Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria IAŞI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Plata lucrului nedatorat
Număr hotarâre:
4877/2014 din 02 aprilie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4877/2014

Ședința publică de la 02 Aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE T____ G_____

Grefier M____ C_____ M_______

Pe rol se află judecarea cauzei rivind pe reclamant I____ O_______ L____, reclamant __________________ PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR S.C.A. CASA DE INSOLVENȚĂ H_______ I.P.U.R.L., reclamant __________________ PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR S.C.A. CASA DE INSOLVENȚĂ H_______ I.P.U.R.L. și pe pârât L____ I_______ BANK SA, pârât L____ I_______ BANK SA- SUCURSALA IAȘI, având ca obiect plata lucrului nedatorat.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 12.03.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea data, ce face parte integrantă din prezenta și când instanța din lipsa de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 19.03.2014 apoi la 26.03.2.014 și ulterior pentru astazi,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile, reține următoarele aspecte:

Prin cererea înregistrată la data de 28.01.2013, sub numărul XXXXXXXXXXXXX, reclamanții I____ O_______-L____ și __________________ au chemat în judecată pârâții L____ I_______ BANK SA și L____ I_______ BANK SA – SUCURSALA IAȘI, solicitând obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 6000 lei, achitată de I____ O_______ – L____, în calitate de garant în baza contractului de credit bancar nr. 259IS din 05.01.2007 încheiat cu L____ I_______ BANK SA – SUCURSALA IAȘI. Cu cheltuieli de judecată.

Argumentele reclamantului.

În data de 05.01.2007, între L____ I_______ BANK SA – SUCURSALA IAȘI și __________________ s-a încheiat contractul de credit bancar nr. 259IS din 05.01.2007, prin care acesta din urmă a împrumutat suma de xxxxx lei, pe o durată de 12 luni, cu o dobândă de 13, 5% pe an.

I____ O_______-L____ a avut calitatea de garant pentru __________________, motiv pentru care a avalizat două bilete la ordin în alb emise de împrumutat.

Întrucât __________________ nu a reușit să achite ratele de credit la termenele stabilite, în luna iunie 2010, L____ I_______ BANK SA a demarat procedura de executare silită asupra imobilului proprietate personală a garantului.

Pentru a nu pierde dreptul de proprietate asupra imobilului, I____ O_______-L____ a achitat suma de xxxxx lei, sumă care se adaugă celei achitate de _________________, respectiv 5948 lei.

Reclamanții apreicază că la suma totală de xxxxx lei s-a ajuns prin aplicarea unor dobânzi și comisioane care nu erau în contract, precum și printr-o ________ erori de calcul, astfel suma de 6000 lei fiind achitată în plus.

În drept au fost invocate prevederile art. 992 C. proc. civ. și art. 274 C. proc. civ.

Reclamantul a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri și cu expertiza contabilă.

Cererea a fost legal timbrată (f. 83).

La dosarul cauzei reclamantul a depus înscrisuri.

Pârâtul L____ I_______ BANK SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii formulate de reclamanți.

Argumentele pârâtului:

Pârâtul a invocat excepția de netimbrare a cererii de chemare în judeacă.

Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că între L____ I_______ BANK SA – SUCURSALA IAȘI și __________________ s-a încheiat contractul de credit bancar nr. 259IS din 05.01.2007, I____ O_______-L____ având calitatea de garant avalist.

Executarea contractului a fost garantată, printre altele, prin emiterea în favoarea băncii, de către împrumutatul __________________, a două bilete la ordin avalizate de garantul I____ O_______-L____, ambele bilete la ordin fiind emise pentru suma de xxxxx, 77 lei.

Întrucât __________________ nu a reușit să achite ratele de credit la termenele stabilite, în luna iunie 2010, L____ I_______ BANK SA a declarat scadența anticipată a creditului și a inițiat procedura de executare silită.

