Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX- restabilirea echilibrului contractual –

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA VATRA DORNEI

JUDEȚUL SUCEAVA

Sentința civilă nr.6

Ședința publică din 7 ianuarie 2016

Președinte : F______ M_____

Grefier : M____ Ț_______

Pe rol, se află pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect „restabilirea echilibrului contractual”, formulată de reclamanții R___ F______ Oltița și R___ Doruț, în contradictoriu cu pârâta Banca Comercială Română SA București – prin sucursala Vatra Dornei.

Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților pe fond au avut loc în ședința publică din 17 decembrie 2015, susținerile acestora fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, în baza art.396 al. 1 Cod proc. civilă, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 29 decembrie 2015 și apoi pentru data de astăzi, în baza aceluiași temei legal, din lipsă de timp pentru deliberare.

După deliberare,

J U D E C Ă T O R I A :

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.08.2015, sub nr.XXXXXXXXXXXXX reclamanții R___ F______ și R___ Doruț au chemat în judecată pe pârâta Banca Comercială Română SA București – prin sucursala Vatra Dornei, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța :

- să constate caracterul abuziv și implicit nulitatea absolută parțială (cauză ilicită) a contractului nr. xxxxxxxxxx/14.12.2007, modificat prin AA xxxxxxxxxxA/28.05.2009, cu privire la clauzele 9 pct. c și f (C.S) si 3.7 al. 1 și 3.8 (C.G) - comisionul de administrare și de urmărire riscuri și să dispuneți eliminarea lor din contract;

- obligarea pârâtei la restituirea ratelor însumate de 2862,72 RON (159,04 x 18 luni ) achitate cu titlu de comision urmărire riscuri (130,64 ron/lună x 18 rate) și cu titlu de comision de administrare (28,40 ron/lună x 18 rate), sume calculate pe baza graficului de rambursare, de la încheierea contractului și până la data AA- 28.05.2009, actualizate cu dobânda legală de la data fiecărei plăți;

- să constate caracterul abuziv și implicit nulitatea absolută parțială (cauză ilicită ) a actului adițional nr. xxxxxxxxxx A / 28.05.2009, cu privire la clauzele 9 pct. c și f și 21 - comisionul de administrare cont credit, de urmărire riscuri și să dispuneți eliminarea lor din contract;

- obligarea pârâtei la restituirea ratelor însumate de 2886 EUR, achitate cu titlu de comision urmărire riscuri (31,61 EUR/lună x 75 rate) și cu titlu de comision de administrare cont credit (6,87 EUR/lună x 75 rate), sume calculate pe baza graficului de rambursare, de la data AA- 28.05.2009 și până la introducerea acțiunii, precum și a tuturor sumelor ce vor fi fost achitate cu aceste titluri până la executarea silită a hotărârii, actualizate cu dobânda legală de la data fiecărei plăți;

- să constate că reclamanții nu au acceptat tacit actul adițional implementat în baza OUG 50/2010, prin care pârâta a inclus cuantumul comisionului de urmărire riscuri în cel al comisionului de administrare și a introdus prin redenumire un cost nou - comision de administrare credit.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat, în esență, că prin contractul de credit nr. xxxxxxxxxx/14.12.2007 au obținut un împrumut bancar de nevoi personale în RON, iar la clauza 9 (C.S.) se prevede o listă de comisioane, dintre care la pct. c se află comisionul de administrare, fără să se precizeze obiectul administrării și nici o definiție (pct. 3.7, 3.8 C.G), iar la pct. f este menționat comisionul de urmărire riscuri, indicat la clauza 3.8 (C.G.), ambele "se calculează prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului" și se achită lunar, fără însă a fi definite și justificate printr-o contraprestație a băncii, astfel încât costurile pot fi oricând modificate de bancă după bunul plac, fără a exista un motiv întemeiat prevăzut în contract.

Din aceste clauze rezultă un dezechilibru major, în sensul art. 4, pct. 1 și 2 din Legea 193/2000, între drepturile și obligațiile părților, în contextul în care, în lipsa elementelor clare ale variației dobânzii și comisioanelor, în lipsa definiției acestora, a scopului perceperii și a contraserviciului oferit de bancă în schimbul sumelor, fiind în prezența unor clauze care dau dreptul pârâtei să modifice sau să interpreteze clauze contractuale unilateral, fără consimțământul reclamanților și fără a exista o motivație întemeiată prevăzută în contract, (art. 1 lit. a ,b, g Anexa la Legea 193/2000).

