R O M Â N I A
JUDECĂTORIA BEIUȘ-JUDEȚUL BIHOR
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 497/2013
Ședința publică de la 20 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: P__ A__ -M____,judecător
GREFIER: T____ C_____
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții R__ G_______-C_____ și R__ M_______, ambii cu domiciliul ales în municipiul Oradea, __________________.1, __________, jud. Bihor în contradictoriu cu pârâtele S.C. V________ ROMANIA S.A.- SUCURSALA BEIUȘ cu sediul în Beiuș, Calea Bihorului, nr.22, jud. Bihor și S.C. V________ ROMANIA S.A., cu sediul în București, Șoseaua P_____, nr.42, _________ 10, sector 2 București,având ca obiect constatare nulitate act juridic- plata lucrului nedatorat.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06.03.2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a acorda posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 13.03.2013 și 20.03.2013, când s-a hotărât prezenta cauză.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la instanță la data de 22 octombrie 2012, scutită de la plata taxei judiciare de timbru, reclamanții R__ G_______-C_____ și R__ M_______, în contradictoriu cu pârâtele S.C. V________ ROMANIA S.A. SUCURSALA BEIUȘ și S.C. V________ ROMANIA S.A. București au solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să dispună:
- 1. constatarea nulității absolute a clauzei înscrise la punctul 5 lit.”a” din „Condițiile speciale” și pct.3.5. din „Condițiile generale” ale convenției de credit nr.xxxxxxx/29.07.2008 încheiată cu pârâta S.C.V________ ROMANIA S.A.- SUCURSALA BEIUȘ, privind aplicarea comision
2. constatarea ca plată nedatorată, a comisionului de risc încasat lunar de la data derulării convenției de credit și până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești și pe cale de consecință, obligarea pârâtei S.C.V________ ROMANIA S.A.- SUCURSALA BEIUȘ să restituie reclamanților R__ G_______-C_____ și R__ M_______ suma încasată ca plată nedatorată cu titlu de comision de risc, respectiv suma de 21.444,44 CHF(81.173,64 lei, calculată la cursul B.N.R.) precum și dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă;
3. continuarea derulării Convenției de credit nr.xxxxxxx/29.07.2008, cu excluderea clauzei înscrise la punctul 5 lit.”a” din „Condițiile speciale” și pct.3.5. din „Condițiișe generale” privind aplicarea comisionului de risc, redenumit de bancă, comision de administrare.
În motivarea în fapt a cererii reclamanții au arătat că la data de 29.07.2008 între ei, în calitate de împrumutați și pârâta S.C.V________ ROMANIA S.A.- SUCURSALA BEIUȘ, în calitate de împrumutător a intervenit Convenția de Credit nr.xxxxxxx/29.07.2008 pentru suma de 206.394 CHF, suma care urma să fie rambursată în termen de 240 de luni.
Creditul a fost garantată cu: garanție reală-ipotecă de rang 1, constituită asupra imobilului, casa, anexe gospodărești și teren aferent, în suprafață de 1396 mp, situat în Beiuș, Calea Bihorului, nr.24, înscris în CF899 Beiuș, cu nr. cadastral l727/9 și 728/13 și cu polița de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor.
Reclamanții au precizat că potrivit art.5 lit.”a” din Condițiile speciale, banca a prevăzut plata unui comision de risc în cuantum de 0,22%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a creditului, totalul acestuia ajungând la suma de 61.049.32 CHF, la finalul creditului.
Totodată reclamanții au arătat că potrivit art.3.5. comisionul de risc este perceput pentru punerea la dispoziție a creditului, fără a se menționa expres care este motivația perceperii acestuia, iar în aceste condiții nu se poate explica perceperea și încasarea acestui comision, a cărui valoare a ajuns, până în prezent, la suma de 21.444,44 CHF, sumă care nu are nicio justificare, fiind practic o altă dobândă.
De asemenea reclamanții au precizat că acest contract de credit bancar intră sub incidența Legii 193/2000 având în vedere că împrumutatul are calitatea de consumator, iar banca pe cea de comerciant și în momentul încheierii contractului, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca, întrucât contractul este un contract de adeziune, iar clauzele sunt prestabilite de către împrumutător, consumatorul neavând posibilitatea de a negocia vreo clauză, întregul act juridic fiind impus de către bancă.
Reclamanții au arătat că împrumutații au cunoscut despre perceperea comisionului de risc de către bancă, dar acest aspect nu are semnificația unei negocieri directe între părțile contractante, în condițiile în care împrumutații nu au avut posibilitatea de a schimba sau de a exclude încasarea acestui comision.
Astfel, în conformitate cu prev. art. 4 alin.1 din Legea nr.193/2000 modificată, clauzele care nu au fost negociate cu consumatorul sunt considerate abuzive. De asemenea reclamanții arată că nu se justifică acest comision, întrucât creditul a fost garantat cu o ipotecă de rang 1 și cu o asigurare de viață, astfel că, nu există riscul ca în caz de rambursare, banca să fie păgubită, iar pentru recuperarea sumei banca poate executa garanția.
Totodată reclamanții au precizat că pârâta S.C.V________ ROMANIA S.A.- SUCURSALA BEIUȘ, nu a depus diligențele necesare în vederea reparării prejudiciilor și nici nu a înțeles să se conformeze prevederilor legale. Astfel, potrivit acestei pârâte, comisionul de risc reprezintă costul perceput de bancă întrucât pe parcursul derulării convenției exista posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur, constând în materializarea riscului de credit sau a riscului de piață.
