Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX- art. 215 Cod penal -
R______
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 108
Ședința publică din 13 martie 2014
Președinte B____ I_____
Judecător G_______ I___ A____
Grefier T_____ L____
Ministerul Public – P________ de pe lângă Curtea de Apel Suceava – reprezentat prin procuror C____ C______
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de părțile civile B____ E____, N_____ M______, M____ E____, S_____ E____, M____ A_____ O_____, M____ G_______, I_____ (fostă Z______) M____ și S____ M____, și de părțile vătămate B______ V______ și B______ C_______, împotriva sentinței penale nr. 229 din 18 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX.
Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică din data de 26 februarie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat când, instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 13 martie 2014, când:
După deliberare,
CURTEA
Asupra apelurilor penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 229 din 18 noiembrie 2013, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, Tribunalul Suceava, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b C.pr.pen, a dispus achitarea inculpatului T_____ V_____, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „înșelăciune”, prev. și ped. de art.215 alin.1, 3 și 5 din Codul Penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen.
A fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „fals material în înscrisuri sub semnătură privată”, prev. și ped. de art. 290 alin.1 din Codul Penal cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen .
În temeiul art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.
A fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „fals în declarații”, prev. de art. 292 C.pen.
În temeiul art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b C.pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate prin sentință și i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 71 alin. 1 și 2 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.
Potrivit art. 861 alin.1 și 2 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate, pe o durată de 5 ani, ce constituie termen de încercare pentru inculpat, calculat în conformitate cu prevederile art. 862 Cod penal .
În baza art. 71 al. 1 și 5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, s-a dispus suspendarea și a executării pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
Potrivit art.863 alin.1 și 2 cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul N____, conform programului ce urmează a-i fi stabilit; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. Datele prevăzute la lit. b), c) și d) se comunică serviciului anterior stabilit.
În temeiul art. 359 Cod procedură penală, i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prev de art. 864 alin.1 cu trimitere la art. 83 cod penal și art. 864 alin. 2 cod penal (săvârșirea din nou a unei infracțiuni în cursul termenului de încercare, respectiv nerespectarea măsurilor de supraveghere).
În baza art. 346 alin.4 C.pr.pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.
În baza art. 348 C.pr.pen., s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv: contractele de credit nr. 3860/16.08.2007 (f. 109 v.6 ds.up), 3861/16.08.2007 (f. 110 v.6 ds.up), 3862/17.08.2007 (f. 111 v.6 ds.up), 4044/18.12.2007 (f. 112 v.6 ds.up), 4045/18.12.2007(f.113, v.6 ds.up), 4049/28.12.2007 (f. 114 v.6 ds.up) și 4050/28.12.2007 (f. 115 v.6 ds.up) încheiate cu C.A.R. P_________ Militari din județul N____ și polițele de asigurare G____ R______ Asigurare SA nr. xxxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxxx și xxxxxxxx (f. 175, 169, 20, 51, 57, 66, 73, 80, 82, 98, 122, 158, 191, 131 și respectiv 140 v.7 ds.up).
În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul T_____ V_____ la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu se va avansa din fondul MJLC în fondul Baroului de Avocați Suceava.
În baza art. 192 alin.3 Cod procedură penală, s-a dispus ca celelalte cheltuieli judiciare să rămână în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 914/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul N____, a fost trimis în judecată inculpatul T_____ V_____ pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 al.1, 3, 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal, art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal și art. 292 Cod penal. În fapt s-a reținut că a indus în eroare, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, mai multe părți vătămate, cu ocazia încheierii contractelor de credit cu mai multe instituții financiar bancare din P_____ N____, în scopul de a obține pentru sine foloase injuste și care au avut consecințe deosebit de grave și de a semna în fals contracte de împrumut cu diferite instituții financiar bancare din P_____ N____, în baza aceleiași rezoluții infracționale, pe numele mai multor părți vătămate, de a folosi aceste contracte în vederea obținerii de credite pentru nevoi personale (contracte de asigurare cu S.C. „G____ Romania Asigurare” S.A. și un număr de 7 contracte de împrumut cu C__ P_________ Militari, vol.VI, fila 109-115), credite pe care ulterior nu le-a mai achitat.
Prin același rechizitoriu s-a mai reținut că inculpatul a făcut declarații necorespunzătoare adevărului în formularul completat la 26.06.2009, la SPCLEP P_____ N____, prin care a arătat că a pierdut actul de identitate în împrejurări necunoscute, nu l-a înstrăinat sau lăsat în gaj, deși el îl lăsase anterior lui S____ M____ ca o garanție că-i va restitui suma de bani împrumutată.
În fapt, s-a reținut că în data de 27.10.2008, mai multe persoane au sesizat despre faptul că au fost înșelate de către T_____ V_____ și M____ E______.
Astfel, C________ E____, B____ E____, G____ I_____ M______, N_____ M______, M____ E____, S_____ E____ au declarat că M____ E______ împreună cu fiul ei T_____ V_____, în perioada 2007-2008 i-au convins să contracteze credite pentru nevoi personale pe numele lor, la mai multe instituții financiar bancare din P_____ N____, iar sumele de bani le luau cei doi. Aceștia promiteau persoanelor vătămate că vor achita integral creditele, dar după câteva rate încetau plățile.
Creditorii s-au îndreptat ulterior cu forme de executare silită împotriva persoanelor vătămate, care au fost nevoite să achite contravaloarea creditelor contractate, credite de care ei personal nu s-au folosit.
O parte dintre aceștia au fost somați să achite sumele de bani datorate băncilor, în caz contrar urmând ca locuințele să le fie vândute la licitație publică.
Părțile vătămate au declarat că se cunosc de mulți ani cu M____ E______ și T_____ V_____ și anterior anului 2007, la rugămintea acestora au mai încheiat contracte de credit pentru nevoi personale, pentru diferite sume de bani, pe care apoi le-au dat lor pentru a le folosi, însă nu au fost probleme deoarece cei doi și-au achitat obligațiile față de bănci. Acest fapt i-a convins că sunt de bună credință și le-a inspirat încredere.
Ulterior, având încredere în T_____ V_____ și M____ E______, părțile vătămate, la rugămintea celor doi, au mers din nou la mai multe instituții financiar bancare din P_____ N____, unde au încheiat mai multe contracte de credit pe numele lor sau au semnat în calitate de garanți.
Sumele de bani obținute în urma acestor credite au fost luate de către învinuiți, care-i asigurau că vor achita ratele la bănci.
Contractele de împrumut și desfășurătoarele de plată rămâneau însă la T_____ V_____.
La presiunea unora dintre părțile vătămate și în scopul de a scăpa de presiunile acestora, de a-i amăgi că-și vor recupera sumele de bani, învinuitul T_____ V_____ a încheiat cu ei contracte de împrumut autentificate prin notariat, prin care se angaja să le plătească sume de bani, în tranșe lunare, dar ulterior nici obligațiile din aceste contracte nu au fost respectate.
