Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Cod operator: 2443
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 2022/2013
Ședința publică din 17 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M______ G____
Judecător N_______ U_____
Judecător G______ D_____
Grefier Firuța Ș___
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul reclamant S_______ I__, împotriva sentinței civile nr. 1611 din 17.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul pârât B_____ E___________ Judecătoresc C________ M____ C_____, având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant S_______ I__, lipsind intimatul pârât B_____ E___________ Judecătoresc C________ M____ C_____.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind cereri de formulat, înscrisuri de depus și excepții de invocat, s-a constatat recursul în sare de judecată și s-a acordat cuvântul.
Recurentul reclamant S_______ I__ a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat, arătând că executorul judecătoresc trebuia să întocmească un proces verbal cu cele constatate la fața locului , respectiv s-au găsit lungimi și lățimi și faptul că între recurent și N_____ au existat borne, ori din procesul verbal rezultă linia care constituie gard de la nord și vest , dar nu a existat gard.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbunești sub nr.XXXXXXXXXXXXX petentul S_______ I. I__ în contradictoriu cu intimatul B_____ E___________ Judecătoresc C________ M____ C_____ a solicitat ca executorul judecătoresc să fie obligat să întocmească procesul verbal conform măsurătorii din teren cu 12 m lățime și 53 m lungime.
În motivarea în fapt, a arătat petentul că a formulat plângere împotriva executorului judecătoresc ca urmare al denunțului calomnios al numitei N_____ E________ în dosarul XXXXXXXXXXXXX, dosar în care prin mărturia mincinoasă a expertului, a numitului S____ G______ a rezultat că a construit două garduri între anii 2007-2009 pe terenul acesteia.
A mai arătat petentul că executorul judecătoresc sosit la fața locului a luat ruleta și a măsurat în fața numitei N_____ E________ și a agentului de poliție și a reieșit o lungime de 53 m și o lățime de 12 m.
Că i-a spus acestuia că terenul este liber și că nu este gard de demontat și dacă era ceva de demontat ar fi demontat el însuși, iar executorul a refuzat să întocmească procesul verbal cu privire la situația din teren.
Petentul nu a indicat temeiul de drept.
În dovedire petentul a depus procesul-verbal încheiat la data de 12.12.2012 și dovada de comunicare.
La termenul de judecată din 13.05.2013 petentul a depus notă de ședință prin care a reluat susținerile din cererea introductivă, precizând că la fața locului s-a prezentat și agentul de poliție B_____ L_____, iar executorul judecătoresc a arătat că va întocmi proces verbal în funcție de realitatea din teren, dar apoi a refuzat întrucât N_____ E________ se afla la București.
Prin sentința civilă nr. 1611 din 17.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. J__ a fost respinsă plângerea formulată de petentul S_______ I__, în contradictoriu cu intimatul B_____ E___________ Judecătoresc C________ M____ C_____.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținută că prin încheierea nr. 3072/17.10.2012 a Judecătoriei Tg-Cărbunești, rămasă irevocabilă, investită cu formulă executorie a fost admisă cererea formulată de reclamanta N_____ E________, în contradictoriu cu pârâtul S_______ I. I__. A fost autorizată reclamanta să îndeplinească, pe cheltuiala pârâtului, obligația de a face stabilită prin sentința civilă nr. 1618/20.05.2010 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
În baza titlului executoriu și a cererii de executare silită formulată de creditoare N_____ E________ la data de 09.11.2012 a fost întocmit dosarul de executare nr. 60/E/2012 al Biroului executorului judecătoresc C________ M____ C_____, iar prin încheierea nr. 596/14.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești s-a încuviințat executarea silită a dispozițiilor din titlul executoriu: încheierea nr. 3072/17.10.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
Executorul judecătoresc a emis somație către debitor, primită de acesta la 28.11.2012 și prin care i s-a pus în vedere să se conformeze titlului executoriu, în sensul de a proceda la ridicarea gardului amplasat fără drept pe terenul în suprafață de 630 mp, înscris în titlul de proprietate al creditorului în tarlaua 2, ____________________ de sud și vest, precum și la achitarea sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată și de executare avansate de către acesta, conform procesului-verbal anexat.
