Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - Restabilire echilibru contractual -

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA B_______

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 16 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – H_____ F_______

GREFIER – O_____ B_____

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7970

Pe rol judecarea cauzei de restabilire echilibru contractual formulată de reclamanții D______ C______ O_____ și D______ A____ I_____ în contradictoriu cu pârâții ________________________ și E__ N__ EUROPE FUNDING II BV .

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă av. H________ D_____ pentru reclamantul lipsă , lipsă fiind și reprezentantul pârâtei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța pune în discuție din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B_______ în soluționarea prezentei cauze și eventuala declinare a cauzei în favoarea Tribunalului București, având în vedere dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, „În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control (…) vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului”.

Av. H________ D_____ pentru reclamant este de acord cu excepția invocată de instanță.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța reține cauza spre pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei B_______

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 20.03.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamanții D______ C______ O_____ și D______ A____ I_____ au solicitat în contradictoriu cu pârâții ________________________ și E__ N__ EUROPE FUNDING II BV , să se constate caracterul abuziv al clauzelor abuzive din contractul de credit nr. HL xxxxx/02.07.2007 după cum urmează art. 4.1 al. 2 - privitor la dobânda creditului, care se modifică după primul an, devenind indexabila, conform deciziei băncii; art. 4.5. - clauză prin care banca este cea care, în mod netransparent, isi rezerva dreptul de a modifica dobânzile si comisioanele bancare. Neacceptarea modificării de către împrumutat da dreptul acestuia sa denunțe unilateral contractul, fiind apoi obligat la plata in avans a creditului, comisioanelor si dobânzilor aferente; art. 4.6. - potrivit căruia pe durata derulării creditului, banca va incasa lunar comisionul de administrare; art. 4.10. pct. a) - clauză prin care banca stabilește comisionul de acordare credit in suma de 1,0% din valoarea creditului; art. 4.10 pct b)-clauză prin care banca stabilește comisionul de administrare lunara a creditului de 0,10% aplicat la valoarea soldului; art. 4.10 lit. c si d - prin care se introduce comisionul de evaluare garanție (198 RON) și comision de rambursare anticipată de 2,50% calculat la suma plătită anticipat.Constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive din actul adițional nr. 2 din data de 03.10.2011 încheiat la contractul de credit nr. HL13257 din 05.07.2007 după cum urmează : art. 1 pct. 2 - privitor la modul in care se compune rata anuală a dobânzii care este variabilă și determinată de formula : Rata anuală a dobânzii LIBOR la 3 luni + marja fixă de 6,50%, după ce în contractul inițial această marjă era de 0%. Stabilizarea cursului de schimb al CHF-RON la data semnării contractului la care să se adauge o diferență de curs valutar majorat cu 40%,curs care să fie valabil pentru toată perioada contractului, de la data semnării și până la plata ultimei rate contractuale; restituirea sumelor care în mod abuziv mi-au fost încasate de către bancă, atât cele cu titlu de dobândă variabilă, cât și sumele încasate cu titlu de comisioane abuzive introduse în contract, de la data încheierii contractului și până la data la care va fi pronunțată o hotărâre judecătorească, sumă ce urmează a fi indexată cu indicele de inflație .Obligarea la plată a pârâtei a dobânzii legale aferente debitului până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Arată reclamanții că la data de 02.07.2007, împreună cu pârâta au semnat contractul de credit ipotecar HL xxxxx, cu o valoare de 34.300 CHF, credit ce urmează să îl achite în 300 de rate lunare, având o rată a dobânzii de 5.9 % in primul an, urmând ca. dupa aceasta perioada, dobânda sa fie indexabila.

În primele luni după ce a contractat creditul, nu au fost probleme cu plata ratelor lunare, dar după o perioadă a observat cum ușor au început să crească ratele lunare, motiv pentru care a citit contractul de credit ocazie cu care am descoperit mai multe clauze abuzive care i-au îngreunat în mod evident situația contractuală, fiind în mod clar în fața unui abuz al băncii.

Apreciază reclamanții că prin introducerea prevederilor art. 4.1.- 4.5. din contract, potrivit cărora dobânda se poate modifica în funcție de variația indicelui de referință și a marjei, conform deciziei băncii, ca fiind o clauză abuzivă. Practic această clauză dă băncii dreptul să modifice dobânda unilateral, fără un motiv întemeiat, motiv care să fie specificat în contract, fară a circumstanția criterii sau elemente obiective în funcție de care să se facă modificarea .

In opinia lor reclamanții apreciază că au fost încălcate atât dispozițiile Legii nr. 193/2000 care prevede faptul că sunt abuzive acele clauze care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat, dar si prevederile art. 9 lit. g din OG nr. 21/1992 privitoare la regulile aplicabile contractelor de credit cu dobândă variabilă.

De asemenea, art. 1 din Legea nr. 193/2000, prevede faptul că, toate clauzele contractuale trebuie să fie clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate și în cazul în care există dubii asupra interpretării unor clauze, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.

Față de prevederile art 4.6 din contract, prin care se prevede faptul că banca urmează a ne comunica de fiecare dată un nou nivel al dobânzii, dorim să învederam instanței, că de la data semnării contractului de credit și până astăzi nu am fost niciodată notificați in legătura cu o eventuală modificare a nivelului dobânzii. Pe cale de consecință apreciem că, de la data semnării contractului si până la data introducerii acțiunii, dobânda contractului a fost în mod constant de 5,9% pe an iar toate sumele încasate peste acest procent au fost încasate ilegal de către bancă .

Toate clauzele au fost stabilite în mod arbitrar de către bancă, neavând posibilitatea de a înlătura vreo clauză, oricare ar fi fost ea din acest contract, fiind practic, într-o poziție inegală cu banca.

Susțin reclamanții că fiind vorba despre un credit în monedă străină, banca era obligată să-i comunice cum se calculează, dobânda, care sunt implicațiile economico-financiare pe care le presupune un credit luat în monedă străină pe o perioadă îndelungată de timp. tocmai pentru a avea un echilibru contractual între părți.

Toată documentația aferentă creditului a fost furnizată și utilizată de către bancă, documentație ce a fost utilizată standardizat și în alte credite, nu doar în contractul încheiat de către noi. Nu a existat in mod real posibilitatea discutării și negocierii contractului.

Așa s-a întâmplat în cazul tuturor dobânzilor și comisioanelor a căror anulare am solicitat-o, fie că se numeau rată a dobânzii variabile, dobânzi penalizatoare, comision de acordare a creditului, comision de rambursare anticipată.

