Nr. Operator: 2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA - PENALĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
SENTINȚA PENALĂ NR. 10/2014
Ședința publică din data de 17.01.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R____ I______
Grefier: E____ C_________
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C_______ C______
din cadrul P________ de pe lângă Tribunalul Gorj
Pe rol fiind judecarea procesului penal privind pe inculpații F_________ G_______, S____ G________, B_____ P____ și S____ G_____ I____, trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 117/P/2013 din 03.12.2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzute de art. 257 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 14.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul, în aceeași compunere, a amânat pronunțarea sentinței la data de 17 ianuarie 2014.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele;
Prin rechizitoriul nr. 117/P/2013 din 03.12.2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților F_________ G_______, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, prevăzute de art. 257 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. (2 acte materiale), S____ G________ și B_____ P____, ambii pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzute de art. 257 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
S-a mai dispus trimiterea în judecată în stare de libertate, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, a inculpatului S____ G_____ I____, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, prevăzute de art. 26 raportat la art. 257 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Totodată s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de O________ D_____ Nicușor și M_____ N_______ pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență și la cumpărarea influenței, prevăzute de art. 26 C.pen. raportat la art. 257 alin. 1 C.pen. combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 61 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ constând în amendă administrativă în cuantum de câte 300 de lei; neînceperea urmăririi penale față de M_____ P______ pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 61 alin. 1 din Legea nr. 78/2000. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ constând în amendă administrativă în cuantum de câte 500 de lei și disjungerea, formarea unui nou dosar și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție în vederea continuării cercetărilor față de învinuiții C____ F_____, C_____ D_____, S____ N___ C_______ și D____ V_____, față de care a fost luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi calitatea, dar și cu privire la săvârșirea unor fapte de corupție, respectiv de luare de mită, săvârșite de către ofițerii de poliție F_________ I__ și C______ E___, dar și a faptelor corelative de trafic de influență și dare de mită comise de F_________ G_______, B_____ P____ și S____ G________, în raport cu ofițerii și a faptelor de cumpărare a influenței de către persoanele identificate, ce rezultă din interceptările posturilor telefonice aparținând inculpaților F_________ G_______, B_____ P____ și S____ G________.
Ca stare de fapt s-a susținut, în esență, că inculpatul F_________ G_______, în calitate de administrator și instructor auto la ___________________., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul lunii iulie 2013 a pretins de la O________ D_____-N______ suma de 150 euro, lăsând să se creadă că are influență asupra polițiștilor examinatori din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului Gorj, pentru a o promova la proba practică a examenului auto în vederea obținerii permisului de conducere categoria B pe numita M_____ P______, iar la data de 05.09.2013 a pretins și primit de la investigatorul sub acoperire D______ R_____ F_____ suma de 600 lei, pentru sine ori pentru altul, lăsând să se creadă că are influență asupra polițiștilor examinatori din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului Gorj pentru a promova proba practică a examenului auto în vederea obținerii permisului de conducere categoria B, dar și suma de 150 de lei pentru obținerea unei fișe medicale și a avizului psihologic, fără a mai fi examinat din punct de vedere medical.
Cu privire la inculpata S____ G________ s-a susținut că aceasta, la data de 26.09.2013, în calitate de administrator și instructor la școala de șoferi S.C. GEORAL PROFFI S.R.L., beneficiind de ajutorul fiului său, S____ G_____ I____, a pretins și primit de la investigatorul sub acoperire L____ A______ M______ suma de 900 lei, pentru sine ori pentru altul, lăsând să se creadă că are influență asupra polițiștilor examinatori din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului Gorj, pentru a promova proba practică a examenului auto în vederea obținerii permisului de conducere categoria B, dar și suma de 200 lei pentru obținerea unei fișe medicale și a avizului psihologic, fără a mai fi examinat din punct de vedere medical.
Referitor la inculpatul B_____ P____, s-a susținut că la data de 06.11.2013 acesta, în calitate instructor la școala de șoferi __________________, după ce a pretins anterior, a primit de la investigatorul sub acoperire B______ B_____ suma totală de 1300 lei, pentru sine ori pentru altul, lăsând să se creadă că are influență asupra polițiștilor examinatori din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului Gorj, pentru a promova proba practică a examenului auto în vederea obținerii permisului de conducere categoria B, dar și suma de 100 lei pentru obținerea unei fișe medicale și a avizului psihologic, fără a mai fi examinat din punct de vedere medical.
Cu privire la inculpatul S____ G_____ I____, s-a susținut că la data de 26.09.2013, a ajutat-o material și moral pe mama sa, S____ G________, care, în calitate de administrator și instructor la școala de șoferi S.C. GEORAL PROFFI S.R.L, a pretins și primit de la investigatorul sub acoperire L____ A______ suma de 900 lei, pentru sine ori pentru altul, lăsând să se creadă că are influență asupra polițiștilor examinatori din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului Gorj, pentru a promova proba practică a examenului auto în vederea obținerii permisului de conducere categoria B, în sensul că a transmis biletul cu numele cursantei L____ A______ și data examinării, scris de către S____ G________, agentului de poliție S____ N___ C_______.
Din analiza probelor și actelor administrate în cauză, respectiv: procese verbale de sesizare din oficiu (filele 1-5 Volumul I d.u.p.); declarațiile învinuiților: D____ V_____ (filele 59-63 Volumul I d.u.p.), C____ F_____ (filele 69-75 Volumul I d.u.p.), S____ N___ C_______ (filele 80-84 Volumul I d.u.p.), C_____ D_____ (filele 90-93, 95 Volumul I d.u.p.); declarațiile martorilor: M_____ E________ P______ (filele 208-211 Volumul I d.u.p.), M_____ N_______ (filele 234-236 Volumul I d.u.p.), O________ D_____ Nicușor (filele 272-273 Volumul I d.u.p.); procese verbale de redare a convorbirilor telefonice (filele 1-527 Volumul II d.u.p., filele 1-466, 501-604 Volumul III d.u.p.); procese verbale întocmite de investigatorii sub acoperire și procese verbale de redare a unor convorbiri în mediul ambiental (filele 20-60, 61-66, 86-93, 94-189, 226-243, 244-267, 268-281, 282-312, 313-372, 402-411, 412-440, 441-445, 446-465, 496-500 Volumul IV d.u.p.); procese verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare (filele 1-231 Volumul V d.u.p.); coroborate cu declarațiile inculpaților: S____ G________ (filele 139-146 Volumul I d.u.p., filele 25, 184, 189 dosar instanță), F_________ G_______ (filele 159-168 Volumul I d.u.p., filele 23, 183, 187-188 dosar instanță), B_____ P____ (filele 126-133 Volumul I d.u.p., filele 24, 185, 190 dosar instanță) și S____ G_____ I____ (filele 47-54 Volumul I d.u.p., filele 38, 186, 191 dosar instanță), fișele de cazier ale inculpaților, instanța reține următoarele:
În fapt,
Prin procesul-verbal din 11.03.2013 înregistrat sub nr. 117/P/2013 la P________ de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, ofițeri din cadrul Direcției Generale Anticorupție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și dare de mită de către instructorul auto D____ V_____, respectiv de luare de mită de către agenții de poliție S____ N___ C_______ și C_____ D_____, din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului Gorj.
