Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ALBA
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Plata lucrului nedatorat
Număr hotarâre:
399/2014 din 30 septembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL A___

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA Nr. 399/A/2014

Ședința publică de la 30 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D______ G_____

Judecător E____ D_________

Grefier A___ V___

Pe rol se află judecarea apelului declarat de reclamanta apelantă ASOCIAȚIA C____________ DE ANIMALE ARIEȘUL împotriva sentinței civile nr. 300/2014 pronunțată de Judecătoria Câmpeni, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu pârâta intimată P_______ ORAȘULUI CÂMPENI.

Obiect cauză – plata lucrului nedatorat.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă în instanță consilier juridic O___ I___, pentru pârâta intimată, lipsă fiind reclamanta apelantă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că, deși apelanta a fost citată cu mențiunea să timbreze apelul cu taxă judiciară de timbru în sumă de 3059,75 lei, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor stabilite în sarcina sa, astfel că instanța, în baza art. 197 N.C.P.C. coroborat cu art. 470 pct. 3 NCPC, instanța invocă din oficiu excepția netimbrării apelului și acordă cuvântul reprezentantului intimatei.

Reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției, întrucât apelanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, respectiv de a timbra cererea de apel.

Instanța lasă cauza în pronunțare pe excepția netimbrării.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpeni la data de 31 iulie 2013, sub dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamanta ASOCIAȚIA C____________ DE ANIMALE ARIEȘUL a chemat în judecată pe pârâta P_______ ORAȘULUI CÂMPENI solicitând:

- să fie obligată pârâta să restituie suma de xxxxxx,96 lei, reprezentând plată nedatorată și achitată sub formă de impozit pentru terenuri și clădiri, impozit chirii și penalități;

- să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor.

Prin sentința civilă nr. 300/2014, Judecătoria B___ a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta P_______ ORAȘULUI CÂMPENI.

A respins cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA C____________ DE ANIMALE ARIEȘUL în contradictoriu cu pârâta P_______ ORAȘULUI.

A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Conform art. 248 Cod procedură civilă instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură dar și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte administrarea de probe sau cercetarea în fond a cauzei

Potrivit art. 10 din Legea 215/2001 autoritățile administrației publice locale administrează sau dispun de resursele financiare și de bunurile proprietate publică sau privată ale unităților administrativ - .teritoriale.

Potrivit art. 21 din această lege unitățile administrativ - teritoriale sunt persoane juridice de drept public cu capacitate juridică deplină, patrimoniu propriu. Acestea sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor care decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în acre acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice. În justiție unitățile administrativ - teritoriale sunt reprezentate după caz de primar sau președintele consiliului județean.

În raporturile deduse judecății unitatea administrativ -. teritorială ca titular de drepturi și obligații poate sta ca parte prin primar și nu P_______ Orașului Cîmpeni, astfel încât constatându-se lipsa calității procesuale pasive a pârâtei, a fost admisă excepția invocată și a fost respinsă cererea formulată.

Potrivit art. 451 Cod procedură civilă, nu au fost acordate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În expunerea de motive a arătat următoarele:

După cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, invitația la conciliere directă formulată de reclamantă și înregistrată sub nr. 7576 din 10.06.2013, a fost adresată UNITĂȚII ADMINISTRATIV TERITORIALE CÂMPENI, care a luat cunoștință pe această cale de existența litigiului dintre părți și de posibila soluționare a lui pe cale judecătorească.

Este cert că P_______ ORAȘULUI CÂMPENI a fost chemată în judecată și a figurat ca pârâtă la prima instanță, Judecătoria Câmpeni, dar pârâta a fost reprezentată în justiție de Primarul orașului Câmpeni, care a și semnat întâmpinarea de la dosarul de fond, precum și alte înscrisuri, printre care adresa 1856/03.03.2014 cu care s-au depus la instanța de fond, în vederea soluționării cauzei, mai multe documente.

Potrivit art. 62 din Legea nr. 215/2001, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și injustiție, iar art. 21 alin. (2) statuează că unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate în justiție de primar sau de președintele consiliului județean.

P_______ reprezintă, potrivit art. 61 din Legea nr. 215/2001, aparatul de specialitate al primarului în exercitarea atribuțiilor sale executive, fiind reprezentată de acesta.

Așadar, a apreciat că în mod greșit instanța de fond a concluzionat că P_______ Orașului Câmpeni nu putea fi parte în proces, P_______ Orașului Câmpeni reprezentată de Primarul orașului Câmpeni având, fără nici o rezervă, calitate procesuală pasivă în cauză.

În condițiile în care invitația la conciliere directă este adresată UNITĂȚII ADMINISTRATIV TERITORIALE CÂMPENI iar în cererea de chemare în judecată este menționată, ca pârâtă, P_______ ORAȘULUI CÂMPENI, se poate vorbi doar despre un viciu de formă.

