Dosar nr.XXXXXXXXXXXX - restabilire echilibru contractual -

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4899

Ședința publică din data de 20 octombrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte – A_______ A________

Grefier - F_______ A_____

Pe rol, pronunțarea acțiunii civile având ca obiect”restabilire echilibru contractual” formulată de reclamanta M_______ A_______ E_______ în contradictoriu cu pârâele _______________________ București și _______________________ București-Sucursala Suceava și intervenineții D______ O____ și D______ I___.

Concluziile dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06 octombrie 2015 redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi 20octombrie 2015.

I N S T A N Ț A

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 12.01.2015, sub nr. XXXXXXX/2014, reclamanta M_______ A_______ E_______, a chemat în judecată pe pârâtele V________ R______ SA București și _______________________ București-Sucursala Suceava, solicitând ca în baza probatoriului ce va fi administrat în cauză, să se pronunțe o hotărâre prin care: să se constate caracterul abuziv al clauzei cuprinse în Convenția de credit nr. xxxxxxx din 20.06.2007 la punctul 5 litera a, respectiv acte adiționale și pe cale de consecință să obligați pârâtele să modifice convenția de credit și actele adiționale, în sensul înlăturării acestei clauze; să dispuneți restituirea sumei de xxxxx,39 lei percepută în perioada iunie 2007-decembrie 2014 cu titlu de comision de risc/administrare, precum și sumele percepute cu acest titlu de la data introducerii acțiunii și până la rămânerea definitivă a hotărârii și să obligați pârâtele la plata dobânzii legale aferente acestei sume, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanta a arătat că, la data de 20.06.2007, a încheiat cu pârâtele Convenția de credit nr.xxxxxxx prin care i-a fost acordat un credit în valoare de 122.000 lei pe o perioadă de 156 de luni. Ulterior, prin actul adițional nr.2 din data de 25.06.2010 durata creditului s-a modificat la 360 luni. La punctul 5 lit. a din Convenția de credit nr. din condițiile speciale ale convenției de credit comisionul de risc a fost stabilit la soldul plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit.

A precizat reclamanta că având în vedere clauzele contractului s-a întocmit un plan de rambursare a creditului în care sunt evidențiate lunar sumele datorate cu titlu de comision de risc, comision care în urma adoptării OUG 50/09.06.2010 a fost redenumit de către bancă, comision de risc/administrare, însă potrivit art.35 din acest act normativ este interzisă introducerea de noi taxe, comisioane, tarife,speze bancare sau orice alte costuri aferente contractului, pârâtele nefiind îndreptățite să impună un comision ce nu a fost stipulat în convenția inițială și nici să redenumească un comision care nu face parte din categoria celor permise de legiuitor.

Rezultă că respectiva clauză stipulată la art.5 lit.a din condițiile speciale ale convenției de credit are caracter abuziv în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000. De altfel, prin O.U.G. nr. 50/09.06.2010, s-a reglementat această problemă, fiind impuse băncilor condiții noi și conforme cu Directiva nr. 2008/48/CE.

Reclamanta arată că potrivit disp. art.36 din OUG nr.50/2010 comisionul de risc nu face parte din categoria comisioanelor ce pot fi percepute în cazul contractelor de credit, pentru creditul acordat creditorului poate percepe doar, comision analiză dosar, comision de administrare credit sau cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 și urm. din Legea nr. 193/2000, republicată și OUG 50/2010.

În dovedire, reclamanții au depus la dosar în copie înscrisuri (filele 8-32).

Legal citată, pârâta S.C. V________ R______ S.A. București, a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, iar pe cale de excepție a invocat prescripția dreptului de a cere restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani de la data introducerii acțiunii.

În motivarea excepției prescripției dreptului la acțiune, pârâta a invocat disp. art. 7 din Decretul nr. 167/1958 și a arătat că prescripția începe să curgă în momentul în care ia naștere dreptul la acțiune, respectiv la data cunoașterii pagubei/făptuitorului. Astfel, a arătat că data încheierii convenției de credit xxxxxxx este 20.06.2007, iar introducerea acțiunii a avut loc în anul 2015, după aproape 8 ani de la data la care reclamanta a cunoscut eventuala pagubă.