S-a constatat că învinuitul T_____ V_____ a încheiat mai multe contracte de credit cu C.A.R. P_________ Militari, contracte despre care părțile vătămate au declarat că nu au avut cunoștință și nici nu le-au semnat (fila 109-115, vol.VI).
Au fost astfel încheiate contractele cu numerele 3860/16.08.2007, 3861/16.08.2007, 3862/17.08.2007, 4044/18.12.2007, 4045/18.12.2007, 4049/28.12.2007, 4050/28.12.2007.
Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. xxxxx/10.06.2009 (fila 119, vol.VI), reiese că la rubricile „titular”, „garanți”, „chitanță” nu au semnat persoanele trecute, ci au fost semnate de către învinuitul T_____ V_____.
În perioada ianuarie-septembrie 2009 au mai formulat plângeri și alte persoane care au solicitat a se efectua cercetări împotriva lui T_____ V_____, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune: S___ M____, B______ V______, B______ C_______, P_____ I___, G_____ G_______, T____ S_____, S______ V_____, S_____ G_______, A_______ M______ M____, L____ O___, S___ M____, S____ E____ M________, M____ A_____ O_____, M____ G_______, Z______ M____, T____ M______, S____ M____.
Plângerile au format obiectul mai multor dosare penale, care au fost ulterior conexate, formându-se astfel dosarul nr.dosar 914/P/2009.
1. C________ E____ – (pensionară - fila 1-6, vol.III) a declarat că la rugămintea lui M____ E______ a acceptat să încheie contracte de împrumut cu C__ Excel M______, B____ Cozla, C__ Dacia, Ro C_____ și City B___.
Înainte de a merge la aceste instituții, M____ E______ i-a cerut cartea de identitate și un cupon de pensii, apoi venea împreună cu fiul ei T_____ V_____ și se deplasau toți la bănci, unde i se spunea să semneze actele încheiate, însă nu le citea, neștiind astfel ce conțin acestea. Banii erau luați de către cei doi, împreună cu actele de împrumut emise de bancă.
Partea vătămată a mai arătat că, în contractul încheiat cu C__ Excel M______ este trecut ca girant B_______ I__, persoană pe care nu o cunoaște și nici nu a văzut-o vreodată.
Deoarece T_____ nu a mai achitat ratele, C________ E____ a fost nevoită să plătească la bănci, în urma somațiilor primite. Aceasta a achitat, în urma somațiilor și rețineri pe cuponul de pensie, până în luna iulie 2010, suma de 11.434 lei.
Ulterior i s-a adus la cunoștință că trebuie să achite un împrumut la C__ P_________ și că este și garant la un alt contract cu C__ P_________ Militari (titular T_____ V_____), contracte despre care declară că nu are cunoștință (contract de împrumut nr. 4045/18.12.2007 și contractul nr. 4050/28.12.2007).
Din raportul de constatare tehnico științifică grafică nr. xxxxx/10.06.2009 a rezultat că aceste contracte au fost semnate de către T_____ V_____ (contracte pentru suma de 5000 lei plus 5000 lei).
2. B____ E____ (fila 53-56, vol.III) a declarat că o cunoaște pe M____ E______ de mai bine de 10 ani deoarece a lucrat împreună la spital și la solicitarea acesteia și a fiului ei T_____ V_____ a încheiat mai multe contracte cu instituții financiar bancare din P_____ N____, unele pe numele ei, altele în care a avut calitate de garant, respectiv: RO C_____ P_____ N____, C__ Dacia, C__ Excel M______, CEC, P______ B___, Raifeissen B___, B.C.R, pentru sume cuprinse între 5000 și 10.000 lei. Banii, ulterior erau luați de către T_____ V_____ și mama sa, la care rămâneau și actele emise de către bancă, respectiv contractele și desfășurătoarele de plată.
T_____ V_____ nu a mai achitat ratele la bănci, iar partea vătămată a achitat, în urma somațiilor și reținerilor pe statele de plată suma de xxxxx lei (până în iulie 2010).
Din contractele încheiate cu P______ B___ (7000 lei) și cu Raifeissen B___ (7000 lei), partea vătămată a luat jumătate din sumă, iar cealaltă sumă i-a dat-o lui T_____ V_____.
Ulterior i s-a adus la cunoștință despre contracte de credit cu C__ P_________ Militari, unde este trecută ca garant, însă arată că nu cunoaște nimic cu privire la aceste contracte. S-a constatat ulterior că semnăturile din contracte aparțin lui T_____ V_____ (contract nr. 3860/16.08.2007 – 5000 lei și 4050/28.12.2007 – 5000 lei).
În scopul de a o amăgi pe B____ E____ și de a-i întări convingerea că-i va achita ratele la bănci, conform înțelegerii avute, T_____ V_____ a încheiat cu aceasta un contract de împrumut autentificat prin notariat (fila 57- vol.III).
3. G____ I_____ M______ (declarații fila 94-95, vol.III) a arătat că îi cunoaște pe învinuiți din anul 2006 și la rugămintea acestora a semnat un contract de împrumut în calitate de garant la C__ Dacia, pentru suma de 8700 lei (titular M____ E____).
Partea vătămată a arătat că nu cunoaște cine este această persoană. Ea a fost rugată de către M____ E______ să o ajute și știa că acest contract este pe numele acesteia, nu pe numele M____ E____. Suma de bani a fost luată de către învinuiți.
G____ I_____ M______ a achitat în urma somațiilor și reținerilor pe statele de plată suma de 3300 lei.
4. N_____ M______ (pensionară, declarații fila 98-101, vol.III) a mers împreună cu M____ E______ și T_____ V_____ la C__ Excel M______ și B____ Cozla, de unde a luat la rugămintea acestora credite de nevoi personale, pe numele ei, apoi pentru alte trei credite a fost de acord să fie garant.
Partea vătămată a arătat că de fiecare dată venea la domiciliul ei T_____ V_____, care-i cerea cartea de identitate și un cupon de pensie, apoi mergeau împreună la bănci, unde ea semna documentele încheiate, fără însă a le citi.
T_____ V_____ lua sumele de bani și o asigura că el va achita ratele, conform înțelegerii. Acesta însă nu a mai achitat ratele, iar N_____ M______ a achitat, în urma somațiilor și reținerilor pe cuponul de pensie, suma de 9049 lei.
5. M____ E____ (declarații fila 1-4, vol.IV) este îngrijitoare la Spitalul Județean N____, unde a fost colegă cu M____ E______. Aceasta a încheiat contracte de credit, pe numele ei, cu mai multe bănci din P_____ N____, la rugămintea lui M____ E______ și T_____ V_____, contracte pentru sume cuprinse între 3000 și 10.000 lei.
M____ E____ a declarat că T_____ V_____ este cel care se ocupa de toate formalitățile de la bănci, căruia îi și înmâna o copie după cartea sa de identitate.
Ulterior mergeau împreună la bănci și semnau documentele încheiate, pe care apoi le lua T_____ V_____ împreună cu sumele de bani aferente. Astfel, partea vătămată a încheiat contracte de credit atât ca titular cât și ca garant la Ro C_____, C__ Dacia Salariați, P______ B___, C__ Excel M______, City B___, B____ R_________ și CEC.
