TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Ședința publică de la 11 Aprilie 2014
Completul compus din:
Președinte O_____ M____
Grefier V_______ A_____ Onchiș
Ministerul Public reprezentat prin procuror M____ C______
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul
Pe rol, judecarea cauzei penale în primă instanță privind pe inculpat P_____ G_______ A_______, având ca obiect traficul de influență (art.257 C.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele de mai sus, după care se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 28 martie 2014 când părțile prezente au pus concluzii, concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 01 aprilie 2014 și când s-a pronunțat prezenta hotărâre, încheiere care face parte intergrantă din prezenta hotărâre.
I N S T A N Ț A
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Pin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor înregistrat la instanță la data de 07.03.2013 sub dos. nr. XXXXXXXXXXXXX a fost trimis în judecată inculpatul P_____ G_______ A_______ pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență prev. și ped. de art. 257 al. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 33 lit.a și art.34 C.pen.
În fața instanței, la termenul din 28.03.2014, inculpatul P_____ G_______ A_______ a solicitat aplicarea procedurii recunoașterii învinuirii prev. de art. 375 C.pr.pen.
În privința cererii inculpatului de repunere a cauzei pe rol în vederea reluării cercetării judecătorești pentru citarea în cauză ca partea vătămată/parte civilă a numitului Ș_____ G_______ ca urmare a schimbării încadrării juridice în infracțiunea de înșelăciune, existând posibilitatea împăcării părților, cerere formulată în termenul de pronunțare, instanța o va respinge.
Un prim argument este acela că instanța nu a procedat la schimbarea încadrării juridice prin încheiere, pentru a putea discuta de modificarea cadrului procesual în primă instanță înainte de soluționarea fondului cauzei.
De asemenea, a fost depășită faza procesuală la care se putea realiza o astfel de împăcare, neexistând dispoziții tranzitorii contrare. De altfel, și când a fost vorba de instituția prev. de art. 3201 C.pr.pen. introdusă prin Legea 202/2010, în lipsa ordonanței de urgență de modificare a legii, nu s-au putut admite cererile de aplicare a procedurii simplificate pe care inculpații le făceau după ce era depășită faza procesuală, la data intrării în vigoare a Legii 202/2010.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
1.Inculpatul P_____ G_______ A_______, conducător auto în cadrul Direcției pentru Protecția Copilului Bihor, se cunoștea din copilărie cu D____ A_____-D____.
În acest context, în cursul lunii noiembrie 2010, cei doi întâlnindu-se în sediul Direcției pentru Protecția Copilului Bihor, inculpatul s-a oferit să-l ajute, în schimbul sumei de 1650 lei, pentru a-i rezolva fiicei denunțătorului (D____ A______-L____, în vârstă de 1 an și 8 luni) un certificat de încadrare într-un grad de handicap, în vederea prelungirii concediului maternal al soției sale, spunându-i acestuia că are influență asupra unor medici din cadrul Comisiei de Evaluare pentru Încadrare Într-un G___ de Handicap Bihor.
Fiind de acord, în perioada noiembrie 2010-ianuarie 2011, denunțătorul i-a dat inculpatului în trei tranșe suma de 1650 lei, în scopul stabilit, după care, denunțătorul s-a prezentat cu fiica sa la Direcția pentru Protecția Copilului Bihor, la data de 26.02.2011, comisia respingând însă cererea de încadrare într-un grad de handicap a fiicei sale și, implicit, prelungirea concediului maternal al soției sale.
Ulterior, la începutul lunii martie 2011, inculpatul i-a restituit denunțătorului din suma primită, 1400 lei.
Această situație de fapt rezultă din autodenunțul și declarațiile martorului D____ A_____-D____ care a arătat că i-a dat inculpatului respectivele sume de bani, în contextul în care se știau din copilărie, știa că inculpatul este șofer în cadrul Direcției pentru Protecția Copilului Bihor, iar inculpatul i-a spus că îl poate ajuta în schimbul unor sume de bani, ceea ce l-a făcut să creadă că are influență asupra membrilor comisiei, acceptând și ulterior remițându-i suma totală de 1650 lei. Ulterior, întrucât inculpatul nu a rezolvat ce a promis, acesta i-a restituit 1400 lei, promițându-i că-i restituie și diferența, ceea ce nu s-a mai întâmplat.