La momentul încheierii contractului erau în vigoare și art. 9 si 10 din OG 21/1992, în baza cărora: "agenții economici sunt obligați să pună pe piață numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relațiile cu consumatorii și să nu folosească practici comerciale abuzive", iar consumatorul are" libertatea de a lua decizii la achiziționarea de produse și servicii, fără a li se impune în contracte clauze abuzive sau care pot favoriza folosirea unor practici comerciale abuzive în vânzare, de natură a influența opțiunea acestora.

De asemenea, cu ocazia încheierii actului adițional din anul 2009 creditul s-a transformat în Euro și s-au introdus comisioane noi, pct. 9 g (CS), comision de administrare lunară cont curent activ de 1,75 RON, iar comisionul de administrare inițial de la pct. 9 c (CS) s-a redenumit comision de administrare cont credit, astfel pârâta încasează două costuri pentru același serviciu, fără a exista o definiție și o justificare a celor două costuri pentru un singur serviciu.

P___ același act adițional s-a introdus punctul 21 la condițiile speciale, punct în baza căruia banca poate să modifice costurile oricând, în condiții bancare care nu se justifică, riscul valutar și riscul de rată a dobânzii fiind suportat de către consumator și nu de bancă, iar creșterea costului creditului provenind din comisioane și cheltuieli privind administrarea creditului sunt acoperite deja de cele două comisioane de administrare cont credit și cont curent activ

În anul 2010, cu ocazia implementării OUG nr.50/2010, pârâta a inclus cuantumul comisionului de urmărire riscuri în cel al comisionului de administrare și a introdus prin redenumire un cost nou - comision de administrare credit, prin aplicarea ilegală a art. 36, care indica limitativ comisioanele ce pot fi percepute, cele neprevăzute de lege trebuiau eliminate nu cosmetizate, tehnic este vorba de un comision nou, "de administrare credit", cel inițial se numea "de administrare", fără să se indice obiectul administrării și cu un alt cuantum

Reclamanții și-au întemeiat în drept acțiunea pe disp. art. 1, 4, 6, 14 din Legea nr.193/2000 republicată și modificată și pct. 1, lit. a, b, e, g din Anexa la Legea nr.193/2000, OG nr.21/1992, art. 1, 27 lit. a, b și d art. 8, art.45 din Legea nr.296/2004 republicată în 2008, art. 5, 948 pct.3 si 4, 964, 966, 1073-1075 Cod Civ de la 1864 și Directivele 1993/13/CEE.

În probațiunea, reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri, relații de la pârâtă pentru depunerea documentației precontractuale de negociere și a actul adițional implementat tacit.

S-au depus la dosar copii după următoarele înscrisuri : contract de credit bancar nr. xxxxxxxxxx/14.12.2007, act adițional nr. xxxxxxxxxxA/28.05.2009, grafice de rambursare, polițe asigurare, cerere de credit persoane fizice, cărțile de identitate ale reclamanților.

Acțiunea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru pentru capătul cinci al cererii, potrivit prevederilor art.27 din OUG nr.80/2013, celelalte capete de cerere fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 lit. f din OUG nr.80/2013.

P___ întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că, în primul rând, actul adițional nr. xxxxxxxxxxA/28.05.2009 s-a încheiat la inițiativa reclamanților, pe baza negocierii părților, aspect ce transformă atât contractul inițial cât și actul adițional în contracte negociate și nu de adeziune, care ies din sfera de aplicare a Legii nr.193/2000, consecință confirmată de practica judiciară recentă a Î.C.C.J. prin Decizia nr.2359/24 iunie 2014.

În al doilea rând, reclamanții au calitatea de consumatori inițiali, aspect ce rezultă atât din negocierea și încheierea actului adițional, cât și din încheierea altor două contracte de credit cu B__(nr.1608/21.11.2007 și nr. 473/22.02.2006), bancă preferată de către aceștia față de instituțiile de credit care acționează pe piața relevantă din România.

