Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 14 Octombrie 2014
Președinte - M______ C_______
Judecător - S_____ F________
Judecător - C_______ R___
Grefier - O___ S______
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1325/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurentul C____ A_____ și pe intimatul G_______ C_______ L___ N________, având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecatoresc .
Susținerile recurentului au avut loc în ședința publică din data de 30.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 07.10.2014 și respectiv pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
T R I B U N A L U L
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. xxxxx/04.10.2013, Judecătoria Iași dispune:
„Admite plangerea formulata de petentul G_______ C_______ L___ NICOLAITA, executor judecatoresc in cadrul B___ B____ G______ SI L___ NICOLAITA G_______ C_______, cu sediul in Iasi, ________________. 23, _________________________ contradictoriu cu intimatul A_____ C____, executor judecatoresc in cadrul B___ A_____ C____ & N_______ I_____, cu sediul in Iasi, _______________________. 7, Casa cu Absida L________ U____.
Obliga intimatul la continuarea executarii silite in dosarul de executare nr. 376/2011 al B___ B____ G______ SI L___ NICOLAITA G_______ C_______ conexat la dosarul de executare nr. 457/2012 al B__ A_____ C____.”
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fon d reține următoarele:
„Prin incheierea de sedinta pronuntata de Judecatoria Iasi la data de 29.04.2013 in dosarul nr. xxxxx/245/2013, a fost admisa cererea de conexare formulata de executorul judecatoresc L___ Nicolaita G_______ C_______ si s-a dispus conexarea dosarului de executare silita nr. 376/2011 aflat pe rolul B___ B____ G______ SI L___ NICOLAITA G_______ C_______ la dosarul de executare silita nr. 457/2012 aflat pe rolul B__ A_____ C____.
Prin incheierea de sedinta pronuntata de Judecatoria Iasi la data de 24.05.2013 in dosarul nr. xxxxx/245/2013, a fost respinsa cererea formulata de executorul judecatoresc L___ Nicolaita G_______ C_______ prin care solicita desistarea dosarului de executare silita nr. 376/2011 al B___ B____ G______ SI L___ NICOLAITA G_______ C_______ de la dosarul de executare silita nr. 457/2012 al B__ A_____ C____.
In speta, motivul pentru care intimatul refuza continuarea executarii silite in dosarul de executare nr. 376/2011 al B___ B____ G______ SI L___ NICOLAITA G_______ C_______ este acela ca, la data de 13.05.2013 executarea silita efectuata in dosarul de executare nr. 457/2012 a incetat ca urmare a achitarii integrale a debitului.
Potrivit disp. art. 373 ind. 4 al. 1 din Vechiul Cod de procedura aplicabil in cauza, instanța de executare în circumscripția căreia a început prima executare poate dispune conexarea executărilor multiple ce poartă asupra acelorasi bunuri, iar in al. 4 al aceluiasi articol se arata ca, desistarea, dupa conexare, a oricaruia dintre creditorii urmaritori, nu va putea sa impiedice continuarea executarii de la actul de executare cel mai inaintat.
Asa cum s-a aratat si in considerentele incheierii pronuntata de Judecatoria Iasi in dosarul nr. xxxxx/245/2013, termenul de desistare este folosit de legiuitor cu referire la conduita creditorului, nu a executorului judecatoresc și nu cu privire la o dispoziție privind dosarele de executare.
Mai mult, in considerentele incheierii s-a retinut cu putere de lucru judecat faptul ca, după conexarea dispusa de instanta la data de 29.04.2013, executările și-au urmat cursul și unul dintre debite a fost stins prin plată benevolă la 13.05.2007, insa B__ A_____ C____ rămâne legal învestit cu dosarul nr.376/2011 la fel cum ar fi rămas în orice situație în care, din diverse alte motive, executările silite ar fi determinat stingerea executării numai în dosarul 457/2012 ( de exemplu suma obținută din executări la un anume moment ar fi fost suficientă și s-ar fi imputat numai pentru a stinge debitul din dosarul 457/2012).
Prin urmare, instanta constata faptul ca nu exista nici un temei legal in baza caruia intimatul sa poata refuza continuarea executarii inceputa in dosarul de executare nr. 376/2011 al B___ B____ G______ SI L___ NICOLAITA G_______ C_______ si cum s-a dispus de catre instanta in mod irevocabil prin incheierea de sedinta pronuntata de Judecatoria Iasi in dosarul nr. xxxxx/245/2013.
F___ de cele expuse, instanta va admite plangerea formulata si va obliga intimatul la continuarea executarii silite in dosarul de executare nr. 376/2011 al B___ B____ G______ SI L___ NICOLAITA G_______ C_______ conexat la dosarul de executare nr. 457/2012 al B__ A_____ C____.”
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul A_____ C____, executor judecătoresc în cadrul B___ A_____ C____ & N_______ I_____, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată recurentul că în dosarul nr. 457/2012 a dispus încetarea executării prin procesul - verbal de încetare din 13.05.2013. Continuarea executării presupune ca procesul - verbal de încetare a executării să fie lovit de nulitate. Nici o instanță nu s-a pronunțat asupra legalității acestuia. Oricum, instanța învestită cu judecarea cererii de conexare nu se putea pronunța asupra legalității procesului – verbal de încetare.
