R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXX
DECIZIA PENALĂ NR.57/A/2014
Ședința publică din 10 februarie 2014
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : M_____ Ș_____, judecător
JUDECĂTORI : A__ C_____
GREFIER : B____ M______
Ministerul Public - P________ de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR – V______ T________
S-au luat spre examinare apelurile declarate de către P________ de pe lângă Tribunalul Maramureș și inculpatul G_____ T_____ S____ împotriva sentinței penale nr.673 din 22 noiembrie 2013 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.26 C.pen., rap.la art.257 C.pen., coroborat cu art.6 din Legea nr.78/2000, art.257 C.pen., coroborat cu art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplic.art.33 lit.a C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul G_____ T_____ S____, asistat de apărătorul ales av.C_______ O_____ din cadrul Baroului Cluj, cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul G_____ T_____ S____, arată că își însușește apelul declarat de apărătorul său. De asemenea, arată că își menține declarația dată în fața instanței de fond și nu are de făcut completări sau precizări la aceasta.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea apelului.
Reprezentantul Ministerului Public, susține apelul așa cum a fost formulat, solicitând admiterea acestuia, arătând că acesta vizează aplicarea legii mai favorabile.
În susținerea apelului arată că în cauză este vădit că se impune în primul rând indiferent de soluția ce se va adopta în ce privește stabilirea legii mai favorabile, a se schimba încadrarea juridică în sensul de a înlătura art.6 din Legea nr.78/2000 care a fost înlăturat datorită faptului că această infracțiune a fost prevăzută în C.pen., pentru a se evita dubla prevedere în două acte normative, respectiv atât în Legea 78/2000 cât și în C.pen., unde a devenit o infracțiune nouă cu alte limite de pedeapsă.
Apreciază că se impune a se avea în vedere art.5 C.pen., dat fiind faptul că noua infracțiune prev.în art.291 prevede limite de pedeapsă de la 2 la 7 ani, în condițiile în care vechiul C.pen. în art.257 prevedea o pedeapsă de la 2 la 10 ani.
Solicită a se avea în vedere și criticile referitoare la împrejurarea legată de reținerea de circumstanțe atenuante.
Prin urmare, solicită a se avea în vedere, în măsura în care se va considera, că erau incidente în speță dispozițiile circumstanțelor atenuante pe care prima instanță le-a reținut, fiind mai favorabilă legea veche pentru că ea permitea o individualizare mai largă din această perspectivă.
Dacă se va aprecia că aceste circumstanțe atenuante nu erau incidente din perspectiva condițiilor legale, solicită a se constata că nu erau incidente în cauză însă a se aplica din nou disp.art.5 constatând că legea nouă este mai favorabilă din perspectiva limitei de pedeapsă mai reduse.
În esență, consideră că pedeapsa aplicată inculpatului este mult prea redusă raportat la criteriile de individualizare, sens în care solicită a se dispune majorarea acesteia.
Apărătorul ales al inculpatului G_____ T_____ S____, solicită admiterea apelului declarat de inculpat, desființarea hotărârii atacate și, judecând cauza, a se dispune achitarea inculpatului pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de trafic de influență în baza art.16 lit.b C.pr.pen., echivalentul art.10 lit.d din vechiul C.pr.pen.
Cu privire la infracțiunea de trafic de influență, solicită achitarea inculpatului în baza art.16 lit.a C.pr.pen., echivalentul art.10 lit.a din vechiul C.pr.pen.
Referitor la complicitatea la infracțiunea de trafic de influență, arată că inculpatul a recunoscut ceea ce a comis însă aceasta nu echivalează cu recunoașterea vinovăției întrucât a avut reprezentarea certă că inculpatul T___ V_____ este o persoană care poate intermedia obținerea unui permis auto legal.
Solicită a se avea în vedere declarațiile inculpatului T___ V_____ și a martorilor audiați în cauză, care confirmă susținerile inculpatului.
Cu privire la cea de a doua faptă, trafic de influență, arată că din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că nu s-au purtat discuții privind trecerea autovehiculului ci doar au fost solicitate informații despre taxa de poluare.
De asemenea, arată că la percheziția efectuată s-a descoperit copia unei cărți de identitate a unui autoturism Ford pe care era notată cu creionul o sumă în echivalentul a 900 euro, care ar fi fost reprezentat taxa de poluare.
Referitor la apelul declarat de parchet, apreciază că legea mai favorabilă este vechea lege, având în vedere că reținând circumstanțele atenuante pe vechiul cod penal, limitele de pedeapsă ar fi mai mici.
În consecință, apreciază că apelul declarat de parchet este nefondat.
