R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX (2579/2014)

DECIZIA PENALĂ NR. 1220/A

Ședința publică din data de 15.10.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: L______ C_________ C_____________

JUDECĂTOR: V______ C_______

GREFIER: E____ L____ N__

Ministerul Public – P________ de pe lângă Curtea de Apel București reprezentat de procuror B____ E____ Eliana.

Pe rol se află cauza penală având ca obiect soluționarea apelurilor declarate de inculpații ȚĂBÂRNAC Ț___ G_______ D_____ și ȚĂBÂRNAC Ț___ A______ împotriva sentinței penale nr. 561 din data de 24.06.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru apelanții-inculpați Țăbârnac Ț___ G_______ D_____ și Țăbârnac Ț___ A______ - lipsă, apărătorul ales avocat Șurghie F______ care depune împuternicirea avocațială în ședința publică, lipsind intimata-parte civilă V________ România SA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că au fost transmise prin fax o cerere de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al apelantului-inculpat Țăbârnac Ț___ A______, av. I___ B_______ și motivele de apel.

Apărătorul ales al apelanților-inculpați depune la dosar în ședință publică motivele de apel.

Reprezentantul Ministerului Public, cu privire la cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al apelantului-inculpat Țăbârnac Ț___ A______, av. I___ B_______, arată că nu se opune dacă este întemeiată.

Curtea respinge cererea de amânare formulată de domnul avocat I___ B_______ având în vedere că la dosarul cauzei se află o altă delegație, însă pentru consultare și fotocopiere dosar iar la acest termen cei doi apelanți-inculpați sunt reprezentați de domnul avocat ales Șurghie, cu delegație la dosar.

Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul ales al apelanților-inculpați, în temeiul art. 421 alin. 2 lit. a Cod procedură penală, solicită admiterea apelurilor, desființarea hotărârii atacate și rejudecând, achitarea în temeiul art. 16 lit. b teza a II-a în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune și cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 322 Cod penal, în temeiul art. 16 lit. c Cod procedură penală raportat la art. 396 alin. 5 Cod procedură penală.

Învederează instanței că au formulat apel pentru ca inculpații să primească o hotărâre corectă în raport cu faptele lor și că nu contestă situația de fapt și că apărările nu vizează o analiză a probelor cu care să tindă o schimbare de fapt.

După o succintă prezentare a situației de fapt, cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru care inculpații au fost condamnați în varianta autoratului prima instanță a reținut că falsul săvârșit de aceștia constă în operațiunea de semnare a acestor înscrisuri la rubrica angajat, în dreptul numelui lor. De asemenea, instanța a mai constatat și făcut vorbire despre faptul că aceste înscrisuri au emanat de la cele două societăți, probabil de la reprezentanții lor. Mai arată că reține Tribunalul București că inducerea în eroare prin prezentarea unei situații mincinoase ca fiind adevărată a constituit elementul material al infracțiunii de înșelăciune și a permis contractarea acelui credit în alte condiții decât cele prevăzute de normele bancare.

Dacă nu există probe directe din care rezultă forma de vinovăție, respectiv intenția directă calificată prin scop, aceasta trebuie stabilită ex re, din modul în care au fost săvârșite faptele. Arată că modul în care s-au derulat operațiunile specifice creditului și ulterioare obținerii acestuia nu evocă intenția de înșelăciune, ba dimpotrivă, invocă buna credință a inculpaților în achiziționarea terenului și edificarea unei construcții pe acesta. Precizează că aceștia au obținut creditul în cuantum de 96.000 euro dar nu primesc efectiv suma de bani, banca virează suma de 96.000 euro în contul vânzătorului terenului și, consecutiv, inculpaților aproximativ 40.000 euro. Au cumpărat terenul și în momentul imediat încheierii contractului de vânzare-cumpărare se și instituie ipotecă de rangul I, ceea ce înseamnă că deși terenul s-a aflat în proprietatea inculpaților, aceștia nu au avut niciodată drept de dispoziție astfel încât prin valorificarea acelui teren să își aproprie un venit injust. În același timp, nu s-a creat nicio pagubă în patrimoniul băncii de vreme ce inculpații au achitat ratele aferente creditului timp de aproape doi ani din veniturile pe care le obțineau din muncă în Germania. Abia în momentul în care a venit criza și nu au mai putut lucra în Germania au încetat plățile și au avut loc discuții între inculpați și bancă, aceasta trecând la executarea silită a imobilului care a fost cumpărat și pentru care opera o ipotecă de rangul I. Se întreabă dacă, din derularea evenimentelor, se poate trage concluzia că inculpații au conceput de la început un mecanism menit scopului obținerii unui folos injust și creării unei pagube în patrimoniul băncii? Consideră că răspunsul este negativ și dimpotrivă, inculpații nu au vrut decât să cumpere acest teren și să edifice o construcție pentru a face o investiție. Apreciază că nu este vorba de ipoteza în care inculpații, folosind un buletin și adeverințe cu caracter fals au obținut un credit despre care știau că nu o să îl achite niciodată. Arată că acest credit are existență civilă, este supus tuturor regulilor, banca poate să își execute obligația.

