R O M Â N I A
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Nr. operator de date cu caracter personal : 3159
DECIZIA PENALĂ NR. 17/A/2013
Ședința publică din 24 ianuarie 2013
Complet de judecată compus din:
Președinte: V______ D_____ D______
Judecător: P______ M______
Grefier: C______ M____
Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea este reprezentată de procuror P_______ M_______.
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit prevederilor art. 304 alin. 1 Cod procedură penală.
Pe rol, fiind pronunțarea asupra apelurilor penale declarate de D.N.A – SERVICIUL TERITORIAL ORADEA și de inculpatul apelant S_________ F________ N___, împotriva sentinței penale nr. 204 din 14.11.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 257 alineatul 1 Cod penal cu referire la articolele 6 și 7 alineatul 3 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 Cod penal, articolul 42 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier învederându-se instanței că dezbaterea pe fond asupra apelurilor a avut loc la data de 10 ianuarie 2013, zi în care părțile au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre pronunțarea asupra apelurilor amânându-se pentru data de 17 ianuarie 2013 și 24 ianuarie 2013, zi în care s-a pronunțat decizia.
CURTEA DE APEL
D E L I B E R Â N D:
Asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 204 din 14 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza articolului 257 alineatul 1 Cod penal cu referire la articolul 6 și articolul 7 alineatul 3 din Legea 78/2000 cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 Cod penal, articolul 42 Cod penal, cu referire la articolul 3201 alineatul 7 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul S_________ F________ N___, C.N.P. xxxxxxxxxxxxx, fiul lui M____ și F______, născut la data de 20.11.1953 în mun. Reghin, jud. M____, domiciliat în mun. Oradea, _______________________. 17, _____________, _________________, fără antecedente penale, la o pedeapsă de :
-2 ani 6 luni închisoare cu aplicarea articolului 71, articolului 64 litera a teza II și literele b, c Cod penal.
În baza articolului 861 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 6 (șase) ani stabilit conform articolului 862 Cod penal.
În baza articolului 863 alineatul 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În temeiul articolului 71 alineatul 5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.
În baza articolului 864 alineatul 1 Cod penal i s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor articolului 83 Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate, în cazul săvârșirii unei infracțiuni în termenul de încercare și executarea pedepsei în regim de detenție.
În baza articolului 864 alineatul 2 Cod penal i s-a atras atenția inculpatului asupra revocării suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate, în cazul neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere impuse în sarcina lui și executarea pedepsei în regim de detenție.
În baza articolului 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii din data de 31.05.2012.
S-a constatat că prin procesul verbal de aplicare a sechestrului asigurator din data de 08.05.2012 încheiat în baza ordonanței procurorului DNA din data de 07.05.2012 (f. 73 – 75 dosar u.p. vol. I) s-a procedat la instituirea sechestrului asigurator asupra sumelor de 4550 euro și 241 USD ridicate de la inculpat cu prilejul percheziției domiciliare, sume consemnate la CEC Bank SA Sucursala Oradea, la dispoziția DNA.
În baza articolului 6 ind.1 alineatul 4 din Legea 78/2000 completată prin Legea 161/2003 s-a dispus restituirea de către inculpat în favoarea denunțătorului P__ E___ G_____ – domiciliat în mun. Oradea, _____________________, _____________.32, jud. Bihor; cu reședință în Ungaria, loc. Biharkerestes, __________________ a sumei de 15.000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume, la cursul oficial al zilei la care se efectuează plata.
S-a constatat că sumele de 4.550 euro și 241 USD sunt consemnate la C.E.C. Bank Sucursala Oradea conform recipisei de consemnare nr.xxxxxx/1 din 08.05.2012 (pt euro) respectiv recipisei de consemnare nr.xxxxxx/2 din 08.05.2012(pt USD).
În consecință s-a dispus predarea către martorul denunțător P__ E___ G_____ domiciliat în mun. Oradea, _____________________, _____________.32, jud. Bihor; cu reședință în Ungaria, loc. Biharkerestes, __________________ a sumelor de 4.550 euro și 241 USD, consemnate la C.E.C Bank SA - Sucursala Oradea pe numele inculpatului la dispoziția DNA - Serviciul Teritorial Oradea, conform recipisei de consemnare nr. xxxxxx/1 din 08.05.2012 și chitanței nr. xxxxxxx/1/08.05.2012 (pt. euro - f. 77,78 up), respectiv recipisei de consemnare nr.xxxxxx/2 din 08.05.2012 și a chitanței nr. xxxxxxx/1/08.05.2012 (pt. USD- f. 79,80 u.p.), sume ridicate de la inculpat conform ordonanței de luare a măsurilor asiguratorii din data de 07.05.2012.(filele 73,74 vol. I dosar urmărire penală) în urma percheziției domiciliare efectuată la imobil.
În baza articolului 357 alineatul 2 litera c raportat la articolul 169 Cod procedură penală s-a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra sumelor de 4550 euro și 241 USD mai sus menționate.
În temeiul articolului 357 alineatul 2 litera c raportat la articolul 163 Cod procedură penală, s-a menținut măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanța procurorului din 16.05.2012 și procesul-verbal de sechestru din 17.05.2012, asupra imobilului situat în Oradea, __________________ nr. 85 ______________ jud. Bihor (în prezent Oradea _______________________. 17 ______________ jud. Bihor ) înscris în Cartea Funciară nr. xxxxx Oradea, nr. topo 4395/2/10, până la concurența sumei de 10.200 euro (filele 81-84 vol. I dosar urmărire penală) reprezentând diferența dintre suma totală de 15.000 euro pe care inculpatul este obligat să o restituie denunțătorului și sumele consemnate la C.E.C.
Măsura sechestrului asigurator mai sus enunțată s-a menținut asupra imobilului până la data restituirii integrale a sumei de 10.200 euro sau echivalentul în lei a acestei sume astfel cum a fost precizată anterior.
În baza articolului 191 alineatul 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că prin rechizitoriul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea înregistrat la instanță la data de 14.06.2012 a fost trimis în judecată inculpatul S_________ F________ N___ pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată prevăzută de articolul 257 alineatul 1 Cod penal cu referire la articolul 6 și articolul 7 alineatul 3 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 Cod penal, reținându-se în fapt că în perioada octombrie 2008 – iulie 2009, acesta, prevalându-se de influența pe care ar avea-o față de comisari din cadrul Gărzii Financiare Bihor, a primit, în mai multe rânduri și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, de la denunțătorul P__ E___ G_____, prin intermediul martorului denunțător B____ G_______, suma totală de 15.000 Euro, pentru a proteja firmele administrate de martorul denunțător P__ E___ G_____ – _____________, _______________ și ____________________ SRL - cu ocazia controalelor efectuate de către comisari din cadrul Gărzii Financiare Bihor, în sensul de a nu efectua, la firmele administrate de acesta, controale amănunțite, care ar fi fost de natură a scoate la iveală ampla activitate evazionistă desfășurată prin intermediul acestor societăți în perioada respectivă și de a nu lua alte măsuri legale față de firmele controlate
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele:
1. Aplicabilitatea procedurii prevăzută de articolul 3201 Cod procedură penală.
În prezenta cauză, la termenul de judecată, din 12 septembrie 2012 inculpatul S_________ F________ N___ a solicitat expres instanței, aplicarea procedurii de judecată în cazul recunoașterii vinovăției, reglementată de articolul 3201 Cod procedură penală, introdus prin Legea nr. 202/2010, în vigoare începând cu data de 25.11.2010.
