Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BAIA MARE
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Plata lucrului nedatorat
Număr hotarâre:
1079/2015 din 18 februarie 2015
Sursa:
Rolii.ro

cod operator 4193

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

JUDECĂTORIA BAIA M___

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1079/2015

Ședința publică din 18 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D______ D____ R___

Grefier A_____ A____

Pe rol este judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta G____ A____ G_______ și pe pârâții Z__ M____, Z__ S_____, având ca obiect plata lucrului nedatorat.

Se constată că la data de 17.02.2015, prin Serviciul Registratură, reclamanta a depus la dosar Concluzii scrise.

Se constată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc la data de 04.02.2015, când susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de 18.02.2015.

În urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 01.08.2015, sub dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamanta G____ A____ G_______, în contradictoriu cu pârâții Z__ M____, Z__ S_____, a solicitat instanței obligarea pârâților la restituirea sumei de 1500 RON, precum și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că între aceasta, pe de-o parte, și Z__ M____ și Z__ Ș_____, pe de altă parte, a existat o înțelegere în sensul că aceștia din urmă să îi cedeze cu titlu gratuit o suprafață de 60 mp din terenul proprietatea acestora, în suprafață totală de 608 mp, situat în Baia Sprie, înscris în C.F.1759 nr. top. 1367/1.

Pentru executarea acestei rezoluții era necesară efectuarea operațiunii dezlipirii/dezmembrării terenului în suprafață de 608 mp.

Astfel, conform înțelegerii, a efectuat pe seama celor doi pârâți operațiunea cadastrală, suportând o taxă de 1500 lei, potrivit chitanței nr. 43 din data de 18.10.2013. Așa cum reiese și din acest document, plata s-a făcut cu titlu de dezmembrare în două corpuri de proprietate a imobilului aparținând pârâților. În urma acestei operațiuni au rezultat doua corpuri de proprietate, respectiv imobilul având nr. topografic 1367/1/1 și nr. cadastral xxxxx, în suprafață de 548 mp, respectiv imobilul având nr. topografic 1367/1/2, nr. cadastral xxxxx, în suprafață de 60 mp.

La data de 23.09.2013, după efectuarea dezmembrării, a încheiat un document constatator al înțelegerii dintre cu pârâții, constând în Contractul de donație, încheiat în prezența a doi martori.

Întrucât pârâții Z__ M____ și Z__ Ș_____ au refuzat să facă restituirea sumei de 1500 lei, în data de 8.01.2014 , le-a trimis o somație prin care le-am pus în vedere că trebuie să își execute obligația față de aceasta, somație anexată prezentei cereri. Nici în urma acestei din urma somații pârâții nu au restituit suma plătită de către aceasta în numele lor.

A solicitat pârâților restituirea sumei de 1500 lei, întrucât plata de către aceasta a fost făcuta pe seama lor și în legătură cu un bun aflat în proprietatea lor, respectiv terenul în suprafață de 608 mp, din care au rezultat cele două corpuri de proprietate.

Obligația de restituire a sumei de 1500 lei le revine pârâților Z__ M____ și Z__ Ș_____, întrucât plata efectuată de către aceasta nu a fost făcută pentru a stinge o datorie proprie, fiind de fapt efectuată în beneficiul acestora.

Plata sumei de 1500 lei de către subsemnata a fost așadar nedatorata. În temeiul art. 1341 din Codul civil, această sumă trebuie să îi fie restituită de către pârâți, întrucât acestora le-a profitat operațiunea de dezmembrare a terenului aflat în proprietatea lor, impunându-se, așadar, ca tot aceștia să suporte cheltuielile acestei operațiuni de carte funciara.

Nerestituirea sumei de 1500 lei către aceasta ar conduce la o îmbogățire nejustificata a pârâților, care beneficiază de operațiunea de dezmembrare a terenului. Taxa plătită la oficiul de carte funciară competent trebuia suportată de către Z__ M____ și Z__ Ș_____, iar nu de către aceasta, fiind contrar echității să fie nevoită să suporte cheltuielile cu dezmembrare a terenului respectiv.

Efectuarea plății nedatorate de către aceasta dă naștere la dreptul la restituire cu privire la suma de 1500 lei.

În drept, s-au invocat dispozițiile art.194 și următoarele din Codul de procedură civilă.

În probațiune, s-a solicitat proba cu interogatorului pârâților și proba cu înscrisuri, respectiv: Contractul încheiat în data de 23.09.2013, Chitanța nr. 43 din data de 18.10.2013, Referat de admitere (dezmembrare imobil) emis de O.C.P.I. Maramurerș - B.C.P.I. Baia M___, ca urmare a cererii nr. xxxxx din data de 07.10.2013, Planul de amplasament și delimitare a imobilului, Somația prin care am solicitat pârâților să facă restituirea sumei de 1500 lei și dovada comunicării acesteia.

Pârâții nu au formulat întâmpinare, însă la ședința de fond de la termenul de judecată din data de 04.02.2015, pârâții au arătat că nu sunt de acord cu admiterea acțiunii, solicitând respingerea acesteia.

Analizând cererea reclamantei, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

Printr-un înscris sub semnătură privată încheiat în 23.09.2013, pârâții au fost de acord să cedeze reclamantei o suprafață de teren de 61 mp din totalul de 608 mp.

Din mărturisirea pârâtei făcută cu ocazia administrării interogatoriului a reieșit că aceasta a fost de acord cu dezmembrarea terenului cedat, consimțind măsurarea acestuia de către un inginer topograf. Ca o consecință, în octombrie 2013 s-a întocmit planul de amplasament și dezmembrare a terenului înscris în C.F. 1759 Baia Sprie, suprafața de 608 mp fiind împărțită în două loturi, unul în suprafață de 548 mp și altul în suprafață de 60 mp.

Potrivit chitanței nr. 43 din 18.10.2013, contravaloarea planului de amplasament și delimitare a fost achitată de reclamantă și a fost în cuantum de 1500 RON.

Reclamanta și-a întemeiat prezenta cerere pe dispozițiile art. 1341 noul Cod civil, care prevăd: “Cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire.”.

Restituirea plății nedatorate se face potrivit dispozițiilor art. 1635-1649 (art. 1344 noul Cod civil).

Din dispozițiile art. 1635-1649 noul C. civil reiese că cel care este obligat să restituie prestația este cel care a primit-o.

În speță, pârâții nu au primit suma de 1500 RON, a cărei restituire a solicitat-o reclamanta.

Prin urmare, nu sunt întrunite condițiile plății nedatorate, pârâții neputând fi obligați în temeiul art. 1341 noul C. civil, la restituirea sumei de 1500 RON.

Întrucât pârâții nu au căzut în pretenții nu vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea reclamantei G____ A____ G_______, având C.N.P. xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Baia Sprie, _________________________, jud. Maramureș, formulată împotriva pârâților Z__ M____, având C.N.P. xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Baia Sprie, _________________________, jud. Maramureș, și Z__ Ș_____, având C.N.P. xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Baia Sprie, ____________________. 4/9, jud. Maramureș.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Apelul se va depune la Judecătoria Baia M___.

Pronunțată în ședință publică, azi 18.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D____ D______ R___ A_____ A____

Rd. D.D.R./19.02.2015

Td. A.A./5 ex./23.05.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025