Deoarece T_____ V_____ nu a mai achitat ratele, partea vătămată a achitat în urma reținerilor pe statul de plată suma de 7000 lei.
M____ E____ a declarat că i s-a adus la cunoștință, ulterior, faptul că este garant la un contract de împrumut cu C__ P_________ Militari (titular T____ S_____) și titular al unui alt contract încheiat cu această instituție.
Nu a semnat și nu cunoaște nimic referitor la aceste contracte. Este vorba despre contractul nr. 4049/28.12.2007 și contractul 3860/16.08.2007, aflat la fila 109 și 114, vol.VI.
S-a constatat ulterior că aceste contracte au fost încheiate și semnate de către T_____ V_____.
Deoarece M____ E____ i-a solicitat acestuia să achite ratele la bănci, conform înțelegerii, pentru a scăpa de presiune și pentru a-i întări convingerea că se va achita de obligație, T_____ V_____ a încheiat cu aceasta un contract de împrumut autentificat prin notariat. Învinuitul nu a respect însă nici obligațiile stabilite prin acest contract de împrumut.
6. S_____ E____ (vol.IV, fila 56-66) este pensionară și a declarat că îi cunoaște pe M____ E______ și T_____ V_____ din anul 1990. La rugămintea acestora de a-i ajuta a încheiat mai multe contracte de credite de nevoi personale, respectiv la City B___, C__ Dacia, C__ Excel M______, Ro C_____ (titular și ca garant).
La C__ Salariați, partea vătămată a semnat ca garant pentru contractul încheiat de către Z______ M____. A declarat ulterior însă că nu cunoaște această persoană, iar T_____ V_____ a rugat-o să meargă să semneze pentru un contract încheiat pe numele lui, nicidecum pe numele altei persoane.
În urma somațiilor și reținerilor pe cuponul de pensii, S_____ M____ a achitat suma de xxxxx lei.
7. S___ M____ (vol.IV, fila 92) a declarat că a fost rugată de către învinuitul T_____ V_____ să contracteze un credit la C__ Dacia Salariați în calitate de titular (contract 61/11.02.2008, fila 94).
Suma de bani și contractul au fost luate de către învinuit, care a promis că va achita integral contravaloarea acestui credit.
Ulterior i s-a adus la cunoștință că are calitate de garant în două contracte de împrumut încheiate cu C__ P_________ Militari P_____ N____ (contractele 3861/16.08.2007, 3862/17.08.2007, 4044/18.12.2007 și 4049/28.12.2007).
S-a constatat că aceste contracte au fost semnate de către T_____ V_____, iar partea vătămată nu a avut cunoștință de ele.
S___ M____ a achitat suma de 6877 lei către bănci deoarece T_____ V_____ nu a achitat lunar ratele, conform înțelegerii avute.
8. B______ V______ (pensionară, vol. IV, fila 95,96). Partea vătămată, care este vecină de scară cu învinuiții, a arătat că în anul 2008, la insistențele lui T_____ V_____ a acceptat să fie garant pentru un credit la C__ Excel M______. Acesta a asigurat-o că va achita toate ratele și au mers împreună la bancă unde a semnat formularele respective. Sumele de bani au fost luate de către învinuit.
Ulterior i s-a adus la cunoștință că a semnat în calitate de garant la contractul de împrumut 3860/16.08.2007 și 4045/18.12.2007, încheiate cu C__ P_________ Militari din P_____ N____. Aceasta a mai declarat că nu cunoaște nimic privitor la aceste contracte. Din raportul de constatare tehnico științifică grafică reiese că aceste contracte au fost semnate de către T_____ V_____.
B______ V______ a achitat suma de 1872 lei (rate către bănci) deoarece învinuitul nu s-a mai achitat de aceste rate.
9. B______ C_______ (vol.4, fila 98) pensionar, îi cunoaște învinuiți de peste 30 ani deoarece locuiesc pe aceeași scară și a declarat că, la insistențele lui T_____ V_____ a fost de acord să fie garant la patru contracte de credit încheiate cu C__ Salariați Dacia, C__ Excel M______, City B___, BCR. Învinuitul îi cerea un cupon de pensie și o copie de pe cartea de identitate, apoi se ocupa de toate formalitățile pentru bănci, după care se deplasau împreună și partea vătămată doar semna.
Ulterior i s-a adus la cunoștință despre faptul că este garant la contractul de împrumut 4044/18.12.2007 încheiat cu C__ P_________ Militari. Nu cunoaște nimic cu privire la acest contract, despre care ulterior s-a constatat că a fost semnat de către învinuitul T_____ V_____.
De asemenea, a susținut că la contractul de împrumut nr. 237/17.05.2007 încheiat la C__ Salariați (titular B____ E____) a știut că titular este T_____ V_____, nicidecum o altă persoană.
Deoarece învinuitul nu a achitat ratele la bănci, B______ C_______ a achitat suma totală în valoare de 9904 lei.
10. P_____ I___ (vol.IV, fila 109-111) pensionar. Îl cunoaște pe T_____ V_____ din anul 2006 și a fost rugat de acesta să semneze un contract de credit la B____ Cozla, în calitate de garant. Creditul avea ca titular pe N_____ M______, despre care partea vătămată arată că a aflat ulterior și nici măcar nu o cunoaște. Ulterior învinuitul nu a mai achitat ratele la bancă, iar P_____ I___ a achitat suma de 938 lei. A obținut apoi în instanță anularea parțială a contractului de credit nr. 188/30.04.2008 (fila 113, vol.IV), precum și a contractului încheiat cu Ro C_____ P_____ N____, motivat de faptul că semnătura de pe contracte a fost făcută de către T_____ V_____.
11. G_____ G_______ (vol.IV, fila 122), colegă de serviciu cu învinuitul T_____ V_____ din anul 2001, a declarat că a fost rugată de către acesta să obțină credite de nevoi personale de la patru unități bancare din P_____ N____, iar sumele de bani obținute astfel să i le înmâneze lui deoarece îi sunt necesare.
A încheiat contracte cu B__ P_____ N____, Ro C_____ și C__ Excel M______ – în calitate de titular, iar cu B____ C__ Cozla în calitate de garant.
Ulterior învinuitul nu a mai achitat ratele către bănci, iar părții vătămate i s-a reținut pe statul de plată suma totală de xxxxx lei.
În data de 22.12.2008 i s-a prezentat contractul de împrumut 3862/17.08.2007 încheiat pe numele ei cu C__ P_________ Militari N____, pentru suma de 5000 lei. Aceasta a declarat că nu a avut cunoștință de acest contract, despre care ulterior s-a constatat că a fost semnat de către T_____ V_____.
În cursul anului 2008 a primit la domiciliu și o înștiințare de plată din partea societății „G____ R______ Asigurare” S.A., pentru plata ratei la o poliță de asigurare încheiată pe numele ei, despre care nu avea la cunoștință. A aflat apoi că această poliță a fost încheiată de către T_____ V_____.