Toate aceste dobânzi și comisioane nu au fost niciodată negociate, fiind într-un clar dezechilibru contractual în raport cu banca creditoare.

Mai multe din aceste clauze sunt considerate a fi abuzive inclusiv de prevederile art. OUG nr. 50/2010 la art. 36, care impune excluderea lor din contractul de credit.

Banca a profitat de faptul că, nefiind de specialitate bancheri, a ascuns informații esențiale în ceea ce privește riscul de depreciere a monedei naționale sau de supraapreciere a francului elvețian, fapt ce provoacă din nou un dezechilibru semnificativ si este, în mod evident, o prevedere-clauză abuzivă.

Intre data cumpărării creditului și data de astăzi există o diferență de curs de aproape 100%. diferențe defavorabile nouă, în mod evident.

In acest sens s-a exprimat și Curtea Europeană de Justiție (CJUE) care, pe lângă cele mai sus arătate mai spune și faptul că nu e suficient ca termenii în care se exprimă clauzele contractuale, inclusiv cele relative la preț să fie inteligibile din punct de vedere gramatical ci să fie inteligibile din punct de vedere juridic, astfel încât orice consumator, cât de cât diligent să poată să-și cunoască obligațiile și să poată aprecia consecințele economice negative pe care le riscă din faptul încheierii contractului cu banca - punctul 73 din Decizie.

Contractul trebuie să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine astfel încât consumatorul să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din faptul semnării contractului - punctul 75 din Decizie. Aceste interpretări sunt în perfect acord cu sensul și scopul prevederilor art. 7 din Directiva Europeană nr. 93/13. Legea nr. 150/1990 privitoare la creditul ipotecar, prevede la art. 15 care sunt costurile creditului.

Susțin reclamanții că se află în pragul imposibilității de a mai plăti ratele în continuare, în timp ce banca mai dorește să-și preia doar profitul, nu și riscul unui credit.

Având în vedere și faptul că nulitatea pe care o presupune caracterul abuziv al clauzei este una de nulitate absolută, dat fiind interesul general al consumatorilor ca și categorie socială, fiind protejați printr-o normă specială atât de legislația europeană - Directiva nr. 93/13, dar și de legislația națională - Legea 193/2000 republicată ș modificată, consideră că este pe deplin justificată cererea de restituire a tuturor sumelor de bani solicitate , ca fiind o plată nedatorată acum către bancă.

Potrivit Decretului iar. 167/1958, la art. 2, acțiunea în constatarea nulității absolute este una imprescriptibilă, condiție în care, ori de câte ori o persoană solicită constatarea nulității absolute a unei clauze și în subsidiar restituirea prestației efectuate pe baza acestora, nu se poate pune problema prescripției în ceea ce privește repunerea părților în situația anterioară.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea potrivit prevederilor art. 4.5,6,14 din Legea nr. 193/2000 modificată și republicată privind clauzele abuzive; art. 35 din OUG nr. 50/2010 privitoare la contractele de credit pentru consumatori; Directiva UE nr. 93/13; OG nr. 13/2011 privitoare la dobânda legală; Legea nr. 296/2004 privind codul consumatorului.

Pârâta, B___ Post SA București, nu și-a trimis reprezentant în instanță, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisa, admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a subscrisei si, pe cale de consecința respingerea acțiunii ca fiind îndreptata împotriva unei persoane fara calitate procesuala și pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neintemeiata.

Pârâta invocă lipsa calității procesual pasive a subscrisei având in vedere ca pentru a putea avea calitatea de parat in cauza trebuie sa existe identitate intre parat si persoana obligata in cadrul raportului juridic dedus judecații.

Astfel, cum rezulta din Actul Adițional nr. 2 din data de 06.02.2015 la contractul de credit nr. HL xxxxx din data de 05.07.2007, între bancă in calitate de Creditor Inițial (Cedent), si EFG N__ EUROPE FUNDING II B.V., in calitate de Creditor (Cesionar), a intervenit Contractul cadru de vânzare cumpărare creanțe din data de 11.07.2008, prin care banca a cesionat creanța izvorâta din contractul de credit mai sus menționat. Deci, la momentul formulării acțiunii introductive, nu mai avem calitatea de creditor, si pe cale de consecința nu deținem nici calitate procesuala pasiva.

Invocă de asemenea excepția prescripției dreptului material la acțiune având in vedere ca acțiunea supusa judecații este prescriptibila in termenul general de 3 ani, instituit de art 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, având in vedere următoarele dispoziții legale:

Potrivit art. 9 din Decretul nr 167/1958, acest termen incepe sa curgă de la data la care consumatorul a cunoscut cauza anularii. întrucât cauza anularii invocata de Reclamant decurge din insasi formularea clauzelor a căror nulitate a fost invocata, momentul la care a cunoscut cauza anularii clauzelor invocate este chiar momentul incheierii Contractului de credit

Având in vedere data de incheiere a Contractului de credit si data inregistrarii cererii de chemare in judecata, deci dupa expirarea termenului de 3 ani, apreciem ca se impune constatarea de către instanța a faptului ca prezenta acțiune este prescrisa.

D____ consecința a stingerii dreptului la acțiune principal, in speța dreptul reclamanților la acțiunea in anularea clauzelor abuzive, se stinge si dreptul la acțiune privind drepturile subiective accesorii (art 1 alin. 2 din Decretul 167/1958) Astfel, acțiunea in restituirea prestațiilor executate in temeiul unui act anulat are caracterul unei acțiuni patrimoniale si personale fiind astfel supusa prevederilor legale referitoare la prescripția extinctiva.

Astfel, apreciază pârâta ca sunt prescrise si cererile de restituire a comisioanelor achitate de către reclamant in temeiul clauzelor din contractul de credit.

Se solicită admiterea excepției prescripției atat a dreptului la acțiune cat si a drepturilor subiective accesorii ce deriva din aceasta, si pe cale de consecința sa respingeți acțiunea ca fiind prescrisa.

Anterior semnării contractului de credit reclamantul a putut consulta clauzele acestuia, a avut posibilitatea de a analiza si studia cu atenție fiecare dintre clauze, pentru a aprecia daca acestea corespund sau nu intereselor sale, sau dimpotrivă, incalca aceste interese. De asemenea, reclamantul a beneficiat de consultanta cu privire la aspectele neclare din contract anterior semnării acestuia, astfel incat sa isi poată exprima consimțământul in deplina cunoștința de cauza. Mai mult decât atat, precizam ca aceasta este practica bancara obișnuita si a fost respectata si de către B_______ la incheierea fiecărui contract de credit, indiferent de tipul acestuia si indiferent de consumator.

