R O M Â N I A

JUDECĂTORIA D___

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR.133/2016

Ședința publică din 22.01.2016

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE – A______ R_____

GREFIER – S_____ R_____

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta B____ M____ în contradictoriu cu pârâta _____________________ ca obiect restabilire echilibru contractual.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de 15.01.2016, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 22.01.2016, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21.01.2015 pe rolul Judecătoriei D___, sub numărul XXXXXXXXXXXXX, reclamanta B____ M____ a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta _________________ prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la convertirea în RON a creditului în sumă de xxxxx CHF, acordat acesteia, la cursul de schimb valutar CHF/RON, de la data acordării creditului, cu obligarea acesteia la restituirea sumelor de bani reprezentând contravaloarea diferenței de curs valutar al CHF aferente fiecărei rate achitate, rezultată ca diferența dintre cursul valutar de la momentul achitării fiecărei rate și cursul de schimb valutar de la data acordării creditului, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanta a arătat că, între ea, în calitate de împrumută si pârâtă, în calitate de împrumutător, s-a încheiat Contractul de credit nr. 220CSFxxxxxxxxxx/11.08.2008, având ca obicei un credit în valoare totală de xxxxx CHF pentru o perioada de 120 luni. La momentul încheierii contractului de credit 1 CHF era 1,7 - 2,4 lei, iar în prezent s-a dublat, cu consecințe grave în privința posibilității sale de returnare a creditului la termenele și în cuantumul stipulat în contract. A apreciat reclamanta că în condițiile creșterii accelerate a valorii CHF față de moneda națională, în sarcina sa în calitate de împrumutat, obligațiile sunt vădit disproporționate față de cele în considerarea cărora și-a exprimat voința de a se angaja juridic. Astfel, banca are o poziția dominantă în raport cu consumatorul, iar față de dispozițiile OG 50/2010, aceasta avea obligația informării inclusiv cu privire la riscurile reprezentate volatilitatea cursului valutar.

A mai învederat reclamanta că raportat la momentul încheierii contractului și circumstanțele acestuia, precum și la caracterul prestabilit, clauza de risc valutar este abuzivă, fiind obligat consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea de a lua cunoștință la data încheierii, deoarece banca nu a informat-o asupra riscului de hipervalorizare a CHF, fenomen previzibil pentru experții financiari. În aceste condiții, prin prisma prevederilor art.4 alin.1 și art.2 din Legea nr.193/2000, reclamanta a considerat clauza de risc valutar ca fiind abuzivă, deoarece nu a avut posibilitatea reală de a negocia conținutul acestei clauze, fiind constrânsă a o accepta astfel cum a fost prestabilită, contrar principiului echității și bunei-credințe.

În ceea ce privește cererea de stabilizare a cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, reclamanta a precizat că stipularea unei clauze de risc valutar este contrară dispozițiilor legale și întrucât hipervalorizarea CHF constituie un eveniment imprevizibil, viitor și incert raportat la puterea de înțelegere a consumatorului, iar contractul trebuie să conțină clauze clare, corecte, fără a determina interpretări echivoce, față de prevederile art.969 Cod civil, distribuția între părți a pierderilor și beneficiilor rezultate ca urmare a creșterii CHF față de moneda națională apare ca o soluție justă și echitabilă. A apreciat reclamant că efectele actului juridic au ajuns să fie altele decât cele pe care s-au înțeles părțile să le stabilească, impunându-se revizuirea efectelor contractului în temeiul teoriei impreviziunii, ce se regăsește în Noul Cod civil, ținând cont de decizia nr.21/1994 a Curții Supreme de Justiție. A mai invocat reclamanta art.3 din Regulamentul nr.4/2005 privind regimul valutar, cauza C-26/13 A____ Kasler împotriva OTP, considerând că față de aceste interpretări ale dreptului Uniunii Europene privind directiva 93/13, în anul 2008 și anterior semnării contractului cursul valutar al fracului elvețian era stabil, ce se reflecta în valoarea dobânzii relativ mică pentru acest tip de împrumut, reclamanta menționând că, personal, nu avea cum să prevadă modificare dramatică a cursului valutar pentru francul elvețian, iar banca, având informații mult mai multe de pe piața interbancară, a inserat ca mod de protecție a sa clauza în litigiu în contract privind conversia creditului din CHF în RON.

În probațiune, reclamanta a depus în copie contract de credit de consum, acte adiționale la contract, cu anexe, grafic de rambursare, ordine de plată (f.6-209).