Reprezentantul Ministerului Public, în ce privește apelul declarat de inculpat, solicită respingerea acestuia apreciind că analiza făcută de instanță sub aspectul probelor temeinice de condamnare este suficientă și reflectă probatoriul administrat din perspectiva corectă de condamnare iar sub aspectele privind aplicarea legii mai favorabile este de acord cu cele arătate de apărare în măsura în care se va considera că se impune reținerea de circumstanțe atenuante, legea veche fiind favorabilă inculpatului.
Susține că nu solicită modificarea modalității de executare într-o formă privativă de libertate.
Prin urmare, lasă la aprecierea instanței modalitatea de executare.
Inculpatul G_____ T_____ S____, având ultimul cuvânt, arată că lasă soluția la aprecierea instanței.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 673 din 22 noiembrie 2013 pronunțată în dosarul nr. xxxxxxx/2013 a Tribunalului Maramureș, a fost condamnat inculpatul G_____ T_____ S____, CNP xxxxxxxxxxxxx, fiul lui T_____ și M____, născut la 17.05.1971 în localitatea Săcălășeni, județul Maramureș, cetățean român, studii medii, personal contractual la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor – Atelierul de Confecționat Plăci cu Numere de Înmatriculare al județului Maramureș, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, 1 copil major, domiciliat în Baia M___, __________________/50, județul Maramureș, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la trafic de influență prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 257 Cod penal, coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 74 lit.a, 76 lit.d Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare;
- trafic de influență prev. de art. 257 Cod penal, coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 74 lit.a, 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare.
În temeiul art. 33 lit.a, 34 lit.b Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
În temeiul art.81 și 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și s-a atras atenția asupra prevederilor art.83 Cod penal.
În baza art.71 Cod penal, s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal, iar în baza art.71 al.5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsă reținerea de 24 ore din data de 21.01.2013 ora 1800 și până în data de 22.01.2013 ora 1800.
În baza art.350 Cod procedură penală, s-a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpatul G_____ T_____ S____ prin încheierea penală din 16 mai 2013 a Tribunalului Maramureș.
S-a dispus păstrarea suporturilor magnetice înregistrate la poziția nr. 6/2013 din Registrul privind evidența CD-urilor al Tribunalului Maramureș, precum și a mijlocului de probă înregistrat la poziția nr. 52/2013 din registrul mijloacelor de probă al Tribunalului Maramureș, până la soluționarea definitivă a cauzei, când vor fi arhivate cu dosarul.
În temeiul art.191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul G_____ T_____ S____ să plătească statului 1.500 lei cheltuieli judiciare, iar pe inculpatul T___ V_____ să plătească statului 400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu G____ S______ G______ ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș din 25.04.2013, dat în dosar nr. 539/P/2012, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților G_____ T_____ S____ pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 C.pen. raportat la art. 257 C.pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 și prev. de art. 257 C.pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 și T___ V_____ pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 alin. 1 C.pen.
Prin actul de sesizare a instanței, în sarcina inculpatului T___ V_____ s-a reținut că a pretins suma de 1.900 euro indirect (prin intermediul coinculpatului G_____ T_____ S____) pentru sine și pentru altul, promițând că va influența funcționari din cadrul autorităților din Ucraina, pentru a face acte ce intră în atribuțiile de serviciu (eliberarea permisului de conducere auto).
Prin același act de sesizare a instanței, cu privire la inculpatul G_____ T_____ S____, s-a reținut că a ajutat cu intenție la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală de către inculpatul T___ V_____, pretinzând suma de 1.900 euro și primind suma de 1.000 euro, pretinzând că o altă persoană are influență asupra unor funcționari din Ucraina pentru a-i determina să facă acte ce intră în atribuțiile de serviciu (eliberarea unui permis de conducere auto). S-a mai reținut prin rechizitoriu că inculpatul G_____ T_____ S____ a pretins suma de 1.000 euro direct, pentru altul, pretinzând că are influență asupra unor funcționari de la Registrul Auto Român pentru a-i determina să facă acte ce intră în atribuțiile de serviciu (stabilirea categoriei Euro 4 pentru un autovehicul).
La termenul de judecată din 13 iunie 2013, inculpatul T___ V_____ a învederat instanței că înțelege să se prevaleze de dispozițiile 3201 Cod procedură penală, arătând că recunoaște fapta reținută în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile legale instanța a încuviințat cererea formulată de inculpat.
Inculpatul G_____ T_____ S____ a arătat că nu dorește să beneficieze de dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală și solicită judecarea potrivit procedurii de drept comun.
Constatând că în ceea ce-l privește pe inculpatul T___ V_____ cauza este în stare de judecată, iar cu privire la inculpatul G_____ V_____ S____ se impune administrarea probațiunii, instanța, prin încheierea penală din 13 iunie 2013, a dispus disjungerea laturii penale a cauzei privindu-l pe inculpatul T___ V_____, urmând ca celelalte probleme privind justa soluționare a cauzei, inclusiv măsurile de siguranță în ce-l privește pe acest inculpat să se judece conexual cu cauza privindu-l pe inculpatul G_____ T_____ S____, sens în care s-a dispus înregistrarea unui nou dosar.
