pentru faptele de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din legea nr. 241/2005, efectuare de înregistrări inexacte în contabilitate prevăzută de art. 43 din legea nr. 82/1991 ,punerea în circulație fără drept cu știință de formulare tipizate în domeniul fiscal cu regim special prevăzută de art. 7 alin. 2 din legea nr. 241/2005, fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C.p. și uz de fals prevăzută de art.291 C.p. cu aplicarea art.75 alin. 1 lit. a C.p. și a art. 33 lit. a C.p.
Pe baza probelor administrate în cauză s-a reținut situația de fapt că începând cu anul 2008 inculpatul A_____ T______ a intrat în relații de concubinaj cu numita O_____ R_____ iar ulterior s-au căsătorit iar ca urmare au locuit la domiciliul celei din urmă din ________________________. La rândul său partea vătămată S________ E___ locuiește în orașul Corabia jud. O__,este profesor de matematică la Colegiul A..I. C___ din același oraș și s-a aflat în relații de concubinaj cu martora N_____ M______ până la sfârșitul anului 2009 când s-a căsătorit cu aceasta și a dobândit astfel numele de S________. La rândul său această din urmă martoră în anul 2009 deținea funcția de profesor suplinitor la disciplinele fizică și chimie în cadrul Școlilor T____ V___________ și nr. 1 cu clasele I-VIII din Corabia jud. O__.
S-a mai reținut că partea vătămată S________ E___ s-a înțeles cu soția sa S________ M______ ca aceasta să participe la concursul de titularizare pe post didactic la disciplina fizică ce se organiza în data de 15 iulie 2009 iar ca urmare aceasta s-a înscris la acest concurs la data de 23 iunie 2009. De asemenea s-a mai constatat că prin decizia n. 816 din 13 iulie 2009 Inspectorul general al Insp. școlar O__ a constituit comisia de elaborare a subiectelor și a baremurilor de evaluare pentru acest concurs din data de 15 iulie 2009,ce îi includea ca profesori evaluatori pe C_________ N__ și C________ M_____ iar prin decizia nr. 817 din 13 iulie 2009 aceiași instituție a constituit comisia de rezolvare a contestațiilor în legătură cu probele scrise ale aceluiași concurs. În legătură cu persoana numitului C______ M____, până la data de 21 febr. 2010 când a decedat, s-a constatat că a ocupat prin detașare în interesul învățământului funcția de inspector de specialitate la disciplina Educație fizică și sport dar și că a îndeplinit și atribuția de membru evaluator în cadrul comisiei menționate, dar la disciplina sa de specialitate.
În perioada anterioară acestui concurs de titularizare s-au făcut dese demersuri de partea vătămată de a lua legătura cu inspectorul general școlar B_____ M_____ spre a obține un sprijin din partea acestuia pentru a fi favorizată la acest concurs soția sa S________ M______.
Partea vătămată S________ E_____ a intrat în posesia informației potrivit căreia inspectorul Chalban M____ făcea trafic de influență pe lângă comisiile de evaluare iar în acest sens s-a avut în vedere faptul că o parte din candidații la titularizare din partea de sud a județului O__ au intervenit prin acest inspector prin învățătoarea O_____ R_____ de la Școala generală din Izbiceni jud. O__ care era prietenă de familie cu acest inspector dar și că aceasta urma să se căsătorească cu inculpatul A_____ T______, naș de cununie urmând să le fie d-nul inspector. De asemenea partea vătămată a făcut toate demersurile pentru a-l contacta pe inspectorul școlar menționat pentru a discuta cu acesta despre șansele de a influența comisia de examinare arătată la disciplina fizică-chimie în sens favorabil soției sale. Înainte de susținerea concursului partea vătămată a stat de vorbă cu colegul său de școală C____ C_________ ,profesor la același colegiu menționat anterior,pentru a găsi o relație pentru a intra în legătură și a-i fi prezentat acestui inspector școlar iar cu această ocazie a aflat despre martorul P___ I__ din ________________________ ocupația de lăutar iar în perioada respectivă avea activitate la Inspectoratul pentru cultură al jud. O__. După ce martorul C____ C_________ a luat legătura telefonic cu martorul P___ I__ s-a stabilit data la care urma să aibă loc întâlnirea cu acesta. Spre sfârșitul lunii iunie 2009 partea vătămată însoțită de martorul C____ C_________ , colegul său, s-au deplasat în ________________________ la domiciliul martorului P___ I__ unde se aflau martorii O_____ S____ ,fratele martorei O_____ R_____ și viitor ginere al lui P___ I__.
În discuțiile purtate în aceste împrejurări martorul O_____ S____ a relatat părții vătămate că în zilele următoare se va deplasa în mun. Slatina împreună cu tatăl său O_____ Gigel iar acesta din urmă va lua legătura cu d-nul inspector școlar C______ M____ pentru a-l determina pe acesta să intervină pe lângă comisia de examinare constituită la nivelul Insp. școlar al județului O__ unde martora S________ M______ trebuia să susțină concursul de titularizare prin acordarea de note corespunzătoare pentru reușita la acest concurs. Cu această ocazie partea vătămată a adus la cunoștință martorului O_____ S____ că dispune de suma de 10.000 lei pe care poate să-i înmâneze inspectorului școlar pentru ca acesta la rândul său să intervină la comisia menționată. La sfârșitul lunii iunie 2009 partea vătămată a vorbit la telefonul mobil cu martorul O_____ S____ care i-a spus că tatăl său ,O_____ Gigel, a luat legătura cu inspectorul școlar că au discutat despre concursul pe care soția sa urma să-l susțină și totodată că acesta a spus că suma oferită de 10.000 lei este prea mică. Partea vătămată a mai susținut că poate suplimenta suma oferită prin accesarea unui credit de 10.000 lei, astfel că poate să ofere inspectorului școlar suma totală de 20.000 lei. De asemenea , partea vătămată a mai aflat de la martorul O_____ S____ că a doua zi sora sa O_____ R_____,în calitate de viitoare fină a inspectorului școlar se va deplasa la Slatina spre a lua legătura cu acesta și va discuta despre demersurile necesare reușitei la concurs. În seara zilei de 26 iunie 2009 partea vătămată a fost sunată pe telefonul mobil de către O_____ R_____ care i-a spus că a vorbit cu nașul său , inspectorul școlar, că acesta a spus că este mulțumit cu suma de 20.000 lei și că se pot prezenta în ziua următoare ,27 iunie 2009 la Slatina spre a se întâlni și a confirma astfel înțelegerea.