Reclamanții au precizat faptul că sunt de acord că acordarea de credite reprezintă riscuri pentru împrumutător, dar aceste riscuri urmează a fi analizate raportat la situația fiecărui împrumutat, în funcție de solvabilitatea acestuia și de garanțiile acordate.
De asemenea au precizat că în contract nu există stipulată posibilitatea restituirii către împrumutată a valorii, cel puțin parțiale, la finele perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision, nu s-au produs. Astfel, toate prevederile din contractele consumatorilor privitoare la perceperea unui comision de urmărire a riscului sunt clauze abuzive datorită dezechilibrului contractual pe care-l generează prin transferul tuturor riscurilor în sarcina consumatorilor.
Reclamanții au arătat că prin perceperea acestor comisioane, banca realizează câștiguri imense, deoarece creditele neperformante nu sunt atât de mari încât să compenseze cu valoarea totală a comisioanelor de risc. Au arătat că nu pot fi primite apărările pârâtei potrivit cărora contractul este legea părților, astfel că reclamanții nu trebuiau să îl încheie dacă nu erau de acord și nici să achite pe parcurs comisionul. Totodată reclamanții au menționat că în realitate, ca și celelalte persoane care apelează la împrumuturi bancare nu au avut posibilitatea, în măsura în care doreau să beneficieze de serviciile băncii, decât să accepte toate condițiile prestabilite de bancă. Au precizat că, pentru ne- performanța Băncii nu suferă și nici nu pierde Banca, ci suferă și pierd clienții băncii.
Totodată, cu privire la caracterul abuziv al comisionului de risc, reclamanții au menționat că s-au pronunțat în repetate rânduri instanțele de judecată și s-a constatat cu putere de lucru judecat, caracterul abuziv și implicit nulitatea clauzelor care permit perceperea acestuia.
În ceea ce privește sesizarea instanței în mod direct, reclamanții au arătat că invocă dispozițiile art.14 din Legea nr.193/2000, care permit consumatorilor prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prezentei legi, să se adreseze organelor judecătorești, în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.
De asemenea reclamanții au precizat că întrucât sancțiunea nulității produce efecte retroactive, plățile efectuate de reclamanți către pârâta ________________. cu titlu de comision de risc, primesc caracterul de plăți nedatorate, acesta fiind motivul pentru care au solicitat instanței să dispună restituirea sumelor încasate cu acest titlu, actualizată cu dobânda legală, de la data încheierii contractului și până la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri sau a modificării contractelor, în sensul eliminării acestor clauze.
În drept cererea este întemeiată pe dispozițiile Legii 193/2000, prev. art.969 Cod civil și prev.O.G.nr.9/2000, iar în probațiune, reclamanții au depus la dosar, în xerocopie, Convenția de Credit nr.xxxxxxx/29.07.2008 și graficul de rambursare.
La data de 21.11.2012, prin registratura instanței, pârâta S.C. V________ R______ S.A. a depus la dosar note de ședință, prin care a solicitat amânarea cauzei, a menționat că în cursul zilei de 20.11.2012 a depus la poștă actele solicitate de instanță și a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul reclamantului R__ G_______ C_____.
De asemenea, tot la data de 21.11.2012, prin registratura instanței, reclamanții R__ G_______ C_____ și R__ M_______, au depus la dosar precizare de acțiune față de capătul doi al cererii principale, prin care au arătat că suma solicitată cu titlu de comision de risc, redenumit, achitat începând cu luna august 2008 și până la momentul sesizării instanței este de 21.423,58 CHF( 80.636 lei).
În motivarea în fapt a acestei precizări de acțiune, reclamanții au arătat că, astfel cum rezultă din contextul Legi 193/2000, sancțiunea introducerii unor clauze abuzive în contractele cu consumatorii o constituie nulitatea absolută a respectivelor clauze. Astfel, în măsura în care instanța va stabili caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc și va dispune anularea acestei clauze, sancțiunea nulității produce efecte retroactive, plățile efectuate către reclamanți câtre pârâtă, cu titlu de comision de risc, potrivit graficului de rambursare al creditului, capătă caracterul de plăți nedatorate.
De asemenea, în temeiul art. 1088 C.civ. și a dispozițiilor O.G.nr.9/2000, pârâta urmează să fie obligată la plata, către reclamanți și a dobânzii legale aferente sumei de 2143.58 CHF(80.636 lei) de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective a acestei sume. La această precizare au fost anexate, în probațiune, extrase de cont privind achitarea comisionului de risc.
La data de 22.12.2012, pârâta S.C. V________ R______ S.A. a depus la dosar copia integrală a dosarului de credit.
La data de 06.02.2013, ca urmare a expedierii prin fax, pârâta S.C. V________ R______ S.A. a depus la dosar note de ședință prin care a arătat că invocă inadmisibilitatea acțiunii având în vedere că se solicită constatarea caracterului abuziv al unor clauze privind comisionul de risc care sunt exceptate potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 de la controlul caracterului abuziv, având în vedere că vizează obiectul principal al contractului.
Pârâta a arătat că, prin actul adițional la convenția de credit, urmare a apariției O.U.G. nr.50/2010, comisionul de risc a fost eliminat și a fost introdus comisionul de administrare credit.
De asemenea pârâta a menționat că, invocă excepția de fond, absolută și peremtorie a lipsei de interes în formularea capătului de cerere privind constarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc și constatarea nulității absolute a acesteia. A susținut că este vorba despre caracterul abuziv al unei clauze contractuale, care la momentul înregistrării acțiunii nu mai exista, ea fiind înlăturată prin efectele actului adițional implementat ca urmare a apariției OUG nr. 50/2010.