Prin ordonanța nr. 117/P/2013 din data de 12.03.2013 a Parchetului de pe înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Prin rezoluția nr. 481/C2/2013 din data de 13.03.2013 a prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus preluarea cauzei de către Secția de urmărire penală și criminalistică.
Pin rezoluția din 06.11.2013, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus începerea urmăririi penale față de S____ N___ C_______, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 din Codul penal raportat la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000, C_____ D_____, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, D____ V_____, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, prevăzută de art. 257 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal (3 acte materiale) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, S____ G________, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzute de art. 257 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, S____ G_____ I____, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, F_________ G_______, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 257 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal (2 acte materiale), B_____ P____, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 278/2000 și C____ F_____, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 254 alin. 1 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 278/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.
Prin ordonanțele nr. 117/P/2013 din 11.11.2013 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații F_________ G_______, S____ G________ și B_____ P____.
Prin ordonanțele nr. 117/P/2013 din 11.11.2013 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea față de numiții S____ N___ C_______, C_____ D_____, D____ V_____, S____ G_____ I____ și C____ F_____.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că agenții de poliție S____ N___ C_______ și C_____ D_____ relaționează cu diferiți cursanți pe care îi îndrumă în demersurile necesare pentru obținerea permisului de conducere, dar și cu diferiți instructori auto pentru promovarea unor cursanți ai acestora, întâlnindu-se cu aceștia în zilele în care se susțin probele practice, fie înainte, fie după susținerea acestora. Pentru rezolvarea probei practice, S____ N___ C_______ solicită în schimb diferite servicii din partea cursanților, respectiv prestarea unor munci specifice profesiilor cursanților. De asemenea, s-a constatat că agenții de poliție S____ N___ C_______ și C_____ D_____ relaționează cu instructorii auto S____ G________, administratorul școlii de șoferi S.C. GEORAL PROFFI S.R.L., F_________ G_______, instructor auto și administrator la ___________________., B_____ P____ instructor auto la __________________., dar și cu alți instructori auto.
Înainte de a expune starea de fapt, instanța va indica pe scurt modul de operare al inculpaților:
Instructorul auto este cel care face oferta elevului/candidatului de a-i înlesni promovarea examenului de conducător auto (proba practică) în schimbul unei sume de bani; oferta este făcută fie unui elev/candidat care deja picase o dată examenului, fie unui elev/candidat care urma să dea examenul;
Instructorul auto primește suma de bani sau alte foloase materiale (în general între 200 și 300 de euro) de la elev/candidat, imediat după momentul examenului;
Înainte de momentul examenului, administratorul școlii de șoferi sau instructorul auto află fie de la candidat, fie de la instructorul care îl însoțește pe acesta numele examinatorului prin SMS sau telefonic, după care îl contactează telefonic pe examinator și îi cere să se întâlnească, ori în situația în care examinatorul nu este un cunoscut, apelează la șeful acestuia sau la un alt examinator care, 1-a rândul lui, să intervină pe lângă examinatorul în cauză pentru promovarea cursantului favorizat pe bază de reciprocitate;
După susținerea și promovarea examenului de către candidații pentru care s-a traficat influența, care de regulă sunt lăsați la sfârșitul examinării, instructorul auto se întâlnește cu polițiștii examinatori, în prezenta cauză fără să se poată dovedi, momentan, o remitere a unor sume de bani sau alte foloase către aceștia;
În cazul inculpatei S____ G________, aceasta îl trimite pe fiul său S____ G_____ I____ la întâlniri cu agentul de poliție S____ N___ C_______, acestuia fiindu-i remis un bilețel cu numele cursantului care trebuie favorizat și data susținerii examenului.
I. Din probele administrate în cauză reiese faptul că investigatorul D______ R_____ F_____ la data de 23.07.2013, cu ocazia înscrierii la școala de șoferi ___________________. (punct de lucru Tg-J__, _____________________ P_______ nr. 8), unde inculpatul F_________ G_______, în calitate de administrator și asociat al școlii de șoferi, i-a pretins suma totală de 1125 lei pentru cursurile școlii de șoferi și alte documente, dar și pentru întocmirea fișei medicale și a avizului psihologic, fără prezentarea cursantului la examinarea medicală a acestuia. Astfel, inculpatul i-a pretins investigatorului D______ R_____ F_____ suma de 68 lei pentru taxa de permis, 6 lei pentru taxa de examinare și suma de 1050 lei pentru cursurile școlii de șoferi dar și pentru fișa medicală și testarea psihologică. De asemenea, inculpatul 1-a însoțit pe D______ R_____ F_____ la Direcția Finanțelor Publice unde a achitat taxa de 10 lei pentru cazierul judiciar, după care s-au deplasat la sediul Inspectoratului de Poliție al județului Gorj de unde au luat extrasul de cazier judiciar. Ulterior, D______ R_____ F_____ a făcut o copie xerox de pe cartea de identitate, pe care împreună cu cazierul judiciar și două fotografii i le-a înmânat inculpatului. Totodată, în condițiile în care investigatorul i-a explicat acestuia că lucrează în Spania, F_________ G_______ 1-a asigurat pe acesta că după susținerea probei teoretice pentru obținerea permisului de conducere urmează să susțină în aceeași săptămână și proba practică a traseului întrucât „a vorbit în acest sens, pentru a-i opri un loc pentru traseu”, lăsând să se înțeleagă are influență pe lângă examinatori și că dorește să primească în acest sens o sumă de bani, pentru a-și trafica influența, povestindu-i investigatorului despre relațiile pe care le are cu unii examinatori. De asemenea, au convenit ca D______ R_____ F_____ să-1 sune pe inculpat după data de 20.08.2013 pentru a-i comunica când poate veni din Spania pentru susținerea examenului, așa cum rezultă și din dialogurile înregistrate în mediul ambiental.
