JUDECĂTORIA HUEDIN – JUDEȚUL CLUJ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
Cod operator de date cu caracter personal 3189
SENTINȚA CIVILĂ NR. 465/2015
Ședința publică din data de 11.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : S_____ J___ M____
GREFIER: M____ P_________
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanții M____ G_______ I___, M____ M_____ în contradictoriu cu pârâtele _____________________ și _____________________-prin AGENȚIA HUEDIN, având ca obiect restabilirea echilibrului contractual.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-au depus la dosar prin serviciul de registratură la instanței de către pârâta R_________ B___ SA concluzii scrise (f. 271-273).
De asemenea, se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de 28.05.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
I N S T A N Ț A:
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Huedin la data de 02.10.2014 sub nr. dosar civil XXXXXXXXXXXX reclamanții M____ G_______-I___, având CNP xxxxxxxxxxxxx și M____ M_____, având CNP xxxxxxxxxxxxx, ambii cu domiciliul în Huedin, ____________________. 150, jud. Cluj și domiciliul procesual ales în Cluj-N_____, ______________________, nr. 124, ________________, au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele R_________ B___ SA, cu sediul în București, Clădirea Sky Tower, Calea Floreasca, nr. 246 C, sector 1, înregistrată în registrul bancar sub nr. RB-PJR-40-009/1999 și în registrul comerțului sub nr. JXXXXXXXXXX, având CUI RO xxxxxx și R_________ B___ SA prin AGENȚIA HUEDIN, cu sediul în Huedin, P-ța Republicii, nr. 39, _____________________. Cluj, ca prin sentința ce se va pronunța: să se constate caracterul abuziv, contrar dispozițiilor Legii nr. 193/2000 și înlăturarea clauzelor contractuale abuzive inserate în contractul de credit RFIxxxxxxxxxxx din data de 23.01.2007, la articolele 2.4, 3.1, 3.3 și 3.5 și 11.4 - în privința sintagmei „cu excepția celor privind valoarea ratelor de credit și rata dobânzii curente, care se vor opera de către Bancă, în condițiile prezentului Contract” și restituirea către reclamanți a sumelor de bani plătite în plus, în mod nejustificat, conform scadențarului atașat și a extraselor de cont eliberate de către pârâtă, ca urmare a aplicării clauzelor contractuale menționate cu dobânda legală aferentă, de la data achitării acestora și până la data achitării lor efective către reclamanți; să se dispună restituirea către reclamanți, având în vedere caracterul abuziv al clauzelor contractuale de la articolele 2.4 și 3.5 din contract, a sumei de 560 CHF, în echivalent lei la data plății efective, reprezentând comisionul de procesare la acordarea creditului, reținut ilegal de către pârâtă, cu dobânda legală aferentă, de la data achitării acestei sume de către reclamanți - 23.01.2007 și până la data achitării efective a
acestei sume; să se dispună modificarea Convenției de credit nr. RFIxxxxxxxxxxx/23.01/2007 în ceea ce privește eliminarea clauzelor abuzive de la punctele 2.4, 3.1, 3.3, 3.5 și 11.4 – în privința sintagmei „cu excepția celor privind valoarea ratelor de credit și rata dobânzii curente, care se vor opera de către Bancă, în condițiile prezentului Contract” și derularea contractului în continuare, fără aceste clauze abuzive; modificarea scadențarului, care să fie comunicat sub semnătură reclamanților; obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii retroactive, de la data încheierii convenției de credit, în funcție de valoarea indicelui de referința aferent monedei în care a fost contractat împrumutul, respectiv LIBOR; obligarea pârâtei la actualizarea dobânzii percepute conform evoluției indicelui de referința LIBOR raportat la împrejurarea că împrumutul a fost acordat în franci elvețieni; cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cazul în care se vor opune admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată reclamanții au susținut, în esență, că au încheiat cu pârâta _____________________ Contractul de Credit ipotecar nr. RFIxxxxxxxxxxx/23.01.2007, reprezentata la încheierea convenției de credit prin Agenția Huedin. Valoarea creditului obținut a fost de 28.560 CHF, iar durata creditului de 204 luni de la data încheierii convenției, potrivit art. 1.3 din convenția de credit, creditul fiind garantat ipotecar cu o ipoteca de rangul l constituită asupra imobilului compus din : teren în suprafață de 1700 mp și construcția edificată pe acest teren, imobile înscrise în CF 4653 Huedin, cu nr. top 2108/2/2. Reclamanții au apreciat că practicile comerciale ale pârâtei sunt abuzive și neconforme cu drepturile legitime ale consumatorului, deoarece în momentul încheierii Contractului de credit bancar, au acționat de pe o poziție inegală în raport cu pârâta, fără să i se ofere posibilitatea reală de a negocia contractul, fiind nevoit să semneze contractul astfel cum a fost întocmit, pe un formular tipizat și gata imprimat, cu încălcarea legislației în vigoare la acea dată. Reclamanții au indicat cadrul legal pe care îl consideră aplicabil speței, respectiv: art. 93 lit. lit. g pct. 1 din OG nr. 21/1992 potrivit cărora variația ratei dobânzii trebuie să fie independentă de voința furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract; art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prin care se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii; art. 4 alin. 1 din același act normativ potrivit căruia o clauză contractuală, care nu a fost negociată direct cu consumatorul, va fi considerată clauză abuzivă, dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. La alin. 2 se arată că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi în cazul contractelor standard preformulate; art. 4 alin. ultim din lege, potrivit căruia băncii îi revine obligația de a dovedi că a negociat în mod direct orice clauză din convenție cu subsemnatul reclamant, cu precizarea că în situația în care anumite clauze ar fi negociate nu se exclude constatarea caracterului abuziv pentru alte clauze contractuale. Însă acest lucru nu s-a întâmplat nici la încheierea convenției de credit bancar și nici la întocmirea si redactarea unilaterală a actului adițional. În același sens sunt și dispozițiile art. 45 și ale art.79 din Legea nr.296/2004, care sunt similare cu dispozițiile legale evocate mai sus. De asemenea, potrivit art. 77 din Legea nr. 296/2004 republicată, în vigoare la momentul încheierii contractului de credit încheiat între părțile de față „în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.”, potrivit art. 78 din același act normativ „Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”, potrivit art. 79 din același act normativ „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.”, art 80 din același act normativ „O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”, iar potrivit art. 81 „Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor legale pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză preformulată a fost negociată direct cu consumatorul este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.” Reclamanții au apreciat ca fiind incidente și dispozițiile art. 973, art. 969, art. 966, art. 970, art. 984 C. civil și art. 1 din Anexa 1 la Legea nr. 193/2000 republicată.