Dincolo de acest viciu de formă, drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, iar pârâta a exercitat, cu rea-credință aceste drepturi, când a susținut excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Orașului Câmpeni, mai ales că atât întâmpinarea cât și adresa nr. 7576 din 10.06.2013 sunt redactate și depuse la instanța de fond în numele Primăriei Orașului Câmpeni.

Față de cele expuse, a solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe și de asemenea obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept a invocat dispozițiile art. 466 și următoarele Cod proc. civilă.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat de ASOCIAȚIA C____________ DE ANIMALE ARIEȘUL CÂMPENI și menținerea sentinței civile nr. 300/2014 pronunțată de Judecătoria Cîmpeni, ca temeinică și legală pentru următoarele motive:

Așa după cum corect s-a pronunțat și Judecătoria Cîmpeni, în cauza dedusă judecății operează excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei orașului Câmpeni, ceea ce a dus la pronunțarea instanței asupra excepțiilor invocate, (conform art. 248 C.pr. civ.) fără a se mai intra în a cerceta în fond cauza, acest lucru fiind inutil.

Astfel, corect a apreciat Judecătoria Cîmpeni faptul că P_______ Orașului Cîmpeni nu are calitate procesuală pasivă raportat la prevederile art. 10 din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată, în sensul că: „Autoritățile administrației publice locale administrează sau, după caz, dispun de resursele financiare, precum și de bunurile proprietate publică sau privată ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, în conformitate cu principiul autonomiei locale.”

Acesta este și cazul Primăriei orașului Cîmpeni, în calitate de autoritate a administrației publice locale care doar administrează ceea ce aparține unității administrativ teritoriale.

Mai mult din coroborarea acestui text de lege cu prevederile art. 21 din Legea nr. 215/2001, a administrației publice locale, republicată, care precizează că „Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii”, rezultă foarte clar atribuțiile atât a autorității administrației publice locale cât și a unității administrativ teritoriale.

Ori, apelanta face confuzie între cele două entități, ba mai mult apreciază că P_______ orașului Câmpeni, prin primar are calitate procesuală pasivă.

Din lecturarea acțiunii inițiale formulată de apelantă, rezultă că aceasta a chemat în judecată P_______ orașului Cîmpeni și nu P_______ orașului Cîmpeni, prin primar, deși Instituția primarului, ca autoritate a administrației publice locale cu atribuții executive este o altă entitate care nu se confundă cu P_______ orașului Cîmpeni.

Referitor la susținerea că în prezenta cauză P_______ orașului Cîmpeni a fost reprezentată în justiție de Primarul orașului Cîmpeni, apelanta omite să observe faptul că atât P_______ cât și Primarul orașului Cîmpeni nu au personalitate juridică și ca atare nu pot sta în instanță, ca parte.

În ceea ce privește susținerea apelantei că întâmpinarea este formulată și depusă de către P_______ orașului Cîmpeni, face precizarea că aceasta este cea care a fost chemată în judecată de către apelanta prin acțiunea inițială și ca atare aceasta trebuia să se apere, în cazul de față prin invocarea acestei excepții a lipsei calității procesuale pasive.

Față de cele mai sus precizate a solicitat respingerea apelului declarat și menținerea hotărârii pronunțată de Judecătoria Cîmpeni, având în vedere și motivele pe care instanța de fond le-a avut în vedere la pronunțarea hotărârii atacate.

Pronunțându-se în prealabil asupra excepției de netimbrare a apelului, Tribunalul reține următoarele:

Din dosar rezultă că, potrivit art. 23 pct. 1 lit. b din OG 80/2013, instanța de apel a stabilit în sarcina apelantei o taxa judiciară de timbru de 3059,75 lei.

Măsura luată și cuantumul taxelor datorate au fost aduse la cunoștința apelantei odată cu citația dar, deși legal citată, aceasta nu s-a conformat dispoziției instanței.

Apelanta avea posibilitatea să-și îndeplinească această obligație până la primul termen de judecată când a fost legal citată conform art. 470 alin. 3 din NCPC.

Potrivit dispozițiilor legale aplicabile în materie, taxele de timbru se plătesc anticipat conform dispozițiilor art. 33 din OG 80/2013, iar neîndeplinirea acestei obligații până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii, dispoziții incidente și în cazul neaplicării timbrului judiciar.

În cauză reclamanta apelantă nu s-a conformat dispozițiilor legale, astfel încât apelul va fi anulat ca netimbrat.

Față de faptul ca reclamanta apelantă nu a satisfăcut obligația de timbrare a apelului, analiza motivelor de apel este de prisos a fi făcută.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate astfel că nu vor fi acordate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat apelul declarat de reclamanta ASOCIAȚIA C____________ DE TAURINE „ARIEȘUL” CÂMPENI împotriva sentinței civile nr. 300/2014 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 30.09.2014.

Președinte,

D______ G_____

Judecător,

E____ D_________

Grefier,

A___ V___

Red. D.E.

Tehnored. A.V. 4 ex.

A.V. 16 Octombrie 2014

Judecător fond: D__ V_____ C____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025