Referitor la primul capăt de cerere din acțiunea reclamanților, prin care solicită să se constate caracterul abuziv și implicit nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de administrare stipulată la art. 9 pct. c din contract raportat la art.3.7. al.1 din C.G. ale contractului, precum și art.9 lit.c și art.21 din actul adițional, pârâta îl consideră neîntemeiat, întrucât nu pot fi considerate abuzive în temeiul art.4 al.6 din Legea nr.193/2000, care instituie o excepție de la analizarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale, iar pentru aplicarea acestei excepții este necesară întrunirea cumulativă a două cerințe și anume : clauzele analizate să se refere la elemente ce fac parte din structura de costuri ce reprezintă și definesc obiectul principal al contractului și redactarea clauzei într-un limbaj ușor inteligibil.

În speță, clauza atacată de reclamanți se referă la comisionul de administrare, care alături de dobândă și celelalte comisioane aplicate reprezintă o parte a costului principal și definitoriu al oricărui contract de credit, care este prin excelență un împrumut cu titlu oneros, iar sub aspectul acurateței limbajului, clauzele sunt redactate într-un limbaj ușor inteligibil, familiar chiar, în sensul că nu sunt utilizați termeni echivoci de natură să genereze confuzii sau să distorsioneze înțelesul acestora.

Noțiunea de „comision de administrare”, este ușor accesibilă pentru orice consumator cu aptitudini medii de informare, cu atât mai mult cu cât reclamanții aveau la data încheierii contractului de credit funcția de director, respectiv contabil în cadrul unei societăți.

În subsidiar, în măsura în care instanța va aprecia că nu este exclusă analizarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare, pârâta învederează netemeinicia acțiunii și neîndeplinirea condițiilor prev. de art.4 al.1 din Legea nr.193/2000, pentru calificarea clauzelor ca fiind abuzive, respectiv : clauza să nu fi avut caracter negociabil; clauza să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; să fie contrară cerințelor bunei – credințe.

Astfel, în ceea ce privește prima condiție, reclamanții nu au motivat și nici nu au dovedit că ar fi îndeplinită, iar pentru a fi considerată abuzivă, clauza trebuie să nu fi fost negociată și să producă un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorilor, din reaua – credință a băncii, ori B__ a oferit reclamanților posibilitatea de negociere în repetate rânduri, situație care rezultă din prevederile finale ale contractului de credit bancar încheiat, potrivit cărora : „prin semnarea prezentului contract, declar că am citit, înțeles și mi-au fost explicate clauzele acestuia, pe care mi le însușesc în întregime”.

Asumarea conștientă și deplină a ofertei de către clienți nu echivalează cu lipsa posibilității efective de negociere, dimpotrivă, informarea la care se referă teza citată, a avut drept scop tocmai corelarea intereselor celor două părți contractante, astfel încât reclamanții, cunoscând corect și pe deplin obligațiile potențial de asumat, să negocieze, dacă vor și apreciază că sunt necesare modificări, dacă nu își manifestă opțiunea în acest sens, o astfel de atitudine nu este imputabilă băncii, reclamanții neputând invoca un pretins caracter abuziv al clauzelor contractuale la trecerea a 8 ani de la data încheierii contractului.

De asemenea, actul adițional nr.xxxxxxxxxxA din data de 28.05.2009, rezultat al
negocierii dintre părți, demonstrează încă o dată disponibilitatea B__ de a veni în întâmpinarea nevoilor reclamanților prin negocierea cât mai avantajoasa a clauzelor contractului de credit atacat..

Referitor la a doua condiție privind producerea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerinței bunei credințe, nu este îndeplinită, întrucât comisioanele practicate de către bancă, inclusiv comisionul de administrare, este unul legal, perceput în conformitate cu prevederile legii, acest tip de comision nefăcând parte dintr-un sistem creat de către B__, comisionul de administrare, reprezintă un comision practicat pe piață de către bănci, având un scop precis determinat, și reglementat inclusiv de OUG nr. 50/2010.

Nu este îndeplinită nici condiția dezechilibrului semnificativ și a relei credințe a B__ între dreptul băncii de a percepe acest comision și obligația corelativă a împrumutatului, cu precizarea că dezechilibrul nu are în vedere cuantumul comisionului, care nu poate fi cenzurat de către instanță, ci însăși rațiunea perceperii comisionului de administrare.

Susținerea reclamanților potrivit căreia „cu ocazia adiționalului din 2009 creditul s-a transformat în Euro și s-au introdus comisioane noi, pct. 9 g (CS), comision de administrare lunară cont curent activ de 1,75. Ron, iar comisionul de administrare inițial, de la pct. 9 c (CS) s-a redenumit comision de administrare cont credit. Astfel pârâta încasează două costuri pentru același serviciu" este complet eronată, aceștia au cunoscut și acceptat expres realitatea și legitimitatea comisionului de administrare la data încheierii contractului, prevăzut inclusiv în graficul de rambursare, precum și valoarea absolută a acestuia, care este o valoare fixă.