În consecință, înainte de începerea cercetării judecătorești, instanța de fond a consemnat declarația personală a acestuia prin care a recunoscut în totalitate săvârșirea faptei reținută în actul de sesizare a instanței, prin care a solicitat ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le-a cunoscut și le-a însușit și prin care a arătat că nu solicită administrarea de probe.
Urmare a acestei cereri, s-a efectuat un rezumat succint al actului de sesizare, după care instanța de fond a procedat la audierea inculpatului, conform articolului 3201 alineatul 3 Cod procedură penală.
Având în vedere declarația inculpatului de recunoaștere totală a faptei pentru care a fost trimis în judecată, că din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă cu certitudine fapta inculpatului, fiind suficiente date cu privire la persoana acestuia pentru a permite stabilirea unei pedepse, fiind îndeplinite condițiile cumulative impuse de articolul 3201 Cod procedură penală, instanța de fond a admis cererea inculpatului de aplicare a procedurii prevăzută de articolul 3201 Cod procedură penală, și a făcut un examen amănunțit al probelor din faza de urmărire penală.
2.Situația de fapt reținută de instanța de fond și analiza probelor.
Societatea Comercială CALTON SRL avea, la data comiterii faptelor, domiciliul fiscal în mun. Oradea, _______________________. 7, etajul 3, jud. Bihor, având numărul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului J XXXXXXXXXXXX și Codul de identificare fiscală RO xxxxxxxx.
În perioada analizată, obiectul principal de activitate al societății l-a constituit „comerțul cu ridicata al legumelor și fructelor”, activitate ce se regăsește în Nomenclatorul CAEN la poziția 4631.Conform datelor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, numitul P__ E___ G_____ a avut calitatea de administrator și unic asociat, începând cu data de 03.07.2008.Sediul social al societății a fost stabilit la data de 01.07.2008 în Oradea, ____________________, ______________ imobil aparținând __________________ ORADEA, în baza unui contract de închiriere având ca obiect un spațiu în suprafață de 15,75 mp, cu destinația birou, contract care fost denunțat de către locator după circa 7 zile, la data de 08.07.2008 și reziliat de drept pentru neexecutarea obligațiilor contractuale de către locatar.
Societatea Comercială CONSELIS SRL avea, la data comiterii faptelor, domiciliul fiscal în mun. Oradea, _________________________. 9, _________________, numărul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului JXXXXXXXXXXXX și Codul de identificare fiscală RO xxxxxxxx. În perioada analizată, obiectul principal de activitate l-a constituit „Comerțul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi, gazoși și al produselor derivate”, activitate ce se regăsește în Nomenclatorul CAEN la poziția 4671.Conform datelor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor numitul P__ E___ G_____ a avut calitatea de administrator și unic asociat, pe perioada 15.01.xxxxxxxxxxxxxxx09._______________ nu a desfășurat nici un fel de activitate la sediul social declarat, iar conform adresei nr. xxxxxx/05.08.2009 a D.G.F.P. Bihor – A.F.P.M. Oradea, Serviciul de Evidență Plătitori Persoane Juridice, rezultă că _______________ a depus ultima raportare contabilă la data de 31.12.2008.
Societatea Comercială RICE STAR FASHION SRL avea, la data comiterii faptelor, domiciliul fiscal în loc. Oradea, _________________________.7, jud. Bihor, numărul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului fiind JXXXXXXXXXXX, iar Codul de identificare fiscală RO xxxxxxxx. ____________________ SRL a fost reprezentată legal în perioada analizată de către numitul P__ E___ G_____, în calitate de administrator care a avut și calitatea de asociat în perioada 10.10.xxxxxxxxxxxxxxx09. În perioada analizată, obiectul principal de activitate l-a constituit „Comerțul cu ridicata al fructelor și legumelor”, activitate ce se regăsește în Nomenclatorul CAEN la poziția 4631.Ca și în cazul _____________, sediul social al ____________________ SRL a fost declarat la aceeași adresă, ___________________, în baza contractului de închiriere nr. 27 din 06.10.2008, semnat din partea locatarului chiar de numitul P__ E___ G_____, încheiat cu __________________, în condițiile în care societatea nu a funcționat niciodată la această adresă, iar conform istoricului societății, numitul P__ E___ G_____ a dobândit calitatea de asociat și administrator în baza cererii de mențiuni nr. xxxxx din 09.10.2008 până la data de 28.07.2009, dată la care societatea a fost cesionată altei persoane.Referitor la activitatea ____________________ SRL, aceasta a constat în comercializarea de produse alimentare, în același scop și regim ca și _____________ și _______________.
Astfel, în perioada iulie 2008 – iulie 2009, denunțătorul P__ E___ G_____ a derulat activități în domeniul comercializării produselor petroliere și alimentare, prin intermediul _____________ Oradea (în perioada iulie 2008 – iulie 2009), _______________ Oradea (în perioada aprilie 2009 – iulie 2009) și ____________________ SRL Oradea (în perioada februarie 2009 – iulie 2009).
Societățile Comerciale CALTON SRL, CONSELIS SRL și RICE STAR FASHION SRL au fost înființate de numitul P__ E___ G_____ la inițiativa lui G________ I__, fiind firme tip „fantomă”, interpuse formal în circuitul evazionist conceput de G________ I__ în scopul eludării TVA datorată bugetului general consolidat de către societățile controlate de acesta.
Inculpatul S_________ F________ N___ este angajat la Garda Financiară – Secția Bihor din anul 1991, având funcția de comisar superior, desfășurându-și activitatea în cadrul Diviziei I.
Inculpatul mai sus menționat, în calitate de comisar în cadrul Gărzii Financiare Bihor, avea ca principale atribuții de serviciu „efectuarea de controale operative și tematice la diferite persoane fizice sau juridice și monitorizarea achizițiilor intracomunitare”. În perioada derulării activităților evazioniste de mare amploare de către numiții P__ E___ G_____ și G________ I__, la data de 16 octombrie 2008, comisarii MRAZ T______ și BUNA G_____ din cadrul Gărzii Financiare Bihor au efectuat un control operativ și inopinat la _____________ Oradea, controlul desfășurându-se la sediul social declarat, situat în Oradea, Șoseaua Borșului, nr. 7, etaj 3, jud. Bihor, ocazie cu care cei doi comisari mai sus precizați au întocmit Nota Unilaterală ________ nr. xxxxxx/16.10.2008, în care se menționează că la sediul social declarat nu au întâlnit nici o persoană care să reprezinte societatea, iar din declarațiile și documentele prezentate de proprietarul sediului social declarat al societății verificate a rezultat faptul că societatea CALTON SRL a închiriat spațiul conform contractului de închiriere nr. 4/01.07.2008, contract care a fost reziliat pentru neexecutarea obligațiilor contractuale de către locatar, actul de denunțare a contractului de închiriere fiind întocmit în data de 08.07.2008.
Din actele puse la dispoziție de Garda Financiară Bihor cu adresa nr. xxxxxx/30.05.2011 a rezultat că acțiunea de control demarată la data de 16 octombrie 2008 nu s-a finalizat, nefiind continuate verificările de către echipa de control în vederea identificării actelor contabile ale societății comerciale CALTON SRL în vederea luării măsurilor legale.
