Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - restabilire echilibru contr. -

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA B_______

SECȚIA CIVILĂ

HOTĂRÂRE

Ședința publică din data de 26.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - B____ P___

GREFIER - C_______ A_______

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5366

La ordine pronunțarea în cauza civilă formulată de reclamantul C_______ D____ în contradictoriu cu pârâtele _________________ __________________________ B_______. având ca obiect „restabilire echilibru contractual”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamantul, prin avocat Saleh A__ – M_____, lipsă fiind pârâtele.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, după care,

Fiind primul termen de judecată, având în vedere dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, verificându-și competența, instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale.

Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B_______, invocată din oficiu.

reclamantul, prin reprezentant, având cuvântul, solicită respingerea excepției arătând că este o acțiune căreia i se aplică dreptul comun în materie, competentă fiind judecătoria.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției susmenționate.

I N S T A N Ț A

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 18.03.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXX pe rolul Judecătoriei B_______, reclamantul C_______ D____ a chemat în judecată pe pârâtele _________________ __________________________ B_______. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să constate caracterul abuziv al clauzelor inserate în contractul de credit nr. 070CSFxxxxxxxxxx/20.09.2007, respectiv la art.4 pct. 4.1 coroborat cu pct. 4.3, pct. 4.5 referitoare la modalitatea de calcul a dobânzii variabilă, la art. 4 pct. 4.3 referitoare la modificarea unilaterală a dobânzilor, comisioanelor, taxelor bancare, la art. 4 pct. 4.1 referitoare la comisionul de acordare credit, la art. 4 pct. 4.1 referitoare la comisionul de administrare lunară, să constate caracterul abuziv a clauzei de risc valutar inserată în contractul de credit și eliminarea acesteia, să stabilească cursul de schimb CHF – leu la momentul semnării contractului, să dispună denominarea în moneda națională a plăților, să oblige pârâtele la modificarea convenției de credit, în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive sub sancțiunea daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei pe fiecare zi de întârziere, să dispună restituirea sumelor încasate abuziv cu titlu de dobândă în urma nerespectării modalității de calcul a acesteia, să dispună restituirea sumelor încasate abuziv cu titlu de comision de administrare lunară și comision de acordare credit, să oblige pârâtele la plata dobânzii legale pentru sumele solicitate de la data perceperii lor până la data restituirii efective, cu obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul arată că a încheiat cu pârâtele contractul de credit de mai sus pentru suma de 21.000 CHF pe o perioadă de 120 luni, contractul conținând clauze ce dau pârâtei dreptul de a modifica unilateral clauzele contractului, inclusiv cu privire la rata dobânzii plătite, fără a avea posibilitatea de a negocia aceste clauze, care i-au fost impuse de pârâtă într-o formă prestabilită.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

În drept, reclamantul au invocat dispozițiile art. 992 – 1092 C.civ. raportat la art. 14 din Legea nr. 193/2000 republicată privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, dispozițiile OUG 50/2010 astfel cum a fost modificată prin Legea 288/2010, OUG nr. 174/2008 pentru modificarea Legii nr. 289/2004 și disp. art. 30 și 453 C.pr.civ.

Pârâtele _________________ __________________________ B_______. legal citate, nu s-au prezentat în instanță, dar au formulat întâmpinare la dosar prin care au solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisă și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând, în susținerea excepției invocate că acțiunea este prescriptibilă în termenul general de 3 ani, instituit de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 și pe fond, printre altele, că reclamantul a fost de acord atât cu comisionul de acordare al creditului, cât și cu comisionul de administrare și nu poate fi primită susținerea acestuia că nu a știut sau nu a înțeles ce servicii acoperă aceste comisioane, când acestea reflectă chiar operațiunile în care el însuși a fost implicat în cadrul procedurilor de acordare și derulare a creditului.

La termenul din data de 26.05.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B_______.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

Articolul 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă instituie regula conform căreia instanța va soluționa mai întâi excepțiile de procedură cât și cele de fond care fac de prisos , în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Referitor la excepția necompetenței materiale, invocată de instanță, din oficiu, instanța relevă că aceasta este o excepție de procedură, de ordine publică, dilatorie , ce poate fi invocată, conform prevederilor art. 130 alin.(2) C.pr. civilă, de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Mai reține instanța că, acțiunea reclamantului are două capete de cerere dintre care petitul privitor la constatarea caracterului abuziv al dispozițiilor pct. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției are caracter principal iar capătul de cerere referitor la obligarea pârâtelor la restituirea sumelor percepute nelegal prezintă caracter accesoriu, potrivit dispozițiilor art. 30 C.pr.civ.

Având în vedere că, raportat la capătul principal de cerere se determină competența instanțelor de judecată, instanța reține că în materia privind constatarea nulității clauzelor abuzive, cuprinse în contractele încheiate între profesioniști și consumatori, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 193/2000.

Potrivit alin. 1 al art. 12 din Legea nr. 193/2000, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, „În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control (…) vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului”. De asemenea, potrivit alin. 3 al aceluiași articol „Asociațiile pentru protecția consumatorului care îndeplinesc condițiile (…) îl pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, la instanța prevăzută la alin. (1)”.