Nu exista vreo dovadă, până la momentul încheierii procesului – verbal de încetare, cum că s-ar fi admis conexarea. Continuarea executării în această situație, într-un dosar în care s-a finalizat executarea, nu este posibilă, nu se justifică și ar însemna practic deschiderea unui nou dosar de executare.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul G_______ C_______ L___-N________, executor judecătoresc în cadrul B___ B____ G______ & G_______ C_______ L___ – N________, a solicitat respingerea cererii de recurs cu motivarea că, potrivit art. 3734 alin. 3 Cod procedură civilă, desistarea după conexare a oricăruia dintre creditori nu va putea împiedica continuarea executării de la actul de executare cel mai înaintat. Stingerea unui dintre debite după conexare, care poate determina stingerea executării silite, doar într-unul dintre dosare (457/2012), nu poate avea drept consecință încetarea executării silite și în dosarul nr. 376/2011, executorul C____ A_____ fiind legal învestit și cu acest din urmă dosar.
Aspectul datei la care a fost adusă la cunoștință încheierea de conexare dată de instanță domnului executor A_____ C____ este lipsit de semnificație juridică și nu poate fi primit de instanță drept motivație pentru refuzul acestuia de a continua lucrările în dosarul 376/2011.
În recurs nu s-au administrat alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma recursului formulat și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, tribunalul reține următoarele:
Situația de fapt rezultată din testimoniile administrate în cauză a fost în mod corect reținută de Judecătoria Iași în expunerea de motive a sentinței civile recurate. Argumentele pe care tribunalul are a le prezenta în susținerea soluției pronunțate pornesc de la această situație de fapt, a cărei reluare în prezenta decizie este de prisos.
Judecătoria Iași a fost învestită de reclamantul G_______ C_______ L___-N________, executor judecătoresc în cadrul B___ B____ G______ & G_______ C_______ L___ – N________, cu o plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc de a proceda la continuarea executării silite în dosarul de executare nr. 376/2011 al B___ B____ G______ & G_______ C_______ L___ – N________ conexat la dosdarul nr. 457/2012 aflat pe rolul B___ A_____ C____ & N_______ I_____. Temeiul de drept indicat de reclamant este art. 56 din Legea 188/2000.
Potrivit textului art. 56 alin. 1 și 2 din Legea 188/2000, refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini atribuțiile prevăzute la art. 7 lit. b - i se motivează, dacă părțile stăruie in cererea de îndeplinire a acestuia, in termen de cel mult 5 zile de la data refuzului. În cazul refuzului nejustificat de îndeplinire a atribuțiilor prevăzute la alin. 1, partea interesata poate introduce plângere în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoștință de acest refuz la judecătoria în a cărei raza teritorială își are sediul biroul executorului judecătoresc.
La rândul său, art. 7 lit. a – i din Legea 188/2000 enumeră atribuțiile ce-i sunt conferite executorului judecătoresc, respectiv:
a) punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii;
b) notificarea actelor judiciare si extrajudiciare;
c) comunicarea actelor de procedură;
d) recuperarea pe cale amiabila a oricărei creanțe;
e) aplicarea masurilor asigurătorii dispuse de instanța judecătoreasca;
f) constatarea unor stări de fapt în condițiile prevăzute de Codul de procedura civilă;
g) întocmirea proceselor-verbale de constatare, in cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de către debitor, potrivit dispozițiilor Codului de procedura civilă;
h) întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin și a cecurilor, după caz;
i) orice alte acte sau operațiuni date de lege în competența lui.
Interpretarea coroborată a acestor texte de lege conduce spre concluzia că legiuitorul a înțeles să excludă din sfera de acțiune a plângerii prevăzută la art. 56 alin. 2 controlul modalității de îndeplinire de către executorul judecătoresc a atribuției prevăzută la art. 7 lit. a. Notează tribunalul că aceasta vizează punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii. Pentru ipoteza în care executorul judecătoresc transgresează norma inserată în art. 7 lit. a din Legea 188/2000, remediul procedural conferit părții interesate este contestația la executare, ce-și găsește reglementarea în art. 399 alin. 1 teza finală Cod procedură civilă și nicidecum calea plângerii.
În limitele de analiză trasate de obiectul cererii adresate instanței și de temeiul de drept al acestei cereri – elemente ale acțiunii civile între care există o deplină corespondență, instanța de recurs reține că nu a fost adusă spre verificare, pe calea plângerii, modalitatea de îndeplinire de către executorul judecătoresc a atribuțiilor prevăzute la art. 7 lit. b – i din Legea 188/2000, ci a celor prevăzute la art. 7 lit. a ce excedează căii de atac a plângerii.
Mai mult, potrivit art. 56 alin. 2 din Legea 188/2000, calea plângerii este deschisă de legiuitor părții interesate. Ori, executorul judecătoresc este organ de executare învestit să îndeplinească un serviciu de interes public.
În considerarea celor mai sus expuse, în baza art. 304 pct. 9 și 312 Cod procedură civilă, tribunalul urmează a dispune conform celor cuprinse în prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul A_____ C____ executor judecătoresc în cadrul B___ A_____ C____ & N_______ I_____ împotriva sentinței civile nr xxxxx din 4 oct.2013 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o modifică în tot.
Respingere plângerea formulată de reclamantul G_______ C_______ L___ – N________ executor judecătoresc în cadrul B___ B____ G______ & G_______ C_______ L___ – N________ în contradictoriu cu pârâtul A_____ C____ executor judecătoresc în cadrul B___ A_____ C____ & N_______ I_____.
Obligă intimatul la plata către recurent a sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 14.10.2014
Președinte, M______ C_______ |
Judecător, S_____ F________ |
Judecător, C_______ R___ |
|
Grefier, O___ S______ |
|
Red. M.C.
Tehnored. M.M.D.
2 ex./12.01.2015
Judecător fond A__ I____