Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX- restabilirea echilibrului contractual –

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA VATRA DORNEI

JUDEȚUL SUCEAVA

Sentința civilă nr.8

Ședința publică din 7 ianuarie 2016

Președinte : F______ M_____

Grefier : M____ Ț_______

Pe rol, se află pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect „restabilirea echilibrului contractual”, formulată de reclamanții S____ E____ și S____ E______, în contradictoriu cu pârâta Banca Comercială Română SA București – prin sucursala Vatra Dornei.

Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților pe fond au avut loc în ședința publică din 17 decembrie 2015, susținerile acestora fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, din lipsă de timp pentru deliberare, în baza art.396 al. 1 Cod proc. civilă, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 29 decembrie 2015 și apoi pentru data de astăzi.

După deliberare,

J U D E C Ă T O R I A :

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.08.2015, sub nr.XXXXXXXXXXXXX reclamanții S____ E____ și S____ E______ au chemat în judecată pe pârâta Banca Comercială Română SA București – prin sucursala Vatra Dornei, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța :

- să constate caracterul abuziv și implicit nulitatea absolută parțială (cauză ilicită-obiect nedeterminat) a clauzelor contractuale 5, 7, 8 (Condiții Speciale) și 2.10.d (Condiții Generale) din contractul de credit nr. 2019/26.09.2006, cu privire la dobânda și să dispuneți eliminarea lor din contract și eliminarea sumelor aferente din graficul de rambursare anexă;

- obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă si dobândă majorată încasate de la începutul contractului si până la punerea în executare, sumă al cărei cuantum urmează a fi determinat prin expertiză;

- să constate caracterul abuziv și implicit nulitatea absolută (cauză ilicită )a clauzelor contractuale 9 pct. c și f (C.S) si 3.7, 3.8 și 3.9 (C.G) cu privire la comisionul de administrare și de urmărire riscuri și să dispuneți eliminarea lor din contract;

- obligarea pârâtei la restituirea ratelor însumate de 8089,2 RON, achitate cu titlu de comision urmărire riscuri (75,6 ron/lună x 107 rate) si 1444,5 RON, achitate cu titlu de comision de administrared3,50 ron/lunăx107 rate), sume calculate de la încheierea contractului și până la data introducerii acțiunii, precum și a tuturor sumelor ce vor fi fost achitate cu aceste titluri până la executarea silită a hotărârii, actualizate cu dobânda legală de la data fiecărei plăți;

- să se constate că reclamanții nu au acceptat tacit actul adițional implementat în baza OUG 50/2010, prin care pârâta a modificat cuantumul dobânzii și a inclus cuantumul comisionului de urmărire riscuri în cel al comisionului de administrare și a introdus prin redenumire un cost nou - comision de administrare credit.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat, în esență, că prin contractul de credit nr. 473/22.02.2006 au obținut un împrumut bancar de nevoi personale în lei, iar dobânda aferentă contractului este o dobânda de referință revizuibilă, de 10,5 % pe an și este compusă din dobânda de referință revizuibilă semestrial, care se afișează la sediile băncii și la care se adaugă 2,00 p.p, prevăzută la pct. 5 CS.

Au mai arătat reclamanții că potrivit pct. 7 (C.S.) "nivelul dobânzii curente se stabilește de bancă în funcție de serviciul datoriei împrumutatului" și este cea de la pct. 5 majorată cu 1 sau 3 p.p. în cazul restanțelor între 8-30 zile, respectiv peste 31 de zile, iar punctul 8 (C.S.) stabilește și o dobândă majorată pentru restanțe de până la 30 zile sau mai mari de 31 zile, dobândă compusă din dobânda de la pct.5 plus 7 p.p.. OG 21/1992 prevede expres tipurile de dobândă ce pot fi aplicate: fixă, variabilă în funcție de indici publici stabiliți clar în contract și mixtă (fixă o perioadă si variabilă in rest), nu era reglementată în 2006 dobânda revizuibilă.

Din clauza 2.10.d C.G rezultă că această dobândă poate fi modificată de bancă fără consimțământul împrumutatului „în funcție de costul resurselor de creditare ale băncii„ elemente pe care în mod absolut consumatorul nu are cum să le cunoască, eventualele întârzieri la plată se sancționează cu penalități de întârziere aferente sumei restante și nu cu dobânda la dobânda care se calculează la soldul întregului credit. Dobânda nu poate varia în funcție de restanțe, trebuie să fie independentă de voința pârâtei și poate varia doar în funcție de indici publici verificabili și menționați în contract, conform OG 21/1992.

Astfel, apreciază reclamanții că se află în prezența unei clauze nule atât prin prisma legislației protecției consumatorului, art. 1 și 4 din L 193/2000 și art. 1 lit. a Anexă, dar și în raport de art. 966 C.Civ, preț nedeterminabil și deci lipsă cauză.

Potrivit prevederilor art. 27 și 54 din Legea 296/2004 ( forma în vigoare la data încheierii contractului) consumatorii au dreptul de a fi informați corect, complet și precis cu privire la caracteristicile esențiale ale produsului achiziționat, ori dobânda este de esența contractului și același text de lege dă dreptul la despăgubiri în cazul necorespondenței între serviciul achiziționat și cel pus efectiv în aplicare.