Pentru restituirea fiecărei sume curge o prescripție separată, de la data când sumele reprezentând comision de risc s-au plătit.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca netemeinică arătând că, în speță, clauzele invocate nu reprezintă clauze abuzive, în sensul prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Astfel, a arătat că clauza reglementată la art. 5 din Convenția de Credit a fost negociată iar adeziunea vizează exclusiv condițiile generale ale contractului. A precizat că, întrucât toți clienții au semnat Convenția de Credit și au stabilit, împreună cu reprezentantul Băncii, Condițiile Speciale aferente fiecărui contract în parte, nu se poate considera că aceste clauze nu au fost negociate, fiind obligatorii pentru părți.

De asemenea, a subliniat faptul că natura comisionului de risc este o noțiune inerentă activității de creditare care are la rândul său sorginte economică și se transpune în variate tehnici juridice, precum împrumutul, descoperitul de cont, scont, acceptare, aval, garanție autonomă, cauțiune. Prin intermediul creditului, băncile își realizează funcția esențială de creație monetară, ce presupune emiterea unei cantități de monedă de cont a băncii care acordă creditul.

Cât privește rațiunea economică a comisionului de risc, pârâta a arătat că aceasta nu este una care reflectă un dezechilibru între obligațiile părților, ci, mai degrabă, o modalitate de asigurare a echilibrului contractual la evoluția stării financiare a reclamantei. La fel, instituirea comisionului / dobânzii de penalizare, inaplicabil în cazul îndeplinirii obligațiilor de plată, are rolul de a conștientiza reclamanta asupra consecințelor care decurg din neplata ratelor, neputând fi interpretat în sensul stabilirii unui anatocism din partea băncii. Banca a achitat o sumă pe care speră să o recupereze într-un interval îndelungat de timp. Ori, din partea reclamantei nu mai există vreun risc de a nu obține plata sumelor împrumutate pe când, din partea unității bancare, subzistă riscul de a nu mai primi sumele acordate și costurile sau profitul preconizat de această prestație.

A mai precizat pârâta că prevederea perceperii comisionului de risc este clară și fără echivoc și a fost însușită de consumator ca urmare a semnării convenției, devenind astfel lege între părțile contractante potrivit art. 969 C.civ. și comisionul de risc a fost avut în vedere de bancă la data acordării creditelor, constituind un element determinant la formarea voinței de a contracta. Comisionul de risc nu este un echivalent al garanției reale imobiliare-ipoteca și nici al asigurării imobilului. Aceste două noțiuni nu se pot confunda, sunt distincte, astfel comisionul de risc fiind perceput pentru gestionarea și a altor riscuri decât riscul de neplată și anume: riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării și orice alte riscuri care există în legătură cu un credit acordat.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1 coroborat cu art. 4 și următoarele din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, art. 95 din OUG 50/2010, respectiv art. II din Legea 188/2010 de aprobare a OUG 50/2010, art. 969 și următoarele din vechiul Cod civil, art. 6 noul Cod civil și art.4 al Directivei93/13 CEE.

La data de 25.02.2015 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului de a cere restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani de la data introducerii acțiunii ca neîntemeiată (f.51-54).

În motivare a arătat că termenul de prescripție a dreptului de a solicita restituirea sumelor percepute cu acest titlu începe să curgă din momentul constatării caracterului abuziv al clauzelor prin hotărâre judecătorească.

Pe fond reclamanta a solicitat admiterea acțiunii pentru motivele arătate în acțiunea introductivă.

La data de 15.06.2015 pârâta a depus al dosar precizări privind stingerea litigiului pe cale amiabilă. (f.73- 75).

La termenul din data de 16.06.2015 instanța a încuviințat introducerea în cauză în calitate de intervenienți a numiților D______ O____ și D______ I___.

În cauză, instanța a încuviințat și a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Potrivit criteriului impus de dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, precum și în funcție de caracterul și efectele pe care le produc diferitele excepții în cadrul procesului civil, instanța urmează a se pronunța cu prioritate asupra excepțiilor invocate de pârâtă prin întâmpinare.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată prin întâmpinare, instanța constată următoarele:

Reclamanții au solicitat ca instanța să constatate caracterul abuziv a unor clauze din contractul perfectat cu pârâtele. În măsura în care instanța va constata această împrejurare, sancțiunea care intervine este nulitatea acestora, față de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 193/2000. D____ consecință a nulității, clauzele contractuale vizate sunt lipsite de efecte juridice retroactiv, de la data încheierii lor, urmarea fiind repunerea părților în situația anterioară încheierii actului lovit de nulitate și restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzei nule.

