Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel TIMIŞOARA
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Plata lucrului nedatorat
Număr hotarâre:
1229/2013 din 02 octombrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR. 1229

Ședința publică din 02.10.2013

PREȘEDINTE: Rujița R____

JUDECĂTOR: F_____ Ș___

Judecător: G_______ O___________

GREFIER:A____ M______ T_________

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură –C______ Județean T____ împotriva deciziei civile nr. 221/2013, pronunțată de Tribunalul T____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu pârâta S.C. P. S____ A_________ & AGRISERVICE SRL, având ca obiect plata lucrului nedatorat.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au avut loc în ședința publică din 25.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă a prezentei hotărâri, când instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 02.10.2013

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată:

Prin acțiune civilă înregistrată la 24.09.2010 la Judecătoria Timișoara sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură –C______ Județean T____ a chemat în judecată pârâta S.C. P. S____ A_________ & AGRISERVICE S.R.L. și a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 182.285 lei, reprezentând plată nedatorată, actualizată cu indicele de inflație la data efectuării plății.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin OMADR nr. 687/2007 s-a prevăzut acordarea sprijinului financiar prin subvenționarea motorinei și/sau biodisel, precum și a altor resurse materiale (semințe și/sau îngrășăminte) necesare pentru culturile din toamna anului 2007 (art.1).

Cuantumul acestui sprijin financiar a fost de 500 lei/ha pentru înființarea culturii de grâu, 400 lei/ha pentru înființarea culturii de rapiță, 450 lei/ ha pentru înființarea altor culturi, iar forma sub care s-a acordat acest sprijin a fost aceea a bonurilor valorice nominale (art. 2).

Pârâta S.C. P. S____ A_________ &AGRISERVICE S.R.L., prin reprezentantul său, a depus cererile nr. 695/10.10.2007 și 696/10.10.2007, prin care a solicitat acordarea sprijinului financiar sub forma de bonuri valorice pentru înființarea culturilor din toamna anului 2007.

Solicitarea s-a făcut pentru o suprafață totală de 477,57 ha cultivate cu grâu și 52,78 ha cultivate cu rapiță, astfel că valoarea sprijinului financiar a fost de 259.897 lei.

Cu prilejul încheierii proceselor verbale de recepție restituire nr. 695/13.06.2008 și 696/13.06.2008 s-a constata faptul că pârâta nu a însămânțat suprafața de 364,57 ha cu grâu, fiind astfel încălcat art. 5 alin. 1 lit. b din Ordin.

Procesele-verbale de recepție restituire au fost semnate de către pârâtă la 13.06.2008.

Reclamanta a precizat faptul că cererea depusă cuprinde angajamentul asumat de către beneficiar:

„Mă oblig să particip la recepționarea lucrărilor și în condițiile în care nu realizez suprafețele de culturi, conform prezentei cereri, să restitui sumele reprezentând sprijin financiar nejustificat”

Reclamanta a mai arătat că a depus nenumărate diligențe pentru recuperarea creanței în valoare de 182.285 lei reprezentând plata nedatorată pentru suprafața de 364,57 ha, însă pârâta nu a înțeles să restituie de bunăvoie această sumă stabilită prin procesul-verbal de recepție restituire, semnat de către aceasta.

Pârâta a fost pusă în întârziere conform art. 1079-1081 C. civ. prin notificarea de plată și punere în întârziere nr. xxxxx/17.10.2008 și notificarea de plată și punere în întârziere nr. xxxxx/17.10.2008 de care a luat la cunoștință în data de 23.10.2008.

În drept a invocat dispozițiile art. 1092, art. 1105 C. civ raportat la prevederile OMADR nr. 687/2007.

Prin sentința civilă nr. 7147/12.11.2012, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXXX, în rejudecare după desființarea dispusă prin decizia civilă nr. 961/25.09.2011 a Tribunalului T____, Judecătoria Timișoara a respins acțiunea formulată de reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură –C______ Județean T____ împotriva pârâtei S.C. P. S____ A_________ &AGRISERVICE S.R.L.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit Ordinului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 687/2007, privind modificarea anexei F la Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 850/2006 pentru aprobarea normelor metodologie privind modul se acordare a sprijinului financiar pentru activitățile din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al organizării și sistematizării teritoriului, precum și condițiile de eligibilitate, s-a prevăzut acordarea sprijinului financiar prin subvenționarea motorinei și/sau biodiesel precum și a altor resurse materiale (semințe și/sau pesticide și/sau îngrășăminte) necesare pentru culturile din toamna anului 2007 (art. 1).

Cuantumul acestui sprijin financiar a fost de 500 lei/ha pentru înființarea culturii de grâu, 400 lei/ha pentru înființarea culturii de rapiță, 450 lei /ha pentru înființarea altor culturi, iar forma sub care s-a acordat acest sprijin a fost aceea a bonurilor valorice nominale (art. 2).

