Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ARGEŞ
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Plata lucrului nedatorat
Număr hotarâre:
2717/2014 din 27 noiembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2717/2014

Ședința publică de la 27 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE S____ I_____ Ț____

Judecător M_____ D_________ B______

Judecător A______ D_____

Grefier O___ - M____ Ș_____

S-a luat spre examinare pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta ________________ împotriva Sentinței civile nr. 5641/2014, pronunțată de Judecătoria Pitești, intimat fiind pârâtul D______ G_______, având ca obiect plata lucrului nedatorat.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul – pârât personal, recurenta – reclamantă lipsind.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 25.11.2014, recurenta – reclamantă a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 292 lei.

Tribunalul reține că s-a achitat taxa de timbru în cuantum de 292 lei.

La interpelarea instanței, intimatul – pârât arată că nu mai are alte cereri de formulat, ori probe de solicitat.

Tribunalul, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului formulat.

Intimatul – pârât, având cuvântul, formulează concluzii de respingere a recursului. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 150 de lei.

Instanța, socotindu-se lămurită, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului , constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20.12.2011 pe rolul Tribunalului Arges sub nr.XXXXXXXXXXXXX, reclamanta ________________, în contradictoriu cu pârâtul D______ G_______ a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 7880,32 lei, actualizate la data plății efective în raport cu indicele de inflație.

Ca aspect prealabil, a arătat că cererea este scutită de plata taxei de timbru, în raport de dispozițiile art.15 lit.a din Legea nr.146/1997.

În motivarea acțiunii, a arătat că prin sentința civilă nr.1147/2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, modificata si irevocabila prin Decizia civila nr. 477/R-CM/2009 a Curtii de Apel P______ reclamanta a fost obligată la plată către pârât a contravalorii drepturilor salariale pentru sarbatorile de Pasti si de C______ aferente perioadei 29.01.2005 – aprilie 2008, în funcție de perioada efectiv lucrată.

Pârâtul a beneficiat în mod nejustificat de doua ori de efectele titlului executoriu.

În drept, au fost invocate disp. art. 4042 alin.3 C.pr.civ.

A solicitat proba cu înscrisuri.

La 07.02.2012 paratul a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata, acesta neprimind de doua ori drepturile banesti cuvenite. S-a primit direct de la reclamanta suma de 6445 lei, iar executarea silita a continuat doar pentru diferenta ce nu se acordase de catre angajator, respectiv reactualizarea in raport de indicele de inflatie, restul privind cheltuielile de executare.

Prin Sentinta civila nr.269/2012, Tribunalul Arges a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei P______.

La 21.06.2012 s-a depus la dosar de catre reclamanta cerere modificatoare, aratand ca temeiul actiunii este plata nedatorata.

La 10.01.2013 judecata cauzei s-a suspendat in temeiul art.155 ind.1 C__ iar la data de 10.04.2014 cauza a fost repusa pe rol.

În cauză s-au administrat proba cu înscrisuri si interogatoriul paratului.

Desi citata cu aceasta mentiune, reclamanta nu a depus la dosar titlul executoriu.

Prin sentința civilă nr. 5641/2014, Judecătoria Pitești a respins cererea,reținând că ,prin sentința civilă nr.1147/2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, modificata si irevocabila prin Decizia civila nr. 477/R-CM/2009 a Curtii de Apel P______ reclamanta a fost obligată la plată către pârât a contravalorii drepturilor salariale pentru sarbatorile de Pasti si de C______ aferente perioadei 29.01.2005 – aprilie 2008, în funcție de perioada efectiv lucrată.

La data de 16.12.2008 reclamanta a achitat voluntar pârâtului suma de 6445 lei, aspect recunoscut de pârât – filele 68, 78.

În vederea realizării integrale a creanței, pârâtul a formulat cerere de executare silită.

S-a format dosarul de executare silită nr. 321/2008 al B__ B______ E______ A___, dosar în care s-a întocmit raport de expertiză contabilă în vederea determinării întinderii creanței.

S-a stabilit că reclamanta datorează pârâtului suma de 6616 lei , fila 47, din care s-a achitat voluntar suma de 6445 lei, rămânând de achitat suma de 171 lei , sumă la care se adaugă cheltuielile de executare.

S-a întocmit proces verbal de stabilire cheltuieli de executare și s-a emis adresa de înființare poprire asupra conturilor reclamantei

Executorul a virat în contul pârâtului suma de 221 lei la data de 13.02.2009 reprezentând diferență creanță, reținând și cheltuielile de executare .

Din nicio probă nu rezultă faptul că pârâtul a încasat de două ori sumele datorate de reclamantă în baza hotărârilor judecătorești constând în drepturi salariale și cheltuieli de judecată.

Situația expusă se probează cu înscrisurile depuse la dosar.

Potrivit art. 1092 Cod civil instituie principiul potrivit caruia orice plata presupune o datorie. Asadar, plata ca operatiune juridica presupune existenta unei obligatii care trebuie stinsa. Pentru a se naste raportul juridic in temeiul caruia accipiensul va fi obligat la restituirea catre solvens a ceea ce a primit este necesara intrunirea urmatoarelor conditii: prestatia executata de solvens sa fi fost facuta cu titlu de plata, datoria in vederea careia s-a facut plata sa nu existe din punct de vedere juridic iar plata sa fi fost facuta din eroare.

În cauză nu sunt îndeplinite condițiile anterior menționate.

Astfel, plata voluntară efectuată de reclamantă s-a realizat în baza hotărârii judecătorești, fiind justificată de obligația stabilită în sarcina sa printr-o hotărâre irevocabilă.

Din nicio probă nu rezultă faptul că pârâtul a încasat de două ori sumele datorate de reclamantă în baza hotărârilor judecătorești constând în drepturi salariale și cheltuieli de judecată.