Astfel, pârâta a arătat că pentru a se justifica sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să îndeplinească cumulativ anumite condiții:
- să fie legitim;
- să fie născut și actual
- să fie personal și direct.
Raportat la caracterul actual al interesului, doctrina a arătat faptul că „acesta trebuie să existe în momentul în care se apelează la mijlocul procesual din conținutul acțiunii, pentru ca rolul judecătorului este de a rezolva litigii deja născute. Un interes….. care a trecut a fost depășit nu poate fi luat în considerare”.
Pârâta a menționat că așa cum a arătat, în condițiile în care încă din anul 2010 convenția de credit dedusă judecății a fost modificată în sensul înlăturării clauzei referitoare la comisionul de risc este evident faptul că, un capăt de cerere care să vizeze constatarea caracterului abuziv al acesteia cu consecința constatării nulității absolute a acesteia este lipsit de interes, care nu mai poate fi considerat actual.
Astfel, nu se poate reține interesul în formularea primului capăt de cerere prin prisma formulării celui de al doilea, care se referă la pretențiile de restituire a sumelor achitate cu titlu de comision de risc la data încheierii convenției având în vedere că, în speță, contractele cu executare succesivă constituie exemplul clasic de excepție de la principiul restabilirii situației anterioare și implicit de la principiul retroactivității efectelor nulității.
La aceste note de ședință, pârâta a anexat, în probațiune, xerocopia, Deciziei nr. 4685/2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX*, precum și interogatoriul ce a solicitat a fi luat reclamantului R__ G_______.
Pentru termenul de judecată din data de 06.02.2013, prin registratura instanței, reclamantul R__ G_______ a depus la dosar o cerere prin care înștiințează instanța despre faptul că nu se poate prezenta la dezbateri, din motive medicale.
La data de 04.03.2013, reclamanții R__ G_______ C_____ și R__ M_______, au depus la dosar răspuns cu privire la notele de ședință depuse de pârâta S.C. V________ R______ S.A.
În motivarea în fapt a acestui răspuns, cu referire la excepția lipsei interesului în promovarea acțiunii, reclamanții au solicitat respingerea acesteia ca nefondată, având în vedere faptul că, ei personal au un interes în promovarea acestui capăt de cerere și urmăresc obținerea unei hotărâri judecătorești în care în mod expres să se prevadă expres care clauze urmează să fie eliminate și care rămân valabile, precum și modul de derulare al contractului.
Reclamanții au arătat că aspectele invocate de către pârâtă, în susținerea excepției, respectiv referirile la faptul că la momentul formulării acțiunii, acele clauze privind comisionul de risc nu ar mai fi în vigoare, reprezintă apărări de fond, iar invocarea excepției de la principiul restabilirii situației anterioare nu poate atrage lipsa interesului.
De asemenea reclamanții au arătat că, între părți în prezent produc efecte juridice prevederile din contract în forma sa inițială și actul adițional implementat în mod tacit.
Astfel, sunt aplicabile prevederile art. 95 din OUG 50/2010 în forma în vigoare la data întocmirii actului adițional (06.09.2010), conform cărora ”pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență.
Reclamanții au arătat că potrivit alin. 2 și 3 din OUG 50/2010, modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a OUG 50/2010, creditorul trebuie să poată face dovada faptului că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale, iar potrivit art.5. din OUG 50/2010 nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin.2 din acest act normativ este considerată acceptare tacită.
De asemenea, reclamanții au precizat că, din interpretarea acestor prevederi legale, rezultă că pârâta avea obligația de a modifica conținutul contratului încheiat cu reclamanții, astfel încât acesta să devină conform cu conținutul prevederilor în vigoare la acel moment. Totodată reclamanții au arătat că pârâtei îi incumbă obligația de a-i informa în legătură cu aceste modificări, precum și obligația de a depune toate diligențele în acest scop, iar în ipoteza în care această pârâtă ar face această dovadă, nesemnarea de către reclamanți a actului adițional echivalează cu acceptarea tacită a acestora.
În speță, reclamanții au arătat că solicită să se constate că, deși pârâta a întocmit un act adițional la contract, aceasta nu a făcut dovada vreunei alte diligențe depuse pentru a-i informa pe reclamanții în legătură cu actele adiționale și în lipsa depunerii unor astfel de diligențe nu pot fi aplicabile prev. alin. 5 al art. 95 din O.U.G. nr.50/2010 în forma în vigoare la data întocmirii actelor adiționale.
Astfel, reclamanții au arătat că, rămân valabile regulile de drept comun conform cărora un contract poate fi modificat numai prin consimțământul ambelor părți și cum ei nu și-au exprimat consimțământul la modificarea contractului inițial apreciază că actul adițional nu a putut modifica forma inițială a acestuia și lipsește consimțământul lor la o astfel de modificare.
De asemenea reclamanții au arătat că fără acordul sau cu acordul consumatorilor, pârâta a folosit denumirea de comision de administrare la perceperea comisionului de risc, iar sumele încasate în mod abuziv și care urmează a fi restituite reclamanților sunt aceleași și au același cuantum indiferent de denumirea comisionului.
Reclamanții au arătat că, față de aceste aspecte solicită ca după constatarea clauzelor menționate ca fiind abuzive, să repună părțile în situația anterioară inserării acestora și în consecință să oblige pârâta să le restituie reclamanților suma solicitată încasată cu titlu de comision de risc în baza convenției de credit, indiferent de denumirea sub care au fost percepute respectiv comisionul de risc sau comision de administrare credit.
