Cod operator: 3171
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
Ședința publică de la 15.05.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A___ D_____ C_______
Grefier L____ C______
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant T______ I__ O_____ și pe pârât ASOCIAȚIA DE L_______ NR. 4 TOMEȘTI, având ca obiect plata lucrului nedatorat.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din data de 08.05.2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru astăzi, 15.05.2014, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA:
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXXX la Judecătoria Iași, reclamantul T______ O_____ a solicitat în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE L_______ NR. 4 TOMEȘTI ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia din urmă la restituirea sumei de 903,34 lei.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a menționat că, la data de 27.06.2013, a mers la sediul asociației cu intenția de a discuta despre datoriile imobilului proprietate, situat în Tomești, ________________ rea-credință sau din eroare, i-a fost cerută și apoi încasată suma de 903,34 lei reprezentând debit.
A mai precizat că niciodată nu a avut intenția de a achita debitul altui proprietar, suma încasată aparținând de fapt numitului G________ P____, proprietarul apartamentului nr. 6, din _____________.
Ulterior, a aflat că imobilul său nu figura în evidențele asociației cu acest debit, moment în care și-a dat seama că a efectuat o plată nedatorată.
În drept au fost invocate prevederile art. 1341 al. 1, art. 1345, art. 1635 al. 1 și urm. C.civ., disp. art. 194 și urm. C.pr.civ.
În susținerea cererii a depus înscrisuri.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Prin întâmpinare, pârâta, prin reprezentant, a solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, pârâta a menționat că imobilul pentru care au fost efectuate plățile este dobândit, prin act de vânzare-cumpărare, de către reclamant.
Nu au fost invocate temeiuri de drept.
Prin precizările ulterioare formulate, pârâta a menționat că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3610/28.06.2013, reclamantul a transferat dreptul de proprietate cu privire la imobilul din Tomești, _____________, ___________________ P___ B_____ și P___ I____-Dumitrița. În acest act se menționează că imobilul din Tomești a fost obținut de către reclamant prin actul de adjudecare nr. 75/03.10.2012 emis de către B__ C_______ I___, precum și faptul că T______ I__-O_____ și T______ O___-C_______ declară că plățile datorate Asociației de proprietari din blocul în care este situat apartamentul, sunt achitate integral, așa cum rezultă din adeverința nr. 36/07.06.2013, eliberată Asociației de locatari nr. 4 Tomești. Mențiunile respective probează faptul că reclamantul a recunoscut această datorie a imobilului pe care îl avea în proprietate, și-a asumat-o și a achitat-o în deplină cunoștință de cauză.
În contradovadă au fost depuse înscrisuri.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 388/05.03.2008 la BNP M___, numiții G________ P____ și G________ A____ au dobândit în proprietate apartamentul nr. 6 situat în Tomești, _________________ (copie contract – fl. 37-39 ds.).
Ulterior, la licitația din 04.09.2012, reclamantul a adjudecat acest imobil, fiind întocmit actul de adjudecare nr. 75/03.10.2012 de către B__ C_______ I___.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3610/28.06.2013 la „C____ Ș_____ & Asociații” - Societate Profesională Notarială, T______ I__ O_____ și T______ O___-C_______ au înstrăinat apartamentul către P___ B_____ și P___ I____ Dumitrița (copie contract – fl. 33-35 ds.).
Întregul parcurs al imobilului, astfel cum a fost anterior menționat rezultă și din copia cărții funciare nr. xxxxxx – C1 – U3, înaintată de către O.C.P.I. Iași (fl. 43-44 ds.).
Se mai constată că listele de plată depuse în copie la dosar (fl. 7-8), au fost întocmite în perioada aprilie-mai 2013, când proprietar al apartamentului era reclamantul, dar acestea vizează sume mai vechi, din anul 2012 (prin raportare la lista de plată întocmită în august 2012 (fl. 9 ds.), când proprietari erau G________ P____ și G________ A____ și din care rezultă că în imobil nu locuia nicio persoană, iar datoria la întreținere era în cuantum de 476,37 lei, la care se adăugau penalitățile de 288,09 lei. Din moment ce în august 2012 se înregistra această datorie, deși imobilul nu era locuit, rezultă că aceasta era anterioară respectivei date, fiind ulterior înscrisă pe toate listele de plată, cu mici diferențe, astfel încât, în mai 2013, figura înscris pe lista de plată G________ P____, cu o datorie de 485,60 lei la plata întreținerii și 417,74 lei penalități, sume achitate de către reclamant cu chitanțele nr. xxxxxx și nr. xxxxxx din 27.06.2013 (copii – fl. 6 ds.), deși datoria nu-i aparținea, fiind anterioară adjudecării apartamentului de către acesta.
Prin urmare, se constată că reclamantul a efectuat o plată nedatorată, astfel încât, văzând și prevederile art. 1341 C.civ., instanța va admite acțiunea și va obliga pârâta să-i restituie reclamantului suma de 903,34 lei.
În tem. art. 453 al. 1 C.pr.civ., va obliga pârâta să achite reclamantului cheltuieli de judecată taxă de timbru calculată cf. OUG 80/2013, taxă OCPI).
Va respinge cererea pârâtei referitoare la cheltuielile de judecată, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă formulată de către reclamantul T______ I__ O_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul ales în loc. Valea Adâncă, ___________________. 51 în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE L_______ NR. 4 TOMEȘTI, C__ xxxxxxxx, cu sediul în Iași, cartier Tomești nr. 4, __________________ în consecință:
Obligă pârâta să-i restituie reclamantului suma de 903,34 lei reprezentând plată nedatorată.
Obligă pârâta să-i achite reclamantului suma de 78,23 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Respinge cererea pârâtei cu privire la cheltuielile de judecată, ca nefondată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile care se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.05.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red./Tehnored. C.A.D./ 4 ex/30.06.2014