Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul IAŞI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc
Număr hotarâre:
1070/2013 din 29 aprilie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 29 Aprilie 2013

Președinte - I____ D________

Judecător M______ S____

Judecător O___ L______

Grefier D____ C_____________

DECIZIA Nr. 1070/2013

Pe rol se află judecarea recursului formulat de recurenta B__ D____ A______ împotriva sentinței civile nr. xxxxx/2.09.2011 pronunțată de Judecătoria Iași împotriva intimatei ______________________ ÎN CALITATE DE CREDITOARE A NUMITEI G______ R_____, având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că dosarul a fost repus pe rol în vederea perimării.

T R I B U N A L U L

Asupra recursului promovat de recurenta B__ D____ A______ împotriva sentinței civile nr. 13607din data de 2.09.2011 pronunțată de Judecătoria Iași.

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 06.02.2012 de când cauza a fost suspendată pentru lipsa părților și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților .

Văzând că în conformitate cu dispoziția art.248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată ,apel,recurs, se perimă de drept,chiar și în contra incapabililor ,dacă a rămas în nelucrare timp de un an,iar potrivit art.252 Cod procedură civilă,perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură,în vederea judecării pricinii, de mai mult de un an,instanța urmează a constata perimarea apelului de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă constată perimat recursul formulat de intimata B__ D____ A______ împotriva sentinței civile nr. xxxxx/2.09.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2013.

Președinte,

I____ D________

Judecător,

M______ S____

Judecător,

O___ L______

Grefier,

D____ C_____________

Red./Tehnored.L.O.

2 ex/ 29 Aprilie 2013

Jud. fond.C_______ R___

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 2992/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 1101/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 5732/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 7280/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 448/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 2240/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 11993/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 6606/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 4221/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 7311/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 13121/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 937/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 243/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 25/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 1414/2012 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 10181/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 101/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 1673/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 462/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 80/2016 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 1816/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 2746/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 543/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 1233/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 8493/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 424/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 381/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 1541/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 968/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 11423/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 67/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 4010/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 2022/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 981/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 154/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 837/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 11611/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 649/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 10669/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 179/2012 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 1939/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 773/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 432/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 1116/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 7331/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 593/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 647/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 17762/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 3084/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 315/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 8498/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 3329/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 246/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 612/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 17849/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 423/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 1962/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 4044/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 5829/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 3467/2012 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025