La data scadenței, biletele la ordin au fost introduse în circuitul bancar, însă au fost refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil.

Ulterior, au fost demarate proceduri de executare silită privind imobilul deținut în indiviziune de I____ O_______-L____ cu G_____ G_________.

Pârâtul arată că, deși critică anumite clauze din contract, reclamanții nu au individualizat acele clauze, nu au indicat despre dobânzile și comisioanele care nu se regăsesc în contract și care au fost aplicate de bancă, nu individualizează plata despre care afirmă că ar fi nedatorată. De asemenea, pârâtul mai susține că nu există nici o hotărâre judecătorescă prin care să se fi stabilit caracterul abuziv al vreunei clauze contractuale.

În plus, deși au avut cunoștință despre actele de executare, reclamanții nu au contestat executarea silită sau actele de executare silită și nici nu au contestat cuantumul creanței.

Pârâtul a anexat întâmpinării calcululdetaliat al creanței și al dobânzii aferente.

Având în vedere că împrumutatul nu și-a achitat obligațiile contractuale, banca a declarat scadența anticipată și a demarata executarea silită. Dobânda majorată de 25 % pe an se aplică la valoarea sumelor restante la data declarării scadenței anticipate.

În data de 23.10.2012 s-a stopat calculul dobânzii majorate ca urmare a deschiderii procedurii de insolvență.

Pârâtul a depus la dosarul cauzei înscrisuri și modul de calcul al creanței datorate la momentul declarării scadenței anticipate a creditului, precum și modul de calcul al sumei datorate la momentul achitării integrale a debitului.

În ședința publică din 01.04.2013 instanța a invocat din oficiu excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a avocatului ales al __________________.

Prin precizătile depuse la dosarul cauzei la data de 15.04.2013 reclamanții au precizat că, în fapt, singura parte ce are o pretenție concretă dedusă judecății este I____ O_______ – L____, care solicită restituirea sumei de 6000 lei cu titlu de plată nedatorată.

Prin încheierea din 11.09.2013 instanța a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a mandatarului avocat al reclamantului __________________.

Prin aceeași încheiere instanța a încuviințat probele cu înscrisuri și expertiza contabilă, desemând expertul contabil C_____ I___ R_____. A fost stabilit un onorariu provizoriu în cuantum de 400 lei, în sarcina reclamantului I____ O_______-L____.

Onorariul provizoriu a fost achitat conform chitanței nr. xxxxxxx/1 din 17.09.2013 (f. 115).

La data de 14.10.2013 a fost depus la dosarul cauzei raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul C_____ I___ R_____ (f. 123 – 139).

Diferența de onorairu de 890 lei a fost achitată de reclamantul I____ O_______-L____ potrivit chitanței nr. xxxxxxx/1 din 13.11.2013.

Pârâtul L____ I_______ BANK SA a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză

În primul rând, pârâtul a indicat faptul că expertul s-a raportat în mod greșit la un procent de dobândă majorată de 16, 88%, în condițiile în care, prin actul adițional nr. 1/04.05.2007 la contractul de credit, procentul de dobândă majorată a fost stabilit la 25% pe an.

De asemenea, pârâul a invocat faptul că expertul nu a efectuat imputația plăților în conformitate cu dispozițiile din contract privitoare la imputația plății.

Obiecțiunile pârâtului priveau și faptul că suma de 70, 25 lei nu reprezintă un comision nedatorat, ci reprezintă contravaloarea taxei de prelungire și stingere comision AEGRM.

Pârâtul a depus la dosarul cauzei actul adițional nr. 1 din 04.05.2007 prin care a fost stabilit un procent de dobândă majorată de 25% pe an, în loc de procentul inițial de 16, 88 % pe an (f. 150, 151).

Instanța a încuviințat parțial obiecțiunile la expertiză formulate de pârâul L____ I_______ BANK SA și a dispus efectuarea unui noi expertize contabile în raport de obiecțiunile încuviințate.