Raportat la comisionul de rambursare anticipată pârâta arată că susținerile reclamanților sunt neintemeiate întrucât comisionul de rambursare anticipata este reglementat in cuprinsul art. 93 lit. c) din Ordonanța nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor potrivit căruia, „in contractele incheiate cu consumatorii, furnizorii de servicii financiare sunt obligați sa respecte următoarele reguli: in situațiile in care exista un drept de rambursare anticipata, comisionul de rambursare anticipata a creditului se determina in strânsa legătura cu pierderile creditorului aferente rambursării anticipate si nu trebuie sa constituie un obstacol disproporționat in exercitarea dreptului consumatorului de a rambursa anticipat creditul".

Totodată, respectivul comision este prevăzut si in cuprinsul dispozițiilor art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010, potrivit cărora, „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație in cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor si, dupa caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor", precum si cele ale art. 46 alin. (1) lit. s), „contractul de credit specifica in mod clar si concis următoarele: dreptul de rambursare anticipata, procedura de rambursare anticipata, precum si dupa caz, informații privind dreptului creditorului la compensație si modul in care va fi determinata aceasta compensație".

Respectivele dispoziții trebuie coroborate cu prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 potrivit cărora, „clauzele contractuale prevăzute in temeiul altor acte normative in vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi" rezultând ca din moment ce respectivul comision este reglementat in cuprinsul Ordonanței nr 21/1992 si in OUG. nr. 50/2010. acesta nu poate fi considerat abuziv in temeiul Legii nr. 193/2000, intrucat s-ar ajunge la lipsirea de eficienta a dispozițiilor anterior menționate. Pentru aceste motive, pârâta arată că perceperea comisionului de ramburasare anticipata a fost efectuata in conformitate cu dispozițiile legale aplicale.

Raportat la comisionul de evaluare garanție menționam ca acesta este pe deplin justificat având in vedere faptul ca a fost incheiat un contract de ipotecat, iar bunul alocat garantării rambursării imprumutului trebuia evaluat. Și că acest demers a profitat exclusiv reclamanților in vederea obținerii sumei solicitate cu titlul de imprumut

Referitor la apărările reclamanților raportate la comisionul de acordare precizam ca atâta timp cat banca procedează la efectuarea acestor verificări in ceea ce privește îndeplinirea criteriilor de eligibilitate referitoare la garanție in vedere aprobării imprumutului in cuantumul solicitat, demersuri ce servesc exclusiv interesului clientului subliniem faptul ca acest comisionul de acordare reprezintă costul suportat de banca cu serviciile de analiza a bonității clientului si nu o garanție reținuta de către banca.

Pe cale de consecința, in vederea analizării profilului reclamantului, ca potențial client al băncii, subscrisa indisponibilizeaza importante resurse (umane, de timp, de birotica, etc) pentru ca reclamantul sa primească aprobarea imprumutului.

Mai mult decât atat, prin faptul ca acest comision de acordare este un comision unic, perceput si platibil o singura data, la momentul contractării, nicidecum un comision ce subzista pe intreaga perioada de rambursare a imprumutului. comision pe deplin justificat având in vedere procedura de analiza indeplinita de către banca. În acest sens comisionul de acordare reprezintă costul suportat de banca cu serviciile de analiza a bonității clientului si nu o garanție reținuta de către banca. Acesta a fost reținut o singura data, in momentul acordării creditului, fara a fi returnat odată cu rambursarea creditului.

In situația in care reclamantul ar fi ajuns la concluzia ca unele dintre clauzele contractual nu corespund intereselor sau drepturilor proprii, ar fi putut opta pentru a nu incheia contractele de credit, realizandu-si obiectivele si necesitățile de creditare fie prin intermediul altor produse de același gen pe care le oferea B_______ la acel moment, fie de la alte instituții bancare care ar fi putut, din perspectiva domniei sale, sa vina mai mult in întâmpinarea nevoilor proprii.

Astfel, reclamanții au avut posibilitatea reala, concreta, de a lua cunoștința despre fiecare dintre clauzele si costurile cu privire la care ar fi avut nelămuriri sau dubii.

Prin a avea posibilitatea reala de a cunoaște condițiile contractuale la momentul incheierii contractului, trebuie sa se inteleaga faptul ca reclamantul a avut la dispoziție elementele necesare pentru a cunoaște costurile si condițiile contractuale, indiferent daca, in concret, au valorificat sau nu aceste condiții.

Niciuna dintre clauzele contractuale nu obliga pe consumator la suportarea unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala sa ia cunoștința la data semnării contractului.

Referitor la art. 4 din Legea 193/2000 care menționează ca: "(1) O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârâtilor, facem următoarele precizări:

Astfel, la momentul incheierii contractului de credit exista pe piața bancara o varietate de produse de creditare, selecția aparținând consumatorului, in funcție de varianta cea mai avantajoasa. Existenta unor produse predefinite si a unor contracte de credit standardizate nu afectează libertatea impumutatului de a opta pentru un anumit tip de comisioane si nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, opțiunea clientului fiind liber exprimata prin completarea cererii de credit reclamanții au optat pentru produsul care corespundea intereselor proprii contractele de credit prevăd care sunt condițiile si consecințele tipului de dobânda si de comisioane si totodată modul in care sunt calculate, acestea fiind analizate de catre împrumutat.

La data de 02.07.2007 B_______ a acordat domnului D______ C______ O_____, in calitate de imprumutat si lui D______ A____ I_____ A____ I_____, in calitate de Codebitor in contractul de credit nr. HL xxxxx, un imprumut in valoare de xxxxx 00CHF, pe o perioada de 300 luni

In momentul acordării creditului, parata B_______ SA punea la dispoziția clienților o anumita oferta pentru dobânzile, taxele, comisioanele percepute, pentru fiecare tip de credit. Aceste oferte variază in fiecare an in funcție de evoluția pieței bancare, tarifele practicate de banca fiind influențate de mai mulți factori, dar in special, de costul fondurilor, precum si marja de risc a tarii. Din portofoliul de soluții de creditare oferite de banca clienților sai la vremea respectiva, reclamantul a ales un produs de creditare cu dobânda variabila acordat in CHF.

