Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel BACĂU
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Traficul de influenţă (art.257 C.p.)
Număr hotarâre:
627/2015 din 12 iunie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 627/2015

Ședința publică de la 12 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: S_____ A___

JUDECĂTOR: C______ D___

GREFIER: C_______-A____ F____

Ministerul Public - P________ de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA – Serviciul Teritorial Bacău

Reprezentat legal prin procuror C_____ I______

Pe rol fiind soluționarea apelurilor formulate de P________ DE PE L____ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – DNA - SERVICIUL TERITORIAL BACĂU și inculpatul A_____ A____ C________ împotriva sentinței penale nr. 37 din 14 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 28 Mai 2015 fiind consemnate în încheierea din aceeași zi.

C U R T E A

Deliberând

Prin sentința penală nr 535/D/25 Noiembrie 2014, pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului Bacău, s-a dispus condamnarea inculpatului A_____ A____ C________, fiul lui A____ C_______ și N_______, născut la 18.11.1972 în Onești, jud. Bacău, domiciliat în Bacău, ____________________, _________________________ și f.f.l. în ________________________, cetățean roman, studii superioare, ocupația- inginer geodez la I.I. A_____ A____ C________ Bacău, fost șef Serviciu cadastru din cadrul Primăriei Bacău, căsătorit, fără antecedente penale, C.N.P.-xxxxxxxxxxxxx, pentru comiterea infracțiunilor:

- luare de mită prevăz. de art. 254 al. 1 C.penal din 1969 rap. la art. 6 Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C.penal la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a comis fapta, precum și a drepturilor prevăz. de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b C.penal din 1969;

- trafic de influență prevăz. de art. 257 al. 1 C.penal rap. la art. 6 Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 C.penal la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Potrivit art. 85 C.penal din 1969, s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin S.P. nr. 150/D/31.05.2012 a Tribunalului Bacău, definitivă prin D.P. nr. 14/23.01.2013 a Curții de Apel Bacău și nr. 3571/15.11.2013 a Î.C.C.J.

Conform art. 33 lit. a, art. 34 lit. b și art. 35 al. 1 C.penal din 1969 cu aplic. art. 5 C.penal, s-au contopit pedepsele aplicate în cauză cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin S.P. nr. 150/D/31.05.2012 a Tribunalului Bacău în pedeapsa cea mai grea.

Pedeapsă de executat: 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a comis fapta și cele prevăz. de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b C.penal din 1969.

S-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăz. de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b C.penal din 1969, precum și a dreptului de a ocupa o funcție publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a comis fapta pe durata și în condițiile prevăz. de art. 71 al. 2 C.penal din 1969.

În temeiul art. 861 C.penal din 1969 cu aplic. art. 5 C.penal, s-a suspendat executarea pedepsei principale sub supraveghere.

S-a fixat termen de încercare de 6 ani conform art. 862 C.penal și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 864 C.penal.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lîngă Tribunalul Bacău;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c)să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de

existență.

În baza art. 71 al. 5 C.penal din 1969, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

Potrivit art. 254 al. 3 și art. 257 al. 2 rap. C.penal din 1969, s-a confiscat de la inculpat sumele de 5000 și 1400 euro sau echivalentul în lei la data executării.

În baza art. 191 al. 1 C.pr.penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 4500 lei cheltuieli judiciare din care 4000 lei în faza de urmărire penală și 500 lei în cursul judecății.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a arătat că prin rechizitoriul nr.42/P/2009 din data de 22.12.2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

- L___ G______, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de trafic de influență (constând în promisiunea sumei de 50.000 euro și oferirea a 20.000 de euro învinuitului Cortez S______ G_________ pentru a-și exercita influența asupra lui P_______ N______ O_____), prevăzută de art.61 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal și a două infracțiuni de dare de mită (constând în darea unor bijuterii de aur lui P_______ N______ O_____ și promisiunea făcută față de acesta cu privire la darea sumei de 100.000 euro), prevăzute și pedepsite de art.255 alin.1 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal;

- G_______ N____, pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de dare de mită (constând în promisiunea sumei de 200.000 euro și în promisiunea sumei de 1.000.000 euro lui P_______ N______ O_____ pentru soluționarea favorabilă a unor notificări diferite la Legea nr.10/2001) prevăzute și pedepsite de art. 255 alin.l Cod penal cu referire la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

- Cortez S______ G_________, arhitect șef în cadrul Primăriei municipiului Bacău, la data comiterii faptelor, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită (constând în ajutorul dat inculpatului L___ G______ în remiterea către P_______ N______ O_____ a unor bijuterii de aur) prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.255 alin.1 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000.

Prin același rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei astfel încât să se efectueze separat urmărirea penală și față de inculpatul A_____ A____ C________, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin.l Cod penal cu referire la art. 6 din Legea 78/2000 și art.26 Cod penal raportat la art.255 alin.1 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

Cauza disjunsă a fost înregistrată la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău sub nr. 3/P/2010.

Prin rechizitoriul nr. 3/P/2010 din data de 30.06.2010 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

- L___ G______, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută și pedepsită de art.255 alin.1 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.

- A_____ A____ C________, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită, prevăzută și pedepsită de art.26 Cod penal raportat la art.255 alin.1 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000 .

- S______ Reuven, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută și pedepsită de art.255 alin.1 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000.

În sarcina inculpatului A_____ A____ C________, s-a reținut că l-a ajutat pe inculpatul L___ G______, prin remiterea către învinuitul G_________ C_______ a sumei de 700 euro pentru ca acesta, în virtutea atribuțiilor de serviciu deținute în calitate de șef al Serviciului juridic contencios din cadrul Primăriei municipiului Bacău și membru în comisia de analiză a notificărilor depuse în baza Legii nr.10/2001 să soluționeze, notificarea formulată la Legea nr.10/2001 de F____ C_____, F____ C________ și F____ V___ I_____, pe lângă ceilalți funcționari competenți, cu prioritate și prin acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu terenuri aflate în poziții centrale din municipiul Bacău, în condițiile art.1 alin.2 și 3 din Legea nr.10/2001.

Totodată, prin același rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului A_____ A____ C________, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art.254 alin.1 Cod penal cu referire la art.6 din Legea nr.78/2000 reținându-se că probatoriul administrat nu a confirmat primirea unor sume de bani pentru sine, în afara sumei de 700 euro remisă numitului G_________ C_______.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. XXXXXXXXXXXXX (prin reunirea celor două dosare) iar prin sentința penală nr. 150/D/2012 din 31.05.2012, s-a dispus condamnarea tuturor inculpaților la pedepse cu închisoare în regim de detenție. Prin decizia penală nr.14/23.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX* a fost modificată parțial sentința instanței de fond, în sensul aplicării dispozițiilor art. 81 C.p. privitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei inculpaților Cortez S______ G_________ și A_____ A____ C________.

Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 3571/15.11.2013 a ÎCCJ prin care s-a redus pedeapsa aplicată inc. L___ G______ la 2 ani și 6 luni închisoare, fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Faptele din prezenta cauză au fost comise în următoarele împrejurări:

La data de 08.02.2013, sub nr.17/P/2013, s-a înregistrat la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău denunțul formulat de L___ G______ împotriva funcționarilor publici din cadrul Primăriei municipiului Bacău: A_____ A____ C________, Cortez S______ G_________, G_________ C_______ și P_______ N______ O_____ pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență, fapte comise în contextul soluționării notificării formulate în baza Legii nr.10/2001 de F____ C________, F____ V___ și F____ C_____, persoane cu care L___ G______ și G_______ N____ au încheiat contract de cesiune de drepturi litigioase.