La data de 12.12.2012, executorul judecătoresc s-a deplasat în comuna Scoarța, ________________________, unde împreună cu creditoarea N_____ E________ și organele de poliție s-a procedat la ridicarea gardului, în procesului-verbal încheiat menționându-se că debitorul S_______ I__ a fost prezent la executare și nu a formulat obiecțiuni.
S-a mai menționat că ridicarea gardului amplasat fără drept de către debitor pe terenul în suprafață de 630 mp, înscris în titlul de proprietate al creditorului în tarlaua 2, ____________________ de sud și vest s-a făcut conform raportului de expertiză anexat la dosarul de executare.
Procesul-verbal încheiat la data de 12.12.2012 a fost afișat la domiciliul debitorului la data de 09.04.2013.
La data de 10.04.2013 s-a dispus înființarea popririi în cotă de 1/3 din venitul net lunar pe care Casa Județeană de Pensii Gorj îl datorează debitorului, până la încasarea sumei de 1000 lei, adresa de înființare poprire fiind comunicată și debitorului.
Potrivit art. 53 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un act sau de a efectua o executare silită se motivează, dacă părțile stăruie în cererea de îndeplinire a actului, în termen de cel mult 5 zile de la data refuzului, iar în cazul refuzului nejustificat de întocmire a unui act partea interesată poate introduce plângere în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoștință de acest refuz la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul biroul executorului judecătoresc (art. 53 alin. 2 din Legea nr. 188/2000).
În cauza de față, petentul nu a făcut dovada refuzului nejustificat al executorului judecătoresc de a îndeplini un act sau de a efectua executarea silită.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurentul reclamant S_______ I__, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a susținut în conformitate și cu cele invocate în fața instanței de fond că executorul judecătoresc a refuzat să întocmească un proces verbal cu cele constatate la fața locului , respectiv că între proprietăți nu au existat garduri , ci borne; că s-au găsit de către executor lățimile și lungimile dintre proprietăți .
Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului apreciază recursul ca nefondat, constatând că executorul judecătoresc în urma cererii de executare silită formulată de creditoarea N_____ E________ a procedat la punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de încheierea nr. 3072/17.10,2012 prin care ,,autorizează reclamanta să îndeplinească pe cheltuiala pârâtului obligația de a face stabilită prin sentința civilă nr. 1618/20.05.2010 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul XXXXXXXXXXXXX” și potrivit procesului verbal din 12.11.2012 a procedat la ridicarea gardului conform raportului de expertiză anexat la dosar.
Prin plângerea formulată de debitor s-a învederat că în realitate executorul a refuzat să consemneze cele constatate la fața locului, în sensul că nu existau garduri de demontat, între el și creditoare existând afirmativ borne.
Susținerea recurentului este contrazisă de conținutului titlului executoriu , respectiv încheierea nr.3072/17.10,2012 prin care a fost autorizată reclamanta N_____ E________ să îndeplinească pe cheltuiala pârâtului obligația de a face stabilită prin sentința civilă nr. 1618/20.05.2010 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul XXXXXXXXXXXXX.
Prin această din urmă sentință a fost admisă acțiunea formulată de N_____ E________ împotriva pârâtului S_______ I__ și a fost obligat acesta să-și ridice gardul amplasat fără drept pe terenul în suprafață de 630 mp înscris în titlul de proprietate al reclamantei în tarlaua 2 ___________________ de Sud și Vest așa cum a fost identificat în schița anexă la raport.
Așadar procesul verbul întocmit de executorul judecătoresc este în concordanță cu hotărârile judecătorești ale căror dispoziții au făcut obiectul executării silite.
Se impune precizarea că în cuprinsul procesului verbal din 12.12.2012 se face mențiunea că debitorul S_______ I__ prezent la executare nu a formulat obiecțiuni .
În considerarea celor expuse, recursul va fi respins ca nefondat , în baza art. 312 al. 1 c.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant S_______ I__, împotriva sentinței civile nr. 1611 din 17.06.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul pârât B_____ E___________ Judecătoresc C________ M____ C_____.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17 Octombrie 2013, la Tribunalul Gorj.
Președinte, M______ G____ |
Judecător, N_______ U_____ |
Judecător, G______ D_____ |
|
Grefier, Firuța Ș___ |
|
Red. M.G.
Tehnored. L.P.
Jud. fond: A.A_____
2 ex./ 28 Octombrie 2013