Prin semnarea contractului de credit, împrumutatul a confirmat ca a citit, înteles si acceptat termenii si toate condițiile prevăzute in clauzele contractuale privind acordarea creditului, respectiv derularea contractului. Pentru o mai mare transparenta in relația cu clienții începând cu 2009 toate Actele adiționale semnate cu aceștia presupuneau o rescriere a contractului de credit pentru ca prevederile OUG 174/2008 sa fie respectate.

În anul 2010 B_______ SA a trimis la adresa de corespondenta a clientului o notificare cu privire la _____________________ Ordonanței de Urgenta 50/2010. Notificarea conținea principalele modificări contractuale determinate de actul normativ si informa cu privire la posibilitatea semnării unui Act Adițional la contractul de credit in unitatea B_______ care a acordat creditul.

Modificările impuse de Ordonanța de Urgenta 50/2010 sunt in favoarea clienților impunând transparenta in modalitatea de variație a dobânzii prin raportarea la fluctuațiile indicilor de referința EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referința a BNR, in funcție de valuta creditului si totodată, limitarea numărului de comisioane percepute de banca.

Dobânda aferenta contractului clientului a fost transparenta din momentul semnării contractului de credit si astfel OUG 50/2010 nu a adus nicio modificare asupra componentei dobânzii.

Menționam ca Actul Adițional includea strict modificările prevăzute de lege prin OUG 50/2010. Conform dispozițiilor legale din actul normativ menționat, începând cu data de 19.09.2010 nesemnarea Actelor adiționale a fost considerata acceptare tacita si modificările prezentate in Actul Adițional s-au aplicat de drept.

In conformitate cu art. 36 din OUG 50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație in cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, dupa caz, penalități, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

In privința legii aplicabile prezentului litigiu, astfel cum am arătat, examinarea fiecăreia dintre categoriile de clauze considerate abuzive de către reclamanți se face in principal in raport cu dispozițiile art 4 alin (1) din Legea nr. 193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca creează in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, si, daca este cazul, in raport cu prevederile Legii nr. 190/1999 si ale Legii nr. 289/2004.

Referitor la art. 4 alin (1), in mod constant, in cadrul analizei fiecăreia dintre clauze, reclamanții iau in discuție o pretinsa rea-credinta a băncii in ceea ce privește modul in care au fost concepute clauzele contractuale. Va solicitam sa rețineți, cu titlu general, valabil pentru toate categoriile de clauze examinate ca nu poate fi vorba de rea-credinta.

In primul rand, contractul a fost incheiat cu respectarea intocmai a cadrului legal in vigoare la data incheierii lui, care nu cunoștea limitările si interdicțiile instituite ulterior, abia prin OUG nr. 174/2008 si, mai departe, prin OUG nr. 50/2010.

In al doilea rand, contractul in discuție este in deplina concordanta cu practicile bancare generalizate in perioada de referința in care au fost încheiat, cand creditul in România a cunoscut o expansiune extraordinara, pe fondul unei creșteri economice bazate in special pe operațiuni speculative pe piața imobiliara si pe o exacerbare a consumului. Ar fi o grava eroare sa se ignore contextul economic in care au fost încheiate contractele si practicile bancare cvasigeneralizate Nu poate fi aplicata astăzi contractelor încheiate in perioada respectiva, ______________________ legislativ si economic, noua scara de valori practicata in prezent, in condiții de criza economica si financiara.

Așadar, nu poate fi vorba de rea-credinta din partea băncii care, la încheierea contractului cu reclamanții, nu a făcut altceva decât sa tina seama de prevederile legale si practicile bancare curente.

Astfel, este de reținut faptul ca in tot sistemul bancar existau clauze de tipul celor pe care reclamanții le învederează prin cererea de chemare in judecata. In acest context, a pretinde ca in perioada respectiva, parata ar fi trebuit sa practice clauze de tipul celor pretinse de reclamanți, in condițiile in care piața serviciilor bancare era caracterizata printr-o acuta concurenta intre instituțiile de credit, ar fi insemnat practic scoaterea B_______ in afara competiției.

In al treilea rand, o soluție de principiu data de instanța de judecata in sensul ca. in principiu, clauzele atacate de reclamant sunt abuzive, ar pune grav in discuție, prin ricoșeu, portofoliile de credite încheiate in perioada de referința, putând genera consecințe negative incalculabile sub aspectul pierderilor masive care ar putea fi inregistrate in sistemul bancar, pe fondul oricum precar al portofoliului de credite neperformante in continua creștere, in condițiile unei crize economice prelungite .

Este si considerentul pentru care, prin Legea nr 288/2010 de aprobare a OUG nr. 50/2010 s-a renunțat la dispoziția tranzitorie potrivit căreia prevederile OUG nr 50/2010 ar trebui aplicate si contractelor in curs de derulare, dispoziție care, sub aspect strict juridic, era discutabila sub aspectul neconstitutionalitatii, implicând o aplicare retroactiva a noilor dispoziții legale, dar. sub aspectul oportunității înseamnă o repunere in discuție a practicilor si tehnicilor contractuale de creditare de natura sa destabilizeze sistemul bancar.

Or, daca legiuitorul insusi a abandonat aceasta aplicare imediata a OUG nr. 50/2010, limitand-o strict la anumite aspecte, nu este posibil ca, pe calea indirecta a unei acțiuni in instanța, sub pretextul aplicării Legii nr. 193/2000 reclamanții sa obtina, de fapt același rezultat, ba chiar unul si mai avantajos, pe baza unor interpretan personale pe care le avansează, in condițiile in care au refuzat sau tăgăduit actele adiționale care realizau alinierea la prevederile OUG nr. 50/2010.

Ca si concluzie generala, poziția paratei B_______ pe piața serviciilor bancare in perioada de referința a fost una corecta, care s-a incadrat incomportamentul normal si firesc in contextul economic dat, fiind respectate atat dispozițiile legale, cat si practicile bancare generalizate in sistem.

Din acest punct de vedere, evident nu poate fi vorba de rea-credinta, deoarece clauzele criticate de reclamanți din contractul încheiate cu parata B_______ nu aveau nimic exorbitant in raport cu clauzele general practicate in sistemul bancar in perioada respectiva

In ceea ce privește clauza referitoare la comisionul de administrare a creditului clauzele care stabilesc obligarea debitorului la plata unor comisioane de administrare a creditului, nu au caracter abuziv.

Astfel, accesând un credit de la o banca, se inițiază o intreaga procedura ce presupune implicare de personal, de timp si de capital. Cu alte cuvinte, clientul nu împrumuta de la banca o suma de bani si, prin urmare, are de achitat doar capitalul împrumutat plus echivalentul folosinței care este dobânda. In realitate, lucrurile sunt mai complexe.