În privința clauzelor contractuale menționate în petitul 1 și 2 al cererii de chemare în judecată, reclamanții au susținut că acestea ar fi abuzive și lovite de nulitate absolută, deoarece dispozițiile din Legea 193/2000 sunt în măsura să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile celor doua părți. Astfel, clauzele inserate în art. 3.1, 3.3, 11.4 sunt abuzive în privința sintagmei „cu excepția celor privind valoarea ratelor de credit și rata dobânzii curente, care se vor opera de către Banca, în condițiile prezentului Contract”, întrucât dau posibilitatea pârâtei să modifice unilateral, fără acordul consumatorului, clauzele privind caracteristicile serviciilor care urmează să fie furnizate și fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. După cum este definite de Legea nr. 193/2000, aplicarea prevederilor art.3.1 si 3.3 din contractul de credit ipotecar, constituie o clauza abuzivă, deoarece consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nicio clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus în forma respectivă de către bancă; nu i-au fost explicate clauzele contractuale, nu s-a indicat niciun criteriu care să-i dea băncii dreptul de a modifica unilateral dobânda, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, această clauză fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator. Clauza este abuzivă având în vedere modalitatea de calcul a dobânzii - art.3.1 și 3.3 din contractul de credit ipotecar, prin care banca pârâtă, în mod nelegal, și-a rezervat dreptul de a modifica dobânda în funcție de evoluția pieței financiare.
Clauza de la art. 3.1 din contractul de credit ipotecar care prevede că „Pentru creditul acordat, împrumutatul datorează o dobânda curentă revizuibilă, ce se cumulează zilnic până la data rambursării integrale a sumelor datorate în baza prezentului contract de credit și se calculează prin aplicarea ratei anuale a dobânzii curente la soldul creditului” și cea de la art. 3.3 „la data încheierii prezentului contract, rata dobânzii curente este de 5,9 % pe an. Banca poate modifica Rata dobânzii curente în funcție de evoluția pieței financiare”, sunt clauze abuzive, conform art. 4 pct. 1 lit. a, g din lista anexa la Legea 193/2000, deoarece pe lângă faptul că nu au fost negociate direct cu consumatorul, nu se definește expres ce se înțelege prin „dobândă curentă revizuibilă” și permite băncii să modifice unilateral dobânda fără a avea un motiv întemeiat specificat în contract și dă Băncii dreptul exclusiv să interpreteze clauzele contractuale privind majorarea ratei dobânzii, fără negociere, fără a fi stipulata în contract o limită maximă care să îi dea posibilitatea părții cocontractante (consumatorului) la încheierea contractului să prevadă obligații semnificativ majorate în sarcina sa. Or, legea are în vedere indicarea/specificarea expresa în contract a motivului în funcție de care poate avea loc modificarea unilaterală a contractului, iar nu indicarea sa pur generica.
Banca pârâtă a introdus și o altă clauză contractuală abuzivă în cuprinsul contractului de credit ipotecar, respectiv art. 11.4, în privința tezei a II-a a acestui articol, care prevede că „ Modificările clauzelor prezentului contract se efectuează în baza acordului părților, urmând a fi consemnate în act adițional, cu excepția celor privind valoarea ratelor de credit și rata dobânzii curente, care se vor opera de către Bancă, în condițiile prezentului contract” (adică conform art. 3.1 și 3.3). D__ fiind că posibilitatea modificării dobânzii nu este raportată la un indicator precis, individualizat și pentru că piața financiara evoluează diferit în funcție de indicele la care ne raportăm, Banca pârâtă, prin includerea clauzelor abuzive fără a fi necesar acordul pentru un act adițional al consumatorului în privința clauzelor privind valoarea ratelor de credit și rata dobânzii curente, va putea invoca de fiecare dată că s-a raportat la un alt indicator, favorabil intereselor sale și politicii sale bancare.