Cu privire la latura penală a cauzei, referitor la inculpatul T___ V_____ s-a pronunțat sentința penală nr. 435/20.06.2013 (dosar nr. XXXXXXXXXXXXX).
Procedând la judecarea cauzei disjunsă din dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului Maramureș, cauză înregistrată sub dosar nr. XXXXXXXXXXXXX privind pe inculpatul G_____ T_____ S____, precum și celelalte probleme privind justa soluționare a cauzei, inclusiv măsurile de siguranță în ceea ce-l privește și pe inculpatul T___ V_____, instanța a reținut următoarele:
1. Din probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, a rezultat că în cursul anului 2010 inculpatul T___ V_____ l-a cunoscut pe inculpatul G_____ T_____ S____, acesta din urmă fiind încadrat ca și personal contractual la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor - Atelierul de Confecționat Plăci cu Numere de Înmatriculare al județului Maramureș. De menționat că inculpatul T___ V_____, în anul 2000, și-a stabilit domiciliul în Sighetu Marmației pentru a obține cetățenia română, însă acesta s-a născut și locuiește și în prezent împreună cu familia în Ucraina.
Inculpatul G_____ T_____ S____ îl cunoștea pe martorul M_____ S______ G_______ și se întâlneau uneori în localul „Capucino-Cafe Bar” care se află în apropierea sediului locului de muncă la inculpatului G_____ T_____ S____, local administrat de soția inculpatului.
În luna septembrie 2012, în contextul discuțiilor avute cu martorul M_____ S______ G_______, inculpatul G_____ T_____ S____ a afirmat că poate să rezolve obținerea de permise de conducere auto eliberate de autoritățile ucrainene, prin intermediul unei persoane din Sighetu Marmației care are cunoștințe printre autoritățile din Ucraina (fiind vorba de inculpatul T___ V_____). Inculpatul a menționat că persoanele interesate trebuie să plătească suma de 1900 euro, din care 1000 euro avans, împreună cu copii de pe actul de identitate, pașaport și fotografii, iar diferența de 900 euro într-un interval de 3 săptămâni, când este gata permisul. Inculpatul a precizat că a mai rezolvat astfel de permise de conducere (6 bucăți).
În aceeași perioadă, aflându-se în localul „Capucino-Cafe Bar”, martorul M_____ S______ G_______ i l-a prezentat martorului L____ A_____ L_____ pe inculpatul G_____ T_____ S____, spunându-i că inculpatul poate să rezolve obținerea de permise de conducere ucrainene. Inculpatul G_____ T_____ S____ a confirmat acest lucru, precizând din nou condițiile pentru obținerea permisului, respectiv actele necesare, costul de 1900 euro, din care 1000 euro avans, arătând că permisul îl va rezolva prin intermediul unei persoane din Sighetu Marmației, unde se vor deplasa. Inculpatul a afirmat că a mai rezolvat astfel de permise, spunându-i martorului L____ A_____ L_____ că nu trebuie să urmeze cursuri de pregătire și că îi va aduce permisul în Baia M___.
Fiind interesat de obținerea unui permis de conducere ucrainean, martorul L____ A_____ L_____ și-a obținut pașaportul, iar în lunile noiembrie și decembrie, împreună cu martorul M_____ S______ G_______, s-a mai întâlnit cu inculpatul G_____ T_____ S____. Inculpatul le-a spus martorilor că persoana din Sighetu Marmației se numește „V_____”, că este plecată din țară dar va reveni, atenționându-l pe martorul L____ să aibă suma de 1000 euro pentru a se deplasa în orice moment în municipiul Sighetu Marmației.
În luna ianuarie 2013, inculpatul G_____ T_____ S____ le-a spus martorilor că nu mai este necesar să se deplaseze în Sighetu Marmației, deoarece persoana care rezolvă permisul va veni în municipiul Baia M___.
În seara de 20 ianuarie 2013, inculpatul G_____ a luat legătura telefonic cu martorul M_____ S______ G_______, comunicându-i că a doua zi va veni în Baia M___ persoana din Sighet și stabilind să se întâlnească la același local „Capucino-Bar”.
În ziua de 21 ianuarie 2013, martorii M_____ S______ G_______ și L____ A_____ L_____ s-au deplasat la localul stabilit, unde martorul L____ a dat inculpatului documentele specificate și suma de 1000 euro, care au fost introduse de către inculpat într-o folie de plastic.
