Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX- restabilirea echilibrului contractual –

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA VATRA DORNEI

JUDEȚUL SUCEAVA

Sentința civilă nr.7

Ședința publică din 7 ianuarie 2016

Președinte : F______ M_____

Grefier : M____ Ț_______

Pe rol, se află pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect „restabilirea echilibrului contractual”, formulată de reclamanții R___ F______ Oltița și R___ Doruț, în contradictoriu cu pârâta Banca Comercială Română SA București – prin sucursala Vatra Dornei.

Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților pe fond au avut loc în ședința publică din 17 decembrie 2015, susținerile acestora fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, în baza art.396 al. 1 Cod proc. civilă, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 29 decembrie 2015 și apoi pentru data de astăzi, în baza aceluiași temei legal, din lipsă de timp pentru deliberare.

După deliberare,

J U D E C Ă T O R I A :

Constată că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.08.2015, sub nr.XXXXXXXXXXXXX reclamanții R___ F______ și R___ Doruț au chemat în judecată pe pârâta Banca Comercială Română SA București – prin sucursala Vatra Dornei, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța :

- să constate caracterul abuziv și implicit nulitatea absolută parțială (cauză ilicită) a contractului nr. 473/22.02.2006, modificat prin AA nr. 473A/22.05.2009, cu privire la clauzele 9 pct. c și f (C.S) si 3.7 al. 1 și 3.8 (C.G) - comisionul de administrare și de urmărire riscuri și să dispuneți eliminarea lor din contract;

- obligarea pârâtei la restituirea ratelor însumate de 2960,1 RON (75,90 x 39 luni) achitate cu titlu de comision urmărire riscuri (58,65 ron/lună x 39 rate) și comision de administrare (17,25 ron/lună x 39 rate), sume calculate pe baza graficului de rambursare, de la încheierea contractului și până la data de 13.05.2009, actualizate cu dobânda legală de la data fiecărei plăți;

- să constate caracterul abuziv și implicit nulitatea absolută parțială (cauză ilicită ) a actului adițional nr. 473 A / 22.05.2009, cu privire la clauzele 9 pct. c și f și 21 - comisionul de administrare cont credit, de urmărire riscuri și să dispuneți eliminarea lor din contract;

- obligarea pârâtei la restituirea ratelor însumate de 1377,75 EUR, achitate cu titlu de comision urmărire riscuri (14,20 EUR/lună x 75 rate) și comision de administrare cont credit (4,.17 EUR/lună x 75 rate), sume calculate pe baza graficului de rambursare, de la data de 22.05.2009 și până la introducerea acțiunii, precum și a tuturor sumelor ce vor fi fost achitate cu aceste titluri până la executarea silită a hotărârii, actualizate cu dobânda legală de la data fiecărei plăți;

- să se constate că reclamanții nu au acceptat tacit actul adițional implementat în baza OUG 50/2010, prin care pârâta a inclus cuantumul comisionului de urmărire riscuri în cel al comisionului de administrare și a introdus prin redenumire un cost nou - comision de administrare credit.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat, în esență, că prin contractul de credit nr. 473/22.02.2006 au obținut un împrumut bancar de nevoi personale în lei, iar la clauza 9 (C.S.) se prevede o listă de comisioane, dintre care la pct. c se află comisionul de administrare, fără să se precizeze obiectul administrării și nici o definiție (pct. 3.7, 3.8 C.G), iar la pct. f este menționat comisionul de urmărire riscuri , indicat la clauza 3.8 (C.G.), ambele "se calculează prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului" și se achită lunar, fără însă a fi definite și justificate printr-o contraprestație a băncii, astfel încât costurile pot fi oricând modificate de bancă după bunul plac, fără a exista un motiv întemeiat prevăzut în contract.

Din aceste clauze rezultă un dezechilibru major, în sensul art. 4, pct. 1 și 2 din Legea 193/2000, între drepturile și obligațiile părților, în contextul în care, în lipsa elementelor clare ale variației dobânzii și comisioanelor, în lipsa definiției acestora, a scopului perceperii și a contraserviciului oferit de bancă în schimbul sumelor, fiind în prezența unor clauze care dau dreptul pârâtei să modifice sau să interpreteze clauze contractuale unilateral, fără consimțământul reclamanților și fără a exista o motivație întemeiată prevăzută în contract, (art. 1 lit. a ,b, g Anexa la Legea 193/2000).