Din denunțul formulat de L___ G______ coroborat cu declarația acestuia rezultă că pe lângă caseta cu bijuterii și suma de 700 euro care formează obiectul infracțiunilor de corupție din dosarul aflat pe rolul instanțelor de judecată, în perioada cuprinsă între luna noiembrie 2008 - luna martie 2009 a mai dat și alte sume de bani și bunuri funcționarilor publici din cadrul Primăriei municipiului Bacău, în scopul anterior menționat, după cum urmează:

- inc.A_____ A____ C________, în acea perioadă funcționar public în cadrul Serviciului cadastru, suma totală de 5000 euro, în mai multe tranșe;

- inc. A_____ A____ C________ pentru familia G_________ 1400 euro (G_________ C_______ era la acea dată șef al Serviciului juridic contencios și membru în comisia de analiză a notificărilor depuse în baza Legii nr.10/2001 iar soția acestuia era funcționar în cadrul aceleiași structuri);

- învinuitului P_______ N______ O_____, secretarul municipiului Bacău, prin intermediul arhitectului șef, Cortez S______ G_________, un ceas de aur, bun care i-a fost restituit denunțătorului pe parcursul judecății cauzei în care a fost trimis în judecată;

- învinuitului Cortez S______ G_________ atât pentru sine cât și pentru P_______ N______ O_____ suma totală de aproximativ 9.500 euro, în mai multe tranșe;

- învinuitului Cortez S______ o cutie de bijuterii remisă în aceleiași împrejurări cu cutia de bijuterii dată pentru secretarul P_______ N______ O_____ și care i-a fost de asemenea restituită denunțătorului, imediat după restituirea primei casete;

- tuturor celor patru funcționari publici: parfumuri și sticle de băuturi alcoolice.

Din coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în dosar rezultă că în perioada ianuarie-februarie 2009, L___ G______ i-a dat inc. A_____ A____ C________ suma totală de 5.000 euro, pentru a soluționa în limitele atribuțiilor sale de serviciu ca funcționar public în cadrul Serviciului de cadastru al Primăriei municipiului Bacău și membru al Comisiei de analiză a notificărilor depuse în baza Legii nr.10/2001, în mod favorabil notificările familiei F____ cu care L___ G______ și G_______ N____ au încheiat contract de cesiune de drepturi litigioase.

Potrivit declarației denunțătorului banii i-au fost dați învinuitului A_____ A____ C________ fie în sediul Primăriei municipiului Bacău (odată cu remiterea unor documente), fie în alte locații - benzinăria Ciao de pe ______________________________ situat la __________________________________. Pentru a justifica primirea unor sume importante de bani, învinuitul a susținut că pentru soluționarea dosarului se depune o muncă susținută atât de către el cât și de către ceilalți angajați ai Serviciului cadastru. Totodată învinuitul A_____ A____ C________ i-a precizat denunțătorului că un factor important pentru soluționarea notificării este juristul primăriei, respectiv G_________ C_______ (șef Serviciu juridic contencios), care în acea perioadă își renovează apartamentul și că are nevoie de bani. În acest context, învinuitul A_____ A____ C________ a primit de la denunțător suma de 1.400 euro, cuantumul fiind fixat de către învinuit, pretinzând că acești bani vor fi remiși consilierului juridic pentru ca acesta, în calitatea deținută (fiind și membru în comisia de analiză a notificărilor depuse în baza Legii nr.10/2001) să asigure în limitele competențelor sale, soluționarea favorabilă a notificării.

În susținerea denunțului, L___ G______ a depus la dosar un înscris olograf pe care sunt consemnate mai multe sume de bani și bunuri care ar fi fost remise funcționarilor din cadrul Primăriei municipiului Bacău și care ar trebui să-i fie restituite întrucât notificarea nu a fost soluționată conform intereselor sale. Pe acest înscris sunt menționate, printre altele „5.000 de la A_____” „2.100 de la G_________”. Suma de 2.100 euro reprezintă întreaga sumă pe care denunțătorul a dat-o inculpatului A_____ A____ C________ pentru a fi remisă lui G_________ C_______, inclusiv suma de 700 euro care formează obiectul cauzei nr. XXXXXXXXXXXXX* a Tribunalului Bacău. Așa fiind, prezenta cauză are ca obiect doar suma de 1.400 euro dată în împrejurările descrise anterior.

Declarațiile denunțătorului cu privire la remiterea sumelor de 5000 euro și 1.400 euro se coroborează cu mijloacele de probă administrate în condițiile art.911 ș.u Cod procedură penală. Astfel, din procesele-verbale de redare a înregistrărilor ambientale din datele de 25.02.2013, 14.03.2013 și 26.03.2013 rezultă cu certitudine atât primirea sumelor menționate anterior cât și titlul și împrejurările în care au fost remise.

La data de 25.02.2013 L___ G______ a purtat discuții cu inc. A_____ A____ C________ în incinta Biroului Notarului Public N____ M____ C_______ din Bacău, ________________________.46/A/1 (locul unde lucra inculpatul ca inginer geodez, sub forma juridică a unei întreprinderi individuale). Discuțiile au fost înregistrate ambiental, în baza autorizației emise în aceeași zi de D.N.A.-S.T.Bacău, confirmată de Tribunalul Bacău prin încheierea nr. 99/2013 din data de 27.02.2013.

Inițial cei doi au discutat despre dosarul în care sunt implicați în calitate de inculpați, despre poziția procesuală „corectă” a lui L___ G______, în sensul că acesta nu a recunoscut remiterea vreunei sume de bani sau alte foloase către nici unul din funcționarii din cadrul Primăriei Bacău (L___ ghiocel a afirmat că :„Ai văzut și la instanță cum vorbim noi, un ne găsim și cum vorbim și ce vorbim, ca să fie bine pentru noi”, „Din partea mea te-ai convins C_____, da?”) și despre starea de sănătate a soției denunțătorului. Având în vedere situația financiară dificilă în care se află, L___ G______ i-a solicitat învinuitul A_____ A____ C________ restituirea sumelor de bani remise la începutul anului 2009, din discuții rezultând faptul că și în trecut cei doi au mai vorbit despre această împrejurare, învinuitul fiind de acord că trebuie să restituie banii primiți:

L___ G______: Și ... nu m-aducea nimic la tine. Tu știi cum sunt. Tu știi ce fel de om sunt. Da` sunt într-o situație financiară, C_____ ... Tu ai văzut atuncea. Când ai zis tu: Băi, G______! îți dau niște bani de sărbători, nu? Mi-ai mai...

A_____ A____ C________: Da.

L___ G______: N-ai... n-ai mai venit, nu mi-ai mai dat nimic.

A_____ A____ C________: Da ... Da.

L___ G______: Este ... îți aduci aminte, da?

A_____ A____ C________: ...[tușește - n.n.] ...Da.

Denunțătorul i-a solicitat învinuitului să facă un calcul exact al sumelor pe care le-a primit și trebuie să i le restituie pentru a stabili, în concret, modalitățile de restituire:

L___ G______: Da, frate. Cu ce să ... ? Eu nu vreau de la tine decât un singur lucru. Băi! G______! Trebuie să-ți dau atâta. Nu pot să-mi dai toți odată, C_____,te calculezi, îmi spui când îmi dai și...