Activitatea desfășurată în local a fost monitorizată de către lucrătorii de poliție judiciară de la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș, în baza ordonanței procurorului, realizându-se prinderea în flagrant a inculpatului G_____ T_____ S____. De precizat că la apariția lucrătorilor de poliție, inculpatul a aruncat folia în care se afla suma de 1.000 euro și actele, într-un coș amplasat sub tejgheaua barului, loc unde au fost găsite.
Cu acea ocazie. în local a fost depistat și inculpatul T___ V_____, persoana menționată cu numele „V_____” care urma să rezolve permisul de conducere auto ucrainean.
2. Martorul V___ B_____ R_____ îl cunoștea de mai mulți ani pe inculpatul G_____ T_____ S____.
În cursul anului 2011, martorul M___ C____ A_____, cumnatul martorului V___ B_____ R_____, a cumpărat din târgul auto un autoturism marca Ford Focus , vânzătorul spunându-i că se încadrează în norma de poluare Euro 4, însă ulterior a constatat că norma era Euro 3, ceea ce presupunea achitarea unei taxe de poluare, cu ocazia înmatriculării, mult mai mare, de aproximativ 2000 euro.
În acest context, martorul V___ B_____ R_____ l-a contactat pe inculpatul G_____ T_____ S____, solicitându-i să se intereseze cu privire la înmatricularea autoturismului și predându-i copii după actele mașinii.
Inculpatul G_____ T_____ S____ a precizat că se va interesa și că poate vorbi cu funcționari de la Registrul Auto Român ca să emită documente în care să stabilească categoria Euro 4 pentru autoturism, astfel că taxa de poluare ar fi mai redusă, solicitând totodată suma de 1000 euro ce ar fi reprezentat intervenția la funcționari de la Registrul Auto Român, în care ar intra și taxa de înmatriculare.
Martorul nu a dat suma de bani solicitată de inculpat, iar proprietarul autoturismului, martorul M___ C____ A_____ a urmat procedura legală pentru înmatricularea autoturismului, achitând o taxă de poluare de aproximativ 2000 euro.
Inculpatul G_____ T_____ S____ nu a recunoscut comiterea infracțiunilor, solicitând cu privire la prima faptă achitarea în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit.a, art. 10 lit. d Cod procedură penală. În motivare a arătat că lipsește intenția, singura lui contribuție constând în punerea în legătură a martorului L____ cu inculpatul T___ V_____, banii solicitați fiind cei necesari pentru obținerea permisului de conducere, având reprezentarea că permisul va fi obținut legal. S-a mai arătat că singurul care confirmă acuzațiile este martorul denunțător M_____ S______ G_______, ale cărui declarații sunt nesincere și făcute cu rea-credință. În acest sens s-a făcut trimitere la dispoziția din rechizitoriu de scoatere de sub urmărire penală a inculpatului pentru altă infracțiune de trafic de influență, cu privire la care martorul M_____ a făcut declarații.
Cu privire la cea de a doua faptă, s-a solicitat achitarea în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit.a, art. 10 lit. a Cod procedură penală, respectiv fapta nu există. S-a arătat că infracțiunea nu este susținută de nici o probă, nu s-a pus problema schimbării normei de poluare, iar suma de bani reprezenta contravaloarea taxei de poluare.
Analizând probele administrate în cauză, instanța a constatat că solicitările inculpatului G_____ T_____ S____ nu pot fi primite.
Martorul M_____ S______ G_______ a declarat constant că inculpatul G_____ T_____ S____ l-a întrebat dacă cunoaște persoane interesate să obțină permis de conducere ucrainean, întrucât el poate să rezolve acest lucru prin intermediul unei persoane din Sighetu Marmației, contra sumei de 1900 euro. Inculpatul i-a spus că persoana interesată trebuie să aibă pașaport și ar urma să obțină viză de Ucraina pentru o zi, în eventualitatea unei verificări, dar nu ar urma să susțină nici un examen. Inculpatul i-a mai spus că obținerea permisului durează 2-3 săptămâni și că după 6 luni poate fi schimbat în permis românesc. Martorul a arătat că inculpatul a făcut aceleași afirmații și ulterior, față de martorul L____ A_____ L_____, arătând că L____ nu trebuie să facă școală, ori să susțină examen (filele 7, 170 dosar de urmărire penală, fila 26 dosar instanță).
Împrejurarea că prin rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului G_____ T_____ S____ pentru o altă infracțiune de trafic de influență cu privire la care martorul M_____ a dat declarații, nu determină în mod automat înlăturarea declarațiilor martorului ca nesincere. Pe de o parte, dispoziția de scoatere de sub urmărire penală a avut în vedere lipsa unor mijloace de probă care să confirme cele susținute de martor, iar, pe de altă parte, cele declarate de martor cu privire la infracțiunea dedusă judecății se coroborează cu alte probe administrate.