În dimineața zilei de 27 iunie 2009 partea vătămată atunci când s-a interesat de ora la care avea loc deplasarea la Slatina a aflat telefonic de la martora O_____ R_____ că întâlnirea s-a reprogramat pentru ziua următoare de 28 iunie 2009.În scopul perfectării detaliilor deplasării, partea vătămată s-a întâlnit din nou cu martora O_____ R_____ acasă la domiciliul din Izbiceni ,jud. O__, al martorului P___ I__ în data de 2.07.2009,ocazie cu care aceasta a venit însoțită de inculpatul A_____ T______ pe care aceasta l-a prezentat ca fiind soțul său,cu mențiunea că o nouă întâlnire a acestora în ________________________ loc și în data de 4.07.2009.. Ca urmare, în data de 5.07.2009 partea vătămată însoțită de martora S________ M______ s-au deplasat la Slatina și s-au întâlnit în vecinătatea pieții Zahana,lângă Liceul cu program sportiv unde inspectorul C______ M____ funcționa ca profesor, cu martora O_____ R_____ în prezența inculpatul A_____ T______. În baza celor stabilite partea vătămată, inculpatul A_____ T______ și martora O_____ R_____ au pătruns în incinta acestui Liceu unde l-au găsit pe C______ M____ pe terenul de sport un de juca tenis cu o altă persoană. Pe terenul de tenis inculpatul A_____ T______ a avut o discuție separată cu d-nul inspector, apoi au intrat în incinta Liceului iar după circa 5 minute inculpatul a venit la partea vătămată și i-a chemat pe acesta și pe soția sa în biroul în care se afla d-nul C______ M____. În continuare inculpatul a fost cel care i-a prezentat pe cei doi d-lui inspector .În discuțiile purtate cu această ocazie partea vătămată a prezentat situația soției sale care s-a înscris la concursul ce urma să aibă loc pe data de 15 iulie 2009 dar și că dorește să fie ajutată în această titularizare fie prin obținerea unui punct în plus la notare fie prin comunicarea cu o zi înainte a unei părți din subiecte,ajutor cu care acesta a fost de acord și s-au înțeles ca să țină în continuare legătura prin inculpatul A_____ T______.
În dimineața zilei de 29 iunie 2009 în jurul orelor 17,00 inculpatul A_____ T______ l-a sunat pe telefonul mobil pe partea vătămată și i-a spus că d-nul inspector școlar a vorbit cu el și i-a promis că se va interveni pe lângă comisia de examinare pentru a obține o notă corespunzătoare obținerii titularizării și că este nevoie să-i trimită urgent jumătatea din suma convenită,adică 10.000 lei. După ce a reușit să completeze suma pretinsă prin împrumuturi de câte 3.500 lei de la martorii Galdi A_____ și I____ S_____,profesor și colegă a soției părții vătămate (care au cunoscut de la partea vătămată și de la soția sa scopul acestei operațiuni) ,dar și cu banii de pe concediul de odihnă, partea vătămată împreună cu soția sa s-au întâlnit în data de 6.07.2009 cu inculpatul A_____ T______ care se afla la volanul unei mașini marca BMW _______ de culoare neagră cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXX pe drumul județean Rusănești – Corabia. Cu această ocazie partea vătămată i-a înmânat acestui inculpat suma de 10.000 de lei în legătură cu care acesta a spus că se va deplasa în mun. Slatina spre a o da inspectorului școlar. De asemenea, în acest împrejurări de timp și loc inculpatul A_____ T______ a pretins părții vătămate să i se dea și restul de 10.000 lei pentru a o remite d-lui inspector. De aceea, partea vătămată și soția sa s-au deplasat la sediul filialei Corabia a BCR suc. O__ de unde dintr-un depozit personal au ridicat suma de 10.000 lei pe care partea vătămată a înmânat-o acestui inculpat la data de 8.07.2009 în fața locuinței de pe _________________________ Corabia,jud. O__, a martorului Galdi A_____,persoană care se afla în apropiere. Totodată cu primirea sumei acest inculpat a spus părții vătămate că urmează să se deplaseze la Slatina pentru a da banii inspectorului școlar dar și că acesta la rândul său o va înmâna comisiei de examinare și că nu este cazul să-l contacteze pe d-nul inspector școlar pe telefonul de serviciu deoarece este într-o comisie de bacalaureat.
La data de 14 iulie 2009 în ajunul examenului pe care urma să-l susțină martora S________ M______ în jurul orei 20,00 ,partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul A_____ T______ în fața locuinței martorului din Corabia a martorului C____ C_________ iar cu această ocazia inculpatul i-a spus că nu a făcut rost de subiectele de la examenul de fizică dar că a aranjat cu inspectorul școlar să-i facă rost soției părții vătămate de niște căști Wireless .De aceea, în dimineața zilei de concurs 15 iulie 2009 ,în jurul orei 7,30 , inculpatul ,pe de o parte , și cu partea vătămată împreună cu soția sa,pe de altă parte, s-au întâlnit la podul de trecere peste râul O__ și s-au deplasat la Clubul sportiv școlar Slatina unde martorei S________ M______ urma să i se monteze la urechi o pereche de căști însă, în prezența părții vătămate și a martorului C____ C_________,atunci când inculpatul a încercat aceasta a refuzat din motive ce țin de riscul la care se expunea dar și de disconfort.
