Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX plata lucrului nedatorat
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA DROBETA T____ S______
JUDEȚUL M________
Sentința Civilă nr. 791
Ședința publică din data de 14.02.2013
Instanța constituită din:
Președinte: A__ - M____ B_____
Grefier: C______ C______
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A.- Direcția Regională de Drumuri și Poduri C______ în contradictoriu cu pârâta P_______ Șimian având ca obiect plata lucrului nedatorat.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 14.02.2013, când a hotărât următoarele:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P___ acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T____ S______ la data de 27.07.2013 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A.- Direcția Regională de Drumuri și Poduri C______ în contradictoriu cu pârâta P_______ Șimian a formulat cerere de restituire a plății nedatorate, solicitând ca instanța pe baza probelor ce vor fi administrate să oblige pârâta P_______ Șimian să restituie suma de 180.790,50 lei ce a fost încasată necuvenit.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat faptul că în anul 2005 Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A.- Direcția Regională de Drumuri și Poduri C______ prin firma specializată a întocmit documentație cadastrală în vederea exproprierii pentru execuția variantei de ocolire a municipiului Drobeta T____ S______, documentație avizată de OCPOI M________ în anul 2006, având nr. de înregistrare în vederea recepționării nr. 1287/13.02.2006, la baza întocmirii documentației cadastrale, ca act de proprietate, fiind adeverința nr. 6916/21.09.2005 a Primăriei Șimian prin care s-a comunicat că terenul respectiv aparține Consiliului Local Șimian și era folosit de S.C. F____ Sercom S.A., cele 2 părți fiind în litigiu.
Față de urgența începerii lucrărilor de construcție a variantei de ocolire a municipiului Drobeta T____ S______ și realizarea exproprierilor pentru cauză de utilitate publică, până la soluționarea litigiului dintre P_______ Șimian și S.C. F____ Sercom S.A s-a întocmit documentație cadastrală având ca proprietar la data respectivă P_______ Șimian și s –a făcut dezme4nmbrare în vederea exproprierii asupra unei suprafețe de teren de xxxxx m.p.
A menționat Reclamanta că, potrivit Legii 198/2004, documentația respectivă a făcut obiectul HG nr. 1009/02.08.2006, în baza căreia s-a realizat expropriere pentru cauză de utilitate publică, suma aferentă despăgubirii stabilindu-se în urma unei expertize întocmită de un expert autorizat ANEVAR., această sumă fiind virată de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A. cu OP nr. 425/16.02.2007 către P_______ Șimian, proprietara terenului la acea dată, până la data stabilirii proprietarului printr-o sentință judecătorească.
Conform certificatului de atestare ________ nr. 0038, S.C. F____ Sercom S.A a devenit proprietar de drept al terenului în cauză.
Având în vedere că S.C. F____ Sercom S.A nu a fost de acord cu valoarea despăgubirilor acordate prin HG nr. 28/09.01.2007 a contestat valoarea despăgubirilor și prin instanță în baza unor expertize tehnice s-a stabilit în dreptul său plata unor despăgubiri ce au depășit suma virată în contul Primăriei Șimian.
A precizat reclamanta faptul că, în baza unei hotărâri judecătorești, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A.- Direcția Regională de Drumuri și Poduri C______ fost obligată să plătească S.C. F____ Sercom S.A suma de 520.890 Euro pentru suprafața de xxxxx m.p. teren expropriat și cheltuieli de judecată, iar P_______ Șimian nefiind proprietar de drept la terenului în cauză avea obligația de a restitui suma depusă în contul său de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A.- Direcția Regională de Drumuri și Poduri C______, dar nu a restituit această sumă nici în momentul în care s-a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 992 Cod Civil și nu a fost însoțită de înscrisuri doveditoare.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 5226,81 lei, achitată cu OP nr. 2782/31.08.2012 și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Legal citată cu un exemplar acțiune depusă de către reclamant și mențiunea de a depune întâmpinare conform art.114 ind. 1 alin.2 C.pr. civ., pârâta P_______ Șimian a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În fapt a arătat că la data de 16.02.2007 a încasat suma de xxxxxx,50 lei cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeței de xxxxx m.p., aceasta despăgubire acordându-se ca urmare a eliberării de către P_______ Șimian a unei adeverințe care atestă faptul că P_______ Șimian este proprietara terenului până la soluționarea litigiului dintre Primărie și S.C. F____ Sercom S.A, acțiune prin care s –a solicitat obținerea titlului de proprietate pentru societate.