La momentul încheierii contractului erau în vigoare și art. 9 si 10 din OG 21/1992, în baza cărora: "agenții economici sunt obligați să pună pe piață numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relațiile cu consumatorii și să nu folosească practici comerciale abuzive", iar consumatorul are" libertatea de a lua decizii la achiziționarea de produse și servicii, fără a li se impune în contracte clauze abuzive sau care pot favoriza folosirea unor practici comerciale abuzive în vânzare, de natură a influența opțiunea acestora.

De asemenea, cu ocazia încheierii actului adițional din anul 2009 creditul s-a transformat în Euro și s-au introdus comisioane noi, pct. 9 g (CS), comision de administrare lunară cont curent activ de 1,75 RON, iar comisionul de administrare inițial de la pct. 9 c (CS) s-a redenumit comision de administrare cont credit, astfel pârâta încasează două costuri pentru același serviciu, fără a exista o definiție și o justificare a celor două costuri pentru un singur serviciu.

P___ același act adițional s-a introdus punctul 21 la condițiile speciale, punct în baza căruia banca poate să modifice costurile oricând, în condiții bancare care nu se justifică, riscul valutar și riscul de rată a dobânzii fiind suportat de către consumator și nu de bancă, iar creșterea costului creditului provenind din comisioane și cheltuieli privind administrarea creditului sunt acoperite deja de cele două comisioane de administrare cont credit și cont curent activ

În anul 2010, cu ocazia implementării OUG nr.50/2010, pârâta a inclus cuantumul comisionului de urmărire riscuri în cel al comisionului de administrare și a introdus prin redenumire un cost nou - comision de administrare credit, prin aplicarea ilegală a art. 36, care indica limitativ comisioanele ce pot fi percepute, cele neprevăzute de lege trebuiau eliminate nu cosmetizate, tehnic este vorba de un comision nou, "de administrare credit", cel inițial se numea "de administrare", fără să se indice obiectul administrării și cu un alt cuantum

Reclamanții și-au întemeiat în drept acțiunea pe disp. art. 1, 4, 6, 14 din Legea nr.193/2000 republicată și modificată și pct. 1, lit. a, b, e, g din Anexa la Legea nr.193/2000, OG nr.21/1992, art. 1, 27 lit. a, b și d art. 8, art.45 din Legea nr.296/2004 republicată în 2008, art. 5, 948 pct.3 si 4, 964, 966, 1073-1075 Cod Civ de la 1864 și Directivele 1993/13/CEE.

În probațiunea, reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri, relații de la pârâtă pentru depunerea documentației precontractuale de negociere și a actul adițional implementat tacit.

S-au depus la dosar copii după următoarele înscrisuri : contract de credit bancar nr. 473/22.02.2006, act adițional nr. 473A/22.05.2009, grafice de rambursare, polițe asigurare.

Acțiunea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru pentru capătul cinci al cererii, potrivit prevederilor art.27 din OUG nr.80/2013, celelalte capete de cerere fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 lit. f din OUG nr.80/2013.

Pârâta a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că, prin acțiunea formulată se invocă un pretins caracter abuziv al clauzelor din contractul de credit inițial, stipulate la art.9 lit.c și f, clauze care instituie comisionul de administrare și de urmărire riscuri, percepute de bancă în mod legal.

P___ actul adițional nr. 473A/22.05.2009, odată cu transformarea creditului din Ron în Euro, dispozițiile referitoare la comisioane au fost modificate, în sensul că valoarea acestora a fost stabilită în euro.

Clauzele contractuale criticate de reclamanți sunt conforme dispozițiilor legale în materie, astfel încât pretențiile învederate capetele 1 și 3 ale cererii introductive sunt profund netemeinice și nu pot face obiectul analizei instanței în privința aprecierii caracterului abuziv, prin raportare la disp. art. 4 alin.(6) din Legea nr. 193/2000, având în vedere că legiuitorul a instituit o excepție de la posibilitatea evaluării naturii clauzelor din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, iar pentru aplicarea acestei excepții este necesară întrunirea cumulativă a două cerințe și anume : clauzele analizate să se refere la elemente ce fac parte din structura de costuri ce reprezintă și definesc obiectul principal al contractului și redactarea clauzei într-un limbaj ușor inteligibil.