Fiind audiat în cauză, comisarului șef divizie Gaja G_______ a arătat că „La data de 16 octombrie 2008 am repartizat o acțiune de control la _____________ Oradea echipei de control formată din comisarii Mraz T______ și Buna G_____, având ca obiect verificarea activității societății la sediul social. Verificând situația cu repartizările zilnice din perioada respectivă, am constatat faptul că tematica de control a fost în legătură cu activitățile intracomunitare desfășurate de societatea Calton SRL și de alte societăți cu care Calton avea relații comerciale.Echipa de control a efectuat verificări la sediul social declarat al _____________, fără a putea identifica reprezentantul legal al societății și actele contabile, constatând că societatea nu funcționează la sediu, întrucât contractul de închiriere era denunțat încă din luna iulie 2008 pe motiv de neplată. În acest sens, comisarii Mraz T______ și Buna G_____ au întocmit Nota unilaterală ________ nr xxxxxx/16.10.2008.Această Notă unilaterală și actele anexate (contractul de închiriere a spațiului în care figura sediul social declarat al societății verificate și actul de denunțare al contractului respectiv) mi-au fost prezentate de echipa de control a doua zi, comisarii relatându-mi și cele constatate.Conform procedurii, am stabilit continuarea acțiunii de control, respectiv demersuri pentru obținerea de date suplimentare de la alte instituții, respectiv Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor și Direcția Finanțelor Publice Bihor.Verificând actele existente la Garda Financiară Bihor în legătură cu aceste controale, am identificat o adresă către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor emisă cu data de 20 octombrie 2008, întocmită de comisarul Mraz T______. Răspunsul de la ORC a fost înregistrat al GF Bihor la data de 6 sau 7 noiembrie 2008, fiind preluat direct de la secretariat de către comisarul Mraz T______.În continuarea acțiunii de control, nu pot să precizez dacă s-au mai realizat alte activități întrucât nu-mi amintesc, însă din verificarea înscrisurilor existente la Garda Financiară Bihor în legătură cu _____________ nu rezultă ca Mraz T______ și Buna G_____, comisarii din echipa de control să fi efectuat alte activități în vederea finalizării controlului demarat la data de 16 octombrie 2008”.
Astfel cum rezultă din actele de control întocmite de cei doi comisari din cadrul Gărzii Financiare Bihor, Mraz T______ și Buna G_____, controlul demarat la data de 16 octombrie 2008 nu a fost finalizat, aceștia neprocedând la sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de articolul 9, litera „f” din Legea 241/2005.
Fiind audiat în cauză, martorul denunțător P__ E___ G_____ a declarat următoarele: „Despre acest control l-am înștiințat pe numitul G________ I__, care mi-a spus să-l sun pe B____ G_______, finul acestuia, care are „cunoștințe” în cadrul Gărzii Financiare Bihor care ar fi în măsură să mă ajute să-mi rezolv problemele. L-am sunat pe B____ G_______ și ne-am întâlnit în oraș, ocazie cu care i-am relatat despre controlul care urma să aibă loc din partea Gărzii Financiare și despre identitatea comisarilor care lăsaseră invitația. Numele comisarilor era precizat pe actul în cauză. B____ G_______ mi-a spus să nu mă impacientez întrucât lucrurile se vor „rezolva” deoarece are o cunoștință „Simi”, adjunct în cadrul Gărzii Financiare Bihor, aflat în relații de rudenie (naș sau fin) cu șeful instituției. B____ G_______ mi-a relatat totodată să nu mă prezint la data din invitație, decât atunci când îmi va comunica el acest lucru. Din câte îmi amintesc, am fost sunat de către B____ G_______ în aceeași zi, comunicându-mi că mă pot prezenta la Garda Financiară întrucât lucrurile sunt discutate și nu vor fi probleme. A doua zi dimineață, m-am prezentat la sediul Gărzii Financiare Bihor cu actele contabile ale societății comerciale CALTON SRL din luna respectivă. Cei doi comisari care lăsaseră invitația au verificat formal actele prezentate, fiind evident că B____ G_______ intervenise pentru mine. Datorită intervenției realizate comisarii în cauză nu au constatat nici un fel de abateri de la legislația fiscală, iar din câte îmi amintesc nici nu am fost sancționat. Fac precizarea că nu-mi amintesc numele celor doi comisari care au făcut controlul la societatea CALTON SRL, însă am lăsat numărul meu de telefon pentru a putea fi contactat ulterior cu ocazia altor controale efectuate de angajații Gărzii Financiare Bihor.După ce am plecat de la sediul Gărzii Financiare Bihor l-am sunat pe B____ G_______, anunțându-l despre derularea formală a controlului, conform celor discutate, acesta sugerându-mi să ne întâlnim mai târziu. În cursul serii respective m-am întâlnit în oraș cu B____ G_______, care mi-a comunicat că trebuie să plătesc 1.500 euro pentru ajutorul acordat cu ocazia controlului efectuat de către comisarii Gărzii Financiare Bihor. Acest „ajutor” se referea la faptul că, comisarii în cauză efectuaseră verificări superficiale, doar asupra actelor prezentate de mine, fără a-mi solicita și alte documente contabile care puteau să scoată la lumină activitățile evazioniste desfășurate prin intermediul acestei societăți.Cu această ocazie B____ G_______ mi-a comunicat identitatea „cunoștinței” sale din cadrul Gărzii Financiare Bihor, respectiv comisarul S_________ F________ N___.”
Susținerile denunțătorului P__ E___ G_____ au fost confirmate de martorul denunțător B____ G_______, care, fiind audiat în cauză, a declarat următoarele: „În perioada în care P__ E___ G_____ era implicat în afacerile ilegale cu G________ I__, undeva la începutul anului 2009, am fost contactat telefonic de P__ E___ G_____ care mi-a spus că are control de la Garda Financiară Bihor și m-a rugat dacă cunosc pe cineva la această instituție să-l ajut. Rețin că acesta mi-a spus că numitul G________ I__ i-a zis să ia legătura cu mine în această problemă. M-am întâlnit personal cu P__ E___ G_____, care mi-a spus că are control de la Garda Financiară și că are unele probleme în firmă, din câte rețin acesta nu era în regulă cu stocurile de marfă, la care i-am spus că o să încerc să îl ajut. Am luat legătura cu comisarul S_________ F________ N___ din cadrul Gărzii Financiare Bihor căruia i-am prezentat problema, respectiv i-am spus că un prieten de-al meu, P__ E___ G_____ – administrator la _____________, are control de la Garda Financiară și nu este în regulă cu documentele contabile rugându-l dacă este posibil să-l ajute. Acesta mi-a spus că se interesează să vadă despre ce este vorba, după care urmează să mă contacteze.În aceeași zi sau în ziua următoare, nu mai rețin exact, am fost sunat de S_________ și mi-a spus că „este ok” și să ne întâlnim și să discutăm.L-am sunat pe P__ E___ G_____ și i-am spus că poate să se prezinte la Garda Financiară Bihor, întrucât am vorbit și va fi în regulă.După efectuarea controlului am fost resunat de P__ E___ G_____, care mi-a confirmat că totul a decurs bine pentru el, după care m-am întâlnit cu comisarul S_________ F________ N___, care mi-a spus că, pentru problema respectivă, P__ E___ G_____ trebuie să dea suma de 1.500 euro, bani pe care urma să-i remită colegilor care au efectuat controlul.L-am contactat pe P__ E___ G_____, i-am spus că va trebui să-mi dea 1.500 euro pentru ca eu la rândul meu să dau acești bani lui S_________ F________ N___ care la rândul său să-i remită în continuare comisarilor de la Garda Financiară care au efectuat controlul. Acesta mi-a dat banii, pe care în aceeași zi i-am și remis în totalitate lui S_________ F________ N___.”