A menționat faptul că hotărârea pronunțată a rămas definitivă la data de 26.02.2008, de la acea dată reclamanta având cunoștință despre proprietarul terenului și tot din acel moment începând să curgă termenul de prescripție cu privire la restituirea despăgubirilor acordate ca urmare a exproprierii.
Față de cele menționate a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, apreciind că termenul general de prescripție s-a împlinit și având în vedere aceste aspecte a solicitat admiterea excepției și respingerea acțiunii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă.
Instanța, având în vedere obiectul cauzei, cele menționate de reclamantă în cererea de chemare în judecată și faptul că cererea nu a fost însoțită de înscrisuri doveditoare, în exercițiul rolului activ reglementat de dispozițiile art. 129 alineat 5 Cod procedură civil, la termenul de judecată din data de 11.10.2012 a pus în vedere reprezentantului reclamantei să depună la dosarul cauzei toate înscrisurile la care face referire în cuprinsul acțiunii, potrivit cu cerințele art.112 pct.5 alineat 1 Cod procedură civilă.
La data de 26.10.2012 reclamanta a depus la dosar înscrisurile solicitate de către instanță și la care s-a făcut referire în cuprinsul cererii de chemare în judecată respectiv: documentație cadastrală tehnică pentru obținerea numărului cadastral provizoriu, Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 28/09.01.2007, proces verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 28/08.01.2007, OP nr. 425/16.02.2007, HCL Șimian din 8 decembrie 2006, adresa nr. xxxxxx.04.2006- P_______ Șimian, adeverință nr. 6916/21.09.2005- P_______ Șimian, certificat de atestare dreptului de proprietate asupra terenurilor ________ nr. 0038, adresa nr. 6029/03.04.2009 emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A.- Direcția Regională de Drumuri și Poduri C______ către S.C. F____ Sercom, sentința nr. 290/24.01.2007 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX de Tribunalul M________, certificat de grefă ÎCCJ- Secția Civilă, sentința civilă nr. 561/15.10.2010 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX de Tribunalul M________ - Secția Civilă, decizia nr. 258/01.06.2011 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX de Curtea de Apel C______.
La termenul de judecată din data de 17.01.2013 reclamanta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea depusă de către pârâtă însoțit de fotocopii înscrisuri respectiv: cerere de intervenție în interes propriu formulată de P_______ Șimian în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, certificat de grefă – Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I Civilă, sentința civilă nr. 561/15.10.2010 pronunțată de Tribunalul M________ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, iar la data de 31.01.2013 pârâta P_______ Șimian a formulat răspuns la precizările depuse de către reclamată la termenul de judecată din data de 17.01.2013 la care a atașat, în fotocopie, următoarele înscrisuri: sentința nr. 290/24.01.2007 pronunțată de Tribunalul M________ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, extras portal Tribunalul M________ - informații detaliate dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, extras portal Curtea de Apel C______ - informații detaliate dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, extras portal Înalta Curte de Casație și Justiție - fișă dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, cerere de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul M________ la 16.04.2009, precizare de acțiune formulată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, adrese emise de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A.- Direcția Regională de Drumuri și Poduri C______ către S.C- F____ Sercom(2).
Analizând întregul material probator administrat in cauza, instanța reține următoarele:
În anul 2005 Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A.- Direcția Regională de Drumuri și Poduri C______ prin firma specializată a întocmit documentație cadastrală în vederea exproprierii pentru execuția variantei de ocolire a municipiului Drobeta T____ S______, documentație avizată de OCPI M________ în anul 2006, având nr. de înregistrare în vederea recepționării nr. 1287/13.02.2006 (f.18-29)
P___ adeverința nr. 6916/21.09.2005 a Primăriei Șimian s-a comunicat că terenul respectiv în suprafață de 15.994 mp aparține Comunei Șimian și era folosit de S.C. F____ Sercom S.A., adeverința fiind eliberată în vederea întocmirii documentației cadastrale (f.36).