În speță, toate clauzele atacate de reclamanți se referă la comisioane ca și cost principal și definitoriu al oricărui contract de credit, care este prin excelență un împrumut cu titlu oneros și au un caracter esențial.

În ce privește elementele care fac obiectul principal al contractului, CJUE a reținut în cauza C-xxxxx, că o clauză intră în sfera obiectului principal al contractului, dacă aceasta are caracter esențial, revenind, instanței de judecată să analizeze dacă pretinsa clauză are, în contractul analizat, caracter esențial.

Dobânda este elementul esențial care, alături de celelalte costuri (comision de administrare, de urmărire riscuri etc), face parte din D__, prețul total al creditului, care rezultă inclusiv din prevederile art. 6 din contractului de credit bancar.

D__ reprezintă elementul esențial ce sintetizează toate costurile datorate în schimbul creditului și reprezintă elementul hotărâtor în funcție de care se formează opțiunea consumatorului pentru un anumit produs de creditare și pentru o anumită instituție de credit, iar acest element a fost cunoscut de reclamanți încă dinaintea încheierii contractului.

Așa cum a statuat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-76/10 Pohotovost vs Zveta Korckovska : „informarea consumatorului asupra costului global al creditului, sub forma unei dobânzi calculate potrivit unei formule matematice unice, are, așadar, o importanță esențială. Pe de o parte, aceasta informație (,.,.) contribuie la transparența contractului, în sensul că permite consumatorului să compare ofertele de creditare. Pe de altă parte, ea permite consumatorului sa aprecieze întinderea obligației sale” (Cauza Cofinoga).

Interpretând per a contrario susținerea CJUE conform căreia: „lipsa menționării D__ în contractul de credit (..) poate fi un element decisiv în cadrul analizei de către o instanță națională a aspectului dacă o clauză dintr-un contract de împrumut, referitoare la costul acestuia, în care nu figurează o asemenea mențiune, este redactată în mod clar și inteligibil, în sensul articolului 4 din Directiva 93/13 ", se ajunge, în mod logic și indubitabil, la concluzia că prezentarea dobânzii sub forma unei cifre în contractul de credit, a unei sume lunare de plată în scadențarul atașat acestuia, precum și includerea acestui cost în D__ reprezintă o modalitate clară si inteligibilă de redactare a prevederilor contractuale care reglementează acest cost.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv redactarea clauzei într-un limbaj
ușor inteligibil, aceasta presupune: pe de-o parte, utilizarea unor criterii obiective, care țin de acuratețea limbajului, iar pe de altă parte, criterii subiective, care țin de percepția și nivelul de înțelegere al consumatorului, în funcție de experiența lui și gradul de implicare în relația cu banca.

Examinând clauzele în discuție, din punct de vedere obiectiv, sub aspectul acurateței limbajului, ca premisă a înțelegerii mesajului transmis, se remarcă faptul că acestea sunt redactate într-un limbaj inteligibil, ușor accesibile pentru orice consumator cu aptitudini medii de informare, în sensul că nu sunt utilizați termeni echivoci de natură să genereze confuzii sau să distorsioneze înțelesul clauzelor, iar în contract au fost inserate comisioanele în mod transparent, fiind prevăzute atât cu o valoare fixă și ca procent din valoarea creditului acordat astfel încât reclamanții au avut posibilitatea clară de a le cunoaște.

În subsidiar, în măsura în care instanța va aprecia că nu este exclusă analizarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare, pârâta învederează netemeinicia acțiunii și neîndeplinirea condițiilor prev. de art.4 al.1 din Legea nr.193/2000, pentru calificarea clauzelor ca fiind abuzive, respectiv : clauza să nu fi avut caracter negociabil; clauza să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; să fie contrară cerințelor bunei – credințe.

Astfel, în ceea ce privește prima condiție, aceasta trebuie analizată
din perspectiva dispozițiilor art. 4 alin. (2) din lege, care stabilește că: „ O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv."