Clauzele contractuale (rezervarea dreptului) și definirea termenilor (motivațiile întemeiate) trebuie formulate într-un astfel de mod încât să ofere posibilitatea unui observator obiectiv de a aprecia asupra temeiniciei motivelor de modificare unilaterala a contractului, care în convenția de credit supusă analizei lipsesc cu desăvârșire. Astfel cum este formulat art. 3.1 si 3.3 din contract, îi oferă Băncii dreptul exclusiv și discreționar de a modifica dobânda, iar clauza supusa atenției este ab initio abuzivă, întrucât exclude posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde. Prin necircumstanțierea în nici un mod a elementelor care-i permit Băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii - potrivit evoluției pieței financiare, clauza din art. 3.3 încalcă prevederile legale incidente în materie. Sintagma „în funcție de evoluția pieței financiare” nu este de natură a indica precis împrejurarea care ar da dreptul Băncii la modificarea unilaterală a dobânzii, modul de formulare servind doar intereselor acesteia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă este necesară și proporțională scopului urmărit de creditor.
Contractul de credit este unul de adeziune, context în care aceste clauze sunt abuzive, deoarece nu au putut fi negociate și au creat în detrimentul reclamanților și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru între drepturile și obligațiile noastre contractuale, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
La art. 2.4 coroborat cu art. 3.5 din contract se arată că „pentru procesarea cererii de credit, împrumutatul datorează Băncii un comision de procesare de 2%, calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditului menționata la art. 1.1 lit. a). Comisionul se va plăti integral la data tragerii creditului, împrumutatul autorizând banca să rețină automat contravaloarea comisionului de procesare”. Reclamantul a achitat efectiv în favoarea băncii pârâte suma de 560 CHF cu titlu de comision de procesare la data acordării sumei de 28.560 CHF în baza contractului de credit ipotecar, respectiv în data de 23.01.2007. Clauza menționată este abuzivă întrucât banca pârâtă a încasat comisionul de procesare a creditului în sumă de 560 CHF, deși acest lucru este interzis potrivit art. 15 din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar, care prevede că în sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuieli aferente întocmirii documentației de credit (iar comisionul de procesare nu are sub nicio forma natura unei astfel de cheltuieli cu întocmirea documentației) și constituirii ipotecii și garanțiilor aferente.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, „consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și Codului de procedură civilă”. În concluzie, ori de câte ori un consumator este prejudiciat prin încheierea unui contract datorită încălcării prevederilor Legii nr. 193/2000, el are dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu dispozițiile Codului Civil și Codului de procedură civilă.
Reclamanții au mai susținut că în opinia lor clauze contractuale menționate au o cauză ilicită și astfel sunt și pe acest considerent abuzive, prin prisma dispozițiilor art. 966, 968 și 969 C. civil.
Ca urmare a aderării României la Uniunea Europeana prevederile tratatelor constitutive ale U.E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu și au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Legea 193/2000 transpune prevederile Directivei 93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Potrivit acestei directive sunt definite la art. 2 noțiunile de „condiții inechitabile, consumator, vânzător/ furnizor.” Art. 3 arată că „o condiție contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind inechitabilă, dacă în contradicție cu condiția de bună credința provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract în detrimentul consumatorului”. În jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Comunității Europene s-a pronunțat în repetate rânduri asupra interpretării Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (Hotărârea pronunțata în data de 27.07.2000 în cauza Oceano Grupo Editorial SA vs Rocio Murciano Quintero, Hotărârea pronunțată la 26.10.2006 în cauza E____ M____ Mostaza Claro c. Centro Movil Milenium SL; cauza C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E_______ Sustikne G_____; Ordonanța din 16.11.2010 pronunțată în cauza C-70/10 TFUE de Krajsky suv v Presove-Curtea Regionala din Presov (Slovacia).
În drept au fost invocate dispozițiile art. 948, 966 si 969 Cod civil anterior, art. 15, alin. 2 Constituție și art. 1, 2, 4 din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, art. 113 pct. 8, 453 NCPC, Legea nr. 287/2009 -NCC, Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului cod civil, art. 15 din Legea nr. 190/1999, art. 10.2 din contractul de credit bancar ipotecar.
În probațiune reclamanții au atașat cererii de chemare în judecată înscrisuri în copii certificate pentru conformitate cu originalul (f. 14-78).
Pârâta R_________ B___ SA a formulat întâmpinare în termenul legal prevăzut de art. 201 NCPC (f. 115-136), prin care a solicitate respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți. Pârâta înțeles să invoce excepția inadmisibilității, a lipsei de obiect în ceea ce privește constatarea caracterului abuziv al clauzelor inserate în contractul de credit
În motivarea întâmpinării pârâta a susținut că la data de 23.01.2007, ca urmare a solicitării exprese de acordare a unei facilitați de credit formulata de reclamanți, a fost încheiat Contractul de Credit nr. RFIxxxxxxxxxxx. Creditul în valoare de 28 560 CHF a fost acordat pe o perioadă de 204 luni, cu o rată de dobânda fixa de 5,9% pe an pentru primul an de creditare, urmând ca începând cu cel de al doilea an dobânda să devină variabilă. Ca urmare a celor precizate, la data de 16.11.2008, noul nivel al dobânzii a fost de 5,9%. Pentru facilitatea acordată a fost stabilit convențional un comision de procesare de 2 % calculat la soldul creditului în valoare de 560 CHF. Începând cu luna septembrie 2010, momentul implementării de către Raffeisen B___ SA a OUG nr. 50/2010, dobânda a fot exprimată în funcție L1B0R CHF 6 luni la care s-a adăugat marja băncii, eliminându-se din clauza referitoare la dobânda variabilă criteriul de evoluție exprimat prin sintagma „evoluția pieței financiare”, criticat de altfel de reclamanți. Astfel, în vederea implementării dispozițiilor legale existente în OUG nr. 50/2010, banca a notificat reclamanții cu privire la modalitatea de stabilire a dobânzii variabile percepută creditului în funcție de un singur indice de referință, respectiv Libor la 6 luni și marja percepută de bancă, precum și modul în care a fost determinată marja. D____ urmare, dobânda variabila de 7.5 % percepută de bancă a fost explicitată în LIBOR CHF 6 luni (0.19%) + marja băncii 7.31%.