Declarațiile martorului D____ A_____-D____ se coroborează cu declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale și în fața instanței, declarații în cadrul cărora acesta a descris aceeași stare de fapt, recunoscând în fața instanței în totalitate săvârșirea faptei, astfel cum aceasta a fost descrisă în actul de sesizare.
Denunțătorul D____ A_____-D____ nu a solicitat în cursul urmăririi penale restituirea restului de 250 lei, din suma dată inculpatului și nerestituită de acesta.
2.În cursul anului 2010, aflându-se în sediul Direcției pentru Protecția Copilului Bihor în vederea prelungirii certificatului de încadrare în grad de handicap, Ș_____ G_______ a fost abordat de inculpatul P_____ G_______ A_______ care i-a spus că este șoferul directorului instituției și că îl poate ajuta să treacă într-un grad de handicap grav, pentru a putea beneficia de însoțitor, pretinzând suma de 700 euro, pe care i-a spus că o va da membrilor comisiei cu titlu de mită. După primirea sumei de bani, inculpatul și-a însușit respectiva sumă, fără a întreprinde niciun demers în sensul promis.
Această situație de fapt rezultă din declarația martorului Ș_____ G_______ care a arătat că, fiind în sediul Direcției pentru Protecția Copilului Bihor, în timp ce stătea la rând a fost abordat de inculpat, care, după ce i-a spus că este șoferul directorului și că are influență asupra comisiei, i-a pretins inițial 500 euro și ulterior încă 200 euro, în vederea prelungirii certificatului de încadrare în grad de handicap. Totodată inculpatul i-a spus că această sumă de bani va fi dată membrilor comisiei, reprezentând „șpaga pentru rezolvarea acestei probleme”. Inculpatul nu a menționat niciodată vreun procent din această sumă pe care l-ar opri pentru sine. După ce i-a remis inculpatului sumele de bani, văzând că trec lunile și că acesta nu mai poate fi contactat, în cursul lunii septembrie-octombrie, s-a deplasat din nou la sediul instituției, unde a spus unui funcționar, membru al acelei comisii cele întâmplate, funcționarul respectiv dându-i numărul de telefon de la noul loc de muncă al inculpatului și spunându-i să dea o declarație cu cele relatate pe care a spus că o va duce el personal organelor de poliție. Ulterior, a reușit să se întâlnească cu inculpatul care i-a spus că nu-i poate restitui suma de bani pentru că are anumite probleme, iar în privința actelor că nu știe unde se află. I-a mai spus inculpatului că nu a dat suma de bani respectivă membrilor comisiei ci a folosit-o în interes personal.
Declarația martorului Ș_____ G_______ se coroborează cu cea dată de martorul T____ C_____ L_______, care confirmă aceeași stare de fapt.
În cursul urmăririi penale, inculpatul P_____ G_______ A_______ a arătat că a luat sub formă de împrumut suma de 500/600 euro de la Ș_____ G_______. După ce i-a spus acestuia unde lucrează, a fost întrebat dacă nu poate să-i rezolve o pensie de handicap, inculpatul arătând că a refuzat, spunându-i că nu are nicio influență asupra membrilor comisiei. Întrucât a întârziat cu restituirea banilor împrumutați, Ș_____ G_______ a făcut presiuni asupra sa, spunând că va merge la directorul instituției căruia îi va spune că el ar fi promis că îl ajută și că banii i-ar fi dat directorului.
În fața instanței, inculpatul P_____ G_______ A_______ a arătat că recunoaște în totalitate faptele pentru care a fost trimis în judecată, astfel cum au fost descrise în actul de sesizare.