Din cuprinsul acestor dispoziții legale rezultă că lipsa caracterului negociat al unei clauze contractuale nu presupune că aceasta nu a fost negociată în concret, ci presupune că nu a existat, din punct de vedere obiectiv, posibilitatea unei astfel de negocieri, având în vedere
specificul pe care negocierea îl presupune, prin ipoteză, în cazul contractelor preformulate.
Legiuitorul nu a considerat ca fiind abuzivă orice clauză contractuală inserată într-un contract
preformulat, pentru că o astfel de deducție ar însemna să calificăm ca abuziv orice contract
preformulat, ceea ce vine în contradicție cu legea.

Ori, B__ a oferit reclamanților posibilitatea de negociere, situație care rezultă din faptul că reclamanții au semnat contractul de credit, înțelegând și asumându-și clauzele acestuia, care echivalează cu exteriorizarea manifestării de voință în acest sens și atestă că, în urma informării complete si corecte de către bancă cu privire la ceea ce presupune contractul de credit, și-au format consimțământul în mod liber și sunt de acord să accepte oferta băncii, astfel cum le-a fost prezentată, fără a intenționa să aducă vreo modificare acesteia.

Au fost reținute în jurisprudență aspectele care conturează caracterul negociat al unei clauze, prin Decizia nr. 2450 din 22 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit: „Clauza reglementată a fost negociată deoarece s-au comunicat Condițiile generale și s-au discutat și negociat prevederile contractului de credit care conțin și obligațiile cele mai importante ale clienților, contractul fiind semnat".

Reclamanții aveau posibilitatea de a propune modificări ale ofertei inițiale ale băncii,
ofertă pe care au cunoscut-o încă dinaintea contractării, când le-au fost puse la dispoziție
informații esențiale, relevante, despre creditele practicate de către bancă, inclusiv informații
privind structura de costuri, aspecte ce le-au permis formarea unui consimțământ avizat și în
deplină cunoștință de cauză., consilierii B__ aflându-se la dispoziția acestora pentru a le da
astfel de informații. Mai mult, exista chiar o linie telefonică InfoBCR care putea fi accesată în
situația în care erau necesare informații suplimentare.

Referitor la a doua condiție privind producerea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerinței bunei credințe, pentru a fi îndeplinită este necesar să se identifice un dezechilibru semnificativ între dreptul băncii de a percepe comisionul de administrare și comisionul de urmărire riscuri, în condițiile stipulate în contract și în actul adițional, și obligația reclamanților de a achita sumele datorate cu acest titlu.

Dezechilibrul se referă la caracterul justificat sau nu al elementelor în funcție de care au fost stabilite comisioanele. Cu alte cuvinte, instanța are de verificat dacă, în concret, clauzele inserate în contract sunt sau nu legitime, îndreptățesc banca în mod obiectiv să perceapă comisioanele criticate prin cererea de chemare în judecată, iar în cauză nu există însă vreun dezechilibru semnificativ, relația dintre părți fiind determinată pe baza unor criterii obiective, general aplicabile.

De asemenea, este esențial de reținut faptul că toate comisioanele au fost exprimate și în valoare absolută astfel încât reclamanții aveau o reprezentare clară a tuturor condițiilor și costurilor de creditare. Nici în raport cu circumstanțele concrete nu poate fi identificat vreun dezechilibru semnificativ. Clauzele analizate nu sunt abuzive din perspectiva prevederilor, legale și nu au produs nici un dezechilibru semnificativ.

CJUE a stabilit, în Cauza 415/11 faptul că: Moțiunea „dezechilibru semnificativ "în detrimentul consumatorului trebuie apreciată prin intermediul unei analize a normelor naționale aplicabile în lipsa unui acord intre părți pentru a evalua dacă și, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare(...); Pentru a ști dacă dezechilibrul este creat „în contradicție cu cerința de bună-credință", este important să se verifice dacă vânzătorul sau furnizorul .acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte clauza în discuție în urma unei negocieri individuale.``

A mai arătat pârâta că este legală și clauza contractuală prevăzută la art. 9 lit. c) din contractul de credit privind plata unui comision de administrare credit impunându-se, astfel, respingerea solicitării reclamanților referitoare la constatarea caracterului abuziv al acesteia, cu motivarea că însăși OUG nr. 50/2010 permite perceperea comisionului de administrare la o valoare fixă, nu este nimic abuziv nici în perceperea comisionului de administrare, care, chiar dacă nu este definit expres, nu poate fi perceput decât pentru activitățile enumerate în lege, nici în stabilirea valorii fixe a acestuia, independent de formula de calcul care stă la baza calculării lui. Banca putea sau nu să indice această formulă de calcul, fără ca, în oricare dintre aceste variante, comisionul în sine să fie considerat abuziv, în ceea ce privește cuantumul efectiv al comisionului, acesta nu poate fi cenzurat de către instanță, valoarea absolută a acestuia a fost cunoscută încă de la data încheierii contractului, respectiv de la data modificării acestuia prin actul adițional nr. 473 A / 22.05.2009.