A_____ A____ C________: Îhî! Hai să-ți ...

L___ G______: Și ... ce vreau de la tine, C_____! Vreau ca să discutăm odată, să nu te mai caut, să nu ne mai găsim, adică, s-o batem pe picioare și cu asta, basta. E singura a noastră discuție, acuma. Tu știi câți bani trebuie să-mi dai. Să-mi spui când îmi dai, în ce rate, când să vin la tine ... Ca să nu te necăjesc să vin la biroul tău unde lucrezi sau nu știu ce ...

A_____ A____ C________: Da. Hai să ...

L___ G______: îți mai aduci aminte la total ... Știi? Ca să nu mai discutăm problema asta altădată.

A_____ A____ C________: Da.

L___ G______: Băi, G______! Trebuie să-ți dau atâta, cum mi-i dai, cum îi împărți...

A_____ A____ C________: Ihî! Hai c-o să stau și eu ... să stau să mă gândesc G______ și ...ăă... ne vedem pe ...ăă... miercuri, aicea. E bine? E bine` așa?

Deși recunoaște că trebuie să-i restituie sumele primite, motivând lipsa banilor, învinuitul A_____ A____ C________ îi propune denunțătorului să se întâlnească din nou, în aceeași locație peste două zile:

L___ G______: La ce să vii? Te-am sunat, îmi spui: Vino! Băi! Spune-mi câți bani poți să-mi dai acuma? Am nevoie ... Nu azi.

A_____ A____ C________: Acuma n-am ...[vorbește concomitent cu L___ G______, neinteligibil -n.n.]... nici un leu.

L___ G______: Nu azi.

A_____ A____ C________: Că am de depus niște lucrări. Am bani numai de dat. Și de asta ...

L___ G______: B__. B__. Zi-mi tu! Ca să nu te mai caut. Ce bani îmi dai săptămâna viitoare?

A_____ A____ C________: Da` nu ... Miercuri, acuma.

L___ G______: Miercuri acuma. Ce bani îmi dai?

A_____ A____ C________: Să-ncerc să-ți fac rost măcar de zece milioane.

L___ G______: Zece milioane?

A_____ A____ C________: Da.

L___ G______: B__ C_____.

A_____ A____ C________: Da.

Denunțătorul insistă ca învinuitul să facă propriul calcul al sumelor primite comunicându-i totodată că totalul acestor sume este de 5.000 euro, conform însemnărilor personale. Învinuitul recunoaște că a primit sume de bani de la L___ G______ dar contestă cuantumul total al acestora. În final cei doi stabilesc ca la următoarea întâlnire să confrunte calculele făcute de fiecare pentru a cădea de acord asupra sumei exacte:

L___ G______: Băi, frate! Hai stabilește, C_____! Tu știi că noi am fost ca frații. Ai văzut. Tu mă știi acuma destul de bine, ca ... cum ... Ce bani trebuie dai mie, totalul. Ți-aduci aminte, da? Eu știu. Că vreau să nu mai discutăm problema asta a doua oară.

A_____ A____ C________: Hai c-o să discutăm ...ăă... miercuri, G______ ca să ... Eu îs atent la astea să le termin că vreau să le ... duc la CARTE FUNCIARĂ, știi? L___ G______: Da.

A_____ A____ C________: E bun așa?

L___ G______: C_____! Trebuie să-mi dai cinci mii.

A_____ A____ C________: Ce cinci mii?

L___ G______: De euro.

A_____ A____ C________: De ce?

L___ G______: Păi, nu atâta ți-am dat?

A_____ A____ C________: Nu nimic, G______. Mai gândește-te!

L___ G______: Da` cât ți-am dat mâncați-aș gura ta?

A_____ A____ C________: Nu-i cinci mii.

L___ G______: Da` adu-ți aminte, C_____! Da` am discutat problema asta și ai spus că-mi dai banii în rate. Și... de sărbători, atuncea, cât o fost? Un an în urmă sau doi, cât o fost?

A_____ A____ C________: Nu știu. O să ... mi-i pun și eu pe hârtie da` nu ... nu sunt cinci mii. O să vedem, cu ce situație ai tu ... făcută, tăc ... tăc ... tăc ... tac ... și cu ce am eu. înțelegi? Și-o să le punem cap la cap. Și după aia discutăm atuncea ...[neinteligibil]....

L___ G______; Cum zici tu.

A_____ A____ C________: Nu?

L___ G______: Bine. E bine și așa.

A_____ A____ C________: Eu îs atent și la astea că acum ...[râde – n.n.]...tre` să le termin.

Dialogul purtat de cei doi pune în lumină proveniența banilor despre a căror restituire se discută, rezultând în mod indubitabil, că banii nu sunt solicitați cu titlu de împrumut, așa cum a susținut în declarația sa inc.A_____ A____ C________, ci reprezintă înapoierea sumelor primite cu titlu de mită întrucât scopul cu care au fost dați banii nu a fost atins:

L___ G______: B__. Noi am rezolvat problema. Îmi dai zece milioane din banii mei acuma, da? Tu te calculezi câți bani ți-am dat eu, da?

A_____ A____ C________: Da, da, da, da.

L___ G______: Eu am spus că cinci mii, C_____, ți-am dat.

A_____ A____ C________: ...[vorbește concomitent cu L___ G______, neinteligibil -n.n.]... B__. Eu nu te contrazic acuma. Să văd și eu ce este acolo ... notat de către mine și... le punem cap la cap.

L___ G______: Bravo!

Procesul-verbal de redare a dialogului ambiental demonstrează și primirea de către inc. A_____ A____ C________ a sumei de 1.400 euro (în plus față de suma de 700 euro care formează obiectul dosarului aflat pe rolul instanței supreme) de la L___ G______, sumă ce a fost dată de L___ G______ pentru consilierul juridic G_________ C_______. Deși evită să răspundă întrebărilor denunțătorului dacă cei 1.400 euro au ajuns în posesia șefului Serviciului juridic, inc. A_____ A____ C________ recunoaște că a primit această sumă:

L___ G______: Bine, C_____. Cum ...ăă... cum îmi scot banii ... C-acuma nu știu ce știe ... Tu știi de bine situația asta.

A_____ A____ C________: Îî!

L___ G______: Că eu, în situația în care sunt tre` să-mi scot banii mei de la G_________ mâncați-aș gura ta.

A_____ A____ C________: Și eu de un` să scot banii de la G_________?

L___ G______: Nu. Eu mă duc la el.

A_____ A____ C________: Aa ...

L___ G______: I-ai dat banii ăștia?

A_____ A____ C________: Ce?

L___ G______: Banii când ...ăă... când i-ai zis că ...ăă... îi duci că repară apartamentu`?

A_____ A____ C________: Da` nu, bă nici o treabă că ... el și-o pus niște bani de-aiurea acolo. Nici n-o fost ni co ... un caz de genu` ăsta. El ce-o zis ... geci

și cu nu știu ce ... cine ... nici n-am mai ...

L___ G______: Nu. Nu la ăștia șapte sute, C_____. La prima dată când ai zis că repară apartamentu`. Când ai zis că ... pentru nevastă-sa și pentru el.

A_____ A____ C________: Da` nu ... Nu știu ... Ce ... Ce ... chestie de trei ani de zile. Ce-i cu șapte sute de euro, eu oricum o să ...