Potrivit Legii 198/2004, documentația respectivă a făcut obiectul HG nr. 1009/02.08.2006, în baza căreia s-a realizat exproprierea pentru cauză de utilitate publică, suma aferentă despăgubirii în cuantum total de 69.452 USD echivalentul a 180.790,50 lei a fost aprobată prin Hotărârea nr. 28/09.01.2007 (f.30-31), această sumă fiind virată de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A. către P_______ Șimian, cu OP nr. 425/16.02.2007 (f.33).
P___ sentința nr. 290/24.01.2007 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX de Tribunalul M________ s-a admis acțiunea formulată de reclamanta __________________, împotriva pârâtului Consiliul Județean M________, s-a anulat hotărârea nr.118/28.11.2005 adoptată de pârâtul Consiliul Județean M________, și a fost obligat pârâtul Consiliul Județean M________ să elibereze reclamantei __________________ certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 141.217,40 mp situat în zona Banovița, satul Cerneți, ________________________________ (f.41-43), fiind emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate ________ nr. 0038 pentru S.C. F____ Sercom S.A prin care aceasta a devenit proprietar de drept al terenului în cauză (f.38).
P___ sentința civilă nr. 561/15.10.2010 pronunțată de Tribunalul M________ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. F____ Sercom S.A. în contradictoriu cu pârâtele Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri C______ și Comisia de Aplicare a Legii 198/2004 de pe lângă Consiliul Local Șimian, și a fost obligat pârâtul la plata despăgubirilor în sumă de 520.890 euro pentru terenul în suprafață de 17.363 mp, situat în __________________________, județul M________, tarlaua 63/1, __________________________ 1284/2, rămasă definitivă prin decizia nr.258/01.06.2011 a Curții de Apel C______.
Potrivit art.137 C.proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, urmând a analiza cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de _____________________ Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor, plata sumei a cărei restituire se solicită fiind efectuată la data de 16.02.2007. De asemenea, conform art.201 din Legea nr.71/2011 prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Instanța constată că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 992 C.civ. privind plata nedatorată. Plata nedatorată poate fi definită ca fiind executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia. Dreptul lui solvens de a cere restituirea plății nedatorate este consacrat expres în art.993 C.civ în care se prevede că „acela care din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are dreptul la repetițiune în contra creditorului.Obligația de restituire a lui accipiens este prevăzută în art.992 C.civ".Cel ce din eroare sau cu știință, primește aceea ce nu-i debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit".
Acțiunea în restituire este o acțiune patrimonială, astfel că ea va putea fi intentată în termenele de prescripție de drept comun.Termenul de prescripție începe să curgă din momentul când solvens-ul a cunoscut sau a trebuit să cunoască faptul plății nedatorate și persoana obligată la restituire. Astfel, în conformitate cu art.7 din Decretul nr.167/1958 „prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită , iar în obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum și în acelea al căror termen de executarea nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept.”
Astfel, termenul de prescripție în care reclamanta avea posibilitatea să solicite restituirea sumei de 180.790,50 lei, a început să curgă de la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței nr. 290/24.01.2007 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX de Tribunalul M________ prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamanta __________________, împotriva pârâtului Consiliul Județean M________, s-a anulat hotărârea nr.118/28.11.2005 adoptată de pârâtul Consiliul Județean M________, și a fost obligat pârâtul Consiliul Județean M________ să elibereze reclamantei __________________ certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 141.217,40 mp situat în zona Banovița, satul Cerneți, ________________________________ (f.41-43), litigiu prin care s-a tranșat cine are calitatea de proprietar al terenului în cauză. Este adevărat că reclamanta nu a fost parte în acest litigiu, însă nu se pot nega efectele hotărârii pronunțate, în special puterea de lucru judecat a acesteia.