Astfel, din probele de la dosar a rezultat că denunțătorul P__ E___ G_____ a dat, cu titlu de mită, prin intermediul lui B____ G_______, suma de 1.500 euro, în vederea remiterii comisarului S_________ F________ N___, pentru a interveni la colegii săi din cadrul Gărzii Financiare Bihor, în vederea protejării societății comerciale Calton SRL cu ocazia controlului mai sus menționat.
La data de 1 aprilie 2009, comisarii MRAZ T______ și C__ I____ din cadrul Gărzii Financiare – Secția Bihor au efectuat un control operativ și inopinat la _____________ Oradea, controlul desfășurându-se la sediul social declarat, situat în Oradea, Șoseaua Borșului, nr. 7, jud. Bihor, având ca obiectiv tematic adresa Gărzii Financiare G______ nr. xxxxxx/20.03.2009, potrivit căreia controlul urma să cuprindă activitatea desfășurată de societatea în cauză în perioada ianuarie – februarie 2009. Deplasându-se la sediul social declarat, cei doi comisari din cadrul G.F. Bihor au întocmit Nota Unilaterală ________ nr. xxxxxx/01.04.2009 și au constatat faptul că _____________ Oradea nu își mai desfășoară activitatea la sediul social. Fiind contactat telefonic administratorul P__ E___ G_____, acesta a declarat că se va prezenta la data de 2 aprilie 2009 la sediul Gărzii Financiare Bihor în vederea efectuării controlului, când a fost întocmit Procesul-verbal de contravenție _______ numărul xxxxxxx/2.04.2009 de către comisarii MRAZ T______ și C__ I____, fiind constatate trei fapte contravenționale: neînregistrarea documentelor în evidențele contabile, nedeclararea punctului de lucru la organul fiscal teritorial și nedeținerea registrului unic de control, fapte pentru care a fost aplicată o amendă în valoare totală de 9.000 lei, contravenientul achitând pe loc suma 4.500 lei.
Este de observat că acest control s-a limitat exclusiv la adresa Gărzii Financiare G______, fără a se efectua și verificări suplimentare, astfel cum s-ar fi impus cu necesitate în cauză, cu toate că anterior, la data de 16 octombrie 2008, comisarul Mraz T______ mai efectuase un control la _____________, ocazie cu care a constatat că societatea nu funcționează la sediul social declarat. Este de relevat, totodată, că verificările nu au fost extinse de echipa de control și la beneficiarul final al produselor, respectiv ________________ SRL Oradea, deși din înscrisurile ridicate rezultau suspiciuni privind realitatea tranzacțiilor.
Denunțătorul P__ E___ G_____, fiind audiat în cauză a arătat: „L-am anunțat din nou pe B____ G_______ despre controlul ce urma a fi efectuat și despre identitatea comisarului care mă contactase, iar ulterior acesta m-a resunat, după ce probabil discutase cu S_________ F________ N___, relatându-mi că pot să mă prezint în vederea efectuării controlului la Garda Financiară Bihor. A doua zi, conform invitației telefonice, m-am prezentat la Garda Financiară Bihor cu documentele _____________, fiind primit de alți doi comisari decât cei care îmi făcuseră primul control. După verificarea formală a actelor prezentate, întrucât comisarii în cauză constataseră abateri minore, am fost sancționat contravențional cu o amendă de 4.500 lei, pe care din câte îmi amintesc am și achitat-o pe loc. Fiindu-mi prezentat de către organele de urmărire penală din cadrul D.N.A. – S.T. Oradea procesul-verbal _______ nr.xxxxxxx/02.04.2009 întocmit de comisarii C__ I____ și Mraz T______, arăt faptul că este vorba despre controlul la care am făcut referire mai sus, fiind sancționat pentru chestiuni minore, respectiv nedeclararea punctului de lucru și neachiziționarea registrului unic de control. Prezentându-mi-se anexele la acest proces verbal, mi-am amintit faptul că „contractul de subînchirere comercială” nr.2/05.01.2009 a fost întocmit chiar la sugestia echipei de control care mi-a controlat prima dată societatea CALTON, întrucât societatea în cauză nu avea nici un depozit pentru desfășurarea activității de comercializare en-gros a produselor alimentare, în condițiile în care scriptic se derulau afaceri cu mari cantități de produse alimentare. Cu alte cuvinte, era evident faptul că activitățile pe societatea CALTON SRL erau formale, în condițiile în care societatea nici măcar nu avea un depozit. Mi-a fost evident încă de la primul control că B____ G_______ vorbise cu comisarul S_________, iar acesta la rândul său intervenise la colegii săi din echipa de control, astfel, am considerat că merită să îi achit lui S_________ sumele în cauză.După ce am plecat de la sediul Gărzii Financiare Bihor, l-am anunțat pe B____ G_______ despre desfășurarea în „bune condițiuni” a controlului respectiv, stabilind să ne întâlnim ulterior în cursul serii. B____ G_______ mi-a comunicat că și de această dată trebuie să-i dea lui S_________ F________ N___ suma de 1.500 euro pentru intervenția realizată la colegilor săi.”
Fiind audiat în cauză, martorul denunțător B____ G_______ a confirmat declarațiile lui P__ E___ G_____, declarând următoarele: „După o perioadă de timp, nu mai rețin exact cât, însă este vorba de câteva săptămâni, numitul P__ E___ G_____ m-a sunat din nou și mi-a spus că are un nou control de la Garda Financiară, rugându-mă să-l ajut și de această dată. L-am sunat pe comisarul S_________ F________ N___ căruia i-am spus că prietenul meu, P__ E___ G_____ are un nou control de la Garda Financiară Bihor pe _____________, la care acesta, și de data aceasta, mi-a zis că după ce se interesează despre ce este vorba mă resună. Am fost resunat de comisarul S_________, care mi-a spus că poate să mă ajute, după care P__ E___ G_____ s-a prezentat la G.F.Bihor pentru control, unde i s-a făcut un control superficial fără să se constate deficiențe grave pe firmă, acesta spunându-mi că este mulțumit. Nu cunosc dacă acesta a fost sau nu sancționat contravențional, ori dacă s-au luat alte măsuri împotriva sa, nici cu această ocazie și nici în alte rânduri în care organele de control financiar-fiscal din cadrul G.F. Bihor au efectuat controale la firmele administrate de P__ E___.Și de data aceasta Siminonescu F________ N___ mi-a comunicat că P__ E___ trebuie să-i dea 1.500 euro, întrucât trebuie să dea și el mai departe. M-am întâlnit cu P__ E___ care mi-a dat banii, după care i-am remis în continuare comisarului S_________ F________ N___.”
Așa cum rezultă din probele de la dosar, și în cazul acestui control comisarul S_________ F________ N___ a primit suma de 1.500 euro de la denunțătorul P__ E___ G_____, prin interemdiul lui B____ G_______, pentru a interveni la colegii săi din cadrul Gărzii Financiare Bihor.