P___ a se ajunge la ____________________________ banilor si la utilizarea acestora, banca prestează clientului o ________ servicii: primește cererea de acordare a creditului, verifica documentația depusa in vederea acordării creditului, verifica indeplinirea condițiilor necesare in acest sens, ceea ce implica utilizare de personal, de timp si de bani din partea băncii. Pentru aceste servicii, care profita clientului imprumutat, este firesc ca si costurile sa fie suportate de client.

Mai departe, dupa acordarea creditului, stabilirea si calcularea dobânzii, urmărirea scadentelor ratelor, transmiterea notificărilor necesare in cazul in care apar modificări pe durata executării contractului, toate acestea sunt activități de gestionare a creditului, care implica din nou costuri, resurse de personal si resurse financiare. Nici pentru aceste servicii nu trebuie sa plătească banca, deoarece ea doar face o favoare debitorului imprumutandu-i o suma de bani atunci cand acesta are nevoie, ci însuși debitorul

In concluzie, nici clauza care stabilește obligația de plata a unui comision de administrare nu este abuziva, neindeplinind condițiile prevăzute la art. 4 din Legea nr. 193/2000. De asemenea, nu se poate susține faptul ca reclamanții nu au știut sau nu au inteles ce servicii acoperă aceste comisioane, cand acestea reflecta chiar operațiunile in care ei insisi au fost implicați in cadrul procedurilor de acordare si derulare a creditului.

In ceea ce privește clauza referitoare la dreptul unilateral al băncii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor.

Reclamanții au susținut caracterul abuziv al clauzei care da dreptul băncii sa modifice nivelul comisioanelor in perioada de rambursare a creditului. Astfel cum am demonstrat, pct. 1 lit. a), b) si g) nu sunt incidente, iar art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 nu este aplicabil, nefiind vorba de un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor.

Nu mai puțin, dupa acordarea creditului, stabilirea si calcularea dobânzii, urmărirea scadentelor ratelor, transmiterea notificărilor necesare in cazul in care apar modificări pe durata executării contractului, toate acestea sunt activități de gestionare a creditului, care implica din nou costuri, resurse de personal si resurse financiare. Nici pentru aceste servicii nu trebuie sa plătească banca, deoarece ea doar face o favoare debitorului imprumutandu-i o suma de bani atunci cand acesta are nevoie, ci insusi debitorul.

În ceea ce privește modificarea clauzelor in sensul eliminării acestora si modificarea ratei lunare prin eliminarea comisionului de administrare.

Cu privire la perceperea comisionului de administrare dispozițiile OUG 50/2010 sunt clare si imperative: Art. 36 - (1) Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent,compensație in cazul rambursării anticipate, costuri aferente asiguranlor si, dupa caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor (3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/inregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor in scopul utilizării/rambursam creditului acordat consumatorului.

In cazul in care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.

Consideram, pârâta că ca instanța nu poate retine ca fiind abuziva o clauza contractuala care este prevăzuta de un text de lege si a fost redata integral in cuprinsul acestor articole. A susține faptul ca aceste clauze ar fi clauze abuzive echivalează cu a susține faptul ca art. 36 alin 1 si 3 din OUG 50/2010 contravine cu art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 or, in opinia noastră nu ne
aflam in fata acestui lucru.

Mai mult decât atat, Clienții au fost informați precontractual cu privire la creditul solicitat (ca produs ales de client) sub aspectul drepturilor si obligațiilor stabilite in sarcina ambelor partí, dupa semnarea acestuia.

Așadar, prin informarea prealabila si prin semnarea convenției, reclamantul a confirmat ca a citit, inteles si acceptat toti termenii si condițiile prevăzute in clauzele contractuale privind acordarea creditului, respectiv derularea lui, contractul producadu-si efectele juridice dupa momentul semnării lui de catre părțile contractante

Nivelul dobânzii variabile, al taxelor si comisioanelor a fost stabilit prin corelare cu piețele interne, internaționale, precum si cu politica comerciala proprie a băncii. Aplicarea comisioanelor la sold nu presupune înmulțirea cu soldul creditului, ci utilizarea soldului ca baza de calcul in forma de determinare a valorii comisionului lunar Astfel, valoarea comisionului scade proporțional cu soldul, aplicandu-se in funcție de numărul de zile al fiecărei luni rezultând sumele ce se regăsesc in graficul de rambursare anexat contractului de credit

Ratele, reprezintă anuități lunare constituite din principal, dobânda si comisioane (ex: comision de administrare cont si comision de administare credit). Tinand cont ca dobânda reprezintă o variabila si ratele lunare variază, partea perceputa lunar nu este constanta.

Cuantumul lunar al acestor comisioane se regăsește in graficul de rambursare anexat contractului de credit si reprezintă o componenta a produsului achiziționat de clienta, urmare a opțiunii acesteia de a contracta in condiții prealabil cunoascute si a unui consimțământ valabil exprimat.

Potrivit art. 969 C. Civ. convențiile legal incheiate au valoare de lege intre părțile contractante, astfel incat punctul de vedere al reclamanților si al instanței este in contradicție cu aceste dispoziții legale.

Comisioanele, indiferent de natura acestora, sunt incasate de instituțiile financiare la intervale regulate (lunar, trimestrial sau anual dupa caz) pe toata durata finantarii.

Aceste comisioane acoperă cheltuielile ocazionate de monitorizarea finanțării (analist de credite, ofițer de administrare credite, departament de monitorizare, evaluatori, sisteme informatice de administrare si monitorizare a finanțării) urmărirea tragerilor din finanțare (daca este cazul) si alte cheltuieli operaționale ale instituției finanțatoare.

Din analiza tuturor elementelor prezentate mai sus, reiese faptul ca parata a respectat in totalitate prevederile contractuale, astfel incat nu poate fi reținuta in sarcina sa caracterul abuziv al unor clauze contractuale.

Cu privire la inadmisibilitatea in raport cu dispozițiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, pârâta apreciază că: "Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate ___________________ inteligibil."

Din acest text de lege rezulta ca nu pot face obiectul aprecierii caracterului abuziv clauzele care privesc obiectul principal al contractului, obiect din care, incontestabil, face parte suma împrumutata. Or, din acțiunea dedusa judecații, rezulta in mod evident faptul ca, in toate cazurile, reclamanții au atacat chiar clauza referitoare la capitalul împrumutat, intitulata chiar "Obiectul contractului, ceea ce, din perspectiva art. 4 alin. (6) este inadmisibil.

