Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul SUCEAVA
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Traficul de influenţă (art.257 C.p.)
Număr hotarâre:
68/2013 din 27 martie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX- art. 257 al. 1 Cod penal rap. la art. 5

al. 1 din Legea nr. 78/2000–

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 68

Ședința publică din data de 27.03.2013

Președinte: C______ G___ I_____

Grefier : C______ G_______

Ministerul Public - P________ de pe lângă Tribunalul Suceava, reprezentat de procuror J____ P________ L______

Pe rol, pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul N_____ L___, fiul lui N______ și M_______, născut la data de 05.01.1960 în ____________________________, același domiciliu, _______________________, județul Suceava, posesor al C.I ________ numărul xxxxxx, CNP:xxxxxxxxxxxxx, cetățenie română, instructor auto, 12 clase, căsătorit, fără antecedente penale, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. 1 Cod penal (rap. la art. 5 alin. 1 din Legea nr. 78/2000).

Dezbaterile asupra cauzei de față au avut loc în ședința publică din 20.03.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta sentință și când instanța, pentru a da posibilitate inculpatului, prin apărător, să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 27.03.2013.

După deliberare,

T R I B U N A L U L,

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Ministerului Public - P________ de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 95 întocmit la data de 26.07.2012, inculpatul N_____ L___, fiul lui N______ și M_______, născut la data de 05.01.1960 în ____________________________, cu domiciliul în Com. Verești, _______________________, județul Suceava, posesor al C.I ________ numărul xxxxxx, CNP:xxxxxxxxxxxxx, cetățenie română, instructor auto, 12 clase, căsătorit, fără antecedente penale, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. 1 Cod penal rap. la art. 5 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, sub acuzația că, la data de 20.03.2012, în calitate de instructor auto, a primit de la denunțătorul N______ R____ suma de 100 euro, afirmând că va interveni pe lângă examinatorul-polițist în scopul influențării lui pentru a-l favoriza pe denunțătorul N______ R____ în vederea promovării probei practice a examenului de obținere de permisului de conducere categoria “D”.

De asemenea, ca și soluții complementare, în aceeași cauză s-a dispus prin rechizitoriu: scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului S______ P____, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 Cod penal rap. la art. 5 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, în temeiul disp. art. 10 lit. a Cod procedură penală, apreciindu-se că, din probele administrate în cauză rezultă că fapta penală nu există și neînceperea urmăririi penale față de denunțătorul N______ R____, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență, prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000, întrucât există cauza de nepedepsire, respectiv făptuitorul a denunțat autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă.

Se consemnează în actul de sesizare a instanței cu privire la împrejurările comiterii infracțiunii ce formează obiectul cauzei că, la data de 07.03.2012 P________ de pe lângă Tribunalul Suceava a înregistrat denunțul numitului N______ R____ din ____________________________, în temeiul căruia s-a sesizat referitor la faptul că instructorul auto S______ P____, din mun. Câmpulung Moldovenesc, a solicitat suma de 150 euro de la denunțător, în scopul de a interveni pe lângă examinatorii cu care acesta urma să susțină proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere categoria „D”.

S-a evidențiat în rechizitoriu că denunțătorul N______ R____ l-a contactat pe S______ P____ la data de 19.03.2012, pentru stabilirea detaliilor legate de modul în care se va desfășura proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, însă acesta i-a spus că nu se va mai prezenta la Suceava la data de 20.03.2012, când va avea loc examenul, îndrumându-l pe acesta să ia legătura cu instructorul auto N_____ L___, care l-a școlarizat efectiv, cu motivația că respectivul „știe ce are de făcut”.

Ulterior acestei discuții cu făptuitorul S______ P____, denunțătorul N______ R____ s-a întâlnit cu inculpatul N_____ L___, ocazie cu care instructorul auto i-a comunicat să se prezinte la data de 20.03.2012 în mun. Suceava, urmând să se stabilească detaliile legate de modul de desfășurare a examinării și de modalitatea de remitere de banilor. Astfel, la data de 20.03.2012 N______ R____ s-a prezentat în parcarea aferentă ________________ mun. Suceava și, după ce a aflat cu ce examinator va susține proba practică, i-a remis inculpatului N_____ L___ suma de 100 euro pentru ca acesta să intervină pe lângă examinatorul-polițist în scopul facilitării promovării probei respective a examenului de obținere a permisului de conducere categoria „D”.

Ca și acte procesuale dispuse în cauză se consemnează astfel:

La data de 20.03.2012 s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuiții S______ P____ și N_____ L___, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 Cod penal rap. la art. 5 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, după absolvirea cursurilor și susținerea probei teoretice a examenului, pe care a promovat-o, N______ R____ l-a contactat pe S______ P____ (așa cum conveniseră în momentul în care instructorul auto l-a îndrumat spre școala de șoferi din Suceava) și au stabilit ca acesta din urmă să se deplaseze și el la Suceava în momentul în care N______ R____ va susține proba practică a examenului și, tot cu aceeași ocazie, denunțătorul să-i remită instructorului auto suma de 150 euro în scopul ca el să intervină pe lângă polițiștii examinatori, pentru a se asigura astfel de reușita elevului la proba practică a examenului.

La data de 11.07.2012 prin ordonanța nr. 95/P/2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul N_____ L___ pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 Cod Penal rap. la art. 5 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 reținându-se în sarcina acestuia că la data de 20.03.2012, în calitate de instructor auto, a primit de la denunțătorul N______ R____ suma de 100 euro afirmând că va interveni pe lângă examinatorul-polițist în scopul influențării acestuia de a-l favoriza pe denunțătorul N______ R____ în vederea promovării probei practice a examenului de obținere de permisului de conducere categoria “D”.

