Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel TIMIŞOARA
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.)
Număr hotarâre:
705/2013 din 12 iunie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX operator 2711

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ nr. 705/R

Ședința publică din 12 iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: F_____ P______

JUDECĂTOR: C______ I_____ M_____

JUDECĂTOR:F_________ P____

GREFIER: A_____ B__

Ministerul Public este reprezentat de procuror A______ S___, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află judecarea recursului declarat de inculpatul F_______ C_____, împotriva sentinței penale nr. 142 din 4.04.2013, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpatul recurent personal, asistat de avocat din oficiu B________ C_______, lipsă fiind partea civilă intimată.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, acordă cuvântul în recurs.

Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită, admiterea recursului, în măsura în care motivele invocate sunt prevăzute de legea penală și, reducerea pedepsei aplicate, având în vedere starea de sănătate a soției inculpatului precum și atitudinea sa.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, menținerea hotărârii primei instanțe, ca fiind temeinică și legală.

Inculpatul, având cuvântul, arată că și el la rândul său a fost înșelat, nu a beneficiat de bunul respectiv, nu are loc de muncă; lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.142/04.04.2013, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX,în baza art.215 alin1, 2, 3 C.pen., cu aplicarea art.320 1 alin.7 C.pr.pen. și art. 37 lit. a C.pen, a fost condamnat inculpatul F_______ C_____, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea în stare de recidivă postexecutorie, a infracțiunii de înșelăciune.

În baza art.71 alin.1 C.pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.290 C.pen., cu aplicarea art.320 1 alin.7 C.pr.pen. și art. 37 lit a C.pen, a fost condamnat inculpatul F_______ C_____ la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea în stare de recidivă postexecutorie, a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art.71 alin.1 C.pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.291 C.pen., cu aplicarea art.320 1 alin.7 C.pr.pen. și art. 37 lit a C.pen, a fost condamnat inculpatul F_______ C_____ la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea în stare de recidivă postexecutorie, a infracțiunii de uz de fals.

În baza art.71 alin.1 C.pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.p., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.33 lit.a C.pen. rap.la art. 34 lit. b C.pen i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 71 alin.1 C.pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a teza a II-a, și b C.pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 83 C.pen. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.101/11.02.2002 pronunțată de Judecătoria Reșița în dos. nr. 7610/2001, definitivă la data de 07.11.2002 prin decizia penală nr.955/R/07.11.2002 a Curții de Apel Timișoara și dispune executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză, astfel că inculpatul va executa, în final, pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.

În baza art.71 alin.1 Cod Penal, i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.26 rap. la 215 alin1, 2, 3 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin 2 C.pen și art.320 1 alin.7 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul G______ D____ A_____, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune sub forma complicități.

În baza art.71 alin.1 Cod Penal i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.. a teza a II a și lit. b C.p., pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art.81 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 4(patru)ani stabilit in conformitate cu art.82 C.pen.

În temeiul art.71 alin.5 C.pen. a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art.26 rap. la 215 alin1, 2, 3 C.pen., cu aplicarea art.320 1 alin.7 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul D____ L________, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune sub forma complicității.

În baza art.71 alin.1 C.pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.p., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.290 C.pen., cu aplicarea art.320 1 alin.7 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul D____ L________ la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art.71 alin.1 C.pen i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.33 lit.a C.pen. rap.la art. 34 lit. b C.pen i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 71 alin.1 Cod Penal i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, și b C.pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art.81 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 4(patru)ani stabilit in conformitate cu art.82 C.pen.

În temeiul art.71 alin.5 C.pen. a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art.14 , 161 si art.346 C. pr.pen. raportat la art.1357 C.civ. au fost admise cererile părților civile B__-GSG SA-SUCURSALA C____-S______ și __________________ SRL. Și a fost obligat inculpatul F_______ C_____ la plata sumei de 27.988,61 lei către partea civila __________________ SRL, sumă ce reprezintă despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat

A fost obligat inculpatul G______ D____ A_____ la plata sumei de 4.557,20 lei către partea civila __________________ SRL, sumă ce reprezintă despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat.