De altfel, aceasta soluție a fost reținuta si de CJUE in cauza C-26/13, care a statuat ca o clauza intra in sfera obiectului principal al contractului, daca aceasta are caracter esențial, revenind instanței de judecata sa analizeze daca pretinsa clauza are, in contractul analizat, caracter esențial. Este, insa, de domeniul evidentei faptul ca insasi clauza care stabilește capitalul imprumutat. face parte indubitabil din obiectul contractului, fiind chiar obiectul esențial al operațiunii juridice, fiind exclusa de plano orice analiza a vreunui caracter abuziv.

Cu privire la capătul de cerere privind modificarea contractului prin eliminarea sau inlocuirea prevederilor contractuale anulate (si continuarea contractului), în realitate, prin acest capăt de cerere, reclamanții isi exprima acordul de a continua derularea contractului de credit incheiat cu B_______, in condițiile agreate doar de către consumator

Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, „Clauzele abuzive cuprinse in contract si constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula in continuare, cu acordul consumatorului, numai daca dupa eliminarea acestora mai poate continua ".

Dupa cum se observa, acordul consumatorului nu este singura condiție pentru continuarea derulării contractului, ci legea mai impune si condiția ca, dupa eliminarea acestor clauze, contractul sa mai poată continua. Or, in condițiile in care reclamanții solicita constatarea nulității a unui număr considerabil de clauze principale si esențiale contractului, presupunând ca s-ar constata caracterul abuziv practic elementele esențiale pentru banca si in considerarea cărora au incheiat contractul de credit sunt anulate (respectiv dobânzile si comisioanele), consideram ca planează un serios dubiu ca, in aceste condiții, contractul mai poate continua.

Prin urmare, daca un contract legal in raport cu prevederile in vigoare la data încheierii lui ajunge sa fie practic anihilat in sensul ca niciunul dintre efectele principale urmărite de împrumutator - ca si profesionist bancar - nu se mai realizează (in special cele referitoare la accesoriile creditului, care au constituit cauza impulsiva si determinanta a încheierii contractului), este cat se poate de discutabila continuarea lui.

Cu privire la capătul de cerere privind restituirea sumelor plătite nedatorat de către reclamant, cu titlu de dobânda sau de comisioane, in temeiul clauzelor contractuale abuzive, cu privire la care a fost solicitata constatarea nulității , prin prezenta acțiune prevederilor contractuale agreate de parti, rugam onorata instanța sa respingă acest capăt de cerere ca inadmisibil.

In cererea dedusa judecații, cauza perceperii dobânzilor si comisioanelor este reprezentata de contractul de credit. Acest contract este valabil in integralitatea lui si isi produce efectele ca atare. In temeiul acestora, dobânzile si comisioanele au fost datorate către banca si corect percepute de aceasta, motiv pentru care solicitam respingerea acestui capăt de cerere.

In primul rand, pârâta apreciază că sunt neintemeiate susținerile reclamantului privind lipsa de informare asupra riscului valutar la momentul încheierii contractului de credit, pe de-o parte, este previzibil pentru orice persoana cu o capacitate de intelegere medie faptul ca, prin contractarea unui credit mtr-o moneda străina pe o perioada de zeci de ani, exista un risc de fluctuație a valoni monedei respective, fluctuație determinata de contextul macroeconomic ce scapă influentei băncii. In al doilea rand, subliniază ideea ca nu este prejudiciabila clauza care prevede ca rambursarea creditului ar urma sa se realizeze in CHF, chiar si in condițiile aprecierii acestei monede comparativ cu moneda naționala. Ca este asa si ca o astfel de clauza este perfect legala, rezulta, pe de-o parte, din faptul ca niciun act normativ nu interzice acordarea si rambursarea creditelor in CHF, iar pe de alta parte o astfel de clauza contractuală reprezintă o transpunere a legii in domeniul contractual, adică a principiului nominalismului

Apreciază pârâta că solicitările reclamanților privind obligarea băncii la modificarea obiectului contractului, prin menținerea valorii cursului CHF - L__ existent la data incheierii contractului de credit, sunt inadmisibile.

Astfel, potrivit art. 14 din Legea nr. 193/2000: "Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești in conformitate cu prevederile Codului civil si ale Codului de procedura civila."

La acest moment, legislația speciala din domeniul protecției consumatorilor prevede doua cai posibile de acțiune fie se urmează calea acțiunilor in încetare, care permite o modificare a contractelor de credit doar sub aspectul eliminării, pentru viitor, al clauzelor constatate ca abuzive, fie se optează pentru calea dreptului comun, de sesizare a instanțelor cu raporturi juridice concrete, individuale, sens in care, in soluțiile pe care le pronunța, instanța este limitata la prevederile si la prerogativele conferite de dreptul comun.

Astfel, reclamanții au optat pentru un produs de creditare _____________________, CHF, fara a fi impiedicati sa opteze pentru contractarea unui credit in lei, euro sau ______________________. O data cu încheierea contractului, s-a realizat acordul de voința al pârtilor, care au agreat integral condițiile stipulate in acest act juridic si a luat naștere legea pârtilor, conform art. 969 Cod civil 1864, potrivit căruia convențiile legal incheiate au putere de lege intre parti. Convenția a fost legal incheiata, reclamanții optând in deplina cunoștința de cauza pentru un credit in CHF, creditarea in moneda străina fiind perfect legala si practicata constant in piața bancara.

Ori, prin acțiunea dedusa judecații, reclamanții solicita modificarea unui element esențial al contractului, adică însuși obiectul actului juridic, respectiv suma de rambursat către banca, modificare pecare spera ca o vor obține, in contra si cu încălcarea voinței creditoarei bănci.

Modificarea monedei creditului si stabilizarea cursului CHF la valoarea pe care acesta o avea la data incheierii contractului de credit, ar înseamnă ca, daca s-ar admite inghetarea francului la valoarea de intrare in contract, nu s-ar restitui decât o parte din suma pe care o aveau de rambursat reclamanții.