Ca urmare a verificării cunoștințelor în fața comisiei de examinare la disciplina fizică martora S________ M______ a obținut nota 3,80, astfel că nu a promovat acest examen. După ce a aflat această situație inculpatul A_____ T______ le-a promis că va discuta cu d-nul inspector școlar și că vor fi ajutați la contestație unde vor obține nota 5 și va fi declarată admisă însă în urma acestei proceduri i s-au acordat câteva sutimi și a obținut nota 4,25 de asemenea insuficientă pentru promovare.
Constatând că demersurile sale nu s-au finalizat conform înțelegerii partea vătămată în jurul datei de 23 iulie 2009 l-a contactat la telefon pe inculpatul A_____ T______ și i-a solicitat să-i restituie în totalitate suma înmânată după care în același scop s-a deplasat în nenumărate rânduri la domiciliul inculpatului pe raza comunei Izbiceni jud. O__. De aceea, în jurul datei de 8 august 2009 inculpatul A_____ T______ a restituit părții vătămate suma de 4.000 de lei în prezența martorului P_____ I_____ care a fost prezent și în data de 15 august 2009 când la barul administrat de inculpat pe raza comunei menționată partea vătămată i–a solicitat să-i restituie diferența. În continuare, inculpatul în jurul datei de 20 august 2009 i-a restituit părții vătămate suma de 3.000 lei iar din sept. până în dec. 2009 în total 12.100 lei.
Pe de altă parte tot pe baza probele administrate în cauză s-a reținut că ____________________ SRL s-a înființat la data de 31.07.2007, a fost înregistrată la Oficiul registrului comerțului de pe lângă Tribunalul O__ la nr.J/28/606 din 31 iulie 2007 și avea ca administratori pe inculpata I____ P______ și D______ M I____, fără ca acesta din urmă să-și exercite în fapt atribuțiile, iar în realitate conducerea și administrarea acestei societății comerciale era asigurată de către inculpatul I____ S____. De asemenea la data de 6 aprilie 2009 patrimoniul acestei societăți comerciale a fost cedat către cesionarul U___ G_______ în baza unui act juridic ce a fost înregistrat la Oficiul registrului comerțului de pe lângă Tribunalul O__ la nr. 1268 . La data de 12 febr. 2009 prin procura autentificată cu nr. 341 la Biroul notarului public Ț____ G_______ din Corabia inculpata I____ P______ în calitate de administrator al acestei societăți comerciale a împuternicit pe fiul său , inculpatul I____ S____,să reprezinte această firmă în raporturile cu terții.
De asemenea , societatea comercială menționată prin administratorul său inculpata I____ P______ a încheiat contractul de locațiune a unui bun mobil fără dată cu nr. 15 în care în calitate de locatar beneficia din partea firmei SXC Ama Design Srl București în calitate de locator de folosința unui excavator pe o perioadă de 3 luni,adică de la 1.10.2007 până la 31.12.2007,cu mențiunea cuantumului chiriei ce trebuia plătită de locatar. În realitate acest contract a fost semnat la rubrica locatar de către inculpatul I____ S____ iar cea privind pe locator era una fictivă însă este însoțită de ștampila acestuia. La data de 1 febr. 2008 firma ____________________ Srl reprezentată tot de către inculpată a încheiat contractul de locațiune de bucuri cu nr. 18 în calitate tot de locatar cu firma ______________________ care în calitate de locator asigura primei folosința unui utilaj pe o perioadă de 1 an,dar fără a da suficiente elemente pe baza cărora să fie individualizat acesta, cu mențiunea că forma scrisă a acestuia poartă ștampilele celor doi contractanți. Aceiași firmă a inculpatei, la data de 1.10.2007, reprezentată prin inculpata I____ P______ a încheiat tot un contract de locațiune cu nr. 35 în care în calitate de locatar beneficia de folosința unui excavator asigurat de către locatorul _________________ pe o perioadă de trei luni cu plata unei chirii orar de 100 de lei pe care la rândul său îl închiria firmei ______________ . În legătură cu acest din urmă contract s-a reținut că firma scrisă este ștampilată de ____________________ Srl dar nu a fost semnată de reprezentantul legal al acestuia iar din partea formei ____________________ aplicată ștampila s-a practicat o semnătură fictivă. În legătură cu toate aceste contracte s-a constatat că sunt false deoarece nu au la bază operațiuni reale între firmele în cauză.