În urma cererii nr. 485 din 10.10.2007, aprobată de reclamantă, pârâta a primit un sprijin pentru o cultură de 46,54 ha de grâu și pentru 52,78 ha rapiță în valoare totală de 44.382 lei, iar în urma cererii nr. 486 din 10.10.2007, pârâta a primit un sprijin pentru o cultură de grâu de 431,03 ha în valoare totală de 215.515 lei.

Potrivit art. 15 alin. 3 din Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 687 din 2007, în cazul în care se constată că nu au fost realizate suprafețele pe culturi menționate în cererea de acordare a sprijinului financiar, beneficiarii vor restitui sumele aferente reprezentând sprijin financiar nejustificat.

Prin notificarea de plată și punere în întârziere nr. xxxxx/17.10.2008, reclamanta a somat-o pe pârâtă să restituire suma de 159.015 lei, iar prin notificarea de plată și punere în întârziere nr. xxxxx/17.10.2008, reclamanta a somat-o pe pârâtă să restituie suma de 23.270 lei.

Potrivit art. 5 din Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 687 din 2007 (1) Pentru a fi eligibili la acordarea sprijinului financiar, solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să facă dovada proprietății sau a dreptului de folosință, asupra suprafeței de teren pe care înființează culturi în toamna anului 2007;

b) să facă dovada utilizării de semințe certificate și de calitate, să facă dovada asigurării culturilor înființate în toamna anului 2007 la societăți de asigurare-reasigurare;

c) să nu figureze ca debitor la direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene sau a municipiului București sau la sucursalele județene ale A___, respectiv a municipiului București, ca urmare a nerespectării condițiilor de eligibilitate aferente formelor de sprijin financiar acordate în ultimii 3 ani, sau să își lichideze debitele existente, până la data depunerii cererii de sprijin financiar pentru culturile din toamna anului 2007.

Pârâta a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor pentru a fi eligibilă la acordarea sprijinului financiar, fapt ce reiese și din aprobarea cererilor acesteia de către reclamantă.

Din declarațiile martorilor C_______ V_____ și Iller N______ reiese că societatea pârâta a însămânțat în toamna anului 2007 cu grâu în jur de 500 ha. Din declarația martorei C____ G_______ reiese că aceasta a verificat toate suprafețele pentru care s-a cerut acordarea de sprijin financiar, întrucât erau asigurat și a constatat că toate aceste suprafețe erau însămânțate cu grâu.

Prima instanța a înlăturat procesul-verbal de recepție și restituire încheiat la data de 13.06.2008, prin care s-a constatat o lipsă de suprafață de cultură realizată, întrucât acesta nu reflectă starea de fapt, fiind întocmit în luna iunie, după ce, conform declarației martorilor, o parte din cultura de grâu nu a răsărit din cauza înghețului și vremii nefavorabile.

Pe cale de consecință, având în vedere că susținerile reclamantei nu sunt confirmate prin probatoriul administrat, instanța a respins acțiunea.

Împotriva sentinței civile nr. 7147/12.09.2012 a Judecătoriei Timișoara a declarat apel reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură –C______ Județean T____, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 221/20.03.2013, pronunțată de Tribunalul T____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXXX.

Tribunalul a reținut că potrivit art. 15 din OMADR 687/2007, este necesar ca la încheierea procesului verbal de recepție restituire, să facă dovada utilizării de sămânță certificată și de calitate, respectiv dovada asigurării culturilor înființate în toamna anului 2007, urmând ca în cazul în care se constată ca nu au fost realizate suprafețele de culturi menționate în cererea de acordare a sprijinului financiar, și beneficiarul nu face dovada folosirii de sămânță certificată și de calitate și asigurarea culturilor, beneficiarii să restituie sumele aferente reprezentând sprijin financiar nejustificat.

Nu poate fi pus semnul egalității între sintagma sprijin financiar nejustificat folosita de legea speciala și instituția plătii nedatorate, ce presupune efectuarea unei plăți în absenta unei datorii, a reținut instanța de apel.

Apoi, textul de lege evocat nu poate fi aplicat în mod automat, abstracție făcând de regulile generale ale răspunderii civile, reguli ce au la baza atitudinea culpabila a debitorului.

În speța, din coroborarea declarațiilor testimoniale cu Inspecția de Risc efectuata la data de 07.03.2008 de către ___________________________ SA pentru validarea Poliței nr. xxxxxxx/30.11.2007, reiese că pârâta a procedat la însămânțarea cu grâu a suprafeței menționată în cerere, însă aceasta nu a răsărit din cauza condițiilor meteorologice speciale din primăvara anului respectiv, situație cu efect exonerator de răspundere în condițiile art.1082 si 1083 C. civ..