L___ G______: Ăștia erau ultimile. Știi? Când ai fost la fotbal.

A_____ A____ C________: Da.

L___ G______: Este?

A_____ A____ C________: îhî!

L___ G______: Da` ăia o mie patru sute când ai zis pentru nevastă-sa și el că repară apartamentu`, cine mi-i dă ăia, frate?

A_____ A____ C________: Nu știu.

L___ G______: Tu i-ai dat lui sau nu i-ai dat banii ăia?

A_____ A____ C________: Ce?

L___ G______: I-ai dat banii ăia sau nu i-ai dat? Ca să știu. Să mă duc la om, îl aduc separat: Băi, frate! Dă-mi banii ...! Nu ... vorbesc, nu fac ...

A_____ A____ C________: Ăă ... Hai că ne vedem ... Eu, îs atent acuma și aicea că vreau să le scriu deja să le ...[neinteligibil]....

L___ G______: Eu trebuie să mă duc la el, C_____ să-mi cer banii. O ajuns banii ăia o mie patru sute la el sau n-o ajuns?

A_____ A____ C________: ...[vorbește concomitent cu L___ G______, neinteligibil-n.n.]...

L___ G______: La G_________, frate.

A_____ A____ C________: Știu.

L___ G______: O ajuns la el?

A_____ A____ C________: Ne vedem miercuri?

L___ G______: Da.

Conform înțelegerii, denunțătorul s-a deplasat din nou, miercuri, 27.02.2013 la BNP N____ M____ C_______ din Bacău însă învinuitul A_____ A____ C________ nu se afla la birou.

În ziua de 14.03.2013, L___ G______ a mers din nou la același birou notarial unde a purtat discuții cu inc. A_____ A____ C________, dialogurile fiind înregistrate ambiental audio-video, în baza autorizației nr.91/2003 emisă de Tribunalul Bacău. Ca și în ziua de 25.02.2013, cei doi au vorbit inițial despre stadiul procesului în care sunt implicați în calitate de inculpați și despre starea de sănătate a soției denunțătorului. Acesta din urmă i-a arătat inculpatului A_____ A____ C________ înscrisul olograf pe care a consemnat sumele de bani și bunurile date funcționarilor din cadrul Primăriei municipiului Bacău și i-a pus în vedere inculpatului că în condițiile în care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani cu executare, trebuie să-și recupereze banii dați funcționarilor: ”Eu trebuie să-mi recuperez banii că sunt nenorocit, sunt distrus”. Cei doi discută și despre pozițiilor lor procesuale din dosarul aflat în faza de judecată, poziții de nerecunoaștere a faptelor care denotă o încredere reciprocă:

L___ G______: Ai văzut! Am declarat ceva?

...[Potrivit imaginilor video, A_____ A____ C________ neagă mișcând capul n.n...

L___ G______: Am spus ceva? Nimic, dom`le. N-am dat niciodată nimic.

A_____ A____ C________: Nici de la mine nu ... Nu s-o auzit niciodată nici un fel de ...

L___ G______: S-o auzit vreodată ceva?

Inculpatul A_____ A____ C________ îl asigură pe L___ G______ că a fost singurul funcționar implicat în rezolvarea notificării familiei F____ care și-a făcut datoria, în sensul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, deși în declarația sa a invocat că a fost sancționat de conducerea instituției pentru întârzierea îndeplinirii sarcinilor, tocmai cu privire la acest dosar:

A_____ A____ C________: Îmi pare rău s-aud chestia asta, pentru că ... eu, din punct de vedere tehnic, mi-am rezolvat problemele în primărie. Vis-a-vis de - dosar.

L___ G______: De dosaru` Iu F____?

...[Potrivit imaginilor video, A_____ A____ C________ face un semn afirmativ din cap și un semn cu degetul arătător al mâinii drepte - n.n. ]...

A_____ A____ C________: Da. Și am fost singurul ...

A_____ A____ C________: Îmi pare rău s-aud chestia asta, pentru că ... eu, din punct de vedere tehnic, mi-am rezolvat problemele în primărie. Vis-a-vis de - dosar.

L___ G______: De dosaru` Iu F____?

...[Potrivit imaginilor video, A_____ A____ C________ face un semn afirmativ din cap și un semn cu degetul arătător al mâinii drepte - n.n. ]...

A_____ A____ C________: Da. Și am fost singurul ...

Dialogul înregistrat ambiental demonstrează că cei doi au vorbit și în trecut despre promisiunea învinuitului de a-i restitui denunțătorului banii primiți:

L___ G______: Tu ai văzut de la început. Și atuncea când m-ai chemat de revelion. Când ai zis tu de sărbători că îmi dai trei sute din banii mei.

A_____ A____ C________: Da.

L___ G______: Ții minte, da?

...[Potrivit imaginilor video, A_____ A____ C________ face un semn afirmativ din cap - n.n....

A_____ A____ C________: Da. Da.

L___ G______: N-ai mai venit.

inculpatul A_____ A____ C________ îi transmite denunțătorului că banii vor fi restituiți după ce dosarul se va judeca definitiv, atitudine ce pune în lumină precauția acestuia, în sensul că o eventuală restituire ar constitui o probă directă a vinovăției sale în cauza aflată pe rolul instanței supreme:

A_____ A____ C________: G______! La chestiunea asta nu se poate rezolva până nu-i final ...ăă... dosarul.

L___ G______ îi arată inculpatului însemnările sale cu privire la sumele de bani și bunurile date funcționarilor, insistând asupra sumelor de bani pe care le-a dat învinuitului atât pentru sine cât și pentru consilierul juridic G_________ C_______. Înregistrările ambientale audio-video pun în lumină recunoașterea directă a inc. A_____ A____ C________, acesta confirmând primirea banilor.

L___ G______: Așa. B__. Tu ești ăsta! Ții minte?

...[Potrivit imaginilor video, în timp ce citește foaia cu consemnări olograf aflată în mâna lui L___ G______, A_____ A____ C________ face un semn afirmativ din cap - n.n...

L___ G______: Când ai spus: Băi, G______! Nu pot să ... Eu mi-aduc aminte când ai spus că: Băi, frate! îs schițe multe, îi mult de muncă, îi asta, asta, asta ...

...[Potrivit imaginilor video, A_____ A____ C________ îndreaptă mâna dreaptă spre foaia de hârtie cu consemnări olograf aflată în mâna lui L___ G______, interval în care, acesta din urmă citește datele consemnate pe această foaie de hârtie și poartă următorul dialog - n.n....

L___ G______: Ții minte, o mie cinci sute de euro prima dată.

...[Potrivit imaginilor video, în timp ce L___ G______ citește datele consemnate olograf pe foaia de hârtie aflată în mâna sa, A_____ A____ C________ prinde cu mâna dreaptă acest document și poartă următorul dialog –n.n.]-

A_____ A____ C________: Dă să fac ... ! Nu. Dă-mi să fac și eu ... !

L___ G______: Stai, băi, frate! Să ne socotim.

...[Potrivit imaginilor video, A_____ A____ C________ retrage mâna dreaptă de pe foaia de hârtie cu consemnări olograf aflată în mâna lui L___ G______ și poartă următorul dialog - n.n....

L___ G______: Băi, C_____! Hai să ne socotim, s-o terminăm, să nu mai umblăm.

