Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel PLOIEŞTI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc
Număr hotarâre:
35/2015 din 15 ianuarie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXX

D E C I Z I A NR. 35

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2015

Președinte - V_______-I______ S_______

Judecător - A____-C_____ B____

Judecător - E____ S_____

Grefier - C_______ C_____

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de revizuentul M________ V_____, domiciliat în București, sector 6, _____________. 26, _______________, _________________________________ civile nr. 233/12 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul B_____ E___________ JUDECĂTORESC D_____ M____, cu sediul în Ploiești, Piața Victoriei, nr. 5, _________________________________________________.

Recurs timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 5 lei, potrivit chitanței nr.xxxxxxx/29.12.2014 emisă de Consiliul Local Sector 6 București și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-revizuent M________ V_____, lipsind intimatul B_____ E___________ Judecătoresc D_____ M____.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că, în dimineața ședinței de judecată, prin intermediul serviciului registratură, intimatul B_____ E___________ Judecătoresc M____ D_____, cu sediul în Ploiești, __________________, jud. Prahova a depus la dosar cererea înregistrată sub nr. 604/14.01.2015, prin care a solicitat judecata în lipsă.

Recurentul-revizuent M________ V_____ depune la dosar dovezile de plată a taxelor legale datorate pentru promovarea căii de atac, respectiv chitanța nr. xxxxxxx/29.12.2014 emisă de Consiliul Local Sector 6 București, în cuantum de 5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și declară că nu are cereri de formulat.

Curtea ia act că nu s-au formulat cereri și în temeiul art. 137 din vechiul Cod de procedură civilă, invocă din oficiu și pune în discuție excepția inadmisibilității recursului declarat de revizuent, ce vizează o decizie irevocabilă pronunțată de Tribunalul Prahova, cu încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează principiul unicității și legalității căilor de atac.

Recurentul-revizuent M________ V_____, având personal cuvântul, solicită respingerea excepției inadmisibilității recursului, invocată din oficiu de Curte, apreciind că prezenta cale de atac este prevăzută de legiuitor.

Totodată, menționează că acțiunea nu a fost îndreptată împotriva refuzului executorului judecătoresc, ci s-a solicitat constatarea nulității procesului-verbal încheiat la data de 17.12.2012 în cadrul dosarului de executare silită.

C U R T E A,

Deliberând, conform dispozițiilor art. 256 din vechiul Cod de procedură civilă, asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub număr de dosar XXXXXXXXXXX, revizuentul M________ V_____ a formulat în contradictoriu cu intimatul B_____ E___________ Judecătoresc „D_____ M____” cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 1558/26.10.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, apreciind-o ca fiind netemeinică și nelegală în raport de dispozițiile art. 324 și ale art. 322 pct. 2 și 9 Cod pr. civilă.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că prin hotărârea atacată i s-a respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 7551/2013 a Judecătoriei Ploiești, prin care i-a fost respinsă cererea de anulare a procesului-verbal din data de 17.12.2012 emis de B_____ E___________ Judecătoresc „D_____ M____”, care a sistat discreționar, unilateral, abuziv, nelegal și nejustificat, executarea silită în dosarul nr. 315/2010.

Revizuentul a învederat că nu a avut la dispoziție motivele respingerii recursului, dar, față de susținerile sale, formulate în cererea de chemare în judecată, în precizările ulterioare, în recursul și notele de ședință depuse și susținute cu documente, soluția Tribunalului Prahova nu poate fi legală.

A mai susținut revizuentul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere și nu a ținut cont de apărările și dovezile sale, ignorând recomandările Comisiei Europene a Drepturilor Omului.

La termenul de judecată din data de 12.02.2014, revizuentul a depus la dosar o notă de ședință, având caracter de concluzii scrise și la care a anexat înscrisuri.

La data de 12 februarie 2014, Tribunalul Prahova a pronunțat decizia civilă nr. 233, prin care a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub număr de dosar XXXXXXXXXXXX, la data de 07.01.2013, contestatorul M________ V_____ a solicitat anularea procesului verbal din data de 17.12.2012 întocmit de B_____ E___________ Judecătoresc „D_____ M____”, obligarea executorului judecătoresc să continue executarea silită până la punerea contestatorului în posesie asupra celor 2 loturi cu plantație de viță-de-vie, recuperarea cheltuielilor de executare și acordarea de cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că executorul judecătoresc a dispus închiderea dosarului de executare silită nr. 315/11.08.2010 întemeiat pe decizia nr. 365/03.03.2009 a Tribunalului Prahova, ce constituie titlu executoriu, fără a finaliza executarea silită.

A susținut contestatorul că s-au încălcat dispozițiile art. 3711 și ale art. 3715 lit. a Cod pr. civilă, întrucât nu a fost realizată integral obligația prevăzută în titlul executoriu ce face obiectul dosarului de executare silită.

Prin sentința civilă nr. 7551/22.04.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost respinsă ca neîntemeiată cererea având ca obiect plângere împotriva executorului judecătoresc, formulată de contestatorul M________ V_____.

Împotriva sentinței menționate, contestatorul a declarat recurs, iar prin decizia civilă nr. 1558 pronunțată la data de 26.11.2013, Tribunalul Prahova a respins recursul ca nefondat, această decizie formând obiectul cererii de revizuire din prezentul dosar.

Revizuirea, a arătat tribunalul, este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.

În ceea ce privește obiectul revizuirii, a reamintit tribunalul, art. 322 din vechiul Cod de procedură civilă prevede că se poate cere revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul.