La secțiunea analiza probelor, a elementelor constitutive ale infracțiunii, a vinovăției inculpatului și alte mențiuni procesuale, consemnează procurorul de caz că, în perioada 19.09.xxxxxxxxxxxxx11 denunțătorul N______ R____ a urmat cursurile școlii de șoferi menționate mai sus, avându-l ca instructor pe inculpatul N_____ L___ care s-a ocupat și de întocmirea dosarului pentru examen. Apoi, s-a înscris la examen și a susținut proba teoretică la data de 29.12.2011, însă a fost declarat respins. Ulterior, la data de 01.02.2012 denunțătorul s-a înscris din nou la examen, iar după câteva zile a susținut încă o dată proba teoretică, la care a fost declarat admis, fiind programat pentru susținerea probei practice pentru data de 24.02.2012, dată la care acesta nu s-a prezentat. Aduce în atenție organul de urmărire penală că, potrivit propriei sale declarații, la data de 19.03.2012, denunțătorul N______ R____ l-a contactat pe S______ P____ pentru a-i reaminti că în data de 20.03.2012 urmează să susțină proba practică a examenului și să stabilească detaliile legate de modul de desfășurare a examenului. Însă, cu această ocazie, S______ P____ i-a comunicat că el nu se mai poate prezenta la data de 20.03.2012 la Suceava, motiv pentru care i-a sugerat să ia legătura cu instructorul N_____ L___, deoarece „acesta știe ce are de făcut”.

Având în vedere aceste aspecte, denunțătorul N______ R____ l-a contactat telefonic pe N_____ L___ și a stabilit cu acesta să se întâlnească în jurul orelor 15:00 – 19.03.2012, în mun. Suceava. Astfel, denunțătorul s-a deplasat în parcarea centrului comercial „I_____ Mall” Suceava de unde împreună cu inculpatul N_____ L___ au plecat cu mașina de serviciu a acestuia prin mun. Suceava deoarece el efectua o oră de instruire practică cu un cursant în acel moment. Astfel, pe parcursul deplasării prin mun. Suceava, denunțătorul a abordat problema referitoare la modul în care va avea loc examenul pentru obținerea permisului ocazie cu care inculpatul N_____ L___ nu i-a oferit prea multe detalii, afirmând că vor stabili cu exactitate ce este de făcut în dimineața zilei de 20.03.2012 când denunțătorul trebuia să se prezinte pentru a susține examenul. De asemenea, pe parcursul discuției, denunțătorul i-a spus inculpatului că stabilise cu S______ P____ să aibă pregătită suma de 150 euro pe care să o dea instructorului în scopul de a fi sigur de promovarea examenului, cu această ocazie inculpatul N_____ L___ aprobând această afirmație și spunându-i încă o dată că „vom vedea mâine, în funcție de cine va fi”, referindu-se astfel, susține procurorul, la faptul că trebuie să aștepte să vadă ce examinator va veni și dacă el va putea să intervină în scopul de a fi sigur că denunțătorul va promova examenul. La finalul discuției, cei doi au stabilit să se întâlnească în cursul zilei de 20.03.2012 orele 09:00, în parcarea aferentă Fabricii de Sticlă din mun. Suceava.

Dând curs solicitării acestuia, la data mai sus amintită denunțătorul N______ R____ s-a prezentat în locul stabilit în vederea susținerii probei practice a examenului pentru obținerea permisului. Cu această ocazie, sus-numitul l-a întrebat pe inculpatul N_____ L___ „dacă se poate rezolva treaba” și dacă o să fie bine însă acesta i-a spus că încă nu știe sigur, deoarece nu a venit polițistul examinator și nu știe dacă poate interveni pe lângă acesta. După sosirea acestuia, cei doi s-au deplasat în autobuzul cu care urma să se susțină examenul și au discutat despre examinator, instructorul spunându-i că este treaba bună și că va fi bine. În momentul în care au coborât din autobuz, inculpatul N_____ L___ l-a întrebat dacă are „100 lipoveni”, referindu-se astfel la suma de 100 euro. Denunțătorul i-a dat acestuia suma de 100 euro după care au așteptat susținerea probei practice.

Pe de altă parte, motivează procurorul că, așa cum rezultă din declarația martorului B______ R____ S____, administrator al S.C. „SIGUR OIL UNIVERSAL” SRL D______, candidații școlarizați de această școală de șoferi nu se puteau înscrie la examenul pentru obținerea permisului de conducere până ce nu achitau integral costurile școlarizării, abia după aceasta finalizându-se dosarul de absolvire a școlii de conducere, iar plata prețului se face numai în moneda națională așa cum prevede și contractul de școlarizare (f. 55-57 dosar ds.u.p.).

Se susține în rechizitoriu că probele testimoniale administrate în cauză se coroborează cu procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante prin care, în baza denunțului numitului N______ R____, la data de 20.03.2012, orele 09:00, organele de urmărire penală constituite în echipă operativă s-au deplasat în parcarea aferentă Fabricii de Sticlă de pe ______________________ se aflau mai multe persoane, elevi și instructori auto care așteptau să fie examinați de polițiști. După ce s-au legitimat și au arătat scopul prezenței lor, respectiv constatarea infracțiunii de trafic de influență, organele de urmărire penală au procedat la identificarea celui în cauză, stabilind că se numește N_____ L___, fiul lui N______ și M_______, ns. la data de 05.01.1960 în __________________________, cu același domiciliu, ________________________, CNP xxxxxxxxxxxxx care, după ce a fost rugat să scoată toate bunurile pe care le are asupra și au fost identificate mai multe bancnote (lei și euro), în legătură cu acestea a declarat „că sunt ale mele, de acasă”. În prezența membrilor echipei operative și a martorului asistent, numitul N_____ L___ a numărat bancnotele aflate asupra sa, compuse din 18 bancnote în cupiură de 100 lei, două bancnote în cupiură de 200 euro, 12 bancnote în cupiură de 50 lei și două bancnote în cupiură de 50 euro, (având seriile Sxxxxxxxxxxx și Sxxxxxxxxxxx), acestea din urmă fiind cele care au fost puse la dispoziția denunțătorului N______ R____ de către organele de poliție (f. 32-36, 39 dosar u.p.).

În același context, s-a adus în atenție că în cursul urmăririi penale, convorbirile ambientale ale inculpatului N_____ L___ și ale învinuitului S______ P____ au fost interceptate și înregistrate în baza ordonanțelor de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video nr. 95/P/2012 pe o perioadă de 48 de ore începând cu data de 13.03.2012, care a fost confirmată prin încheierea nr. 431/19.03.2012 a Tribunalului Suceava, dosar nr. XXXXXXXXXXXX și respectiv nr. 95/P/2012 din data de 19.03.2012, confirmată prin încheierea Tribunalului Suceava nr. 443 din 21.03.2012 dosar nr. XXXXXXXXXXXX.