De altfel, in Codul civil 1864 exista chiar o aplicație a acestei reguli in materia vânzării, care interzice instanței de judecata sa determine ea insasi prețul vânzării sau persoana terțului desemnat de către parti, in virtutea art. 1.304 C.civ., in lipsa acordului dintre parti. (A se vedea in acest sens si F. D___, "Tratat de drept civil. Contracte Speciale", voi. I, Ed. Universul Juridic, ed. a IV-a, pag 85)

De altfel și Înalta Curte de Casație si Justiție, Secția Comerciala, prin Decizia nr 1293/27 martie 2013 a statuat "F___ de principiile autonomiei de voința si forței obligatorii a contractului, o astfel de cerere apare ca inadmisibila, reclamantul neputând solicita si obține concursul forței coercitive a instanței pentru revizuirea prețului contractului. (...) Intervenția instanței in mecanismul contractual si modificarea unui element esențial al acestuia, mai precis, prețului contractului, înfrânge forța juridica obligatorie a convențiilor legal încheiate. Dând curs cererii formulate de către reclamant, instanța nu ar face decât sa afecteze echilibrul contractului in ceea ce are el esențial: prețul (costul total) al contractului. (.) Ignorarea voinței reale a pârtilor si alterarea condițiilor contractuale printr-o interpretare lipsita de rigoare juridica a clauzelor din convențiile de creditare reprezintă o ingerința a instanței de judecata in mecanismul contractual si o încălcare a dispozițiilor legale care guvernează libertatea contractuala."

Solicită pârâta să se constate inadmisibilitatea capătului de cerere prin care reclamanții pretind obligarea băncii la modificarea obiectului contractului, prin convertirea creditului in Lei, la valoarea cursului CHF - L__ de la data încheierii contractelor de credit, sunt inadmisibile.

Pârâta și-a întemeiat întâmpinarea potrivit dispozițiilor art. 205-208 NCPC, legea nr. 193/2000, OUG 50/2010, OUG nr .174/2008, Decretul nr. 167/1958 art. 969 Cod civil si orice alte dispoziții legale incidente in cauza.

Acțiunea este scutită de taxă de timbru raportat la prevederile art. 29 alin. 1 lit. f din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru."Sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, referitoare la: protecția drepturilor consumatorilor, arunci când persoanele fizice și asociațiile pentru protecția consumatorilor au calitatea de reclamant împotriva operatorilor economici care au prejudiciat drepturile și interesele legitime ale consumatorilor; ").

Asupra excepției de necompetență a Judecătoriei B_______ în soluționarea prezentei cauze, instanța reține următoarele:

Articolul 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă instituie regula conform căreia instanța va soluționa mai întâi excepțiile de procedură cât și cele de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Referitor la excepția de necompetență invocată, instanța relevă că aceasta este o excepție de procedură, de ordine publică, dilatorie, ce poate fi invocată, conform prevederilor art. 130 alin.(2) C.pr. civilă, de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Având în vedere că, raportat la capătul principal de cerere se determină competența instanțelor de judecată, instanța reține că în materia privind constatarea nulității clauzelor abuzive, cuprinse în contractele încheiate între profesioniști și consumatori, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 193/2000.

Potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, „În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control (…) vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului”. De asemenea, potrivit alin. 3 al aceluiași articol „Asociațiile pentru protecția consumatorului care îndeplinesc condițiile (…) îl pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, la instanța prevăzută la alin. (1)”. Același art. 12, prin intermediul alin. 4, stabilește că „Dispozițiile alin. (1) - (3) nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conține clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acțiune ori pe cale de excepție, în condițiile legii”.

Practic, prin art. 12 din Legea nr. 193/2000, legiuitorul a stabilit că în pricinile privind constatarea nulității clauzelor abuzive, cuprinse în contractele încheiate între profesioniști și consumatori, pot avea calitate procesuală activă organele de control, asociațiile pentru protecția consumatorului și consumatorii iar competența de soluționare a acestor cauze aparține tribunalului de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului.

Sintagma „în condițiile legii”, din finalul alineatului 4 al art. 12, într-o interpretare riguroasă logico sistematică, subliniază că dispozițiile Legii nr. 193/2000 (inclusiv cu privire la competență) se aplică și în situația în care consumatorul este cel care sesizează instanța. Această concluzie este susținută și de dispozițiile art. 14, din aceeași lege, care face referire directă la soluționarea pe cale principală a cererii privind despăgubirile în cazul constatării anterioare a caracterului abuziv al anumitor clauze contractuale. Astfel, legiuitorul arată în mod clar și fără echivoc „Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă”. Practic, în situația în care nulitatea unei clauze contractuale a fost anterior constatată în condițiile Legii nr. 193/2000, printr-o hotărâre definitivă, iar persoana prejudiciată (consumatorul) dorește să fie despăgubit, are la dispoziție acțiunea directă, competența stabilindu-se raportat la valoarea obiectului cererii, în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă. De asemenea chiar și în actualul Cod de procedură civilă se reține nuanța de „drept născut la despăgubire” ( art. 126 al.2 dispune că „în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă.”).

Sub acest aspect, mai trebuie reținut că, în condițiile Legii nr. 193/2000, raportul juridic dedus judecății este unul pur comercial, prin esență fiind vizat un contract întocmit de un profesionist, neexistând niciun motiv pentru care aceeași instanță să nu judece aceeași acțiune atunci când legea prevede, cu titlu accesoriu, posibilitatea recuperării prejudiciului cauzat sau când calitatea procesual activă aparține unor persoane diferite.

Norma de competență dintr-o lege specială trebuie să fie unică și să asigure repartizarea cauzelor între mai multe instanțe, indiferent de calitatea titularului acțiunii și de capătul accesoriu. Ori, nu se poate accepta ca acțiunile formulate de consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor aceleiași legi să sesizeze o instanță diferită (fie atât din perspectiva specializării cât și din punct de vedere ierarhic) de instanța sesizată de reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, ori de specialiști autorizați ai altor organe ale administrației publice, după caz.

Se mai observă și că, atunci când se referă la cereri de modificare a contractelor bancare, prin eliminarea clauzelor abuzive, legea specială face trimitere la „tribunal” și folosește o terminologie specifică dreptului comercial, făcând referire la criteriul competenței teritoriale după sediul „profesionistului”. Prin urmare, competența de analiză a raportului juridic concret dedus judecății care se referă la examinarea unui contract de credit bancar încheiat cu un „profesionist” al domeniului bancar, aparține unei instanțe specializate în materia litigiilor cu profesioniști.

Mai mult decât atât, din interpretarea dispozițiilor sale reiese că scopul Legii nr. 193/2000 este asigurarea intrării în legalitate în cadrul unor raporturi juridice de drept privat, prin măsuri coercitive, apte de a fi puse în executare conform dreptului comun. Astfel, în principal, instanța, în caz de admitere a acțiunii, va obliga profesionistul să modifice contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din toate contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale.