Astfel, martorul L____ A_____ L_____ confirmă cele declarate de martorul M_____, arătând că inculpatul i-a spus că poate să îi facă permis de conducere ucrainean, că are nevoie de pașaport, fotografii și suma de 1900 euro, din care 1000 euro avans și restul când e gata permisul. Inculpatul i-a mai spus că nu trebuie să urmeze cursuri și nici să facă conducere, urmând ca permisul să-i fie adus în Baia M___. Inculpatul a confirmat că a rezolvat și altor persoane permise de conducere ucrainene și că după 6 luni un astfel de permis poate fi preschimbat în permis românesc. (filele 4, 165 dosar urmărire penală, fila 13 dosar instanță).
Aspectele declarate de martori se coroborează cu mențiunile proceselor-verbale de confruntare dintre martori și inculpatul G_____ T_____ S____, precum și cu procesele-verbale de redare a înregistrărilor auio-video ambientale a discuțiilor și întâlnirilor, (filele 87-139 dosar urmărire penală), înregistrări realizate în baza autorizațiilor nr. 221/2012, nr. 222/2012, nr. 223/2012, nr. 224/2012, nr. 260/2012 și nr. 251/2012 emise de Tribunalul Maramureș, precum și cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (fila 148 dosar urmărire penală). În parte, aceleași aspecte reies și din declarația inculpatului G_____ T_____ S____, care, în faza de urmărire penală a arătat că a discutat cu inculpatul T___ V_____ despre obținerea unui permis de conducere ucrainean, inculpatul T___ V_____ spunându-i că sunt necesare pașaportul, copie după buletin., 4 fotografii și 1000 euro avans, că în maxim 4 săptămâni rezolvă permisul de conducere, iar când îl aduce, îi mai trebuie 900 euro. Banii respectivi îi dă cuiva din Ucraina, care face permisul de conducere (fila 207 dosar urmărire penală). În fața instanței, inculpatul G_____ T_____ S____ a confirmat discuția avută cu inculpatul T___ V_____, însă a susținut că banii solicitați erau pentru înscrierea persoanei interesate la o școală, crezând că aceasta este procedura legală (fila 81 dosar nr. XXXXXXXXXXXXX).
Din probele menționate rezultă cu evidență, atât înțelegerea anterioară dintre inculpatul G_____ T_____ S____ și inculpatul T___ V_____, ajutorul dat de inculpatul G_____ inculpatului T___, dar mai cu seamă faptul că încă de la început inculpatul G_____ a avut reprezentarea că permisul de conducere nu se va obține în cadrul procedurii legale.
Cu privire la cea de a doua faptă, martorul V___ R_____ B_____ a declarat în faza de urmărire penală că inculpatul G_____ T_____ S____ i-a spus că poate vorbi cu funcționari de la Registrul Autor Român ca să-i dea documente în care să stabilească categoria Euro 4 pentru autoturism. astfel că taxa de înmatriculare să fie redusă. Inculpatul i-a solicitat suma de 1000 euro, spunând că acesta ar însemna intervenția la funcționarii de la Registrul Auto Român, în care ar intra și contravaloarea taxei (fila 189). În fața instanței, martorul a susținut aceleași aspecte, arătând că nu își mai aduce aminte exact ce a discutat, însă a menținut cele declarate în faza de urmărire penală (fila 24 dosar instanță). Declarația acestui martor se coroborează cu cele relatate de martorul M___ C____ A_____, cu mențiunile procesului-verbal de confruntare dintre inculpat și martorul V___, precum și cu împrejurarea că asupra inculpatului s-au găsit, în copie, documentele autoturismului aparținând martorului M___ C____ A_____.
În raport de toate probele administrate, instanța a constatat că, în drept, fapta inculpatului G_____ T_____ S____, care, cu intenție, a ajutat la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, pretinzând suma de 1900 euro, din care a primit suma de 1000 euro, pretinzând că o altă persoană are influență asupra unor funcționari din Ucraina, pentru a-i determina să facă acte ce intră în atribuțiile de serviciu, respectiv eliberarea unui permis de conducere auto, întrunește elementele constitutive al complicității la trafic de influență prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 257 Cod penal coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Fapta inculpatului G_____ T_____ S____, care a pretins suma de 1000 euro direct, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra unor funcționari de la Registrul Auto Român, pentru a-i determina să facă acte de intră în atribuțiile de serviciu, respectiv stabilirea categoriei Euro 4 pentru un autovehicul, constituie infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 Cod penal coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Pentru comiterea acestor infracțiuni, instanța a dispus condamnarea inculpatului la câte o pedeapsă de 1 an închisoare, la a căror individualizare se are în vedere pericolul social concret al infracțiunilor, modalitatea de comitere, caracterul repetat al acestora, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului, conduita bună avută anterior comiterii faptelor, lipsa antecedentelor penale, aceste ultime împrejurări fiind reținute ca și circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a Cod penal, cu consecința aplicării art. 76 lit. d Cod penal.