În ceea ce privește natura nulității ce intervine în cazul constatării ca fiind abuzive anumite clauze din contractele de credit, conform dispozițiilor Legii 193/2000, instanța constată că sancțiunea care intervine în cazul constatării unor clauze contractuale ca fiind abuzive este nulitatea absolută.

De altfel, și C.E.J. a observat în Cauza C-168/05 că “importanța protecției consumatorului a determinat în mod particular legislația comunitară să prevadă, în art. 6 paragraf. 1 al Directivei, că clauzele abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un consumator și un profesionist nu sunt obligatorii pentru consumator. Aceasta este o dispoziție imperativă care, având în vedere poziția de inferioritate a unei părți a contractului, este menită să înlocuiască echilibrul formal pe care contractul îl stabilește între drepturile și obligațiile părților contractante, și are ca efect impunerea unui echilibru real, care restabilește egalitatea între părți”. De asemenea, se arată în decizia instanței europene că „natura și importanța interesului public pe care se bazează protecția conferită de directivă consumatorului justifică, mai mult, ca instanța națională să fie obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, compensând în felul acesta dezechilibrul care există între consumator și profesionist, vânzător sau furnizor.”

Fiind deci vorba despre o nulitate absolută conform considerentelor anterioare, în temeiul art. 2 din Decretul 167/1958 instanța constată că dreptul la acțiune al consumatorului este unul imprescriptibil.

Față de aceste considerente, instanța va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, instanța constată următoarele:

În fapt, la data de 20.06.2007, între reclamanta M_______ (fostă D______) A_______ E_______, în calitate de împrumutat, și S.C. V________ R______ S.A. prin S.C. V________ S.A. - Sucursala Suceava, în calitate de împrumutător, s-a încheiat convenția de credit nr. xxxxxxx pentru suma de 122.000 lei, creditul urmând a fi rambursat în 156 de luni de la data încheierii convenției (art. 1-2 din contract).

În ceea ce privește solicitarea reclamantului de constatare a clauzei prevăzute la art. 5 pct. a din condițiile speciale ale convenției de credit nr. xxxxxxx/20.06.2007, instanța constată următoarele:

Art. 5 lit. a al acestei convenții instituie un „comision de risc de 0,2%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit”, în cadrul condițiilor generale ale convenției prevăzându-se că acest comision de risc este datorat băncii, „pentru punerea la dispoziție a creditului, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența plății acestuia se stabilesc în condițiile speciale” (art. 3.5).

Convenția de credit nr. xxxxxxx, reprezintă un contract ale cărui clauze intră sub incidența Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive încheiate între comercianți și consumatori, împrumutatul având calitatea de consumator, iar banca de comerciant.

Potrivit art.4 din legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe în acest sens.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 193 din 6 noiembrie 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, „orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.

De asemenea, potrivit art. 4 alin.1 din Legea nr.193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților” iar art. 4 alin. 2 din același act normativ prevede că „o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”.

Prevederile contractuale care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale sunt considerate clauze abuzive, potrivit art. 4 alin. 4 coroborat cu art. 1 lit. g din anexa Legii nr. 193/2000.

În cauza de față, contractul de credit încheiat între părți intră sub incidența Legii nr. 193/2000 întrucât împrumutatul are calitatea de consumator iar Banca, de comerciant. Aceste prevederi legale sunt conforme cu art. 1 pct. 2 lit. a și b din Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispozițiilor legislative, reglementare și administrative ale Statelor membre în materie de credit destinat consumului.

În momentul în care a fost încheiat acest contract, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu Banca; contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna dintre aceste clauze. Aspectele particulare au vizat doar cuantumul sumei împrumutate, al accesoriilor acestei sume, dobândă și comisioane, termenul împrumutului și garanțiile constituite. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nicio clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către Bancă.

Potrivit art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000, dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. În schimb, în cauză pârâtele nu au probat în nici un mod că ar fi negociat în vreun fel cu reclamantul clauzele convenției de împrumut, ceea ce face ca privința clauzei contestate să fie aplicabile dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000.