La data 02.07.2015 pârâta ________________________ a depus întâmpinare (f.3-6, vol.II), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

A arătat pârâta că la data semnării contractului reclamanta a putut consulta clauzele contractului, pentru a aprecia daca acestea corespund intereselor sale, că a beneficiat de consultanță cu privire la aspectele neclare din contract, precum și că a avut posibilitatea reală de a lua cunoștință despre fiecare din clauzele si costurile contractului.

Din portofoliul de soluții de creditare oferite de banca clienților săi la vremea respectivă, reclamanta a ales un produs de creditare cu dobândă variabilă acordat în moneda CHF. Prin urmare, reclamanta a cunoscut că contractează un împrumut în moneda străină, asumându-și o dată cu contractarea acestuia, riscul unei eventuale creșteri a cursului valutar. Este previzibil pentru orice persoană cu o capacitate de înțelegere medie faptul că, prin contractarea unui credit într-o monedă străină pe o perioadă de zeci de ani, există un risc de fluctuație a valorii monedei respective, fluctuație de terminată de contextul macroeconomic ce scapă influenței băncii.

A învederat pârâta că nu este prejudiciabilă clauza care prevede că rambursarea creditului ar urma să se realizeze în CFH chiar și în condițiile aprecierii acestei monede comparativ cu moneda națională. Că este așa și că o astfel de clauză este perfect legală, rezultă, în opinia sa, pe de o parte, din faptul că nici un act normativ nu interzice acordarea și rambursarea creditelor CHF, iar pe de altă parte, o astfel de clauză contractuală reprezintă o transpunere a legii în domeniul contractual, adică a principiului nominalismului monetar consacrat la art.1578 C.civ 1864 „art.1578-Obligația ce rezultă dintr-un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract”.

Pârâta a precizat că solicitările reclamantei privind obligarea B_______ la modificarea obiectului contractului, prin convertirea creditului în lei, la valoarea cursului CHF-leu de la data încheierii contractului de credit sunt neîntemeiate, prin cererea de credit formulată reclamanta optând pentru un produs de creditare într-o monedă străină, fără să fie împiedecată să opteze pentru contractarea unui credit în lei, euro sau altă monedă, nicio dispoziție legală neputând să îndreptățească instanța de judecată să intervină în acordul de voință al părților, dispozițiile art.969 Cod civil 1864 opunându-se unei astfel de intervenții. A mai arătat pârâta că prin înghețarea francului la 2,2 lei s-ar ajunge la restituirea doar a unei părți din suma de rambursat, instanța neputând modifica însuși obiectul contractului, adică suma împrumutată, care alături de dobândă și comisioane reprezintă prețul contractului. Cauza Kasler este diferită de speța de față, în care reclamanta a încasat CHF și are obligația de a rambursa CHF, fără a fi relevant de unde își procură valuta, pârâta invocând decizia C-618/10 în sensul că nu este permisă intervenția instanței în mecanismul contractual prin convertirea creditului din CHF în lei.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile art.1578 Cod civil 1864, art.3 alin.2 Legea nr.193/2000, alin.1 teza II din Anexa la Legea nr.193/2000, art.205-208 C.proc.civ.

Pârâta a anexat întâmpinării practică judiciară, Hotărârea CJUE cauza C-618/10 (f.7-24).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Între părți a fost încheiat, la data de 11.08.2008, contractul de credit nr. 220CSFxxxxxxxxxx, având ca obicei un credit în valoare totală de xxxxx CHF, acordat pe o perioada de 120 luni.

Prin prezenta acțiune, reclamanta a solicitat instanței convertirea monedei CHF în lei la cursul de schimb de la momentul semnării contractului de credit, instanța urmând a analiza caracterul abuziv al acestor clauze în raport de Directiva 93/13/CEE, C-26/13 CJUE si Legea nr.193/2000.

Conform art.I pct1.1 din contractul de credit nr. 220CSFxxxxxxxxxx, banca a acordat împrumutatului un credit în sumă de 23.404 CHF, iar potivit art.V din același contract, împrumutatul se obligă să restituie băncii, prin depunere de numerar la casieria băncii, sau prin virament, creditul primit împreună cu dobânda și comisioanele aferente, în conformitate cu graficul de rambursare (f.9).