Pârâta a apreciat că în speță sunt incidente următoarele dispoziții legale: art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, act care a transpus în dreptul național Directiva nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, art. 3 lit. g și i din Directiva 2008/48/CE. Jurisprudența națională și a UE s-au pronunțat în numeroase spețe cu privire la caracterul abuziv al unor clauze, apreciindu-se că clauzele contractuale privitoare la dobânzi și comisioane sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv reglementat de art. 1 alin 3 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. Singura condiție impusă de lege în acest sens este aceea ca respectivele clauze să fi fost redactate într-un limbaj ușor inteligibil (ceea ce se regăsește în contract, prin raportare la indicele verificabil Libor CHF, în cazul dobânzii și prin determinarea cât se poate de explicită a comisionului de procesare).
Pârâta a mai susținut că instanța nu poate interveni în convenția legal făcută de părți pentru a dispune înlăturarea tuturor clauzelor contractuale care privesc dobânda și comisioanele, cu atât mai mult cu cât nici normele juridice de protecție a consumatorului incidente în cauză (Legea nr. 193/2000) nu reglementează pentru consumatori dreptul la o astfel de ocrotire. În niciun act normativ nu este prevăzut dreptul consumatorului de a obține, respectiv posibilitatea instanței de a modifica o clauză contractuală apreciată drept abuzivă, ci numai de a elimina clauza apreciată drept abuzivă. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut faptul că instanțele interne nu pot modifica o clauză contractuală abuzivă, pot doar constata inaplicabilitatea acestora. Au fost indicate ca jurisprudență mai multe hotărâri interne și internaționale, potrivit cărora instanța nu poate interveni în mecanismul contractual al formării prețului sau în definirea obiectului contractului sau prestațiilor părților. Prin anularea clauzei abuzive, pentru continuarea derulării contractului, instanța nu trebuie sa aibă în vedere doar interesul consumatorului, ci al ambelor părți contractante.
Legiuitorul intern și comunitar, au dorit să excludă de la analiza jurisdicțională aspectele legate de prestațiile părților din contractele ce fac obiectul normelor în discuție. Or, solicitarea reclamanților, raportat la legislația menționată, precum și la practica existentă în situații similare, privind intervenția instanței prin stabilirea, eventual, a unei alte modalități de îndeplinire a obligațiilor contractuale, decât cea stabilită de părți, este inadmisibilă.
Pârâta, în privința fondului cauzei și a susținerilor reclamanților cu privire la caracterul standard al contractului de credit și dezechilibrului contractual, a apreciat că nu sunt întemeiate. Urmare a analizării solicitării de credit, banca a informat clienții cu privire la condițiile în care aceștia puteau contracta un credit, cu informarea asupra costurilor creditului ce urma a fi contractat (valoare, perioada, dobânzi, rate, comisioane s.a.). Pe de alta parte, acest credit s-a acordat la inițiativa reclamanților, aceștia fiind cei care s-au adresat băncii. Legea nr. 193/2000 are în vedere acele situații în care consumatorul a solicitat băncii negocierea/modificarea anumitor clauze contractuale, iar banca a refuzat acest lucru. Faptul că reclamanții nu au solicitat o negociere a costurilor, nu poate fi imputat băncii, întrucât banca nu poate solicita negocierea propriei oferte. Deși nu s-au folosit de acest drept de negociere, împrumutații invocă în acest moment, pe calea cererii de chemare in judecata, lipsa negocierii. Nici cu prilejul notificării de a se prezenta la bancă să semneze actul adițional de implementare a prevederilor OUG 50/2010, aceștia nu și-au manifestat nemulțumirea cu privire la vreo clauză contractuală sau că nu sunt de acord cu modalitatea de calcul a dobânzii variabile sau cu nivelul acesteia. Simplul caracter standard al unei clauze nu echivalează cu caracterul abuziv al acesteia. Norma juridica nu interzice comercianților utilizarea clauzelor preformulate și implicit nu obligă la negocierea clauzelor preformulate.