De asemenea, în urma unui control operativ efectuat la data de 9.07.2008 de Garda financiară O__ la firma ____________________ Srl s-a urmărit legalitatea și realitatea cheltuielilor acesteia privind operațiunile de locațiune de bunuri mobile înregistrate în contabilitate. Ca urmare, organul de control a efectuat un control încrucișat cu participarea Gărzii financiare București cu privire la operațiunile economice având la bază un număr de 8 facturi fiscale emise de _________________ București. Cu această ocazie, acest din urmă organ de control financiar a constatat că _________________ nu a avut nici un fel de operațiuni comerciale cu _________________ dar și că nu deține în patrimoniu nici un fel de utilaj. De asemenea , în baza solicitărilor adresate de Garda Financiară O__ s-a efectuat de către garda financiară V_____ un control la ______________ cu sediul în D________ pentru verificarea realității unor operațiuni comerciale pentru care s-u emis 12 facturi fiscale dar și la ______________________ cu sediul în Prundeni jud. V_____ cu privire la operațiunile pentru care s-au emis 10 facturi fiscale.Ca urmare a acestor verificări s-a constatat de Garda financiară V_____ că ______________ este contribuabil inactiv, deci care nu emite facturi iar ca urmare cheltuielile înregistrate de ________________ în perioada august-dec. 2007 s-au reținut ca fiind cheltuieli nedeductibile cu consecința prejudicierii bugetului de stat prin deducerea efectuată. Tot pe baza acestor verificări s-a stabilit de Garda financiară V_____ că ________________ Râmnicu V_____ nu doar că nu funcționa la sediul social dar nici nu a depus declarații de impozite și taxe pe anul 2008 astfel că organul financiar a solicitat Tribunalului V_____ dizolvarea aceștia .Ca urmare, toate cele 10 facturi fiscale emise de acesta către beneficiarul ____________________ Srl s-au constatat false iar înregistrările efectuate pe baza acestor facturi au avut drept consecință prejudicierea bugetului de stat. În aceste condiții s-a constatat că toate aceste operațiuni de locație de utilaje de către ____________________ srl de la cele trei firme menționate nu au fost reale iar cheltuielile efectuate cu acestea evidențiate în contabilitate au fost false astfel că deducerea de TVA a fost efectuată fără îndeplinirea condițiilor legale. Pe această cale ____________________ Srl a denaturat costurile societății dar și TVA deductibilă cu consecința diminuării impozitului pe profit și a TVA de plată în total cu un prejudiciu adus bugetului de stat exprimat în sumele de 31.148 lei reprezentând impozit pe profit, 1.745 lei impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor și 9.388 lei TVA plus majorările de întârziere și dobânzile calculate asupra acestora sume, cu începere de la datele la care s-au născut prejudiciile până la stingerea acestora.
În baza datelor că facturile fiscale menționate anterior sunt false s-au întocmit în cursul urmăririi penale de către Serviciul criminalistic al I.P.J. O__ rapoartele de constatare tehnico-științifică grafică nr. xxxxx din 16 sept. 2009 privind cele 8 facturi emise de către __________________ a concluzionat că au fost scrise de către inculpatul A_____ T______ , nr. xxxxx din 4 ian. 2010 privind facturile emise de către ______________ care a concluzionat la fel în privința inculpatului A_____ T______ și nr. xxxxx din 8 ian. 2010 privind facturile emise de către ________________ care a arătat că nu s-a putut stabili cine le-a completat .De asemenea în cursul judecății s-a întocmit un raport de expertiză criminalistică grafică cu nr. 397 din 22 dec. 2011, care având să stabilească dacă semnăturile aflate la rubricile cumpărător de pe facturile fiscale nr. 1002 din 5.08.2007 și nr. 1006 din 18.08.2007 și la rubrica semnătura de primire de pe factura fiscală nr. 1015 din 4.09.2007,toate emise de ________________ aparțin inculpatului I____ S____ a concluzionat că nu se poate stabili dacă ,,au fost sau executate” de acesta și a motivat că acest lucru are drept cauză lipsa unor elemente cu pondere identificatoare mare. S-a reținut cu privire la inculpatul A_____ T______ că deși a fost încuviințată în cursul judecății prin încheierea din 23 mai 2011 întocmirea unei expertize grafice de către INEC București și au fost făcute demersurile necesare lucrarea nu a putut fi concretizată datorită faptului că inculpatul nu a achitat taxa dar și datorită faptului că nu au fost prezentate scriptele de comparație reprezentate de facturile în original deși acestea au fost solicitate de la firma ____________________ Srl,prin adrese către conducerea actuală a acesteia,motiv pentru care după cum s-a consemnat în încheierea din 9 ian. 2012 nu s-a mai insistat de parte iar instanța a dispus să nu mai fie administrată.
Instanța a pus în discuție în condițiile art. 334 C.p.p. și s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor cu privire la inculpatul A_____ T______ din art. 257 alin.1 Cp rap. la art. 6 alin. 1 din legea nr. 78/2000 în art. 257 alin. 1 Cp, din art.26 C.p. rap. la art.9 alin.1 lit. c din Legea nr.241/2005 și art.26 C.p. rap. la art.43 din Legea nr.82/1991 în art.26 C.p. rap. la art.9 alin.1 lit. c din Legea nr.241/2005 și din art. 290 C.p. în art. 290 alin. 1 teza I-a Cp, cu privire la inculpata I____ P______ schimbarea încadrării juridice din art.9 alin.1 lit. c din Legea nr. 241/2005 și art.43 din Legea nr.82/1991 în art.9 alin.1 lit. c din Legea nr.241/2005 și din 290 C.p. și art.291 C.p. în art.291 teza a II-a C.p., cu privire la I____ S____ schimbarea încadrării juridice din art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr.241/2005 și art.43 din Legea nr.82/1991 în art.9 alin.1 lit. c din Legea nr.241/2005 și din 290 C.p. și 291 C.p în art. 290 alin. 1 teza I și art.291 teza a II-a C.p., cu menținerea restului încadrării a faptei prevăzută de art. 7 alin. 2 din Legea nr. 241/2005 și art. 33 lit. a C.p. pentru fiecare inculpat, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a C.p.Ca motivație a acestei schimbări s-a avut în vedere cu privire la traficul de influență prevăzut de art. 257 alin. 1 C.p. că inculpatul A_____ T______ nu se regăsește între categoriile de persoane ce sunt stabilite de legea nr. 78/2000,cele ce se referă la faptele prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. c din legea nr. 241/2005 și art. 43 din legea nr. 82/1991 sub aspectul deciziei colegiului de conducere al ICCJ cu nr. 4/21.08.2008 pentru soluționarea unui recurs în interesul legii în care s-a stabilit că în această situație nu sunt incidente prevederile art. 43 din legea nr. 82/1991 ci doar cele ale art. 9 alin. 1 lit. c din legea nr. 241/2005 din considerente de evitare a suprapunerii acestor norme de incriminare. De asemenea , restul dispozițiilor ce privesc schimbările de încadrare juridică a faptelor de fals au în vedere rațiuni privind în cazul inculpatei evidențierea activității sale decât de folosire a documentelor false, respectiv precizarea alineatelor și a tezelor normelor de incriminare în cazul tuturor inculpaților.