De asemenea, pârâta consideră că pretențiile reclamanților de restituire a sumelor încasate în temeiul clauzelor având un presupus caracter abuziv, calculate de la încheierea contractului și până la data introducerii acțiunii, precum si a tuturor sumelor ce vor fi achitate cu aceste titluri până la executarea silită a hotărârii, actualizate cu dobânda legală de la data fiecărei plăti, sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse ca rezultat al respingerii capetelor de cerere anterioare, față de care au caracter accesoriu.

Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.205 și urm. cod proc. civilă, art.4 al.1 și 5 din Legea nr.193/2000 și OUG nr.50/2010

În probațiunea, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri și orice alte probe a căror necesitate va rezulta din dezbateri.

La întâmpinare au fost anexate copii conforme după următoarele înscrisuri : contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 473 din data de 22.02.2006; actul adițional nr. 473A din data de 22.05.2009 la contractul de credit bancar nr. 473 din data de 22.02.2006; actul adițional din 20.09.2010; notificarea B__ din data de 21.02.2011 și confirmarea de primire a acesteia; decizia Î.C.C.J. nr.12/17.01.2012; grafice de rambursare, document emis de B__ privind serviciile prestate de către bancă ce intră în componența comisioanelor aplicabile creditelor.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar pentru toate părțile

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

P___ contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 473 din data de 22.02.2006 încheiat de reclamanți cu pârâta Banca Comercială Română S.A., aceasta din urmă le-a acordat un credit în valoare de 34.500 lei cu dobândă curentă de 12 % pe an, revizuibilă trimestrial, pe o perioadă de 120 luni.

Potrivit art.9 pct. c și f din „condiții speciale” și secțiunii 3, pct.3.8 din condițiile generale ale contractului printre costurile creditului, pentru punerea la dispoziție a creditului, au fost incluse un comision de administrare de 17,25 RON lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat și un comision de urmărire riscuri de 58,65 lei lunar, reprezentând un procent de 0,17 % din valoarea creditului contractat, pe care clientul trebuie să-l achite integral odată cu rata de credit și dobânda.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâta a întocmit un plan de rambursare a creditului în care sunt evidențiate sumele datorate lunar cu titlu de comisioane în sumă totală de 75,90 lei(17,25 lei comision de administrare și 58,65 lei comision de urmărire riscuri).

P___ actul adițional nr.473A încheiat la data de 22.05.2009 la contractul de credit bancar nr.473/22.02.2006, creditul s-a transformat în Euro, iar comisioanele de administrare cont și de urmărire riscuri reglementate la art.9 lit. c și f s-au schimbat doar în ceea ce privește cuantumul având însă aceeași redactare generică ca și în contractul inițial.

În actul adițional la contractul inițial s-a adăugat pct.21(fila 87) prin care s-a stipulat că „împrumutatul a luat la cunoștință faptul că oricând pe parcursul derulării contractului este posibilă majorarea sumelor datorate în cazul materializării riscului valutar, a riscului de rată a dobânzii, ori în cazul creșterii costului creditului provenit din comisioane și alte cheltuieli privind administrarea creditului prevăzute în contractul menționat”.

În conformitate cu dispozițiile art. 4 al.1 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Referitor la clauzele care nu au fost negociate direct cu consumatorul - în conformitate cu disp. art.4 al.2 din Legea nr. 193/2000- care a transpus Directiva 93/13/CEE - acestea sunt definite ca fiind clauzele care au fost stabilite fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura lor, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

În speță, atât contractul de credit încheiat între părți, cât și actul adițional la acesta, este un contract standard, preformulat, cu clauze prestabilite de împrumutător prin condiții generale, aspectele particulare vizând doar cuantumul sumei împrumutate, al accesoriilor acestei sume, dobândă și comisioane, termenul împrumutului.