În cauză reclamanta nu a depus la dosar vreun înscris din care să rezulte că s-a efectuat o dublă plată a aceleași creanțe.

Deci, reclamanta nu a probat existența a două plăți pentru acoperirea aceluiași debit deși obligația îi revenea conform art. 1169 cod civil.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta ________________,pentru următoarele motive :

Instanța de fond nu a avut în vedere faptul că recurenta a achitat cu titlu voluntar intimatului pârât suma de 6445 lei la data de 16.12.2008 , iar ulterior acesta s-a adresat B__ B______ E______ A___ care, prin executarea aceluiași titlu în cadrul dosarului de executare nr. 321/2008 a executat din conturile recurentei suma de 7880 lei .

În vederea punerii în executare a aceluiași titlu executoriu ,intimatul-pârât s-a adresat B__ R_______ C______-C______ ,formându-se dosarul de executare silită nr. 2978/2009 în cadrul căruia a fost executată din conturile sale suma de 6412 lei și dosarul de executare silită nr. 8853/2009 ,fiind executată silit suma de 149 lei.Ulterior,pe rolul B__ Casagranda S____-A____ s-a constituit dosarul nr.66/2012 în cadrul căruia a fost executată silit suma de 9450 lei.Prin urmare ,se arată că, în cauză sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză,conform precizării efectuate în cauză, acesta fiind temeiul de drept al cererii de chemare în judecată întrucât intimatul-pârât a încasat o sumă mai mare decât cea care i se cuvenea..În acest sens,recurenta a precizat că a avut loc o scădere a patrimoniului său prin executarea silită, și o creștere a patrimoniului pârâtului existând o legătură de cauzalitate între acestea ,astfel că în cauză sunt incidente disp.art. 304 pct 9 și 304 indice 1 C.pr.civ.

În susținerea recursului, la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri potrivit art.305 C.pr.civ .

Intimatul – pârât nu a depus întâmpinare potrivit art. 115 C.prt.civ

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și care se încadrează în motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. ,având în vedere și disp. art. 304 ind. 1 Cpr.civ. ,tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente :

Recurenta a pretins restituirea de către intimatul-pârât a unei sume de bani,în cuprinsul cererii modificatoare depuse la filele 12-14 ale dosarului de fond invocând ca și temei juridic disp. art. 992 C.civ. privind plata nedatorată și îmbogățirea fără justă cauză,iar în subsidiar disp. art. 998 C.civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală.Instanța de fond a analizat în mod corect condițiile cerute pentru ca acțiunea în restituire întemeiată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză să fie admisă , reținându-se că aceasta are un caracter subsidiar în raport de celelalte acțiuni , întrucât sumele pretins a fi restituite au făcut obiectul executării silite.

Potrivit cererii de recurs, după efectuarea plății voluntare de către recurentă,intimatul ar fi procedat la executarea silită . Chiar dacă recurenta a achitat cu titlu voluntar intimatului pârât suma de 6445 la data de 16.12.2008 , iar ulterior acesta s-a adresat B__ B______ E______ A___ care, prin executarea aceluiași titlu în cadrul dosarului de executare nr. 321/2098 a executat din conturile recurentei suma de 7880 lei ,B__ R_______ C______-C______,formându-se dosarul de executare silită nr. 2978/2009 în cadrul căruia a fost executată din conturile sale suma de 6412 lei și dosarul de executare silită nr. 8853/2009 ,fiind executată silit suma de 149 lei,precum și B__ Casagranda S____-A____ ,niciunul dintre actele de executare instrumentate în aceste dosare nu a fost atacat pe calea specială a contestației la executare.Pornind de la această situație de fapt și de la fundamentul pretențiilor deduse judecății,recurenta nu a invocat nelegalitatea vreunui act de executare .Din acest motiv ,aceasta nu mai putea solicita pe calea unei acțiuni separate întemeiată pe plata nedatorată ,pe îmbogățirea fără justă cauză sau pe răspunderea civilă delictuală restituirea sumelor achitate în mod voluntar sau executate silit.,având la îndemână altă posibilitate pentru recuperarea prejudiciului.

Societatea recurentă nu poate invoca propria culpă pentru pasivitatea sa pe parcursul procedurii de executare silită., aceasta nefăcând dovada că ar fi inițiat vreun demers în sensul contestării actelor de executare,limitându-se să invoce efectuarea executărilor silite în cadrul prezentului dosar.

Față de situația de fapt astfel cum a fost prezentată de către recurentă ,în cauză nu-și putea găsi aplicarea niciunul dintre faptele juridice licite invocate și nici faptul juridic ilicit care ar fi atras răspunderea civilă delictuală,instituții care operează în mod subsidiar.

Pentru aceste considerente,tribunalul, în temeiul art. 312 rap.la art. 304 ind. și art.304 pct.9 C.pr.civ. va respinge recursul ca nefondat .

În conformitate cu disp. art. 274 C.pr.civ.,recurenta va fi obligată la plata sumei 150 lei cheltuieli de judecată către intimat,reprezentând contavaloare onorariu de avocat conform chitanței depuse la fila 23 recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta ________________, cu sediul în București, __________________________, nr.22, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 5641/2014 pronunțată de Judecătoria Pitești ,intimat fiind D______ G_______, domiciliat în P______, ______________________, nr. 4, ______________, _______________________> Obligă recurenta la 150 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 noiembrie 2014.

Președinte,

S____ I_____ Ț____

Judecător,

M_____ D_________ B______

Judecător,

A______ D_____

Grefier,

O___ - M____ Ș_____

RED S.I.Ț.-17.12.2014

2 ex.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025