În conținutul rechizitoriului a fost prezentat, conform procesului-verbal de redare a convorbirilor telefonice, următorul fragment considerat relevant de către organul de urmărire penală, din convorbirea purtată de denunțătorul N______ R____ cu inculpatul N_____ L___ în ziua de 19.03.2012 (cu mențiunea că aceasta a fost stocată pe suportul optic marca DVD-R cu seria xxxxxxx-REE06472, fișierul audio al cărui conținut este redat în formă scrisă purtând denumirea DW_C0119, cu dimensiunea de 38,9 Mb): ...N______ R____: - Da`încă nu știți cine vine…care și cum; …N_____ L___: - Nu știe nimeni cine vine, cine are …; N______ R____: - Dacă vine unul bun sau unul rău …; N_____ L___: - B__… toți îs buni; N______ R____: - Toți îs buni… Contează după om … nu după examinatori … după elevi, bineînțeles!; N_____ L___: - Mă duc să aduc … să fie autobuzul aici; N______ R____: - … să fie pregătit; N_____ L___: - (discută cu un alt cursant); N______ R____: - Eu am pregătit ceva; N_____ L___: - Păi dă să vedem ce este, că na …nu știu, nu …; N______ R____: (discută cu un alt cursant); N_____ L___:………………N_____ L___: - (discută cu un alt cursant, conversație ce nu interesează cauza) Ai adus? 100 de „lipoveni”; N______ R____: - 100?; N_____ L___: - Da!; N______ R____: - De ce?; N_____ L___: - Euro; N______ R____: - Am mai pregătit și 2 milioane, da` dacă….; N_____ L___: - Lasă!…

În motivarea actului decizional de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului S______ P____, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 Cod penal rap. la art. 5 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, în baza temeiului legal menționat în cele ce preced, pe considerentul că fapta nu există, argumentează organul de urmărire penală că, deși în cauză există înregistrarea unei convorbiri ambientale între acesta și denunțătorul N______ R____, în care cei doi discută despre necesitatea unei plăți de 150 de euro fără însă a se indica beneficiarul și scopul acesteia, acest mijloc de probă nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză cu excepția denunțului și a declarației numitului celui din urmă. În acest context, procurorul de caz a făcut trimitere la declarațiile învinuitului S______ P____, ale inculpatului N_____ L___ și procesul verbal de studiere a listing-ului convorbirilor telefonice purtate de învinuitul S______ P____ în perioada 07.03.xxxxxxxxxxxxx12 din care rezultă că acesta nu a purtat nicio convorbire cu inculpatul N_____ L___ (f. 79-81ds. u.p., 85-87, 72 ds. u.p.).

La secțiunea alte mențiuni s-a adus în atenție că denunțătorul N______ R____ beneficiază de cauza de nepedepsire prev. de art. 61 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, conform căreia „făptuitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă”

Distinct de aceasta, s-a evidențiat că față de inculpatul N_____ L___ și învinuitul S______ P____ a fost îndeplinită procedura prev. de art. 913 alin. 4 din Codul procedură penală, privind aducerea la cunoștință a transcrierilor discuțiilor interceptate și înregistrate în cauză, relevante în acest sens fiind procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (f. 92 ds. u.p.) și adresa de înștiințare (f. 82 ds. u.p.).

Referitor la antecedența penală a inculpatului N_____ L___, se menționează că, potrivit fișei de cazier, acesta este cunoscut cu antecedente penale (f. 36 ds. u.p.), prin ordonanța nr. 1144/P/2007 din 11.06.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți fiind sancționat administrativ cu amendă în valoare de 200 lei, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 281 alin. 1 Cod penal.

S-a reținut că fapta imputată inculpatului N_____ L___ se probează cu următoarele mijloace de probă: denunțul și declarația olografă a denunțătorului N______ R____ (f. 2-3, 4-10 ds. u.p.); rezoluția de începere a urmăririi penale (f. 29 ds. u.p.); procesul-verbal de organizare a constatării (f. 30-31 ds. u.p.); procesul-verbal de predare a sumelor de 100 euro și 200 lei către denunțătorul N______ R____ și planșe foto (f. 32-36 ds. u.p.); procesul-verbal de instalare a tehnicii de înregistrare a convorbirilor în mediul ambiental (f. 43-44 ds. u.p.); procesele-verbale de redare a convorbirilor în mediul ambiental din datele de 13.03.2012 și 19.03.2012 (f. 45-48, 49-53 ds. u.p.); procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f. 39 ds. u.p.); copia contractului de școlarizare a denunțătorului N______ R____ (f. 59 ds. u.p.); copia dosarului de școlarizare al denunțătorului N______ R____ (f. 60-67 ds. u.p.); ordonanța de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video nr. 95/P/2012 pe o perioadă de 48 de ore, începând cu data de 13.03.2012 (f. 11-12 ds. u.p.); încheierea nr. 431/19.03.2012 a Tribunalului Suceava de confirmare a ordonanței de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video, dosar nr. XXXXXXXXXXXX (f. 15-16 ds. u.p.); ordonanța nr. 95/P/2012 de autorizare provizorie a înregistrărilor audio-video din data de 19.03.2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava (f. 17 ds. u.p.); încheierea Tribunalului Suceava nr. 443 din 21.03.2012 de confirmare a ordonanței nr. 95/P/2012 din data de 19.03.2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava dosar nr. XXXXXXXXXXXX (f. 24-25 ds. u.p.); procesul-verbal de studiere a listing-ului convorbirilor telefonice purtate de numitul S______ P____ în perioada 07.03.-21.03.2012 de la postul telefonic cu numărul 0748 xxxxxx (f. 72 ds. u.p.); declarațiile martorului B______ R_____ S____ (f. 55-57 ds. u.p.); declarația martorului asistent I___ E____ M_____ la efectuarea flagrantului (f. 58 ds. u.p.); fișă cazier judiciar inculpat N_____ L___ (f. 83 ds. u.p.); declarația învinuitului S______ P____ (f. 79-81 dosar); declarațiile inculpatului N_____ L___ (f. 85-87 ds. u.p.); procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală; copiile următorilor suporți optici: un CD marca Verbatim, cu __________________ ZE4286-DVD- J47F4, inscripționat „95/P/2012 P.T.Sv. C____ Audio-Video-Foto 20.03.2012”; un CD marca Verbatim, cu __________________ 9082 514 +R E B xxxxx, inscripționat „95/P/2012 Audio-Video C____ 13.03.2012”; un CD marca Verbatim, cu __________________ N111PB17D8181326D2, inscripționat „95/P/2012 C____ Audio 19.03.2012”.