Mai mult, noțiunea de „comision de risc” prev. în art. 5 lit. a din convenția de credit, nu a fost explicată în mod clar și neechivoc sub aspectul motivelor și al condițiilor în care este perceput. Fără o detaliere explicită și o justificare obiectivă a perceperii acestui comision, care să fie evidențiate în chiar convenția de credit (fie în cadrul condițiilor generale, fie în cadrul condițiilor speciale), instanța nu poate aprecia asupra legalității acestor sume, în aceeași situație fiind și reclamanții, în calitate de împrumutați.

Deși legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, instanța reține că, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Echilibrul contractual presupune ca drepturile fiecăreia dintre părți să aibă corespondent într-o contraprestație a celeilalte părți ori un asemenea echilibru nu există în măsură în care clauzele contractuale dau dreptul unei părți să beneficieze de avantaje care nu au corespondent într-o contraprestație din partea sa. Împrejurarea că societățile pârâte ar justifica încasarea comisionului de risc eventual ca pe o compensație pentru posibilele riscuri generate de neexecutarea obligațiilor contractuale, nu înlătură necesitatea inserării unei obligații corelative din partea împrumutătorului pentru situația în care neexecutarea nu se produce.

Rezultă așadar, că prin perceperea comisionului de risc s-a creat un dezechilibru în privința contraprestațiilor părților deoarece acest comision nu are o justificare obiectivă, el neavând un corespondent într-o contraprestație a împrumutătorului.

Față de acestea, instanța constată că, fără putință de tăgadă, clauza inserată la art. 5 lit. a din convenția de credit nr. xxxxxxx/20.06.2007, constituie o clauză abuzivă în sensul legii, aceasta încălcând prevederile art. 1 și 4 din Legea nr. 193/2000.

Respectiva clauză nu a fost negociată, nu a fost explicitată sub aspectul riscurilor pentru care este instituit „comisionul de risc”, al condițiilor în care este perceput – iar acestea pentru a putea fi pe deplin înțeleasă justificarea clauzei - și de asemenea, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, pârâtele având posibilitatea de a o interpreta în mod unilateral.

Față de aceste considerente, instanța va admite cererea și va constata caracterul abuziv al clauzelor stipulate la art. 5 lit. a) din Condițiile speciale sau din actele adiționale implementate (privind comisionul de risc/administrare), stipulată în convenția de credit nr. xxxxxxx/20.06.2007, încheiate între părți, va obliga pârâtele să modifice această convenție în sensul înlăturării acestor clauze abuzive și va obliga pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 18.963,39 lei percepută în perioada iunie 2007 - decembrie 2014 cu titlu de comision de risc / comision de administrare pentru convenția de credit nr. xxxxxxx/20.06.2007, precum și comisionul de risc / de administrare perceput în perioada ianuarie 2015 – aprilie 2015.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă va obliga pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului de a cere restituirea sumelor achitate de reclamantă, excepție invocată de pârâtă.

Admite acțiunea formulată de reclamanta M_______ A_______ E_______, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul ales la Cabinet de avocat „B_______ A______” cu sediul în municipiul Suceava, ___________________, nr.43,____________. _____________________ în contradictoriu cu pârâtele _______________________, CUI xxxxxxxx, cu sediul în București, _________________, _________, și _______________________ - Sucursala Suceava, înreg la ORC sub nr. JXXXXXXXXXXX,cu sediul în municipiul Suceava, _____________________, ______________________ Suceava și cu intervenienții D______ O____ și D______ I___, ambii domiciliați în municipiul Suceava, ______________________.38, ___________.F, _____________________..

Constată caracterul abuziv al clauzelor stipulate la art. 5 lit. a) din Condițiile speciale sau din actele adiționale implementate (privind comisionul de risc/administrare), stipulată în convenția de credit nr. xxxxxxx/20.06.2007, încheiate între părți și obligă pârâtele să modifice această convenție în sensul înlăturării acestor clauze abuzive.

Obligă pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 18.963,39 lei percepută în perioada iunie 2007 - decembrie 2014 cu titlu de comision de risc / comision de administrare pentru convenția de credit nr. xxxxxxx/20.06.2007, precum și comisionul de risc / de administrare perceput în perioada ianuarie 2015 – aprilie 2015.

Obligă pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Suceava, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.10.2015.

Președinte,Grefier,

A.A./A.F. 7 exp.