Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 541/2013
Ședința publică de la 26 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E_______ M_______ C_______
Judecător E____ A____
Judecător A____ D___
Grefier E____ R________
S-a luat în examinare, spre soluționare, recursul formulat de petenta P______ B___ ROMANIA SA, împotriva sentinței civile nr.7373/2012 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, intimați fiind B__ I____ C_______, M_____ V_____, având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecatoresc.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Tribunalul, față de împrejurarea că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin.2 c.pr.civ., nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat, în raport de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față ;
Constată că, prin acțiunea înregistrată sub nr.XXXXXXXXXXXXX petenta P______ B___ România S.A. în contradictoriu cu intimații B.E.J. I____ C_______ și M_____ V_____ a formulat plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini actele de executare în vederea realizării creanței, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea intimatului B.E.J. I____ C_______ la comunicarea dovezii îndeplinirii tuturor actelor de executare solicitate prin cererea de executare silită cu care a fost învestit; obligarea intimatului B.E.J. I____ C_______ la obținerea de relații actuale cu privire la domiciliul debitorului de la S.E.I.P. local; obligarea obligarea intimatului B.E.J. I____ C_______ la înființarea popririi asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare și a altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate intimatului – debitor de terțe persoane fizice și /sau juridice, ce urmează a fi identificate de executorul judecătoresc prin obținerea de relații de la I.T.M., C.J.P, C.J.A.S.; obligarea intimatului B.E.J. I____ C_______ la urmărirea silită imobiliară a intimatului-debitor prin identificarea bunurilor imobile proprietatea acestuia, sens în care executorul judecătoresc să fie obligat să solicite relații de la organul fiscal și cartea funciară cu privire la bunurile imobile taxabile ale debitorului și la notarea somației imobiliare asupra bunului sau a cotei deținute de debitor și al informarea creditoarei cu privire la necesitatea efectuării partajului, cu indicarea elementelor de identificare ale bunului și coproprietarului; obligarea intimatului B.E.J. I____ C_______ la continuarea executării silite iar în situația în care apreciază că debitorul este insolvabil, la întocmirea și comunicarea procesului-verbal de insolvabilitate; obligarea intimatului B.E.J. I____ C_______ la plata unei amenzi, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că a înaintat intimatului B.E.J. I____ C_______ la data de 20.05.2010 cererea de executare silită a titlului executoriu împotriva intimatului M_____ V_____, formându-se astfel dosarul de executare nr.295/2010.
Mai arată că a adresat intimatului B.E.J. I____ C_______ cereri repetate de continuare a executării silite, iar la data de 22.03.2012 a solicitat acestuia dovada îndeplinirii Actelor de executare solicitate sau motivarea refuzului de îndeplinire a acestuia sau întocmirea procesului-verbal de insolvabilitate.
A precizat că intimatul B.E.J. I____ C_______ nu a dat curs nici uneia dintre cererile lor.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp. art.53 din Legea nr.188/2000.
A anexat acțiunii înscrisuri (filele 11-42).
Intimatul B.E.J. I____ C_______ a depus la dosar copii certificate ale înscrisurilor din dosarul de executare nr.295/2012 (filele 51-87).
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.7373/07.09.2012 Judecătoria Pitești a respins plângerea formulată de petenta P______ B___ ROMANIA SA în contradictoriu cu intimații B__ I____ C_______ și M_____ V_____.
Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut pentru nevoi personale nr.030002Jxxxxxxxxxx/13.11.2007 (filele 61-68) s-a formulat de către creditoarea P______ B___ S.A. cerere de executare silită (filele 52-54) împotriva debitorului M_____ V_____, formându-se astfel dosarul de executare silită nr.295/2010.
Prin încheierea de ședință din 09.06.2010 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr.xxxxx/280/2010 s-a încuviințat executarea silită (filele 79-80).
La data de 29.06.2010 s-a încheiat procesul-verbal de cheltuieli de executare (fila 74), somația (fila 75), s-a solicitat Primăriei Municipiului Pitești date cu privire la bunurile mobile și imobile cu care figurează debitorul (fila 76), s-a emis adresa de înființare a popririi (fila 78), comunicate conform dovezilor de primire și proceselor –verbale de predare (filele 81-82)
La data de 30.07.2010 terțul poprit S.C. Rafiserv Arpechim S.A. a comunicat executorului judecătoresc că debitorul nu mai este angajat al S.C. Rafiserv Arpechim S.A din 2007, dată la care a fost disponibilizat (fila 84).
La data de 15.05.2012 executorul judecătoresc a emis adresă către Casa de Asigurări de Sănătate Argeș (fila 85) prin care a solicitat acesteia să comunice dacă debitorul M_____ V_____ figurează înregistrat cu contract individual de muncă.
Prin cererea formulată la data de 16.12.2011 petenta a solicitat continuarea executării silite (fila 15).