S-a conchis că, în drept, infracțiunea de trafic de influență se consumă prin promisiunea, acceptarea, pretinderea de daruri, pentru sine sau pentru altul, de către o persoană care are sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. În prezenta cauză, inculpatul a pretins suma de bani de la denunțător, lăsând să se înțeleagă că banii erau destinați polițistului examinator și că această „suprataxă” ar fi fost obligatorie pentru a asigura promovarea examenului, în condițiile în care polițiștii care efectuează verificarea practică a cunoștințelor candidaților la obținerea permisului de conducere au calitatea de funcționari, precum și competențele de serviciu cerute de texul infracțiunii. Apărarea inculpatului în sensul că banii găsiți asupra lui cu ocazia efectuării procedurii flagrante ar fi reprezentat o rată a taxei de școlarizare pe care denunțătorul o datora, nu a fost primită, motivându-se că aceasta se plătește numai la societatea care a efectuat școlarizarea și până la susținerea examenului.

Odată sesizată instanța de judecată cu fondul cauzei, la primul termen de judecată din data de 29.10.2012 (f. 13 ds. fd.) cu procedura completă și fiind asigurat cadrul procesual adecvat din perspectiva disp. art. 171 al. 3 Cod procedură penală, conform cărora asistența juridică a inculpatului este obligatorie, în considerarea dispozițiilor art. 300 Cod procedură penală, după ascultarea punctelor de vedere ale părților, a constatat regularitatea actului se sesizare constând în rechizitoriul nr. 95/P/2012 din 26.07.2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, considerându-se astfel legal sesizată cu judecarea prezentei pricini.

Sub consilierea apărătorului său ales, inculpatul N_____ L___ a precizat expres că nu înțelege să acceseze procedura derogatorie în condițiile și cu beneficiile prev. de art. 3201 Cod procedură penală.

Văzând voința inculpatului, căreia i-a dat expresie atât personal, cât și prin apărător, instanța a purces la începerea cercetării judecătorești și, în baza rolului activ, cu respectarea principiilor nemijlocirii, oralității și contradictorialității specifice fazei de judecată, a procedat la readministrarea probatoriului testimonial din faza de urmărire penală, audiați fiind inculpatul și martorii din lucrări S______ P____, B______ R_____ S____ și I___ E____ M_____, toți precizând că își mențin declarațiile date în cursul urmăririi penale, context în care se notează :

- inculpatul N_____ L___ (f. 12 ds. fd.) – nu contestă primirea sumei de bani ce formează obiectul infracțiunii de trafic de influență (acțiune care de altfel a fost surprinsă în flagrant de către organele în drept), construcția apărării gravitând în jurul titlului cu care aceasta a fost primită, el susținând, în esență cu relevanță penală, că cei 100 de euro reprezentau contravaloarea orelor de conducere practică restante; relatările sale s-au înscris așadar pe această linie, urmată încă din faza de urmărire penală și, cu ocazia audierii de către prezenta instanță, în descrierea situației de fapt a susținut că denunțătorul – martorul N______ R____ a efectuat, la școala de șoferi unde activează, 9 ore de teorie și 9 de practică (circulație), costul unei ore de teren fiind de 50 lei; contravaloarea acestor din urmă ore trebuia să-i fie achitată lui de către martor, acesta amânând însă plata până în ziua examenului când, cu acest titlu, susține inculpatul că primit suma de 100 euro (compusă din două bancnote de 50), justificând că a acceptat plata în această modalitate întrucât N______ R____ nu avea în ziua examenului asupra sa, în monedă națională, decât 2 milioane lei vechi și, imediat după acest moment, fiindu-i predată și cheia și cheia de la autobuz, a sosit echipa operativă din cadrul D.N.A., care i-a solicitat să scoată toți banii din buzunar, constatându-se astfel cele reținute în rechizitoriu; evidențiază inculpatul în același context că martorul a încercat să-i dea pe lângă suma menționată și cei 2 milioane lei vechi, bani pe care însă nu i-a primit, dat fiind că nu i se cuveneau; a venit inculpatul cu precizarea că, pentru a fi posibilă susținerea examenului, se impune a fi efectuate de către cursant minim 10 ore, N______ R____ urmând 9 ore anterior și 1 oră în dimineața respectivă; de asemenea, a arătat că cel în cauză nu ar fi putut susține examenul dacă, oficial, nu avea efectuate și orele de conducere iar, dacă nu i-ar fi plătit contravaloarea celor restante în ziua examenului, nu i-ar fi permis să participe și nu i-ar fi pus la dispoziție autobuzul, aspect cu privire la care, de altfel, îl și avertizase; a menționat, de asemenea, că valoarea contractului încheiat între N______ R____ și școala de șoferi unde era angajat este de 8 milioane lei vechi, existând și contracte ale altor cursanți în care se stipulează sume mai mari, începând cu 12 milioane lei vechi și că practica la societate era ca instructorii auto să încaseze contravaloarea orelor efectuate de la cursanți ca apoi ei, la rândul lor, să-i achite la școala de șoferi; strict cu referire la situația în care el însuși s-a aflat, a precizat că în dimineața de referință nu a avut timp să urmeze acest parcurs, de altfel, sediul nici nu era deschis, astfel că urma să predea banii primiți de la denunțător, ca și contravaloare a orelor efectuate, după susținerea examenului, cu sublinierea că N______ R____ era înscris la școala de șoferi cu acea restanță de plată pentru cele 9 ore de conducere efectuate și neachitate; cât despre cadrul în care se desfășoară examenul, a arătat că el, ca și instructor, nu-i însoțește pe cursanți alături de aceștia fiind doar polițistul și un martor; referitor la întâlnirea cu N______ R____ din ziua precedentă, a declarat că a avut loc la solicitarea acestuia și a avut drept scop să-i arate locul unde urma să susțină examenul, ceea ce a și făcut, sens în care l-a luat de la „I_____ Mall” cu mașina cu care efectua la acea dată ore, la volanul căreia se afla chiar un cursant, după care, la dorința lui l-a lăsat în cartierul Burdujeni; a susținut inculpatul că pe parcursul acestei deplasări cu autovehiculul, N______ R____ nu l-a abordat în vreun fel pentru a interveni pe lângă polițistul examinator în scopul de a-i asigura reușita la examen; cu referire la S______ P____, a afirmat că-l cunoaște din vedere, fiind instructor auto la văzut la diferite examene, însă nu a ținut legătura cu acesta și nici nu a purtat vreo discuție telefonică vizând rezolvarea situației lui N______ R____ în legătură cu promovarea examenului;