La data de 20.08.2013, D______ R_____ F_____ 1-a contactat telefonic pe inculpatul F_________ G_______ pentru a-1 întreba când poate veni în România pentru a susține examenul în vederea obținerii permisului de conducere, comunicându-i-se că la începutul lunii septembrie. În condițiile în care D______ R_____ F_____ i-a spus că vrea să susțină și proba practică în aceeași săptămână, deoarece nu poate să stea în țară mai mult decât câteva zile, inculpatul F_________ G_______ i-a comunicat că o să vorbească la Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului Gorj pentru a-i opri un loc la traseu în aceeași săptămână, dar să-l mai contacteze pentru a-i _________________ rezolvat, iar la data de 26.08.2013, F_________ G_______ 1-a asigurat telefonic pe investigator că a rezolvat ca susținerea probei practice să aibă loc în aceeași săptămână cu susținerea probei teoretice, instructorul spunându-i că „din punctul meu de vedere treaba este rezolvată 100%, tu să vii în România și o rezolvăm sigur”.
La data de 2.09.2013 D______ R_____ F_____ 1-a anunțat pe inculpat că a ajuns în țară și că poate susține proba teoretică, inculpatul asigurându-1 că „totul este aranjat, dosarul de candidat este completat”, și urmează a se întâlni a doua zi la ora 8.30 pentru a-i înmâna dosarul și pentru a-1 conduce la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului Gorj pentru a susține proba teoretică.
A doua zi D______ R_____ F_____ a susținut proba teoretică, fiind declarat admis cu 22 de puncte. Înainte de susținerea probei inculpatul F_________ G_______ s-a întâlnit cu investigatorul, ocazie cu care i-a arătat dosarul de candidat, fișa de școlarizare, care era completată și în care era declarat apt medical de către medicul B________ D_____ E____, asigurându-1 totodată că va fi programat și la proba practică cât mai repede. Ulterior, s-au deplasat la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului Gorj, unde investigatorului D______ R_____ F_____ i-au fost introduse datele în calculator și i s-a făcut poza pentru permis.
În timp ce se aflau la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului Gorj și discutau, cei doi s-au întâlnit cu agentul de poliție examinator Geamantan C_______.
După ce a fost declarat admis, D______ R_____ F_____ s-a programat pentru susținerea probei practice pentru data de 5.09.2013, în condițiile în care inculpatul F_________ G_______ vorbise în prealabil, și apoi s-a întâlnit cu inculpatul la sediul școlii unde D______ R_____ F_____ a făcut două ședințe de conducere cu instructorul F_________ V_____. În cadrul discuțiilor pe care le-a avut cu inculpatul, acesta 1-a asigurat pe D______ R_____ F_____ că „a vorbit cu toți și să stau liniștit că nu va fi nici o problemă și că voi lua sigur examenul practic”.
La data de 4.09.2013 F_________ G_______ îl asigură încă o dată pe investigator că va lua examenul practic, că totul este rezolvat, fapt ce rezultă și din discuția înregistrată în mediul ambiental.
A doua zi D______ R_____ F_____ s-a întâlnit cu F_________ V_____ în fața sediul Prefecturii, precum și cu candidatul O____ M_____ C_______. După strigarea listelor de candidați, D______ R_____ F_____ dar și O____ M_____ C_______ au fost selectați să susțină proba practică cu agentul de poliție Geamantan C_______. După aflarea numelui examinatorului, investigatorul a trimis lui F_________ G_______ un SMS cu numele agentului de poliție examinator, ulterior instructorul spunându-i telefonic că „să stea liniștit că totul este bine”. După declararea ca admis a investigatorului sub acoperire, F_________ G_______ a primit de la acesta suma de 600 lei, pretinsă anterior în cadrul discuțiilor cu F_________ G_______, spunându-i că în cursul dimineții 1-a așteptat pe traseu pe agentul de poliție Geamantan C_______, spunându-i că „are și el doi candidați, pe D______ și O____ (O____ M_____ C_______ - persoană care a asistat ca martor la susținerea probei practice a investigatorului și invers), care trebuie neapărat să promoveze examenul, polițistul promițându-i că nu o să fie nici un fel de problemă”, fapt ce rezultă și din discuția purtată în mediul ambiental.
În cadrul acestei discuții, F_________ G_______ îi explică investigatorului modul cum a reușit să-1 programeze mai repede la proba traseu, precum și relația pe care o are cu ofițerul C______ E___, șeful examinatorilor, și cu care s-a întâlnit în ziua respectivă pentru a interveni pe lângă acesta și pentru alți cursanți care picaseră la acesta.
De la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului Gorj s-a ridicat dosarul de candidat al investigatorului sub acoperire cu identitatea D______ R_____ F_____, ocazie cu care s-a constatat că acesta a fost admis cu 11 puncte penalizare de către agent Geamantan C_______, martor fiind O____ M_____ C_______. La dosar se află atașată și fișa de școlarizare nr. 2290/2.09.2013, unde la instructor auto figurează Opruș N______, fiind declarat apt conform fișei medicale nr. 1699 din 17.07.2013 de către medicul B________ D_____ E____ din partea S.C. GRAFECO ___________.L.
De asemenea, de la ___________________. a fost ridicat dosarul de școlarizare al investigatorului D______ R_____ F_____, la care se află atașat certificatul medical tip A nr. 1699 din 17.07.2013, anterior înscrierii la școală, semnat și parafat fără realizarea controlului medical de specialitate de către mai mulți medici specialiști. La dosar se află atașat și avizul psihologic nr. 1178 din 11.07.2013 semnat și parafat de către medicul specialist fără consultarea solicitantului, dar și caietul cursantului din care reiese faptul că investigatorul a efectuat toate orele de instruire practică și de pregătire teoretică cerute de legislația vigoare.
În legătură cu fișa medicală a lui D______ R_____ F_____, F_________ G_______ a arătat că pentru întocmirea acesteia a luat legătura cu B________ D_____ V_____, zis A__, care i-a completat-o fără examinarea cursantului, contra sumei de 85-90 lei. Pentru completarea fișelor medicale apela întotdeauna la A__, căruia îi dădea copii de pe cărțile de identitate ale cursanților și câte 85-90 lei/fișă. Fișele erau aduse a doua zi completate la toate rubricile.
F_________ G_______ a declarat că avizul psihologic 1-a obținut de la dr. O______ V________ contra sumei de 50 lei.
II. În vara anului 2013 inculpatul F_________ G_______ a pretins numitului O________ D_____ suma de 150 de euro pentru a interveni pe lângă examinator în vederea declarării ca promovată la susținerea probei practice a numitei M_____ P______.