A fost obligat inculpatul D____ L________ la plata sumei de 12.175,98 lei către partea civila B__-GSG SA-SUCURSALA C____-S______, sumă ce reprezintă despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat

În baza art. 38 C.pr.pen rap. la art 3201 C.pr.pen a fost disjunsă cauza și s-a dispus cercetarea separată a inculpatului P______ A_____ D___, precum și a acțiunii civile exercitate în procesul penal de către partea __________________ SRL față de acest inculpat, prin constituirea unui nou dosar în care se vor anexa, în copie, următoarele:un exemplar al prezentei Minute, un exemplar al Rechizitoriului dat în dosar nr. 2417/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, și stabilește termen de judecată la data de 25.04.2013.

În baza art.191 alin.1 C.pr.pen au fost obligați inculpații F_______ C_____, G______ D____ A_____ la plata sumei de câte 700 lei, iar pe inculpatul D____ L________ la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, dispunându-se virarea sumei de 600 lei, reprezentând onorariu pentru avocații din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C____ S______.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul C____ – S______ din data de 04.12.2012, întocmit în dosarul nr.63/P/2012, înregistrat la prima instanță sub numărul XXXXXXXX/06.12.2012, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților F_______ C_____, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, fapte prev. de art. 215 alin.1, 2 și 3 C.p., art.290 C p și art.291 C. p., cu aplicarea art.37 lit.a C. p. și art. 33 lit. a C.p., P______ A_____ D___, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, fapte prev. de art. 215 alin.1, 2 și 3 C.p., art.290 C p și art.291 C. p., cu aplicarea art. 33 lit. a C.p., G______ D____ A_____, pentru complicitate la înșelăciune în formă continuată, faptă prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 215 alin.1, 2 și 3 C.p., cu aplicarea art. 41 al.2 C.p., D____ L________, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată faptă prev. de art. 26 rap. la art. 215 al. 1, 2 și 3 C.p.; fals în înscrisuri sub semnătură privată faptă prev. de art. 290 C.p. cu aplic. art. 33 lit. a C.p.

S-a reținut, în esență, ca situație de fapt, că inculpații F_______ C_____, P______ A_____ D___, cu ajutorul inculpaților G______ D____ A_____ și D____ L________, au folosit documente false, în special documente cu privire la încadrarea în muncă și veniturile realizate, pentru a contracta credite de la B__ G_____ Societe Generale C____ – S______.

Situația de fapt reținută în rechizitoriu a rezultat din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală, materializate în : raport de constatare tehnico științifică nr. xxxxxx/28.07.2011 ( fila 67-90 d.u.p.); contractele de credit, actele anexe și documentele de venit ( fila 107-163 d.u.p.); comunicările părților vătămate ( fila 27-38 d.u.p.); comunicare ITM ( fila 181-205 d.u.p.); declarațiile învinuiților ( fila 39-67 d.u.p.).

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul de urmărire penala nr.63/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița.

În cursul cercetării judecătorești, la termenul din data de 28.02.2013, inculpații F_______ C_____, G______ D____ A_____ și D____ L________ au precizat că sunt de acord să beneficieze de dispozițiile art. 3201 C.pr.pen., sens în care, prin declarații aflate la filele 93-95, au arătat că recunosc în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nu a solicitat administrarea de probe noi.

De asemenea, la dosarul cauzei au fost anexate fișele de cazier judiciar ale inculpaților ( filele 66- 72 dosar), copiile următoarelor hotărâri judecătorești: sentința penală 101/11.02.2002 pronunțată de către Judecătoria Reșița în dosarul nr. 7610/2001, decizia penală 955/R/07.11.2002 pronunțată de către Curte de Apel Timișoara în dosarul nr. 5633/P/2002, precum și înscrisuri în circumstanțiere.

Prin cererea de la fila 31-33, partea civila __________________ SRL s-a constituit parte civilă după cu urmează : față de inculpatul P______ A_____ D___ cu suma de 27.765,40 lei reprezentând debit restant, penalități de întârziere și dobândă legală, față de inculpatul F_______ C_____ cu suma de 27.988,61 lei reprezentând debit restant, penalități de întârziere și dobândă legală, față de inculpatul G______ D____ A_____ cu suma de 4.557,20 lei reprezentând debit restant.

Prin cererea de la fila 78, partea civila B__-GSG SA-SUCURSALA C____-S______ s-a constituit parte civilă față de inculpatul D____ L________ cu suma de 12.175,98 lei reprezentând credit restant și dobânzi restante și penalizatoare.

Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, în ambele faze ale procesului penal , prima instanță a reține următoarea situație de fapt:

În cursul anului 2006 inculpatul G______ D____ A_____ a deținut funcția de administrator la _________________ SRL cu sediul în Reșița.