- martorul din lucrări B______ R_____ S____ (f. 28-29 ds. fd.) – este administratorul școlii de șoferi „SIGUR LA VOLAN” și a făcut vorbire despre specificul contractelor încheiate în general de societate, vizând obținerea permisului de conducere categoria „D” și modul de derulare a acestora, prin relaționare la cazul particular al denunțătorului N______ R____; aducând lămuriri în această arie de interes, prin declarația dată nemijlocit în fața instanței vine să confirme susținerile inculpatului; astfel, referitor la situația particulară a cursantului N______ R____ precizează că el a fost cel care l-a înscris la școala de șoferi pe care o administrează că, în desfășurarea activității profesionale colaborează cu martorul S______ P____ care a mai direcționat și alte persoane către instituția sa pentru a urma cursurile în vederea obținerii categoriei „D”; deși în contractul încheiat cu denunțătorul, care reprezintă un formular tipizat, sunt stipulate 30 ore teoretice și 30 ore practice, acestea sunt prevederi generale iar, funcție de vechimea pe care cel în discuție o avea în categoria obținută anterior, conform programei școlare, el se încadra în obligația de a efectua minim 10 ore de conducere în vederea susținerii examenului pentru categoria „D”; suma de 8 milioane lei vechi menționată în contractul încheiat cu N______ R____ acoperea contravaloarea orelor teoretice (T.V.A.+cheltuieli de școlarizare) efectuate până la examenul de sală, ulterior cursantul urmând orele de conducere practică, al căror cost (aprox. 50 lei/oră, reprezentând c/v carburant+plata instructorului) nu era inclus în această sumă; ca și situație de ansamblu, a evidențiat că în cadrul școlii sunt încheiate contracte pentru obținerea categoriei „D” și cu valori mai mari, context în care a oferit explicații de unde provine diferența de bani, cu mențiunea că, în cazul în care suma este achitată integral, aceasta apare înscrisă încă de la început în contract; contracte de natura celui privind pe N______ R____ au mai fost încheiate cu firma, funcție de necesitățile fiecărui cursant; susține martorul că N______ R____ i-a solicitat în mod expres ca orele de conducere să le efectueze după sală (cu toate că acestea puteau fi făcute în paralel), întrucât nu dispunea la acel moment de bani, el făcând naveta din altă localitate; evidența acestor ora practice era ținută de către instructor, fiind trecute mențiuni cu privire la data și orele efectuate în caietul cursantului, precum și în agenda instructorului ținută personal de către acesta; a declarat că modalitatea de plată a acestor ore de conducere este destul de flexibilă, respectiv contravaloarea lor poate fi achitată integral înainte de începerea lor, fie după, direct la școala de șoferi, până la susținerea examenului; asemeni inculpatului, susține martorul că este posibil ca plata să se facă direct instructorului, în mod eșalonat, după fiecare oră de conducere sau la diferite perioade de timp, cu obligația în sarcina acestuia de a preda suma de bani către casieria școlii de șoferi, în aceeași zi în care a primit-o, programul fiind în zilele lucrătoare între orele 09:00 și 17:00, eliberându-se bon fiscal, cu excepția zilelor de vineri după-amiază când se poate proceda în acest sens și luni, dat fiind că este week-end; a subliniat martorul că, în situația în care instructorul efectuează ore cu mașina mică, urmarea acestui circuit al banilor este mai facilă, întrucât se poate deplasa la sediul firmei, însă anevoioasă în cazul autobuzelor și camioanelor cu remorcă, în condițiile în care le este interzis a circula prin centrul orașului, traseul fiind pe variantă; referitor la condițiile în care un cursant poate susține examenul practic, a arătat că regula în cadrul școlii de el administrată este ca acesta să fi achitat anterior contravaloarea orelor de conducere efectuate, în caz contrar nu primea cheile de la autobuz și există posibilitatea ca plata lor să se facă chiar în ziua examenului, către instructor; cât despre situația particulară a denunțătorului N______ R____ în derularea contractului, a precizat că situația sa a rămas nedefinitivată, în concret nu au fost achitate orele de practică, în special a carburantului consumat, deși în acte apar ca fiind efectuate; martorul știa că în momentul în care a venit la examen, avea de achitat ore restante de conducere practică, însă nu așa de multe, găsind ca și explicație că, nefiind din localitate, inculpatul N_____ L___ a acceptat să efectueze cu acesta mai multe ore ce urmau ulterior a fi plătite; a venit cu sublinierea că inculpatul N_____ L___ era împuternicit de firmă să încaseze banii respectivi pentru orele de conducere, după care să-i predea la firmă; despre atitudinea lui N______ R____ ca și cursant, parte contractantă cu drepturi și obligații ce izvorăsc din derularea contractului, a adus în atenție martorul că acesta fusese încă de două ori programat pentru a susține examenul dar nu s-a prezentat, invocând motive de ordin personal, respectiv survenirea unui deces în familie, opinia sa fiind însă că în realitate ar fi fost vorba de lipsa banilor necesari pentru achitarea contravalorii orelor de conducere efectuate; relativ la data de referință, susține martorul că după realizarea flagrantului denunțătorul a pretins că nu ar fi efectuat toate orele de practică, mai exact că acestea ar fi durat mai puțin de 2 ore, împrejurare care ar fi generat acele neînțelegeri; de asemenea, N______ R____ i-a spus că nu avea bani să plătească orele suplimentare, personal cunoscând că nu are resurse materiale dat fiind că, pe acest considerent, refuzase oferta de a urma în continuare atestatul la aceeași școală de șoferi, beneficiind de reducerea costurilor cu 2 milioane lei vechi; creionând profilul inculpatului N_____ L___, ca și angajat la societatea sa de 7-8 ani, a evidențiat că pe linie profesională acesta este o persoană de încredere, corectă în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, atât în relația cu personalul firmei, cât și cu elevii, a apelat la serviciile sale de mai multe ori, acesta răspunzând cu promptitudinea chiar și în timpul liber, nu a creat niciodată probleme și nu a ieșit vreodată lipsă în gestiune; a conchis că, deși a ajuns în situația de față, pe care personal o regretă, nu și-a pierdut încrederea în inculpat;