În temeiul art. 33 lit.a, 34 lit.b Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, a cărei executare s-a suspendat condiționat, în baza dispozițiilor art. 81 și 82 Cod penal, apreciindu-se că scopul pedepsei și îndreptarea conduitei inculpatului se pot realiza și fără executarea pedepsei.
În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și b Cod penal, reținând că natura infracțiunilor este incompatibilă cu gradul de responsabilitate civică pe care îl implică exercițiul dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, ori de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. În baza art. 71 al.5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În cursul urmăririi penale, prin ordonanța procurorului din 21.01.2013, inculpatul a fost reținut pe timp de 24 de ore, respectiv 21.01.2013 ora 1800-22.01.2013 ora 1800, astfel că în baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsă durata reținerii.
Față de inculpat s-a luat în cursul urmăririi penale măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, prin încheierea penală nr. 46/2013 a Tribunalului Maramureș, iar, după sesizarea instanței cu judecarea cauzei, aceeași măsură s-a dispus prin încheierea penală din 16.05.2013.
Având în vedere scopul în considerarea căruia a fost dispusă această măsură, respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, dar și pedeapsa aplicată în concret de instanță și individualizarea modalității de executare sub forma suspendării condiționate a executării pedepsei, instanța constată că limitarea dreptului inculpatului la libera circulație nu se mai justifică, motiv pentru care în baza art. 350 Cod procedură penală s-a revocat măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpat.
Cu privire la sumele de bani ce au făcut obiectul traficului de influență, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune confiscarea.
În conformitate cu dispozițiile art. 257 alin. 2 raportat la art. 256 alin.2 Cod penal, în cazul infracțiunii de trafic de influență, banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul fiind obligat la plata echivalentului lor în bani.
Din aceste dispoziții legale rezultă o condiție esențială pentru a se dispune confiscarea banilor, valorilor sau bunurilor, respectiv ca acestea să fi fost efectiv primite.
În ceea ce privește fapta descrisă la pct.2, această condiție nu este îndeplinită, infracțiunea realizându-se în modalitatea pretinderii de bani, neurmată însă de primirea efectivă a acestora.
Cu privire la fapta reținută la pct.1, aceasta a constat în pretinderea sumei de 1900 euro, din care s-a primit suma de 1000 euro, aspect ce rezultă din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante. (fila 148 dosar urmărire penală).
Confiscarea întregii sume pretinse nu poate opera, pentru același raționament prezentat mai sus, iar în privința sumei primite efectiv de 1000 euro, instanța a constatat că martorul L____ A_____ L_____ a denunțat autorităților fapta, mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat. Ca urmare, în data de 21 ianuarie 2013, orele 1000, organele de anchetă, prin Serviciul Județean Anticorupție Maramureș au pus la dispoziția martorului denunțător L____ suma de 1000 euro, la dosarul de urmărire penală aflându-se dovada de predare către martor a sumei de 1000 euro – obiect trafic de influență (fila 152). Potrivit procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante, constatare ce a început la orele 1115 și s-a terminat la ora 1150, martorul L____ a remis inculpatului G_____ T_____ S____ suma de 1000 euro, sumă ce a fost ridicată pentru cercetări de către organele de anchetă (fila 150).
Or, câtă vreme martorul L____ a denunțat autorităților fapta mai înainte de sesizarea acestora, organele de anchetă punând la dispoziția martorului suma de bani ce a constituit obiect material al infracțiunii și care a fost ridicată de organele de anchetă, instanța a apreciat că măsura confiscării nu este aplicabilă. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală nr. 1753 din 2 aprilie 2002.
Instanța a dispus păstrarea suporturilor magnetice înregistrate la poziția nr. 6/2013 din Registrul privind evidența CD-urilor al Tribunalului Maramureș, precum și a mijlocului de probă înregistrat la poziția nr. 52/2013 din registrul mijloacelor de probă al Tribunalului Maramureș, până la soluționarea definitivă a cauzei, când vor fi arhivate cu dosarul.
În temeiul art. 191 al.1 Cod procedură penală. inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, potrivit dispozitivului sentinței.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel către P________ de pe lângă Tribunalul Maramureș si inculpatul G_____ T_____ S____.
Ministerul Public a solicitat admiterea căii de atac promovate, în vederea aplicării legii penale mai favorabile.
S-a solicitat a se dispune schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării art 6 din Legea nr. 78/2000, ca urmare a cuprinderii acestei infracțiuni în Noul Cod penal, și a se avea în vedere faptul că noua infracțiune prev în art 291 Cod penal, prevede alte limite de pedeapsă decât cele din vechiul Cod penal în art 257.