Prin Actul adițional nr. 220RESxxxxxxxxxx, încheiat la data 20.09.2011, la contractul de credit 220CSFxxxxxxxxxx/11.08.2008, s-a prevăzut la art.1 că soldul curent și soldul restant al creditului existent în valoare de xxxxx,30 CHF se reeșalonează conform graficului de rambursare, în urma reeșalonării, termenul inițial de 120 luni modificându-se, iar soldul creditului rămas va fi rambursat în următoarele 143 luni. La art.3 a fost estimată valoarea totală plătibilă de împrumutat potrivit contractului ca fiind de 34.945,37 CHF, reprezentând suma împrumutată plus xxxxx,07 CHF, costul estimat total al contractului, ce include dobânda, comisioane, taxe și alte costuri suportate de împrumutat (f.18-19).

Prin Actul adițional nr. 220RESxxxxxxxxxx, încheiat la data 20.09.2011, la contractul de credit 220RESxxxxxxxxxx/20.09.2011, au fost stabilite condițiile generale de creditare și condițiile speciale de creditare (f.21-30).

Dispozițiile art.969 din Codul civil conferă putere de lege contractelor legal făcute, ceea ce înseamnă ca legea recunoaște forță deplina doar contractelor legale făcute.

Potrivit art.948 din Codul civil condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.

Conform art.968 din Codul civil cauza este nelicită când este prohibită de legi și când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.

Cauza unui contract sinalagmatic, cum este contractul de credit în speță, este formată din doua componente și este diferită pentru cele două parți care contractează. Pentru banca cauza proximă sau scopul imediat o reprezintă restituirea împrumutului, iar scopul mediat constă în motivul determinant al încheierii contractului de împrumut, or pentru bancă motivul determinant al încheierii contractului de credit îl constituie obținerea de profit. Pentru împrumutat, scopul imediat îl constituie obținerea de bani, iar scopul mediat folosirea banilor în interes personal.

Apoi, una din condițiile de valabilitate a cauzei este ca aceasta să fie licită și morală.

Art.966 din Codul civil prevede că obligația nelicită nu poate avea nici un efect, iar art.968 din Codul civil stabilește: „Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice”.

Potrivit art.14 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil si Codului de procedură civilă.

În concluzie, ori de câte ori un consumator este prejudiciat prin încheierea unui contract datorită încălcării prevederilor Legii nr.193/2000, el are dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu dispozițiile Codului Civil și Codului de procedură civilă. Încheierea unui contract cu încălcarea Legii nr.193/2000 face ca acel contract să aibă o cauză ilicita, iar cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului.

Analizând clauzele contractuale invocate în acțiunea introductivă, raportat la cele anterior menționate, instanța retine următoarele:

Potrivit art.4 din Legea nr.193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prin care a fost transpusă Directiva 84/450/CE:

„(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.

(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:

a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;

b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;

c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”

Art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE (care a fost transpusă de către Legea nr. 193/2000) a exclus clauzele privind prețul contractului de la controlul caracterului abuziv, dispoziția corespunzătoare din Legea nr. 193/2000 fiind cuprinsă în art. 4 alin. (6). Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în acest sens prin Decizia nr. 4685/27.11.2012.

În consecință, modalitatea de determinare a prețului contractului nu poate fi analizată din perspectiva clauzelor abuzive, cât timp clauza este stipulată într-un limbaj clar și ușor inteligibil.

În speță suntem în situația unui împrumut în franci elvețieni, împrumutatul primind o sumă în această valută și fiind obligat să o restituie în aceeași valută. Contractul de credit valutar conține așadar un element de risc valutar, însă clauza indicată de reclamantă ca fiind abuzivă este exprimată clar șl inteligibil, nelăsând loc de interpretare, moneda în care s-a acordat creditul și în care trebuia restituit fiind indicată în mod expres prin contract. Instanța învestită cu soluționarea prezentului litigiu trebuie să ia în calcul și obligația consumatorului de a manifesta un nivel minim de conștientizare, el neputând profita de calitatea de consumator pentru a obține beneficii referitoare la preț.

Reclamanta, așa cum a arătat și prin acțiunea introductivă, este cea care a ales să contracteze un credit în CHF, față de cuantumul dobânzii, mai redus decât creditele oferite în lei, deși venitul său s-a raportat la o altă monedă decât cea a creditului.

Cauzele determinante pentru activitatea importantă a creditării în CHF în perioada 2007-2008 au o legătură strânsă cu factori sociali. Costul îndatorării în această monedă era mai redus la momentul acordării, ceea ce a facilitat accesul la creditare și pentru cetățenii cu venit mai scăzut, precum și credite de volum mai ridicat pentru categoriile de populație cu venituri mai mari. O simulare asupra ratelor de plată la un credit standard acordat în CHF, RON, respectiv EUR în decembrie 2008 relevă faptul că la momentul acordării, ratele lunare de plată la creditele în CHF erau mai mici comparativ cu creditele similare acordate în RON sau EUR și impactul modificării cursului de schimb și/sau al ratei de dobândă a fost cel mai ridicat pentru creditul standard în CHF.