În speță, prin decizia nr. 1558/26.10.2013 a cărei revizuire s-a solicitat, Tribunalul Prahova a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-contestator M________ V_____ împotriva sentinței civile nr. 7551/22.04.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești, prin care se respinsese ca neîntemeiată plângerea formulată de acesta împotriva executorului judecătoresc, context în care, raportat la dispozițiile art. 322 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că această hotărâre nu poate fi atacată pe calea revizuirii, neîndeplinind condiția specială prevăzută de lege, aceea de evocare a fondului litigiului dedus judecății.

Pe de altă parte, a arătat tribunalul, în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 324 și ale art. 322 pct. 2 și 9 Cod pr. civilă, întrucât susținerile revizuentului privesc modalitatea de soluționare a fondului cauzei.

Pentru acest considerente, tribunalul a constatat că cererea de revizuire, formulată împotriva deciziei nr. 1558/26.11.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, este inadmisibilă, dispunând respingerea sa ca atare.

Împotriva deciziei a declarat recurs revizuentul Melconion V_____, criticând-o ca nelegală din perspectiva cazurilor de modificare reglementate de art. 304 pct. 6 – 9 din vechiul Cod de procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că tribunalul a încălcat dispozițiile art. 322 alin. 2 din vechiul Cod de procedură civilă, întrucât în dispozitivul deciziei a menționat că respinge „cererea de recuzare”, deși nu a existat o astfel de cerere, obiectul cauzei reprezentându-l revizuirea deciziei nr. 1558/26 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Prahova.

A învederat recurentul că instanța de fond a interpretat greșit obiectul cauzei, acțiunea sa fiind de constatare a nulității procesului-verbal încheiat în dosarul de executare la data de 17 decembrie 2012, fără știrea sa, deși era beneficiarul executării silite.

A apreciat recurentul că procesul-verbal a fost încheiat nelegal, în raport de dispozițiile art. 7 lit. a din Legea nr. 188/2000 și de dispozițiile art. 622 alin. 1, 2 și 3 din noul Cod de procedură civilă.

Recurentul a invocat și dispozițiile art. 6 din CEDO, susținând, sub acest aspect că hotărârile interne, definitive, pronunțate de instanțele naționale, trebuie puse în practică de către autoritățile publice, executarea lor neputând fi împiedicată, întârziată sau anulată.

Instanța de revizuire, a mai susținut recurentul, a refuzat neîntemeiat să reanalizeze, să verifice și să soluționeze pe fond recursul supus judecății, înlăturând tot materialul depus în probațiune.

S-a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei, urmând a se dispune „trimiterea cauzei spre o dreaptă judecare instanței competente”.

Intimatul B_____ E___________ Judecătoresc „D_____ M____” nu a fost reprezentat în instanță și nu a depus întâmpinare, conform dispozițiilor art. 308 alin. 2 din vechiul Cod de procedură civilă.

La termenul de judecată din data de 15 ianuarie 2015, Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 137 și art. 299 din noul Cod de procedură civilă, a invocat și a pus în discuția părților, excepția inadmisibilității recursului.

Curtea notează, sub acest aspect, că potrivit principiului legalității căilor de atac, reglementat de dispozițiile art. 299 din vechiul Cod de procedură civilă și în concordanță cu puterea de lucru judecat prevăzută de dispozițiile art. 166 din vechiul Cod de procedură civilă, recursul nu poate fi declarat decât împotriva unei hotărâri definitive, neexistând posibilitatea părții nemulțumite de a ataca, cu recurs o hotărâre judecătorească irevocabilă.

În speța pendinte, recursul declarat de revizuentul M________ V_____ a fost exercitat împotriva deciziei civile nr. 233 pronunțată de Tribunalul Prahova la data de 12 februarie 2014, care constituie o hotărâre judecătorească irevocabilă, întrucât a fost pronunțată în cadrul unei revizuiri îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțată de Tribunalul Prahova ca instanță de recurs (decizia civilă nr. 1558/26 octombrie 2013).

În atare situație, în raport de dispozițiile legale imperative menționate în precedentele paragrafe, Curtea va proceda, în temeiul dispozițiilor art. 137 din vechiul Cod de procedură civilă, raportat la art. 299 și art. 312 din vechiul Cod de procedură civilă, la admiterea excepției invocată din oficiu, cu consecința respingerii recursului ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul M________ V_____, domiciliat în București, sector 6, _____________. 26, _______________, _____________, împotriva deciziei civile nr. 233/12 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul B_____ E___________ JUDECĂTORESC D_____ M____, cu sediul în Ploiești, Piața Victoriei, nr. 5, _____________. G, ______________, județul Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 ianuarie 2015.

Președinte, Judecători,

V_______-I______ S_______ A____-C_____ B____ E____ S_____

Grefier,

C_______ C_____

Red. ACB

Tehnored. DV

2 ex./21.01.2015

d.f. XXXXXXXXXXX - Tribunalul Prahova

j.f. C_____-A____ M_________

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120/2006

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 1009/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 154/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 8494/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 233/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 15401/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 7873/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 8920/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 11108/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 16031/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 12610/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 904/2012 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 25/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 1459/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 7311/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 539/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 10600/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 12093/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 5977/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 22/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 233/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Revizuire - Recurs
  • Hotărârea 1745/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 1578/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 4141/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 2721/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 746/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 1817/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 7304/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 247/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 105/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 647/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 5907/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 588/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 23/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 2746/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 1233/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 5732/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 100/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 10896/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 1423/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 413/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 8128/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 80/2016 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 416/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 505/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 1411/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 5205/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 5878/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 4221/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 1008/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 4539/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 1939/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 452/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 1573/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 451/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 749/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 10902/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 606/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 7783/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 1255/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 10146/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025