Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
INCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 24 SEPTEMBRIE 2013
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE - A____ D_________
JUDECĂTOR - L____ C_______ C_____
GREFIER - M_______ G____
Pe rol judecarea apelului formulat de apelanții M____ I____, S_____ A________ împotriva sentinței civile nr.1987/19.03.2013 pronunțata de Judecătoria Cornetu, in dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, in contradictoriu cu intimații B__ AD R__ PRIN P______ C_____ M______, B_____ G_______, având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanții M____ I____ și S_____ A________, personal și asistați de avocat care depune împuternicire avocațiala la dosarul cauzei, intimatul B_____ G_______, personal, lipsind cealaltă parte.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Tribunalul pune in discuție calificarea căii de atac ca fiind recursul și nu apelul.
Apelanții prin avocat arată calea de atac incidenta in cauza ca fiind recursul.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra căii de atac incidente in prezenta cauză, având în vedere obiectul cererii - plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc, tribunalul în temeiul art. 56 alin.4 din Legea nr.188/2000, califică calea de atac incidentă în cauză ca fiind recursul și dispune reîntregirea completului de judecată cu judecătorul de permanență, aflat pe locul 3 în ședința de recursuri, respectiv d-nul judecător N_______ G_______.
DISPUNE:
Califica calea de atac incidentă în cauză ca fiind recursul și dispune reîntregirea completului de judecată cu judecătorul de permanență, aflat pe locul 3 în ședința de recursuri, respectiv d-nul judecător N_______ G_______.
Pronunțata in ședința publică, azi, 24.09.2013.
Președinte, Judecător,
A____ D_________ L____ C_______ C_____
Grefier,
M_______ G____
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ NR. 1322R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 24 SEPTEMBRIE 2013
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE - A____ D_________
JUDECĂTOR - L____ C_______ C_____
JUDECĂTOR - G_______ N_______
GREFIER - M_______ G____
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenții M____ I____, S_____ A________ împotriva sentinței civile nr.1987/19.03.2013 pronunțata de Judecătoria Cornetu in dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX in contradictoriu cu intimații B__ AD R__ PRIN P______ C_____ M______, B_____ G_______, având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții M____ I____ și S_____ A________, personal și asistați de avocat care depune împuternicire avocațiala la dosarul cauzei, intimatul B_____ G_______, personal, lipsind cealaltă parte.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca dosarul se află la primul termen de judecata, stadiu procesual recurs, precum și faptul ca recurenții nu au depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru in cuantumul stabilit prin rezoluție, după care:
Tribunalul procedează la legitimarea părților prezente, respectiv recurenta M____ I____, având CI, CNP xxxxxxxxxxxxx, ________, nr.xxxxxx, recurentul S_____ A________ având CI, CNP xxxxxxxxxxxxx, ________ nr.xxxxxx și intimatul B_____ G_______ având CI, CNP xxxxxxxxxxxxx, ________, nr.xxxxxx.
Recurenții prin avocat depun la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei și înscrisuri.
În baza dispozițiilor art.167 coroborat cu art.305 C.proc.civ, încuviințeaza pentru recurenți proba cu înscrisurile noi depuse la acest termen de judecata, apreciind-o utilă, pertinentă și concludenta soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza in stare de judecată si acorda cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenții prin avocat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Totodată arată ca instanța de fond in mod greșit a interpretat ca nu ar fi corect identificat imobilul in titlul executoriu. Adresa imobilului este Cretesti, jud. Ilfov, _______________________. S-a procedat la executarea imobilului aflata in Cretesti, jud. Ilfov, _______________________, insa debitorul, sub pretextul ca dorește sa-și ridice bunurile a refuzat sa mai părăsească imobilul. Fără cheltuieli de judecată.
Intimatul B_____ G_______, personal arată că executorul judecătoresc nu s-a deplasat la domiciliul sau și că singura executare s-a efectuat in urma cu 3 ani de către B__ C________ I_____ I___. Fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul reține cauza in vederea soluționării.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul judecătoriei Cornetu la data de 04.10.2012 sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX, petenții M____ I____ și ȘALUPA A________ au chemat în judecată pe intimatul B__ „AD R__”, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în principal să oblige intimatul să continue executarea în dosarul de executare silită nr. 12/2012 având ca obiect punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 872/A/25.06.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă prin care s-a dispus evacuarea pârâtului B_____ P. G_______ din imobilul situat în com. Vidra, ________________________.
In motivarea cererii, petentul a arătat că a înaintat intimatului cererea de executare silită, înregistrată sub nr. 12/2012, având ca obiect punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 872/A/25.06.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă prin care s-a dispus evacuarea pârâtului B_____ P. G_______ din imobilul situat în com. Vidra, ________________________.