Pârâta a indicat și împrejurarea că la apariția OUG nr. 50/2010 și-a respectat obligațiile legale și a modificate clauzele contractuale referitoare la dobândă, despre care reclamanții susțin că ar fi abuzive. Din interpretarea coroborată a art. 80 și art. 95 alin. 2 și 5 din OUG nr. 50/2010 rezultă că, niciun consumator nu a putut renunța la drepturile conferite de ordonanță și că nesemnarea actului adițional este considerată de lege acceptare tacită, astfel încât inclusiv în cazul reclamanților, prevederile din actul adițional referitoare la formula de calcul a dobânzii au fost de imediată aplicare, de la data la care au fost notificați și invitați la bancă să semneze actul adițional. Actul adițional nu a fost denunțat expres potrivit art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010, pentru aprobarea OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori potrivit cu care " Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”. În consecință, instanța nu poate reține caracterul abuziv al actului adițional avut în vedere pentru implementarea OUG nr. 50/2010, în condițiile în care acesta nu a fost denunțat în mod expres, iar nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. 2 este considerată acceptare tacită. Acest aspect a fost tranșat chiar de către Curtea Constituționala prin Decizia nr. 1446 din 3 noiembrie 2011, care a precizat că „Ordonanța de Guvern nr. 50/2010 respectă prevederile art. 15 alin. 2 din Constituție, producând efecte pentru viitor de la data intrării în vigoare, creditorilor nefiindu-le impuse obligații de recalculare transparentă a dobânzilor și de eliminare a comisioanelor percepute în trecut, contractul de credit fiind unul cu executare succesivă”.
În privința comisionului de procesare, s-a apreciat că, în esență, că acesta este perceput pentru procesarea cererii de credit, iar clauzele contractuale din art. 1.1. lit. b si art. 3.5. conțin o dispoziție expresă și neechivocă ce stabilește un drept al Băncii și angajează răspunderea contractuală a împrumutatului de a plăti suma de 560 CHF cu titlu de comision de procesare. Suma este inclusă în costul total al creditului, acest comision fiind cunoscut și acceptat de reclamanți prin semnarea contractului de credit.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 NCPC.
În probațiune, pârâta a atașat întâmpinării înscrisuri în copii certificate (f. 137-166).
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar la data de 12.01.2015 (f. 175-185) reclamanții au solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâtă prin întâmpinare, au combătut argumentele invocate de aceasta și au reiterat, în esență, motivele pentru care apreciază caracterul abuziv al clauzelor menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Au fost atașate o ________ înscrisuri cuprinzând practică judiciară (f. 186-203).
Excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă prin întâmpinare au fost puse în discuția părților în ședința publică din data de 05.03.2015, fiind calificată de instanță prin încheierea de ședință de la aceeași dată ca reprezentând apărări de fond, ce urmau a fi avute în vedere la soluționarea cauzei.
Excepția lipsei de obiect și a nulității cererii de chemare în judecată invocate de pârâtă au fost puse în discuția părților în ședința publică din data de 09.04.2015 și soluționate prin încheierea de ședință de la aceeași dată, în sensul calificării excepției lipsei de obiect ca reprezentând apărări de fond, ce urmau a fi avute în vedere la soluționarea cauzei și respingerii excepției nulității cererii de chemare în judecată.
În complinirea probatoriului au fost administrate interogatorii părților (f. 261-269).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
La data de 23.01.2007 s-a încheiat între reclamanți și pârâta R_________ B___ SA prin Agenția Huedin Contractul de Credit nr. RFIxxxxxxxxxxx (f. 14-17). Creditul în valoare de 28 560 CHF a fost acordat reclamanților pe o perioadă de 204 luni, cu o rată de dobânda fixă de 5,9% pe an pentru primul an de creditare, urmând ca începând cu cel de al doilea an dobânda să devină variabilă. Pentru creditul acordat a fost stabilit convențional un comision de procesare de 2 % calculat la soldul creditului în valoare de 560 CHF. În luna septembrie 2010 pârâta Raffeisen B___ SA a implementat dispozițiile OUG nr. 50/2010, încheindu-se un act adițional la contractul de credit, în care dobânda a fot exprimată în funcție L1B0R CHF 6 luni la care s-a adăugat marja băncii, eliminându-se din clauza referitoare la dobânda variabilă criteriul de evoluție exprimat prin sintagma „evoluția pieței financiare”. Pârâta a notificat reclamanții cu privire la modalitatea de stabilire a dobânzii variabile percepută creditului în funcție de un singur indice de referință, respectiv Libor la 6 luni și marja percepută de bancă, precum și modul în care a fost determinată marja (f. 138-140).
Cererea de chemare în judecată declanșată de reclamanți are ca scop lipsirea de efecte juridice a unora din clauzele contractuale din contractul bancar încheiat cu pârâta R_________ B___ SA, respectiv a clauzelor de la art. 2.4, 3.1, 3.3, 3.5 și 11.4 referitoare la dobândă și la comisionul de procesare.
Instanța reține că acest contract a produs efecte juridice până în momentul în care a intervenit actul adițional întocmit urmare a intrării în vigoare a OUG 50/2010.
Astfel, potrivit art. 95 din OUG 50/2010 în forma inițială, pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență. Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale. Se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanță de urgență. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanță de urgență sunt considerate nule de drept. Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. 2 este considerată acceptare tacită.
Potrivit art. II din Legea 288/2010 actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți. Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Raportat la aceste dispoziții legale și văzând înscrisurile depuse la dosar, instanța apreciază că actul adițional a intrat în vigoare și a produs consecințe juridice în privința raporturilor contractuale. În aceste condiții sunt pertinente susținerile pârâtei în sensul că la data intrării în vigoare a actului adițional, clauzele de la art. 3 pct. 3.1, 3.3 și art. 11 pct. 11.4 din contractul de credit și-au încetat existența.