Semnarea unui contract de credit într-o anumită monedă este o chestiune care ține exclusiv de dorința împrumutatului, riscul valutar fiind doar unul dintre riscurile pe care le incumbă un contract de credit ipotecar în valută, alături de riscul de rată a dobânzii, riscul privind continuitatea venitului disponibil, etc. În mod simetric, banca își asumă de asemenea un risc valutar atunci când acordă împrumuturi în alte valute decât cele în care sunt exprimate sursele sale de finanțare (depozite, împrumuturi luate de bancă), risc pentru care trebuie să aibă disponibil capital peste nivelul minim reglementat, conform cerințelor prudențiale armonizate la nivelul Uniunii Europene.

Decizia Băncii Naționale a Elveției de renunțare la pragul de 1,2 CHF pentru un EUR, pe fondul măsurilor de politică monetară ale Băncii Centrale Europene (BCE), a dus la aprecierea CHF față de RON și a condus la creșterea serviciului datoriei pentru debitorii în franci elvețieni. Capacitatea de plată diferă în funcție de caracteristicile debitorilor.

În cauza de față moneda în care reclamanta a contractat creditul s-a apreciat, consumatorul fiind cel care a avut de suportat riscul valutar, însă evoluția cursului valutar nu este influențată de niciuna dintre părțile contractante.

Obligația băncii de informare a clientului la momentul acordării creditului vizează condițiile de creditare, adică dobânzile, comisioanele ori garanțiile puse în sarcina împrumutatului, posibilitatea deprecierii ori aprecierii unei monede străine neputând fi inclusă în aceasta obligație.

Prin art.1578 Codul civil 1864 este consacrat în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația acesteia.

Principiul nominalismului este tradițional în contractele de împrumut. În realitate, în cazul creditelor acordate în valută nu suntem în prezența vreunei clauze abuzive, ci a unei aplicații a principiului nominalismului monetar, pe care însuși legiuitorul l-a instituit.

Nu se poate abdica de la acest principiu deoarece teoria clauzelor abuzive nu înseamnă negarea unor principii sau a unei reguli tradiționale de funcționare ale unor instituții juridice.

Chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea regulii nominalismului, consacrată de lege. De altfel, chiar CEJ s-a pronunțat în sensul că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, nu și dispozițiile legale. Astfel, prin Hotărârea CEJ din 30 aprilie 2014, pronunțată în procedura C 280/1, Barclays Bank contra S___ Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a reținut că: “Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii si principiile dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor și la echilibrul contractual, trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege si norme administrative ale unui stat membru, precum cele în discuție în litigiul principal, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora.”

Instanța reținem și că hotărârea CJUE din cauza A____ Kasler se referă la o altă situație.

Relevantă este, în acest sens, analiza avocatului general Nils Wahl, care, în concluziile sale, la pct. 1 și 2, arată că: „Prezenta cauză se înscrie în contextul ofertei de contracte de credit de consum încheiate în monede străine. Recurgerea la acest tip de contracte, care constituie o practică relativ curentă în anumite state membre ale Uniunii Europene și care, prima facie, poate fi considerată atractivă de împrumutați datorită ratei dobânzii, inferioară celei aplicate în general, s-a dovedit problematică, în urma crizei financiare internaționale de la sfârșitul anilor 2000, pentru numeroși particulari din cauza deprecierii puternice a anumitor monede în raport cu moneda străină vizată (în special francul elvețian). Acești particulari au fost obligați să ramburseze sume lunare, exprimate în moneda națională, considerabil mai mari decât cele pe care ar fi trebuit să le achite dacă ar fi fost calculate pe baza ratei de schimb istorice, aplicabilă la momentul deblocării împrumutului. Inconvenientele observate au fost atât de mari încât, prin ricoșeu, sectorul bancar al anumitor state membre a fost considerabil afectat de acestea. Cu toate acestea, întrebările adresate în speță de Kúria (Ungaria) nu se referă în mod direct la compatibilitatea acestei practici cu dreptul Uniunii și nici la problema dacă dispozițiile contractelor de credit de consum, numai pentru că sunt încheiate în altă monedă decât moneda națională, pot sau trebuie să fie declarate abuzive, ci la aspectul dacă și în ce măsură clauzele contractuale care determină cursul aplicabil acordării și, respectiv, rambursării împrumutului sunt printre acelea exceptate, în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE, de la aprecierea eventualului lor caracter abuziv întrucât, în primul rând, se raportează la obiectul și/sau la raportul calitate/preț al serviciilor sau al bunurilor furnizate și, în al doilea rând, sunt exprimate în mod clar și inteligibil.”