La acest înscris, reclamanții au anexat, în xerocopie, actul adițional nr.1 încheiat la convenția de credit nr. xxxxxxx/29.07.2008 și practica judiciară.
La termenul de judecată din data de 06.03.2013, s-a procedat la luarea interogatoriului reclamantului R__ G_______ C_____, conform prev. art.221 C.pr.civilă, consemnarea răspunsurilor făcându-se de către grefierul de ședință pe lista cu întrebări, iar reclamantul după ce a luat cunoștință de cuprinsul acestuia, a semnat interogatoriul, care este atașat la dosarul cauzei.
Tot la acest termen instanța a pus în discuție excepția lipsei de interes referitoare la capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc și constatarea nulității absolute a acestuia, invocată în cauză de pârâta S.C. V________ R______ S.A. prin notele de ședință depuse la dosar la data de 06.02.2013. Astfel, reclamantul R__ G_______ C_____, personal a arătat că solicită respingerea acestei excepții.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor formulate a apărărilor invocate și a probațiunii administrate, instanța reține în fapt următoarele:
Între pârâta ______________________.A, prin reprezentanții Sucursalei Beiuș, în calitate de bancă împrumutătoare, pe de o parte, și reclamanții R__ G_______ C_____ și R__ M_______ în calitate de împrumutați, pe de altă parte, s-a încheiat Convenția de credit nr. xxxxxxx/29.07.2008 (f.8-31), având ca obiect acordarea de către bancă în favoarea împrumutaților a unui credit în valoare de 206.394 franci elvețieni.
În partea intitulată „condiții speciale ale convenției”, la pct. 5 lit. a, a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,22 aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției.
De asemenea la pct. 3.5 din Condițiile generale ale convenției intitulat comisionul de risc a fost stipulată clauza potrivit căreia ,,pentru punerea le dispoziție a creditului împrumutații datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului, modul de calcul și scadența plății acestuia se stabilesc în Condițiile speciale.
Creditul acordat reclamanților urma a fi rambursat potrivit planului de rambursare anexă la contract-filele 25-31 dosar, într-o perioadă de 240 de luni de la data încheierii convenției, plan în care sunt prevăzute, pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului de rambursat, dobânda aferentă și valoarea comisionului de risc la care face referire pct. 5 lit. a din convenție.
Conform art.7 din Condițiile speciale ale convenției de credit, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang I asupra următorului imobil: casă, anexe gospodărești și teren aferent situat în municipiul Beiuș, Calea Bihorului, nr.24, jud. Bihor, în suprafață de1396 mp, înscris în CF 899 Beiuș, cu nr. cadastral 727/9 și 728/13.
De asemenea, reclamanții au cesionat în favoarea băncii polița de asigurare încheiată în vederea acoperirii tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul contractului de garanție imobiliară – conform art. 7 lit. b) din Condițiile speciale ale convenției de credit.
Față de aceste aspecte, instanța constată că acest contract de credit bancar intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, întrucât împrumutații au calitatea de consumatori, iar banca pe aceea de comerciant.
Văzând că în cauză a fost invocată excepția lipsei interesului reclamanților, a cărei soluționare a fost unită cu fondul în ședința publică din 06.03.2013, instanța o va soluționa cu prioritate, cu precizarea că în opinia instanței inadmisibilitatea nu reprezintă o veritabilă excepție, ci o apărare privind efectul spre care se tinde prin soluționarea fondului litigiului :
Excepția lipsei interesului reclamanților în formularea capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc și constatarea nulității absolute a acesteia, invocată în cauză de pârâta ________________________-BUCUREȘTI va fi respinsă ca nefondată, întrucât reclamanții în calitate de titulari ai contractului de credit mai sus indicat au tot interesul actual, născut, legitim și juridic protejat pentru a se adresa instanței cu privire la verificarea convenției încheiate, sub aspectul existenței clauzelor abuzive, indiferent dacă acestea vizează comisionul de risc inserat în contractul semnat de către părți sau comisionul de administrare credit prevăzut în actul adițional încheiat în mod unilateral de bancă ca urmare a apariției OUG nr. 50/2010 .
Referitor la fondul cauzei, instanța reține că, potrivit art. 148 alin. 1-4 din Constituția României, aderarea țării noastre la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării de atribuții către instituțiile comunitare, precum și al exercitării în comun cu celelalte state membre, a competențelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, cu o majoritate de două treimi din nr. deputaților și senatorilor.
Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale UE, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu și au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Astfel, Legea nr. 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din data de 05.04.1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Ca atare, în soluționarea acțiunii, instanța va avea în vedere aplicabilitatea următoarelor prevederi:
1. Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, republicată - în forma aflată în vigoare la data încheierii contractului :
- art. 1, alin. 1 și 3 – „(1) Orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. (3) Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.”
- art. 2 – (1) Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. (2) Prin comerciant se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia.”
- art. 4, alin. 1, 2, 3, 4, 5 și 6 – „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”
- art. 6 – „Clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.”
2. Directiva 93/13/CEE a Consiliului din data de 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii:
- art. 2, lit. b și c – „În sensul prezentei directive: (b) „consumator” înseamnă orice persoană fizică ce, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri care se află în afara activității sale profesionale; (c) „vânzător sau furnizor” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care, în cadrul contractelor reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri legate de activitatea sa profesională, publică sau privată.”
- art. 3, alin. 1 și 2 – „(1) O clauză contractuală care nu s-a negociat individual consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului. (2) Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune.”
- art. 4 – „(1) Fără să aducă atingere articolului 7, caracterul abuziv al unei
clauze contractuale se apreciază luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul și raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde. (2) Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.”