Instanța apreciază ca fiind pertinente apărările pârâtei, în sensul că la apariția OUG nr. 50/2010 și-a respectat obligațiile legale și a modificate clauzele contractuale referitoare la dobândă, despre care reclamanții susțin că ar fi abuzive. Din interpretarea coroborată a art. 80 și art. 95 alin. 2 și 5 din OUG nr. 50/2010, anterior menționate, rezultă că niciun consumator nu a putut renunța la drepturile conferite de ordonanță și că nesemnarea actului adițional este considerată de lege acceptare tacită, astfel încât inclusiv în cazul reclamanților, prevederile din actul adițional referitoare la formula de calcul a dobânzii au fost de imediată aplicare, de la data la care au fost notificați și invitați la bancă să semneze actul adițional (f. 138-140).
Reclamanții nu au denunțat expres actul adițional, astfel cum prevăd dispozițiile art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010, pentru aprobarea OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. Potrivit textului de lege menționat, „Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
În Decizia nr. 1446 din 3 noiembrie 2011 a Curții Constituționale, obligatorie pentru instanță, s-a precizat că „Ordonanța de Guvern nr. 50/2010 respectă prevederile art. 15 alin. 2 din Constituție, producând efecte pentru viitor de la data intrării în vigoare, creditorilor nefiindu-le impuse obligații de recalculare transparentă a dobânzilor și de eliminare a comisioanelor percepute în trecut, contractul de credit fiind unul cu executare succesivă”.
În consecință, instanța nu poate reține caracterul abuziv al actului adițional avut în vedere pentru implementarea OUG nr. 50/2010, în condițiile în care acesta nu a fost denunțat în mod expres, iar nesemnarea de către reclamanți a actelor adiționale prevăzute la alin. 2 este considerată acceptare tacită.
În ceea ce privește perioada anterioară încheierii actului adițional, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.
Așa cum rezultă din contractul de credit nr. RFIxxxxxxxxxxx încheiat la data de 23.01.2007, reclamanții au contractat cu pârâta R_________ B___ SA creditul, în calitate de consumator, urmărind realizarea unor interese personale cărora nu le poate fi circumscrisă sfera unor activități comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, prin comerciant se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia.
La încheierea contractului de credit bancar pârâta a acționat în cadrul activității sale comerciale de creditare, având în raportul său juridic cu reclamanții calitatea de comerciant.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Această interdicție prevăzută de art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 este reluată și de art. 78 din Legea nr. 296/2004 – Codul consumului.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, care reia dispozițiile art. 2 pct. 16 din OG nr. 21/1992, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din Legea nr. 193/2000 redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
Fără a încălca prevederile Legii nr. 193/2000, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Legea nr. 193/2000 transpune în legislația română dispozițiile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 95 din 21 aprilie 1993. Această lege, adoptată în anul 2000, a fost republicată în temeiul prevederilor art. V lit. m) din titlul III al Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, dându-se textelor o nouă numerotare. Legiuitorul român a optat pentru preluarea, în dreptul intern, a dispozițiilor art. 4 par. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, prevăzând expres în cuprinsul art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 că „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”.
Din dispozițiile legale mai sus citate se observă faptul că Legea nr. 193/2000 a transpus în dreptul român, printr-o preluare aproape literală, dispozițiile art. 2, lit. b și c, art. 3 și art. 4 ale Directivei nr. 93/13/CEE.
Astfel, legiuitorul român a optat pentru preluarea în dreptul intern a nivelului minimal de protecție oferită consumatorilor de normele comunitare, excluzând de la controlul judiciar evaluarea naturii abuzive a clauzelor care definesc obiectul principal al contractului, atât prin raportare la calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, cât și prin raportare la produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Prin urmare, orice analiză a eventualului caracter abuziv al clauzelor atacate de reclamanți este condiționată de îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
Reclamanții au solicitat să se constate caracterul abuziv și implicit nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în contractul de credit privind: dreptul băncii de a modifica dobânda (art. art. 3 pct. 3.1, 3.3 și în art. 11 pct. 11.4 din Contractul de credit nr. RFIxxxxxxxxxxx încheiat la data de 23.01.2007) și comisionul de procesare dosar (art. 2.4 și 3.5 din Contract). Prin celelalte petite, reclamanții au solicitat instanței modificarea convenției de credit și restituirea sumelor plătite cu titlu de dobândă, precum și obligarea pârâtei la recalcularea retroactivă a dobânzii.
Clauzele atacate de reclamant intră în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, care, de principiu, exclude verificarea de către instanță a caracterului lor abuziv, cu excepția situației în care acestea sunt redactate într-un limbaj ușor inteligibil.
Verificând această ultimă condiție instanța reține că în art. 3 pct. 3.1. din contract este folosită noțiunea de „dobândă curentă revizuibilă”, pentru ca la pct. 3.3 să se prevadă că „rata dobânzii curente este de 5,9% pe an. Banca poate modifica Rata dobânzii curente în funcție de evoluția pieței financiare, urmând să aducă la cunoștința împrumutatului….”. În art. 11 pct. 11.4 din contract se prevede „Modificarea clauzelor prezentului Contract se efectuează în baza acordului părților, urmând a fi consemnate în Act Adițional, cu excepția celor privind valoarea ratelor de credit și rata dobânzii curente, care se vor opera de către Bancă, în condițiile prezentului contract”.