Martora M_____ P______ a precizat că a urmat cursurile școlii de șoferi copilot auto în vara anului 2012 și până în luna iulie 2013 a susținut de 5 ori proba practică în vederea obținerii permisului auto, dar de fiecare a fost declarată respinsă. În aceste condiții, aflând de problema sa, O________ D_____ Nicușor, de profesie pădurar, i-a spus martorei M_____ P______, care se afla împreună cu sora sa, M_____ N_______ și cu mama sa că „știe pe cineva care poate să intervină pe lângă polițiștii examinatori pentru a promova proba practică a examenului auto”, intervenție ce urma a fi făcută în schimbul sumei de 150 euro. La scurt timp, O________ D_____ Nicușor a anunțat-o pe M_____ P______, dar și pe sora acesteia, martora M_____ N_______, că 1-a găsit pe numitul G____, în persoana inculpatului F_________ G_______, care în schimbul sumei de 150 euro poate interveni pe lângă agenții de poliție examinatori, dându-i numărul de telefon al acestuia.
La data de 10.07.2013, la ora 06.43, M_____ P______ 1-a contactat telefonic pe inculpatul F_________ G_______, iar în cadrul întâlnirii ce a avut loc inculpatul i-a spus martorei că după promovarea probei teoretice a examenului auto să-1 contacteze și să comunice data exactă când va fi programată la proba practică, dându-i de înțeles că o va ajuta la promovarea acestei probe, contra unei sume de bani.
În cursul aceleiași zile, la ora 12.09, M_____ P______ îi comunică inculpatului că a fost programată pentru proba practică pe data de 7.08.2013, dată la care, la orele 08.02, inculpatul o contactează, cerându-i acesteia să-i transmită cât mai pe ascuns un SMS cu numele examinatorului cu care urmează să susțină examenul auto.
La ora 8:27 M_____ P______ îi trimite inculpatului F_________ G_______ următorul SMS: „S_____ C_____”, pentru ca la 8:31 inculpatul la rândul său să-i trimită lui S____ N___ C_______ un SMS cu textul: „să trăiți, bem cafeaua”.
La orele 9:15 inculpatul F_________ G_______ este contactat de F_________ I__ și hotărăsc să se întâlnească
În jurul orelor 12:00 M_____ P______ a susținut proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere cu agent șef principal S____ N___ C_______, care a declarat-o respinsă, deoarece nu a acordat prioritate de trecere, fapt ce a fost adus la cunoștința inculpatului la orele 13:20
La ora 18:51 între O________ D_____-N______ și M_____ N_______ are loc o discuție, în cadrul căreia se menționează faptul că M_____ P______ a picat examenul auto care pe care 1-a susținut cu agentul de poliție S____ N___ C_______. Cei doi interlocutori ajung la concluzia că este posibil ca inculpatul F_________ G_______ să fi uitat să vorbească cu agentul de poliție, deși a promis că are influență și ca va interveni pe lângă examinator în sensul declarării ca promovată a numitei M_____ P______, iar suma care trebuia remisă lui F_________ G_______ pentru intervenția sa pe lângă examinator era de 150 de euro, interlocutoarea exprimându-și regretul nu au remis suma de bani înainte de susținerea probei.
Cele două martore au declarat că au apelat prin intermediul lui O________ D_____-Nicușor la numitul „G____” din cadrul școlii de șoferi ___________________. pentru a interveni pe lângă polițiștii examinatori în scopul promovării de către M_____ E________-P______ a probei practice a examenului auto ce a avut loc în luna august a anului 2013. De asemenea, cele două martore au declarat că inculpatul F_________ G_______ a pretins în acest scop, înainte de susținerea probei practice, suma de 150 de euro, sumă care nu i-a mai fost remisă, întrucât martora M_____ E________-P______ nu a fost promovată la proba practică a examenului auto. Totodată cele două martore au precizat că în comunitatea unde locuiesc este de notorietate faptul că dacă nu se dau bani examinatorilor aceștia nu te promovează la proba practică a examenului auto.
Deși i-a trimis SMS și au vorbit pentru a se întâlni în data de 07.08.2013 cu S____ N___ C_______, inculpatul F_________ G_______ a declarat că nu are certitudinea că s-au și întâlnit în ziua respectivă.
III. La data de 7.08.2013 investigatorul sub acoperire cu identitatea L____ A_____ M______ s-a deplasat la sediul școlii de șoferi S.C. GEORAL PROFFI S.R.L., unde a fost întâmpinată de inculpata S____ G________, administrator al școlii de șoferi S.C. GEORAL PROFI S.R.L. Bâltișoara, cu punct de lucru în Târgu J__, _____________________ nr. 35.
După ce i-a spus inculpatei că locuiește în Spania și este venită în România doar pe perioada concediului, dar dorește să obțină permisul de conducere, aceasta i-a cerut investigatorului sub acoperire cartea de identitate pentru a-i face dosar de înscriere cât mai repede. Pentru înscrierea la școală i-a spus că are nevoie de fișă medicală și de avizul psihologic, documente de care se va ocupa personal, dar și de cazierul judiciar, întocmindu-i în acest sens o listă cu toate actele care îi sunt necesare pentru înscriere. În acest sens i-a solicitat și suma de 900 lei, din care 150 lei pentru fișa medicală și 50 lei avizul psihologic, de care inculpata a precizat că se va ocupa personal („S____ G________ - îți face fișa medicală, da îți ia mai mult ... fără antecedente, fără nimic, îți ia o grămadă, știi!... 150 și aduni psihologicul și face atâta”). În continuare, L____ A______ M______ pentru întocmirea dosarului a scos cazierul judiciar, a făcut fotografii și a plătit taxele pentru susținerea examenului auto și pentru permisul de conducere. În cadrul discuțiilor pe care le-au avut L____ A______ M______ i-a comunicat inculpatei S____ G________ că lucrează în Spania și nu se poate prezenta decât la susținerea examenului pentru obținerea permisului de conducere, astfel încât nu poate efectua orele de conducere, dar știe să conducă.
În data de 18.09.2013 S____ G________ i-a comunicat investigatorului că va susține proba teoretică la data de 25.09.2013 și proba practica urmează a fi susținută până în 28.09.2013, întrucât are bilet de avion pentru Spania.
Ulterior, în data de 23.09.2013 investigatorul sub acoperire a fost repartizată pentru efectuarea câtorva ore instructorilor I___ G________ M____ și B_____ V_____. În timpul orelor de condus în mașină s-a aflat și cursanta D____ C_______ M____, ce urma să susțină examenul practic pentru obținerea permisului de conducere în data de 25.09.2013, aceasta povestind investigatorului că a ieșit la masă cu un prieten însoțit de polițistul C_____ S____, care i-ar fi făcut o mare surpriză, menționând că a vorbit pentru ea să o ajute la examenul practic pentru susținerea examenului de conducere.
În data de 24.09.2013 L____ A______ M______ s-a prezentat la examenul teoretic, fiind declarată admisă cu 22 puncte. În jurul orelor 10.20, după aflarea rezultatului, s-a programat pentru susținerea probei practice pentru data de joi, 26.09.2013, ca urmare a faptului că a pretins că avea bilet de avion.