Ca probe cu caracter concludent în sensul celor menționate mai sus cu privire la fapta de trafic de influență s-au reținut elementele de fapt ce rezultă din declarația martorului denunțător S________ E___ constituit parte vătămată care concordă cu cele din declarația de martorei S________ M______ sub aspectul tuturor activităților întreprinse de inculpatul A_____ T______ prezentate mai sus,inclusiv cu referire la operațiunile de remitere a sumei către inculpat în scopul menționat la care a asistat cu ocazia întâlnirii cu inculpatul de pe ruta Rusănești-Cilieni dar și cu cele din declarațiile martorilor B_________ D_____ cu referire la relațiile dintre acest inculpat și martorul denunțător care însoțiți de soția acestuia din urmă au intrat în biroul său și i-au cerut acestuia să-i lase singuri dar și cu privire la convorbirea telefonică dintre inspectorul școlar C______ M____ și o altă persoană despre remiterea unei sume de bani dar și relatarea făcute de primul după convorbire cu privire la faptul că inculpatul ar fi luat interlocutorului o sumă de bani cu promisiunea de a o da acestuia. Aceste probe s-au mai coroborat și cu cele din declarația martorului C____ C_________ care concordă cu celelalte sub aspectele relațiilor dintre părți menționate mai sus dar și cu cele din declarația martorei I____ S_____ care a arătat că partea vătămată și cu martora S________ M______ i-au solicitat ca împrumut suma de 5.000 de lei despre care au spus că le este necesară spre a-și aranja titularizarea pe post. De asemenea, ca probe de același fel s-au reținut cele din declarația martorului Galdi A_____ care a arătat că a împrumutat pe nepoata sa S________ M______ cu suma de 5.000 lei iar aceasta i-a povestit cum a dat-o alături de încă 5.000 lei inculpatului lângă o stație de alimentare cu carburant aflată pe traseul Rusănești - Cilieni dar și din declarația martorului P___ I__ care a menționat întâlnirea ce a avut loc la domiciliul său din ________________________ între părțile în proces ,urmată de o discuție privată a acestora cu participarea lui O_____ S____. Aceste probe s-au corelat și cu cele din declarațiile martorilor D________ S______ și P_____ Lilian privind demersurile făcute de partea vătămată și soția acestuia pentru a-i fi restituită suma dată inculpatului fie în _______________________ ocazia întâlnirii celei din urmă cu inculpatul în barul acestuia când i s-a solicitat din nou restituirea sumei ce i-a dat-o pentru a interveni la comisia de examinare de la nivelul inspectoratului școlar al jud. O__.
Cu privire la faptele de evaziune fiscală și de fals în înscrisuri sub semnătură privată dar și de uz de fals pentru cei doi inculpați și doar de evaziune fiscală și uz de fals doar pentru inculpata I____ P______ avînd încadrările juridice menționate mai sus, s-a constatat, de asemenea, că este dovedită comiterea acestora de către inculpați. Ca probe în acest sens au fost în ce privește pe inculpată faptul recunoașterii comiterii acestora în condițiile art. 3201 C.p.p. care se coroborează cu constatările și concluziile din notele de constatare ale organelor Gărzii financiare O__ ,cu cele în urma verificărilor încrucișate ale Gărzii financiare București și V_____ dar și din raportul de inspecție fiscală menționate anterior care atestă că prin actele materiale de falsificare a înscrisurilor menționate s-a diminuat cu cheltuieli fictive privind plata serviciilor de locațiune de utilaje baza de calcul a obligațiilor către bugetul statului și au fost diminuate astfel drepturile fiscale cuvenite acestuia. De asemenea, s-au reținut probele din rapoartele tehnico științifice grafice întocmite de Serviciul criminalistic al I.P.J. O__ în care s-a concluzionat că scrisul de pe facturile emise de firmele SC Ama Design, ______________ și respective ________________ au fost executate, în ordine, pentru primele două firme de către inculpatul A_____ T______ iar pentru ultima firmă a fost executată de către inculpatul I____ S____ semnătura de la rubricile aferente cumpărătorului de pe facturile 1002,1006 ca și semnătura de primire de pe cea cu nr. 1015. Chiar dacă aceste rapoarte de constatare tehnico-științifică grafică au fost efectuate având ca material de comparație facturi în copie xerox color aceste probe nu pot fi înlăturate deoarece copierea s-a făcut de către organele Poliției oraș Corabia iar prezentarea de către ____________________ Srl a documentelor originale deși a fost cerută de mai multe ori cu adrese de către instanță nu s-a concretizat decât cu referire la facturile fiscale, în număr de 8, emise de _________________ avut drept consecință să nu poată fi administrată proba cu expertiza criminalistică grafică solicitată de inculpatul A_____ T______ ,ceea ce a atestat atitudinea obstrucționistă a acestora cu privire la administrarea unei probe evident nefavorabilă. S-a reținut că deși în raportul de expertiză criminalistică grafică întocmcit de către INEC București cu nr. 397/22 dec.2011 a concluzionat că nu se poate stabili dacă semnăturile de la rubrica ,,Date privind expediția” de pe facturile nr. 1002/5.08.2007 și nr. 1006/18.08.2007 precum și de la rubrica ,,Semnătura de primire” de pe factura nr. 1015/4.09.2007 au fost sau nu executate de către inculpatul I____ S____ acest lucru nu a fost de natură să înlăture constatările de mai sus deoarece aceste concluzii au fost determinate de lipsa elementelor cu pondere identificatoare mare determinată de un material grafic extrem de redus ,care nu au constituit impedimente în cazul rapoartelor de constatare criminalistice grafice întocmite de Serv. de specialitate al IPJ O__.