...[Potrivit imaginilor video, L___ G______ îndreaptă foaia de hârtie cu consemnări olograf aflată în mâna sa, către A_____ A____ C________, citesc consemnările olograf de pe acest document și poartă următorul dialog - n.n....

L___ G______: Uite, măi, mânca-ți-aș gura ta! E o mie cinci sute de euro prima când ai zis ...

...[Potrivit imaginilor video, L___ G______ indică cu mâna stângă spre foaia de hârtie cu consemnări olograf aflată în cealaltă mână, acesta și A_____ A____ C________ citesc consemnările și poartă următorul dialog - n.n....

L___ G______: Vezi că scrie aicea, nu? Că trebuie completat dosarul. Ții minte, da?

...[Potrivit înregistrării, din mediul ambiental se disting sunete de pași și dialoguri purtate de o altă persoană, fără legătură cu prezenta cauză penală, interval în care L___ G______ și A_____ A____ C________, citesc consemnările olograf de pe foaia de hârtie ținută în mâna dreaptă de L___ G______ și poartă următorul dialog - n.n. ...

L___ G______: Când am fost cu nevastă-mea la ... la ...ăă... la PECO. Ții minte? Când ai cerut banii pentru G_________.

A_____ A____ C________: Stai ! Citesc ... [neinteligibil...

...[Potrivit imaginilor video, A_____ A____ C________ îndreaptă mâna stângă spre foaia de hârtie cu consemnări olograf aflată în mâna lui L___ G______, o ia de la acesta și, în timp ce citește datele consemnate pe acest document, poartă următorul dialog - n.n...

L___ G______: Păi ... citim da` ce facem? Tu mi-ai zis să-ți aduc ...Eu am avut scris. Tu mi-ai zis să-ți aduc banii, toți care ți s-au dat să ne calculăm, nu?

A_____ A____ C________: Stai un pic!

...[Potrivit înregistrării, timp de 21 secunde, cei doi interlocutori nu poartă nici un dialog, interval în care, A_____ A____ C________ citește datele consemnate olograf pe foaia de hârtie primită de la L___ G______. În același interval, din mediul ambiental se distinge un dialog purtat de alte persoane - ce nu au legătură cu prezenta cauză penală, după care L___ G______ poartă următorul dialog - n.n....

L___ G______: E corect. Nu ne mințim că doar nu ți-am dat bani împrumut ca să nu ții minte sau aia ... Ți-am ... Ce mi-ai cerut, aia ți-am dat. Și ... vreau să rezolvăm problema și cu banii de la ... ăsta.

...[Potrivit imaginilor video, în timp ce A_____ A____ C________ continuă să citească consemnările olograf de pe foaia de hârtie primită de la L___ G______, acesta din urmă indică cu mâna stângă spre foaia de hârtie, după care poartă următorul dialog - n.n....

L___ G______: Cum îi zice? Cum îi zice, mă! La juristul ăla?

...[Potrivit imaginilor video, în timp ce A_____ A____ C________ continuă să citească consemnările olograf de pe foaia de hârtie primită de la L___ G______, o împăturește pe jumătate și poartă următorul dialog - n.n....

A_____ A____ C________: Cine? Șeful de la juridic?

L___ G______: Cum îl cheamă? Cum îl cheamă?

A____ A____ C________: G_________

L___ G______: G_________, așa.

...[Potrivit imaginilor video, având în mâna stângă A_____ A____ C________ continuă să citească consemnările olograf de pe foaia de hârtie primită de la L___ G______, face un semn cu mâna stângă către acesta din urmă și poartă următorul dialog - n.n....

A_____ A____ C________: Fac și eu o copie.

L___ G______: Fă-ți!

...[Potrivit imaginilor video, A_____ A____ C________ se ridică de la masa de lucru având în mână foaia cu consemnări olograf primită de la L___ G______, merge la aparatul de fotocopiat aflat în imediata apropiere a ușii de acces în încăpere, pe hol, o fotocopiază, revine în încăpere având în mână mai multe coli de hârtie, pune foaia de hârtie cu consemnări olograf pe masa de lucru, înspre L___ G______, se așează pe scaun și aranjează celelalte documente, după care poartă cu L___ G______ următorul dialog - n.n....

L___ G______: Eu ți-am adus-o, îi corectă. E corectă, nu?

A_____ A____ C________: Da.

...[Potrivit imaginilor video, A_____ A____ C________ citește unul din documente, le aranjează bătându-le de masa de lucru, interval în care poartă cu L___ G______ următorul dialog - n.n....

A_____ A____ C________: Să mă uit ... Asta ... analizez și ... săptămâna viitoare stăm la ... discuții.

Denunțătorul L___ G______ aduce din nou în discuție sumele de bani pe care învinuitul A_____ A____ C________ le-a solicitat și primit pentru consilierul juridic G_________ C_______. Deși învinuitul evită să răspundă direct dacă a dat sau nu acești bani șefului Serviciului juridic contencios, lasă să se înțeleagă că G_________ C_______ i-a primit, urmând ca L___ G______ să-și recupereze banii direct de la acesta. Discuțiile probează însă, dincolo de orice îndoială, că învinuitul A_____ A____ C________ a primit suma de 1.400 euro de la L___ G______, pentru a-i da consilierului juridic

L___ G______: Băi, C_____! Spune ... un singur lucru, ca să știu! Ăștia, de la G_________ ...

...[Potrivit imaginilor video, în timp ce A_____ A____ C________ aranjează o ________ documente, bătându-le de masa de lucru, L___ G______ ia de pe masă foaia de hârtie cu consemnări olograf și poartă următorul dialog – n.n...

L___ G______: M-asculți?

A_____ A____ C________: Da.

L___ G______: Dacă vorbesc cu tine, frate. Mă ..

A_____ A____ C________: N-am nici o treabă cu G_________ și cu ... cu ... vis-a-vis de aia. Deci, nu ... N-are nici un sens. N-am nici o treabă cu G_________ și ce-o făcut el.

L___ G______: B__. Eu mă duc să-mi cer banii de la el?

…[Potrivit imaginilor video, A_____ A____ C________ ridică din umeri, continuă să aranjeze documente aflate pe masa de lucru și poartă următorul dialog – n.n….

A_____ A____ C________: Nu știu. Treaba ta.

L___ G______: Păi, da` zi-mi!

A_____ A____ C________: Na ...

L___ G______: I-ai dat banii ăștia sau nu i-ai dat?

A_____ A____ C________: Nu.

L___ G______: Și-atunci, unde-s? Mi-i dai tu?

A_____ A____ C________: Âă?

L___ G______: Mi-i dai tu?

A_____ A____ C________: Nu, mă. Nu.

L___ G______: Dar cum?

A_____ A____ C________: Nu am treabă.

L___ G______: Băi, omule! Eu trebuie să-mi recuperez banii ăștia ...ăă... C_____. Banii ăștia, când ai zis să-i dau lu` nevastă-sa și lui ... când ai zis că are apartamentu` în ... aia. Ți-aduc aminte! Ți-aduc aminte tot că am scris aicea tot. E .. Eu mă descurc cu el, că nu vorbesc, nu fac ... aia, nu știu ce ... una, alta ... O ajuns ăștia la el sau mi-i dai tu? Sau ne socotim noi? Tu zici cum, aia facem. Îi iei tu de la el...?

A_____ A____ C________: Te duci la el …

L___ G______: Așa...