În continuarea declarației sale, martorul denunțător P__ E___ G_____ a arătat că întrucât activitatea infracțională desfășurată prin intermediul celor trei firme ale sale, _____________, _______________ și ____________________ SRL, era de o anvergură deosebită, iar controalele de la Garda Financiară Bihor erau tot mai dese, a stabilit cu B____ G_______, care discutase în prealabil cu comisarul S_________ F________ N___, să dea, cu titlu de mită, prin intermediul lui B____ G_______, inculpatului S_________ F________ N___ suma de 3.000 euro/lună, respectiv câte 1.000 euro pentru fiecare dintre cele trei firme ale sale, cu scopul ca acesta să asigure protecție în cazul celor trei firme mai sus menționate, cu ocazia controalelor efectuate de comisari din cadrul Gărzii Financiare Bihor: „Având o discuție cu B____ G_______, după acest al doilea control, am convenit cu acesta că ar fi mai bine să îmi fac „abonament” la comisarul S_________ pentru a fi sigur că nu voi avea probleme cu G____ Financiară Bihor. „Abonamentul” consta în remiterea sumei de 1.000 euro pe lună pentru fiecare societate administrată de mine, în favoarea comisarilor de la GF Bihor, prin intermediul lui S_________ F________ N___.Întrucât cunoșteam amploarea activităților evazioniste desfășurate pe cele trei societăți, am convenit să dau cei 3.000 euro/lună pentru a nu fi identificate și scoase la lumină aceste activități ilicite derulate și pentru a nu se merge cu aceste controale mai departe pentru a ajunge la societățile controlate de G________ I__. Acest fapt l-am adus la cunoștința lui G________ I__, care urma să-mi deconteze aceste sume de bani, în virtutea faptului că acesta era beneficiarul real al activităților desfășurate prin intermediul societăților mele, lucru cu care G________ I__ a fost de acord. Acest fapt a fost acceptat de către comisarul S_________ F________ N___, care urma să protejeze activitățile derulate prin intermediul societăților mele, prin intervenția la colegii săi în momentul în care se efectuau controale la firmele administrate de mine.Astfel, în lunile aprilie, mai, iunie și iulie 2009 am dat, cu titlu de mită, comisarului S_________ F________ N___, prin intermediul lui B____ G_______, suma totală de 12.000 euro, respectiv câte 3.000 euro lunar.”
Aceste aspecte au fost confirmate și de martorul B____ G_______, care a confirmat că în primăvara anului 2009 a dat comisarului S_________ F________ N___ câte 3.000 euro/lună pentru protejarea firmelor administrate de numitul P__ E___ G_____, după o discuție prealabilă cu S_________ F________ N___ când acesta a acceptat această propunere: „Declar că am discutat cu P__ E___ G_____ despre controalele tot mai dese pe care acesta le avea de la Garda Financiară, la care P__ E___ m-a întrebat dacă nu este posibil să vorbesc la Garda Financiară să dea o sumă de bani lunar și să fie lăsat în pace, adică să nu i se mai facă controale. Am discutat această problemă cu comisarul S_________ F________ N___, căruia i-am comunicat că P__ E___ G_____ ar fi dispus să-i plătească lunar câte 1.000 euro pentru fiecare firmă administrată de el și „să fie lăsat în pace”, la care S_________ mi-a spus că „este ok”. Precizez că la data respectivă P__ E___ G_____ desfășura activități comerciale pe trei firme, respectiv _____________, _______________ și ____________________ SRL.Astfel, în lunile următoare, nu rețin exact care luni, însă undeva în primăvara – vara anului 2009, P__ E___ G_____ mi-a dat lunar 3.000 euro, bani pe care i-am remis comisarului S_________ F________ N___ potrivit înțelegerii anterioare. Nu rețin exact în câte luni am dat acești bani lui S_________ F________ N___, însă în mod cert banii s-au plătit cel puțin patru luni la rând.”
Din Nota de constatare întocmită de specialistul D.N.A. cu privire la controalele efectuate de comisarii Gărzii Financiare Bihor la _____________ și _______________ a rezultat următoarele:
1. La data de 7 mai 2009, comisarii din cadrul Gărzii Financiare – Secția Bihor, SOPOTA F_____ și A____ V_____, au efectuat un control operativ și inopinat la _______________ Oradea, reprezentată de administratorul P__ E___ G_____, controlul desfășurându-se la sediul social declarat, situat în Oradea, _________________________. 9, _________________, având ca obiectiv tematic Adresa Gărzii Financiare Sibiu nr. 601.995/SB/30.04.2009.
În Nota Unilaterală ________ numărul xxxxxx/7.05.2009, comisarii SOPOTA F_____ și A____ V_____ nu au indicat perioada ce urma a fi verificată, menționând doar textual „din cauza lipsei de timp disponibil (modificarea programului), controlul se va efectua la o dată ulterioară”.
La data de 11 mai 2009, comisarii din cadrul Gărzii Financiare – Secția Bihor, SOPOTA F_____ și A____ V_____, au întocmit Invitația ________ nr. xxxxxx/11.05.2009, prin care numitul P__ E___ G_____, reprezentant al _______________ Oradea a fost invitat la sediul Gărzii Financiare Bihor la data de 12.05.2009, orele 8:30, în vederea prezentării următoarelor documente: actele de constituire ale societății, întreaga evidență primară și contabilă a societății pe perioada 01.01.2009 – 12.05.2009, registrul unic de control, actul de identitate și ștampila societății. Această Invitație a fost lăsată la ________________________ Oradea, care se ocupa de contabilitatea _______________ Oradea.
La data de 29 mai 2009, comisarii din cadrul Gărzii Financiare – Secția Bihor, MORDA F_____ și A____ V_____, au întocmit Nota de Constatare ________ numărul xxxxxxx/29.05.2009, cu ocazia efectuării unui control tematic pe perioada ianuarie – mai 2009 la _______________ Oradea, reprezentată de B____ NICUȘOR, administrator al ________________________ Oradea (care se ocupa de contabilitatea _______________ Oradea). Comisarii MORDA F_____ și A____ V_____ au constatat faptul că „societatea nu desfășoară activitate la sediul social declarat din Oradea, _________________________. 9, __________________________ E___ G_____ nu a fost văzut niciodată la adresa menționată mai sus. În data de 11 mai 2009 ne-am deplasat la sediul social declarat unde ni s-a comunicat că societatea nu mai are spațiu închiriat la această adresă. În data de 11 mai 2009 s-a întocmit Invitația ________ nr. xxxxxx, care a fost preluată de d-l B____ NICUȘOR ca reprezentant al ________________________ Oradea. Acesta a luat legătura telefonic cu d-l P__ E___ G_____, comunicându-i că este invitat la Garda Financiară Bihor în data de 12 mai 2009, orele 8:30. Până la data de 29 mai 2009 d-l P__ E___ G_____ nu a prezentat nici un document justificativ privind activitatea societății la firma de contabilitate, ultimele documente fiind întocmite pentru luna martie 2009, fapt ce reiese din nota explicativă, anexa 1, care face parte integrantă din prezenta notă”.