Referitor la fapta de punere în circulația fără drept cu știință de formulare tipizate în domeniul fiscal cu regim special prevăzută de art. 7 alin. 2 din legea nr. 241/2005 s-au reținut ca probe concludente cele prezentat anterior ce se referă la actele materiale ale inculpaților prin care aceștia au cooperat în condiții de discernământ în scopul de a emite, în situațiile fictive expuse adică fără a exprima operațiuni comerciale reale, facturile și contractele de locațiune de bunuri mobile prezentate anterior, ce impune concluzia că nu erau în drept să facă acest lucru iar aceste formulare le-au utilizat ,adică le-au pus în circulație, în raporturile cu organele fiscale în scopurile menționate de diminuare a obligațiilor către bugetul statului. Ca mijloace de probă în acest sens s-au reținut chiar formularele de facturi în coroborare cu constatările și concluziile actelor de control financiar fiscal dar și ale rapoartelor de constatare criminalistică grafică amintite.
Apărările prezentate de către inculpatul A_____ T______ s-au constatat nefondate. Astfel, susținerea că nu există fapta de trafic de influență pe considerentul că nici unul din martorii cauzei nu au fost de față la remiterea sumei ca preț al influenței a fost neconformă cu realitatea care este aceea că astfel de probe directe există nu doar pe baza declarației părții vătămate ci și a martorei S________ M______ prezentate mai sus în coroborare cu restul probelor amintite. De asemenea , împrejurarea că partea vătămată a retras din depozitul său bancar și s-a împrumutat de sume de bani deși într-adevăr nu constituie probe directe ale activității de trafic de influență nu au fost mai puțin concludente deoarece dovedesc acte materiale ce se află în legătură și se coroborează cu cele directe. Deși s-a confirmat faptul că atunci când a soluționat recursul inculpatului A_____ T______ prin încheierea nr. 177 din 29 sept. 2010 pron. în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX Curtea de apel C______ a motivat că nu există la acel moment indicii temeinice sub aspectul faptei prevăzută de art. 257 alin. 1 C.p. și a făcut referire și la existența unei rezoluții a procurorului din cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul O__ cu nr. 13/PA/2010 emisă la data de 16.03.2010 prin care cu privire la acest inculpate și la fapta de art. 257 alin. 1 Cp s-a dat o soluție de neîncepere a urmăririi penale în baza art. 10 alin 1 lit. a C.p.p. totuși aceste elemente de fapt sunt neconcludente. În primul rand, s-a observat că această încheiere a Curții de apel avea în vedere situația sub aspect probatoriu din acel moment iar hotărârea de față a avut la bază probe complete care se coroborează în sensul menționat mai sus. În al doilea rand, nu a putut fi aplicat art. 2781 alin. 11 Cpp spre a se constata că nu mai putea fi urmărit inculpatul pentru fapta prevăzută de art. 257 alin. 1 C.p. deoarece nu s-a dovedit că această rezoluție a procutorului a fost confirmată printr-o sentință pronunțată în condițiile art. 2781 alin. 8 lit. a C.p.p.,cu atât mai mult cu cât în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX al Curții de apel C______ a fost depusă decât copia adresei de comunicare a rezoluției către inculpatul A_____ T______, nu și a aceleia către partea vătămată din dosarul nostru, care era în mod evident interesată să atace o astfel de soluție care îl vătăma, fapt care aduce indicii că atâta timp cât în mod direct nu a luat la cunoștiință de acesta nici nu a atacat-o în baza art. 2781 alin. 1 C.p.p.
Susținerea aceluiași inculpat cu privire la pretinsa contradicție dintre probele rezultând din declarațiile martorilor P_____ I_____ și D________ S______ a fost nefondată. Din examinarea probelor din declarațiile acestora s-a constatat că sunt concordante în sensul că partea vătămată a coborât din mașină și în timp ce martorul P_____ Lilian se afla pe scaunul din față în dreapta volanului de la distanța de circa doi metri iar martorul D________ S______ pe bancheta din spate i-au observat pe această parte și pe inculpatul A_____ T______ care a coborât din mașina cu care a sosit dar și faptul că acesta din urmă i-a înmânat sumele de bani menționate părții vătămate în timp de se aflau în spatele mașinii cu care a sosit această din urmă parte cu cei doi martori. Din observarea acestora s-a mai reținut că în nici un moment nu se confirmă ca inculpatul A_____ T______ să fi răîmas în mașincă cu martorul P_____ I_____ deoarece după cum s-a arătat acesta a rămas în mașină cu celălalt martor.
De asemenea , concluzia ce se referă la necesitatea unei soluții de achitare în baza art. 10 alin. 1 lit. d C.p.p. prin neîntrunirea elementelor constitutive sub aspectul laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 257 alin. 1 C.p. pe temeiul că făptuitorul C______ M____ nu avea în atribuțiile sale de serviciu pe cele ținând de organizarea și susținerea examenului de titularizare a fost de asemenea nefondată. Argumentul a fost este acela că deși reală susținerea este totuși neconludentă întrucât în cauză probele menționate mai sus s-a dovedit rolul de traficant de influență al inculpatului pe care nu o exercita însă în mod direct ci mediat , adică prin intermediul persoanei făptuitorului C______ M____, în așa fel încât s-a creat convingerea părții vătămate că această influență pe care a cumpărat-o va ajunge totuși să se exercite asupra membrilor comisiei de examinare, adică asupra persoanelor care aveau atribuțiile legate de scopul urmărit de cumpărătorul de influență,adică partea vătămată .