Pentru a scăpa de presiunile părții vătămate, învinuitul a dat o declarație prin care se angajează să-i plătească acesteia sumele datorate către bănci, însă nu s-a achitat de această obligație.
12. T____ S_____ (vol.V, fila 1-3) este colegă cu T_____ V_____. A fost rugată de către acesta să contracteze credite la mai multe instituții bancare în calitate de titular, cât și de garant. Aceasta a încheiat astfel un credit cu B____ T___________ – ca garant, cât și credite cu TBI C_____ și Ro C_____ – ca titular.
Sumele de bani au fost luate de către T_____ V_____ împreună cu contractele de credit. Ulterior acesta nu a mai achitat creditele conform înțelegerii, iar lui T____ S_____ i s-au făcut rețineri pe statul de plată, în sumă de xxxxx lei.
Ulterior i s-a adus la cunoștință despre faptul că ar fi încheiat un contract de împrumut cu C__ P_________ Militari N____ (nr. 4049/28.12.2007), contract despre care aceasta a declarat că nu cunoaște nimic. S-a constatat că acest contract a fost încheiat și semnat de către învinuitul T_____ V_____.
În data de 26.08.2008 s-a încheiat între T_____ V_____ și T____ S_____ un proces verbal în care învinuitul recunoaște că a luat sume de bani cu împrumut de la bănci din contractele încheiate pe numele lui T____ S_____.
13. S______ V_____ (vol.V, fila 14-16) este coleg de serviciu cu T_____ V_____ și a declarat că la rugămintea acestuia a fost de acord să semneze un contract de împrumut la B____ Cozla din P_____ N____ pentru suma de 19.000 lei, în calitate de garant.
Când i s-a prezentat acest contract, partea vătămată a constatat că titular al împrumutului este M____ E____, persoană pe care el nu o cunoaște. Acesta știa că titular al împrumutului urma să fie mama lui T_____ V_____.
Ulterior ratele la bănci nu au mai fost achitate, iar în urma numeroaselor somații de plată, S______ V_____ a achitat suma de xxxxx lei. I s-a adus la cunoștință despre faptul că este garant la contractul de împrumut nr. 3861/16.08.2007, încheiat cu C__ P_________ Militari N____, de către B______ C_______, contract despre care partea vătămată nu a știut nimic. Contractul a fost încheiat și semnat de către învinuitul T_____ V_____.
14. S_____ G_______ (vol.V, fila 37) este colegă de serviciu cu învinuitul T_____ V_____. La rugămintea învinuitului a semnat un contract de credit în calitate de garant cu C__ Dacia Salariați. Titularul contractului urma să fie T_____ V_____.
Ulterior a aflat despre faptul că titular al acestui contract este C________ E____, pe care partea vătămată arată că nici nu o cunoaște.
S_____ G_______ a mai semnat un alt contract de credit în calitate de garant la B____ Cozla, știind că titular al contractului este învinuitul T_____ V_____. Aceasta a mai aflat ulterior că de fapt titular al contractului este B____ E____, persoană pe care partea vătămată a arătat că nu o cunoaște.
S_____ G_______, în calitate de garant la C__ Dacia Salariați și B____ Cozla, în urma repetatelor somații a achitat suma de 1327 lei.
15. A_______ M______ M____ (vol.V, fila 40) este vecină cu T_____ V_____ și a fost colegă cu mama sa M____ E______.
Partea vătămată a arătat că a fost rugată de cei doi să contracteze credite la mai multe instituții bancare din P_____ N____, atât ca titular cât și ca garant, iar cei doi au asigurat-o că ei vor achita ratele la aceste instituții. A încheiat astfel credite la C__ Sănătate, Ro C_____, C__ Dacia Salariați, iar sumele de bani au fost luate de către învinuitul T_____ V_____.
Deoarece nu au mai fost achitate ratele, partea vătămată a achitat până în prezent suma de 1100 lei, rețineri pe statul de plată.
16. L____ O___ (vol.V, pag. 76) este verișoara învinuitului T_____ V_____ și a declarat că, la rugămintea acestuia a semnat un contract de credit cu B____ Cozla, în calitate de garant la un contract de împrumut având ca titular pe M____ E______ – maia învinuitului.
Ulterior a aflat că titular al creditului este o altă persoană, pe care nu o cunoaște. Nu au mai fost achitate ratele la bănci, iar părții vătămate i s-a reținut pe statul de plată suma de 3400 lei.
17. S___ M____ (vol.V, pag.93) a declarat că îl cunoaște de mai mulți ani pe învinuit și pe mama acestuia. În anul 2007 a fost rugată de către cei doi să semneze un contract de credit la C__ Dacia Salariați P_____ N____, în calitate de garant, titular credit fiind M____ E______ (contract nr. 183/24.04.2007, fila 94).
Partea vătămată a declarat că până în prezent nu a fost nevoită să achite vreo rată restantă și nici nu a primit vreo somație în acest sens.
18. S____ E____ M________ a declarat că îl cunoaște pe învinuit din anul 2005 și a fost rugată de către acesta să contracteze un credit la B____ Cozla, în calitate de garant, titular al creditului urmând să fie M____ E______ – mama învinuitului. A aflat ulterior că de fapt acest contract este pe numele C________ E____ și nu pe numele M____ E______.
Partea vătămată a fost somată să plătească din pensie suma de xxxxx lei.
19. M____ A_____ O_____ (vol.V, fila 97) a declarat că îl cunoaște pe învinuit de mai bine de 20 de ani și la insistențele acestuia a acceptat să fie garant la un credit pe care urma să-l contracteze cu Ro C_____ P_____ N____, în 2008.
După ce a semnat contractul a aflat că titular este B____ E____, persoană despre care el nu cunoaște nimic deoarece știa că va fi garant la un contract încheiat de către T_____ V_____, pe numele lui.
Partea vătămată arată că nu a plătit nici o sumă de bani pentru ratele restante pentru că nu a fost somat.
20. M____ G_______ (vol. V, fila 100) a arătat că îl cunoaște pe învinuit de mai bine de 20 de ani și a fost rugat de către acesta să semneze un contract de credit la C__ Dacia Salariați, în calitate de garant, titular al creditului urmând să fie mama învinuitului.
A aflat apoi că de fapt acest contract a fost încheiat pe numele unei persoane M____ E____, pe care nu o cunoaște. Deși învinuitul i-a promis părții vătămate că va achita ratele integral, nu a făcut acest lucru, astfel că i s-a reținut pe statul de plată suma de 5700 lei.
21. Z______ M____ (vol.V, fila101) a încheiat contracte de credit la mai multe instituții bancare atât ca titular cât și ca garant, la rugămintea lui T_____ V_____, care lua și sumele de bani (B__, C__ Dacia Salariați, B____ Cozla, Ro C_____). Deși învinuitul promitea că va achita integral ratele la aceste credite, nu a făcut acest lucru, astfel că partea vătămată a fost somată că i se va reține din salariu sume de bani care reprezentă restanțe la plată în urma creditelor contractate.