La data de 1 iunie 2009, comisarii din cadrul Gărzii Financiare – Secția Bihor, MORDA F_____ și A____ V_____, au efectuat un control tematic la _______________Oradea întocmind Nota Unilaterală ________ nr. xxxxxx/01.06.2009, menționând doar textual „s-au pregătit actele premergătoare întocmirii notei de constatare privind declarare sediu fictiv în vederea sustragerii de la efectuarea verificărilor financiar-contabile”.
La data de 3 iunie 2009, comisarii din cadrul Gărzii Financiare – Secția Bihor, MORDA F_____ și A____ V_____, au întocmit Nota de Constatare nr. 605.968/03.06.2009 la _______________ Oradea cu privire la declararea fictivă a sediului social și a faptului că nu își desfășoară activitatea la sediul social declarat.
Din Nota de constatare întocmită de comisarii Gărzii Financiare – Secția Bihor a rezultat faptul că:
- controlul s-a demarat ca urmare a adresei Gărzii Financiare - Secția A___ numărul xxxxxx/AB/18.05.2009, înregistrată la Garda Financiară - Secția Bihor cu numărul xxxxxx/20.05.2009.
- în data de 11.05.2009 comisarii s-au deplasat la sediul declarat al _______________ din Oradea, _________________________. 9, ______________ lăsat Invitația ________ nr. xxxxx, predată la ________________________ Oradea, societate care întocmește contabilitatea societății,
- deoarece în urma Invitației nu s-a prezentat nimeni cu actele contabile ale societății, comisarii s-au deplasat în data de 29.05.2009 la societatea de contabilitate unde au încheiat Nota de constatare ________ numărul xxxxxxx/29.05.2009,
- din datele suplimentare solicitate Oficiul Registrului Comerțului Bihor și Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, privind istoricul societății a rezultat că nu au apărut date noi privind sediul social și administratorii societății, iar declarațiile fiscale sunt depuse fără sumă,
- rezultă faptul că nu s-a putut verifica dacă societatea a înregistrat în contabilitate facturile menționate în adresa Gărzii Financiare - Secția A___ numărul xxxxxx/20.05.2009 privind vânzările aferente către ___________________ S____, „întrucât administratorul societății nu a putut fi contactat de comisarii Gărzii Financiare Bihor, iar societatea nu își desfășoară activitatea la sediul social declarat, din care cauză nu s-au putut verifica evidențele financiar-contabile ale societății și nu deținem informații cu privire la alt sediu al acestuia”.
Având în vedere cele constatate prin Nota de constatare numărul 605.968/03.06.2009, Garda Financiară Bihor a sesizat P________ de pe lângă Judecătoria Oradea cu privire la _______________ Oradea existând suspiciuni de evaziune fiscală prin declararea fictivă a sediului social în vederea sustragerii de la efectuarea verificărilor financiar-contabile și a faptului că nu își desfășoară activitatea la sediul social declarat, fapte ce se încadrează în prevederile art. 9, alin 1, lit. f din Legea 241/2005.
Totodată, se menționa faptul că „în data de 03.06.2009, ulterior încheierii Notei de constatare nr. 605.968/03.06.2009, administratorul societății s-a prezentat la sediul Gărzii Financiare Bihor, fără a prezenta vreun document din care să rezulte că societatea își desfășoară activitatea la sediul social declarat sau că acesta a fost modificat, situație în care nu s-au putut verifica evidențele financiar-contabile ale societății”.
2. La data de 3 iunie 2009, cu ocazia prezentării administratorului _______________ Oradea, P__ E___ G_____, la sediul Gărzii Financiare Bihor, comisarii MORDA F_____ și A____ V_____, au întocmit Invitația ________ numărul xxxxxx/03.06.2009, prin care numitul P__ E___ G_____, reprezentant al _______________ Oradea a fost invitat la sediul Gărzii Financiare Bihor la data de 04.06.2009, orele 8:30, în vederea prezentării următoarelor documente: registrul unic de control, documente de evidență tehnică operativă și financiar-contabilă pe perioada ianuarie 2009 – la zi (facturi, chitanțe, registru casă, etc.), documentul de identitate, ștampila societății, declarațiile fiscale depuse, balanțele de verificare și inventarierea patrimoniului societății.
La data de 4 iunie 2009, cu ocazia verificării documentelor contabile ale societății CONSELIS SRL, comisarii MORDA F_____ și A____ V_____ au întocmit Procesul - Verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _______ numărul xxxxxxx/4.06.2009, fiind constatate două fapte contravenționale: necompletarea unor date pe facturile emise și neîntocmirea notelor de recepție pentru mărfurile achiziționate, fapte pentru care a fost aplicată o amendă în valoare totală de 3.000 lei. Din procesul-verbal reiese faptul că amenda a fost achitată pe loc de reprezentantul legal al _______________, conform chitanței nr. xxxxxxx/4.06.2009. Nu au fost ridicate documente contabile în copii.
3. Tot la data de 4 iunie 2009, cu ocazia prezentării administratorului _______________ Oradea, P__ E___ G_____ la sediul Gărzii Financiare Bihor, comisarii MORDA F_____ și A____ V_____ au întocmit Invitația ________ nr. xxxxxx/04.06.2009, prin care numitul P__ E___ G_____, reprezentant al _______________ Oradea a fost invitat la sediul Gărzii Financiare Bihor la data de 05.06.2009, orele 8:30, în vederea prezentării următoarelor documente: registrul unic de control, documentele justificative care stau la baza înregistrării în contabilitate pe perioada 01.04.2009 – la zi, facturile fiscale emise numerele 115, 117 și 118, extras cont pe perioada 01.04.2009 – la zi, în trei exemplare semnate și ștampilate conform cu originalul, act de identitate și ștampila societății.
La data de 5 iunie 2009, cu ocazia verificării documentelor contabile ale societății CONSELIS SRL, prezentate la sediul Gărzii Financiare Bihor de către administratorul P__ E___ G_____, comisarii MORDA F_____ și A____ V_____ au întocmit Nota Unilaterală ________ numărul xxxxxx/05.06.2009, menționând ca obiectiv: controlul tematic pe perioada 2009. Comisarii MORDA F_____ și A____ V_____ au constatat textual faptul că „în urma Invitației din data de 04.06.2009, administratorul societății s-a prezentat la sediul Gărzii Financiare Bihor cu copii certificate după documentele solicitate”.
4. La data de 9 iulie 2009, comisarii SOPOTA F_____ și L___ A___ din cadrul Gărzii Financiare Bihor au întocmit Invitația ________ numărul xxxxxx/09.07.2009, prin care numitul P__ E___ G_____, reprezentant al _______________ Oradea a fost invitat la sediul Gărzii Financiare Bihor la data de 10.07.2009, orele 8:30, în vederea prezentării următoarelor documente: actele de constituire a societății, întreaga evidență primară și contabilă a societății pe perioada 01.04.2009 – la zi (facturi intrare și ieșire, jurnalele TVA, fișe de magazie, recepții, registru de casă, etc.), fișe cont 401 – furnizori, fișe cont 411 – clienți, registrul unic de control, documentul de identitate și ștampila societății.
La data de 10 iulie 2009, comisarii SOPOTA F_____ și L___ A___ din cadrul Gărzii Financiare Bihor au întocmit Invitația ________ numărul xxxxxx/10.07.2009, prin care numitul P__ E___ G_____, reprezentant al _______________ Oradea a fost invitat la sediul Gărzii Financiare Bihor la data de 10.07.2009, orele 8:30, în vederea prezentării următoarelor documente: actele de constituire și funcționare a societății, evidența tehnico-operativă și financiar-contabilă pe perioada 01.04.2009 – până la zi, fișe cont 401 – furnizori, fișe cont 411 – clienți, registrul unic de control și ștampila societății.