La data de 06.01.2014 a fost depus suplimentul la raportul de expertiză contabilă (f. 168 – 177).

Instanța a respins obiecțiunile reclamanților cu privire la concluziile raportului de expertiză suplimentar.

Instanța a administrat probele cu înscrisuri și cu expertiza contabilă.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele aspecte:

În primul rând instanța reține că reclamanții nu critică actele de executare sau titlul executoriu, ci doar modalitatea de calcul a creanței solicitate de creditor.

Astfel, pentru a evita inconvenientele executării silite, debitorul-garant a înțeles să achite integral debitul solicitat de creditor. La data de 18.12.2012 I____ O_______ – L____ a achitat debitul restant de xxxxx lei.

Se poate observa că debitorul nu invocă în prezenta acțiune aspecte referitoare la legalitatea executării silite înseși sau cu privire la legalitatea unor acte de executare ut singuli.

De asmenea, reclamanții nu critică nici titlurile executorii care au stat la baza executării silite, respectiv contractul de credit bancar sau biletele la ordin emise cu titlu de garanție pentru executarea obligațiilor contractuale.

În ceea ce privește, biletele la ordin, legea prevede o cale specială de contestare a acestora, cale de care debitorii nu au uzat la momentul executării silite.

Cu privire la contractul de credit, se poate observa că reclamanții nu au invocat existența unor clauze abuzive sau care sunt afectatea de vreo altă cauză de nulitate absolută.

De asemenea, instanța constată că nu sunt incidente cauze de nulitatea absolută care să fie invocate din oficiu și puse în discuția contradictorie a părților.

În concluzie, nu este contestată nici legalitatea titlului executoriu și nici a actelor de executare silită sau a executării silite înseși – pentru actele de executare silită legea prevăzând oricum o cale specială și un termen special în care acestea să fie criticate – ci se invocă erori cu privire la modalitatea de calcul a creanței sau calculul creanței în raport de anumite clauze cu caracter patrimonial care nu se regăseau în contract, dar care totuși au fost utilizate de creditor pentru a obține o creanță superioară față de cea la care era îndreptățit potrivit contractului de credit bancar.

Întrucât reclamanții apreciază că suma de 6000 lei a fost achitată în plus, fie ca urmare a unor erori de calcul, fie ca urmare a invocării de către creditor a unor clauze care, de fapt, nu existau în contract – fiind practic inexistente – sau care au fost introduse în contract în mod unilateral de bancă, aceștia și-au întemeiat cererea de restituire pe instituția plății nedatorate.

Deși, în cadrul executării silite, atunci când creditorul își realizează creanța cu ajutorul executorului judecătoresc, nu putem vorbi despre un act juridic al plății, deci despre un acord de voință între solvens și accipiens, ceea ce conduce la ideea că în faza executării silite nu suntem în prezența unei plăți – astfel cum este aceasta definită în doctrină – și astfel executarea pentru o sumă superioară creanței la care era îndreptățit creditorul dă naștere în persoana debitorului la o acțiune în restituire întemeiată pe îmbogățire fără justă cauză, prezenta cauză prezintă totuși o particularitate. Astfel, debitorul I____ O_______-L____ a efectuat, în cadrul executării silite, o plată în sumă totală de xxxxx lei, situație în care instanța apreciază că este rezonabil să fie invocată instituția plății nedatorate pentru a obține restituirea a ceea ce consieră reclamatul că a achitat în plus față de cât datora.

În ceea ce privește criticile reclamanților, instanța reține că acestea se referă la modul de calcul al creanței și la plățile efectuate pe parcursul derulării raporturilor contractuale, precum și ulterior declarării scadenței anticipate, până la achitarea integrală creanței.

Pentru a stabili dacă a fost calculată corect creanța pentru care creditorul a demarat procedura execuțională, instanța a încuviințat proba cu expertiza contababilă.