Pe cale de consecință, acest comision se reflectă în costuri reale suportate de bancă, clauza care îl stabilește nefiind aptă să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, clauzele care îl instituie neavând caracter abuziv.

În ce privește încălcarea cerinței bunei-credințe, pârâta arată că, pe de-o parte, buna-credință se prezumă, iar prezumția nu a fost răsturnată de reclamanți, iar pe de altă parte, buna-credință a B__ este confirmată de disponibilitatea acesteia de a negocia condițiile contractuale, precum și de negocierea efectivă a acestora prin încheierea actului adițional nr. xxxxxxxxxxA din data de 28.05.2009.

Însăși OUG nr. 50/2010 permite perceperea comisionului de administrare în valoare fixă, adică ce percepe B__, nefiind aplicabile dispozițiile care prevăd calcularea comisionului de administrare la sold, întrucât acesta este un alt tip de comision variabil, iar OUG nr. 50/2010 reglementează două tipuri de comision, cel fix și cel variabil, B__ optând pentru cel fix pe care l-a și indicat expres în contract, pentru un plus de transparență a formulei pe baza căreia s-a ajuns la acea valoare, nu transformă comisionul într-unui abuziv.

Pârâta apreciază ca netemeinic și capătul de cerere prin care reclamanții solicită constatarea caracterului abuziv și implicit, constatarea nulității abuzive a clauzei privind comisionul de urmărire riscuri, clauză stipulată la art. 9 lit. f din contractul de credit raportat la art. 3.8 din Condițiile generale ale contractului de credit, precum si la art. 9 lit. f din actul adițional nr. xxxxxxxxxx/A din data de 28.05.2009, cu motivarea că prin încheierea actului adițional reclamanții au negociat direct inclusiv comisionul de urmărire riscuri pe care îl atacă prin prezenta cerere.

Aprecierea caracterului abuziv al acestei clauze este exceptată prin aplicarea art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, pentru motivele învederate prin întâmpinare cu privire la primul capăt de cerere din acțiunea reclamanților, astfel clauzele ce reglementează comisionul de urmărire riscuri fac parte din obiectul principal al contractului de credit, alături de dobândă și celelalte comisioane percepute, fiind redactate într-un limbaj ușor inteligibil reclamanților, nefiind îndeplinite nici cerințele cumulative impuse de către art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 pentru ca o clauză să poată fi considerată abuzivă, clauzele fiind negociate, neavând ca urmare crearea unui dezechilibru contractual în detrimentul reclamanților din reaua-credință a băncii.

Cu toate acestea, comisionul de urmărire riscuri este unul justificat și se percepe în mod uzual doar în ipoteza acordării creditelor fără garanții reale sau personale, credite care presupun un risc mai mare și este menit să acopere costul operațiunilor care implică gestiunea riscului de credit precum cele de colectare prematură și târzie realizate de către bancă sau de către societăți specializate asupra portofoliului de credite care înregistrează întârzieri la plata creditului.

Necesitatea introducerii acestui comision a fost impusă de condiții obiective având în vedere faptul că, anterior, practicile comune din sectorul financiar bancar în anii 2005-2007 permiteau B__ să-și asigure riscul pentru neplata portofoliului de credite fără garanții la societăți specializate, ulterior costul acestor operațiuni reflectându-se în prețul creditelor, ca urmare a faptului că pe piața asigurărilor s-a renunțat la acest tip de produse, B__ a fost nevoită să-și internalizeze riscul de neplată aferent portofoliului de credite, costul cu acest risc fiind în continuare reflectat în prețul creditului, de această dată sub forma acestui comision.

În concluzie, comisionul de urmărire riscuri s-a concretizat în costuri certe ale unor activități pe care B__ le-a desfășurat pe toată perioada creditului, a avut un cuantum cert, exprimat în mod clar și inteligibil încă de la momentul încheierii contractului și a fost într-un cuantum rezonabil ca urmare a stabilirii sale proporționale cu valoarea creditului, nefiind vorba despre crearea unui dezechilibru între părțile contractante din reaua-credință a băncii.

