Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILA Nr. 145/2013

Ședința publică de la 23 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE E____ V_____

Judecător G_______ D____ N______

Judecător V_____ T_____

Grefier G_______ G________

S-a luat în examinare pentru soluționare recursul formulat de petenta P______ B___ ROMÂNIA S.A. BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.6520 din data de 29.06.2012 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, intimați fiind B.E.J. I____ C_______ și V________ C_________ T_______, având ca obiect „plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar la data de 22.01.2013 cerere de judecare a cauzei în lipsă formulată de recurenta - petentă, însoțită de taxa de timbru în suma de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei aferentă recursului.

Tribunalul având în vedere actele și lucrările dosarului, constată terminată cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare asupra recursului.

TRIBUNALUL

Constată că, prin sentința civilă nr. 6520/2012, Judecătoria Pitești, a respins plângerea formulată de petenta P______ B___ România S.A. București în contradictoriu cu intimații B.E.J. I____ C_______ și V________ C_________ T_______, prin care patenta a solicitat instanței să dispună obligarea intimatului B.E.J. I____ C_______ la comunicarea dovezii de îndeplinire a tuturor actelor de executare solicitate prin cererea de executare silită cu care a fost investită sau la prezentarea unui raport scris cu stadiul executării; la obținerea de relații actualizate cu privire la domiciliul debitorului, la înființarea popririi asupra sumelor de bani, titluri de valoare și a altor bunuri mobile incorporate urmăribile datorate intimatului V________ C_________ T_______ de către terțe persoane fizice și/sau juridice, la urmărirea silită mobiliară și imobiliară a intimatului V________ C_________ T_______ prin identificarea bunurilor mobile taxabile și netaxabile, la urmărirea silită imobiliară a intimatului V________ C_________ T_______ prin identificarea bunurilor imobile proprietatea acestuia, la obligarea, în situația, în care intimatului V________ C_________ T_______ figurează cu imobil, la continuarea executării silite a acestuia, fără a condiționa urmărirea de partajarea anterioară a imobilului, motivat de faptul că debitul urmărit are caracterul unei datorii comune a coproprietarului imobilului; în măsura în care va aprecia că debitorul este insolvabil, să procedeze la întocmirea și comunicarea către petentă a procesului verbal de insolvabilitate; obligarea intimatului executor judecătoresc la plata unei amenzi și la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, analizând probatoriul administrat în cauză, respectiv copiile certificate ale dosarului de executare și alte înscrisuri, că petenta P______ B___ România S.A. București a solicitat, în contradictoriu cu intimații B.E.J. I____ C_______ și V________ C_________ T_______, ca instanța să dispună executarea pe cale silită de către intimatului B.E.J. I____ C_______ la îndeplinirea obligațiilor mai sus-menționate; în motivarea plângerii petenta arată că la data de 05.03.2010 a înaintat B.E.J. I____ C_______ cererea de executare silită a titlului executoriu deținut împotriva intimatului debitor V________ C_________ T_______, solicitând urmarea tuturor celor 3 forme de executare concomitent fiind format în acest sens dosarul de executare nr. 160/2010.

A mai reținut că, factura ce cuprindea prețul serviciilor de executare silită a fost achitată integral conform dovezilor anexate, iar prin cererea de chemare în judecată petenta a mai precizat că, deși a adresat intimatului executor judecătoresc cereri repetate de continuare a executării și la data de 22.03.2012 a solicitat dovada îndeplinirii actelor de executare sau motivarea refuzului de îndeplinire a acestuia, până în prezent, intimatul executorul judecătoresc nu a dat însă curs niciuneia dintre aceste cereri.

A constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 456 Cod pr.civilă, în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat:a) să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin. 1; b) să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul popririlor prevăzute de art. 453 alin. 2. La cererea creditorului suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului, iar în conformitate cu dispozițiile art. 460 Cod pr.civilă dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

A mai constatat, în ce privește executarea silită prin poprire că, în speță, executorul judecătoresc a efectuat demersuri pentru aflarea locului de muncă al debitorului și a emis adresa de înființare a popririi comunicată terțului poprit; însă obligația de a solicita validarea popririi revine inclusiv petentei, obligație pe care aceasta nu și-a îndeplinit-o; ca atare, până la momentul formulării plângerii de față, executorul a îndeplinit actele de executare aferente executării silite prin poprire; de asemenea, executorul judecătoresc și-a și îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 373¹ alin 6 Cod pr.civilă, depunând diligențe pentru determinarea bunurilor mobile sau imobile ce ar putea face obiectul executării silite astfel cum s-a arătat mai sus; faptul că executorul judecătoresc nu a răspuns solicitării de relații formulată de petentă nu poate constitui un refuz de executare în sensul dispozițiilor art. 56 din legea 188/2000 și art. 399 teza finală Cod pr.civilă.