La data de 28.04.2006 inculpatul F_______ C_____ a încheiat cu B__ G_____ Societe Generale, Sucursala Reșița contractul de credit nr. xxxxxxx din data de 28.04.2006, pentru suma de 22.000 lei. Pentru a obține creditul s-a folosit de adeverința de venit nr. 49/27.04.2006 și xerocopia cărții de muncă _________ nr. xxxxxx din care rezulta că este angajat la _________________ SRL și în perioada ianuarie – martie a realizat venituri în sumă de 2232 lei /lună. Adeverința de venit nr. 49/27.04.2006 a fost completată și semnată, la rubrica director general, de către inculpatul G______ D____ A_____. În realitate, inculpatul F_______ C_____ a fost angajat la _________________ SRL, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată însă, în lunile ianuarie și februarie 2006 a figurat ca fiind în concediu fără plată, iar în luna martie 2006 a realizat un venit net de 274 lei.

La data de 28.04.2006 inculpatul P______ A_____ D____ a încheiat cu B__ G_____ Societe Generale, Sucursala Reșița contractul de credit nr. xxxxxxx/28.04.2006, pentru suma de 22.000 lei. Pentru a obține creditul s-a folosit de adeverința de venit nr.50/27.04.2006 și xerocopia cărți de muncă ___________ nr. xxxxxxx din care rezulta că era angajat la _________________ SRL și în perioada ianuarie – martie 2006 a avut venituri de 2266 lei/lună. Adeverința de venit nr. 50/27.04.2006 a fost completată și semnată, la rubrica director general, de către inculpatul G______ D____ A_____. În realitate, inculpatul P______ A_____ D____ a fost angajat la _________________ SRL, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată însă, în lunile ianuarie și februarie 2006 a figurat ca fiind în concediu fără plată, iar în luna martie 2006 a realizat un venit net de 274 lei.

La data de 12.06.2007 inculpatul D____ L________, ținând evidența contabilă la _______________________ Reșița, a completat și semnat, la rubrica director economic, adeverința de venituri nr. 151/2007, consemnând date nereale cu privire la numita Ș______ L____(fostă C______), respectiv că acesta era angajată la societatea menționată și că în perioada martie-mai 2007 a avut venituri de 975 lei /lună. În baza adeverinței menționate numita Ș______ L____ a încheiat cu B__ G_____ Societe Generale, Agenția L____ Bârzavei contractul de credit nr. xxxxxxx, pentru suma de 20.000 lei. În realitate, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că numita Ș______ L____, nu a avut calitatea de angaja la _______________________ Reșița.

Declarația de recunoaștere a inculpaților F_______ C_____, G______ D____ A_____ și D____ L________ se coroborează cu probele administrate in faza de urmarire penala, si anume raport de constatare tehnico științifică nr. xxxxxx/28.07.2011 ( fila 67-90 d.u.p.); contractele de credit, actele anexe și documentele de venit ( fila 107-163 d.u.p.); comunicările părților vătămate ( fila 27-38 d.u.p.); comunicare ITM ( fila 181-205 d.u.p.); declarațiile învinuiților ( fila 39-67 d.u.p.).

În drept, fapta inculpatului F_______ C_____, care la data de 28.04.2006, s-a prezentat la B__ G_____ Societe Generale Sucursala Reșița unde, folosindu-se de înscrisuri falsificate (adeverința de salariu pe numele său, angajament de plată și copie de pe cartea sa de muncă) a determinat reprezentanții băncii să încheie contractul de credit nr. nr. xxxxxxx/28.04.2006, iar după ridicarea sumei nu a mai achitat creditul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal.

Sub aspectul laturii subiective fapta a fost săvârșită cu intenție directă, dat fiind ca acesta a prevăzut rezultatul faptei sale si l-a urmărit.

Fapta aceluiași inculpat care a semnat, în mod nereal, angajamentul de plată aferent adeverința de venit nr. 49/27.04.2006, și pe care l-a folosit pentru a obține creditul solicitat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 cod penal.

Pe latură subiectivă s-a reținut intenția directă ca formă a vinovăției aceasta prevăzând și urmărind producerea rezultatului prin săvârșirea faptei.

Fapta aceluiași inculpat care s-a folosit de adeverința de venit 49/27.04.2006 și xerocopia cărții de muncă _________ nr. xxxxxx, cunoscând că nu conțin date reale pentru obținerea unui credit bancar, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prev de art.291 cod penal.