- martorul din lucrări S______ P____ (f. 30 ds. fd.) – a avut calitatea de învinuit în cauza de față și cu privire la acesta s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 Cod penal rap. la art. 5 al. 1 din Legea nr. 78/2000, prin rechizitoriu dispunându-se scoaterea sa de sub urmărire penală, reținându-se că operează disp. art. 10 lit. a Cod penal – acesta oferă detalii asupra situației premisă, sens în care precizează că îl cunoaște pe N______ R____ din anul 2008, întrucât a urmat școala de șoferi unde este instructor, el a revenit în 2011 pentru a efectua ore de conducere în vederea obținerii și a categoriei „D” însă, întrucât nu făcea instructaj pentru susținerea unui astfel de examen, l-a îndrumat către școala de șoferi „SIGUR LA VOLAN” din mun. Suceava, al cărei administrator este martorul B_____ R_____ S____, dându-i numărul lui de telefon, dar fără a vorbi personal cu acesta în legătură cu înscrierea sa, ori a-i recomanda să se ducă la instructorul N_____ L___, pe care-l știa doar din vedere; ulterior, cu aproximație în luna martie 2012, N______ R____ l-a contactat din nou, spunându-i că fusese programat să efectueze ore practice în februarie 2012 însă nu s-a putut prezenta din cauza unui deces în familie, astfel că a fost reprogramat în martie 2012; cunoaște de la N______ R____ că plătise suma de 8 milioane lei vechi și mai avea de achitat diferența de 4 milioane lei vechi, reprezentând contravaloarea orelor de conducere practică, pe care nu le efectuase încă; admite ca real martorul că și înainte cu o săptămână de susținerea examenului a fost căutat de către denunțător și, legat de discuția ce a avut loc între ei, a explicat că, recomandându-i „să aibă totul la el”, s-a referit la documentația necesară pentru proba practică, respectiv dosarul, actul de identitate și permisul de conducere iar sintagma folosită „instructorul știe ce are de făcut”, avea semnificația că acesta va întocmi foaia de parcurs, caietul elevului și va consemna observațiile privind terminarea orelor practice, pe care nu le efectuase încă; martorul a negat orice implicare a sa cu valențe penale, susținând că nu a purtat nici o discuție cu N______ R____ în legătură cu primirea sumei de 1 milion lei vechi pentru a se prezenta personal la Suceava în ziua susținerii examenului și a-l ajuta să-l promoveze, ori referitoare la necesitatea ca acesta să aibă asupra sa 150 de euro pentru a interveni pe lângă polițistul examinator; ulterior, după ce a fost chemat la audieri de către procuror a aflat despre toate aceste susțineri ale numitului N______ R____, dar și că denunțul său îl viza de fapt pe el; a subliniat că nu a luat legătura personal nici cu B______ R_____ și nici cu N_____ L___ pentru a-i facilita denunțătorului promovarea examenului și nici nu i-a recomandat acestuia să se ducă la instructorul său și să-i spună că vine din partea sa;

- martorul din lucrări I___ E____ M_____ (f. 59 ds. fd.), martor asistent la efectuarea flagrantului din data de 20 martie 2012, ocazie cu care asupra inculpatului s-au găsit cele două bancnote de 50 de euro – puse la dispoziția denunțătorului de către organele de poliție ca și obiect al flagrantului, ocazie cu care aceasta confirmă cele cuprinse în procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 20 martie 2012 orele 10.30. – fila 39 dosar u.p.

Deși instanța de judecată a efectuat toate demersurile legale în vederea audierii, în calitate de martor, a denunțătorului N______ R____, aceste demersuri au rămas fără rezultat motivat de faptul că răspunsurile la mandatele de aducere emise pe numele acestuia s-au succedat după cum urmează: pentru termenul din 26 noiembrie 2012 – mama celui citat – N______ E_______ declară că fiul său este plecat la muncă, în străinătate, pe mai multe luni (fila 30 dosar); pentru termenul de judecată din data de 9 ianuarie 2013, organele de poliție au confirmat faptul că, luând legătura telefonic cu martorul N______ R____, nr. telefon xxxxxxxxxx, la data de 8 ianuarie 2013, acesta le-a relatat personal și verbal că se află în vizită la rude în localitatea Timișoara, județul T____, angajându-se că se va prezenta la Tribunalul Suceava neînsoțit, ceea ce nu s-a întâmplat (filele 42 și urm. dosar); la data de 17 ianuarie 2013 martorul depune la registratura Tribunalului Suceava – Secția Penală un memoriu – datat 4 ianuarie 2013, în care înștiințează instanța de judecată de caracterul real și corespunzător întrutotul adevărului a declarațiilor date în faza de urmărire penală, precum și despre faptul că se află în imposibilitate de a se prezenta în fața instanței de judecată pe motiv că lucrează în străinătate iar concediul oferit de angajator încetează la data de 07.01.2013, având astfel obligația de a se prezenta la serviciu în Italia și nu cunoaște când va reveni în țară. În întărirea celor susținute martorul depune la dosar contractul de muncă, în limba italiană, precum și tradus și legalizat în limba română, contract din conținutul căruia rezultă că acesta a fost angajat pe perioadă determinată, din data de 14.06.2012 până în data de 20.12.2012, nedepunând la dosar nici o dovadă de prelungire a contractului, astfel cum a susținut în memoriul depus la dosar. Astfel, deși instanța de judecată a procedat în continuare la citarea acestuia cu mandate de aducere, din conținutul proceselor verbale de executare a acestora a rezultat, din discuțiile purtate cu mama acestuia - N______ E_______, că martorul denunțător N______ R____ este plecat la muncă în Germania, fără a se cunoaște data la care se întoarce (filele 61, 67, 69, 71, 88 și 89 dosar fond).

Cu respectarea principiului egalității armelor și garantarea deplină a dreptului la apărare, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri în circumstanțiere și pe latură penală, propusă de inculpatul N_____ L___ în acest sens fiind puse la dispoziție spre analiză, în conturarea profilului socio-moral, caracterizări emanând de la fostul loc de muncă, respectiv Colegiul Tehnic „A________ I__ C___” Suceava, sub semnătura directorului instituției și de la preotul paroh din localitate (f. 23, 24 ds. fd.) și, în dovedirea situației de fapt, xerocopiile unor contracte de școlarizare încheiate cu aceeași școală de șoferi, cu valori ale prestației diferențiate, respectiv 1200 sau 1500 lei (f. 25-27 ds. fd.) și ale caietului cursantului N______ R____ (f. 74 – 82 ds. fd.).