Mai mult, încă de la momentul întocmirii documentației cadastrale în vederea exproprierii pentru execuția variantei de ocolire a municipiului Drobeta T____ S______, potrivit adeverinței nr. 6916/21.09.2005 a Primăriei Șimian s-a comunicat că terenul respectiv în suprafață de 15.994 mp aparține Comunei Șimian până la soluționarea cauzei aflate pe rolul Curții de Apel C______, acțiune prin care se solicită obținerea titlului de proprietate, terenul fiind folosit de S.C. F____ Sercom S.A.(f.36), astfel încât reclamanta a cunoscut încă de la demararea procedurii de expropriere situația juridică incertă a terenului în litigiu.
La data de 07.04.2009 a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate ________ nr. 0038 pentru S.C. F____ Sercom S.A prin care aceasta a devenit proprietar de drept al terenului în cauză (f.38).
Reclamanta nu se poate prevala de necunoașterea acestor aspecte, având în vedere și adresa nr. 7130/22.04.2009 emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri C______ prin care se comunica către S.C. F____ Sercom S.A să se adreseze Primăriei Șimian pentru recuperarea drepturilor bănești, din aceeași adresă rezultă că S.C. F____ Sercom S.A îi comunicase reclamantei faptul că a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate (f.99), având în vedere și corespondența anterioară purtată între acestea, precum adresa nr. 6029/03.04.2009 (f.39).
Nu pot fi reținute nici susținerile reclamantei potrivit cărora termenul de prescripție ar trebui să curgă de la data depunerii cererii de intervenție de către P_______ Șimian în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, cerere la care s-a renunțat potrivit considerentelor sentinței civile nr. 561/15.10.2010 pronunțată de Tribunalul M________ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, neputându-se aprecia că depunerea unei asemenea cereri ar constitui o cauză de întrerupere a cursului de prescripție în sensul art. 16 din Decretul nr.167/1958.
Ori, reclamanta a stat în pasivitate până la momentul la care sentința civilă nr. 561/15.10.2010 pronunțată de Tribunalul M________ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a rămas irevocabilă, și numai după ce s-a pronunțat I.C.C.J. prin constatarea nul a recursului declarat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri C______, reclamanta a formulat prezenta acțiune ce a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 27.07.2012.
De asemenea, în ceea ce privește susținerile reclamantei potrivit cărora expropriatorul nu putea retrage suma virată în contul Primăriei Șimian până la data pronunțării recursului de I.C.C.J., instanța reține că potrivit art. 5 din Legea nr. 198/2004 (în vigoare la data efectuării exproprierii în cauză), plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate în baza prevederilor art. 4 alin. (1) se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor reale, precum și de către orice persoană care justifică un interes legitim, cererea pentru plata despăgubirilor va conține numele și prenumele titularilor drepturilor reale, iar potrivit alin. (5) în cazul în care despăgubirile referitoare la același imobil sunt cerute în concurs sau în contradictoriu de mai multe persoane aparent îndreptățite, despăgubirile se vor consemna pe numele tuturor, urmând să fie împărțite potrivit legii civile. Despăgubirea va fi eliberată numai titularilor drepturilor dovedite prin acte autentice și/sau hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Eventualele litigii amână eliberarea despăgubirilor consemnate, dar nu suspendă transferul dreptului de proprietate către expropriator.
Însă reclamanta nu a procedat în sensul disp. de mai sus, ci a virat suma de 180.790,50 lei în contul Primăriei Șimian, aceasta având la îndemână posibilitatea de a solicita restituirea sumei din momentul când a cunoscut sau a trebuit să cunoască faptul plății nedatorate și persoana obligată la restituire, respectiv cel mai târziu de la data rămânerii irevocabile a sentinței nr. 290/24.01.2007 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX și emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate ________ nr. 0038 pentru S.C. F____ Sercom S.A, plata nedatorată fiind efectuată la data de 16.02.2007.
Cum prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 27.07.2012, respectiv după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și va respinge actiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A.- Direcția Regională de Drumuri și Poduri C______ în contradictoriu cu pârâta P_______ Șimian, ca fiind prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Respinge actiunea formulată de reclamanta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România S.A.- Direcția Regională de Drumuri și Poduri C______ cu sediul în C______, ____________________________. 17, județul D___ în contradictoriu cu pârâta P_______ Șimian cu sediul în _______________________________, ca fiind prescrisă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.02.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. A-M.B./Tehn. C.C. 4 ex/12.03.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497