Martorul Ș_____ G_______ nu a solicitat organelor judiciare restituirea sumei de 700 euro.
La termenul de judecată din 28.03.2014 inculpatul a solicitat expres instanței, aplicarea procedurii de judecată în cazul recunoașterii învinuirii, reglementată de art 375 C.pr.pen.
În consecință, instanța a consemnat declarația personală a acestuia prin care a recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței.
Având în vedere declarația inculpatului de recunoaștere totală a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, că din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că faptele există, constituie infracțiune și au fost săvârșite de inculpat, fiind îndeplinite condițiile cumulative impuse de art 375 C.pr.pen., va admite cererea inculpatului de aplicare a procedurii simplificate.
În drept
Fapta inculpatului P_____ G_______-A_______ care, în perioada noiembrie 2010 - ianuarie 2011, a pretins și ulterior primit suma totală de 1650 lei de la denunțătorul D____ A_____-D____, lăsându-l să creadă că are influență asupra unor medici din cadrul Comisiei de evaluare pentru încadrare într-un grad de handicap Bihor, pentru a-și exercita influența asupra acestora în vederea prelungirii concediului maternal al soției denunțătorului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. și ped. de art. 291 C.pen. rap la art art 6 din Legea nr 78/2000 (modif prin Legea nr 187/2012) cu aplic art 396 alin 10 C.pr.pen.
Fapta aceluiași inculpat care, în scopul obținerii unui folos patrimonial injust, în cursul anului 2010, l-a indus în eroare pe martorul Ș_____ G_______ căruia i-a pretins și de la care a primit suma totală de 700 euro, spunându-i că va da această sumă cu titlu de mită membrilor Comisiei de Evaluare pentru încadrare într-un grad de handicap Bihor, pentru trecerea acestuia într-un grad de handicap grav, ca să poată beneficia de însoțitor, sumă pe care și-a însușit-o, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev de art 244 alin 1 C.pen. cu aplic art 396 alin 10 C.pr.pen.
Sunt îndeplinite condițiile constitutive ale infracțiunii de trafic de influență în primul caz, cât timp inculpatul a pretins și primit banii pentru sine, în schimbul influenței pe care a lăsat să se creadă că o are asupra membrilor comisiei competente să decidă prelungirea concediului maternal al soției denunțătorului, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că inculpatul s-a prevalat de o influență inexistentă. În privința acestei fapte, determinantă pentru remiterea sumei de bani a fost prevalarea inculpatului de influența pe care a lăsat să creadă că o are asupra funcționarilor competenți să decidă în sensul dorit și urmărit de denunțător.
Prevalarea de o influență, chiar inexistentă, asupra unui funcționar, deși reprezintă o inducere în eroare, prin voința legiuitorului este incriminată, în mod special, ca infracțiune de trafic de influență, cât timp sumele de bani sunt pretinse, primite, acceptate în schimbul acestei influențe.
În cel de-al doilea caz, aceste elemente determinate pentru infracțiunea de trafic de influență nu se mai regăsesc. Inculpatul P_____ G_______-A_______ nu s-a prevalat în fața martorului Ș_____ G_______ de influența pe care ar avea-o asupra funcționarilor competenți să decidă în sensul dorit și urmărit de martor, în schimbul unei sume de bani, ci a urmărit să obțină un folos patrimonial injust, prezentându-i martorului ca adevărată o faptă mincinoasă, anume că acea sumă de bani va fi remisă cu titlu de mită membrilor comisiei.
Inculpatul nu a pretins și primit în acest caz suma de bani pentru sine, în schimbul vreunei influențe de care să se fi prevalat în fața funcționarului competent, pentru a-l determina pe acesta să întreprindă actul în sensul dorit de martor, ci i-a prezentat martorului, mincinos, că va remite acea sumă funcționarului, urmărind exclusiv obținerea unui folos patrimonial injust pentru sine, în detrimentul martorului.
În acest caz, elementele de specificitate ale infracțiunii de trafic de influență nu se mai regăsesc, valorile sociale lezate fiind astfel diferite.