Acestea fiind probele administrate în cauză, în ambele faze procesuale, instanța reține pentru început, următoarele:

Potrivit art. 257 al. 1 Cod penal, “Primirea sau pretinderea de bunuri sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârșită de o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani”. Potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, la care se face raportare prin rechizitoriu, “în înțelesul prezentei legi sunt infracțiuni de corupție, infracțiunile prevăzute la art.254 – art.257 din Codul Penal……”

În cazul infracțiunii de “trafic de influență” incriminată de art. 257 al. 1 Cod penal, elementul material al laturii obiective constă în acțiunea de traficare a influenței – reală sau presupusă – pe lângă un funcționar – care poate fi săvârșită alternativ prin primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea de promisiuni de daruri, pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act care intră în atribuțiile de serviciu ale acestuia.

În toate și oricare dintre modalitățile normative alternative – primire, pretindere ori acceptarea promisiunii de daruri – elementul material al laturii obiective a infracțiunii poate fi realizat direct de către autor, sau indirect, mijlocit printr-o persoană interpusă, printr-un intermediar care participă astfel la săvârșirea acesteia în calitate de instigator sau complice, după caz.

Întreaga construcție juridică a infracțiunii de trafic de influență, rațiunea incriminării realizată prin prevederile Codului penal, impun concluzia că autorul acesteia face uz de trecerea sa – reală sau presupusă – pe lângă funcționar, ceea ce a determinat și denumirea marginală a acesteia. Infracțiunea presupune și o intervenție promisă, ce ar urma să se facă pe lângă funcționar, pe baza influenței – reale sau presupuse – pe lângă acesta, în scopul de a-l determina să facă ori să nu facă un act care intră în atribuțiile sale de serviciu.

Referitor la structura și conținutul juridic al infracțiunii este de remarcat că situația premisă este în sensul preexistenței unui serviciu în cadrul unei unități publice în care-și desfășoară activitatea funcționarul asupra căruia făptuitorul are sau pretinde că are influența. Potrivit literaturii de specialitate, pentru existența situației premise nu este necesara determinarea persoanei funcționarului, fiind suficientă precizarea actului în vederea căruia se va interveni, deci o referire - chiar la modul general - la un funcționar, o aluzie ori o referire implicită.

În cazul delictelor de trafic de influență, comiterea faptei are ca urmare imediată realizarea unor operații ilicite pe seama funcționarului public sau funcționarului și prin aceasta crearea stări de pericol în ceea ce privește buna desfășurare a activității unei autorități, instituții publice sau altei persoane juridice în serviciu căreia se află funcționarul public sau funcționarul care este solicitat de făptuitor. Delictele subzistă numai atunci când există o cauzalitate între activitatea desfășurată de făptuitor și urmarea imediată, respectiv, starea de pericol social. Aceasta rezultă, de regulă, din materialitatea faptei.

Infracțiunea de trafic de influență se săvârșește numai cu intenție calificată de scop. Această poziție subiectivă cu care trebuie să acționeze autorul în cazul infracțiunii de trafic de influență rezultă neîndoios din termenii legii care prevede că acțiunea acestuia – primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase, ori acceptarea promisiunii de daruri – trebuie să fie săvârșită pentru a-l determina pe funcționarul, pe lângă care are sau lasă să se creadă că are influență, să facă sau să nu facă un act care intră în atribuțiile sale de serviciu. Scopul urmărit de făptuitor, ca problemă distinctă pe care trebuie să o clarifice organul judiciar presupune dovedirea intenției calificate a acestuia, în sensul constatării finalității urmărite - ori măcar afirmate de cel în cauză - indiferent dacă scopul pentru care s-a pretins, primit, etc., folosul a fost materializat sau nu. Dezaprobând o astfel de faptă, prin incriminarea ei in rândul infracțiunilor de corupție, legiuitorul a avut în vedere scopul urmărit de infractor, nu ca rezultat, ci ca o traficare a influenței sale reale sau presupuse.

Corupția reprezintă abuzul de putere săvârșit în exercitarea funcției publice de un angajat al administrației publice, indiferent de statut, structură sau poziție ierarhică, în scopul obținerii unui profit personal, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, persoană fizică ori persoană juridică.

Traficul de influență este o infracțiune comisivă (de acțiune) și instantanee, cu consumare anticipată. Simpla pretindere de bani sau alte foloase, ori acceptarea promisiunii de daruri – care deși constituie un început de punere în executare – determină existența infracțiunii (forma imperfectă a tentativei este asimilată cu fapta consumată). Infracțiunea se consumă în momentul în care autorul primește ori pretinde bani sau alte foloase, ori acceptă promisiunea de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în scopul de a determina funcționarul să facă ori să nu facă un act care intră în atribuțiile sale de serviciu și a apărut urmarea imediată.

Traficarea influenței pe care o persoană o are pe lângă un funcționar (reală) sau pe care lasă să se înțeleagă că o are pe lângă acesta (presupusă), creează reale și grave stări de pericol pentru prestigiul, autoritatea, credibilitatea organelor, a instituțiilor, organismelor statului, serviciilor publice, a altor unități, pentru corectitudinea, cinstea funcționarilor care-și desfășoară activitatea în cadrul acestora, îndeplinind funcțiile încredințate. Ea este de natură să creeze, să inducă ideea, deosebit de nocivă, periculoasă pentru echilibrul relațiilor sociale în ansamblul lor, a posibilității promovării unor interese pe căi oculte, în afara condițiilor legii, prin cumpărarea favorurilor funcționarului însărcinat cu examinarea și soluționarea acestora; că funcționarii sau alți salariați aflați în serviciu, ar putea acționa sub înrâurirea intervenției unor persoane real sau presupus influente.

Cu toate că, prin elementul material al laturii obiective, infracțiunea de trafic de influență nu este legată nemijlocit de activitatea funcționarului, ea își răsfrânge efectele negative asupra acesteia, discreditează autoritatea, instituția, unitatea din care face parte, serviciul căreia îi aparține, creând o stare de suspiciune, neîncredere cu privire la corectitudinea, cinstea lui. Prin consecințele sale traficul de influență are legătură nemijlocită, indiscutabilă cu serviciul funcționarului pe lângă care se are sau se lasă a se crede că se are influență.