În ceea ce privește comisioanele percepute de bancă, în cazul clauzei 9 (C.S.) se prevede o listă de comisioane, dintre care la pct. c comisionul de administrare de 13,50 RON/lunar, fără să se precizează obiectul administrării și nici o definiție (pct. 3.9 C.G), iar la pct. f este menționat comisionul de urmărire riscuri de 75,60 RON/lunar, definit la clauza 3.8 (C.G.), ambele ", care se calculează prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului" și se achită lunar, fără însă a fi definite și justificate printr-o contraprestație a băncii, rezultând astfel un dezechilibru major, în sensul art. 4, pct. 1 și 2 din Legea 193/2000, între drepturile și obligațiile părților.

Mai arată reclamanții că la momentul încheierii contractului erau în vigoare și art. 9 si 10 din OG 21/1992, în baza cărora " agenții economici sunt obligați să pună pe piață numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relațiile cu consumatorii și să nu folosească practici comerciale abuzive.", iar consumatorul are" libertatea de a lua decizii la achiziționarea de produse și servicii, fără a li se impune în contracte clauze abuzive sau care pot favoriza folosirea unor practici comerciale abuzive în vânzare, de natură a influența opțiunea acestora.

De asemenea, în 2010, cu ocazia implementării OUG 50/2010 pârâta a inclus cuantumul comisionului de urmărire riscuri în cel al comisionului de administrare și a introdus prin redenumire un cost nou - comision de administrare credit, prin aplicarea ilegală a art. 36, care indica limitativ comisioanele ce pot fi percepute, cele neprevăzute de lege trebuiau eliminate nu cosmetizate, tehnic este vorba de un comision nou, "de administrare credit", cel inițial se numea "de administrare", fără să se indice obiectul administrării și cu un alt cuantum.

Reclamanții și-au întemeiat în drept acțiunea pe disp. art. 1, 4, 6, 14 din Legea 193/2000 republicată și modificată și pct. 1, lit. a,b,e,g din Anexa la Legea 193/2000, OG 21/1992, art. 1, 27 lit. a, b și d art. 8, art.45 din L 296/2004 republicată în 2008, art. 5, art.948 pct.3 si 4, 964, 966, 1073-1075 Cod Civ 1864 și Directivele 1993/13/CEE.

În probațiunea, reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri, relații de la pârâtă pentru depunerea documentației precontractuale de negociere, a actul adițional implementat tacit și expertiză contabilă.

S-au depus la dosar copii după următoarele înscrisuri : contract de credit bancar nr. 2019/26.09.2006, grafic de rambursare, cerere de credit persoane fizice.

Acțiunea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru pentru capătul cinci al cererii, potrivit prevederilor art.27 din OUG nr.80/2013, celelalte capete de cerere fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 lit. f din OUG nr.80/2013.

P___ întâmpinarea formulată în cauză pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea acestei poziții procesuale, pârâta a arătat, în esență, că odată cu încheierea contractului, s-a prevăzut o dobândă revizuibilă semestrial care se calcula prin raportare la dobânda de referință revizuibilă semestrial și la care se mai adăuga o marjă fixă, exprimată în puncte procentuale, dobândă curentă cunoscută de către reclamanți, agreată și aleasă de către aceștia din multitudinea de produse practicate de B__, dar și de alte bănci, iar caracteristicile ei au fost cunoscute încă de la data formulării cererii de credit.

P___ actul adițional încheiat la data de 20.09.2010 de aliniere la OUG nr. 50/2010, clauza privind variația dobânzii s-a modificat după cum urmează: „Dobânda curentă aplicabilă creditului în sold la data intrării în vigoare a prezentului Act adițional, în perioadele de dobândă variabilă, se calculează în funcție de cotația indicelui de referință independent, ROBOR la 6 luni, la care se adaugă 10,98 puncte procentuale marjă pe an. Valoarea marjei de mai sus este formată din diferența dintre dobânda de referință B__ administrată - variabilă - revizuibilă semestrial percepută de Bancă conform prevederilor din Contract și indicele ROBOR la care se adaugă marja fixă prevăzută în Contract. Marja astfel rezultată se va menține fixă pe toată perioada de creditare. "

Modalitatea de determinare a măriei fixe pe care a aplicat-o B__ a avut la bază îndrumarea ANPC, autoritate de control în materie, care a confirmat legalitatea dobânzilor
practicate de bancă anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010 și, de maximă
importanță, a statuat inadmisibilitatea intervenției unui terț în determinarea prețului creditului, adică a dobânzii.

Ulterior, la data de 22 februarie 2011, B__ a denunțat acest act adițional și a revenit, cel puțin formal teoretic, la formula de calcul prevăzută în contractul de credit inițial, totuși, aceasta a menținut variația dobânzii exclusiv în funcție de indicele: ROBOR.