Același art. 12, prin intermediul alin. 4, stabilește că „Dispozițiile alin. (1) - (3) nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conține clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acțiune ori pe cale de excepție, în condițiile legii”.

Practic, prin intermediul dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 193/2000, legiuitorul a stabilit că în pricinile privind constatarea nulității clauzelor abuzive, cuprinse în contractele încheiate între profesioniști și consumatori, pot avea calitate procesual activă organele de control, asociațiile pentru protecția consumatorului și consumatorii iar competența de soluționare a acestor cauze aparține tribunalului de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului.

Sintagma „în condițiile legii”,din finalul aliniatului 4 al art. 12, într-o interpretare riguroasă logico sistematică, subliniază că dispozițiile Legii nr. 193/2000 (inclusiv cu privire la competență) se aplică și în situația în care consumatorul este cel ce sesizează instanța.

Această concluzie este susținută și de dispozițiile art. 14, din aceeași lege, ce face referire directă la soluționarea pe cale principală a cererii privind despăgubirile în cazul constatării anterioare a caracterului abuziv al anumitor clauze contractuale. Astfel, legiuitorul arată în mod clar și fără echivoc „Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă”. Practic, în situația în care deja a fost constatată nulitatea unei clauze contractuale, în condițiile Legii nr. 193/2000, iar persoana prejudiciată (consumatorul) dorește să fie despăgubit are la dispoziție acțiunea directă, competența stabilindu-se raportat la valoarea obiectului cererii, în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.

Sub acest aspect, mai trebuie reținut că, în condițiile Legii nr. 193/2000, raportul juridic dedus judecății este unul pur comercial, prin esență fiind vizat un contract întocmit de un profesionist, neexistând niciun motiv pentru care aceeași instanță să nu judece aceeași acțiune atunci când legea prevede, cu titlu accesoriu, posibilitatea recuperării prejudiciului cauzat sau când calitatea procesual activă aparține unor persoane diferite. Astfel, apare ca absurd ca aceeași cerere să fie judecată de instanțe diferite (din punct de vedere ierarhic) în funcție de persoana reclamantului.

Norma de competență dintr-o lege specială trebuie să fie unică și să asigure repartizarea cauzelor între mai multe instanțe, indiferent de calitatea titularului acțiunii și de capătul accesoriu.

Ori, nu se poate accepta ca acțiunile formulate de consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor aceleiași legi să sesizeze o instanță diferită (fie atât din perspectiva specializării cât și din punct de vedere ierarhic).

Se mai observă și că, atunci când se referă la cereri de modificare a contractelor bancare, prin eliminarea clauzelor abuzive, legea specială face trimitere la „tribunal” și folosește o terminologie specifică dreptului comercial, făcând referire la criteriul competenței teritoriale după sediul „profesionistului”. Prin urmare, competența de analiză a raportului juridic concret dedus judecății care se referă la examinarea unui contract de credit bancar încheiat cu un „profesionist” al domeniului bancar, aparține unei instanțe specializate în materia litigiilor cu profesioniști.

Mai mult decât atât, din interpretarea dispozițiilor sale reiese că scopul Legii nr. 193/2000 este asigurarea intrării în legalitate în cadrul unor raporturi juridice de drept privat, prin măsuri coercitive, apte de a fi puse în executare conform dreptului comun. Astfel, în principal, instanța, în caz de admitere a acțiunii, va obliga profesionistul să modifice contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale.

Ca ultim argument, în susținerea că modificarea art. 12 din Legea 193/2000 (prin intermediul art. 38 L. 76/2012) înlătură criteriul valoric avut în vedere în reglementarea anterioară și stabilește competența de soluționare în favoarea tribunalului de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, poate fi adus și contextul istorico social în care s-a produs modificarea. Astfel, prin intermediul legii de punere în aplicare a Codului de procedură civilă s-a urmărit creșterea eficienței justiției ori, riscul de generare a practicii neunitare este extrem de mare în condițiile în care același tip de acțiuni sunt judecate de secții diferite ale aceleiași instanțe sau de instanțe diferite din punct de vedere ierarhic ceea ce contrazice chiar scopul legii.

În concluzie, apare ca absurd ca acțiunea formulată de consumator să fie judecată de instanțe stabilite în funcție de criteriile generale stabilite de C.pr.civ., iar acțiunea formulată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, privind constatarea clauzelor abuzive într-un contract care îl privește pe același consumator, să fie judecată de tribunalului de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului.

Pentru aceste motive, având în vedere și dispozițiile art. 123 C.pr.civ., instanța urmează să admită excepția de necompetență materială a Judecătoriei B_______, și, pe cale de consecință, să decline competența de soluționare a cauzei, în întregul său, în favoarea Tribunalului B_______.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei B_______.

Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect „restabilire echilibru contractual”, formulată de reclamantul C_______ D____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în mun. B_______, ______________________. 4, ______________, _____________________ în contradictoriu cu pârâtele ___________________>cu sediul în mun. București, Bld. D______ P______ nr. 6A, sector 2, București și __________________________ B_______, cu sediul în mun. B_______, _______________________. 95, jud. B_______ în favoarea Tribunalului B_______.