Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - restabilire echilibru contr. -

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA B_______

SECȚIA CIVILĂ

HOTĂRÂRE

Ședința publică din data de 04.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - B____ P___

GREFIER - C_______ A_______

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5704

La ordine pronunțarea în cauza civilă formulată de reclamanții C____ I_____ ȘI C____ C______ în contradictoriu cu pârâta S.C. V________ R______ S.A. având ca obiect „restabilire echilibru contractual”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pârâta, prin avocat P_______ L____, în temeiul împuternicirii avocațiale care se depune în ședință publică, lipsă fiind reclamanții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, pârâta a depus la dosar cerere de suspendare a judecății cauzei și, în subsidiar, amânarea cauzei în vederea soluționării acesteia pe cale amiabilă, după care,

Fiind primul termen de judecată, având în vedere dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, verificându-și competența, instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale.

Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B_______, invocată din oficiu.

Pârâta, prin reprezentant, având cuvântul, solicită respingerea excepției arătând că este o acțiune căreia i se aplică dreptul comun în materie, competentă fiind judecătoria. Totodată, arată că a luat legătura cu reclamanții care au arătat că vor formula cerere de renunțare la judecată având în vedere că au ajuns la o înțelegere și solicită acordarea unui termen în acest sens.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției susmenționate.

I N S T A N Ț A

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 14.04.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXX pe rolul Judecătoriei B_______, reclamanții C____ I_____ și C____ C______ au chemat in judecată pe pârâta S.C. V________ R______ S.A. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să constate nulitatea clauzei contractuale prevăzute la pct. 5 lit. a) – condiții speciale inserată în convenția de credit nr. xxxxxxx/03.08.2007 ca fiind abuzivă, să dispună restituirea de către pârâtă a sumelor încasate cu titlu de comision de risc în cuantum de 968,62 euro în echivalent lei la data plății, sume plătite până la data de 11.10.2010 și a dobânzii legale aferente acestei sume, să constate nulitatea clauzei contractuale prevăzută la art. 3 pct. 5 – 5.1 lit. a) din actul adițional nr. 1/11.10.2010 la convenția de credit susmenționată ca fiind abuzivă, pe cale de consecință dispunând eliminarea acesteia, să dispună restituirea de către pârâtă a sumelor încasate cu titlu de comision de administrare (comisionul de risc redenumit astfel) de la data de 11.10.2010 și până la data rămânerii definitive a hotărârii (până în prezent – 860,08 euro) din prezenta cauză și a dobânzii legale aferente acestor sume, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanții arată că, prin convenția de credit nr. xxxxxxx/03.08.2007, încheiată cu pârâta ______________________, le-a fost acordat un credit de 45.400 euro pe o perioadă de 180 de luni, iar la pct. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției, printre costurile creditului a fost inclus și un comision de risc, stabilit la 0,06 % din soldul creditului, comision care ulterior a fost redenumit comision de administrare prin actul adițional încheiat la data de 11.10.2010, act cu care nu au fost de acord, după cum rezultă și din adresa din 15.09.2010 transmisă pârâtei de către reclamanți și consideră aceste clauze abuzive întrucât nu au avut posibilitatea să le negocieze, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei – credințe și nu se referă la obiectul sau prețul contractului atunci când acestea sunt clar și inteligibil exprimate.

În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 3 pct. 2, art. 4 alin.2 din Directiva nr. 93/13/CEE, art. 1, 2, 4, 13, 14 din Legea nr. 193/2000 republicată privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, art. 1092 C.civ., art. 1341 NC.civ..

Pârâta S.C. V________ R______ S.A. legal citată, s-a prezentat în instanță și a formulat întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, arătând că acel comision de risc face parte atât din obiectul contractului de credit, cât și din clauzele ce exprimă cerințe de preț și plată, este compatibil cu reglementările legale aplicabile contractelor de credit și nu există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, condiție esențială a existenței unei clauze abuzive.

La termenul din data de 04.06.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B_______.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

Articolul 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă instituie regula conform căreia instanța va soluționa mai întâi excepțiile de procedură cât și cele de fond care fac de prisos , în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Referitor la excepția necompetenței materiale, invocată de instanță, din oficiu, instanța relevă că aceasta este o excepție de procedură, de ordine publică, dilatorie , ce poate fi invocată, conform prevederilor art. 130 alin.(2) C.pr. civilă, de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Mai reține instanța că, acțiunea reclamantului are două capete de cerere dintre care petitul privitor la constatarea caracterului abuziv al dispozițiilor pct. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției are caracter principal iar capătul de cerere referitor la obligarea pârâtelor la restituirea sumelor percepute nelegal prezintă caracter accesoriu, potrivit dispozițiilor art. 30 C.pr.civ.

Având în vedere că, raportat la capătul principal de cerere se determină competența instanțelor de judecată, instanța reține că în materia privind constatarea nulității clauzelor abuzive, cuprinse în contractele încheiate între profesioniști și consumatori, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 193/2000.

Potrivit alin. 1 al art. 12 din Legea nr. 193/2000, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, „În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control (…) vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului”. De asemenea, potrivit alin. 3 al aceluiași articol „Asociațiile pentru protecția consumatorului care îndeplinesc condițiile (…) îl pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, la instanța prevăzută la alin. (1)”.