La data de 13 iulie 2009, cu ocazia prezentării administratorului _______________ Oradea, P__ E___ G_____ la sediul Gărzii Financiare Bihor, comisarii SOPOTA F_____ și L___ A___ au întocmit Nota de Constatare ________ numărul xxxxxxx/13.07.2009, cu ocazia efectuării unui control încrucișat pe perioada 01 aprilie 2009 – 13 iulie 2009 la societatea în cauză. Comisarii SOPOTA F_____ și L___ A___ au constatat textual faptul că „societatea desfășoară activitate de comerț cu ridicata de produse petroliere. Aprovizionarea se face de la un singur furnizor _______________________________________ sunt diverși operatori economici, atât de pe raza județului Bihor, cât și din alte județe. Relațiile economice cu furnizorul și cu beneficiarii sunt realizate ca și comenzi, preluare, înaintare, livrări, decontări bancare de către administratorul P__ E___ G_____ și de către un împuternicit al societății, numitul DUCICA CLAUDIUS. Menționăm că societatea desfășoară această activitate de comerț cu motorină și benzină începând cu 02.04.2009”. Cu ocazia controlului în cauză a fost luată o Notă explicativă administratorului P__ E___ G_____.
Anexat Notei de Constatare au fost ridicate în copii mai multe documente contabile, respectiv: fișe cont 401 – furnizori, fișe cont 411 – clienți, jurnale de vânzări și cumpărări (inclusiv iulie 2009), fișele de magazie pentru produsele comercializate, toate aferente lunilor aprilie, mai, iunie 2009, balanțele de verificare la 30.04.2009 și 31.05.2009 și raportările periodice depuse în cursul anului 2009.
5. La data de 28 iulie 2009, comisarii din cadrul Gărzii Financiare – Secția Bihor, A____ T_____ și S______ L____, au efectuat un control încrucișat la _____________ Oradea, controlul desfășurându-se la sediul social declarat, situat în Oradea, Șoseaua Borșului, nr. 7, jud. Bihor, având ca obiectiv tematic Adresa Gărzii Financiare - Secția Bacău numărul xxxxxx/23.07.2009 și urma să cuprindă activitatea desfășurată pe parcursul lunii iunie 2009.
Deplasându-se la sediul social declarat, A____ T_____ și S______ L____ au întocmit Nota Unilaterală ________ nr. xxxxxx/28.07.2009 și au constatat faptul că _____________ Oradea nu își mai desfășoară activitatea la sediul social, neputând fi contactat nici un reprezentant legal al societății. Prin Nota explicativă dată, reprezentantul imobilului situat în Oradea, Șoseaua Borșului, nr. 7, jud. Bihor, ___________________, d-na M_____ C______ a declarat faptul că _____________ nu a funcționat la sediul social declarat niciodată, nepermițându-i-se accesul în imobil, întrucât nu-și achitase garanția solicitată prin contractul de închiriere nr. 4/01.07.2008, contract reziliat unilateral prin actul de denunțare încheiat la data de 8 iulie 2008. Prin urmare, societatea CALTON SRL de la data de 8 iulie 2008 nu mai funcționa la sediul social declarat.
Faptul că _____________ Oradea nu mai funcționa din data de 8 iulie 2008 la sediul social declarat, situat în Oradea, Șoseaua Borșului, nr. 7, fusese constatat încă de la data de 1 aprilie 2009 de către comisarii MRAZ T______ și C__ I____, nefiind însă finalizate verificările și nefiind sesizat parchetul competent.
Fiind solicitate, de către echipa de control, date de la Oficiul Registrului Comerțului Bihor și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bihor, au fost primite răspunsurile la data de 10.08.2009.
În urma verificărilor efectuate, comisarii A____ T_____ și S______ L____ au întocmit Nota de Constatare din data de 29 octombrie 2009, care a stat la baza sesizării Gărzii Financiare Bihor adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea cu privire la _____________ Oradea existând suspiciuni de evaziune fiscală prin declararea fictivă a sediului social și prin necalcularea, neevidențierea în contabilitate și nevirarea la bugetul consolidat la statului a impozitelor și taxelor aferente operațiunilor comerciale efectuate în luna iunie 2009 în valoare totală de 16.978,5 lei (9.216,9 lei TVA și 7.761,6 lei impozit pe profit) aferente tranzacției cu ________________ Bacău.
Este de relevat faptul că sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea a survenit la peste 2 luni și jumătate de la finalizarea verificărilor de către echipa de control. Fiind audiați cu privire la această chestiune, membrii echipei de control nu au putut da o explicație pentru întârzierea nejustificată a sesizării organelor judiciare cu privire la _____________ Oradea.
Astfel, din probele de la dosar, a rezultat că, în perioada aprilie – iulie 2009, comisarul S_________ F________ N___ din cadrul Gărzii Financiare – Secția Bihor, prevalându-se de influența pe care ar avea-o față de comisari din cadrul Gărzii Financiare Bihor, a primit, de la denunțătorul P__ E___ G_____, prin intermediul martorului denunțător B____ G_______, suma 3.000 Euro lunar, pentru a proteja firmele administrate de martorul denunțător P__ E___ G_____ – _____________, _______________ și ____________________ SRL.
La data de 19 august 2009, comisarii A____ V_____ și M_________ M____ din cadrul Gărzii Financiare Bihor au întocmit Nota Unilaterală ________ numărul xxxxxx/19.08.2009, cu ocazia efectuării unui control la sediul Gărzii Financiare Bihor la _______________ Oradea. Comisarii A____ V_____ și M_________ M____ au constatat, textual, faptul că „s-a întocmit Nota de constatare cu privire la obligațiile neachitate de _______________ Oradea la bugetul de stat fiind stabilit un prejudiciu de 7,9 milioane lei. Nota de constatare se trimite la organele abilitate, respectiv P________ de pe lângă Judecătoria Oradea, DGFP Bihor și IPJ Bihor.”
La data de 20 august 2009, comisarii A____ V_____ și M_________ M____ au întocmit Nota de Constatare numărul xxxxxx/20.08.2009 la _______________ Oradea cu privire la omisiunea în tot sau în parte a evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate.
Din Nota de constatare întocmită de comisarii Gărzii Financiare rezultă faptul că „_______________ are sediul social declarat în Oradea, _________________________. 9, _________________, fiind înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului sub nr. JXXXXXXXXXXXX, având ca asociat unic și administrator pe numitul D_________ P____ S______. Până la data de 22.07.2009, societatea a fost administrată de P__ E___ G_____, cel care în fapt a desfășurat activitatea societății în perioada aprilie-iulie 2009.
Conform adresei Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor, _______________ Oradea a depus ultima raportare contabilă la data de 31.12.2008, iar declarația privind impozitul pe profit și decontul de TVA aferent trimestrului II 2009, nu au fost depuse până la data de 05.08.2009.