Intimatul a comunicat petenților la data de 24.09.2012 refuzul executorului judecătoresc de a efectua propriu-zis evacuarea debitorului motivând că imobilul nu este corect individualizat în titlul executoriu, susținere ce este nefondată întrucât după pronunțarea hotărârii _________________ află imobilul se numește _______________________, iar executorul își depășește atribuțiile analizând o altă hotărâre judecătorească și titlul de proprietate nr. xxxxx/07.08.1995.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 56 din Legea nr. 188/2000.
Plângerea a fost legal timbrată conform dispozițiilor art. 82 din Legea nr. 146/1997.
Intimatul B__ „AD R__” legal citat, nu a formulat întâmpinare.
B_____ G_______ a depus întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiate.
A fost încuviințată proba cu înscrisuri .
Au fost depuse actele din dosarul de executare nr. 12/2012.
Prin sentința civilă nr.1987/19.03.2013 pronunțata de Judecătoria Cornetu in dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX a fost respinsa plângerea petenților M____ I____, S_____ A________ ca neîntemeiata.
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța a reținut următoarele:
La data de 18 mai 2012 petenții depun cerere la B__ „AD R__” prin care solicită executarea sentinței civile nr. 872/A/25.06.2007 pronunțată de TMB - secția a III-a, iar prin încheiere, instanța a încuviințat executarea silită la data de 24.05.2012. În prealabil executorul judecătoresc a întocmit proces verbal cu cheltuielile de executare și a fost emisă somație solicitându-se debitorului B_____ G_______ ca în termen de 5 zile de la primirea somației să evacueze imobilul situat în com. Vidra, __________________ achite creditoarei cheltuielile de executare stabilite prin procesul verbal de cheltuieli din 03.07.2012 în cuantum de 1.066,3 lei.
La data de 02.08.2012 executorul judecătoresc a comunicat creditorilor refuzul de a efectua propriu-zis evacuarea debitorului întrucât adresa imobilului din care trebuie evacuat debitorul nu este corect individualizată în titlul executoriu, fiind necesară lămurirea sau îndreptarea dispozitivului, debitorul a depus acte din care rezultă calitatea de comoștenitor a acestuia de pe urma autorului B_____ P_______, având totodată calitatea de coproprietar asupra imobilului din care se solicită evacuarea, pe rolul Judecătoriei Cornetu aflându-se dosare ce vizează anularea certificatului de moștenitor, partaj succesoral, până la clarificarea calității debitorului existând un impediment la executare.
Ulterior acestui refuz creditorii formulează cerere prin care solicită intimatului continuarea executării debitorului din imobilul situat în com. Vidra, _____________________, apreciind că nu există niciun impediment la executare.
Conform art. 53 din Legea nr.188/2000 privind executorii judecatoresti, cu modificarile ulterioare, refuzul executorului judecatoresc de a îndeplini un act sau de a efectua o executare silita se motiveaza, daca partile staruie în cererea de îndeplinire a actului, în termen de cel mult 5 zile de la data refuzului. În cazul refuzului nejustificat de întocmire a unui act partea interesata poate introduce plângere în termen de 5 zile de la data la care a luat cunostinta de acest refuz la judecatoria în a carei raza teritoriala îsi are sediul biroul executorului judecatoresc, executorul judecatoresc fiind obligat sa se conformeze hotarârii judecatoresti ramase irevocabile.
Astfel, la data de 24.09.2012 B__ „Ad R__” a refuzat realizarea executării silite menținând motivarea de la data de 02.08.2012.
Din întregul material probator, instanța a reținut că executorul judecătoresc în mod corect a refuzat continuarea executării silite în sensul evacuării debitorului din imobilul situat în ________________________, _______________________ sau 683, județ Ilfov în condițiile în care în titlul executoriu nu se menționează adresa și nici nu există la dosar dovezi din care să rezulte că imobilul menționat în dispozitivul deciziei civile nr. 872/A/25.06.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă este unul și același cu cel de unde se solicită evacuarea propriu-zisă de debitorului, respectiv cel situat în ________________________, _______________________.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs petenții M____ I____, S_____ A________ solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate si pe fond admiterea plângerii formulate împotriva refuzului executorului judecătoresc P______ C_____ M______ din cadrul B__ „AD R__” dat in dosarul execuțional nr.12/2012.
În motivarea cererii, recurenții au arătat ca instanța de fond in mod greșit a reținut din întreg materialul probator administrat ca executorul judecătoresc in mod corect a refuzat continuarea executării silite in sensul evacuării debitorului B_____ P. G_______ din imobilul situat in __________________________,_______________________ sau 683, Jud. Ilfov, motivând ca in condițiile in care in titlul executoriu nu se menționează adresa de unde urmează sa fie evacuat debitorul, precum si faptul ca la dosar nu exista dovezi din care sa rezulte ca imobilul menționat in dispozitivul deciziei civile nr. 872 A din 25.06.2007 pronunțata de Tribunalul București Secția a III-a Civila este unul si acelasi cu cel de unde se solicita evacuarea propriu-zisa a debitorului, respectiv cel situat in Corn. Vidra, Sat Cretesti, _______________________.