Același art. 12, prin intermediul alin. 4, stabilește că „Dispozițiile alin. (1) - (3) nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conține clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acțiune ori pe cale de excepție, în condițiile legii”.

Practic, prin intermediul dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 193/2000, legiuitorul a stabilit că în pricinile privind constatarea nulității clauzelor abuzive, cuprinse în contractele încheiate între profesioniști și consumatori, pot avea calitate procesual activă organele de control, asociațiile pentru protecția consumatorului și consumatorii iar competența de soluționare a acestor cauze aparține tribunalului de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului.

Sintagma „în condițiile legii”,din finalul aliniatului 4 al art. 12, într-o interpretare riguroasă logico sistematică, subliniază că dispozițiile Legii nr. 193/2000 (inclusiv cu privire la competență) se aplică și în situația în care consumatorul este cel ce sesizează instanța.

Această concluzie este susținută și de dispozițiile art. 14, din aceeași lege, ce face referire directă la soluționarea pe cale principală a cererii privind despăgubirile în cazul constatării anterioare a caracterului abuziv al anumitor clauze contractuale. Astfel, legiuitorul arată în mod clar și fără echivoc „Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă”. Practic, în situația în care deja a fost constatată nulitatea unei clauze contractuale, în condițiile Legii nr. 193/2000, iar persoana prejudiciată (consumatorul) dorește să fie despăgubit are la dispoziție acțiunea directă, competența stabilindu-se raportat la valoarea obiectului cererii, în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.

Sub acest aspect, mai trebuie reținut că, în condițiile Legii nr. 193/2000, raportul juridic dedus judecății este unul pur comercial, prin esență fiind vizat un contract întocmit de un profesionist, neexistând niciun motiv pentru care aceeași instanță să nu judece aceeași acțiune atunci când legea prevede, cu titlu accesoriu, posibilitatea recuperării prejudiciului cauzat sau când calitatea procesual activă aparține unor persoane diferite. Astfel, apare ca absurd ca aceeași cerere să fie judecată de instanțe diferite (din punct de vedere ierarhic) în funcție de persoana reclamantului.

Norma de competență dintr-o lege specială trebuie să fie unică și să asigure repartizarea cauzelor între mai multe instanțe, indiferent de calitatea titularului acțiunii și de capătul accesoriu.

Ori, nu se poate accepta ca acțiunile formulate de consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor aceleiași legi să sesizeze o instanță diferită (fie atât din perspectiva specializării cât și din punct de vedere ierarhic).

Se mai observă și că, atunci când se referă la cereri de modificare a contractelor bancare, prin eliminarea clauzelor abuzive, legea specială face trimitere la „tribunal” și folosește o terminologie specifică dreptului comercial, făcând referire la criteriul competenței teritoriale după sediul „profesionistului”. Prin urmare, competența de analiză a raportului juridic concret dedus judecății care se referă la examinarea unui contract de credit bancar încheiat cu un „profesionist” al domeniului bancar, aparține unei instanțe specializate în materia litigiilor cu profesioniști.

Mai mult decât atât, din interpretarea dispozițiilor sale reiese că scopul Legii nr. 193/2000 este asigurarea intrării în legalitate în cadrul unor raporturi juridice de drept privat, prin măsuri coercitive, apte de a fi puse în executare conform dreptului comun. Astfel, în principal, instanța, în caz de admitere a acțiunii, va obliga profesionistul să modifice contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale.

Ca ultim argument, în susținerea că modificarea art. 12 din Legea 193/2000 (prin intermediul art. 38 L. 76/2012) înlătură criteriul valoric avut în vedere în reglementarea anterioară și stabilește competența de soluționare în favoarea tribunalului de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, poate fi adus și contextul istorico social în care s-a produs modificarea. Astfel, prin intermediul legii de punere în aplicare a Codului de procedură civilă s-a urmărit creșterea eficienței justiției ori, riscul de generare a practicii neunitare este extrem de mare în condițiile în care același tip de acțiuni sunt judecate de secții diferite ale aceleiași instanțe sau de instanțe diferite din punct de vedere ierarhic ceea ce contrazice chiar scopul legii.

În concluzie, apare ca absurd ca acțiunea formulată de consumator să fie judecată de instanțe stabilite în funcție de criteriile generale stabilite de C.pr.civ., iar acțiunea formulată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, privind constatarea clauzelor abuzive într-un contract care îl privește pe același consumator, să fie judecată de tribunalului de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului.

Pentru aceste motive, având în vedere și dispozițiile art. 123 C.pr.civ., instanța urmează să admită excepția de necompetență materială a Judecătoriei B_______, și, pe cale de consecință, să decline competența de soluționare a cauzei, în întregul său, în favoarea Tribunalului B_______.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei B_______.

Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect „restabilire echilibru contractual”, formulată de reclamanții C____ I_____, CNP xxxxxxxxxxxxx și C____ C______, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliați în mun. B_______, _______________________. 35, ____________, ____________________, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat Gagos Z______ D__ din mun. B_______, ________________________ nr. 3, ____________, ____________________ în contradictoriu cu pârâta S.C. V________ SA R______, cu sediul în mun. București, sector 2, Șoseaua P_____ nr. 42, ____________ 10, Bucureșți în favoarea Tribunalului B_______.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, data de 04.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. B.P./ Tehnored. C.A./ 6 ex./ 02.07.2015