Partea vătămată a primit și adrese de la societatea G____ Romania Asigurare S.A., prin care i se solicita să achite o rată restantă pentru asigurare de viață încheiată pe numele ei, asigurare despre care nu cunoaște nimic. A aflat ulterior că de fapt această asigurare a fost încheiată de către învinuitul T_____ V_____.
22. T____ M_____ (vol. V, fila 131) a fost rugată de către învinuit să semneze în calitate de garant mai multe contracte de credit, la diferite bănci din P_____ N____. I-a promis că va achita integral ratele la aceste credite, lucru pe care ulterior nu l-a mai făcut, astfel că în anul 2007 a semnat ca garant contractul de credit nr. 237/17.05.2007, titular fiind B____ E____, despre care învinuitul i-a spus că este o rudă a lui.
În data de 14.08.2007 a semnat, ca garant, un alt contract de credit, respectiv 508 – titular B____ E____ cu B____ Cozla. A aflat apoi despre faptul că nu erau achitate ratele la bănci și l-a contactat pe învinuit, căruia i-a adus la cunoștință acest fapt, însă i s-a spus că nu este nici o problemă, doar s-a întârziat cu plata ratei.
Partea vătămată declară că la momentul semnării acestor contracte nici învinuitul și nici titulara B____ E____ nu i-a adus la cunoștință faptul că T_____ V_____ urma să încaseze sumele de bani și să achite ratele.
Părții vătămate i s-a reținut pe statul de plată suma restantă de 5850 lei.
Din adresa nr. xxxxx/29.04.2009 a S.C. „G____ Romania Asigurare” S.A. (vol.VII, fila 6) reiese că pe numele C________ E____, M____ E______, S___ M____, S_____ E____ M________ nu au fost încheiate polițe de asigurare.
Din declarațiile lui B____ E____, M____ E____, N_____ M______, P_____ I___, G_____ G_______, T____ S_____ și Z______ M____ a reieșit faptul că acestea nu cunosc despre încheierea vreunei polițe de asigurare de viață la societatea de asigurare mai sus menționată și nici au semnat o astfel de poliță. Aceste polițe au fost completate și semnate de către învinuit, care, după ce a achitat prima trimestrială de asigurare, raporta încheierea contractului la conducerea zonală.
Pentru plata următoarelor prime de asigurare, clientul era înștiințat în scris de societate, prilej cu care afla despre încheierea lor.
După cum reiese din declarația lui T______ A_________ C_________ – director zonal la S.C. „G____ Romania Asigurare” S.A. (vol.1, fila 46), în perioada 2007-2008, învinuitul T_____ V_____ a lucrat ca agent de asigurări, în baza contractului de agent nr. 3163/6.11.2007 și în acest timp a încheiat mai multe polițe de asigurare pe numele unor persoane, fără acordul acestora, în scopul de a încasa un comision de încheiere contract, precum și bonusuri lunare sau trimestriale, care erau virați în contul său de la R_________ B___.
Învinuitul a recunoscut încheierea în fals a acestor polițe și a declarat că era condiționat de conducere să încheie aceste polițe, pentru a obține apoi credite C__, prin intermediar.
23. S____ M____ a formulat o plângere împotriva învinuitului T_____ V_____, arătând că acesta l-ar fi înșelat cu suma de 4000 euro, sumă pe care i-a împrumutat-o. S____ M____ a atașat la dosar și cartea de identitate a învinuitului, în original, act pe care acesta i l-a lăsat în 29.05.2009 ca o garanție a returnării sumei de bani pe care i-o împrumutase.
Ulterior însă învinuitul a declarat pierdută cartea de identitate în formularul completat la data de 26.06.2009, la SPCLEP P_____ N____, acesta declarând că respectiva carte de identitate nu a lăsat-o în gaj și nici nu a înstrăinat-o, prin aceasta săvârșind infracțiunea de fals în declarații.
Referitor la suma de bani pe care S____ M____ i-a împrumutat-o lui T_____ V_____ s-a constatat că între cei doi a fost încheiat un contract de împrumut în data de 16.01.2009 (contract 101) legalizat la notariat.
Față de aceasta, s-a constatat că fapta nu este prevăzută de legea penală, fiind un litigiu civil.
În urma expertizei contabile judiciare aflată la vol. I, fila 25 din dosar s-a concluzionat că totalul sumelor achitate de către părțile vătămate este de 302.365,28 lei.
Totalul prejudiciului cauzat de către învinuit, prin neachitarea ratelor la creditele contractate de către persoanele păgubite este de 509.146,28 lei.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerile și declarațiile părților vătămate, vol. I, fila 48-50; 53-63; 69-76; declarație dată de către învinuit de pierderea actelor de identitate, fila 80-82, vol. I; adrese bănci: C__ P_________ Militari (vol. I, fila 44); Asociația C__ Excel M______ N____, vol. II, fila 13, fila 30; B____ R_________, fila 29; Ro C_____, fila 31; Citi Financial, fila 32; B____ Cozla, fila 39; P______ B___, fila 62; R_________ B___, fila 76; Casa de Ajutor Reciproc P_________ P_____ N____, fila 87; copii cerere credit personal, vol. II. fila 33-38; contract credit, vol. II, fila 40-55-61; vol. III, fila 10-11; copii contracte de împrumut, vol. III, fila 25-49; fila 58-64, 68-75; 82-91; 104-112; contracte de împrumut cu C__ P_________ Militari, vol. VI, fila 109-115 – contracte încheiate și semnate de către învinuit; contracte de asigurare, vol. VII; adresă C__ P_________ Militari P_____ N____, fila 146, vol. VI; raport de constatare tehnico-științifică nr. xxxxx/10.06.2009, vol. VI, fila 119-145; raport de expertiză contabilă judiciară, vol.I, fila 25-32 și fila 36-43; declarații martori: L____ V_____, T______ A_________ (vol. I. fila 45-46); declarații învinuit T_____ V_____, vol. I, fila 85-87; vol. II, fila 110-119; acte medicale învinuit, vol.I, fila 89-90; certificat de deces M____ E______, vol. I, fila 105; proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală a inculpatului T_____ V_____, vol.I, fila 92;
S-a reținut că inculpatul T_____ V_____ pe parcursul urmăririi penale, a avut o poziție sinceră, însă a refuzat să facă precizări referitor la destinația sumelor de bani pe care le-a obținut în urma împrumuturilor făcute de către părțile vătămate. Acesta nu are antecedente penale, are studii superioare și este inginer zootehnist la Camera Agricolă N____.