Consideră că acest credit, prin folosirea de adeverințe false, nu era posibil să fie obținut prin contribuția exclusivă a inculpaților, în condițiile în care angajații băncii puteau verifica realitatea adeverințelor, mai ales că inculpații au declarat că au mai contractat de la aceeași unitate bancară credite pe care le-au achitat în întregime și că funcționarii bancari le-au spus „aduceți și voi două adeverințe ca să umplem dosarul ăsta aici că altfel nu vă putem da credit”. De fapt nu acele adeverințe garantau executarea obligațiilor, ci terenul care rămâne la dispoziția băncii.

Apreciază că din modul în care au fost derulate operațiunile, din comportamentul inculpaților care nu au un trecut infracțional, din împrejurarea că au achitat rate timp de doi ani în cuantum considerabil, că au contribuit și au pierdut, practic, 50.000 euro nu rezultă intenția dolosivă subsumată scopului de a obține un folos injust, ba dimpotrivă, rezultă bună credință. Mai arată că nu s-a creat, din punct de vedere al apărării, o pagubă în patrimoniul băncii pentru că banca este îndreptățită să execute convenția civilă, să treacă la executare și nu se poate considera că este o pagubă de 137.000 euro, cum s-a statuat. Este posibil să fie o pagubă dar trebuie întâi valorificat terenul și abia apoi se stabilește cuantumul acesteia.

Cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, arată că nu poate fi acceptat atâta timp cât înscrisul emană de la o societate comercială și se presupune că a fost întocmit de un angajat al acesteia, funcționar asimilat celor publici, să se menționeze că inculpații, beneficiari ai acestor adrese, care au semnat pur și simplu la rubrica angajator, să fie autori ai falsului. Consideră că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 290 Vechiul Cod penal deoarece inculpații au aplicat semnătura proprie la rubrica lor. Dacă s-ar discuta despre un înscris falsificat în varianta art. 289 Vechiul Cod penal, prin atestarea unor împrejurări nereale în scopul de a produce consecințe juridice apreciază că trebuie observat dacă acea variantă era reglementată până la 1 februarie 2014 deoarece prin modificările din Noul Cod, în art. 322, în afară de modalitatea de falsificare prevăzută de vechea reglementare la art. 288 este introdusă și aceea din art. 289, prin atestarea unor împrejurări sau omisiunea de a înscrie tot. Nefiind reglementată până la 1 februarie această din urmă modalitate care se pliază pe situația de fapt, înseamnă că inculpații nu puteau fi trași la răspundere pentru fals. În schimb, au uzat de acel înscris despre care știau că este fals și apreciază că singura infracțiune pentru care pot fi trași la răspundere este aceea de uz de fals.

Pentru această infracțiune solicită aplicarea dispozițiilor art. 16 lit. c Cod procedură penală.

Fapta de a semna în dreptul numelui lor nu poate fi considerată ca element material al infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale pentru că la vremea respectivă nu era prevăzută de lege.

Cu privire la infracțiunea de înșelăciune reiterează concluziile de achitare în baza art. 16 lit. b teza a II-a Cod procedură penală și consideră că în mod greșit a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă V________ România și tot în mod greșit, inculpații au fost obligați la plata sumei de 137.000 euro care reprezintă credit neachitat, dobânzi și alte speze bancare. În condițiile în care nu există o infracțiune de înșelăciune de înșelăciune și deci latură penală, acțiunea civilă nu își mai găsește rostul și că, deși există ipotecă, judecătorul a instituit și un sechestru asigurător pe acel teren pe care îl apreciază ca fiind inutil de vreme ce sunt prezervate posibilitățile creditoarei să își satisfacă creanța și cu acel imobil.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca nefondate criticile aduse de apărare cu privire la schimbarea încadrării juridice din vechea în actuala reglementare art. 244 alin. 1 și 2, în sensul că nu au avut cei doi inculpați reprezentare subiectivă că induc în eroare partea civilă pentru obținerea unui credit pe bază de înscrisuri falsificate. Solicită să fie avut în vedere că cererea de credit formulată de inculpați se baza de adeverințe de venit falsificate așa cum rezultă din expertiza aflată la dosarul cauzei iar din datele obținute de la instituțiile autorizate a rezultat că inculpații nu aveau calitatea de angajați și contract individual de muncă.