De asemenea, pârâta consideră că pretențiile reclamanților de restituire a sumelor încasate în temeiul clauzelor având un presupus caracter abuziv, calculate de la încheierea contractului și până la data introducerii acțiunii, precum si a tuturor sumelor ce vor fi achitate cu aceste titluri până la executarea silită a hotărârii, actualizate cu dobânda legală de la data fiecărei plăti, sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca rezultat al respingerii capetelor de cerere anterioare, față de care au caracter accesoriu.

Reclamanții nu pot solicita dobânzi legale aferente comisioanelor plătite de la momentul perceperii lor, întrucât acestea pot fi pretinse doar de la punerea în întârziere a debitorului, ori, în speță, cel mult se poate considera punere în întârziere data la care a fost introdusă prezenta cerere de chemare în judecată (17.08.2015).

În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită să constate faptul că reclamanții nu au acceptat tacit actul adițional de implementare a OUG nr. 50/2010, pârâta solicită instanței să-l respingă ca neîntemeiat, întrucât art. 95 alin. (5) din OUG nr. 50/2010, în varianta aplicabilă la acea dată, prevedea în mod expres faptul că nesemnarea de către consumatori a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită și, pe cale de consecință, actul adițional atacat prin acest capăt de cerere, este unul perfect legal, ______________________ prin acceptare tacită fiind impusă de către lege.

În probațiunea, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamanților.

La întâmpinare au fost anexate copii conforme după următoarele înscrisuri : contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. xxxxxxxxxx din data de 14.12.2007; actul adițional nr. xxxxxxxxxxA din data de 28.05.2009 la contractul de credit bancar nr. xxxxxxxxxx din data de 14.12.2007; actul adițional din 20.09.2010; notificarea B__ din data de 21.02.2011; decizia Î.C.C.J. nr.2359/24.06.2014; negocierea condițiilor de cost pentru creditele retail; broșuri de informare privind produsele de creditare practicate de bancă și informațiile privind structurile de costuri; document emis de B__ privind destinația și costurile acoperite prin perceperea comisioanelor aplicabile creditelor.

La solicitarea instanței pârâta a înaintat la dosar documentația precontractuală de negociere.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

P___ contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. xxxxxxxxxx din data de 14.12.2007 încheiat de reclamanți cu pârâta Banca Comercială Română S.A., aceasta din urmă le-a acordat un credit în valoare de 56.800 lei cu dobândă de 12,55 % pe an, pentru o perioadă de 120 luni.

Potrivit art.9 pct. c și f din „condiții speciale” și secțiunii 3, pct.3.8 din condițiile generale ale contractului printre costurile creditului, pentru punerea la dispoziție a creditului, au fost incluse un comision de administrare de 28,40 RON lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat și un comision de urmărire riscuri de 130,64 lei lunar, reprezentând un procent de 0,23 % din valoarea creditului contractat, pe care clientul trebuie să-l achite integral odată cu rata de credit și dobânda.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâta a întocmit un plan de rambursare a creditului în care sunt evidențiate sumele datorate lunar cu titlu de comisioane în sumă totală de 159,04 lei(28,40 lei comision de administrare și 130,64 lei comision de urmărire riscuri).

P___ actul adițional nr. xxxxxxxxxxA încheiat la data de 28.05.2009 la contractul de credit bancar nr. xxxxxxxxxx/14.12.2007, creditul s-a transformat în Euro, iar comisioanele de administrare cont și de urmărire riscuri reglementate la art.9 lit. c și f s-au schimbat doar în ceea ce privește cuantumul având însă aceeași redactare generică ca și în contractul inițial.

În actul adițional la contractul inițial s-a adăugat pct.21(fila 82) prin care s-a stipulat că „împrumutatul a luat la cunoștință faptul că oricând pe parcursul derulării contractului este posibilă majorarea sumelor datorate în cazul materializării riscului valutar, a riscului de rată a dobânzii, ori în cazul creșterii costului creditului provenit din comisioane și alte cheltuieli privind administrarea creditului prevăzute în contractul menționat”.

În conformitate cu dispozițiile art. 4 al.1 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Referitor la clauzele care nu au fost negociate direct cu consumatorul - în conformitate cu disp. art.4 al.2 din Legea nr. 193/2000- care a transpus Directiva 93/13/CEE - acestea sunt definite ca fiind clauzele care au fost stabilite fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura lor, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

În speță, atât contractul de credit încheiat între părți, cât și actul adițional la acesta, este un contract standard, preformulat, cu clauze prestabilite de împrumutător prin condiții generale, aspectele particulare vizând doar cuantumul sumei împrumutate, al accesoriilor acestei sume, dobândă și comisioane, termenul împrumutului.