Societatea în fapt nu a desfășurat nici un fel de activitate la sediul social declarat din Oradea, _________________________. 9, _____________ nu are contract încheiat pentru prestări servicii contabile cu vreo societate comercială sau persoană fizică cu privire la întocmirea contabilității societății, fiind trimisă la data de 03.06.2009 către P________ de pe lângă Judecătoria Oradea sesizarea xxxxxx în vederea constatării existenței infracțiunii prevăzute de art. 9, alin 1, lit. f din Legea 241/2005 (evaziune fiscală prin declararea fictivă a sediului social în vederea sustragerii de la efectuarea verificărilor financiar-contabile și a faptului că nu desfășoară activității la sediul social declarat).
_______________ Oradea este plătitoare de impozit pe profit din data de 01.01.2009 și plătitoare de TVA din data de 01.02.2009.
În cursul anului 2009, administratorul P__ E___ G_____ a cumpărat produse petroliere de la un singur furnizor, ______________ Oradea, societate aflată în insolvență, care facturează fără TVA și a vândut marfa achiziționată la diferiți clienți, rezultând o diferență în minus între valoarea de achiziție și valoarea de vânzare de 2.334.027,56 lei. ______________ Oradea nu a înregistrat TVA deductibil din alte operațiuni, drept pentru care TVA colectat este și cel datorat la bugetul de stat, astfel că valoarea totală cu care a fost prejudiciat bugetul de stat este de 7.903.839,1 lei.
Fapta de a nu calcula, evidenția și vira la bugetul de stat a impozitelor și taxelor aferente veniturilor obținute în urma operațiunilor efectuate, există suspiciunea că se încadrează în prevederile art. 9, alin 1, lit. „a” și „b” din Legea 241/2005. De săvârșirea faptelor prezentate, apreciem că se face răspunzător _______________ Oradea prin administratorul ei, P__ E___ G_____.”
Această Notă de constatare a stat la baza sesizării din data de 20.08.2009 transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Totodată, aceste date au fost transmise și Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea cu adresa numărul xxxxxx/25.08.2009, învederându-se faptul că sesizarea penală din data de 20.08.2008 a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în completarea sesizării din data de 03.06.2009.
În privința acestui ultim control, efectuat de comisarii A____ V_____ și M_________ M____, este de remarcat declarația martorului B____ G_______, care a arătat următoarele: „Comisarul S_________ F________ N___ mi-a spus de mai multe ori să discut cu P__ E___ G_____ să-și pună la punct actele contabile ale firmelor, întrucât este presat de colegi și nu crede că poate să îi mai țină spatele în aceste condiții.”
Astfel, din ansamblul probator, s-a stabilit că, în perioada 2008 - 2009, pe fondul comiterii unor fapte de evaziune fiscală de o amploare deosebită de către numiții P__ E___ G_____ și G________ I__, firmele administrate formal de P__ E___ G_____, dar controlate în realitate de numitul G________ I__, au fost verificate în mai multe rânduri de comisari din cadrul Gărzii Financiare Bihor, însă, urmare a actelor de corupție susmenționate, comisarii Gărzii Financiare Bihor au efectuat controale superficiale, formale, la firmele administrate de numitul P__ E___ G_____, fiind constatate doar abateri minore, fără însă să fie constatate și sesizate organelor competente activitățile evazioniste desfășurate prin intermediul firmelor fantomă administrate de acesta.
Din raportul de constatare întocmit de specialistul D.N.A., a rezultat că prin neînregistrarea, necalcularea și nedeclararea în totalitate de către societățile comerciale CALTON SRL, CONSELIS SRL, RICE STAR FASHION SRL, a obligațiilor fiscale rezultate în urma operațiunilor economice efectuate de aceste societăți pe relația cu grupul de firme „Trei G”, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 32.441.068 lei, din care 29.532.507 lei reprezentând TVA și sumă de 2.908.561 lei impozit pe profit, la care se adaugă accesoriile aferente, cele trei societăți fiind reprezentate în perioada analizată de numitul P__ E___ G_____.
Fiind audiat în cauză, inculpatul S_________ F________ N___ a recunoscut parțial comiterea faptelor, declarând următoarele: „La sfârșitul anului 2008, am fost abordat de numitul B____ G_______ în legătură cu unele probleme pe care le avea un partener de afaceri sau prieten al acestuia pe nume P__ E___ G_____, spunându-mi că acesta este administrator la _____________ și are un control de la Garda Financiară Bihor, rugându-mă să-l ajut în măsura în care am această posibilitate.Am verificat, din câte rețin, într-una din încăperile unde se centralizează toate actele de control efectuate de comisarii Gărzii Financiare Bihor și am constatat că nu sunt probleme serioase în privința _____________.L-am informat despre aceasta pe numitul B____ G_______ cu care am stabilit o întâlnire pentru a discuta. Îmi amintesc că prima tranșă de bani în sumă de 1.500 euro am primit-o de la numitul B____ G_______ într-o după-masă când m-am întâlnit cu acesta la Hipermarketul Real situat în Oradea pe _______________________ o cafenea. Banii mi-au fost remiși de B____ G_______ fără să-mi amintesc cupiura acestora. Precizez că nu am pretins o anumită sumă de bani de la B____ G_______, iar suma de 1.500 euro mi-a fost oferită de către acesta, după câteva zile de la prima discuție legată de controalele efectuate la _____________.După aproximativ trei-patru luni, am fost căutat din nou de B____ G_______ care mi-a spus că este în derulare un nou control la firma lui P__ E___. Am verificat, la fel ca și prima dată, am constatat din nou că nu sunt probleme deosebite după care l-am anunțat despre acest lucru și pe B____ G_______. În aceeași zi sau în zilele următoare, nu mai rețin exact, m-am întâlnit cu acesta undeva în oraș, posibil tot la o cafenea din incinta Hipermarketului Real, unde acesta mi-a spus că P__ E___ este mulțumit pentru ajutorul acordat și mi-a mai remis 1.500 euro. Am primit banii și de data aceasta și i-am păstrat în totalitate pentru mine, la fel ca și prima dată, fără să discut cu vreun coleg despre vreo sumă de bani. Ulterior, din câte rețin, au fost efectuate mai multe controale pe _____________ și _______________, fiind din nou rugat de B____ G_______ să intervin pentru numitul P__ E___ G_____. Am verificat despre ce este vorba, după care m-am întâlnit din nou cu B____ G_______ și am mai primit de la acesta 1.000 euro sau 1.500 euro, fără însă să mai rețin exact suma.Ulterior am discutat cu colegul meu A____ V_____ despre controlul efectuat de către acesta la _______________ Oradea, la care acesta m-a informat că problemele sunt destul de grave având conotații penale. Mi-am dat seama din discuțiile cu A____ V_____ că este vorba de o evaziune fiscală destul de mare , după care i-am comunicat acest aspect numitului B____ G_______,spunându-i totodată să-i transmită lui P__ E___ să-și pună contabilitatea în ordine întrucât altfel nu pot să-l mai ajut.În aceste condiții m-am retras și nu am mai primit alte sume de bani de la P__ E___ prin intermediul lui B____ G_______.”
Instanța de fond a reținut că mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale se coroborează, cele mai relevante sub aspect probator fiind procesele-verbale de redare a discuțiilor înregistrate ambiental, declarațiile martorilor denunțători P__ E___ G_____ și B____ G_______, declarația inculpatului S_________ F________ N___, dar și înscrisurile de la dosarul cauzei.
Relevante, sub aspect probator, sunt discuțiile purtate la data de 31.08.2011 de către numitul B____ G_______ cu S______