Pe de altă parte susținerea inculpatului A_____ T______ cu privire la faptul că nu pot fi reținute în sarcina sa celelalte infracțiuni a fost neconcludentă. După cum s-a arătat există probele de mai sus care au atestat actele sale materiale de complicitate și autorat la infracțiunile menționate. Mai mult faptul că expertiza criminalistică grafică care i s-a încuviințat a fost determinată de faptul că deși s-au solicitat firmei ____________________ Srl să prezinte originalele înscrisurilor menționate aceasta nu a dat curs solicitării.
Argumentația inculpatului I____ S____ potrivit căreia nu ar fi implicat în nici un fel în activitățile ilicite menționate pe considerentul că în timpul acestora se afla în străinătate s-a înlăturat deoarece probele menționate anterior înlătură orice dubiu asupra participării sale penale cu atât mai mult cu cât alibiul invocat nu este dovedit. Chiar și argumentația bazată pe concluziile raportului de expertiză criminalistică al I.N.E.C. București cu nr. 397/22 dec.2011 menționate anterior nu este de natură să înlăture constatările de mai sus pe baza de probe care se coroborează în sensul participării penale a acestuia.
Faptele comise de către inculpați întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor arătate, având încadrările juridice menționate anterior atât sub aspectul laturii obiective cât și subiective a acestora. Actele materiale ale inculpaților reprezintă elementul material la laturii obiective a acestor infracțiuni care se află în raport de la cauză la efect cu urmările materiale și respective stările de pericol corespunzătoare fiecăreia. Sub aspectul laturii subiective conduita inculpaților atestă vinovăție, atât sub aspectul laturii intelective cât și volitive, sub forma intenției directe.
La individualizarea pedepselor principale ale închisorii și complementare instanța a avut în vedere criteriile cu caracter general și particular prevăzute de art. 72 alin. 1 C.p. În cazul tuturor inculpaților se rețin astfel contribuția fiecăruia la comiterea faptelor penale ,respectiv singulară a inculpatului A_____ T______ în cazul infracțiunii de trafic de influență,modalitatea comiterii acestora,limitele de pedeapsă legale dar și faptul recunoașterii infracțiunilor de către inculpata I____ P______ în condițiile art. 3201 C.p.p. cu efecte de diminuare a limitelor de pedeapsă pentru fiecare din infracțiuni cu 1/3. În cazul inculpatului A_____ T______ s-a mai reținut faptul că acesta mai prezintă o condamnare la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 694 la data de 11.03.2008 de Judecătoria C______ rămasă definitivă prin decizia nr. 717 pronunțată la data de 21.06.2010 de Curtea de apel C______. În cazul celorlalți doi inculpați, aceștia nu au antecedente penale iar ca urmare prin raportare la întreg ansamblul criteriilor de individualizare s-a făcut aplicația normelor cu caracter dispozitiv de la art. 74 alin. 1 lit. a C.p. în sensul că li s-a recunoscut valoarea juridică de circumstanțe atenuante,cu efectele de coborâre a nivelului pedepsei principale a închisorii sub minimul special ,lucru care asigură realizarea scopului preventiv acestei sancțiuni. De asemenea, alături de pedepsele principale s-au aplicat pedepsele complementare prevăzute de lege. De asemenea în cazul tuturor inculpaților s-a avut în vedere ,cu excepția infracțiunii de trafic de influență,circumstanța agravantă legală a comiterii infracțiunilor în participație prevăzută de art. 75 alin. 1 lit. a C.p. În cazul inculpaților I____ P______ și I____ S____ această circumstanță agravantă este în concurs cu cea judiciară prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a C.p. în care caz în baza normelor de la art. 80 alin. 2 C.p. în raport de cele menționate s-a procedat totuși la coborârea nivelului pedepselor principale sub minimele speciale.
Întrucât noile infracțiuni au fost comise până la rămânerea definitivă a acestei din urmă sentințe, în condițiile art. 85 alin. 1 C.p. pentru inculpatul A_____ T______ s-a anulat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pronunțată prin aceasta.
Deoarece infracțiunile reținute în sarcina fiecăruia din inculpați ,inclusiv aceea pentru care s-a anulat suspendarea executării sub supraveghere a executării în cazul inculpatului A_____ T______, sunt concurente conform art. 33 lit. a C.p. s-au contopit pedepsele principale ale închisorii conform art. 34 alin. 1 C.p.prin aplicarea pedepsei mai grele iar conform art.35 a lin. 3 și 5 C.p. alături de acestea aplicându-se pedeapsa complementară cea mai grea de interzicere de drepturi.
Continuând operațiunea de individualizare a pedepsei în cazul inculpaților I____ P______ și I____ S____ s-a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 81 alin. 1 și 2 Cp pentru a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate la contopire pentru infracțiunile concurente conform art. 33 lit. a C.p. deoarece nivelul acestora se situează în limita de până la 2 ani , aceștia nu au antecedente penale iar scopul acestor sancțiuni se realizează fără executare efectivă în raport de aceste criterii.
De aceea , în baza art. 82 alin. 1 C.p. s-a stabilit durata termenelor de încercare și s-a pus în vedere acestor din urmă doi inculpați prevederile art. 83 și art. 84 C.p.
În baza art. 71 alin. 1 C.p. s-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b C.p. ,în cazul inculpatei și a dreptului de a ocupa o funcție de natura celei folosită la comiterea infracțiunilor prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. c C.p. iar în baza art. 71 alin. 5 Cp s-a suspendat executarea acetei pedepse accesorii în cazul inculpaților I____ P______ și I____ S____ pe durata termenelor de încercare.
În baza art. 348 cod procedură penală s-au anulat înscrisurile constatate ca false menționate anterior.