- art. 6, alin. 1 – „(1) Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor, în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.”
- art. 8 – „Statele membre pot adopta sau menține cele mai stricte dispoziții compatibile cu tratatul în domeniul reglementat de prezenta directivă, pentru a asigura consumatorului un nivel maxim de protecție.”
În jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în repetate rânduri asupra posibilității instanțelor naționale de a analiza caracterul abuziv al unor clauze contractuale prin Hotărârea Curții din data 4 iunie 2009 în cauza Pannon GSM Zrt. vs. Erzsbet Sustikne, C-243/08-- instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale, de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest sens ; Hotărârea Curții din data de 6 octombrie 2009 în cauza Asturcom Telecomunicaciones SL vs. C_______ Rodriguez Nogueira, C-40/08, pct. 51; Hotărârea Curții din data de 26 octombrie 2006 E____ María Mostaza Claro vs. Centro Móvil Milenium SL - C-168/05, pct. 37- Directiva 93/13 constituie o măsură indispensabilă pentru aducerea la îndeplinire a misiunilor încredințate Comunității Europene și, în particular, pentru creșterea nivelului și a calității vieții în ansamblul acesteia din urmă;- Hotărârea Curții din data de 9 noiembrie 2010, VB Pénzügyi Lízing vs. F_____ S________, C‑137/08- având în vedere natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva 93/13 o asigură consumatorilor, trebuie să se constate că art. 6 din directivă trebuie să fie considerat o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii juridice interne, rangul de norme de ordine publică – C-40/08, pct. 52;- instanța națională trebuie să dispună din oficiu măsuri de cercetare judecătorească pentru a stabili dacă o clauză intră în domeniul de aplicare al Directivei 93/13 și, în caz afirmativ, trebuie să aprecieze din oficiu eventualul caracter abuziv al unei astfel de clauze pct. 56; Ordonanța Curții din data de 16.11.2010 în cauza Pohotovost vs. Iveta Korckovska, C‑76/10, pct. 38- dispoziția art. 6, alin. 1 din directivă (clauza abuzivă nu creează obligații pentru consumator) are caracter imperativ și urmărește să substituie echilibrului formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părți; Ordonanța Curții din data de 16.11.2010, C‑76/10, pct. 39- situația de inegalitate care există între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitivă, exterioară părților din contract; - Ordonanța Curții din data de 16.11.2010, C‑76/10, pct. 40-instanța națională este obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.
Rezultă astfel că, îi revine instanței naționale obligația de a determina dacă o clauză contractuală întrunește criteriile necesare pentru a fi calificată drept abuzivă în sensul art. 3 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE.
Prin urmare, instanța constată că sunt nefondate susținerile și argumentele pârâtei conform cărora instanța nu ar putea analiza caracterul abuziv al comisionului de risc deoarece în acest mod s-ar încălca principiul libertății contractuale sau datorită faptului că această clauză ar fi exceptată de la controlul caracterului abuziv .
Din jurisprudența CJUE, care în temeiul Constituției și a Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanțele naționale, rezultă că Directiva 93/13, în transpunerea căreia s-a adoptat în dreptul național Legea 193/2000, vizează protejarea drepturilor consumatorilor care sunt partea slabă în contract având în vedere faptul că puterea lor de negociere este limitată, ei fiind practic obligați fie să accepte clauzele impuse de profesioniști, fie să nu încheie contractul.
Din interpretarea art. 4 din Legea 193/2000 rezultă că pentru ca o clauză să poată fi considerată abuzivă este necesar ca ea să îndeplinească următoarele condiții: să fie o clauză standard preformulată și prin introducerea ei să se creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Instanța apreciază că nu se poate susține că simplul fapt al semnării contractului de către consumator și informarea prealabilă a acestuia despre comisioanele percepute, echivalează cu negocierea clauzelor contractului între părți.
Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art. 969 din Codul civil de la 1864, aplicabil în speță în temeiul art. 223 din Legea 71/2011, conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr. 193/2000 reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind abuzive.
Principiul exprimat prin adagiul latin pacta sunt servanda (forța obligatorie a contractului sau convențiile trebuie respectate) este în acord nu numai cu voința fiecărei părți contractante, dar și cu cerințele de ordine publică (de ordin general) ale societății – climatul de securitate a raporturilor juridice contractuale.
În materia contractelor de consum legiuitorul național și cel european a urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda, recunoscând forța juridică deplină numai acelor convenții care nu intră în conflict cu principiul constituțional al bunei-credințe și cu bunele moravuri. În caz contrar el nu poate fi opus părților, terților sau instanței de judecată.
Mai mult, nu trebuie omis că art. 969 C.civ. nu are o existență de sine stătătoare în ansamblul dispozițiilor Codului civil de la 1864, ci el este inseparabil de art. 970 alin.1 C.civ., executarea cu bună-credință a obligațiilor fiind rezultatul firesc al obligativității contractului. Un contract rămâne legea părților numai în măsura în care nici una dintre acestea nu ignoră sau încalcă cu bună știință îndatoririle care îi revin potrivit asumării și executării cu bună-credință a prestațiilor.
Nu poate fi reținută încălcarea principiului libertății contractuale deoarece această libertate contractuală nu este una absolută, fiind limitată de legiuitor în unele cazuri cum este cel al Legii 193/2000, care are ca scop instituirea unor măsuri de protecție a consumatorilor priviți ca parte slabă în contractele încheiate cu profesioniști.