Instanța apreciază că aceste clauze nu poate fi considerate a fi redactate într-un limbaj ușor inteligibil, care nu necesită cunoștințe de specialitate. Noțiunile folosite nu sunt definite de contractul de credit bancar, iar în contract nu este inserată o descriere clară a modului de calcul al dobânzii. Noțiunea de „funcție de evoluția pieței financiare” este extrem de vagă și nu permite identificarea modului de calcul al dobânzii variabile. Consumatorul se află practic în imposibilitate de a verifica dacă pârâta comerciant a respectat propria formulă de calcul al dobânzii lăsând dobânda variabilă și oportunitatea majorării ei la pura latitudine a pârâtei.
În principiu, furnizorul de servicii bancare are posibilitatea oferită de lege de a modifica rata dobânzii în mod unilateral fără a atrage caracterul abuziv al unei astfel de clauze.
În contractul de credit încheiat între părțile litigante se face însă referire la schimbările intervenite pe piața financiară, ca și motiv de modificare a dobânzii aplicate. Ca urmare, ne aflăm în situația unei împrejurări neclare, care nu îi poate oferi consumatorului posibilitatea de a cunoaște, încă de la momentul încheierii contractului, dacă această situație care se va produce va genera modificarea dobânzii.
Așadar, acei indici la care se face referire de către bancă sunt greu accesibili clienților, în acest mod instituția bancară fiind singura în măsură să aprecieze dacă se impune mărirea dobânzii prin raportare la schimbări ale pieței întrucât doar ei îi sunt cunoscute. În acest mod, riscurile modificării pieței financiare sunt transferate doar în sarcina clienților, banca nesuportând vreo parte din aceste riscuri.
Clauza ce permite pârâtei modificarea unilaterală a dobânzii stabilită prin contract, în lipsa unui criteriu clar și previzibil, creând în acest mod un dezechilibru semnificativ între prestațiile reciproce ale părților, contrar bunei-credințe și de natură a prejudicia consumatorul, prezintă caracterul abuziv în sensul art. 4 din Legea nr.193/2000. Ca urmare, instanța va constata caracterul abuziv al acestei clauze.
În ceea ce privește comisionul de procesare prevăzut în art. 2.4 și 3.5 din Contract instanța constată că în art. 2.4 s-au prevăzut următoarele: „Concomitent cu utilizarea creditului, Banca este mandată să încaseze, prin reținere automată, suma reprezentând comisionul de procesare datorat de Împrumutat”. Potrivit art. 3 pct. 3.5 comisionul de procesare este de „2% calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditului” și se va plăti „integral, la data tragerii creditului”.
Pe lângă criteriile de stabilire a naturii abuzive a unei clauze prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, alin. 6 al articolului 4 din actul normativ stabilește că această evaluare a naturii abuzive nu se va asocia nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Legea nr. 193/2000 nu a definit noțiunea de obiect principal al contractului, ceea ce impune jurisprudenței să determine conținutul acesteia la fiecare caz în parte, raportându-se la faptul că respectiva clauză participă în mod obiectiv la definirea pe plan juridic sau comercial a caracteristicilor esențiale ale acestuia, respectiv se va determina dacă clauza face parte în mod intrinsec dintre prestațiile care definesc contractul, iar în măsura în care în lipsa unei astfel de clauze contractul își pierde una dintre caracteristicile sale fundamentale sau chiar nu mai poate continua să existe pe baza celorlalte prevederi contractuale.
Prin urmare, legiuitorul a ales ca în situația clauzelor care definesc obiectul principal al contractului evaluarea naturii lor abuzive să nu se poate face decât în măsura în care acestea nu sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Caracterul clar și inteligibil al unei clauze contractuale trebuie apreciat din faptul că un consumator va putea să aprecieze avantajele și inconvenientele încheierii unui anumit contract și riscurile pe care și le asumă prin această operațiune. Deci, un consumator trebuie să înțeleagă conținutul clauzei, precum și obligațiile și drepturile aferente acesteia.
Este clar că în obiectul principal al contractului sunt incluse clauzele privind suma creditului și dobânda, care constituie prețul împrumutului, întrucât reprezintă prestații esențiale ale convenției de credit, urmând a analiza în ce măsură comisioanele reprezintă „prestații esențiale”, fără de care contractul de credit nu ar mai putea ființa sau dacă în lipsa acestor comisioane contractul și-ar pierde una din caracteristicile sale fundamentale.
Văzute din această perspectivă, se reține de către instanță că din modalitatea în care sunt stipulate de contract, aceste comisioane nu intră în noțiunea de obiect principal al contractului, Banca stipulându-le fie pentru analiza cererii de creditare, fie pentru monitorizarea rambursării creditului, și ca atare nefiind prestații esențiale în economia contractului. În consecință, se poate face analiza caracterului abuziv al acestor clauze din perspectiva criteriilor stabilite de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
Astfel, privitor la comisionul de procesare, este real că valoarea sa este relativ mare prin raportare la un cuantum de 2% din valoare creditului acordat, însă acest comision a fost clar și inteligibil stabilit la data semnării contractului, valoarea sumei sale fiind cunoscută de către împrumutat, iar plata sa făcându-se o singură dată. Valoarea sa nu creează un dezechilibru semnificativ între prestația băncii - analiza cererii de creditare pentru prin raportare la toate prezumtivele riscuri ale Băncii în verificarea condițiilor de eligibilitate ale clientului și cuantumul comisionului plătit de client, a cărui valoare era clar stabilită de la data încheierii contractului, plata sa făcându-se o singură dată. Prin urmare, se poate conchide că această clauză nu are caracter abuziv în sensul dispozițiilor Legii nr. 193/2000.