Sub aspectul laturii civile a procesului s-a observat că partea vătămată S________ E___ a participat în proces ca parte civilă și a solicitat despăgubiri reprezentat de diferența de sumă nerecuperată de la inculpatul A_____ T______. Se reține aici că deși are calitatea de cumpărător de influență, atâta timp cât aceasta urma să se exercite asupra unei persoane(C______ M____ ,fost inspector școlar, deci cu atribuții de control) dintre cele la care se referă art. 1 lit. c din legea nr. 78/2000 iar denunțarea faptei de trafic de influență de către partea civilă privind pe acesta a avut loc mai înainte de a se fi sesizat organele de urmărire penală, beneficiază de prevederile art. 61 alin. 2 și 4 C.p., adică de restituirea sumei dată drept preț al influenței ,prin excepție de la prevederile art. 257 alin. 2 rap. la art. 256 alin. 2 C.p.ce se referă la obligativitatea confiscării acestei sume. În speță, s-a constatat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998,999 Cod civil, în vigoare la data nașterii raportului juridic civil, cu privire la despăgubirile reprezentate diferența de sumă menționată anterior dar și că dovada acestui prejudiciu a fost făcută nu doar pe baza probelor din declarația de parte vătămată dar și din cele ale martorilor de mai sus care au relatat elemente de fapt ce concordă cu susținerile acestei părți civile.
Pe de altă parte, s-a respins cererea aceleiași părți civile privind obligarea inculpatului la despăgubiri pentru recuperarea prejudiciului reprezentat de cheltuielile făcute pentru obținerea creditului de la Banca Albina și de deplasările făcute în vederea determinării inculpatului A_____ T______ să facă plata despăgubirilor formulată de partea civilă S________ E___ ca nefondată deoarece nu s-a făcut în mod concludent dovada întinderii acestora.
Tot în baza art. 998,999 și art.1003 Cod civil ca urmare a întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale inculpații în solidar ca urmare a participării acestora la comiterea faptelor de evaziune fiscală au fost obligați la plata de despăgubiri cu caracter compensatoriu dar și moratoriu către partea civilă DGFP O__ ,reprezentând obligații către bugetul statutului menționate mai jos datorate de către aceștia conform constatărilor din actul de control al organelor fiscale.
S-a mai reținut că în cauză nu s-au stabilit obligații civile solidare ale inculpaților cu ____________________ SRL în baza raporturilor de garanție ale acesteia din urmă în calitate de comitent față de prepușii săi deoarece introducerea sau intervenția în proces a acestei firme în condițiile art. 16 alin. 1 și 2 C.p.p. nu a avut loc deoarece nu s-a formulat o astfel de cerere în mod expres. S-a reținut aici că în condițiile art. 16 alin. 1 C.p.p. introducerea din oficiu a acestei firme în calitate de persoană responsabilă civilmente nu putea avea loc întrucât nu ne aflăm în vreuna din situațiile de exercitare din oficiu a acțiunii civile la care se referă art. 17 alin. 1 C.p.p.(dacă este vorba de o persoană fără capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă).
În baza art. 11 din legea nr. 241/2005 s-a dispune măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor celor trei inculpați până la concurența sumelor menționate cu titlul de despăgubiri în favoarea părții civile M.F.- A.N.A.F. –D.G.F.P. O__.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs P________ de pe lângă Tribunalul O__, inculpații A_____ T______, I____ P______ și I____ S____, criticând-opentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:
Prin motivele scrise, P________ a susținut că pedeapsa aplicată inculpatului A_____ T______ – în raport de circumstanțele comiterii faptelor și datele personale – este prea blândă, nefiind de natură a-l corija, așa încât se impune majorarea.
De asemenea, nici pedeapsa aplicată inculpatului I____ S____ nu este proporțională cu gravitatea faptelor săvârșite, cu atât mai mult cu cât acesta a avut o atitudine procesuală oscilantă; s-a solicitat majorarea, cu aplicarea prev. art. 861 cod penal.
Prin adresa nr. 3780/III/2/2012 P________ de pe lângă Curtea de Apel C______ a formulat motive suplimentare de recurs vizând: greșita încadrare juridică dată infracțiunilor de evaziune fiscală și fals reținute în sarcina inculpaților, neaplicarea disp. art. 257 alin.-2 cod penal față de inculpatul A_____ T______, greșita aplicare a disp. art. 74 alin.1 lit. a cod penal în favoarea inculpaților I____ P______ și I____ S____.
Oral, în dezbateri, procurorul de ședință a invocat și aplicarea greșită a prev. art. 3201 cod pr. penală, astfel cum s-a arătat în partea introductivă.
Inculpații I____ P______ și I____ S____ au susținut că hotărârea este nelegală, nefiind vinovați de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor; au solicitat achitarea, conform prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c cod pr.penală.
Inculpatul A_____ T______ a susținut, de asemenea, că este nevinovat și a solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a cod pr.penală.
În subsidiar, în condițiile în care se va reține vinovăția sa, a solicitat reducerea pedepsei, cu aplic. art. 861 cod penal.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor invocate dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prev. art. 371 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Prin Legea nr. 202/2010 – art. XVIII pct. 43, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 121/2011, au fost introduse în codul de procedură penală dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală, care prevăd aplicarea unei proceduri speciale de judecată, derogatorii de la procedura de judecată de drept comun, având drept consecință celeritatea procesului penal prin excluderea cercetării judecătorești clasice, astfel:
Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.
La termenul de judecată, instanța întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, procedează la audierea acestuia și apoi acordă cuvântul procurorului și celorlalte părți.
Instanța de judecată soluționează latura penală atunci când, din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.
Dacă pentru soluționarea acțiunii civile se impune administrarea de probe în fața instanței, se va dispune disjungerea acesteia.
A___. 8 prevede că, dacă instanța respinge cererea, instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun."
Din examinarea actelor dosarului, se constată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a acestor dispoziții imperative, referitoare la modul de desfășurare a procesului pen