La data de 22.03.2012 petenta a solicitat B.E.J. I____ C_______ să facă dovada îndeplinirii actelor de executare menționate în cererea depusă la filele 11-13) comunicată B.E.J. la aceeași dată conform înscrisului de la fila 14 din dosar.
Cum din înscrisurile depuse la filele 85-86 din dosar a reieșit că B.E.J. I____ C_______ a efectuat demersuri în vederea continuării executării silite împotriva debitorului M_____ V_____, instanța apreciază că plângerea formulată de petentă este neîntemeiată.
Având în vedere considerentele expuse, cât și disp. art.53 și 56 din Legea nr.188/2000, instanța a respins.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta , criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele motive:
Hotărârea instanței este pronunțată cu încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare.
Vătămarea generată de necomunicarea tuturor înscrisurilor de care intimatul a înțeles să se folosească în apărare este cu atât mai evidentă, cu cât instanța de fond și-a bazat soluția de respingere pe înscrisuri, ce nu au fost comunicare de instanță sau de executorul judecătoresc.
Instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra criticilor privind necomunicarea actelor de executare îndeplinite în dosarul nr.295/2010 .
Faptul că au fost efectuate acte de urmărire sau executare nu este de natură a exonera executorul judecătoresc de obligația impusă de art.56 alin.2 din Legea 188/2000 de a comunica creditorului, un exemplar al proceselor verbale întocmite.
Executorul nu a formulat în termen de 3 luni, cererea de validare. Recurenta a fost în imposibilitate absolută, generată tot de executor de a formula cerere de validare.
Actele de executare efectuate nu au fost urmate de recuperarea creanței, recurenta apreciind că intimatul nu a întreprins nici un demers concret pentru realizarea obligației stabilită prin titlu executoriu.
Instanța de fond, refuzând să sancționeze pasivitatea de care dă dovadă intimatul în exercitarea atribuțiilor ce-i revin potrivit legii, sancționează de fapt părțile, respectiv subscrisa care se vede în imposibilitate de a-și valorifica drepturile stabilite printr-o hotărâre judecătorească.
Pretinsele acte de urmărire și executare efectuate de intimat nu pot fi apreciate ca fiind suficiente pentru executarea obligației stabilită prin titlu executoriu prin raportare la prev.art.3731 alin.6 Cod pr.civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs funcție de probele administrate în cauză tribunalul apreciază recursul ca nefondat.
Astfel, în ce privește primul motiv de recurs ce vizează încălcarea principiului contradictorialității tribunalul îl apreciază ca nefondat, întrucât la dosarul cauzei a fost depus întregul dosar de executare dosar format la cererea creditorului, recurenta din prezenta cauză, nu poate fi vorba de înscrisuri noi de care partea să nu aibă cunoștință, înscrisuri ce ar fi trebuit puse în discuția părților .
Mai mult decât atât, în contradictoriu, ar fi urmat a fi discutată admisibilitatea probei cu înscrisuri și nu înscrisurile depuse.
Prin înscrisurile depuse nu s-au invocat excepții care de asemenea ar fi trebuit puse în discuția părților, iar întâmpinarea a fost depusă la dosarul cauzei în termenul legal pentru a da posibilitatea petentei să ia cunoștință de aceasta, înscrisurile fiind atașate acesteia.
Tribunalul apreciază ca nefondat și motivul de recurs ce vizează soluția pronunțată pe fondul cauzei.
Instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică reținând că executorul judecătoresc a îndeplinit actele de executare aferente executării silite prin poprire și și-a îndeplinit obligațiile prev.de art.3731 alin.6 cod pr.civilă.
Din dovada de primire rezultă că executorul judecătoresc a comunicat creditorului actele de executare efectuate în dosarul de executare nr.295/2012.
De asemenea, instanța de fond a reținut corect că executorul judecătoresc a efectuat toate demersurile în vederea finalizării executării silite încercând să identifice atât bunuri mobile și imobile ce pot fi executate silit cât și venituri ce pot fi poprite.
Executorul judecătoresc a comunicat recurentei stadiul executării aceasta având în permanență cunoștință de actele efectuate în dosarele de executare, având posibilitatea de a formula cererea de validare.
Instanța de fond a reținut corect că executorul judecătoresc a depus toate diligențele necesare în vederea finalizării executării silite îndeplinindu-și obligațiile stabilite de art.3731 alin.4, 6 Cod pr.civilă.
Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.312 Cod pr.civilă urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul formulat de petenta P______ B___ ROMANIA SA, împotriva sentinței civile nr.7373/2012 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, intimați fiind B__ I____ C_______, M_____ V_____ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.02.2013, la Tribunalul Argeș, secția civilă.
Președinte, E_______ M_______ C_______ |
Judecător, E____ A____ |
Judecător, A____ D___ |
|
Grefier, E____ R________ |
|
Red.A.D.
Tehn D.T./ 2 ex
01.03.2013