În jurul orelor 11:30 L____ A______ M______ s-a deplasat la școala de șoferi S.C. GEORAL PROFFI S.R.L. pentru a efectua câteva ore de conducere. În timp ce efectua orele de condus cu cei doi instructori, investigatorul sub acoperire le-a spus acestora că are mari emoții cu privire la examenul de joi, context în care B_____ V_____ „a sfătuit-o să-i ceară ajutor doamnei S____ G________, dar nu cumva să îi spun că el m-a trimis”.
Revenind la sediul școlii, L____ A______ M______ s-a întâlnit cu S____ G________ și cu fiul acesteia S____ G_____ I____, context în care instructorii i-au explicat inculpatei că eleva a învățat tot ce se putea învăța, că a făcut parcări laterale și conduce foarte bine.
În momentul în care inculpata S____ G________ s-a deplasat într-o încăpere din spate, investigatorul sub acoperire cu identitatea L____ A______ M______ a urmat-o și a întrebat-o cum o poate sfătui, că vrea cu certitudine să ia examenul, întrucât are emoții și nu dorește să revină în țară decât după un an de zile. În acest context, inculpata S____ G________ „a precizat că va vorbi cu cineva, dar că mă costă 200 euro, bani pe care va trebui să îi dau a doua zi, respectiv 25.09.2013, când ne vom întâlni”. Ulterior i-a comunicat și instructorului B_____ V_____ că a vorbit cu inculpata S____ G________, iar acesta a asigurat-o că fiul inculpatei, S____ G_____ I____ „tocmai a vorbit la telefon cu omul de legătură care mă va ajuta să fiu admisă la examenul practic, spunându-i să se ducă la școala de șoferi să vorbesc cu mama sa”, aspecte ce rezultă și din discuțiile interceptate în mediul ambiental la data de 24.09.2013.
După discuția cu S____ G________, investigatorul sub acoperire L____ A______-M______ iese la câteva minute după B_____ V_____ din sediul școlii de șoferi și împreună cu acesta se urcă în autoturism și pleacă în trafic, continuând instruirea auto. În autoturism se află și S____ G_____ I____. Acesta vorbește la un moment dat la telefon cu o persoană căruia i se adresează cu „șefule”, îi spune să întoarcă și să se ducă la mama lui la firmă că este ceva urgent.
În data de 25.09.2013, în jurul orelor 14:00 L____ A______ M______ s-a întâlnit cu S____ G________ în incita școlii de șoferi S.C. GEORAL PROFFI S.R.L., împreună cu aceasta aflându-se și instructorii auto I___ G________ și B_____ V_____. În jurul orelor 15:00, inculpata S____ G________ a asigurat-o încă o dată pe investigatorul L____ A______ că „este bine, că a vorbit pentru mine și că în această seară îi va scrie pe un bilet numele meu persoanei care îmi va facilita obținerea permisului. În același timp a scris un bilet cu numele meu și data examenului”. În continuare inculpata S____ G________ 1-a apelat pe inculpatul S____ G_____ I____, cerându-i să vină până la școală În scurt timp acesta a venit, a luat biletul cu numele investigatorului și a plecat. În acest context inculpata i-a spus cursantei L____ A______ M______ că banii îi poate da a doua zi după examen și că nu trebuie să-și facă griji. În jurul orelor 17:00, L____ A______ M______ a revenit la cei doi instructori, iar B_____ V_____ a întrebat-o dacă a rezolvat cu S____ G________. La răspunsul afirmativ al acesteia, B_____ V_____ i-a spus că în acest caz problema este ca și rezolvată, aspecte ce rezultă și din discuțiile purtate în mediul ambiental.
De menționat că în data de 25.09.2013, S____ N___ C_______ și S____ G_____ I____, fiul inculpatei S____ G________, s-au întâlnit la biroul examinatorului.
În data de 26.09.2013 investigatorul L____ A______ a susținut proba practică împreună cu cursantul Folcuți V_____, cu agent șef adjunct C_____ V_____. Din procesul-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire reiese faptul că pentru numitul Folcuți V_____ se vorbise anterior cu examinatorul în vederea promovării acestei probe, acesta fiind admis, deși în timpul examinării, L____ A______ fiind martoră, examinatorul i-a atras atenția de mai multe ori asupra modului în care conducea, acesta săvârșind mai multe greșeli, cum ar fi: la plecarea de pe loc nu a băgat în viteză autoturismul, deși ambala excesiv motorul mașinii, nesemnalizare la schimbarea direcției de mers, neatenție la semnele de circulație, neacordarea de prioritate, la un moment dat fiind pe punctul de a lovi un autoturism parcat regulamentar. La final C_____ D_____ l-a declarat admis cu 14 puncte de penalizare, respectiv 9 puncte pentru neasigurarea la pătrunderea intersecției și 5 puncte pentru întoarcerea autovehiculului, oprirea și pornirea din rampă.
În jurul orelor 13:30 L____ A______ M______ a început proba practică a examenului auto pentru obținerea permisului auto cu agentul examinator C_____ D_____, în timpul probei săvârșind mai multe greșeli (schimbarea benzii de mers fără a semnaliza, precum și nefrânarea la o trecere de pietoni), fiind declarată admisă cu 6 puncte de penalizare. După declararea ca admis, L____ A______ M______ s-a deplasat la sediul școlii de șoferi GEORAL PROFI, unde inculpata S____ G________ i-a cerut să aducă banii, dar cu atenție să nu fie văzută de alte persoane. Investigatorul a luat banii din poșetă și într-un grup sanitar i-a dat inculpatei S____ G________ suma de 900 lei pretinsă anterior pentru traficarea influenței pe lângă examinator, sumă pe care inculpata a introdus-o în buzunarul pantalonilor, aspecte ce rezultă și din înregistrările din mediul ambiental.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul cursantei L____ A______ M______, unde figurează ca având efectuate toate orele de instruire practică și de pregătire teoretică, precum și certificatul medical tip A nr. 1774 din 19.08.2013, unde figurează ca fiind examinată de toți medicii specialiști care apar menționați pe fișă, fișa fiind închisă de S.C. MULTI MED S.R.L., precum și avizul psihologic nr. 1234 din 19.07.2013, semnat și parafat de psiholog O______ E____ V________, deși investigatorul nu a fost examinat medical și nici psihologic.