A concluzionat, în raport de toate aceste argumente că, în speță, executorul judecătoresc a declanșat executarea silită și a efectuat toate demersurile necesare pentru identificarea bunurilor debitorului precum și a domiciliului conform înscrisurilor depuse la dosar, și aceasta, fără a-și exprima refuzul de a întocmi vreun act de executare silită solicitat de către petenta creditoare, așa încât, a respins plângerea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 6520/2012 a formulat recurs petenta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în susținerea căruia a arătat următoarele:

- hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 261 alin.1 Cod pr.civilă care enumeră elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea controlului judiciar, cu referire expresă la art. 261 alin.1 pct. 5 Cod pr.civilă, care prevede, cu caracter imperativ, necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care au fost înlăturate cererile părților.

În speță, motivarea sentinței este cuprinsă lapidar într-o frază, prin care se arată, într-o manieră nelămuritoare, că intimatul organ de executare a îndeplinit în mod legal toate actele de executare, fără ca, prima instanță, să analizeze aspectele puse în discuție, iar raportat la argumentele reținute în considerentele sentinței recurate, urmează să se observe că, lipsesc cu desăvârșire, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și pentru care plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.

- hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea principiului contradictorialității și cu încălcarea dreptului petentei la apărare.

Astfel, din considerentele sentinței recurate rezultă că la dosarul cauzei a fost atașat dosarul de executare nr. 160/2010, tocmai înscrisurile din acest dosar care au folosite în apărare de către intimatul executor judecătoresc pentru dovedirea îndeplinirii obligațiilor ce s-a solicitat a fi executat silit.

Or, aceste înscrisuri, cu încălcarea normelor procedurale, nu au fost comunicate petentei ce a fost vătămată, cu atât mai mult, soluția pronunțată de instanța de fond s-a bazat pe aceste înscrisuri, prejudicierea acesteia existând și în continuare, câtă vreme, și în ce privește formularea recursului, petenta este nevoită să se sprijine pe constatările - de altfel insuficiente pentru formularea unei apărări viabile - instanței de fond, fără să-i fie asigurată posibilitatea de a efectua propriile verificări ale celor afirmate de executor și reținute sau nu de instanța de fond.

- și în ce privește fondul cauzei soluția instanței de fond este greșită.

Astfel, în primul rând, prima instanță nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra criticilor ce vizau necomunicarea actelor de executare îndeplinite în dosarul de executare nr. 160/2010.

Faptul că au fost efectuate acte de urmărire sau executare, nu este de natură să îl exonereze pe executorul judecătoresc de obligația impusă de art. 56 alin.2 din Legea nr. 188/2000, respectiv de a comunica creditorului, în calitate de persoană direct interesată, un exemplar al proceselor verbale întocmite, măsură ce este menită să asigure respectarea drepturilor procesuale ale acestuia, respectiv dreptul de a fi informat asupra stadiului executării, dreptul de a formula cereri în continuarea executării, pentru a evita executarea perimării executării și, în final, prescrierea dreptului de a cere executarea silită iar, nu în ultimul rând, dreptul de a contesta orice act de executare apreciat ca nelegal.

În acest sens, este de observat că, singurele înscrisuri comunicate de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 160/2010, au fost contractul de executare silită încheiat cu petenta și factura emisă pentru cheltuielile de executare.

În al doilea rând, nici actele de executare reținute de prima instanță ca fiind efectuate de executorul judecătoresc nu au fost comunicate petentei iar, oricum, acestea nu au avut un rezultat favorabil în ceea ce privește realizarea creanței, nici măcar executarea silită prin poprire, măsură despre care, în lipsa oricărui răspuns al terțului poprit, în mod obligatoriu, în conformitate cu prevederile art. 460 alin.1 Cod pr.civilă coroborat cu art. 456 Cod pr.civilă, petenta trebuia să fie înștiințată de către executorul judecătoresc, pentru a putea formula cerere de validare a popririi.

Or, în speță, executorul judecătoresc nu a formulat în termenul de trei luni prevăzut de art. 456 Cod pr.civilă cerere de validare a popririi, iar petenta a fost în imposibilitate absolută de a formula o astfel de cerere, imposibilitate determinată tocmai de refuzul executorului judecătoresc de a răspunde cererilor sale repetate, prin care a solicitat informații privind stadiul executării silite și comunicarea înscrisurilor necesare, privitoare la locul de muncă al debitorului, dovada de înființare a popririi și dovada comunicării ei terțului poprit.