Clauzele contractuale criticate de reclamanți sunt conforme dispozițiilor legale în materie, astfel încât pretențiile învederate capetele 1 și 3 ale cererii introductive sunt profund netemeinice și nu pot face obiectul analizei instanței în privința aprecierii caracterului abuziv, prin raportare la disp. art. 4 alin.(6) din Legea nr. 193/2000, având în vedere că legiuitorul a instituit o excepție de la posibilitatea evaluării naturii clauzelor din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, iar pentru aplicarea acestei excepții este necesară întrunirea cumulativă a două cerințe și anume : clauzele analizate să se refere la elemente ce fac parte din structura de costuri ce reprezintă și definesc obiectul principal al contractului și redactarea clauzei într-un limbaj ușor inteligibil.

În ce privește elementele care fac obiectul principal al contractului, CJUE a reținut în cauza C-xxxxx, că o clauză intră în sfera obiectului principal al contractului, dacă aceasta are caracter esențial, revenind, instanței de judecată să analizeze dacă pretinsa clauză are, în contractul analizat, caracter esențial.

Dobânda este elementul esențial care, alături de celelalte costuri (comision de administrare, de urmărire riscuri etc), face parte din D__, prețul total al creditului, care rezultă inclusiv din prevederile art. 6 din contractului de credit bancar.

D__ reprezintă elementul esențial ce sintetizează toate costurile datorate în schimbul creditului și reprezintă elementul hotărâtor în funcție de care se formează opțiunea consumatorului pentru un anumit produs de creditare și pentru o anumită instituție de credit, iar acest element a fost cunoscut de reclamanți încă dinaintea încheierii contractului.

Așa cum a statuat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-76/10 Pohotovost vs Zveta Korckovska : „informarea consumatorului asupra costului global al creditului, sub forma unei dobânzi calculate potrivit unei formule matematice unice, are, așadar, o importanță esențială. Pe de o parte, aceasta informație (,.,.) contribuie la transparența contractului, în sensul că permite consumatorului să compare ofertele de creditare. Pe de altă parte, ea permite consumatorului sa aprecieze întinderea obligației sale” (Cauza Cofinoga).

Interpretând per a contrario susținerea CJUE conform căreia: „lipsa menționării D__ în contractul de credit (..) poate fi un element decisiv în cadrul analizei de către o instanță națională a aspectului dacă o clauză dintr-un contract de împrumut, referitoare la costul acestuia, în care nu figurează o asemenea mențiune, este redactată în mod clar și inteligibil, în sensul articolului 4 din Directiva 93/13 ", se ajunge, în mod logic și indubitabil, la concluzia că prezentarea dobânzii sub forma unei cifre în contractul de credit, a unei sume lunare de plată în scadențarul atașat acestuia, precum și includerea acestui cost în D__ reprezintă o modalitate clară si inteligibilă de redactare a prevederilor contractuale care reglementează acest cost.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv redactarea clauzei într-un limbaj
ușor inteligibil, aceasta presupune: pe de-o parte, utilizarea unor criterii obiective, care țin de acuratețea limbajului, iar pe de altă parte, criterii subiective, care țin de percepția și nivelul de înțelegere al consumatorului, în funcție de experiența lui și gradul de implicare în relația cu banca.

Examinând clauzele în discuție, din punct de vedere obiectiv, sub aspectul acurateței limbajului, ca premisă a înțelegerii mesajului transmis, se remarcă faptul că acestea sunt redactate într-un limbaj inteligibil, ușor accesibile pentru orice consumator cu aptitudini medii de informare, în sensul că nu sunt utilizați termeni echivoci de natură să genereze confuzii sau să distorsioneze înțelesul clauzelor, iar în contract au fost inserate comisioanele în mod transparent, fiind prevăzute atât cu o valoare fixă și ca procent din valoarea creditului acordat astfel încât reclamanții au avut posibilitatea clară de a le cunoaște.

În subsidiar, în măsura în care instanța va aprecia că nu este exclusă analizarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare, pârâta învederează netemeinicia acțiunii și neîndeplinirea condițiilor prev. de art.4 al.1 din Legea nr.193/2000, pentru calificarea clauzelor ca fiind abuzive, respectiv : clauza să nu fi avut caracter negociabil; clauza să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; să fie contrară cerințelor bunei – credințe.

Astfel, în ceea ce privește prima condiție, aceasta trebuie analizată
din perspectiva dispozițiilor art. 4 alin. (2) din lege, care stabilește că: „ O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv."

Din cuprinsul acestor dispoziții legale rezultă că lipsa caracterului negociat al unei clauze contractuale nu presupune că aceasta nu a fost negociată în concret, ci presupune că nu a existat, din punct de vedere obiectiv, posibilitatea unei astfel de negocieri, având în vedere
specificul pe care negocierea îl presupune, prin ipoteză, în cazul contractelor preformulate.
Legiuitorul nu a considerat ca fiind abuzivă orice clauză contractuală inserată într-un contract
preformulat, pentru că o astfel de deducție ar însemna să calificăm ca abuziv orice contract
preformulat, ceea ce vine în contradicție cu legea.