A_____ A____ C________: Te duci la el. N-am eu treabă, G______.

L___ G______: B__. Mă duc la el. Și?

A_____ A____ C________: Și ...

L___ G______: Și cum recuperez banii ăștia?

A_____ A____ C________: Nu știu. Mă-ntrebi pe mine? Întrebi pe … vecinu’ …

L___ G______: Da’ nu tu mi i-ai luat, mânca-ți-aș gura ta! C_____!

A_____ A____ C________: G______!

L___ G______: Măi, frate! Hai să rezolvăm problema corectă, că nu vreau să ajungem la alte discuții. Hai s-o rezolvăm frățește. Ai văzut că eu sunt corect față de ține și cutare ... Eu, trebuie să-mi scot și banii de la G_________, ăia o mie patru suie care ai spus, pentru nevastă-sa, pentru apartamentu` lui și ceea ce-i între noi, tu îmi spui: Băi, G______! Pe data de ... pe luna de ... Deci, tu ai văzut că ne-am înțeles tot timpul. Că ... Deci, eu vreau să discutăm la ... tot finalu`, C_____! Nu vreau să vin aicea să facem discuții.

A_____ A____ C________: Deci, eu ...

...[Potrivit imaginilor video, în încăpere intră și iese o persoană, femeie; care poartă un dialog ce nu are legătură cu prezenta cauză penală, ia niște documente și iese din încăpere. În acest interval, A_____ A____ C________ se ridică de pe scaun, având în mână niște documente, rămâne în picioare lângă masă de lucru și poartă cu L___ G______ următorul dialog - n.n. ...

A_____ A____ C________: ... discutăm săptămâna viitoare și eu aș fi lămurit să discutăm după ce se încheie tot.

L___ G______: Ce adică, după ce se încheie tot?

A_____ A____ C________: Adică, după ce se încheie. Procesul.

L___ G______: Băi C_____!

A_____ A____ C________: ...[neinteligibil]... dosar …

L___ G______: Băi, C_____! Stai oleacă!

A_____ A____ C________: ... se interpretează.

………………………………………………………………………………..

L___ G______: Tu, dacă i-ai dat banii lui, tu spune-mi dacă i-ai dat banii lui și eu îmi cer banii frumos, de la el.

...[Potrivit imaginilor video, A_____ A____ C________ părăsește încăperea și merge la aparatul de fotocopiat aflat în imediata apropiere a ușii de acces în încăpere și fotocopiază un document, interval în care, poartă cu L___ G______ următorul dialog - n.n...

L___ G______: Deci, nu are ce să se interpreteze. Dacă era un trei, patru, cinci ani de zile, se interpreta ceva. Corect, nu?

...[Potrivit imaginilor video, A_____ A____ C________ revine în încăpere, ia un document de pe masa de lucru și îl pune pe aceeași masă, lângă laptop, interval în care, poartă cu L___ G______ următorul dialog - n.n....

L___ G______: Dacă tu crezi că n-o ajuns la ei, atuncea ne socotim noi, C_____.

A_____ A____ C________: B__. Te duci la el.

L___ G______: Mă duc la el. Am ... I-ai dat la el sau nu i-ai dat?

... [Potrivit imaginilor video, A_____ A____ C________ se îndreaptă spre aparatul de fotocopiat, interval în care, gesticulând cu mâna dreaptă, se oprește și poartă cu L___ G______ următorul dialog - n.n....

A_____ A____ C________: Da` nu are rost, G______.

...[Potrivit imaginilor video, A_____ A____ C________ se întoarce spre L___ G______, gesticulează cu ambele mâini și poartă cu următorul dialog - n.n....

A_____ A____ C________: Tu .... Ce faci acum?

L___ G______: Păi și mă duc ... Cum mă duc la el?

A_____ A____ C________: ...[vorbește concomitent cu L___ G______, neinteligibil - n.n....

L___ G______: Cum mă duc la el, frate, să-mi cer banii?

...[Potrivit imaginilor video, A_____ A____ C________ merge la aparatul de fotocopiat, interval în care poartă cu L___ G______ următorul dialog - n.n....

A_____ A____ C________: Deci, după ce ...ăă... după ce se rezolva cauza, mergi la el. Tu nu vezi ce …

L___ G______: Deci, după ce se rezolvă, mă duc la el, nu?

Inculpatul A_____ A____ C________ îi promite din nou denunțătorului că îi va restitui o parte din bani. Totodată, discuțiile pun în lumină și titlul cu care au fost dați banii la începutul anului 2009, mijloc de probă care se coroborează cu declarația martorului-denunțător:

A_____ A____ C________: Deci, vinerea viitoare, ne vedem tot așa, la o cafea, aicea și ce mai am ...

...[Potrivit imaginilor video, A_____ A____ C________ revine în încăpere având în mână niște documente, pe care le aranjează, interval în care poartă cu L___ G______ următorul dialog - n.n....

L___ G______: Măi, omule! M-ai făcut atuncea să vin că-mi dai zece milioane…

A_____ A____ C________: Și ... G______!

L___ G______: Da` nu mă fa să vin ...ăă... C_____, ca prostu` și ca nebunu`, omule!

A_____ A____ C________: Deci, nici eu nu vreau să te fac să vii, eu mai plec și pe teren că ... asta mi-i meseria. Na ... De unde? Din asta trăim. înțelegi?

L___ G______: Măi, mânca-ți-aș gura! Dacă nu era dosarele astea a lu` F____, ajungeam aici?

A_____ A____ C________: Nu.

L___ G______: Ăă?

A_____ A____ C________: Păi... totu` ... într-un fel sau altu` ... de la asta. Deci, am pierdut și trei ani din viață și ... necazuri ... Da` ... tu știi foarte bine. Că …la fiecare e la fel.

...[Potrivit imaginilor video, A_____ A____ C________ merge la aparatul de fotocopiat, ia niște documente și revine în încăpere, interval în care poartă cu L___ G______ următorul dialog - n.n....

L___ G______: Eu am fost corect și față de toți … ăă...

A_____ A____ C________: Și eu am fost, să știi!

L___ G______: Păi, ai muncit, mi-ai zis cât mi-ai zis: B___, G______. Ai muncit. Da. Pentru munca mea, dă-mi ... o mie jumătate, dă-mi ... două mii ...

A_____ A____ C________: Deci, dosaru` ...

L___ G______: Eu ți-am plătit, C_____. Eu ... pentru tot ce ai făcut, ți-am plătit, da? Ei! Acuma, că ți-am plătit, dacă n-ajungeam la problema asta, veneam vreodată să-ți cer vreun ban pentru ... dosarele astea? Zi-mî! Acuma ... zi corect! Da sau nu?

...[Potrivit imaginilor video, în timp ce A_____ A____ C________ studiază și aranjează niște documente aflate pe masa de lucru, L___ G______ gesticulează cu mâna stângă în care ține foaia de hârtie cu consemnări olograf și poartă următorul dialog - n.n....

L___ G______: Te-am necăjit? ... Nu. Păi, atunci? Nu vreau decât banii mei, frate, care s-au dat. Că nu am, C_____! Nu am cu ce să mă descurc. Nu am cu ce să mă duc la proces la BUCUREȘTI, nu am bani de cheltuială, nu am bani de avocați, nu am bani de ... Ți-am adus actele și documentele să le vezi.