În prealabil, instanța reține că între L____ I_______ BANK SA – SUCURSALA IAȘI și __________________ s-a încheiat contractul de credit bancar nr. 259IS din 05.01.2007, I____ O_______-L____ având calitatea de garant avalist, pentru acordarea unui împrumut în sumă de xxxxx lei, pe o durată de 12 luni, cu o dobândă de 13, 5% pe an.

Dobânda de 13, 5% pe an este dobânda preț a contractului, dobândă la care creditorul este îndreptățit în lipsa oricărei întârzieri de plată.

De asemenea, părțile au stabilit și o dobândă penalizatoare, datorată pentru întârzierea în executarea obligației de plată a ratelor de credit – rată care cuprinde atât capitalul împrumutat, cât și dobânda preț (13, 5% pe an) – în cuantum de 16, 88 % pe an (este vorba despre dobânda majorată).

Ulterior, prin actul actul adițional nr. 1 din 04.05.2007, pîrțile au stabilit un procent de dobândă majorată de 25% pe an, în loc de procentul inițial de 16, 88 % pe an (f. 150, 151).

Întrucât debitorii – atât debitorul principal, cât și debitorul-garant – nu au achitat la termen ratele de credit – reclamanții nu au făcut dovada contrară – creditorul a declarat scadența anticipată a creditului, ceea ce echivalează cu o decădere a debitorului din beneficiul termenului, situație în care împrumutatul este obligat să restituie întreaga valoarea a contractului de la momentul declarării scadenței anticipate – respectiv capitalul împrumutat și dobând preț, din care se scad sumele achitate.

Până la momentul declarării scadenței anticipate, banca a calculat dobânda majorată – în cuantum de 16, 88 % pe an și, ulterior modificării contractului prin act adțițional, de 25% pe an – în raport de ratele de credit restante și neachitate la termen.

De la momentul declarării scadenței anticipate, debitorul datorează dobânda majorată de 25% pe an, dobânda calculată în raport de valoarea contractului de la momentul declarării scadenței anticipate.

În raport de aceste considerente au fost stabilite și obiectivele expertizei contabile.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză sumele datorate de debitori potrivit contractului de credit erau în cuantum total de xxxxx lei, aceasta fiind suma achitată de reclamantul I____ O_______-L____ la data de 18.12.2012 pentru stingerea debitului.

Nu a rezultat din probele administrate în cauză că reclamanții-debitori ar fi achitat în plus față de ceea ce datorau creditorului suma de 6000 lei.

Mai mult, deși procedura insolvenței produce efecte doar în raport de debitorul principal, creditorul a înțeles să nu mai calculeze dobânda majorată nici în raport de debitorul – garant persoană fizică, deși acesta nu beneficia de dispozițiile legii speciale.

Pentru toate aceste considerente instanța apreciază că acțiunea reclamanților este neîntemeiată și o va respinge în consecință.

Ia act că pârâtul L____ I_______ BANK SA și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge actiunea formulată de reclamanții I____ O_______-L____ și __________________, prin ADMINISTRATOR JUDICIAR S.C.A. CASA DE INSOLVENȚĂ H_______ I.P.U.R.L., ambii cu domiciliul, respectiv sediul ales la CABINET DE AVOCAT L_____ P______, din Iași, __________________. 4, ___________________________, birou nr. 21, jud. Iași în contradictoriu cu pârâții L____ I_______ BANK SA, cu sediul în București, _____________________-6, sector 2 și L____ I_______ BANK SA – SUCURSALA IAȘI, cu sediul în Iași, ___________________________, _____________+B, parter, jud. Iași.

Ia act că pârâtul L____ I_______ BANK SA și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separata.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Iasi.

Pronunțată in ședință publică azi, 02.04.2014.

Președinte,

Pentru grefier, aflat în C.O., semnează grefierul șef al secției civile.

RED.G.T./TEH .G.T.

4ex/09.07.2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025