În cursul cercetării judecătorești la Tribunalul N____ au fost audiate părțile vătămate C________ E____ (f. 196 v.1 ds.fd), N_____ M______ (f. 197 v.1 ds.fd), M____ E____ (f. 198 v.1 ds.fd), S_____ E____ (f. 199 v.1 ds.fd), S___ M____ (f. 200 v.1 ds.fd), G____ I_____ (f. 201 v.1 ds.fd), S______ V_____ (f. 202 v.1 ds.fd), A_______ Mildvard M____ (f. 203 v.1 ds.fd), Z______ M____ (f. 204 v.1 ds.fd), S____ M____ (f. 205 v.1 ds.fd), B____ E____ (f. 206 v.1 ds.fd), P_____ I___ (f. 207 v.1 ds.fd), M____ Gheprghe (f. 560 v.2 ds.fd), M____ A_____ O_____ (f. 561 v.2 ds.fd) și S_____ G_______ (f. 562 v.2 ds.fd).
Prin adresa nr.XXXXXXXXXXXXX din 24.06.2011, Tribunalul N____ a înaintat Tribunalului Suceava – Secția Penală cauze spre soluționare, întrucât prin Sentința penală nr. 771 din 26.05.2011 pronunțată de Î.C.C.J. – Secția penală în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, s-a dispus strămutarea cauzei, fiind menținute actele îndeplinite la instanța de la care s-a strămutat judecarea cauzei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secția penală sub nr. XXXXXXXXXXXXX.
În cursul cercetării judecătorești la Tribunalul Suceava, au fost audiați martorii T______ A_________ C_________ (f. 245 v.4 ds.fd) și L____ V_____ (f. 248 v.4 ds.fd), precum și partea vătămată T____ M_____ (f. 299 v.4 ds.fd); inculpatul s-a prevalat în fața instanței de dreptul la tăcere (f. 216 verso v.4 ds.fd – termenul din data de 19.10.2011).
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în cauză există constituire de parte civilă atât din partea părților civile - persoane juridice cât și din partea părților vătămate constituite părți civile în cauză.
Prin sentința penală nr. 30 din data de 09.02.2012 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală, inculpatul T_____ V_____, a fost achitat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. 1, 3 și 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
În baza art. 292 Cod penal, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentință, și i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.
În baza art. 71 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 86¹ Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 86² Cod penal.
În baza art. 86³ alin 1 Cod penal, s-a stabilit în sarcina inculpatului următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul N____, la datele fixate de către această instituție b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 864 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
În baza art. 346 alin. 4 Cod procedură penală, a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă.
În baza art. 348 Cod procedură penală, s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv contractele de credit nr. 3860/16.08.2007 (f. 109 v.6 ds.up), 3861/16.08.2007 (f. 110 v.6 ds.up), 3862/17.08.2007 (f. 111 v.6 ds.up), 4044/18.12.2007 (f. 112 v.6 ds.up), 4045/18.12.2007(f.113, v.6 ds.up), 4049/28.12.2007 (f. 114 v.6 ds.up) și 4050/28.12.2007 (f. 115 v.6 ds.up) și polițele de asigurare G____ R______ Asigurare SA nr. xxxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxxx, xxxxxxxx și xxxxxxxx (f. 175, 169, 20, 51, 57, 66, 73, 80, 82, 98, 122, 158, 191, 131 și respectiv 140 v.7 ds.up).
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul T_____ V_____ a fost obligat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, d-nul avocat S______ C______, se înaintează din fondul MJLC în fondul Baroului de avocați Suceava.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, celelalte cheltuieli judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva sentinței nr. 30 din 09.02.2012 a Tribunalului Suceava au declarat apel P________ de pe lângă Tribunalul Suceava și părțile vătămate C________ E____, B____ E____, N_____ M______, M____ E____, S_____ E____, S___ M____, Z______ M____, S____ M____, M____ A_____ O_____, M____ G_______ și T____ M_____, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia penală nr. 69 din data de 27 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, s-a dispus respingerea apelurilor declarate în cauză, menținându-se sentința instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.
Împotriva ambelor hotărâri au formulat recurs P________ de pe lângă Curtea de Apel Suceava și părțile civile M____ A_____ O_____, M____ G_______, C________ E____, B____ E____, N_____ M______, M____ E____, S_____ E____, S___ M____, Z______ M____ și S____ M____.
Prin decizia penală nr. 781 din data de 04.03.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, au fost admise toate recursurile formulate în cauză, a fost casată decizia recurată și sentința penală nr. 30/09.02.2012 a Tribunalului Suceava și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Suceava.
S-a dispus de asemenea menținerea actelor îndeplinite până la data de 18.01.2012.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, instanța de fond, potrivit art. 228 alin. 1 Cod procedură penală, organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute la art. 211 Cod procedură penală, dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actelor de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10, cu excepția celui de la lit. b/1 Cod procedură penală.
Astfel, așa cum rezultă din text, dispoziția de începere a urmăririi penale se consemnează în scris printr-o rezoluție, pusă pe actul de sesizare – plângere, denunț – sau pe procesul verbal întocmit, în cazul în care s-a sesizat din oficiu. Rezoluția de începere a urmăririi penale va cuprinde mențiunile prevăzute în art. 228 alin. 2 Cod procedură penală, pentru a se evita antedatarea rezoluției sau postdatarea acestora.
În cauza de față, s-a constatat ca fiind respectate cerințele prevăzute de lege. Astfel, prin rezoluția din 18.12.2008 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva inculpatului T_____ V_____ pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal.
Ulterior însă, constatându-se că inculpatul a săvârșit și alte fapte penale, prin ordonanța inculpatului din 12.04.2010 s-a dispus, în baza art. 238 Cod procedură penală, extinderea cercetărilor împotriva aceluiași inculpat și cu privire la alte fapte, cu consecința schimbării încadrării juridice a faptei, în infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. 1-5 Cod penal (22 părți vătămate).
Totodată, prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale și prin procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, s-a reținut în sarcina inculpatului inducerea în eroare a unui număr de 22 părți vătămate și nu doar 6 părți vătămate cum greșit a reținut instanța de fond.
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul avea posibilitatea să invoce nelegalitatea ordonanței de extindere a urmăririi penale, să propună administrarea de probe, iar instanța avea obligația, potrivit art. 300 Cod procedură penală, să verifice regularitatea actului de sesizare.
Astfel, Înalta Curte a constatat că omisiunea instanței este reflectată în hotărârea pronunțată, în sensul că, deși în expozitiv se face referire la inducerea în eroare a 6 părți vătămate, ceea ce ar fi atras o schimbare de încadrare juridică în disp. art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal (cu obligația de a fi pusă în discuția părților conform art. 334 Cod procedură penală), în dispozitivul sentinței, se menține încadrarea juridică la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. 1-5 Cod penal, încadrare care poate fi menținută numai în ipoteza reținerii tuturor actelor materiale prezentate de procuror în actul de sesizare a instanței.
Așa cum s-a arătat anterior, instanța de fond trebuia să lămurească toate aceste aspecte, iar pe de altă parte, dispozițiile legale pretins a fi încălcate nu pot fi circumscrise decât unor nulități relative, situație în care trebuia dovedită vătămarea și imposibilitatea înlăturării acesteia.
Pe cale de consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Suceava, cu recomandarea ca instanța de fond să se pronunțe cu privire la toate actele materiale reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriul procurorului, analizând dacă acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. 1 și 5 Cod penal.