Caracterul de contract de adeziune al convenției de credit rezultă din faptul că această convenție are un conținut standardizat, concretizat în condițiile generale, care prevăd perceperea comisionului de urmărire riscuri și care sunt aceleași pentru toate contractele similare încheiate cu alți consumatori.

Deși pârâta susține că prevederile din contract referitoare la perceperea unui comision de administrare și de urmărire riscuri alături de dobândă și celelalte comisioane aplicate, reprezintă o parte a costului principal și definitoriu al oricărui contract de credit, iar actul adițional nr. xxxxxxxxxxA/28.05.2009 încheiat la inițiativa reclamanților, pe baza negocierii părților, transformă atât contractul inițial cât și actul adițional în contracte negociate și nu de adeziune, instanța constată că aceste susțineri sunt neîntemeiate, întrucât în cuprinsul condițiilor speciale nu este prevăzut decât cuantumul acestor comisioane, fără nici o stipulație referitoare la modalitatea de stabilire a procentului lor sau la condițiile perceperii acestora.

Potrivit art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000, dacă un comerciant pretinde că o clauză standard pre-formulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Ori, în cauză pârâta nu a probat în nici un mod că ar fi negociat cu reclamanții clauzele convenției de împrumut și ale actului adițional, astfel că în privința clauzelor contestate(comision de administrare și de urmărire riscuri) sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin.1 și 2 din Legea nr.193/2000, întrucât nu au fost negociate direct cu reclamanții, ci prestabilite prin condițiile generale redactate de pârâtă și preluate apoi în condițiile speciale ale contractului și în actul adițional la acesta.

In ceea ce privește caracterul abuziv al clauzelor contestate, acesta este analizat prin prisma art. 4 alin. 1, 2 și a anexei la Legea nr. 193/2000, în care sunt redate cu titlu exemplificativ clauzele calificate de legiuitor ca fiind abuzive.

Astfel, clauzele stipulate la art. 9 pct.c, f din contract și actul adițional nr. xxxxxxxxxxA/28.05.2009, privind perceperea unui comision de administrare și de urmărire riscuri, intră sub incidența art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, întrucât nu au fost negociate, concluzie ce rezultă din conținutul standardizat al convenției de credit și din faptul că pârâta nu a dovedit caracterul negociat al clauzelor respective, așa cum impun prevederile art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000.

Potrivit disp. art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză care nu a fost negociată direct este considerată abuzivă în măsura în care, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi contractuale, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

In ceea ce privește cerința referitoare la crearea unui dezechilibru între drepturile și obligațiile părților ca urmare a includerii în contract a unor clauze nenegociate referitoare la comisionul de administrare și de urmărire riscuri, instanța constată că atâta vreme cât aceste clauze nu sunt clar definite în contract, se dă posibilitatea pârâtei de a le interpreta unilateral și, pe cale de consecință, se creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.

De asemenea, art.21 introdus prin actul adițional, dă posibilitatea băncii de a modifica unilateral toate costurile creditului, situație față de care, pentru aceleași considerente arătate mai sus, instanța constată că și acest articol intră sub incidența art. 4 alin.1 și 2 din Legea nr.193/2000.

Distinct de aceste aspecte, din cuprinsul clauzelor menționate nu rezultă în mod concret riscurile pe care le-ar putea suporta pârâta, nu se indică modul în care au fost cuantificate aceste riscuri în privința creditului acordat, iar motivația perceperii ”pentru punerea la dispoziție a creditului” este una generică și ambiguă, ceea ce contravine prevederilor art.1 alin. 1 din Legea nr.193/2000, potrivit cărora clauzele contractuale trebuie să fie clare, fără echivoc, iar înțelegerea lor nu trebuie să necesite cunoștințe de specialitate. În concluzie, pentru considerentele arătate, clauzele în discuție se impun a fi calificate ca fiind abuzive și prin prisma disp. art. 1 alin. 1, coroborat cu art. 1 lit. g din anexa la Legea nr.193/2000, întrucât nu au un conținut definit și, ca atare, pot fi modificate și interpretate în mod unilateral de pârâtă.