Ori, B__ a oferit reclamanților posibilitatea de negociere, situație care rezultă din prevederile finale ale contractului de credit bancar încheiat de reclamant, prevedere ce conține o recunoaștere din partea acestuia cu privire la corecta și deplina înțelegere a clauzelor contractuale: "P___ semnarea prezentului contract, declar că am citit, înțeles și mi-au fost explicate clauzele acestuia, pe care mi le însușesc în întregime.", precum și din împrejurarea că, la acel moment, în portofoliul de Credite al B__ existau și produse a căror structură de dobândă diferită.

In ceea ce privește condiția privind producerea unui dezechilibru semnificativ între
drepturile și obligațiile părților, contrar cerinței bunei credințe, nu este îndeplinită, motivat de faptul că dezechilibrul semnificativ nu este și nu poate fi apreciat din perspectiva cuantumului dobânzii, aceasta făcând parte din prețul contractului, nesupus cenzurii vreunui terț, fie el și instanță de judecată, dezechilibrul se referă la caracterul justificat sau nu al elementelor în
funcție de care poate opera modificarea dobânzii.

Cu alte cuvinte, instanța are de verificat dacă, în concret, clauzele inserate în contract sunt sau nu legitime, îndreptățesc banca în mod obiectiv să modifice cuantumul dobânzii și să perceapă comisioanele criticate prin cererea de chemare în judecată.

De asemenea, este esențial de reținut faptul că toate comisioanele au fost exprimate și în valoare absolută astfel încât reclamanții aveau o reprezentare clară a tuturor condițiilor și costurilor de creditare. Nici în raport cu circumstanțele concrete nu poate fi identificat vreun dezechilibru semnificativ. Clauzele analizate nu sunt abuzive din perspectiva prevederilor, legale și nu au produs nici un dezechilibru semnificativ.

A mai arătat pârâta că este legală și clauza contractuală prevăzută la art. 9 lit. c) din contractul de credit privind plata unui comision de administrare credit impunându-se, astfel, respingerea solicitării reclamanților referitoare la constatarea caracterului abuziv al acesteia, cu motivarea că însăși OUG nr. 50/2010 permite perceperea comisionului de administrare la o valoare fixă, nu este nimic abuziv nici în perceperea comisionului de administrare, care, chiar dacă nu este definit expres, nu poate fi perceput decât pentru activitățile enumerate în lege, nici în stabilirea valorii fixe a acestuia, independent de formula de calcul care stă la baza calculării lui. Banca putea sau nu să indice această formulă de calcul, fără ca, în oricare dintre aceste variante, comisionul în sine să fie considerat abuziv, în ceea ce privește cuantumul efectiv al comisionului, acesta nu poate fi cenzurat de către instanță.

Pârâta apreciază ca netemeinic și capătul de cerere prin care reclamanții solicită constatarea caracterului abuziv și implicit, constatarea nulității absolute a clauzei privind comisionul de urmărire riscuri, clauză stipulată la art. 9 lit. f din contractul de credit raportat la art. 3.8 din Condițiile generale ale contractului de credit, precum si la art. 9 lit. f din actul adițional nr. xxxxxxxxxx/A din data de 28.05.2009, cu motivarea că prin încheierea actului adițional reclamanții au negociat direct inclusiv comisionul de urmărire riscuri pe care îl atacă prin prezenta cerere.

Aprecierea caracterului abuziv al acestei clauze este exceptată prin aplicarea art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, pentru motivele învederate prin întâmpinare cu privire la primul capăt de cerere din acțiunea reclamanților, astfel clauzele ce reglementează comisionul de urmărire riscuri fac parte din obiectul principal al contractului de credit, alături de dobândă și celelalte comisioane percepute, fiind redactate într-un limbaj ușor inteligibil reclamanților, nefiind îndeplinite nici cerințele cumulative impuse de către art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 pentru ca o clauză să poată fi considerată abuzivă, clauzele fiind negociate, neavând ca urmare crearea unui dezechilibru contractual în detrimentul reclamanților din reaua-credință a băncii.

Cu toate acestea, comisionul de urmărire riscuri este unul justificat și se percepe în mod uzual doar în ipoteza acordării creditelor fără garanții reale sau personale, credite care presupun un risc mai mare și este menit să acopere costul operațiunilor care implică gestiunea riscului de credit precum cele de colectare prematură și târzie realizate de către bancă sau de către societăți specializate asupra portofoliului de credite care înregistrează întârzieri la plata creditului.

Necesitatea introducerii acestui comision a fost impusă de condiții obiective având în vedere faptul că, anterior, practicile comune din sectorul financiar bancar în anii 2005-2007 permiteau B__ să-și asigure riscul pentru neplata portofoliului de credite fără garanții la societăți specializate, ulterior costul acestor operațiuni reflectându-se în prețul creditelor, ca urmare a faptului că pe piața asigurărilor s-a renunțat la acest tip de produse, B__ a fost nevoită să-și internalizeze riscul de neplată aferent portofoliului de credite, costul cu acest risc fiind în continuare reflectat în prețul creditului, de această dată sub forma acestui comision.