Astfel, Noul Cod penal prevede pedeapsa de la 2 la 7 ani închisoare, în timp ce vechiul Cod penal, prevedea o pedeapsă de la 2 la 10 ani închisoare.
Ministerul Public a învederat că nu se impunea reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.
S-a apreciat în concluzie că pedeapsa aplicată inculpatului, este mult prea redusă, nu a fost corect individualizată, și se impune majorarea acesteia.
Inculpatul G_____ T_____ S____ prin apărătorul ales, a solicitat a se dispune achitarea sa sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la trafic de influență în baza dispozițiilor art. 16 lit b Cod procedură penală, iar pentru infracțiunea de trafic de influență în baza prev art 16 lit a Cod procedură penală.
Cu privire la prima infracțiune reținută în sarcina inculpatului s-a arătat că inculpatul a recunoscut acțiunile sale, însă, fără să aibă reprezentarea faptului că face unele demersuri nelegale, crezând că inculpatul T___ V_____ este o persoană care poate intermedia obținerea în mod legal a unui permis de conducere pentru autovehicule în Ucraina.
Cu privire la cea de-a doua infracțiune reținută în sarcina inculpatului, din declarațiile martorilor audiați în cauză nu rezultă că această faptă ar fi avut loc, ci doar că s-au solicitat informații cu privire la taxa de poluare datorată pentru autoturismul Ford.
În aprecierea apărătorului ales al inculpatului, s-a apreciat că legea penală mai favorabilă este legea veche, având în vedere efectele circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului
În ședința camerei de consiliu din 10 februarie 2014, Curtea de Apel în baza dispozițiilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală a constatat că calea de atac formulată de inculpat este, conform noilor dispoziții în vigoare apel, motiv pentru care a procedat la judecata acestuia.
Analizând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat, și a dispozițiilor art. 417 și următoarele Cod procedură penală, Curtea constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
Instanța fondului, în urma coroborării judicioase a unui vast material probator, administrat atât în faza de urmărire penală, cât și cu prilejul cercetării judecătorești a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea și a stabilit corect vinovăția inculpatului apelant.
Deosebit de concludente în acest sens sunt declarațiile martorilor L____ Adrei L_____, existente la fila 13 din dosarul de fond, care a arătat că i-a remis inculpatului prin intermediul numitului M_____ S______ suma de 1000 euro, pașaportul și trei fotografii, care urmau a fi predate mai departe unei alte persoane care urma să obțină permisul de conducere ucrainian.
Acest martor a relatat și împrejurarea că,din spusele inculpatului, poate obține un astfel de permis fără să urmeze cursuri teoretice și practice.
Din declarația martorului M_____ S______ G_______ reiese că inculpatul întrebat dacă cunoaște persoane doritoare să obțină permis de conducere având în vedere că el are o relație în Sighet, care la rândul său cunoaște pe cineva de la ambasada Ucrainei ce poate facilita obținerea unui permis de conducere ucrainean pentru mai multe categorii.
Cu același prilej inculpatul i-a relatat că persoanele interesate nu trebuie să susțină niciun fel de examen ci doar să se prezinte pentru o zi în Ucraina în eventualitatea unor verificări ulterioare.
De asemenea, inculpatul a avansat cu prilejul acestei discuții și suma necesară pentru obținerea unui astfel de permis, respectiv 1900 euro.
Martorul M_____ a intermediat întâlnirea dintre inculpat și martorul L____, și a confirmat depoziția acestuia din urmă, fiind de față la momentul predării actelor și a sumei de bani către inculpat.
Din suma de 1900 euro, martorul știa că 1000 costă în realitate permisul, 500 euro urma să-și rețină inculpatul diferența urmând a fi predată unei alte persoane.
Martorul V___ R_____ B_____ contrazice afirmațiile inculpatului cu privire la mențiunea de pe copia cărții de identitate al autoturismului Ford găsită cu prilejul percheziției domiciliare, arătând că taxa de înmatriculare care trebuia plătită pentru acest autoturism, era de aproximativ 2000 euro,
Acest aspect este de altfel o chestiune de notorietate, orice persoană interesată printr-o simplă accesare a site-ului Ministerului Finanțelor poate să-și calculeze singură taxa de înmatriculare, în funcție de caracteristicile tehnice ale unui autoturism.
Acest martor a mai susținut că își menține declarația din faza de urmărire penală când a arătat că inculpatul G_____ urma să intervină pe lângă funcționarii de la RAR pentru obține stabilirea unei categorii Euro 4 fapt care ar fi dus la reducerea semnificativă a taxei de primă înmatriculare.
M___ C____ A_____ a susținut în totalitate declarația martorului V___ R_____.