Inculpatul A_____ A____ C________ îi promite din nou denunțătorului că îi va da suma de 10 milioane lei vechi, ca o primă tranșă din suma totală primită:

L___ G______: C_____! Tu ce faci cu lista asta? Zi-mi! Să ne socotim, să nu vin pân’ la tine zilnic. Când îmi dai prima tranșă? Dă-mi ceva ... din banii ăștia! Și spune-mi: Băi, frate! Pe data de cutare, luna cutare sau cum crezi tu, ca să nu mai vin. N-are nici un rost să venim aicea să vadă lumea la noi. Ești co ... E ... e corect ce spun eu sau nu?

……………………………………………………….

A_____ A____ C________: G______! Vii vinerea viitoare, eu ce mai strâng din măsurători, ți-am zis că te-ajut.

L___ G______: Da` mă chemi iar, C_____?

A_____ A____ C________: Nu. Te chem ca să vii încoace că sunt și eu.

L___ G______: Ce bani îmi dai C_____? Ca să știu.

...[Potrivit imaginilor video, A_____ A____ C________ gesticulează din ambele mâini - n.n....

A_____ A____ C________: Nu știu, G______. Zece milioane, nu știu. Cât fac pân`-atuncea.

L___ G______ subliniază din nou că a avut o poziție procesuală corectă și că dacă ar fi spus adevărul în fața instanței niciunul dintre inculpați nu ar mai fi fost condamnat la pedeapsa închisorii cu suspendare:

L___ G______: C_____! Eu am fost corect față de tine, frate.

A_____ A____ C________: Știu, G______.

L___ G______: Am fost corect față de tine ...

...[Potrivit imaginilor video, A_____ A____ C________ gesticulează din ambele mâini - n.n....

A_____ A____ C________: Știu.

L___ G______: La proces nu am dat nici o declarație. Când ați luat un an cu suspendare, nu am spus. Puteam să spun realitatea și nu mai ... nu mai era nimeni cu … cu ... cu problema.

În acest context, cei doi vorbesc din nou despre sumele de bani primite de învinuit pentru G_________ C_______, A_____ A____ C________ lăsând să se creadă că a remis banii consilierului juridic:

L___ G______: Despre G_________, cum spui tu. Nu i-ai dat banii, dă-1 în [folosește un cuvânt vulgar - n.n.]... mamii lui! Păi, dacă nu-i dădeai, nu mi-i luai, nu?

...[Potrivit imaginilor video, în timp ce A_____ A____ C________ citește pe laptop, face un semn afirmativ din cap și poartă următorul dialog - n.n....

L___ G______: Dacă nu, înseamnă că i-ai luat tu dacă nu ... Cu cine mă socotesc? Eu îmi scot banii de la el, C_____.

A_____ A____ C________: Poți să vorbești deja cu el.

L___ G______: Pot să vorbesc, nu?

La finalul discuției cei doi stabilesc să se întâlnească din nou vineri, când inculpatul A_____ A____ C________ promite că-i va da ” Zece milioane cel puțin” denunțătorului L___ G______.

Cei doi s-au întâlnit din nou în ziua de 26.03. 2013 când inculpatul A_____ A____ C________ i-a promis din nou denunțătorului că îi va restitui suma de zece milioane lei vechi, totodată confirmând că a studiat copia înscrisului olograf prezentat la întâlnirea anterioară și că totul este în regulă.

Pe parcursul urmăririi penale cât și în fața instanței inculpatul A_____ A____ C________ a negat săvârșirea ambelor infracțiuni reținute în sarcina sa. Învinuitul a declarat că a fost funcționar în cadrul Primăriei municipiului Bacău - Serviciul Cadastru, îndeplinind mai multe funcții și totodată a fost membru în Comisia de aplicare a Legii 10/2001. În această calitate l-a cunoscut pe L___ G______ la sfârșitul anului 2008- începutul anului 2009. Personal a îndeplinit acte în dosarul de retrocedare al familiei F____ și a purtat discuții, în aceeași perioadă, cu L___ G______ în legătură cu acest dosar. Nu i-a solicitat acestuia și nu a primit sume de bani pentru sine sau pentru a interveni la G_________ C_______, funcționar în cadrul Serviciului juridic, pentru soluționarea favorabilă a cererii de retrocedare. Inculpatul A_____ A____ C________ a recunoscut că s-a întâlnit de două ori cu L___ G______ la noul său loc de muncă dar a arătat că acesta i-a cerut bani, cu titlu de împrumut, motivat de starea de sănătate precară a soției sale. Fiindu-i prezentat înscrisul olograf întocmit de L___ G______, inculpatul a declarat că nu l-a văzut niciodată.

Instanța a apreciat ca nesinceră atitudinea procesuală a inculpatului care este în contradicție totală cu probatoriul administrat în cauză care dovedește cu certitudine vinovăția sa în comiterea celor două infracțiuni.

Astfel, denunțul și declarația martorului L___ G______, coroborate cu înscrisul olograf prezentat, declarația martorei L___ A_____ și procesele-verbale de redare a înregistrărilor ambientale din datele de 25.02.2013 și 14.03.2013 demonstrează atât primirea de către inculpatul A_____ A____ C________ de la L___ G______ a sumelor de 5.000 euro, respectiv 1.400 euro pentru sine și pentru G_________ C_______ cât și titlul cu care au fost primiți. Aceste mijloace de probă înlătură apărarea inculpatului cum că L___ G______ i-a solicitat sume de bani cu titlu de împrumut. Dialogurile înregistrate ambiental demonstrează că L___ G______ a solicitat restituirea banilor dați cu titlu de mită sau pentru cumpărarea influenței funcționarilor: „Nu vreau decât banii mei, frate, care s-au dat”, „Eu ți-am plătit, C_____. Eu ... pentru tot ce ai făcut, ți-am plătit, da?”, „E corect. Nu ne mințim că doar nu ți-am dat bani împrumut ca să nu ții minte sau aia ... Ți-am ... Ce mi-ai cerut, aia ți-am dat”.

Poziția nesinceră a inculpatului rezultă și din negarea cunoașterii conținutului înscrisului olograf (audierea inculpatului a avut loc la data de 04.04.2013) deși acesta i-a fost prezentat de L___ G______ iar inculpatul a făcut și o copie a înscrisului în timpul discuțiilor purtate la data de 14.03.2013.

La reținerea situației de fapt de mai sus, instanța a administrat următoarele mijloace de probă:

- Sesizarea olograf formulată de L___ G______ la data de 08.02.2013 – vol.1, fila 1;

- Proces verbal nr.17/P/2013 din 11.02.2013 de consemnare a actelor premergătoare începerii urmăririi penale – declarație L___ G______ – vol.1, file 2-8;

- Documente înaintate de L___ G______ cu ocazia audierii din 11.02.2013 cuprinzând: un înscris olograf cu sumele date ca mită funcționarilor de la primărie, contract de împrumut autentificat la 23.10.2008 la BNP E____ C________, contractele de împrumut garantat cu amanet la _________________ nr.1505/28.05.2009, nr.1513/01.06.2009, nr.1522/03.06.2009, declarația numitei G_______ N____ autentificată la 03.08.2009 la BNP E____ C________, contract de concesiune drepturi litigioase autentificat la 03.08.2009 la BNP E____ C________, contract de concesiune drepturi litigioase autentificat la 08.10.2009 la BNP E____ C________ – vol.1, file 9-18;