Pe latură subiectivă s-a reținut intenția directă ca formă a vinovăției aceasta prevăzând și urmărind producerea rezultatului prin săvârșirea faptei.

În drept, faptele inculpatului G______ D____ A_____ de a –i ajuta pe inculpații F_______ C_____ și P______ A_____ D____, să inducă în eroare reprezentanții băncii cu ocazia solicitării și încheierii contractelor pentru creditele bancare menționate, prin completarea adeverințelor de venit nr. 49/27.04.2006 și nr. 50/27.04.2006, cu date nereale, întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, fapte prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 215 alin.1, 2 și 3 C.p., cu aplicarea art. 41 al.2 C.p.

Pe latură subiectivă s-a reținut intenția directă ca formă a vinovăției aceasta prevăzând și urmărind producerea rezultatului prin săvârșirea faptei.

În drept, faptele inculpatului D____ L________ de a o ajuta numita Ș______ L____ să inducă în eroare reprezentanții băncii cu ocazia solicitării și încheierii contractului de credit nr. xxxxxxx/13.06.2007, prin completarea adeverința de venit nr. 151/12.06.2007 cu date nereale, întrunesc elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de înșelăciune , fapte prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 215 alin.1, 2 și 3 C.p.

Pe latură subiectivă s-a reținut intenția directă ca formă a vinovăției aceasta prevăzând și urmărind producerea rezultatului prin săvârșirea faptei.

Fapta aceluiași inculpat care întocmit și semnat la rubrica director economic, în mod nereal, adeverința de venit nr. 151/12.06.2007, și l-a încredințat numitei Ș______ L____ pentru a-l folosi în vederea obținerii unui credit bancar, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev de art.290 cod penal.

Pe latură subiectivă s-a reținut intenția directă ca formă a vinovăției aceasta prevăzând și urmărind producerea rezultatului prin săvârșirea faptei.

La individualizarea judiciară a pedepsei prima instanță a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 cod penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, reduse cu o treime potrivit dispozițiilor art. 320 ind. 1 al. 7 Cod procedură penală, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de modalitatea și scopul pentru care au fost săvârșite faptele( din probatoriul administrat rezultă că beneficiar al sumelor de bani obținute în urma contractelor de credit a fost numitul B_____ Jean), de persoana inculpaților, de faptul că, deși nu au fost ei beneficiari ai sumelor de bani obținute, sunt de acord să despăgubească părțile civile cu sumele solicitate, astfel, se apreciază că, aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special sunt suficiente pentru îndreptarea inculpaților, pentru formarea unei atitudini corecte față de muncă, de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

Cu privire la inculpatul F_______ C_____, întrucât, din analiza fișei de cazier judiciar(fila 66), rezultă că inculpatul a mai fost condamnat, prin sentința penală nr.101/11.02.2002 pronunțată de Judecătoria Reșița în dos. nr. 7610/2001, definitivă la data de 07.11.2002 prin decizia penală nr.955/R/07.11.2002 a Curții de apel Timișoara, la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare condiționată pe un termen de încercare de 5 ani, prima instanță a reținut că faptele au fost comise în stare de recidivă postconamnatorie prev. de art.37 alin.1 lit. a Cod penal.

Având in vedere ca, la termenul din data de 28.02.2013, inculpații F_______ C_____, G______ D____ A_____ și D____ L________, au precizat ca sunt de acord sa beneficieze de dispozițiile art. 3201 C.p.p., arătând ca recunosc săvârșirea faptelor reținute in actul de sesizare a instanței, solicitând ca judecata sa se facă in baza probelor administrate in faza de urmărire penala, fără a solicita administrarea de probe, prima instanță a dat deplina eficienta dispozițiilor art. 3201 alin. 7 C.p.p., potrivit cărora, s-a pronunțat condamnarea inculpaților, care, in cazul pedepsei închisorii, beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevăzute de lege.

De asemenea, prima instanță a apreciat ca fiind necesare următoarele precizări.