Pentru aceste considerente, se impune schimbarea încadrarării juridice dată faptei de la pct 2 din rechizitoriu din infracțiunea de traffic de influență în infracțiunea de înșelăciune.
La stabilirea încadrărilor juridice, instanța are în vedere legea penală mai favorabilă.
Pentru infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 C.pen. din 1968 rap la art 6 din Legea nr 78/2000 este mai favorabilă incriminarea din legea nouă prev. de art 291 C.pen. rap la art art 6 din Legea nr 78/2000 (modif prin Legea nr 187/2012), având în vedere că potrivit legii vechi limitele de pedeapsă erau între 2 și 10 ani închisoare, iar potrivit legii noi de la 2 la 7 ani închisoare.
Și pentru infracțiunea de înșelăciune prev de art 215 alin 1 C.pen. din 1968 este mai favorabilă incriminarea din legea nouă prev. de art 244 alin 1 C.pen., având în vedere că potrivit legii vechi limitele de pedeapsă erau între 6 luni și 12 ani închisoare, iar potrivit legii noi de la 6 luni la 3 ani închisoare.
În privința pedepselor accesorii și complementare, instanța va face aplicarea art. 12 alin 1 din Legea nr 187/2012, conform căruia în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. Cum instanța nu va aplica pedepse complementare în cazul celor două infracțiuni, nu vor fi aplicate nici pedepse accesorii, față de prev art 65 alin 1 C.pen.
În privința regimului sancționator al concursului de infracțiuni, instanța va avea în vedere că dispozițiile art 39 C.pen. nu sunt mai favorabile inculpatului, față de dispozițiile art 34 C.pen. din 1968.
La stabilirea și individualizarea pedepselor, instanța urmează a avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 74 C.pen., reținând în acest sens alături de gravitatea faptelor, scopul avut în vedere de inculpat (obținerea unor venituri ilicite) și sumele de bani obținute, faptul că inculpatul a restituit în mare parte sumele pretinse de la denunțătorul D____ A_____-D____, a fost sincer în fața instanței, nu are antecedente penale, are un nou loc de muncă și a fost de acord să restituie în totalitate restul sumelor de bani.
În raport de toate aceste considerente:
Va admite cererea inculpatului de aplicare a procedurii recunoașterii învinuirii prev de art 375 C.pr.pen.
În baza art 386 C.pr.pen. va schimba încadrarea juridică dată faptei de la pct 2 din rechizitoriu din infracțiunea prev de art. 257 alin. 1 C.pen. din 1968 rap. la art. 6 din Legea nr 78/2000 în infracțiunea de înșelăciune prev de art 215 alin 1 C.pen. din 1968.
În baza art 5 C.pen., va reține că pentru infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 C.pen. din 1968 rap la art 6 din Legea nr 78/2000 este mai favorabilă incriminarea din legea nouă prev. de art 291 C.pen. rap la art art 6 din Legea nr 78/2000 (modif prin Legea nr 187/2012).
În baza art 5 C.pen., va reține că pentru infracțiunea de înșelăciune prev de art 215 alin 1 C.pen. din 1968 este mai favorabilă incriminarea din legea nouă prev. de art 244 alin 1 C.pen.
Va condamna pe inculpatul P_____ G_______ A_______, la o pedeapsă de:
- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art 291 C.pen. rap la art art 6 din Legea nr 78/2000 (modif prin Legea nr 187/2012), cu aplic art 396 alin 10 C.pr.pen.
- 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev de art 244 alin 1 C.pen. cu aplic art 396 alin 10 C.pr.pen.
În baza art 33-34, 35 C.pen. din 1968 cu aplic art 5 C.pen., va contopi cele două pedepse și va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Fiind îndeplinite cumulativ condițiile impuse de lege, în baza art. 81 C. pen. din 1968, cu aplic art 5 C.pen., va suspenda condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 4 ani stabilit conform art. 82 C. pen. din 1968.