În aceste circumstanțe, cu atât mai mult cu cât, nu s-a reținut prin sentința atacată vreo deplasare a executorului judecătoresc la domiciliul debitorului în vederea identificării bunurilor mobile sau imobile și nici faptul că acesta a efectuat demersuri pentru a obține informațiile necesare pentru identificarea tuturor bunurilor mobile și imobile deținute de acesta, prima instanță trebuia să admită plângerea, având în vedre că, toate actele de executare efectuate de executorul judecătoresc, nu au avut nici un efect, nefiind urmate de realizarea creanței.

În realitate, executorul judecătoresc nu și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de lege pentru punerea în executare a titlurilor executorii, iar prima instanță trebuia să sancționeze starea de pasivitate dovedită, intimatul fiind culpabil pentru neexecutarea de către petentă, într-un termen rezonabil, a drepturilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească și, în egală măsură, pentru prejudicierea debitorului, împotriva căruia curg în continuare penalitățile de întârziere, și aceasta, în condițiile în care, cu claritate, din dispozițiile art. 373¹ alin.6 Cod pr.civilă, rezultă că, în tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzută în titlul executoriu, cu respectarea dispozițiilor legale, a drepturilor părților și ale persoanelor interesate.

De asemenea, în conformitate, cu dispozițiile art. 373¹ alin. 4 Cod pr.civilă, organul de executare este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor aduse și în raport cu dispozițiile art. 304¹ Cod pr.civilă, se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, așa cum se poate observa din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, intimatul executor judecătoresc nu a formulat cereri de probatorii sau apărări scrise.

Tocmai de aceea, în exercitarea rolului activ și în îndeplinirea obligațiilor prevăzute de dispozițiile art.129 alin.5 Cod pr.civilă, la termenul de judecată din data de 18.05.2012, din oficiu, prima instanță a dispus înaintarea de către intimat a dosarului de executare nr. 160/2010 - în copie certificată - aceasta fiind înaintat dosarului cauzei la data de 20.06.2012.

Prin urmare, fiind vorba de o probă dispusă din oficiu de instanță, în speță, nu exista obligația comunicării către petentă a acestor înscrisuri.

Pe de altă parte, chiar trecând peste acest aspect, prin motivele de recurs nu s-a precizat ce dispoziții legale au fost încălcate de prima instanță prin necomunicarea înscrisurilor în discuție, referirile petentei, la încălcarea principiului contradictorialității și dreptului la apărare, nefiind suficiente pentru a se considera că, în speță, acest drept a fost încălcat.

Aceasta, deoarece, nesocotirea dispozițiilor procedurale atrage nulitate, numai dacă prin necomunicarea actului procedural părții i s-a cauzat o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură îndeplinit cu neobservarea formelor legale, în acest sens fiind dispozițiile art. 105 alin.2 Cod pr.civilă.

Numai că, în conformitate cu prevederile art. 108 alin.3 Cod pr.civilă, neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de a pune concluzii în fond și, deși a fost legal citată, petenta nu a invocat această neregularitate la termenul de judecată din data de 29.06.2012.

În aceste circumstanțe, neregularitatea pusă în discuție în motivarea recursului s-a acoperit prin incidența dispozițiilor art. 108 alin.3 Cod pr.civilă, astfel că invocarea ei în fața tribunalului nu poate determina admiterea recursului pentru acest motiv.

Conform art. 261 alin.5 Cod pr.civilă, hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Chiar dacă petenta susține că hotărârea instanței de fond nu este suficient de motivată, se va observa totuși că, prima instanță, a examinat problemele esențiale ridicate prin cererea de chemare în judecată, urmând totodată ca, limita obligației instanței la motivarea hotărârii să fie analizată în speță, nu numai în raport cu obiectul cauzei ci și funcție de diversitatea probelor pe care le-a solicitat și administrat petenta care, deși inclusiv prin cererea de recurs a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, totuși, nici în această fază procesuală nu a administrat această probă, contrar dispozițiilor art. 305 Cod pr.civilă, când ar fi fost posibilă reevaluarea cauzei sub toate aspectele reținute de prima instanță, și aceasta, în acord cu dispozițiile art. 304¹ Cod pr.civilă.

Oricum, insuficienta motivare nu atrage în sine nici modificarea și nici casarea hotărârii.

Sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod pr.civilă, privind nemotivarea hotărârii, iar potrivit art. 312 alin.3 Cod pr.civilă, această împrejurare constituie motiv de modificare a hotărârii, numai în cazul în care, instanța de recurs, în urma analizării motivelor cu care a fost învestită, ajunge parțial la o soluție contrară, ceea ce, în mod evident, nu s-a întâmplat în prezenta cauză.

Și criticile privind modul în care prima instanță a soluționat fondul cauzei sunt neîntemeiate.

Plângerea reglementată de art. 56 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, este îndreptată împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini un act sau de a efectua o executare silită.

D___ acest refuz este sancționat de art. 56 alin.1 din Legea nr. 188/2000, căci efectuarea executării silite presupune în mod necesar îndeplinirea unor acte de executare.

Or, în speță, petenta s-a plâns că executorul a încălcat dispozițiile art. 53 alin.3 din Legea nr. 188/2000 și nu i-a comunicat la cerere copii de pe actele întocmite în îndeplinirea atribuțiilor sale în dosarul nr. 160/2010, refuz care nu poate fi cenzurat pe calea plângerii reglementată de dispozițiile art. 56 din Legea nr. 188/2000.

Pe de altă parte, petenta s-a mai plâns și că, în aceleași dosar de executare, până în prezent, în urma actelor de executare efectuate de executorul judecătoresc nu s-a obținut realizarea creanței, apreciind că demersurile întreprinse de acesta sunt insuficiente.

Chiar dacă executarea silită este parte a procesului civil și este circumscrisă imperativului respectării dreptului la un proces echitabil, într-un termen rezonabil, protejat de art. 6 alin.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, acest drept nu este unul absolut, ci presupune anumite acțiuni din partea creditorului, potrivit legii.

Or, în speță, nu numai că petenta a făcut o enumerarea exhaustivă a formelor de executare silită, că nu a indicat în concret în ce constă refuzul executorului judecătoresc de a efectua executarea silită, respectiv actele de executare silită pe care acesta era obligat să le îndeplinească în temeiul legii și pe care acesta a refuzat să le efectueze dar, așa cum a apreciat și prima instanță, obligația de a solicita validarea popririi revenea în primul rând petentei, concluzie ce se desprinde din interpretarea dispozițiilor art. 460 alin.1 Cod pr.civilă, consecință a principiului disponibilității procesuale ce își găsește aplicarea și în faza executării silite, în măsura în care este vorba tocmai de drepturi de care titularul lor poate dispune.

Tot ca o consecință a principiului disponibilității procesuale, este dreptul creditorului urmăritor, dacă legea nu dispune altfel, de a stărui în executarea silită – clauză de altfel menționată expres la pct. 4.6 din contractul de executare silită nr. 130/31.03.2010 (f.68 - dosar fond) - și de a alege bunurile debitorului pe care vrea să le urmărească, ceea ce în mod practic, determină metoda de urmărire, iar în speță, doar prin cererea din data de 08.05.2012 (f. 87 - dosar fond) petenta a manifestat stăruință în continuarea executării silite.

Nu în ultimul rând, din examinarea dosarului de executare, rezultă că executorul judecătoresc a manifestat rol activ, a somat pe debitor și, urmare cererii petentei despre care am făcut anterior vorbire, a solicitat Primăriei Pitești relații privind bunurile mobile imobile cu care figurează înscris în evidențele fiscale debitorul V________ C_________ T_______, precum și relații la Casa de Asigurări de Sănătate Argeș, în raport de care, până la momentul pronunțării sentinței recurate, a luat măsura înființării popririi, comunicată terțului poprit la data de 01.06.2012 (f. 84 - dosar fond) astfel că, în sarcina acestuia nu se poate reține culpă în ce privește nerecuperarea în integralitate a creanței rezultate din contractul de împrumut încheiat de debitor cu petenta, determinat prin aceeași cerere ca fiind în cuantum de 2.284,27 euro și 3 lei, și nici stare de pasivitate.

De aceea, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod pr.civilă, urmează ca tribunalul să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de petenta P______ B___ ROMÂNIA S.A. BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.6520 din data de 29.06.2012 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, intimați fiind B.E.J. I____ C_______ și V________ C_________ T_______

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 23 Ianuarie 2013.

Președinte, E____ V_____	Judecător, G_______ D____ N______	Judecător, V_____ T_____
	Grefier, G_______ G________

red.E.V.

dact.C.E.C./2 exp.

21.02.2013.