IV. La data de 06.08.2013, investigatorul sub acoperire cu identitatea B______ B_____ s-a întâlnit cu inculpatul B_____ P____, instructor auto, salariat al S.C. COPILOT AUTO S.R.L. Târgu J__, cu punct de lucru în Târgu J__, _______________________, pentru a discuta cu privire la costurile și actele necesare pentru întocmirea dosarului înscriere. În cadrul discuțiilor, B_____ P____ i-a promis lui B______ B_____ că în schimbul unei sume de bani îi va asigura promovarea examenului practic pentru obținerea permisului de conducere, examen pe care i-a promis, în contextul în care i-a spus că o să plece din țară, că îl va susține în aceeași săptămână cu susținerea examenului teoretic, întrucât are „o combinație”. De asemenea, i-a promis că îi va completa și fișa medicală și va obține și un aviz psihologic, fără însă a se prezenta în vederea examinării medicale, pretinzându-i suma de 100 de lei pe care a și primit-o. În contextul în care investigatorul 1-a întrebat cum să vină pregătit pentru examen „ca să fiu sigur că îl voi promova”, inculpatul B_____ P____ i-a spus că „vom vedea atunci și că unii vor un plin de benzină, iar alții vor o masă”, iar pentru el urmează să discute după ce rezolvă problema. Aceste aspecte ce rezultă și din transcrierea discuțiilor purtate în mediul ambiental.
De menționat că inculpatul B_____ P____ 1-a condus pe investigatorul sub acoperire B______ B_____ la C.E.C. pentru achitarea taxei de 68 de lei, reprezentând contravaloarea permisului de conducere, la D.I.T.L. pentru achitarea taxei de susținere a examenului, la I.P.J. Gorj pentru eliberarea cazierului judiciar și pentru efectuarea de fotografii, deplasarea la aceste instituții efectuându-se în cadrul unor ore de condus. De asemenea, i-a spus lui B______ B_____ că îi va da un material xeroxat după care să învețe pentru promovarea probei teoretice și că la proba practică va fi prezent la fața locului și nu va fi nici un fel de problemă.
La data de 23.09.2013, B______ B_____ a completat cererea de examinare pentru data de 25.09.2013, ocazie cu care a fost asigurat încă o dată de inculpatul B_____ P____ că dacă promovează proba teoretică va susține proba practică pe data de 02.10.2013 și se va ocupa personal să nu existe probleme în ceea ce privește promovarea probei.
La data de 25.09.2013 investigatorul sub acoperire a susținut proba teoretică pentru obținerea permisului auto, fiind declarat respins cu 19 puncte.
În data de 05.11.2013, cu ocazia efectuării unor ore de curs, inculpatul B_____ P____ i-a spus investigatorului că pentru susținerea probei practice din data de 06.11.2013 „urmează să vorbească cu șeful acela mare în seara de 05.11.2013 și să stau liniștit că nu va fi nici o problemă, doar să nu calc pe cineva în timpul examenului”, asigurare pe care a primit-o și ulterior.
În data de 06.11.2013, inculpatul 1-a însoțit pe agentul sub acoperire la locul unde urma să se facă prezența și repartizarea candidaților, iar cu ocazia deplasării spre locul de repartizare investigatorul sub acoperire a alimentat mașinii școlii cu carburant în valoare de 100 lei, conform bonului fiscal, la cererea inculpatului B_____ P____. Cu această ocazie a aflat că a fost repartizat agentului principal V_______ N______, cu care inculpatul i-a spus că nu e în relații foarte bune, „dar nu e nici o problemă că a vorbit el cu șeful mare și se va rezolva”.
Pe parcursul examinării investigatorului, agentul principal V_______ N______ i-a atras atenția investigatorului că nu a acordat prioritate pietonilor care erau angajați în traversarea străzii și că nu s-a încadrat corespunzător pentru executarea virajului la stânga, fiind declarat admis.
După declararea ca admis a acestuia, B_____ P____ i-a spus investigatorului că el a rezolvat problema, respectiv „am obținut permisul de conducere” și la solicitarea investigatorului de a-i spune ce mai are de făcut „să nu rămână dator”, inculpatul i-a spus că „trebuie să-i dau 600 de lei pentru șeful acela mare, că a vorbit cu el și să vadă ce pretenții are examinatorul, că am cam greșit și trebuie și el cinstit”, dar mai întâi să obțină și dovada provizorie pe care o promisese investigatorului. În acest context B______ B_____ i-a înmânat inculpatului suma de 600 lei.
Ulterior, după obținerea dovezii înlocuitoare a permisului de conducere inculpatul B_____ P____ i-a spus „că i-a făcut plinul mașinii examinatorului cu carburant în valoare de 390 lei, aceasta reprezentând pretențiile respectivului și că trebuie să îi mai dau 50 de lei, deoarece șeful ăla mare 1-a trimis să schimbe cei 600 de lei pe care îi dădusem mai devreme în 150 de euro și că din cauza diferenței de curs mai trebuie 50 de lei”, spunându-i să-i mai dea încă 600 de lei.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul de școlarizare al investigatorului sub acoperire B______ B_____, la acesta fiind atașată fișa medicală de tip A nr. 57/05.08.2013, eliberată de ___________________., din care reiese faptul că acesta este apt medical și că a fost consultat de către toți medicii specialiști care au semnat și parafat pe fișă, deși în realitate nu s-au realizat consultațiile respective.
În legătură cu fișa medicală, inculpatul a declarat că a obținut-o de la dr. S___________ contra sumei de 90 lei, aceasta fiind înmânată semnată și parafată la toate rubricile de specialitate.
V. Referitor la fapta inculpatului S____ G_____ I____, forma complicității este evidentă, ajutorul dat traficantului de influență, inculpata S____ G________, a constat în transmiterea numelui investigatorului sub acoperire - a persoanei ce trebuia favorizată, și a datei susținerii probei practice, notate pe un bilet, polițistului examinator S____ N___ C_______. După ce a primit biletul din partea inculpatei, mama sa, inculpatul s-a întâlnit cu examinatorul S____ N___ C_______, căruia i-a transmis biletul, și care la rândul său, potrivit unor practici deja instituite la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere Înmatriculare a Vehiculelor al județului Gorj, a intervenit pe lângă agentul de poliție C_____ D_____, în sensul că i-a solicitat acestuia pe bază de reciprocitate, să o promoveze la proba practică pe L____ A______ M______.
Acest fapt rezultă și din denunțul numitului C_____ D_____, polițist examinator din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului Gorj, înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 3017/VIII-1/2013, în care se precizează faptul că în data de 26.09.2013, înainte de susținerea examenului practic pentru obținerea permisului de conducere, S____ N___ C_______ i-a cerut să o declare admisă pe cursanta L____ A______ M______.