Atât angajamentul de plata semnat odată cu formularea cererii de acordare a sprijinului financiar, cât și procesul verbal semnat ulterior, prin care pârâta a recunoscut, corespunzător realității, că nu a realizat cultura de grâu, deși, dovedit, procedase la însămânțare, nu pot produce efecte juridice prin ele însele, în absenta atitudinii culpabile a pârâtei.

Nu lipsit de relevanta este și faptul că polița de asigurare contractata de societatea pârâta intra în vigoare doar după răsărirea culturilor. Ca atare, neîncasând nici indemnizația de asigurare, dacă s-ar restitui și ajutorul financiar acordat, pârâta ar înregistra un prejudiciu patrimonial apreciabil, în pofida faptului ca a îndeplinit obligațiile prevăzute de legislația în domeniu.

Împotriva deciziei civile nr. 221/20.03.2013 a Tribunalului T____ a declarat recurs în termenul legal reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură –C______ Județean T____.

În motivarea recursului, a arătat că la încheierea proceselor verbale de recepție restituire nr.695/13.06.2008 și 696/13.06.2008 s-a constatat faptul că pârâta nu a însămânțat suprafața de 364.57 ha cu grâu, încălcând astfel art. 5 alin. 1 lit. b din OMADR nr. 687/2007.

Procesele verbale de recepție restituire au fost semnate de către pârâtă la data de 13.06.2008 fără obiecțiuni și nici nu au fost contestate.

Pârâta avea deci obligația să realizeze suprafețele pe culturi așa cum au fost menționate în cerere, iar instanța de apel în mod greșit a reținut faptul ca nu au fost realizate culturile de toamna datorita condițiilor meteorologice, fapt care trebuia notificat în condițiile legii.

De asemenea, sprijinul financiar acordat în baza O687/2007 a avut ca scop înființarea culturilor de toamna și nu înființarea culturilor de primăvară.

Pârâta a fost pusa în întârziere conform art. 1079-1081 Cod Civil.

Instanța a apreciat în mod greșit faptul că termenul limită de încheiere a procesului verbal de recepție restituire a fost 31.03.2008. Ordinul 687/207 cu modificările și completările ulterioare prevede faptul ca termenul limita de încheiere a procesului verbal de recepție restituire este 15.06.2008, iar procesul verbal a fost încheiat în termen legal de către reprezentanții A___, respectiv la data de 13.06.2008.

De asemenea, la data încheierii procesului verbal pârâta a recunoscut faptul că nu a însămânțat suprafața pentru care a primit sprijin financiar, semnând fără obiecțiuni procesul verbal.

Pârâta S.C. P. S____ A_________ & AGRISERVICE S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei, cu motivarea că a îndeplinit condițiile legislației cu caracter special pentru acordarea sprijinului financiar, care nu a reprezentat o plată nedatorată.

Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 306 alin. 2 C. pr. civ., față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul reclamantei este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Acțiunea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile art. 1092 C. civ, respectiv pe efectuarea unei plăți nedatorate.

În cauză însă, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, nu se poate pune semnul egalității între sintagma sprijin financiar nejustificat, folosit în legislația specială, și instituția plății nedatorate, care presupune efectuarea unei plăți pentru o datorie inexistentă.

Pe de altă parte, sprijinul financiar acordat de reclamantă pârâtei s-a efectuat în urma cererilor pârâtei, pe care chiar reclamanta le-a aprobat și a constatat că îndeplinește condițiile cerute de OMADR nr. 687/2007.

Ceea ce îi impută reclamanta pârâtei este faptul că nu ar fi însămânțat cu grâu o suprafață de 364,57 ha, încălcând astfel art. 5 alin. 1 lit. b din Ordin.

Așa cum corect au reținut și instanțele anterioare, pârâta nu a încălcat acest text legal, întrucât însămânțările s-au efectuat, iar pârâta a și asigurat recolta de grâu a anului 2007 la S.C. Allianz Ț_____ Asigurări S.A. Din cauza condițiilor meteorologice însă grâul nu a răsărit și recolta a fost compromisă, situație ce exonerează pârâta de răspundere.

Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – C______ Județean T____ împotriva deciziei civile nr. 221/20.03.2013, pronunțată de Tribunalul T____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu pârâta S.C. P. S____ A_________ & AGRISERVICE S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – C______ Județean T____ împotriva deciziei civile nr. 221/20.03.2013, pronunțată de Tribunalul T____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu pârâta S.C. P. S____ A_________ & AGRISERVICE S.R.L..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 02.10.2013

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O___________

GREFIER,

A____ M______ T_________

Red. RR/21.10.2013

Teh. AMT/2 ex./01.11.2013

Prima instanță: Judecătoria Timișoara –jud. C________ Ș_____

Instanța de apel: Tribunalul T____ – jud. L_____ D_____, D______ H_____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025