În concluzie, comisionul de urmărire riscuri s-a concretizat în costuri certe ale unor activități pe care B__ le-a desfășurat pe toată perioada creditului, a avut un cuantum cert, exprimat în mod clar și inteligibil încă de la momentul încheierii contractului și a fost într-un cuantum rezonabil ca urmare a stabilirii sale proporționale cu valoarea creditului, nefiind vorba despre crearea unui dezechilibru între părțile contractante din reaua-credință a băncii.

În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită să constate faptul că reclamanții nu au acceptat tacit actul adițional de implementare a OUG nr. 50/2010, pârâta solicită instanței să-l respingă ca neîntemeiat, întrucât reclamanții nu dovedesc în niciun fel. faptul că ar fi făcut demersuri în vederea negocierii sau refuzului încheierii acestui act adițional.

De asemenea, pârâta consideră că pretențiile reclamanților de restituire a sumelor încasate în temeiul clauzelor având un presupus caracter abuziv, calculate de la încheierea contractului și până la data introducerii acțiunii, precum si a tuturor sumelor ce vor fi achitate cu aceste titluri până la executarea silită a hotărârii, actualizate cu dobânda legală de la data fiecărei plăti, sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca rezultat al respingerii capetelor de cerere anterioare, față de care au caracter accesoriu.

Întâmpinarea nu a fost întemeiată în drept.

În probațiunea, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu reclamanților și orice alte probe a căror necesitate va rezulta din dezbateri.

La întâmpinare au fost anexate copii conforme după următoarele înscrisuri : actul adițional nr. 2019 din data de 26.09.2006 la contractul de credit bancar; notificarea B__ din data de 21.02.2011 și confirmarea de primire a acesteia; decizia Î.C.C.J. nr.12/17.01.2012; documente emise de B__ privind evoluția dobânzii de referință variabilă, document emis de B__ privind serviciile prestate de către bancă ce intră în componența comisioanelor aplicabile creditelor, adresa ANPC nr.1048/29.07.2010, broșuri de informare privind produsele de creditare practicate de bancă și informațiile privind structurile de costuri.

Instanța a admis proba cu înscrisurile depuse la dosar pentru toate părțile și a respins cererea reclamanților de efectuare a unei expertize contabile, ca nerelevantă cauzei, având în vedere dispozițiile contractuale și petitele cu care a fost investită.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

P___ contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2019 din data de 26.09.2006 încheiat de reclamanți cu pârâta Banca Comercială Română S.A., aceasta din urmă le-a acordat un credit în valoare de 27.000 lei cu dobândă curentă de 10,5 % pe an, revizuibilă semestrial, la care se adaugă 2,00 p.p., conform art.5 condiții speciale de contract, pe o perioadă de 120 luni.

Potrivit art.9 pct. c și f din „condiții speciale” și secțiunii 3, pct.3.8 din condițiile generale ale contractului printre costurile creditului, pentru punerea la dispoziție a creditului, au fost incluse un comision de administrare de 13,50 RON lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat și un comision de urmărire riscuri de 75,60 lei lunar, reprezentând un procent de 0,28 % din valoarea creditului contractat, pe care clientul trebuie să-l achite integral odată cu rata de credit și dobânda.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâta a întocmit un plan de rambursare a creditului în care sunt evidențiate sumele datorate lunar cu titlu de comision de administrare de 13,50 RON și comision de urmărire riscuri de 75,60 lei.

În art.3.7 condiții generale din contract s-a stipulat posibilitatea băncii ca pe parcursul derulării creditului să modifice nivelul comisioanelor, în funcție de evoluția pieței financiar bancare(cu excepția comisionului de urmărire riscuri, de administrare și de rambursare anticipată), fără consimțământul împrumutatului

În conformitate cu dispozițiile art. 4 al.1 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Referitor la clauzele care nu au fost negociate direct cu consumatorul - în conformitate cu disp. art.4 al.2 din Legea nr. 193/2000- care a transpus Directiva 93/13/CEE - acestea sunt definite ca fiind clauzele care au fost stabilite fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura lor, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

În speță, contractul de credit încheiat între părți, este un contract standard, preformulat, cu clauze prestabilite de împrumutător prin condiții generale, aspectele particulare vizând doar cuantumul sumei împrumutate, al accesoriilor acestei sume, dobândă și comisioane, termenul împrumutului.

Caracterul de contract de adeziune al convenției de credit rezultă din faptul că această convenție are un conținut standardizat, concretizat în condițiile generale, care prevăd perceperea comisionului de urmărire riscuri și care sunt aceleași pentru toate contractele similare încheiate cu alți consumatori.

Deși pârâta susține că prevederile din contract referitoare la perceperea unui comision de administrare și de urmărire riscuri alături de dobândă și celelalte comisioane aplicate, face parte din D__, prețul total al creditului, care reprezintă elementul esențial ce sintetizează toate costurile datorate în schimbul creditului și reprezintă elementul hotărâtor în funcție de care se formează opțiunea consumatorului pentru un anumit produs de creditare, instanța constată că aceste susțineri sunt neîntemeiate, întrucât în cuprinsul condițiilor speciale nu este prevăzut decât cuantumul acestor comisioane, fără nici o stipulație referitoare la modalitatea de stabilire a procentului lor sau la condițiile perceperii acestora.