Faptul că reclamanții au executat o perioadă de timp prevederile unei clauze abuzive nu înseamnă că aceștia nu au dreptul de a invoca oricând nulitatea absolută a acesteia, cu consecințele de rigoare, având în vedere că sancțiunea prevăzută de lege pentru introducerea unei clauze abuzive într-un contract încheiat cu un consumator este nulitatea absolută.
Susținerea pârâtei ________________________ BUCUREȘTI în sensul că acest comision de risc ar constitui un element al prețului contractului și este exclus de la controlul constatării caracterului abuziv, trebuie examinată din perspectiva faptului că, teza finală a art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE condiționează analiza unor astfel de clauze de exprimarea acestora într-un mod clar și inteligibil.
Aceste dispoziții comunitare sunt introduse în ordinea juridică internă prin Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, în concret prin pct. 2 al art. VI din Titlul II referitor la modificarea unor acte normative privind protecția consumatorilor.
Astfel, este necesar a se examina dacă această clauză, referitoare la comisionul de risc, ca element al prețului, al obiectului contractului, potrivit susținerilor pârâtei, a fost sau nu redactată în mod clar și inteligibil, întrucât în situația în care nu este îndeplinită această cerință legală, respectiv clauza referitoare la preț nu este clară și inteligibilă, nu mai există limită de apreciere.
Sub acest aspect, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în sensul că o clauză contractuală care, chiar dacă intră sub incidența excluderii prevăzute la art. 4, alin. 2 din Directiva 93/13, nu este totuși scutită de aprecierea caracterului ei abuziv, atunci când instanța națională consideră că aceasta nu a fost redactată într-un mod clar și inteligibil – Ordonanța Curții din data de 16.11.2010, C‑76/10, pct. 72.
Potrivit art. 10, litera b din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, consumatorii au dreptul, printre altele, să beneficieze de o redactare clară și precisă a clauzelor contractuale, inclusiv indicarea exactă a prețului, precum și stabilirea cu exactitate a condițiilor de credit și a dobânzii, aceste dispoziții fiind adoptate în considerarea protecției intereselor economice ale consumatorilor.
În acest context instanța reține că potrivit pct. 3.5 din condițiile generale ale convenției, reclamanții aveau obligația să plătească un comision de risc „pentru punerea la dispoziție a creditului”, iar această prevedere contractuală face parte din secțiunea 3 din condițiile generale, privind costurile.
Se poate opinia astfel că, așa cum a susținut printre altele și pârâta, acest comision de risc, stabilit de către instituția bancară, constituie un element component al prețului.
Nu trebuie omis însă că, ulterior, prin actul adițional nr. 1 la convenția de credit comisionul de risc a fost „redenumit” și transformat de către pârâtă ________________________ în „comision de administrare credit”, acesta urmând a fi achitat, în continuare, de către reclamanți, deși aceștia, contrar susținerilor pârâtei, nu au semnat actul adițional la convenția de credit.
Este de observat că valoarea procentuală a comisionului de administrare a rămas aceeași – 0,22 % pe lună.
Sub aspectul finalității urmărite de către instituția bancară prin instituirea comisionului de administrare, instanța constată că, potrivit art. 3 din actul adițional nr. 1/06.09.2010 la convenția de credit nr. xxxxxxx/29.07.2008 aflat la filele 269-275 dosar, comisionul de administrare „vizează administrarea riscului de credit, implicat de situații precum: comportamentul contractual al împrumutatului/ codebitorilor/garanților pe toată durata convenției; modul de îndeplinire de către împrumutat/codebitori/garanți întocmai și la timp, pe toată durata convenției a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia; riscul de urmărire și de degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție în orice moment pe toată durata Convenției; riscul neîncasării valorii asigurate stabilită prin polița de asigurare în caz de producere a unui eveniment asigurat și a riscului de piață (implicat de situații precum: variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata Convenției, dacă va fi cazul, variații ale condițiilor pieței valutare).”
Este de observat că prin aceste prevederi contractuale inserate în actul adițional nu s-a avut în vedere, în realitate, un element component al prețului serviciului acordat, ci, în mod special, un aspect ce ține de insolvabilitatea debitorilor ori chiar a modului în care aceștia își vor respecta obligațiile asumate, de posibilitatea efectivă pentru creditor de a-și valorifica drepturile în cursul unei proceduri de executare silită.
Aceste elemente contractuale sunt de natură să conducă la concluzia că, în realitate, comisionul de administrare nu are nicio legătură cu prețul (contravaloarea) serviciilor de creditare (finanțare), pe de-o parte.
Pe de altă parte, din punct de vedere juridic nu este clară, nici inteligibilă clauza privind comisionului de risc (de administrare), în sensul că nu rezultă fără echivoc dacă aceasta reprezintă un element component al prețului sau reprezintă un element component al garanției instituite în favoarea creditorului bancar.
Din dispozițiile art. 3 ale actului adițional, aparent, ar rezulta că este vorba despre o garanție a executării obligațiilor de către debitori, conform contractului, în timp ce, din clauzele contestate, referitoare la obligațiile concrete ale debitorilor, rezultă că, în esență, comisionul de risc/comisionul de administrare reprezintă o parte a prețului pentru creditul acordat.
Un asemenea mod de redactare/de exprimare, potrivit contractului și actului adițional, nu poate conduce la concluzia că în speță este vorba despre clauze contractuale clare și inteligibile.
Totodată, atât din punct de vedere al denumirii inițiale (comision de risc), cât și din punct de vedere al prevederilor contractuale referitoare la aspectele vizate prin stabilirea comisionului de administrare, rezultă că procentul de 0,22 % nu constituie o parte componentă a prețului pentru creditul acordat, ci mai degrabă un element component al garanției contractuale stabilite pentru executarea conformă a obligațiilor debitorilor.