Referitor la prevederile Regulamentului BNR nr.4/2005 privind regimul valutar, se constată că, într-adevăr, art.3 alin.1 consacră regula plăților în monedă națională între rezidenți, însă alin.3 al aceluiași articol permite realizarea de „operațiuni (...) și în valută, numai pe baza acordului de voință al părților”. Astfel, odată încheiata convenția de credit prin care s-a acordat un împrumut un valută și s-a convenit achitarea ratelor în aceeași monedă, reclamanții nu mai pot invoca regulile care guvernează regimul valutar și de la care a înțeles să excepteze contractul pe care l-a încheiat cu banca.

În legătură cu teoria impreviziunii, amintită de reclamantă, instanța constată că dispozițiile noului Cod civil nu sunt aplicabile contractului în discuție. Jurisprudența a acceptat, ocazional, și sub imperiul vechiului Cod civil, aplicarea teoriei impreviziunii, spre exemplu într-o cauză în care cursul de schimb al francului belgian se mărise, în urma primului război mondial, de șapte ori. În cauza de față, suntem totuși departe de o astfel de depreciere a monedei naționale.

Promovarea unei soluții de conversie a creditelor în CHF la un curs diferit de cel curent s-a asociat în mod nejustificat și cu invocarea prevederilor Directivei 2014/17/UE privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale. Această directivă nu stipulează posibilitatea conversiei creditelor la cursul istoric, precizând explicit că aceasta se va realiza la cursul pieței. Totodată, directiva nu este aplicabilă contractelor de credit încheiate înainte de transpunerea acesteia în legislația națională (termenul limită de implementare fiind 21 martie 2016).

Conform directivei menționate, statele membre trebuie să instituie un cadru de reglementare care să asigure: (i) dreptul consumatorului de a converti contractul de credit într-o monedă alternativă la cursul de schimb al pieței aplicabil în momentul conversiei, dacă în contractul de credit nu se specifică o altă modalitate de conversie sau (ii) prezența altor aranjamente pentru a limita riscul valutar căruia i se expune consumatorul în temeiul contractului de credit (art. 23), respectiv (iii) avertizarea periodică a consumatorului de către creditor, cel puțin în cazurile în care valoarea rămasă de rambursat sau cea a ratelor periodice variază cu mai mult de 20% față de situația în care s-ar aplica cursul de schimb de la momentul acordării creditului. Avertizarea prezintă, după caz, dreptul de conversie într-o monedă alternativă și condițiile în care se poate efectua acesta și explică orice alt mecanism aplicabil pentru limitarea riscului ratei de schimb valutar căruia i se expune consumatorul.

Întrucât principiul nominalismului are izvor legal, excepțiile de la acest principiu nu pot fi instituite decât pe cale legală, iar nu pe cale jurisprudențială.

Nimic nu se opune ca legiuitorul să prevadă măsuri speciale de protecție a consumatorilor în cazul creditelor în valută. Astfel, Ministerul Finanțelor Publice a inițiat demersurile în vederea îmbunătățirii cadrului legal (OUG nr.46/2014), în scopul facilitării rescadențării creditelor (inclusiv a celor din CHF) cu sprijin din partea statului (abordare de tip împărțire a poverii (burden-sharing) între creditori, debitori și stat), având ca efect atenuarea tensiunilor apărute ca efect al evoluției adverse a cursului CHF.

Față de aceste considerente, instanța va respinge cererea formulată de reclamanta B____ M____, domiciliată în _________________________________, jud. Hunedoara, CNP xxxxxxxxxxxxx, în contradictoriu cu pârâta __________________ sediul în București, __________________________.6A, sector 2, înregistrată ORC sub nr.JXXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxx/1992, ca neîntemeiată.

Va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamanta B____ M____, domiciliată în _________________________________, jud. Hunedoara, CNP xxxxxxxxxxxxx, în contradictoriu cu pârâta __________________ sediul în București, __________________________.6A, sector 2, înregistrată ORC sub nr.JXXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxx/1992.

Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria D___.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A______ R_____ S_____ R_____

Red. AR/Tehn. SR/4 ex.

Data: 11.02.2016