Potrivit art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000, dacă un comerciant pretinde că o clauză standard pre-formulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Ori, în cauză pârâta, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000, nu a probat în nici un mod că ar fi negociat cu reclamanții clauzele convenției de împrumut, astfel încât în privința clauzelor contestate(comision de administrare și de urmărire riscuri) sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin.1 și 2 din Legea nr.193/2000, întrucât nu au fost negociate direct cu reclamanții, ci prestabilite prin condițiile generale redactate de pârâtă și preluate apoi în condițiile speciale ale contractului.

In ceea ce privește caracterul abuziv al clauzelor contestate, acesta este analizat prin prisma art. 4 alin. 1, 2 și a anexei la Legea nr. 193/2000, în care sunt redate cu titlu exemplificativ clauzele calificate de legiuitor ca fiind abuzive.

Potrivit disp. art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză care nu a fost negociată direct este considerată abuzivă în măsura în care, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi contractuale, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

In ceea ce privește cerința referitoare la crearea unui dezechilibru între drepturile și obligațiile părților ca urmare a includerii în contract a unor clauze nenegociate referitoare la comisionul de administrare și de urmărire riscuri, instanța constată că atâta vreme cât aceste clauze nu sunt clar definite în contract, se dă posibilitatea pârâtei de a le interpreta unilateral și, pe cale de consecință, se creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.

De asemenea, art.3.7 din contract, condiții generale, dă posibilitatea băncii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor(cu excepția comisionului de urmărire riscuri, de administrare și de rambursare anticipată) fără consimțământul împrumutatului, situație față de care, pentru aceleași considerente arătate mai sus, instanța constată că și acest articol intră sub incidența art. 4 alin.1 și 2 din Legea nr.193/2000.

Distinct de aceste aspecte, din cuprinsul clauzelor menționate nu rezultă în mod concret riscurile pe care le-ar putea suporta pârâta, nu se indică modul în care au fost cuantificate aceste riscuri în privința creditului acordat, iar motivația perceperii ”pentru punerea la dispoziție a creditului” este una generică și ambiguă, ceea ce contravine prevederilor art.1 alin. 1 din Legea nr.193/2000, potrivit cărora clauzele contractuale trebuie să fie clare, fără echivoc, iar înțelegerea lor nu trebuie să necesite cunoștințe de specialitate. În concluzie, pentru considerentele arătate, clauzele în discuție se impun a fi calificate ca fiind abuzive și prin prisma disp. art. 1 alin. 1, coroborat cu art. 1 lit. g din anexa la Legea nr.193/2000, întrucât nu au un conținut definit și, ca atare, pot fi modificate și interpretate în mod unilateral de pârâtă.

De asemenea, dezechilibrul creat în privința drepturilor și obligațiilor părților prin perceperea acestor comisioane rezultă și din faptul că nu au o justificare obiectivă, respectiv nu au corespondent într-o contraprestație a împrumutătorului.

Astfel, în situația în care împrumutatul își îndeplinește în totalitate obligațiile contractuale, pârâta nu suportă nici un risc iar în această situație reținerea sumelor percepute cu titlul de comision de urmărire riscuri nu are nici o justificare și dă posibilitatea doar pentru pârâtă să beneficieze de avantaje care nu au corespondent într-o contraprestație din partea sa, dezechilibrul contractual fiind astfel evident.

P___ anexa la Legea nr. 193/2000, lit. r sunt calificate ca fiind abuzive acele clauze care permit comerciantului obținerea unor sume de bani de la consumator în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator în cazul neexecutării contractului de către comerciant.

P___ urmare, în situația în care în accepțiunea pârâtei încasarea comisionului de urmărire riscuri este justificată ca o compensație pentru posibilele riscuri generate de neexecutarea obligațiilor contractuale ce le revin reclamanților, clauza referitoare la acest comision este abuzivă și prin prisma prevederilor art. 1 lit.r din anexa la Legea nr.193/2000 din moment ce ea nu cuprinde și o obligație corelativă a pârâtei de restituire a comisionului astfel perceput în măsura în care neexecutarea nu se produce.

Pentru aceste considerente, instanța constată că în cauză este îndeplinită și condiția impusă de art.4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 întrucât, dezechilibrul prestațiilor contractuale ca urmare a perceperii comisionului de urmărire riscuri este unul semnificativ, dată fiind, conform graficelor de rambursare, valoarea totală a sumelor percepute de pârâtă cu acest titlu pe perioada de derulare a contractului.

Principiul forței obligatorii a contractului vizează, așa cum rezultă explicit din dispozițiile art. 969 cod civil de la 1864, convențiile legal făcute, adică acele convenții încheiate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data realizării acordului de voință.

Ori, în speță, Legea nr.193/2000 prin art. 1 alin. 3 interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Pe cale de consecință, pentru toate argumentele prezentate mai sus, instanța constată că nerespectarea dispozițiilor imperative de ordine publică ale art. 4 din Legea 193/2000 atrage nulitatea absolută a clauzei abuzive, până la o limită ce poate fi apreciată rezonabilă în raport cu prejudiciul cauzat.