În plus, potrivit art. 36 din OUG 50/2010 pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor. Comisionul de analiză dosar și cel unic vor fi stabilite în sumă fixă, aceeași sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu același tip de credit în cadrul aceleiași instituții de credit. Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.
Din perspectiva acestor dispoziții legale și al considerentelor anterior expuse, instanța nu achiesează la punctul de vedere al reclamanților în sensul caracterului abuziv al comisionului de procesare.
În ceea ce privește celelalte petite cu care reclamanții au înțeles să investească instanța, se apreciază că nu sunt întemeiate și urmează a fi respinse întrucât, așa cum în mod corect a învederat pârâta, instanța nu poate interveni în convenția legal făcută de părți pentru a dispune modificarea clauzelor contractuale care privesc dobânda și comisioanele. În niciun act normativ nu este prevăzut dreptul consumatorului de a obține, respectiv posibilitatea instanței de a modifica o clauză contractuală apreciată drept abuzivă, ci numai de a elimina clauza apreciată drept abuzivă. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut faptul că instanțele interne nu pot modifica o clauză contractuală abuzivă, pot doar constata inaplicabilitatea acestora. Atât în jurisprudența internă, cât și în jurisprudența comunitară, s-a stabilit că instanța nu poate interveni în mecanismul contractual al formării prețului sau în definirea obiectului contractului sau prestațiilor părților. Legiuitorul intern și comunitar, au dorit să excludă de la analiza jurisdicțională aspectele legate de prestațiile părților din contractele ce fac obiectul normelor în discuție.
În consecință, pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți și va constata caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 3 pct. 3.1, 3.3 și în art. 11 pct. 11.4 din Contractul de credit nr. RFIxxxxxxxxxxx încheiat la data de 23.01.2007 între reclamanții M____ G_______-I___ și M____ M_____ și pârâta R_________ B___ SA prin Agenția Huedin, privind modificarea unilaterală a ratei dobânzii, urmând a dispune și obligarea pârâtei R_________ B___ SA la restituirea către reclamanți a sumelor încasate cu titlu de dobândă urmare a modificării ratei anuale a dobânzii curente începând cu data modificării unilaterale a acesteia și până la data încheierii în baza OUG nr. 50/2010 a actului adițional la Contractul de credit nr. RFIxxxxxxxxxxx încheiat la data de 23.01.2007, precum și la plata dobânzii legale aferentă acestor sume începând cu data formulării cererii de chemare în judecată – 02.10.2014 și până la data restituirii integrale. Toate celelalte cereri ale reclamanților urmează a fi respinse.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța, reținând că cererea de chemare în judecată urmează a fi admisă doar în parte, văzând și dispozițiile art. 453 alin. 2 NCPC va obliga pârâta R_________ B___ SA la plata către reclamanți a sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale, respectiv onorariu avocat (f. 258).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții M____ G_______-I___, având CNP xxxxxxxxxxxxx și M____ M_____, având CNP xxxxxxxxxxxxx, ambii cu domiciliul în Huedin, ____________________. 150, jud. Cluj și domiciliul procesual ales în Cluj-N_____, ______________________, nr. 124, ________________, în contradictoriu cu pârâtele R_________ B___ SA, cu sediul în București, Clădirea Sky Tower, Calea Floreasca, nr. 246 C, sector 1, înregistrată în registrul bancar sub nr. RB-PJR-40-009/1999 și în registrul comerțului sub nr. JXXXXXXXXXX, având CUI RO xxxxxx și R_________ B___ SA prin AGENȚIA HUEDIN, cu sediul în Huedin, P-ța Republicii, nr. 39, ______________/2, jud. Cluj și, în consecință:
Constată caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 3 pct. 3.1, 3.3 și în art. 11 pct. 11.4 din Contractul de credit nr. RFIxxxxxxxxxxx încheiat la data de 23.01.2007 între reclamanții M____ G_______-I___ și M____ M_____ și pârâta R_________ B___ SA prin Agenția Huedin, privind modificarea unilaterală a ratei dobânzii.
Dispune obligarea pârâtei R_________ B___ SA la restituirea către reclamanți a sumelor încasate cu titlu de dobândă urmare a modificării ratei anuale a dobânzii curente începând cu data modificării unilaterale a acesteia și până la data încheierii în baza OUG nr. 50/2010 a actului adițional la Contractul de credit nr. RFIxxxxxxxxxxx încheiat la data de 23.01.2007, precum și la plata dobânzii legale aferentă acestor sume începând cu data formulării cererii de chemare în judecată – 02.10.2014 și până la data restituirii integrale.
Respinge ca neîntemeiate toate celelalte cereri ale reclamanților.
Obligă pârâta R_________ B___ SA la plata către reclamanți a sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Huedin.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.06.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
S_____ J___ MATEIMARIA P_________
Red./Dact. S.J.M./08.07.2015/5 ex.
Termeni și Condiții
Politica de confidențialitate
Politica Cookies
© Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025