De asemenea, s-a mai menționat că se impune a se avea în vedere și faptul că pentru existența infracțiunii de înșelăciune nu interesează dacă, datorită împrejurărilor concrete, victima a fost sau nu ușor de indus în eroare, legea urmărind să apere îndeosebi persoanele credule, mai puțin prudente, deoarece tocmai asemenea persoane sunt expuse să devină victime ale infracțiunii. Ceea ce interesează este ca victima să fi fost indusă în eroare, să fi ajuns la o reprezentare greșită a unei situații sau împrejurări, ca rezultat al activității făptuitorului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 06 aprilie 2010 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat următoarele:
În fapt, părțile vătămate C________ E____, B____ E____, G____ I_____ M______, N_____ M______, M____ E____, S_____ E____, S___ M____, B______ V______, B______ C_______, P_____ I___, G_____ G_______, T____ S_____ S______ V_____, S_____ G_______, A_______ M______ M____, L____ O___, S___ M____, S____ E____ M________, M____ A_____ O_____, M____ G_______, Z______ M____ și T____ M______ au încheiat în cursul anilor 2007 – 2009 contracte de împrumut cu diferite instituții de creditare, banii astfel obținuți fiind remiși inculpatului T_____ V_____, acesta asumându-și obligația de a achita ratele lunare. Astfel,
1. Partea vătămată C________ E____ a participat la încheierea următoarelor contracte de creditare:
1.1 La C__ Excel M______, în calitate de titular, contract nr. 93/6.11.2007 (f. 10 v.3 ds.up), suma împrumutată fiind de 6000 lei (garant numitul B_______ I___)
1.2 La B____ Cozla, în calitate de titular, contract nr.185/4.04.2007 (f. 28 v.3 ds.up), suma împrumutată fiind de 2500 lei (garanți S____ E____ M________ și Paștinaru D______)
1.3 La C__ Dacia, în calitate de titular, contract nr.203/3.05.2007 (f. 25 v.3 ds.up), suma împrumutată fiind de 6500 lei (giranți S_____ G_______ și B____ E____)
1.4 La Ro C_____, în calitate de titular, contract nr.RQxxxxxxxxxxxx53/4.12.2007 (f. 38 v.3 ds.up), suma împrumutată fiind de 2000 lei, garant N_____ M______
1.5 În ceea ce privește contractul încheiat cu City B___ (la care se face referire atât în rechizitoriu – f. 3, cât și în declarația părții vătămate – f. 1-6 v.3 ds.up), acesta nu a fost identificat la dosarul cauzei, fiind însă depusă o adresă din partea instituției bancare către organul de cercetare penală (nr.326 din data de 30.12.2008 – f. 32 v.2 ds.up) din care rezultă că partea figura la data de 23.12.2008 cu o restanță de 4813,95 lei.
1.6 La C__ P_________, în calitate de titular, în contractul 4045/18.12.2007 (f. 113 v. 6 ds.up) și la C__ P_________ Militari, în calitate de garant, în contractul nr.4050/28.12.2007 (f. 115 v.6 ds.up). Ambele contracte se referă la suma de 5.000 lei, iar cu privire la acestea s-a reținut că ar fi fost falsificate de către inculpat.
2. Partea vătămată B____ E____ a participat la încheierea următoarelor contracte de creditare:
2.1 La C__ Excel M______, în calitate de titular, contract nr.1/8.01.2008 (f. 58 v.3 ds.up), suma de 5000 lei, garant fiind inculpatul
2.2 La C__ Dacia, în calitate de titular, contract nr.237/17.05.2007 (f. 64 v.3 ds.up), suma de 8000 lei, garanți fiind T____ M_____ și B______ C_______
2.3 La Ro C_____ P_____ N____, în calitate de titular, contract nr. RQxxxxxxxxxxxx90 din data de 21.01.2008 (f. 68 v.3 ds.up), suma de 4000 lei, garanți fiind M____ A_____ O_____ și Z______ M____ (f. 130 v.5 ds.up)
2.4 La CEC, în calitate de titular, contract nr.RQxxxxxxxxxxxx73/11.05.2007 (acest contract nu există la dosarul de urmărire penală, deși în cuprinsul rechizitoriul se face mențiune despre încheierea unui contract cu CEC, fără a fi indicate alte date, existând o adresă doar în acest sens de la CEC B___, S________ P_____ N____, adresată părții vătămate B____ E____ – f. 80, vol. 3 ds.up)
2.5 La P______ B___, în calitate de titular, contract nr.xxxxxxxxxxxx49405 din data de 23.08.2006 (f.82 v.3 ds.up), suma de 7000 lei din care partea vătămată a luat jumătate
2.6 La Raiffeissen, în calitate de titular, contract nr.RFxxxxxxxxxxx (f.89 v.3 ds.up), suma de 6500 lei din care și în acest caz partea vătămată a luat jumătate.
2.7 La C__ P_________ Militari, în calitate de garant în două contracte, respectiv 3860/16.08.2007 (f. 109 v. 6 ds.up) în care debitor era mama inculpatului și nr.4050/28.12.2007 (f. 115 v.6 ds.up) în care debitor era inculpatul. Ambele contracte se referă la suma de 5.000 lei, iar cu privire la acestea s-a reținut că ar fi fost falsificate de către inculpat.
3. Partea vătămată G____ I_____ M______ este fiica lui B____ E____, și a participat la încheierea unui singur contract de creditare:
3.1 La C__ Dacia, contract nr.270/1.06.2007 (f. 10 v.4 ds.up), pentru suma de 8000 lei (și nu 8700 lei cum în mod eronat s-a reținut în rechizitoriu și în declarația părții vătămate), în calitate de garant pentru numita M____ E____.
4. Partea vătămată N_____ M______ a participat la încheierea următoarelor contracte de creditare:
4.1 La B____ Cozla, în calitate de titular, contract nr.188/30.04.2008 (f. 104 v.3 ds.up), suma de 4800 lei, garanți fiind P_____ I___ și A_______ M______ M____
4.2 La C__ Excel, contract nr. 32/16.05.2008 (f. 117 v.6 ds.up), în calitate de titular, pentru suma de 6.000 lei, garanți fiind partea vătămată S_____ E____.
De asemenea, la dosarul cauzei mai figurează contracte în care această parte vătămată este garant, dar care nu sunt menționate în rechizitoriu, în care se precizează doar că N_____ M______ a încheiat credite de nevoi personale la C__ Excel M______ și B____ Cozla.