Această sancțiune deși are caracter virtual rezultă în mod neîndoielnic atât din modul în care a fost redactată dispoziția legală, cât și din rațiunea și scopul acesteia.

Astfel, Legea 193/2000 a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva CEE 93/13/5.04.1993 și în acest fel România și-a asumat obligația aplicării efective în raporturile inter - individuale a legislației comunitare, sens în care numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, respectiv acela de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.

Din contextul celor expuse rezultă că restituirea sumelor percepute pe baza clauzelor declarate ca abuzive reprezintă o cuantificare a daunelor interese suferite de către reclamanți iar menținerea acestor sume în patrimoniul băncii ar crea pentru aceasta o îmbogățire fără just temei.

Pentru aceste considerente instanța va constata existența clauzelor abuzive (și implicit nulitatea absolută a acestora), cuprinse în art. 9 pct. c și f „condiții speciale” și 3.8 și 3.9 „condiții generale” privind comisionul de administrare și de urmărire riscuri din convenția de credit nr. 2019/26.09.2006 și art. 3.7 „condiții generale” din aceeași convenție privind modificarea unilaterală a nivelului comisioanelor și dispune eliminarea lor din contract și din graficul de rambursare anexă la acesta.

P___ actul adițional la contractul de credit nr. 2019/26.09.2006, filele nr. 54 – 61 dosar, implementat în baza OUG nr.50/2010, neînsușit de reclamanți, la art. 7, pârâta a prevăzut un comision lunar de administrare credit în valoare de 89,10 Ron, reprezentând însumarea comisioanelor lunare prevăzute în contractul de credit încheiat între împrumutat și bancă.

Cu alte cuvinte, instanța constată că pârâta a redenumit comisionul de administrare și comisionul de urmărire riscuri în „comision de administrare credit”, care nu reprezintă costuri impuse de legislație (OUG nr.50/2010), de natură să atragă aplicabilitatea art. 40 al. 3 din OG 50/2010.

Astfel, art. 36 al. 1 din OUG nr.50/2010 restrânge sfera comisioanelor ce pot fi percepute, între care nu figurează comisionul de administrare și cel de urmărire riscuri, astfel încât pârâta trebuia să le elimine și nu să le însumeze și să le redenumească.

De altfel, definiția dată comisionului de administrare credit prin art. 36 al. 3 din OUG nr.50/2010 nu corespunde cu definiția dată de pârâtă în actul adițional, iar în lipsa unei definiții a comisionului, acesta apare ca un cost nou, neimpus de OUG nr.50/2010 și ca atare nul de drept, conform dispozițiilor art. 95 alin.4 din acest act normativ.

Față de aceste considerente, instanța va constata că reclamanții nu au acceptat tacit actul adițional implementat de pârâtă în baza OUG nr. 50/2010, cu privire la introducerea comisionului lunar de administrare credit.

Având în vedere efectul retroactiv pe care îl produce nulitatea absolută, în temeiul art. 14 din Legea nr. 193/2000 rap. la art. 998 cod civil, instanța va dispune repunerea părților în situația anterioară și, pe cale de consecință, va obliga pârâta să restituie reclamanților sumele încasate în baza convenției de credit nr. 2019/26.09.2006 și actul adițional la aceasta cu titlul de comision de administrare și de urmărire riscuri, actualizate cu dobânda legală, începând cu data încheierii contractului de credit și până în prezent precum și a tuturor sumelor ce se vor achita cu aceste titluri până la executarea silită a hotărârii.

Cu privire la clauzele contractuale prev. de art.5, 7 și 8 din Condițiile speciale și de art. 2.10 d din Condițiile generale ale contractului de credit nr. 2019/26.09.2006 privind dobânda, instanța reține următoarele:

În contractul de credit nr. 2019/26.09.2006 s-a prevăzut la art. 5 o dobândă curentă de 10,5 % pe an, revizuibilă semestrial, la care se adaugă 2,00 p.p., care se menține constantă pe toată perioada de creditare cu excepția prevăzută la punctul 7 și 8 din contract.

Astfel, potrivit art. 7, din contractul de credit nr. 2019/26.09.2006 nivelul dobânzii curente va rămâne de 10,5 % pe an în situația în care împrumutatul nu înregistrează restanțe sau dacă acestea sunt de până la 7 zile inclusiv, în situația în care împrumutatul înregistrează restanțe între 8 și 30 de zile, dobânda curentă este de 10, 5 % pe an, la care se adaugă 1 p.p., iar în situația în care împrumutatul înregistrează restanțe peste 31 de zile, dobânda curentă este de 10, 5 % pe an, la care se adaugă 3 p.p.

La art.8 din contract, în cazul creditelor restante s-a stipulat o dobândă majorată în funcție de serviciul datoriei, până la 30 de zile și peste 31 de zile inclusiv, dobânda curentă înscrisă la art.5 de 10,5 % pe an, la care se adaugă 7p.p., iar la art.2.10.d condiții generale s-a stipulat posibilitatea băncii de a modifica dobânda de referință revizuibilă semestrial în funcție de costul resurselor de creditare doar la anumite date din an(indicate în mod expres) la soldul creditului existent.