Pe cale de consecință, instanța urmează să examineze clauzele referitoare la comisionul de risc/comisionul de administrare prin prisma dispozițiilor art. 4, alin. 1 din Legea nr. 193/2000, raportat la art. 3, alin. 1 din Directiva 93/13.
Sub aspectul cerinței privind negocierea directă, individuală a clauzelor, instanța reține că potrivit art. 4, alin. 3, teza a doua din Legea nr. 193/2000, respectiv potrivit art.3, alin. 2 din Directivă, partea care are obligația să dovedească faptul că această clauză privind comisionul de risc a fost negociată, în sensul că li s-a dat posibilitatea reclamanților în calitate de consumatori să influențeze natura ei și conținutul clauzei, este pârâta ________________________, însă aceasta nu a făcut dovada situației de fapt contrare, deși potrivit art.129 Cod.pr.civ. de la 1865, sarcina probei îi revenea în exclusivitate.
Față de aceste aspecte, instanța reține că, în cauză, este vorba despre o clauză standard preformulată de către pârâta ________________________, cu privire la care reclamanții nu au avut o altă posibilitate decât aceea de a o accepta sau nu, fără să fi putut negocia sau influența conținutul clauzei respective .
Cerința privind existența dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului, rezultă în mod indubitabil ca urmare a examinării graficului de rambursare depus la dosarul cauzei.
Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispozițiilor de la pct. 5, lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit nr.xxxxxxx/29.07.2008 și al clauzei prevăzută la pct. 3.5. din condițiile generale ale acestei convenții, este necesar și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Instanța constată că este adevărat faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului etc.
Or, în prezenta cauză, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang I asupra imobilului descris la pct. 7 din convenție .
În analiza condiției ca prin stipularea clauzei să se creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța constată că din planul de rambursare a creditului depus la dosar (f. 25-31 dosar) rezultă că valoarea comisionului de risc depășește jumătate din valoarea dobânzii percepute pentru acordarea creditului.
Astfel, pentru creditul acordat reclamanților în cuantum de 206.394 franci elvețieni, pe o perioadă de 240 luni, aceștia s-au obligat să plătească o dobândă în cuantum de 81.805,92 franci elvețieni și un comision de risc în cuantum de 61.049,32 franci elvețieni.
Instanța apreciază că simpla prevedere a unui astfel de comision într-un contract de adeziune nu poate atrage caracterul abuziv al unei astfel de clauze în mod automat, fiind necesar a se analiza proporționalitatea cuantumului comisionului cu riscul implicat de acordarea creditului, avându-se în vedere și cuantumul dobânzii percepute pentru acordarea împrumutului.
În speță, instanța reține că perceperea unui comision de risc poate fi justificată de riscurile implicate de scăderea valorii proprietăților imobiliare în contextul economic actual și de posibilitatea existenței unor dificultăți în executarea silită a garanției reale imobiliare instituite în favoarea pârâtei.
Cu toate acestea, prevederea unui cuantum al comisionului de risc care să depășească jumătate din cuantumul dobânzii care reprezintă practic prețul împrumutului acordat apare ca fiind disproporționată cu scopul urmărit, având în vedere și faptul că pârâta este o instituție bancară al cărui obiect de activitate îl constituie tocmai acordarea de credite. Un astfel de cuantum ridicat al comisionului de risc perceput de pârâtă este rezultatul calculării acestuia ca procent din soldul creditului.
Astfel, perceperea unui comision de risc într-un cuantum așa de ridicat este de natură să creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile pârâtei și cele ale reclamanților, care au calitatea de consumatori.
În această situație, luând în considerare durata contractului, cuantumul (lunar) concret al comisionului de risc/de administrare, instanța apreciază că dezechilibrul contractual nu este doar aparent sau minim, ci semnificativ - prin raportare la drepturile și obligațiile părților.
De altfel, reamintind că acest comision de risc/de administrare nu este, în realitate, o parte componentă a prețului, ci a garanției pentru executarea obligațiilor, instanța constată că nu există un drept corelativ obligației reclamanților de a plăti comisionul respectiv, pe de-o parte, dar nici nu s-a prevăzut în contract obligația instituției bancare de a restitui, cel puțin parțial, sumele achitate cu acest titlu-comision de risc/de administrare - în cazul în care obligațiile împrumutaților vor fi fost executate conform contractului.
Aceste aspecte sunt de natură să întărească aprecierea că, în speță, clauzele contractuale referitoare la comisionul de risc/de administrare determină un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Acest mod în care a acționat instituția bancară este apreciat de către instanță ca fiind contrar exigenței de bună-credință.
Astfel, instanța apreciază că, în cadrul contractului încheiat între reclamanți și pârâtă nu s-a explicat natura acestui comision de risc, respectiv în ce constă „urmărirea de riscuri„ realizată de pârâtă în raport de persoana reclamanților, ce se înțelege prin risc, de ce comisionul este nerambursabil, nerestituibil la finalul creditului, în situația neproducerii riscului sau dacă se poate restitui în anumite situații.
Deși prin apărările formulate pe parcursul procesului rezulta fără dubiu că pârâta cunoaște care sunt obligațiile instituite de art. 1 din Legea nr.193/2000 în sarcina sa, în calitate de comerciant, printre care și aceea de a nu stipula clauze abuzive, este evident că aceasta nu a respectat aceste obligații în contractul încheiat cu reclamanții.