Caracterul de contract de adeziune al convenției de credit rezultă din faptul că această convenție are un conținut standardizat, concretizat în condițiile generale, care prevăd perceperea comisionului de urmărire riscuri și care sunt aceleași pentru toate contractele similare încheiate cu alți consumatori.

Deși pârâta susține că prevederile din contract referitoare la perceperea unui comision de administrare și de urmărire riscuri alături de dobândă și celelalte comisioane aplicate, face parte din D__, prețul total al creditului, care reprezintă elementul esențial ce sintetizează toate costurile datorate în schimbul creditului și reprezintă elementul hotărâtor în funcție de care se formează opțiunea consumatorului pentru un anumit produs de creditare și pentru o anumită instituție de credit și că acest element a fost cunoscut de reclamanți încă dinaintea încheierii contractului, aceste susțineri sunt neîntemeiate, întrucât în cuprinsul condițiilor speciale nu este prevăzut decât cuantumul acestor comisioane, fără nici o stipulație referitoare la modalitatea de stabilire a procentului lor sau la condițiile perceperii acestora.

Potrivit art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000, dacă un comerciant pretinde că o clauză standard pre-formulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Ori, în cauză pârâta nu a probat în nici un mod că ar fi negociat cu reclamanții clauzele convenției de împrumut și ale actului adițional, astfel că în privința clauzelor contestate(comision de administrare și de urmărire riscuri) sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin.1 și 2 din Legea nr.193/2000, întrucât nu au fost negociate direct cu reclamanții, ci prestabilite prin condițiile generale redactate de pârâtă și preluate apoi în condițiile speciale ale contractului și în actul adițional la acesta.

In ceea ce privește caracterul abuziv al clauzei contestate, acesta este analizat prin prisma art. 4 alin. 1, 2 și a anexei la Legea nr. 193/2000, în care sunt redate cu titlu exemplificativ clauzele calificate de legiuitor ca fiind abuzive.

Astfel, clauzele stipulate la art. 9 pct. c, f, din contract și actul adițional nr. 473A din 22.05.2009, privind perceperea unui comision de administrare și de urmărire riscuri, intră sub incidența art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, întrucât nu au fost negociate, concluzie ce rezultă din conținutul standardizat al convenției de credit și din faptul că pârâta nu a dovedit caracterul negociat al clauzelor respective, așa cum impun prevederile art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000.

Potrivit disp. art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză care nu a fost negociată direct este considerată abuzivă în măsura în care, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi contractuale, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

In ceea ce privește cerința referitoare la crearea unui dezechilibru între drepturile și obligațiile părților ca urmare a includerii în contract a unor clauze nenegociate referitoare la comisionul de administrare și de urmărire riscuri, instanța constată că atâta vreme cât aceste clauze nu sunt clar definite în contract, se dă posibilitatea pârâtei de a le interpreta unilateral și, pe cale de consecință, se creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.

De asemenea, art.21 introdus prin actul adițional, dă posibilitatea băncii de a modifica unilateral toate costurile creditului, situație față de care, pentru aceleași considerente arătate mai sus, instanța constată că și acest articol intră sub incidența art. 4 alin.1 și 2 din Legea nr.193/2000.

Distinct de aceste aspecte, din cuprinsul clauzelor menționate nu rezultă în mod concret riscurile pe care le-ar putea suporta pârâta, nu se indică modul în care au fost cuantificate aceste riscuri în privința creditului acordat, iar motivația perceperii ”pentru punerea la dispoziție a creditului” este una generică și ambiguă, ceea ce contravine prevederilor art.1 alin. 1 din Legea nr.193/2000, potrivit cărora clauzele contractuale trebuie să fie clare, fără echivoc, iar înțelegerea lor nu trebuie să necesite cunoștințe de specialitate. În concluzie, pentru considerentele arătate, clauzele în discuție se impun a fi calificate ca fiind abuzive și prin prisma disp. art. 1 alin. 1, coroborat cu art. 1 lit. g din anexa la Legea nr.193/2000, întrucât nu au un conținut definit și, ca atare, pot fi modificate și interpretate în mod unilateral de pârâtă.