Aceasta susținere este nefondata întrucât la data pronunțării hotărârii judecătorești ce constituie titlul executoriu, debitorul ocupa imobilul din Comuna Vidra, ________________________, fiind corect identificat, neexistând o alta adresa poștala, insă ulterior pronunțării hotărârii, _______________________ a fost denumita _________________________, ________________________, jud. Ilfov, chiar debitorul a recunoscut prin întâmpinarea depusa la dosar ca a mai fost evacuat din acest imobil in baza aceluiași titlu executor.
Acest aspect este confirmat prin Procesul-verbal încheiat la data de 03.09.2010 de Biroul Executorului Judecătoresc "Cosoreanu I_____ I___, care cu ocazia punerii in executare a aceluiași titlu executor, respectiv a deciziei civile nr. 872 A din 25.06.2007 pronunțata de Tribunalul București Secția a III-a Civila, in dosarul de executare nr. 64/2008, a consemnat ca la data de 06.05.2010 s-a procedat la evacuarea debitorului din imobilul situat in ________________________, _______________________, Jud. Ilfov, bunurile proprietatea acestuia rămânând in imobil in custodia creditorilor.
In același proces-verbal se consemnează ca in data de 27.08.2010, executorul judecătoresc s-a deplasat la imobilul din Corn, Vidra, Sat Cretesti, _______________________, Jud. Ilfov pentru a-i preda debitorului bunurile sale mobile, insa debitorul B_____ P. G_______, sub pretextul ca dorește sa-si ridice bunurile nu a mai vrut sa paraseasca imobilul, având un comportament agresiv, urmat de amenințări si injurii la adresa partilor prezente.
Deasemenea, instanța fondului nu a analizat materialul probator administrat in cauza, pronunțând o hotărâre ce cuprinde motive contradictorii in sensul ca nu au solicitat evacuarea debitorului de la adresa ________________________, _______________________, jud. Ilfov, ci punerea in executare a unei hotărâri definitive si irevocabile, pentru care s-a dat de către instanța încuviințarea executării.
În dovedirea cererii, recurenta a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept, cererea a fost întemeiata pe dispozițiile art.483 și urm. C.proc.civ.
Examinând recursul formulat, tribunalul retine că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin decizia civilă nr. 872A/25.06.2007, pronuntată de Tribunalul Bucuresti, Sectia a III/a Civilă, s-a dispus evacuarea intimatului B_____ P. G_______ din imobilul situat în comuna Vidra, _________________________.
Contrar sustinerilor recurentilor, se observă că în dispozitivul hotărârii judecătoresti arătate, nu există nicio altă mentiune pentru identificarea locului situării imobilului, respectiv stradă, număr postal, aspecte care nu pot fi deduse nici din considerentele deciziei civile.
Sustinerea recurentilor privind denumirea străzii pe care se află imobilul, ulterior pronuntării titlului executoriu, nu este probată prin niciun înscris depus la dosar, înscris care să formeze convingerea instantei că imobilul situat în _______________________, __________________________, judet Ilfov, este cel din care s-a dispus evacuarea intimatului persoană fizică pentru considerentele arătate în cuprinsul deciziei civile.
În lipsa unor probe certe în acest sens, în mod legal executorul judecătoresc nu a continuat executarea silită.
Faptul că partea intimată a mai fost evacuată din acelasi imobil, în alt dosar de executare nu dovedeste, de asemenea, pretentiile părtilor recurente, având în vedere că nu se pot corobora date rezultând din alte dosare de executare, decât cel la care se referă prezentul litigiu, chiar dacă dosarele privesc acelasi titlu executoriu.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 304 pct. 9, 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții M____ I____, S_____ A________ împotriva sentinței civile nr.1987/19.03.2013 pronunțata de Judecătoria Cornetu in dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX in contradictoriu cu intimații B__ AD R__ PRIN P______ C_____ M______, B_____ G_______ ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.09.2013.
Președinte, A____ D_________ |
Judecător, L____ C_______ C_____ |
Judecător, G_______ N_______ Pentru judecător aflat în concediu medical semnează președintele instanței, judecător O_____ E______ M_____ |
|
Grefier, M_______ G____ |
|
Concept red. gref. M.G. – 19.10.2013
Red. Jud: L.C/2ex/
Jud.fond : Budei C______ O___ – Jud. Cornetu