Un alt argument, în susținerea tezei că modificarea art. 12 din Legea 193/2000 (prin intermediul art. 38 Legea 76/2012) înlătură criteriul valoric avut în vedere în reglementarea anterioară și stabilește competența de soluționare în favoarea tribunalului de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, poate fi adus și contextul istorico social în care s-a produs modificarea. Astfel, prin intermediul legii de punere în aplicare a Codului de procedură civilă s-a urmărit creșterea eficienței justiției ori, iminența practicii neunitare este previzibilă în condițiile în care același tip de acțiuni sunt judecate de secții diferite ale aceleiași instanțe sau de instanțe diferite din punct de vedere ierarhic, ceea ce contrazice chiar scopul legii.

Pe de altă parte, din perspectiva aplicării criteriilor procedurale de stabilire a competenței, instanța reține următoarele aspecte:

Dispozițiile art. 113 NCPC, stabilesc situațiile în care competența teritorială este alternativă, legiuitorul prevăzând la punctul 8 al reglementării evocate, că „în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente: instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor”

Potrivit art. 121 din Codul de procedură civilă, „cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile.” ( art. 126 al.2 dispune că „în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă.”) Acest ultim caz de competență teritorială exclusivă prevede o situație diametral opusă celei statuate în art. 113 al.1 pct.8 NCPC, în sensul că stabilește expressis verbis faptul că, în această ipoteză, competența evocată de text poate fi atrasă numai în cazul în care calitatea procesuală activă aparține profesionistului. Prin urmare textul comentat vizează numai situația în care acțiunile sunt îndreptate împotriva unui consumator, formula folosită de legiuitor sugerând incontestabil că ne aflăm în prezența unei norme imperative per a contrario, atunci când consumatorul are calitate procesuală activă, nu sunt incidente dispozițiile art. 121 din Codul de procedură civilă, competența fiind stabilită de legea specială, (art. 12 din Legea 193/2000).

Deși exprimarea folosită de legiuitor în textul articolului 121 NCPC nu lasă loc de interpretare, chiar dacă s-ar admite că părțile au „permisiunea” dată de art. 113 al.1 pct.8 de a alege competența altei instanțe, această alternativă ar fi posibilă „numai după nașterea dreptului la despăgubire” Soluția decurge din trimiterea făcută expres la aplicarea art. 126 al.2 NCPC. Or, în speță, dreptul la despăgubire s-ar naște doar în cazul constatării caracterului abuziv al clauzelor contractului de credit, și numai după ce hotărârea ar rămâne definitivă.

Așadar, referitor la competența teritorială a instanței, prevederile art. 107, și art. 126 al.2 din Codul de procedură civilă, completează în mod firesc prevederile art. 12 din Legea nr. 193/2000 chiar și în lipsa unei stipulări exprese (art. 14 din Legea 193/2000).

Referitor la competența materială a instanței este de notat că potrivit art. 95 pct. 1 NCPC, „tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe” Prin această formulare, care nu permite decât restricții exprese, punctuale, se afirmă cât se poate de clar ideea că tribunalele sunt instanțe de drept comun. Noul text, consolidează așadar plenitudinea de jurisdicție a tribunalelor, ca instanțe de fond și în materie civilă (stricto sensu), normele de competență care derogă de la principiile plenitudinii de jurisdicție fiind de strictă interpretare. Finalmente, prin art. 95 pct..4 legiuitorul a recunoscut tribunalului și o competență diversă, respectiv în privința oricăror „alte cereri date prin lege în competența lor”.

Acest text, completează în mod evident dispozițiile art. 12 din Legea nr. 193/2000, care atribuie tribunalului o competență expresă și restrictivă, stabilind în termeni expliciți că aceasta (tribunalul) este instanța competentă să soluționeze cererea consumatorului de constatare a caracterului abuziv a clauzelor contractuale. De altfel, nicio normă legală care protejează drepturile consumatorului (Legea 193/2000, O.G. 21/1992, Legea 296/2004) nu indică judecătoria ca instanță competentă a soluționa astfel de litigii.

Mai mult, în speță, acțiunea reclamantului are ca principal capăt de cerere constatarea caracterului abuziv al unor clauze din cuprinsul convențiilor încheiate de reclamanți cu pârâta, din acesta derivând o ________ capete accesorii, cum ar fi obligarea pârâtei la modificarea convențiilor de credit și actelor adiționale , în sensul eliminării clauzelor constatate ca fiind abuzive, restituirea sumelor încasate în temeiul unor astfel de clauze, etc.

Printre clauzele al căror caracter abuziv se solicită a se constata se regăsesc cele prevăzute la art. 4.1 al. 2, art. 4.5, art. 4.6, art. 4.10. pct. a), art. 4.10 pct b) și art. 4.10 lit. c si d. din contractul de credit.

Din examinarea clauzelor susmenționate se observă că acestea nu au un caracter evaluabil în bani, referindu-se la condițiile în care poate fi revizuită rata dobânzii, consecințele acestei revizuiri, împrejurările în care banca poate declara scadența anticipată a creditului , obligația împrumutatului de a plăti băncii o ________ costuri suplimentare care ar putea interveni pe parcursul derulării convenției.

Conform art. 94 pct.1 lit. h) C. pr. Civilă sunt de competența judecătoriei: cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe, rezultând din interpretarea per a contrario că toate celelalte cereri neevaluabile în bani, respectiv având alt obiect decât obligația de a face sau de a nu face, sunt de competența Tribunalului, raportat la dispozițiile art. 95 alin.(1) C.pr. civilă.

De asemenea, potrivit art. 99 alin.(2) C.pr. civilă: În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Așadar, chiar în ipoteza în care s-ar aprecia că , în cauză, sunt aplicabile regulile de competență generală, instituite de Codul de procedură civilă, față de pretențiile concrete deduse judecății și dispozițiile legale evocate, rezultă că, în speța dedusă judecății, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului, ca instanță de drept comun.

Dincolo de toate aceste aspecte, ar fi nefiresc ca acțiunea formulată de consumator să fie judecată de instanțe stabilite în funcție de criteriile generale stabilite de C.pr.civilă, iar acțiunea formulată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor sau Asociațiile pentru protecția consumatorului privind constatarea clauzelor abuzive într-un contract care îl privește pe același consumator, să fie judecată de tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului. Practic, dacă s-ar admite această soluție, s-ar admite implicit și faptul că ceea ce determină instanța com