În speță se invocă de către reclamanți caracterul abuziv și implicit nulitatea absolută a acestor clauze, prin prisma prevederilor art.1, 4 și art.1 lit.a Anexă din Legea nr.193/2000.

Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193 din 6 noiembrie 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Contrar susținerilor pârâtei, instanța apreciază că prevederile contractuale în discuție pot face obiectul controlului caracterului abuziv din perspectiva Legii nr.193/2000 și față de jurisprudența Curții Europene de Justiție C-484/2008 Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, reținută și în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.950/2013, potrivit căreia „dispozițiile art. 4 alin. (2) și art. 8 din Directiva nr. 93/13/CEE trebuie interpretate, în sensul că nu se opun unei reglementări care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil".

P___ urmare, instanțele au dreptul să examineze caracterul abuziv al clauzelor privind prețul, chiar dacă acestea sunt redactate în mod clar și inteligibil.

Legea 193/2000 - în anexă, la pct. 1 lit. a) - stabilește expres interzicerea variației dobânzii fără un motiv întemeiat prevăzut în contract și permite variații ale dobânzii însă aceste variații trebuie să aibă o justificare contractuală.

În cauză, variațiile dobânzii curente prevăzute de art. 7, 8 din contractul de credit nu depind de un element extern acordului de voință al părților sau de decizia unilaterală a băncii ca urmare a activării vreunei clauze de impreviziune ci doar de comportamentul consumatorului în legătură cu executarea obligațiilor ce decurg din contractul de credit.

P___ urmare, consumatorul cunoaște încă de la încheierea contractului de credit că pentru împrumutul pus la dispoziție de către bancă i se va percepe o dobândă curentă în cuantum de 10,5 % pe an, revizuibilă semestrial, care însă poate crește în funcție de modul în care acesta înțelege să-și execute obligațiile contractuale.

Distinct de acest aspect, instanța constată că modificările dobânzii curente prevăzute de art. 7,8 din contractul de credit sunt exprimate într-un limbaj clar și inteligibil, astfel încât consumatorul, în speță reclamanții, aveau posibilitatea la momentul încheierii și semnării contractului să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă ca urmare a conduitei sale contractuale.

Cu alte cuvinte, atâta vreme cât părțile de comun acord au stipulat condițiile concrete în care intervine modificarea dobânzii curente și care țin de conduita contractuală a împrumutaților, instanța constată că nu se poate reține incidența unor clauze abuzive prin prisma dreptului comerciantului de a modifica în mod unilateral aceste clauze analizate, fără să aibă un motiv specificat în mod concret în contract și acceptat de consumator.

Pentru aceste considerente, instanța constată că art.5, 7, 8 din condițiile speciale și art.2.10.d condiții generale la contractul de credit nr.2019/26.09.2006 nu reprezintă clauze abuzive și, pe cale de consecință, va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

În baza art. 451 al.1 și art. 453 al.2 Cod procedură civilă, față de soluția pronunțată, de admitere în parte a acțiunii, instanța va obligă pârâta să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în limita sumei de 1.000 lei justificată cu parte onorariu avocat conform chitanței nr.328 din 17.12.2015.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite, în parte, acțiunea civilă având ca obiect „restabilirea echilibrului contractual”, formulată de reclamanții S____ E____, CNP xxxxxxxxxxxxx si S____ E______, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliu procesual ales la Avocat R____ R_____, Vatra Dornei, ____________________, în contradictoriu cu pârâta Banca Comercială Română SA, prin Sucursala Vatra Dornei, cu sediul în București, __________________________. 5, sect. 3, CUI xxxxxx și, în consecință :

Constată existența clauzelor abuzive (și implicit nulitatea absolută a acestora), cuprinse în art. 9 pct. c și f „condiții speciale” și 3.8 și 3.9 „condiții generale” privind comisionul de administrare și de urmărire riscuri din convenția de credit nr. 2019/26.09.2006 și art. 3.7 „condiții generale” din aceeași convenție privind modificarea unilaterală a nivelului comisioanelor și dispune eliminarea lor din contract și din graficul de rambursare anexă la acesta.

Constată că reclamanții nu au acceptat tacit actul adițional implementat de pârâtă în baza OUG nr.50/2010 cu privire la introducerea comisionului lunar de administrare credit și modificare a cuantumului dobânzii.

Dispune repunerea părților în situația anterioară, sens în care obligă pârâta să restituie reclamanților sumele încasate în baza convenției de credit nr. 2019/26.09.2006 și actul adițional la aceasta cu titlul de comision de administrare și de urmărire riscuri, actualizate cu dobânda legală, începând cu data încheierii contractului de credit și până în prezent precum și a tuturor sumelor ce se vor achita cu aceste titluri până la executarea silită a hotărârii.

Respinge celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.

Obligă pârâta să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în limita sumei de 1.000 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Vatra Dornei.

Pronunțată în ședința publică de la 7 ianuarie 2016.

Președinte, Grefier,

F______ M_____ M____ Ț_______

Red. M.F.

Tehnored. M.F./M.T.

Ex.5/27.01.2016