Făcând o cerere de împrumut, depunând înscrisuri false, respectiv adeverințe de venit, încheind o convenție cu partea civilă pentru obținerea unui credit pe bază de documente false, concluzia este aceea că au avut reprezentarea că induc în eroare partea civilă V________ România.

Cu privire la greșita condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 290, ulterior art.322 Cod penal, deoarece raportat la modalitățile normative ale art. 290 cu referire la art. 288 nu s-a realizat vreuna din modalitățile normative și în consecință, greșit s-a dispus condamnarea, solicită să se aibă în vedere că inculpații au depus înscrisuri falsificate în materialitatea lor, prin aplicarea unor semnături la rubrica angajator, semnături ce le aparțin, înscrisul este un înscris falsificat care îndeplinește cerințele prevăzute de lege.

Solicită menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, apreciază cuantumul și sporurile ca fiind legale și art. 5 Cod penal aplicat în mod corect.

CURTEA,

Asupra apelurilor penale de față, deliberând constată următoarele:

Prin sentința penală nr.561 din 24.06.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București s-au dispus următoarele:

I. A fost respinsă ca nefondată cererea formulată de inculpatul Țăbârnac Ț___ G_______ D_____ de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, în sensul înlăturării prevederilor art.41 alin.2 din Codul penal anterior.

În baza art.386 C. pr. pen., cu aplicarea art.5 din noul Cod penal a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului, Țăbârnac Ț___ G_______ D_____, din infracțiunea prev. de art.215 alin.1, 2, 3 și 5 din Codul penal anterior și de art.290 din Codul penal anterior, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.33 lit.a din același Cod, în infracțiunile prev. de art.244 alin.1 și 2 din noul Cod penal și de art.322 din același Cod, cu aplicarea art.35 și art.38 alin.1 din noul Cod penal.

În baza art.244 alin.1 și 2 din noul Cod penal a fost condamnat inculpatul Țăbârnac Ț___ G_______ D_____ la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art.322 din noul Cod penal, cu aplicarea art.35 din noul Cod penal a mai fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art.38 alin.1 din noul Cod penal, raportat la art.39 alin.1 lit.b din același Cod au fost contopite cele două pedepse aplicate inculpatului, stabilindu-se ca acesta să execute sancțiunea cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, astfel încât pedeapsa finală a fost de 2 ani și 10 luni închisoare.

În baza art.91 din noul Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în condițiile art.92 C. pen.

A fost încredințată supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul N____.

În baza art.93 alin.1, 2 și 3 din noul Cod penal s-a impus condamnatului respectarea următoarelor obligații:

- să se prezinte la sediul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul N____ la datele fixate de consilierii de probațiune;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de locuință și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

- să presteze pe parcursul termenului de încercare o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 80 de zile, câte o zi pe săptămână până la epuizarea acestei perioade, astfel cum se va stabili de către Serviciul de probațiune în funcție de aptitudinile și pregătirea socio-profesională a inculpatului.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.93 alin.5 din noul Cod penal și ale art.96 din același Cod.

S-a constatat că inculpatul nu a fost reținut și arestat preventiv în cauză.

II. În baza art.386 din noul Cod de procedură penală, cu aplicarea art.5 din noul Cod penal a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatei Țăbârnac Ț___ A______ M____, din infracțiunea prev. de art.215 alin.1,2,3și 5 C. pen. anterior și de art.280 din același Cod, ambele cu aplicarea art.33 lit.a, în infracțiunile prev. de art.244 alin.1 și 2 din noul Cod penal și de art.322 din același Cod, ambele cu aplicarea art.38 alin.1 din noul Cod penal.

În baza art.244 alin.1 și 2 din noul Cod penal a fost condamnată inculpata Țăbârnac Ț___ A______ M____ la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art.322 din noul Cod penal a mai fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art.38 alin.1 din noul Cod penal, raportat la art.39 alin.1 lit.b din același Cod au fost contopite cele două pedepse aplicate, stabilindu-se ca inculpata să o execute pe cea mai grea dintre ele, de 2 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, astfel încât inculpata să execute în final 2 ani și 10 luni închisoare.

În baza art.91 din noul Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în condițiile art.92 C. pen.

Supravegherea inculpatei a fost încredințată Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul N____.