Din probele administrate a reieșit faptul că S____ N___ C_______ vorbește și se întâlnește frecvent cu S____ G_____ I____ și cu S____ G________, discuțiile fiind amicale, întâlnirile având loc în mod frecvent și la sediul școlii de șoferi, intermediarul relației dintre inculpată și examinator fiind fiul inculpatei, inculpatul S____ G_____ I____, care este la curent cu activitatea infracțională a inculpatei, fapt cunoscut și de către instructori. De menționat că în perioada 10.06.xxxxxxxxxxxxx13, cu o întrerupere a interceptărilor telefonice, între S____ G________, S____ N___ C_______ și S____ G_____ I____ au existat un număr de 29 de convorbiri telefonice, majoritatea finalizate cu întâlniri, ceea ce contrazice declarațiile inculpatei și ale fiului său, în sensul că nu existau relații amicale cu S____ N___ C_______.
În legătură cu probatoriul, instanța reține că în cauza de față probele au fost legal obținute, fără încălcarea prevederilor art. 64 alin. 2 și art. 68 din C.pr.pen., ca urmare a provocării din partea agenților infiltrați, inculpații fiind bănuiți de săvârșirea unor fapte de corupție, iar infracțiunile nu au fost comise ca urmare a intervenției și acțiunii investigatorului.
De altfel, din înregistrările video-audio în mediul ambiental rezultă că investigatorii nu au insistat să le ofere sume de bani inculpaților, ci aceștia din urmă i-au cerut și i-au primit de la investigatori într-un mod firesc, de natură a ajunge la concluzia că această activitate a inculpaților era una obișnuită.
De menționat că în prezenta cauză inculpații au promis investigatorilor sub acoperire că le vor obține procurarea unor fișe medicale contra cost, fără să fie examinați punct de vedere medical dar, și mai grav, și a unor avize psihologice. Acordarea unor astfel de fișe medicale, fără consultarea cursantului, poate avea și consecințe negative, de punere în pericol a circulației pe drumurile publice, în condițiile în care solicitanții pot suferi de unele afecțiuni, în special cele oftalmologice, dar și neurologice, care sunt incompatibile cu statutul de conducător auto, afecțiuni care nu sunt constatate de către medic, în lipsa unor controale corecte.
În urma perchezițiilor domiciliare la sediile școlilor de șoferi ai căror administratori sunt inculpații, au fost identificate fișe medicale semnate și parafate „în alb”. Lipsa investigațiilor medicale complete rezultă și din declarațiile martorilor audiați în cauză, precum și din procesele verbale ale investigatorilor sub acoperire.
Din convorbirile telefonice, rezultă faptul că, cursanții care apelează la inculpați, direct sau indirect prin intermediari, cunosc faptul că inculpații au influență pe lângă examinatori, inculpatul F_________ G_______, fiind văr primar cu ofițerul F_________ I__, adjunct al I.P.J. Gorj, și prieten cu șeful direct al examinatorilor, ofițerul C______ E___, persoane cu care se întâlnește în mod constant, iar S____ G________ este prietenă cu S____ N___ C_______, agent de poliție, examinator, în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului Gorj, semnificative în acest sens fiind mai multe SMS-uri schimbate între aceștia.
În drept,
Fapta inculpatului F_________ G_______ care, în calitate de administrator și instructor auto la ___________________., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul lunii iulie 2013 a pretins de la O________ D_____-N______ suma de 150 euro, lăsând să se creadă că are influență asupra polițiștilor examinatori din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului Gorj, pentru a o promova la proba practică a examenului auto în vederea obținerii permisului de conducere categoria B pe numita M_____ P______, iar la data de 05.09.2013 a pretins și primit de la investigatorul sub acoperire D______ R_____ F_____ suma de 600 lei, pentru sine ori pentru altul, lăsând să se creadă că are influență asupra polițiștilor examinatori din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului Gorj pentru a promova proba practică a examenului auto în vederea obținerii permisului de conducere categoria B, dar și suma de 150 de lei pentru obținerea unei fișe medicale și a avizului psihologic, fără a mai fi examinat din punct de vedere medical, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, prevăzute de art. 257 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. (2 acte materiale).
Fapta inculpatei S____ G________, care la data de 26.09.2013, în calitate de administrator și instructor la școala de șoferi S.C. GEORAL PROFFI S.R.L., beneficiind de ajutorul fiului său, S____ G_____ I____, a pretins și primit de la investigatorul sub acoperire L____ A______ M______ suma de 900 lei, pentru sine ori pentru altul, lăsând să se creadă că are influență asupra polițiștilor examinatori din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului Gorj, pentru a promova proba practică a examenului auto în vederea obținerii permisului de conducere categoria B, dar și suma de 200 lei pentru obținerea unei fișe medicale și a avizului psihologic, fără a mai fi examinat din punct de vedere medical, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzute de art. 257 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Fapta inculpatului B_____ P____ care, la data de 06.11.2013, în calitate instructor la școala de șoferi __________________, după ce a pretins anterior, a primit de la investigatorul sub acoperire B______ B_____ suma totală de 1300 lei, pentru sine ori pentru altul, lăsând să se creadă că are influență asupra polițiștilor examinatori din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului Gorj, pentru a promova proba practică a examenului auto în vederea obținerii permisului de conducere categoria B, dar și suma de 100 lei pentru obținerea unei fișe medicale și a avizului psihologic, fără a mai fi examinat din punct de vedere medical, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzute de art. 257 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Fapta inculpatului S____ G_____ I____, care la data de 26.09.2013, a ajutat-o material și moral pe mama sa, S____ G________, care, în calitate de administrator și instructor la școala de șoferi S.C. GEORAL PROFFI S.R.L, a pretins și primit de la investigatorul sub acoperire L____ A______ suma de 900 lei, pentru sine ori pentru altul, lăsând să se creadă că are influență asupra polițiștilor examinatori din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului Gorj, pentru a promova proba practică a examenului auto în vederea obținerii permisului de conducere categoria B, în sensul că a transmis biletul cu numele cursantei L____ A______ și data examinării, scris de către S____ G________, agentului de poliție S____ N___ C_______, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la trafic de influență, prevăzute de art. 26 raportat la art. 257 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Analizând cererile inculpaților F_________ G_______, S____ G________, B_____ P____ și S____ G_____ I____, prin care solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală în conformitate cu dispozițiile art. 3201 C.pr.pen., instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul legal menționat, respectiv: instanța este competentă să judece cauza și legal sesizată, inculpații nu sunt acuzați de săvârșirea unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, inculpații au declarat personal înainte de citirea actului de sesizare a instanței că recunosc în totalitate fapta reținută în rechizitoriu, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Față de cele ce preced, în conformitate cu dispozițiile menționate, instanța va admite cererile inculpaților F_________ G_______, S____ G________, B_____ P____ și S____ G_____ I____ privind judecata potrivit procedurii simplificate prevăzută la art. 3201 C.pr.pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaților F_________ G_______, S____ G________ și B_____ P____, instanța va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C.pen., referitoare la pericolul social concret al faptelor, împrejurările în care acestea au fost comise, valoarea modică a sumelor pretinse și efectiv dobândite prin săvârșirea faptelor, dar și persoana inculpaților, care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale și sunt integrați din punct de vedere social și profesional (toți trei fiind căsătoriți, având copii majori, domicilii și locuri de muncă stabile).