Cu privire la motivația perceperii comisionului de risc, nici în clauzele cuprinse în contract, nici în cele cuprinse în actul adițional și nici în conținutul apărărilor formulate în prezenta cauză, pârâta nu a prezentat în mod explicit care este rațiunea economică a instituirii acestui comision, deși a făcut referire la un astfel de element.
Instanța apreciază, că în raport de răspunsurile reclamantului la interogatoriul ce i s-a luat, este evident că la momentul contractării creditului reclamanții au fost interesați să obțină suma necesară de bani, astfel că, datorită lipsei de experiență în domeniu, au acceptat clauza privind comisionul de risc, care datorită modului în care este formulată și percepută, fără nici o posibilitate de negociere, are caracterul unei clauze abuzive.
Un astfel de caracter are și clauza prin care acest comision a fost transformat în comision de administrare prin inserarea acesteia în actul adițional creându-se din nou un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Pentru aceste motive instanța va înlătura apărările pârâtei exprimate prin înscrisurile depuse la dosar întrucât, pe de o parte nici chiar prin poziția procesuală exprimată în cauză, pârâta nu a reușit să explice în concret care au fost riscurile ce s-au urmărit a fi acoperite prin perceperea comisionului de risc, vizavi de persoana reclamanților, ci a făcut referire la faptul că acest comision reprezintă atât un element al prețului, dar în același timp este necesar și pentru acoperirea riscului de credit asumat de către bancă.
Instanța consideră că în mod evident titularii contractului de credit, nu au avut altă posibilitate, în măsura în care doreau să beneficieze de serviciile băncii, decât să accepte în _______________________________ bancă, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul contractului nu rezultă faptele care generează acest comision de urmărire riscuri.
Prin urmare, pentru considerentele de fapt și de drept prezentate instanța, apreciază că, nu există un temei legal pentru perceperea comisionul de risc, acesta reprezentând o clauză abuzivă potrivit pct. 1 lit. r) din Anexa la Legea nr. 193/2000.
Astfel, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei prevăzută la pct.5, lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit nr. xxxxxxx/ 29.07.2008 – „comision de risc: 0,22 %, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit ” și al clauzei prevăzută la pct. 3.5. din condițiile generale ale acestei convenții – „pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în condițiile speciale.”
Pe cale de consecință, instanța va anula aceste clauze și implicit anulează transformarea (înlocuirea/redenumirea), unilaterală de către intimata S.C. V________ ROMANIA S.A., a comisionului de risc în comision de administrare credit, potrivit actului adițional 1/ 06.09.2010 la convenția de credit nr. xxxxxxx/29.07.2008, iar în virtutea principiului retroactivității efectelor nulității și a principiului repunerii părților în situația anterioară, incidente în cauza de față deoarece nu există o imposibilitate obiectivă care să determine excepția de la retroactivitate în privința clauzei privind comisionul de risc, instanța va obliga pârâtele _______________________ și _______________________-SUCURSALA BEIUȘ, să restituie în solidar reclamanților R__ G_______-C_____ și R__ M_______ toate sumele încasate cu titlu comision de risc/comision de administrare credit, sume ce vor fi calculate/individualizate cu ocazia punerii în executare a hotărârii.
Trebuie menționat că în speță, nu se pune problema constatării unei/unor plăți nedatorate, aceste sume fiind achitate, în temeiul clauzelor contractuale.
Împrejurarea că acestea sunt abuzive determină anularea clauzelor respective, iar restituirea sumelor achitate în baza clauzelor anulate constituie chiar efectul nulității.
Mai mult, până la declararea nulității, clauzele în discuție au fost în măsură să-și producă efectele în planul drepturilor și obligațiilor părților contractului.
Din această perspectivă, instanța va respinge această cerere a reclamanților referitoare la constatarea ca plată nedatorată a comisionului de risc.
De asemenea problema continuării derulării convenției după constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale ține de respectarea principiului pacta sunt servanda, nefiind necesară intervenția instanței în acest sens.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale asupra sumelor ce urmează a fi restituite, de la data introducerii acțiunii și până la data restituirii efective, instanța îl apreciază întemeiat doar în parte respectiv în sensul obligării în solidar a pârâtelor să plătească reclamanților dobânda legală penalizatoare conform prev. art. 3 alin. 2 și 4 din OG nr. 13/2011, aferentă sumelor ce urmează a fi restituite, de la data pronunțării hotărârii și până la data restituirii integrale a comisionului, urmând a respinge pretențiile reclamanților privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii de la data introducerii acțiunii.
În baza art. 274 alin 1 C.pr.civ. reținând culpa procesuală a pârâtelor instanța le va obliga pe acestea să plătească în solidar reclamanților suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial justificat prin chitanța depusă la fila 283 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei interesului reclamanților în formularea capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc și constatarea nulității absolute a acesteia, invocată în cauză de pârâta _________________________-BUCUREȘTI.
Admite în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții R__ G_______-C_____ și R__ M_______, ambii cu domiciliul ales în Municipiul Oradea, __________________.1, ______________________ în contradictoriu cu pârâtele S.C. V________ ROMANIA S.A.- SUCURSALA BEIUȘ, cu sediul în Beiuș, Calea Bihorului, nr.22, jud. Bihor și S.C. V________ ROMANIA S.A., cu sediul în București, Șoseaua P_____, nr.42, _________ 10, sector 2 București.
Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzută la pct. 5, lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit nr.xxxxxxx/29.07.2008– „comision de risc: 0,22 %, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit ” și al clauzei prevăzută la pct. 3.5. din condițiile generale ale acestei convenții – „pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în condițiile speciale.”
A
Publicitate
Alte spețe similare
Termeni și Condiții
Politica de confidențialitate
Politica Cookies
© Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025