În baza art.93 alin.1, 2 și 3 din noul Cod penal s-a impus condamnatei respectarea următoarelor obligații:

- să se prezinte la sediul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul N____ la datele fixate de consilierii de probațiune;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de locuință și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

- să presteze pe parcursul termenului de încercare o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 80 de zile, câte o zi pe săptămână până la epuizarea acestei perioade, astfel cum se va stabili de către Serviciul de probațiune în funcție de aptitudinile și pregătirea socio-profesională a inculpatului.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.93 alin.5 din noul Cod penal și ale art.96 din același Cod.

S-a constatat că inculpata nu a fost reținută și arestată preventiv în cauză.

În baza art.19, 25 și 397 C. pr. pen. raportat la art.1349, 1357, 1381, 1382 și 1385 Cod civil a fost admisă acțiunea promovată de partea civilă _______________________ și s-a dispus obligarea inculpaților în solidar, la plata către aceasta a sumei de 137.589,61 euro, echivalent în lei la data plății, ce se va actualiza conform dobânzii legale aferente până la plata integrală, cu titlu de despăgubiri materiale.

În baza art.25 C. pr. pen. s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate sau având la bază înscrisuri falsificate, respectiv cererea de credit, convenția de credit și adeverințele de venit.

Conform art.397 alin.2 C. pr. pen. raportat la art.249 alin.5 și 6 C. pr. pen., în vederea reparării prejudiciului, s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra imobilului – teren, situat în Piatra N____, ____________________.45, până la concurența sumei de 137.589,61 euro, echivalent în lei.

Inculpații au fost obligați la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, pe baza materialului probator administrat în cauză atât pe parcursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești, următoarea situație de fapt:

La data de 28.10.2008, inculpații Țăbârnac Ț___ G_______ D_____ și Țăbârnac Ț___ A______ M____ au încheiat cu „Volskbank România” SA – Sucursala Piatra N____, convenția de credit nr.xxxxxxx/2008, obținând un împrumut de 96.000 euro, în vederea achiziționării unui teren.

Pentru a obține împrumutul, inculpatul a prezentat la bancă două adeverințe de venit emise de ________________________ și ____________ Piatra N____, din care rezultă că este angajat al acestor societăți. Inculpata a folosit în același scop o adeverință ce atesta că este contabil la _______________.

După obținerea creditului, pe fondul unor dificultăți de ordin financiar, inculpații au început să înregistreze restanțe la plata ratelor, ceea ce i-a determinat pe funcționarii băncii să efectueze o ________ verificări. Cu această ocazie s-a constatat că adeverințele prezentate de inculpați erau false, în sensul că aceștia nu erau și nu fuseseră niciodată angajați ai societăților comerciale respective.

Inculpații au recunoscut caracterul fals al acestor înscrisuri, precizând că nu știu cine le-a întocmit și au mai susținut, fără a dovedi însă, că li s-a sugerat să procedeze așa chiar de către angajații băncii. De altfel – au arătat inculpații, și în ocazii similare, cu prilejul contractării altor împrumuturi, ar fi procedat de o manieră asemănătoare.

În aceste condiții, instanța a apreciat că inculpații au avut pe deplin reprezentarea faptelor lor și a consecințelor acestora, și anume că au obținut în mod fraudulos un credit bancar la care nu erau îndreptățiți.

În ceea ce privește succesiunea în timp a reglementărilor penale, instanța a reținut că faptele au fost săvârșite sub imperiul Codului penal anterior, astfel încât sunt incidente prevederile art.5 din noul Cod penal privind legea mai favorabilă.

Procedând la o analiză comparativă a celor două reglementări, sub aspectul limitelor de pedeapsă și a regimului sancționator al concursului de infracțiuni, instanța, făcând o apreciere globală, în sensul Deciziei nr.265/2014 a Curții Constituționale, a constatat că prevederile noul Cod penal sunt mai favorabile, limitele de pdeapsă fiind mai reduse, îndeosebi în privința infracțiunii de înșelăciune, astfel încât a procedat la schimbarea încadrărilor juridice.

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri motivate cei doi inculpați, criticând-o sub mai multe aspecte.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art.244 alin.1 și 2 C. pen. s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și pronunțarea unei hotărâri de achitare în baza art.16 lit.b teza a II-a C. pr. pen. (fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege).

S-a arătat că apărarea inculpaților nu contestă situația de fapt reținută de instanță, însă apreciază că nu a existat intenția infracțională de a induce în eroare banca și a-i produce un prejudiciu.