Toate aceste probe coroborate cu declarația inculpatului, cu declarația inculpatului T___ V_____ , cu procesele-verbale de confruntare între martorul V___ R_____ și inculpatul G_____, cu procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, între inculpat și martorul L____ A_____, între coinculpați și între inculpatul G_____ și martorul M_____ S______, precum și din procesele verbale de redare a înregistrărilor audio/video ambientale,dovedesc în opinia Curții fără putință de tăgadă că acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței.
Astfel, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la trafic de influență prev de art 26 Cod penal raportat la art 257 Cod penal coroborat cu art 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, inculpatul a pretins suma de 1900 euro, și a primit efectiv suma de 1000 euro, pentru altul și pentru sine, pretinzând că are influență printr-o persoană asupra unor funcționari din Ucraina, pentru a-i determina să elibereze permise de conducere auto.
De asemenea fapta inculpatului G_____ T_____ car a pretins suma de 1000 euro, pretinzând că are influență asupra unor funcționari de la RAR, pentru a-i determina să stabilească categoria Euro 4 pentru un autovehicul care avea în realitate categoria Euro 3, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev de art 257 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000
Susținerile inculpatului conform cărora a avut reprezentarea faptului că demersurile sale de intermedierea a obținerii unor permise de conducere auto în Ucraina sunt legale, sunt neveridice, și vor fi înlăturare de către instanța de control judiciar, deoarece este improbabil ca o persoană cu nivel mediu intelectual să considere că se poate obține un act de importanța permisului de conducere doar prin simpla prezență în Ucraina pentru o zi, fără susținerea vreunui examen.
În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, Curtea de Apel împărtășește opinia apărătorului ales a inculpatului și apreciază că în speța concretă dedusă judecății, legea penală mai favorabilă este legea veche, chiar dacă limitele de pedeapsă prevăzute pentru faptele reținute în sarcina inculpatului sunt de la 2 la 10 ani, iar în noua reglementare aceste limite se reduc de la 2 la 7 ani.
Aceasta deoarece conform doctrinei recente aplicarea legii penale mai favorabile se face pe instituții autonome, or, în favoarea inculpatului au fost reținute, în opinia Curții în mod justificat circumstanțe atenuante a căror efect este net favorabil în vechea reglementare, deoarece obligă la coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de lege, până la minimul general (vezi art. 76 lit d vechiul Cod penal).
Conform Noul Cod penal în cazul în care există circumstanțe atenuante limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc cu 1/3 (vezi art 76 Noul Cod penal), ceea ce ar însemna că inculpatului i s-ar putea aplica o pedeapsă între 1 an și 4 luni închisoare și 6 ani și 8 luni închisoare.
Or, inculpatului i-au fost aplicate, conform vechilor reglementări, două pedepse de câte 1 an închisoare.
În aceste condiții este evident că legea penală mai favorabilă, în concret, în cauza dedusă judecății, este legea veche.
Contrar criticilor formulate de către Ministerul Public, instanța de control judiciar apreciază că pedepsele aplicate inculpatului au fost just individualizate, având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor, împrejurările în care au fost comise faptele deduse judecății, suma pretinsă și obținută, persoana inculpatului care este la prima confruntare cu legea penală, dar și conduita parțial sinceră pe parcursul procesului penal.
Pedepsele aplicate inculpatului prin sentința apelată au fost contopite în baza art 34 lit b Cod penal, constatându-se întrunite condițiile concursului real de infracțiuni.
Si sub acest aspect, legea veche este legea mai favorabilă deoarece nu prevede aplicarea obligatorie a unui spor, așa cum stipulează noua reglementare în art. 39 alin 1 lit b Cp.
De asemene,a a fost în mod just aleasă și modalitatea de individualizare a executării pedepsei, constatându-se întrunite condițiile art 81 Cod penal și apreciindu-se că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepselor aplicate.
Constatând că nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii apelate Curtea în baza dispozițiilor art. 421 pct 1 lit a Cod procedură penală, va respinge ca nefondate apelurile declarate în cauză, conform dispozitivului.
Cu consecința obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat cu prezenta cale de atac, conform art 275 alin 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondate apelurile declarat de către P________ de pe lângă Tribunalul Maramureș si inculpatul G_____ T_____ S____, domiciliat în Baia M___, _____________________ împotriva sentintei penale nr. 673 din 22 oiembrie 2013 a Tribunalului Maramureș.
Deduce din pedeapsa aplicata inculpatului apelant retinerea de 24 ore din 21 ianuarie 2013.
Obligă pe apelantul inculpat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor judiciare rămânând însarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 februarie 2014 .
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
M_____ ȘORTANANA C_____
GREFIER
M______ B____
Red. M.Ș./M.N.
3 ex./26.02.2014
Jud.fond.-A___ S____ F___