Raportând dispozițiile legale mai sus enunțate, precum și considerațiile de ordin teoretic, astfel cum au fost expuse detaliat în cele ce preced, la probatoriul administrat în prezenta cauză, instanța de judecată reține drept dovedite atât fapta în materialitatea ei, cât și vinovăția inculpatului N_____ L___ în săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 cod penal (rap. la art. 5 alin. 1 din Legea nr. 78/2000) constând în aceea că: la data de 20.03.2012, în calitate de instructor auto, a primit de la denunțătorul N______ R____ suma de 100 euro, pentru a interveni pe lângă examinatorul-polițist, în scopul influențării acestuia de a-l favoriza pe denunțătorul N______ R____ în vederea promovării probei practice a examenului de obținere de permisului de conducere categoria “D”.

Conținutul convorbirilor ambientale purtate între cei doi - denunțătorul N______ R____ și inculpatul N_____ L___, în datele de 19.03.2012 (data premergătoare examenului) și 20.03.2012 (data examenului) sunt mai mult decât lămuritoare sub acest aspect, coroborate fiind acestea cu procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 20.03.2012, ocazie cu care s-au găsit asupra inculpatului N_____ L___ cele două bancnote în cupiură de 50 euro, (având seriile Sxxxxxxxxxxx și Sxxxxxxxxxxx), puse la dispoziția denunțătorului N______ R____ de către organele de poliție (f. 32-36, 39 dosar u.p.). Acestea sunt probele care dărâmă și apărarea inculpatului în sensul că suma de 100 euro, primită chiar în ziua examenului, ar reprezenta contravaloarea orelor de practică (șofat) efectuate de către denunțătorul N______ R____ cu inculpatul N_____ L___ și neplătite, idee în jurul căreia a gravitat întreaga construcție, și sub aspect probator, a apărării. Nicăieri, în discuțiile purtate între cei doi în preziua și chiar în ziua examenului nu se face referire la vreo sumă de bani datorată cu acest titlu ci din contră, se vorbește despre încercarea de exercitare a unei influențe asupra polițistului examinator – necunoscut până în ziua examenului, contra sumei de bani vehiculate în acel timp la 150 euro, reușita demersului ilegal depinzând de persoana polițistului examinator din ziua examenului. Ori, în condițiile în care denunțătorul nu se mai văzuse de luni de zile cu inculpatul iar această datorie ar fi existat, în mod logic cu prioritate s-ar fi discutat aceste aspecte – de plată a orelor de conducere efectuate, ca și condiție de intrare în examen, ori astfel de discuții nu s-au purtat.

Din procesele-verbale de redare a convorbirilor în mediul ambiental din datele de 19.03.2012 și 20.03.2012 rezultă intenția inculpatului N_____ L___ de exercitare a influenței asupra polițistului examinator:

- 19.03.2012 -

“N______ R____: Că am vorbit cu domnul S______, mi-a zis să iau legătura cu dumneavoastră.

N_____ L___: Na

N______ R____: Să vorbesc cu dumneavoastră. Poate să-i spuneți dumneavoastră care e treaba, că o zis că el știe ce…..

N_____ L___: Na…vedem mâîne ce-i….cine-i la examen, cum…ce…și vom vedea în funcție de cine e, ce trebuie făcut.

……

N______ R____: Și pregătesc ceva, nu?

N_____ L___: Altfel cum?

N______ R____: Deci rămâne valabil cum o zis domnul S______ probabil, nu?

N_____ L___:Aha…..

(nota instanței: cu referire la data trecută, când ar fi trebuit denunțătorul să susțină examenul dar nu s-a prezentat, cei doi poartă următoarea discuție:

N_____ L___: Atunci a fost…

N______ R____: Din cauza asta probabil…

N_____ L___: a fost un băiat fain, jos basca! (nota instanței: cu referire la polițistul examinator) Da tu lipsă…eu numărul tău….nu le am numerele la toți. Te-o căutat, am sunat la secretariat să te caut…nu răspundeai…..

…………………………………

N______ R____: Dacă veneam data trecută era treaba rezolvată?

N_____ L___: Era brici dacă veneai…

………………………………..

N______ R____:……până mâîne, dacă se poate rezolva sigur sau ceva! Eu plec în Italia, nu aș vrea să mai dau încă o dată!

N_____ L___: Până nu vine mâine și te strigă nu ai de unde să știi cine te face! (nota instanței: cu referire la polițistul examinator)

………………………………..

N_____ L___: Nu poți ști ce o să fie mâîne! O fost, la rândul trecut o fost bun! Eu nu-ți mai aveam numărul!

………………………………..

N______ R____: Probabil că nu mai poate veni domnul Stasius mâine și o zis să iau legătura cu dumneavoastră și să vorbim!

N_____ L___: Na, o să vedem mâine ce e!

N______ R____: Domnul Stasius mi-a zis de 150 de euro, nu cred că e nevoie de mai mult.

N_____ L___: O să vedem mâine, vedem cine e și ce se poate face.

N______ R____: Nu știu, dar nici nu mai pot să amân că data viitoare, luna viitoare, eu plec pe 2 în Italia, mă așteaptă patronul.

N_____ L___: Ai pus-o! Atunci era bun! D___ cât era, nu era în ziua aceea înmormântarea. Veneai….

…………………………………………….”

- 20.03.2012 -

“N______ R____: Da, încă nu știți cine vine…care și cum….

N_____ L___: Nu știe nimeni cine vine, cine are…..

N______ R____: Dacă vine unul bun, sau unul rău….

N_____ L___: B__ ….toți îs buni…

…………………………………………..

N_____ L___: Ai adus? 100 de “lipoveni”?

N______ R____:100?

N_____ L___: Da.

N______ R____: De ce?

N_____ L___: Euro

N______ R____: Am mai pregătit și 2 milioane, da..dacă…

N_____ L___: Lasă..

N______ R____: M-am prezentat și de asta vă rog! Să nu mă mai…să fie școala rezolvată.”

Acesta este conținutul convorbirilor purtate între cei doi în preziua și ziua examenului.

Atât fapta cât și vinovăția inculpatului fiind dovedite, i

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025