Referitor la gradul de pericol social al faptei, instanța reține că acesta este ridicat, în speță inculpații fiind cercetați pentru infracțiuni de corupție, infracțiuni care prin natura lor sunt de natură a compromite prestigiul, autoritatea și credibilitatea organelor și instituțiilor statului, precum și corectitudinea și cinstea funcționarilor publici.
În ceea ce privește atitudinea postfactuală a inculpaților, instanța reține că cei trei inculpați nu au recunoscut inițial faptele, ulterior în cursul urmăririi penale, aceștia au recunoscut activitatea infracțională, mai puțin S____ G________, care doar în fața instanței de judecată a recunoscut amănunțit fapta de care este acuzată, atât în fața procurorului, cât și a judecătorului, cu ocazia verificării legalității măsurii preventive, încercând să inducă o altă stare de fapt, pentru a-l protejeze pe fiul său, inculpatul S____ G_____ I____. Acesta din urmă a recunoscut fapta de care este acuzat doar în fața instanței de judecată.
Faptele de trafic de influență (prin influență imaginară și, cu atât mai mult reală) de natura celor pentru care inculpații sunt judecați, au indus tuturor candidaților care susțin proba practică a examenului auto convingerea că singura modalitate de promovare a acestei probe este doar prin cumpărarea influenței instructorilor auto asupra polițiștilor examinatori, ceea ce conduce la perpetuarea faptelor de acest gen, dar și reducerea pentru candidații promovabili a posibilităților de a obține permisul de conducere.
Nu este lipsit de relevanță că obținerea într-un mod fraudulos a permiselor de conducere, și, prin aceasta, insuficienta pregătire practică a conducătorilor auto, reprezintă unul din factorii principali de creștere îngrijorătoare a numărului de accidente rutiere.
Totodată, acordarea fișelor medicale fără consultarea cursantului, dar și obținerea avizelor psihologice în lipsa unor examinări, poate avea consecințe negative, de punere în pericol a circulației pe drumurile publice în condițiile în care unii solicitanți pot suferi de afecțiuni, în special oftalmologice, dar și neurologice, care sunt incompatibile cu statutul de conducător auto.
Așa încât instanța apreciază că scopul și funcțiile pedepsei prevăzute de art. 52 C.pen. pot fi atinse numai prin stabilirea unor pedepse privative de libertate.
Având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de art. 257 C.pen., instanța va aplica inculpaților F_________ G_______, S____ G________ și B_____ P____ și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b și c (administrator și instructor auto) C.pen., în considerarea dispozițiilor art. 65 alin. 1 C.pen.
Dată fiind pedeapsa privativă de libertate ce urmează a fi aplicată inculpaților F_________ G_______, S____ G________ și B_____ P____, instanța va aplica acestora și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 C.pen., interzicându-le drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b și c C.pen. pe toată durata pedepsei principale.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei instanța reține că principala funcție a pedepsei este aceea de reeducare și îndreptare a infractorului care trebuie să ducă la formarea acestuia ca om cu stăpânire de sine, cetățean capabil să îmbine interesul personal cu cele obștești, pe viitor să nu mai comită infracțiuni din convingere și din respect față de lege, iar de nu de teama pedepsei. Uneori îndreptarea și reeducarea este asigurată prin însăși pronunțarea condamnării care exprimă oprobiul societății, produce o suferință morală infractorului și un simț al răspunderii pentru faptele sale în viitor.
Însă, comun celor trei inculpați, F_________ G_______, S____ G________ și B_____ P____, instanța reține că sunt conturate perspective realiste fezabile privind reinserția socială a acestora, având în vedere că nu sunt cunoscuți cu antecedente penale și sunt integrați din punct de vedere social și profesional. În acest context, mai reține instanța că inculpata S____ G________ suferă de o boală gravă, așa cum rezultă din actele medicale depuse la dosar.
Având în vedere gradul de pericol social al faptei, instanța apreciază că nu se pot aplica în cauză dispozițiile art. 81 C.pen., ci doar cele prevăzute de art. 861 C.pen., în sensul că va suspenda executarea pedepsei sub supraveghere.
Totodată, în baza art. 862 C.pen. va stabili fiecărui inculpat termenul de 5 ani.
În continuare, instanța va pune în vedere inculpaților dispozițiile art. 863 lit. a-d C.pen., respectiv:
a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.
În conformitate cu art. 359 C.pr.pen. instanța va atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 864 C.pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul în care nu îndeplinesc cu rea-credință măsurile de supraveghere stabilite de instanță, precum și în cazul în care în cursul termenului de încercare săvârșesc o nouă infracțiune.
Având în vedere aplicarea dispozițiilor art. 861 C.pen., instanța potrivit dispozițiilor art. 71 alin. 5 C.pen. va suspenda executarea pedepsei accesorii aplicată inculpaților, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Întrucât inculpații au fost reținuți în cauză la 11.11.2013 și la data de 12.11.2013 s-a luat față de aceștia măsura arestării preventive, măsură ce a fost menținută până în prezent, instanța, potrivit dispozițiilor art. 88 C.pen. va deduce din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata reținerii și arestării preventive de la 11.11.2013 la zi, respectiv 17.01.2014.
În continuare, în baza art. 350 alin. 3 lit. b C.pr.pen., va dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților F_________ G_______, de sub puterea mandatului de arestare preventivă cu nr. 282/UP/12.11.2013, S____ G________ de sub puterea mandatului de arestare preventivă cu nr. 281/UP/12.11.2013 și B_____ P____, de sub puterea mandatului de arestare preventivă cu nr. 280/UP/12.11.2013, emise de Tribunalul București în dosarul nr. xxxxx/3/2013, dacă nu sunt arestați în altă cauză.
În ceea ce-l privește pe inculpatul S____ G_____ I____, instanța conchide că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 81 C.pen., având în vedere vârsta tânără, faptul că este la primul contact cu legea penală și că este integrat în societate, fiind absolvent de studii superioare, motiv pentru care va suspenda condiționat executarea pedepsei, stabilind o durată de 4 ani termen de încercare în condițiile art. 82 C.pen.
În conformitate cu art. 359 C.pr.pen. instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiționate în cazul în care în cursul termenului de încercare săvârșește o nouă infracțiune.
Se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.pen. pe durata prevăzută de art. 71 C.pen.
Potrivit