De asemenea, dezechilibrul creat în privința drepturilor și obligațiilor părților prin perceperea acestor comisioane rezultă și din faptul că nu au o justificare obiectivă, respectiv nu au corespondent într-o contraprestație a împrumutătorului.

Astfel, în situația în care împrumutatul își îndeplinește în totalitate obligațiile contractuale, pârâta nu suportă nici un risc iar în această situație reținerea sumelor percepute cu titlul de comision de urmărire riscuri nu are nici o justificare și dă posibilitatea doar pentru pârâtă să beneficieze de avantaje care nu au corespondent într-o contraprestație din partea sa, dezechilibrul contractual fiind astfel evident.

P___ anexa la Legea nr. 193/2000, lit. r sunt calificate ca fiind abuzive acele clauze care permit comerciantului obținerea unor sume de bani de la consumator în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator în cazul neexecutării contractului de către comerciant.

P___ urmare, în situația în care în accepțiunea pârâtei încasarea comisionului de urmărire riscuri este justificată ca o compensație pentru posibilele riscuri generate de neexecutarea obligațiilor contractuale ce le revin reclamanților, clauza referitoare la acest comision este abuzivă și prin prisma prevederilor art. 1 lit.r din anexa la Legea nr.193/2000 din moment ce ea nu cuprinde și o obligație corelativă a pârâtei de restituire a comisionului astfel perceput în măsura în care neexecutarea nu se produce.

Pentru aceste considerente, instanța constată că în cauză este îndeplinită și condiția impusă de art.4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 întrucât, dezechilibrul prestațiilor contractuale ca urmare a perceperii comisionului de urmărire riscuri este unul semnificativ, dată fiind, conform graficelor de rambursare, valoarea totală a sumelor percepute de pârâtă cu acest titlu pe perioada de derulare a contractului.

Principiul forței obligatorii a contractului vizează, așa cum rezultă explicit din dispozițiile art. 969 cod civil de la 1864, convențiile legal făcute, adică acele convenții încheiate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data realizării acordului de voință.

Ori, în speță, Legea nr.193/2000 prin art. 1 alin. 3 interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Pe cale de consecință, pentru toate argumentele prezentate mai sus, instanța constată că nerespectarea dispozițiilor imperative de ordine publică ale art. 4 din Legea 193/2000 atrage nulitatea absolută a clauzei abuzive, până la o limită ce poate fi apreciată rezonabilă în raport cu prejudiciul cauzat.

Această sancțiune deși are caracter virtual rezultă în mod neîndoielnic atât din modul în care a fost redactată dispoziția legală, cât și din rațiunea și scopul acesteia.

Astfel, Legea 193/2000 a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva CEE 93/13/5.04.1993 și în acest fel România și-a asumat obligația aplicării efective în raporturile inter - individuale a legislației comunitare, sens în care numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, respectiv acela de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.

Din contextul celor expuse rezultă că restituirea sumelor percepute pe baza clauzelor declarate ca abuzive reprezintă o cuantificare a daunelor interese suferite de către reclamanți iar menținerea acestor sume în patrimoniul băncii ar crea pentru aceasta o îmbogățire fără just temei.

Pentru aceste considerente instanța va constata existența clauzelor abuzive (și implicit nulitatea absolută a acestora), cuprinse în art. 9 pct. c și f „condiții speciale”și 3.8 „condiții generale” privind comisionul de administrare și de urmărire riscuri din convenția de credit nr. xxxxxxxxxx/14.12.2007 și art. 3.7 al.1 „condiții generale” din aceeași convenție privind modificarea unilaterală a nivelului comisioanelor, precum și a celor cuprinse în art. 9 pct. c și f și 21 privind comisionul de administrare și de urmărire riscuri din actul adițional nr. xxxxxxxxxxA/28.05.2009 la convenția de credit nr. xxxxxxxxxx/14.12.2007 și va dispune eliminarea lor din contract și din graficul de rambursare anexă la acesta.

Având în vedere efectul retroactiv pe care îl produce nulitatea absolută, în temeiul art. 14 din Legea nr. 193/2000 rap. la art. 998 cod civil, instanța va dispune repunerea părților în situația anterioară și, pe cale de consecință, va obliga pârâta să restituie reclamanților sumele încasate în baza convenției de credit nr. xxxxxxxxxx/14.12.2007 și actul adițional nr. xxxxxxxxxx/A/28.05.2009 cu titlul de comision de administrare și de urmărire riscuri, actualizate cu dobânda legală, începând cu data încheierii contractului de credit și până în prezent precum și a tuturor sumelor ce se vor achita cu aceste titluri până la executarea silită a hotărârii.