4.3 La C__ Dacia, în calitate de garant împreună cu inculpatul pentru numitul B_______ I___, contract nr.363/18.06.2008 (f. 111 v.3 ds.up), suma de 30.000 lei și în calitate de garant, pentru S___ M____, în contractul nr. 61/11.02.2008 (f. 94 v.4 ds.up)
4.4 La Ro C_____, în calitate de garant pentru partea vătămată C________ E____ (pct. 1.4)
4.5 La Ro C_____ în calitate de garant împreună cu G_____ G_______, contract nr. RQxxxxxxxxxxxx90/29.01.2008 (f. 147 v.4 ds.up), titular fiind inculpatul pentru suma de 17.000 lei
4.6 La C__ P_________ Militari, în calitate de garant în contractul 4045/18.12.2007 (f.113 v.6 ds.up).
5. Partea vătămată M____ E____ a participat la încheierea următoarelor contracte de creditare:
5.1 La C__ Dacia Salariați, în calitate de titular, contract nr.270/1.06.2007 (f. 10 v.4 ds.up), în sumă de 8000 lei, garanți fiind M____ G_______ și G____ I_____ M______
5.2 La P______ B___, în calitate de titular, contract nr.xxxxxxxxxxxx93699 din data de 12.06.2007 (f. 26 v.4 ds.up), pentru suma de 17.944,5 lei
5.3 La C__ Excel M______, în calitate de titular, contract nr.87/12.10.2007 (f. 35 v.4 ds.up), în sumă de 6500 lei, garanți fiind S_____ E____ și M____ E______
5.4 La Ro C_____, în calitate de titular, contract nr.RQxxxxxxxxxxxx92/22.11.2007 (f. 42 v.4 ds.up), în sumă de 7500 lei, garant fiind O______ C_________
5.5 La B____ Româneacă, în calitate de titular, contract nr. xxxxxxxx/23.01.2007, (f. 48 v.4 ds.up), în sumă de 11.000 lei
5.6 De asemenea, partea vătămată a figurat în calitate de titular, respectiv garant, în două contract de credit pentru suma de 5.000 lei fiecare la C__ P_________ Militari, cu privire la care s-a reținut prin rechizitoriu că ar fi fost falsificate de către inculpat.
5.7 Deși nu este menționat în rechizitoriu și nici în declarația părții vătămate, aceasta figurează în calitate de titular într-un alt contract de credit, 458/16.07.2007 (f. 17 v.5 ds.up) încheiat cu banca Cozla. Suma totală împrumutată a fost de 19.000 lei din care garantul S______ V_____ a achitat în vederea lichidării suma de 1833,24 lei (f. 16, 24 v.5 ds.up).
6. Partea vătămată S_____ E____ a participat la încheierea următoarelor contracte de creditare:
6.1 La C__ Excel M______, în calitate de garant pentru mama inculpatului, suma de 6000 lei, contract nr.6/25.01.2008 (f. 67 v.4 ds.up)
6.2 La C__ Excel M______, în calitate de garant pentru M____ E______, suma de 6500 lei, contract nr.87/12.10.2007 (f. 68 v.4 ds.up) – figurează de asemenea ca garant și M____ E______
6.3 La City B___, în calitate de titular, contract nr.xxxxxx/14.02.2007 (f. 76 v.4 ds.up), suma de 2500 lei
6.4 La Ro C_____, în calitate de titular, contract nr.RQxxxxxxxxxxxx43/19.03.2008 (f. 84 v.4 ds.up), pentru suma de 6000 lei, garant fiind P_____ I___
6.5 La C__ Dacia, în calitate de garant, contract nr.84/19.02.2008 (f. 113 v.5 ds.up), suma de 6500 lei, titular fiind Z______ M____ și garant inculpatul
7. Partea vătămată S___ M____ a participat la încheierea unui singur contract de creditare:
7.1 La C__ Dacia, contract nr.61/11.02.2008 (f. 94 v.4 ds.up), pentru suma de 7000 lei, în calitate de titular, garanți fiind N_____ M______ și A_______ M______
8. Partea vătămată B______ V______ a participat, conform rechizitoriului, la încheierea unui contract de creditare:
8.1. La C__ Excel M______, în calitate de garant pentru inculpatul T_____ V_____ contract nr. 29/30.04.2008 (f.97 v.4 ds.up), pentru suma de 10 000 lei.
8.2 Deși nu este menționat în rechizitoriu, dar apare în declarația părții vătămate, aceasta figurează în calitate de coplătitor într-un alt contract de credit, nr. 196/9.05.2008 (f.118, vol. 5 ds.up.) încheiat cu banca Cozla, garanți fiind Z______ M____ și C____ E____.
8.3 La C__ P_________ Militari, în calitate de garant în două contracte, respectiv 3860/16.08.2007 (f. 109 v. 6 ds.up) în care debitor era mama inculpatului și nr.4045/18.12.2007 (f. 113 v.6 ds.up) în care debitor era C________ E____. Ambele contracte se referă la suma de 5.000 lei, iar cu privire la acestea s-a reținut că ar fi fost falsificate de către inculpat.
9. Partea vătămată B______ C_______ a participat, conform rechizitoriului, la încheierea mai multor contracte de creditare:
9.1. La C__ Excel M______, în calitate de titular, garant fiind inculpatul T_____ V_____ contract nr. 17/29.02.2008 (f.103 v.4 ds.up), pentru suma de 8500 lei.
9.2 La C__ Dacia, în calitate de garant, alături de T____ M_____, titular fiind B____ E____, contract nr.237/17.05.2007 (f. 64 v.3 ds.up), pentru suma de 8000 lei, 9.3.La City B___, BCR, instituții de creditare despre care se fac mențiune în rechizitoriu, fără a fi indicate contractele și pe care instanța nu le-a identificat în dosarele de urmărire penală.
9.4. Deși nu este menționat în rechizitoriu, dar apare în declarația părții vătămate, aceasta figurează în calitate de titular, alături de coplătitor într-un alt contract de credit, nr. 196/9.05.2008 (f.118, vol. 5 ds.up.) încheiat cu banca Cozla, garanți fiind Z______ M____ și C____ E____.
9.5. La C__ P_________ Militari, în calitate de garant în contractul 4044/18.12.2007 (f. 112 v. 6 ds.up) în care debitor era M____ E______, pentru suma de 5.000 lei, iar cu privire la acesta s-a reținut că ar fi fost falsificatede către inculpat.
10. Partea vătămată P_____ I___ a participat la încheierea unui singur contract de creditare:
10.1 La B____ Cozla, în calitate de garant, alături de A_______ M______ M____ titular fiind N_____ M______, contract nr.188/30.04.2008 (f. 104 v.3 ds.up și f. 113, vol. 4, ds.up.), pentru suma de 4800 lei.
11. Partea vătămată G_____ G_______ a participat, conform rechizitoriului, la încheierea mai multor contracte de creditare:
11.1. La B__, în calitate de titular, contract nr. xxxxxxx/26.07.2007 (f.125, vol.4, ds.uup.), pentru suma de18 500 lei.
11.2.La Ro C_____, în calitate de titular, contract nr.RQxxxxxxxxxxxx64/7.03.2008 (f. 134 v.4 ds.up), pentru suma de 17 000 lei, garanți fiind N______ M____ C_______ și A_______ M______ M____.
11.3 La banca Cozla, garant alături de S______ Casile, contract de credit nr. 458/16.07.2007 (f. 17 v.5 ds.up) titular fiind M____ E____. Suma totală împ