De asemenea, dezechilibrul creat în privința drepturilor și obligațiilor părților prin perceperea acestor comisioane rezultă și din faptul că nu au o justificare obiectivă, respectiv nu au corespondent într-o contraprestație a împrumutătorului.

Astfel, în situația în care împrumutatul își îndeplinește în totalitate obligațiile contractuale, pârâta nu suportă nici un risc iar în această situație reținerea sumelor percepute cu titlul de comision de urmărire riscuri nu are nici o justificare și dă posibilitatea doar pentru pârâtă să beneficieze de avantaje care nu au corespondent într-o contraprestație din partea sa, dezechilibrul contractual fiind astfel evident.

P___ anexa la Legea nr. 193/2000, lit. r sunt calificate ca fiind abuzive acele clauze care permit comerciantului obținerea unor sume de bani de la consumator în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator în cazul neexecutării contractului de către comerciant.

P___ urmare, în situația în care în accepțiunea pârâtei încasarea comisionului de urmărire riscuri este justificată ca o compensație pentru posibilele riscuri generate de neexecutarea obligațiilor contractuale ce le revin reclamanților, clauza referitoare la acest comision este abuzivă și prin prisma prevederilor art. 1 lit.r din anexa la Legea nr.193/2000 din moment ce ea nu cuprinde și o obligație corelativă a pârâtei de restituire a comisionului astfel perceput în măsura în care neexecutarea nu se produce.

Pentru aceste considerente, instanța constată că în cauză este îndeplinită și condiția impusă de art.4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 întrucât, dezechilibrul prestațiilor contractuale ca urmare a perceperii comisionului de urmărire riscuri este unul semnificativ, dată fiind, conform graficelor de rambursare, valoarea totală a sumelor percepute de pârâtă cu acest titlu pe perioada de derulare a contractului.

Principiul forței obligatorii a contractului vizează, așa cum rezultă explicit din dispozițiile art. 969 cod civil de la 1864, convențiile legal făcute, adică acele convenții încheiate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data realizării acordului de voință.

Ori, în speță, Legea nr.193/2000 prin art. 1 alin. 3 interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Pe cale de consecință, pentru toate argumentele prezentate mai sus, instanța constată că nerespectarea dispozițiilor imperative de ordine publică ale art. 4 din Legea 193/2000 atrage nulitatea absolută a clauzei abuzive, până la o limită ce poate fi apreciată rezonabilă în raport cu prejudiciul cauzat.

Această sancțiune deși are caracter virtual rezultă în mod neîndoielnic atât din modul în care a fost redactată dispoziția legală, cât și din rațiunea și scopul acesteia.

Astfel, Legea 193/2000 a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva CEE 93/13/5.04.1993 și în acest fel România și-a asumat obligația aplicării efective în raporturile inter - individuale a legislației comunitare, sens în care numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, respectiv acela de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.

Din contextul celor expuse rezultă că restituirea sumelor percepute pe baza clauzelor declarate ca abuzive reprezintă o cuantificare a daunelor interese suferite de către reclamanți iar menținerea acestor sume în patrimoniul băncii ar crea pentru aceasta o îmbogățire fără just temei.

Pentru aceste considerente instanța va constata existența clauzelor abuzive (și implicit nulitatea absolută a acestora), cuprinse în art. 9 pct. c și f „condiții speciale” și 3.8 „condiții generale” privind comisionul de administrare și de urmărire riscuri din convenția de credit nr. 473/22.02.2006 și art. 3.7 al.1 „condiții generale” din aceeași convenție privind modificarea unilaterală a nivelului comisioanelor, precum și a celor cuprinse în art. 9 pct. c și f și 21 privind comisionul de administrare și de urmărire riscuri din actul adițional nr. 473 A/22.05.2009 la convenția de credit nr. 473/22.02.2006 și va dispune eliminarea lor din contract și din graficul de rambursare anexă la acesta.

Având în vedere efectul retroactiv pe care îl produce nulitatea absolută, în temeiul art. 14 din Legea nr. 193/2000 rap. la art. 998 cod civil, instanța va dispune repunerea părților în situația anterioară și, pe cale de consecință, va obliga pârâta să restituie reclamanților sumele încasate în baza convenției de credit nr. 473/22.02.2006 și actul adițional nr. 473 A / 22.05.2009 cu titlul de comision de administrare și de urmărire riscuri, actualizate cu dobânda legală, începând cu data încheierii contractului de credit și până în prezent precum și a tuturor sumelor ce se vor achita cu aceste titluri până la executarea silită a hotărârii.