P___ actul adițional la contractul de credit nr. xxxxxxxxxx/14.12.2007, filele nr. 85 – 92 dosar, neînsușit de reclamanți, la art. 6, pârâta a prevăzut un comision lunar de administrare credit în valoare de 38,49 euro, reprezentând însumarea comisioanelor lunare prevăzute în contractul de credit încheiat între împrumutat și bancă.

Cu alte cuvinte, instanța constată că pârâta a redenumit comisionul de administrare și comisionul de urmărire riscuri în „comision de administrare credit”, care nu reprezintă costuri impuse de legislație (OUG nr.50/2010), de natură să atragă aplicabilitatea art. 40 al. 3 din OG 50/2010.

Astfel, art. 36 al. 1 din OUG nr.50/2010 restrânge sfera comisioanelor ce pot fi percepute, între care nu figurează comisionul de administrare și cel de urmărire riscuri, astfel încât pârâta trebuia să le elimine și nu să le însumeze și să le redenumească.

De altfel, definiția dată comisionului de administrare credit prin art. 36 al. 3 din OUG nr.50/2010 nu corespunde cu definiția dată de pârâtă în actul adițional, iar în lipsa unei definiții a comisionului, acesta apare ca un cost nou, neimpus de OUG nr.50/2010 și ca atare nul de drept, conform dispozițiilor art. 95 alin.4 din acest act normativ.

Față de aceste considerente, instanța va constata că reclamanții nu au acceptat tacit actul adițional implementat de pârâtă în baza OUG nr. 50/2010, cu privire la introducerea comisionului lunar de administrare credit.

În baza art. 451 și art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obligă pârâta să plătească reclamanților suma de 2000 lei cheltuieli de judecată justificată cu plată onorariu avocat conform chitanței nr.326 din 17.12.2015.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite acțiunea civilă având ca obiect „restabilirea echilibrului contractual”, formulată de reclamanții R___ F______ Oltița, CNP xxxxxxxxxxxxx și R___ Doruț, CNP xxxxxxxxxxxxxx, cu domiciliu procesual ales la Avocat R____ R_____, Vatra Dornei, ____________________, în contradictoriu cu pârâta Banca Comercială Română SA, prin Sucursala Vatra Dornei, cu sediul în București, __________________________. 5, sect. 3, CUI xxxxxx și, în consecință :

Constată existența clauzelor abuzive (și implicit nulitatea absolută a acestora), cuprinse în art. 9 pct. c și f „condiții speciale”și 3.8 „condiții generale” privind comisionul de administrare și de urmărire riscuri din convenția de credit nr. xxxxxxxxxx/14.12.2007 și art. 3.7 al.1 „condiții generale” din aceeași convenție privind modificarea unilaterală a nivelului comisioanelor și dispune eliminarea lor din contract și din graficul de rambursare anexă la acesta.

Constată existența clauzelor abuzive (și implicit nulitatea absolută a acestora), cuprinse în art. 9 pct. c și f și 21 privind comisionul de administrare și de urmărire riscuri din actul adițional nr. xxxxxxxxxxA/28.05.2009 la convenția de credit nr. xxxxxxxxxx/14.12.2007 și dispune eliminarea lor din contract și din graficul de rambursare anexă la acesta.

Constată că reclamanții nu au acceptat tacit actul adițional implementat de pârâtă în baza OUG nr.50/2010 cu privire la introducerea comisionului lunar de administrare credit.

Dispune repunerea părților în situația anterioară, sens în care obligă pârâta să restituie reclamanților sumele încasate în baza convenției de credit nr. xxxxxxxxxx/14.12.2007 și actul adițional nr. xxxxxxxxxx/A/28.05.2009 cu titlul de comision de administrare și de urmărire riscuri, actualizate cu dobânda legală, începând cu data încheierii contractului de credit și până în prezent precum și a tuturor sumelor ce se vor achita cu aceste titluri până la executarea silită a hotărârii.

Obligă pârâta să plătească reclamanților suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Vatra Dornei.

Pronunțată în ședința publică de la 7 ianuarie 2016.

Președinte, Grefier,

F______ M_____ M____ Ț_______

Red. M.F.

Tehnored. M.F./M.T.

Ex.5/27.01.2016