- Proces verbal nr.17/P/2013 din 08.02.2013 încheiat cu ocazia primirii de la L___ G______ a unui reportofon digital – vol.1, file 19-20;

- Planșă fotografică nr.17/P/2013 din 12.02.2013 privind reportofonul digital marca PANASONIC RR-US470 conținând 7 file – vol.1, file 21-27;

- Proces verbal nr.17/P/2013 din 05.04.2013 încheiat cu ocazia primirii de la SRI - DJI Bacău a reportofonului și a suportului optic – vol.1, file 30-32;

- Proces verbal nr.17/P/2013 din 09.04.2013 încheiat cu ocazia redării în formă scrisă a conținutului înregistrărilor ambientale audio imprimate pe suportul optic conținând înregistrări aflate în memoria reportofonului digital aparținând lui L___ G______ - vol.1, file 33-78;

- Ordonanța procurorului nr.17/P/2013 din 11.02.2013 de redeschidere și reluare a urmăririi penale față de A_____ A____ C________ - vol.1, file 79-81;

- Copia rechizitoriului DNA-ST Bacău nr.3/P/2010 din 30.06.2010 - vol.1, file 82-104;

- Copia rechizitoriului DNA-ST Bacău nr.42/P/2009 din 22.12.2009 - vol.1, file 105-152;

- Ordonanța procurorului nr.17/P/2013 din 02.04.2013 de extindere și începere a urmăririi penale față de A_____ A____ C________ - vol.1, fila 153;

- Procese verbale nr.17/P/2013 din 03.04.2013, respectiv 04.04.2013 de aducere la cunoștință a învinuirilor - A_____ A____ C________ - vol.1, file 156-157;

- Declarația olograf dată de înv. A_____ A____ C________ la 04.04.2013 - vol.1, file 159-160;

- Declarația tipizată de învinuit din 04.04.2013 a înv. A_____ A____ C________ - vol.1, file 161-163;

- Proces verbal nr.17/P/2013 din 01.11.2013 de prezentare a materialului de urmărire penală inc. A_____ A____ C________- vol.1, file 164;

- Cazierul judiciar al înv. A_____ A____ C________- vol.1, file 165;

- Ordonanța procurorului nr.17/P/2013 din 28.08.2013 de extindere și începere a urmăririi penale față de P_______ N______ O_____ și Cortez S______ G_________ - vol.1, file 166-167;

- Proces verbal nr.17/P/2013 din 02.09.2013 de aducere la cunoștință a învinuirii - P_______ N______ O_____ - vol.1, fila 169;

- Declarația olograf dată de înv. P_______ N______ O_____ la 02.09.2013 și declarațiile tipizate de învinuit din 02.09.2013 și 09.10.2013 ale înv. P_______ N______ O_____ - vol.1, file 170-178;

- Document înaintat de înv. P_______ N______ O_____ la data de 26.09.2013 cuprinzând o listă cu probatorii - vol.1, fila 183;

- Proces verbal nr.17/P/2013 din 09.10.2013 încheiat cu ocazia primirii de la înv. P_______ N______ O_____ a unor înscrisuri împreună cu anexele - vol.1, file 184-247;

- Proces verbal nr.17/P/2013 din 04.09.2013 privind aducerea la cunoștință a înv. lui Cortez S______ G_________ - vol.1, fila 250;

- Declarația tipizată de martor din 09.04.2013 dată de L___ G______ și suplimentul de declarație din 25.04.2013 - vol.1, file 254-261;

- Declarația tipizată de martor din 04.10.2013 dată de L___ G______ - vol.1, fila 262;

- Declarația tipizată de martor din 22.10.2013 dată de Cartas T___ - vol.1, fila 263;

- Declarația tipizată de martor din 07.06.2013 dată de Gioseanu C_________ - vol.1, fila 264;

- Declarația tipizată de martor din 22.05.2013 dată de Lepîrdâ C_____ G________ și anexa - vol.1, file 265-266;

- Declarația tipizată de martor din 09.04.2013 dată de L___ A_____ - vol.1, file 268-270;

- Adresa nr.xxxxx/05.06.2013 a Primăriei mun. Bacău împreună cu documentele anexate - vol.1, file 272-280;

- Adresa nr.11/11.04.2013 a BJL GOLD SRL Bacău împreună cu anexele - vol.1, file 282-285;

-Ordonanța procurorului nr.17/P/2013 din 25.02.2013 privind autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor purtate de L___ G______ și A_____ A____ C________ - vol.2, file 1-4;

-Adresa nr.100/2013 din 27.02.2013 a Tribunalului Bacău împreună cu încheierea nr.99/2013 din 27.02.2013, autorizația nr.91/2013 din 27.02.2013, încheierea nr.100/2013 din 27.02.2013, autorizația nr.92/2013 din 27.02.2013, toate emise de Tribunalul Bacău - vol.2, file 5-24;

-Adresa nr.XXXXXXXXXXXXX din 26.03.2013 a Tribunalului Bacău împreună cu autorizația nr.139/2013 din 26.03.2013, încheierea nr.XXXXXXXXXXXXX din 26.03.2013 - emise de Tribunalul Bacău - vol.2, file 25-38;

- Adresa nr.17/P/2013 din 05.04.2013 către Tribunalul Bacău împreună cu rezoluția procurorului din 05.04.2013 de încetare a activităților dispuse - vol.2, file 39-41;

-Proces verbal nr.17/P/2013 din 25.02.2013 încheiat cu ocazia înregistrării ambientale audio a dialogului purtat de L___ G______ cu A_____ A____ C________- vol.2, file 43-44;

-Proces verbal nr.17/P/2013 din 26.02.2013 încheiat cu ocazia redării în formă scrisă a conținutului înregistrării ambientale audio a dialogului purtat de L___ G______ cu A_____ A____ C________ - vol.2, file 45-58;

-Proces verbal nr.17/P/2013 din 27.02.2013 încheiat cu ocazia înregistrării ambientale audio a dialogului purtat de L___ G______ - vol.2, file 60-61;

-Proces verbal nr.17/P/2013 din 27.02.2013 încheiat cu ocazia redării în formă scrisă a conținutului înregistrării ambientale audio a dialogului purtat de L___ G______ - vol.2, file 62-65;

-Proces verbal nr.17/P/2013 din 27.02.2013 încheiat cu ocazia copierii înregistrării ambientale audio a dialogului purtat de L___ G______ - vol.2, file 66-67;

-Planșă fotografică din 27.02.2013 cuprinzând momente din timpul dialogului purtat de L___ G______ în data de 27.02.2013 în incinta BNP N____ M____ C_______ conținând patru file - vol.2, file 68-71;

-Proces verbal nr.17/P/2013 din14.03.2013 încheiat cu ocazia înregistrării ambientale audio-video a dialogului purtat de L___ G______ cu A_____ A____ C________ - vol.2, file 74-75;

-Proces verbal nr.17/P/2013 din 18.03.2013 încheiat cu ocazia redării în formă scrisă a conținutului înregistrării ambientale audio a dialogului purtat de L___ G______ cu A_____ A____ C________ - vol.2, file 76-127;

-Proces verbal nr.17/P/2013 din 18.03.2013 încheiat cu ocazia copierii înregistrării ambientale audio-video a dialogului purtat de L___ G______ cu A_____ A____ C________ - vol.2, file 128—129;

-Planșă fotografică din 15.03.2013 cuprinzând momente din timpul dialogului p

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025