În temeiul art. 404 C.pr.pen., va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen. din 1968.
În baza art 291 alin 2 C.pen., va confisca de la inculpat suma de 250 lei, sumă primită și nerestituită de la denunțătorul D____ A_____ D____ și pe care acesta din urmă nu a solicitat-o a-i fi restituită.
În privința sumei de 700 euro primită de la martorul Ș_____ G_______, instanța nu va proceda la confiscarea acesteia dat fiind că, urmare a schimbării încadrării juridice în infracțiunea de înșelăciune, acestei sume nu-i mai sunt aplicabile prev art 291 alin 2 C.pen., cât timp suma reprezintă prejudiciul cauzat martorului Ș_____ G_______ prin fapta inculpatului, prejudiciu pe care nu l-a solicitat, nici anterior schimbării încadrării juridice. Într-o astfel de ipoteză, devin aplicabile prev art 27 alin 1 C.pr.pen., conform cărora Dacă nu s-au constituit parte civilă în procesul penal, persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce la instanța civilă acțiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune.
În baza art 272 C.pr.pen., va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a sumei de 100 lei cu titlu de onorariu parțial, pentru asistența juridică acordată de apărătorul din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr 1364 din 19.03.2013.
PENTRU ACESTE MTOIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge cererea inculpatului de repunere a cauzei pe rol în vederea reluării cercetării judecătorești.
Admite cererea inculpatului de aplicare a procedurii recunoașterii învinuirii prev de art 375 C.pr.pen.
În baza art 386 C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică dată faptei de la pct 2 din rechizitoriu din infracțiunea prev de art. 257 alin. 1 C.pen. din 1968 rap. la art. 6 din Legea nr 78/2000 în infracțiunea de înșelăciune prev de art 215 alin 1 C.pen. din 1968.
În baza art 5 C.pen., reține că pentru infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 C.pen. din 1968 rap la art 6 din Legea nr 78/2000 este mai favorabilă incriminarea din legea nouă prev. de art 291 C.pen. rap la art art 6 din Legea nr 78/2000 (modif prin Legea nr 187/2012).
În baza art 5 C.pen., reține că pentru infracțiunea de înșelăciune prev de art 215 alin 1 C.pen. din 1968 este mai favorabilă incriminarea din legea nouă prev. de art 244 alin 1 C.pen.
Condamnă pe inculpatul P_____ G_______ A_______, născut la 17.03.1976 în Buntești, Bihor, fiul lui G_______ și M_______, cetățean român, studii 10 clase, divorțat, 1 copil minor, șofer la __________________, stagiu militar satisfăcut, domiciliat în Oradea, ______________________. 26, ___________.46, cu reședința fără forme legale în com. Buntești, _________________, Bihor, fără antecedente penale, CNP xxxxxxxxxxxxx, la o pedeapsă de:
- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art 291 C.pen. rap la art art 6 din Legea nr 78/2000 (modif prin Legea nr 187/2012), cu aplic art 396 alin 10 C.pr.pen.
- 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev de art 244 alin 1 C.pen. cu aplic art 396 alin 10 C.pr.pen.
În baza art 33-34, 35 C.pen. din 1968 cu aplic art 5 C.pen., contopește cele două pedepse și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen. din 1968, cu aplic art 5 C.pen., suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 4 ani stabilit conform art. 82 C. pen. din 1968.
În temeiul art. 404 C.pr.pen., atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen. din 1968.
În baza art 291 alin 2 C.pen., confiscă de la inculpat suma de 250 lei (sumă primită și nerestituită de la denunțătorul D____ A_____ D____).
În baza art 272 C.pr.pen., dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bihor a sumei de 100 lei cu titlu de onorariu parțial, pentru asistența juridică acordată de apărătorul din oficiu, av. M____ I___, până la prezentarea apărătorului ales, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr 1364 din 19.03.2013.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 11.04.2014.
Președinte,Grefier,
O_____ M____ V_______ Onchiș
Red. Jud. O_____ M____
2 ex/23.04.2014