P___ actul adițional la contractul de credit nr. 473 A/22.05.2009, filele nr. 96 – 103 dosar, neînsușit de reclamanți, la art. 6, pârâta a prevăzut un comision lunar de administrare credit în valoare de 18,37 euro, reprezentând însumarea comisioanelor lunare prevăzute în contractul de credit încheiat între împrumutat și bancă.

Cu alte cuvinte, instanța constată că pârâta a redenumit comisionul de administrare și comisionul de urmărire riscuri în „comision de administrare credit”, care nu reprezintă costuri impuse de legislație (OUG nr.50/2010), de natură să atragă aplicabilitatea art. 40 al. 3 din OG 50/2010.

Astfel, art. 36 al. 1 din OUG nr.50/2010 restrânge sfera comisioanelor ce pot fi percepute, între care nu figurează comisionul de administrare și cel de urmărire riscuri, astfel încât pârâta trebuia să le elimine și nu să le însumeze și să le redenumească.

De altfel, definiția dată comisionului de administrare credit prin art. 36 al. 3 din OUG nr.50/2010 nu corespunde cu definiția dată de pârâtă în actul adițional, iar în lipsa unei definiții a comisionului, acesta apare ca un cost nou, neimpus de OUG nr.50/2010 și ca atare nul de drept, conform dispozițiilor art. 95 alin.4 din acest act normativ.

Față de aceste considerente, instanța va constata că reclamanții nu au acceptat tacit actul adițional implementat de pârâtă în baza OUG nr. 50/2010, cu privire la introducerea comisionului lunar de administrare credit.

În baza art. 451 și art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obligă pârâta să plătească reclamanților suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată justificată cu plată onorariu avocat conform chitanței nr.327 din 17.12.2015.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite acțiunea civilă având ca obiect „restabilirea echilibrului contractual”, formulată de reclamanții R___ F______ Oltița, CNP xxxxxxxxxxxxx și R___ Doruț, CNP xxxxxxxxxxxxxx, cu domiciliu procesual ales la Avocat R____ R_____, Vatra Dornei, ____________________, în contradictoriu cu pârâta Banca Comercială Română SA, prin Sucursala Vatra Dornei, cu sediul în București, __________________________. 5, sect. 3, CUI xxxxxx și, în consecință :

Constată existența clauzelor abuzive (și implicit nulitatea absolută a acestora), cuprinse în art. 9 pct. c și f „condiții speciale” și 3.8 „condiții generale” privind comisionul de administrare și de urmărire riscuri din convenția de credit nr. 473/22.02.2006 și art. 3.7 al.1 „condiții generale” din aceeași convenție privind modificarea unilaterală a nivelului comisioanelor și dispune eliminarea lor din contract și din graficul de rambursare anexă la acesta.

Constată existența clauzelor abuzive (și implicit nulitatea absolută a acestora), cuprinse în art. 9 pct. c și f și 21 privind comisionul de administrare și de urmărire riscuri din actul adițional nr. 473 A / 22.05.2009 la convenția de credit nr. 473/22.02.2006 și dispune eliminarea lor din contract și din graficul de rambursare anexă la acesta.

Constată că reclamanții nu au acceptat tacit actul adițional implementat de pârâtă în baza OUG nr.50/2010 cu privire la introducerea comisionului lunar de administrare credit.

Dispune repunerea părților în situația anterioară, sens în care obligă pârâta să restituie reclamanților sumele încasate în baza convenției de credit nr. 473/22.02.2006 și actul adițional nr. 473 A / 22.05.2009 cu titlul de comision de administrare și de urmărire riscuri, actualizate cu dobânda legală, începând cu data încheierii contractului de credit și până în prezent precum și a tuturor sumelor ce se vor achita cu aceste titluri până la executarea silită a hotărârii.

Obligă pârâta să plătească reclamanților suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Vatra Dornei.

Pronunțată în ședința publică de la 7 ianuarie 2016.

Președinte, Grefier,

F______ M_____ M____ Ț_______

Red. M.F.

Tehnored. M.F./M.T.

Ex.5/27.01.2016