Astfel, inculpații au achitat o parte din rate, până la apariția unor dificultăți financiare grave; ei nu au avut niciodată un drept de dispoziție asupra terenului achiziționat cu creditul bancar, bunul fiind ipotecat și aflat în permanență sub controlul juridic al băncii. Simpla împrejurare că la contractarea creditului au fost folosite documente nereale, precum și împrejurarea că la un moment dat inculpații nu au mai putut plăti ratele, nu poate conduce la concluzia fermă că actele săvârșite de aceștia au fost subsumate scopului îmbogățirii fără justă cauză.

În ceea ce privește infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, s-a arătat că în sarcina inculpaților ar putea fi reținută eventual fapta de uz de fals, prevăzută de art.323 din noul Cod penal, sens în care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice.

Prin concluziile orale, avocatul inculpaților a solicitat,în ceea ce privește infracțiunea de fals, achitarea în temeiul prevederilor art.16 lit.c C. pr. pen.

În această fază procesuală nu s-a solicitat administrarea altor probatorii.

Examinând actele și lucrările dosarului în contextul criticilor formulate și al dovezilor privind situația de fapt, Curtea reține următoarele:

Instanța de fond a făcut o analiză corectă și completă a materialului probator administrat, stabilind dincolo de orice dubiu rezonabil comiterea celor două infracțiuni de către inculpați și forma de vinovăție a intenției. De asemenea, încadrarea juridică dată acestei activități infracționale este cea legală, inclusiv prin prisma aplicării prevederilor art.5 C. pen., în sensul că legea penală mai favorabilă o constituie noua reglementare.

Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, reținută în mod justificat în sarcina inculpaților, dispozițiile art.244 alin.1 din Codul penal sunt în sensul că se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani „inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă”.

Alineatul 2 al aceluiași text prevede că „înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni”.

Curtea constată că din materialul probator administrat rezultă cu certitudine întrunirea cumulativă a tuturor elementelor constitutive, obiective și subiective, ale infracțiunii de înșelăciune în forma calificată.

Inculpații, care nu au contestat niciun moment situația de fapt, au prezentat funcționarilor bancari mai multe adeverințe falsificate, cunoscând caracterul lor nereal și obținând astfel un credit la care, muncind ca sezonieri în Germania, așa cum se petreceau lucrurile în realitate, nu ar fi avut acces. După o perioadă de timp relativ scurtă, ei nu au mai plătit ratele scadente, astfel încât este evident că în derularea convenției de creditare banca a suferit o pagubă. Faptul că împrumutul era garantat cu o ipotecă asupra terenului nu are nicio influență cu privire la existența infracțiunii de înșelăciune. La fel de irelevante sunt susținerile apelanților inculpați cu privire la buna lor credință, în condițiile în care recunosc că s-au folosit de înscrisuri falsificate, ca și cele referitoare la „sugestia” pe care le-ar fi făcut-o funcționarii bancari de a frauda propria instituție.

În ceea ce privește infracțiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, existența faptei și săvârșirea ei cu intenție directă de către inculpați, ca infracțiune – mijloc pentru comiterea faptei de înșelăciune, sunt dovedite nu numai prin recunoașterile acestora, ci și prin probatoriile științifice, necontestate. Așa fiind, cererea de a se dispune achitarea în baza art.16 lit.c C. pr. pen. este vădit nefondată.

Nu poate fi primită nici solicitarea făcută de inculpați în apel privind schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de uz de fals, deoarece s-a dovedit că aceștia sunt autorii falsului și nu doar că s-ar fi folosit de un astfel de înscris nereal.

În fine, Curtea constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică și în privința individualizării judiciare a răspunderii penale, fiind respectate criteriile instituite prin art.74 C. pen., adecvate în raport de ansamblul circumstanțelor reale și personale incidente în cauză.

Atât prin durata pedepselor, cât și prin modul de executare se asigură scopurile coercitive, educative și preventive specifice sancțiunii penale, neexistând niciun temei pentru o eventuală reevaluare.

Așa fiind, cum sentința atacată este legală și temeinică sub toate aspectele, apelurile vor fi respinse ca nefondate, în baza dispozițiilor art.421 pct.1 lit.b C. pr. pen.

Văzând și dispozițiile art.272 și urm. C. pr. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații ȚĂBÂRNAC Ț___ G_______ D_____ și ȚĂBÂRNAC Ț___ A______ împotriva sentinței penale nr. 561 din data de 24.06.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

Obligă apelanții inculpați la plata sumei de câte 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.10.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

L______ C_________ ConstantinescuViorica C_______

GREFIER,

E____ L____ N__

Red. C.V.

Dact. A.L: 2 ex./10.12.2014

Jud. Sect. 2 București – jud.: C_______ T.F.