Având, in vedere ca împrejurarea de fapt a recunoașterii de către inculpați a săvârșirii faptei si a modalității sale de comitere a fost evidențiată prin aplicarea dispozițiilor art. 3201 C.p.p., rezulta ca aceasta atitudine procesuala a inculpaților nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanța atenuanta judiciara prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. c C.pen., deoarece ar însemna ca aceleiași situații de fapt sa i se acorde o dubla valență juridică, ceea ce, in opinia primei instanțe, nu a fost in intenția legiuitorului. Mai mult decât atât, in condițiile existentei acordului de vinovăție al inculpaților, art. 3201 C.p.p. se aplica cu prioritate față de art. 74 alin. 1 lit. c C.pen., deoarece, din punct de vedere procedural, conduce la soluționarea cu celeritate a cauzei, iar din punct de vedere al dreptului substanțial, constituie o cauza legală de reducere a limitelor de pedeapsă. Așadar, dintr-un anume punct de vedere, se poate considera că aplicarea cu prioritate a dispozițiilor speciale prevăzute de art. 3201 C.p.p. în raport de prevederile generale cuprinse in art. 74 alin. 1 lit. c C.pen. corespunde principiului “specialia generalibus derogant”, potrivit căruia normele juridice speciale deroga de la normele juridice generale si se vor aplica in consecință.

Cu privire la aplicarea pedepselor accesorii, prin decizia nr. LXXIV (74)/2007, admițând recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile art.71 din C.penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza I) – c din C.penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin.3 din C.penal.

La interzicerea în parte a drepturilor electorale, prima instanță a avut în vedere Hotărârea Hirst contra Marii Britanii din 30.03.2004 care a statuat că interzicerea de a vota a tuturor deținuților încalcă art.3 al Protocolului nr.1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale. În aceasta hotărâre s-a statuat ca indiferent de durata pedepsei si de natura infracțiunii care a atras-o nu se justifica excluderea persoanei condamnate din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nicio legătură între interdicția votului si scopul pedepsei, acela de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni si de a asigura reinserția socială a infractorilor.

De asemenea, prima instanță a reținut că nu este aplicabil art.64 lit.c, întrucât inculpații nu s-au folosit de o funcție, o profesie sau de o activitate pentru săvârșirea infracțiunii.

Astfel, prima instanță a interzis inculpaților, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a și lit. b C. p.

Având în vedere cele arătate, prima instanță a procedat potrivit dispozitivului prezentei sentințe penale.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs inculpatul F_______, solicitând reducerea pedepsei întrucât a fost sincer și a colaborat cu organele judiciare.

Examinând recursul formulat de inculpat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, asupra tuturor împrejurărilor de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 3856 alin. 1 și 3 C.pr.pen. Curtea reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de recurs apreciază că hotărârea atacată este legală și temeinică în deplină concordanță cu ansamblul probator administrat atât în ceea ce privește starea de fapt cât și în privința pedepselor aplicate de instanța de fond care sunt corect individualizate raportat la criteriile generale de individualizare a pedepselor reglementate de art.72 C.pen.

În mod judicios prima instanță a analizat și interpretat probele administrate, probe în temeiul cărora a procedat la aplicarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, cu executare în regim de detenție, astfel că instanța de recurs apreciază că, în speță cuantumul pedepselor este bine dozat și adaptat gravității infracțiunilor comise.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al judecății, Curtea constată faptul că la data de data de 28.04.2006 inculpatul F_______ C_____ a încheiat cu B__ G_____ Societe Generale, Sucursala Reșița contractul de credit nr. xxxxxxx din data de 28.04.2006, pentru suma de 22.000 lei. Pentru a obține creditul s-a folosit de adeverința de venit nr. 49/27.04.2006 și xerocopia cărții de muncă _________ nr. xxxxxx din care rezulta că este angajat la _________________ SRL și în perioada ianuarie – martie a realizat venituri în sumă de 2232 lei /lună. Adeverința de venit nr. 49/27.04.2006 a fost completată și semnată, la rubrica director general, de către inculpatul G______ D____ A_____. În realitate, inculpatul F_______ C_____ a fost angajat la _________________ SRL, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată însă, în lunile ianuarie și februarie 2006 a figurat ca fiind în concediu fără plată, iar în luna martie 2006 a realizat un venit net de 274 lei.

Fapta săvârșită de inculpat de a se folosi de înscrisuri falsificate (adeverința de salariu pe numele său, angajament de plată și copie de pe cartea sa de muncă) a determinat reprezentanții băncii să încheie contractul de credit nr. nr. xxxxxxx/28.04.2006, constituie o faptă ce poate avea urmări dintre cele mai grave pentru patrimoniul societății comerciale ce a oferit împrumutul, ceea ce îi conferă un caracter grav.

În ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, instanța de recurs constată că prin sentința recurată s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 C.pen.

Astfel, potrivit art. 72 C.p. „la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală”. Potrivit dispozițiilor art. 52 C.p. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare al inculpatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Instanța de recurs reține și că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise, urmărind reintegrarea inculpatului în societate.

Infracțiunea de înșelăciune săvârșită de inculpat aduce o atingere gravă relațiilor sociale cu caracter patrimonial, care presupun încrederea și buna credință a celor care intră în relații comerciale, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului.

Curtea reține că nu au fost identificate elemente care să fie valorificate ca circumstanțe atenuante, care a ar putea conduce la diminuarea pedepsei, prima instanță aplicând pedepse cu minimul special. În ceea ce privește reținerea prevederilor art. 74 lit. a C.pen., constând în conduita bună înainte de săvârșirea faptei, instanța de recurs reține că inculpatul are antecedente penale care atrag starea de recidivă, astfel încât reținerea acestei circumstanțe este exclusă.

Referitor la reținerea în beneficiul inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c C.pen, deși, instanța de recurs nu împărtășește opinia primei instanței că circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c C.pen., nu poate fi aplicată întrucât atitudinea de recunoaștere a avut ca efect aplicarea procedurii prevăzute de art. 3201 C.pr.pen, se reține totuși că nu se impune reținerea acestei circumstanțe. Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Curtea reține că în cauză atitudinea de recunoaștere nu a avut un rol hotărâtor în descoperirea faptei, ori în desfășurarea urmăririi penale cu privire la inculpat, ori la ceilalți făptuitori.

Astfel, nu există temei pentru reducerea pedepsei inculpatului, deoarece aceasta a fost aplicată cu minimul special, iar rezultanta nu a fost sporită.

Instanța de recurs reține că în speță inculpatul va executa 5 ani închisoare ca urmare a aplicării obligatorii a prevederilor art. 83 C.pen., inculpatul fiind anterior condamnat prin sentința penală nr.101/11.02.2002 pronunțată de Judecătoria Reșița în dos. nr. 7610/2001, definitivă la data de 07.11.2002 prin decizia penală nr.955/R/07.11.2002 a Curții de Apel Timișoara cu suspendarea executării pedepsei, fapta ce formează obiectul prezentului dosar fiind comisă în aprilie 2006, în termenul de încercare al acelei condamnări.

În această situație potrivit prevederilor art. 83 C.pen: „Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune

Se observă că prima instanță a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor legale mai sus menționate.

Astfel, pentru considerentele expuse, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen. se va respinge ca respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul F_______ C_____, împotriva sentinței penale nr. 142 din 4.04.2013, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX.

Văzând și prevederile art. 189, 192 alin. 2 C.pr.pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

În baza art. 38515 pct.1, lit. b C.p.p. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul F_______ C_____, împotriva sentinței penale nr. 142 din 4.04.2013, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX.

În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.

Dispune plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu din contul Ministerului Justiției în contul Baroului T____.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi, 12 iunie 2013.

PREȘEDINTE,

F_____ P______

JUDECĂTOR,

C______ I_____ M_____

JUDECĂTOR,

F_________ P____

GREFIER,

A_____ B__

Red: F.P____/01.07.2013

Dact: A.B. 2 exempl/17 Iunie 2013

Primă instanță: Judecătoria Reșița

Jud: P_______ I.L.

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 180/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 125/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 260/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 513/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 518/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 10/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 607/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 354/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 1418/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Revizuire - Fond
  • Hotărârea 1850/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 687/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 382/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 83/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 257/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 1143/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 1189/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Revizuire - Recurs
  • Hotărârea 538/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 400/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 37/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Contestaţie în anulare - Apel
  • Hotărârea 31/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 328/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 927/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 410/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 1560/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 149/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 1159/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 391/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 133/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 1490/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 873/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 1089/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 56/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 1128/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 49/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 206/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 177/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 24/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 226/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 921/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Contestaţie în anulare - Apel
  • Hotărârea 577/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 345/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 19/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 35/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Contestaţie în anulare - Fond
  • Hotărârea 583/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 741/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 232/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 79/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 578/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 772/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Revizuire - Apel
  • Hotărârea 729/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 1847/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 221/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 1244/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 168/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 188/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 1442/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 1504/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 316/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 1204/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 152/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025