Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX Obiect: Plângere împotriva refuzului
executorului judecătoresc
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B_______ - SECȚIA CIVILĂ
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18 SEPTEMBRIE 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – I___ M_______
GREFIER – V_________ M____
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8768
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect,plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc, formulată de petenta A______ L______ în contradictoriu cu intimatul B_____ E___________ JUDECĂTORESC M______ V_____.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 05 septembrie 2013, cuvântul părților fiind consemnat în Încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 12 septembrie 2013 și pentru astăzi, când:
J U D E C A T A,
Asupra acțiunii de față,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței la data de 03.06.2013 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX petenta A______ L______ în contradictoriu cu intimatul B_____ E___________ Judecătoresc M______ V_____ a formulat plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc de a întocmi actul de adjudecare a imobilului din dosarul de executare nr. 372/2012.
În motivarea plângerii arată petenta că B_____ E___________ Judecătoresc M______ V_____ a afișat la data de 13.03.2012 Publicația de vânzare imobiliară a imobilului apartament situat în B_______, ____________________, ____________, compus din 4 camere și dependințe în suprafață utilă de 77,37 mp liber de sarcini, nefiind grevat de drepturi de uzufruct, uz abitație, servitute, urmare a cererii formulată de creditoarea Banca Românească S.A. București și la data de 13 mai 2013 ora 9 când a fost organizată licitația s-a prezentat la sediul B.E.J. V_____ M______ cu scopul de a cumpăra imobilul fiind întocmit astfel Procesul verbal de licitație a bunurilor imobile din care rezultă că a fost singura participantă la licitație ce a oferit prețul de începere a licitației respectiv suma de 167.353 lei.
Mai arată petenta că în data de 10 mai 2013 a depus cauțiunea de xxxxx lei reprezentând 10 % din prețul de evaluare cu recipisa de consemnate nr. 256 din 10 mai 2013 și ordinul de încasare numerar la dispoziția executorului judecătoresc iar ca urmare a faptului că a câștigat licitația cu prețul de 167.353 lei împreună cu soțul său au contractat împrumuturi bancare în vederea achitării diferenței de preț, împrumuturi pe care nu le-a putut folosi dar a achitat comisioane de 1300 lei.
Precizează că la data de 17 mai 2013 executorul judecătoresc a anunțat că în urma obținerii extrasului de C.F. nr. xxxxx din 13 mai 2013 a constatat că în C.F. este înregistrată ca sarcină pe lângă ipoteca creditoarei Banca Românească S.A. B_______ din 2.07.2007 și Ordonanța nr. 3/P/2010 emisă de P________ de pe lângă Tribunalul B_______ înscrisă în data de 25 ian.2010, spunându-i verbal că nu mai poate vinde imobilul și va sista executare dispunând să nu fie restituită suma de xxxxx lei achitată cu titlu de cauțiune.
Mai precizează că la data de 22 mai 2013 a solicitat în scris B.E.J. V_____ Manoinlă să continue executarea silită în sensul de a-i elibera recipisa de consemnate în vederea achitării integrale a prețului respectiv suma de xxxxxx lei pentru că a fost singura participantă la licitație iar la data de 27 mai 2013 a primit un răspuns prin care i se face cunoscut că prin procesul verbal nr. 372/2012 din 17 mai 2013 a constatat incident la continuarea executării silite datorită sechestrului asigurator instituit de P________ de pe lângă Tribunalul B_______ prin Ordonanța nr. 3/P/2010 din 18 ian.2010.
Apreciază petenta că executorul judecătoresc refuză nejustificat să continue executarea, după ce va achita prețul, sens în care dorește să achite prețul imobilului dar executorul judecătoresc nu-i completează recipisa de consemnare a sumei, considerând nejustificat că existența sechestrului asigurator din data de 25 ian. 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul B_______ face imposibilă vânzarea la licitație publică a imobilului deși ipoteca creditoarei este din anul 2007, neluând în calcul că potrivit disp. art. 1718 Cod Civil creditorul are dreptul de a urmări îndeplinirea exactă a obligației debitorului său.
Ori, sechestrul asigurator indisponibilizează bunurile pe toată durata procesului și se transformă în sechestru definitiv la momentul obținerii titlului executoriu în timp ce în procedura execuțională se admite concursul de urmăriri putând declara sechestrate bunurile deja sechestrate de alt creditor al aceluiași debitor diferența fiind dată de ordinea înscrierii care determină rangul sau ordinea de preferințe în momentul distribuirii sumelor rezultate din vânzarea bunului imobil adjudecat.
Susține petenta că executorul judecătoresc nu vrea să admită că licitația publică a imobilului poate să se desfășoare fără nici un impediment iar creditoarea Banca Românească S.A. București va fi plătită cu prioritate din prețul bunului vândut în faza de executare silită imediat după plata creanțelor reprezentând cheltuieli de judecată, cheltuieli pentru măsuri asiguratorii sau de executare silită, pentru conservarea bunurilor al căror preț se distribuție precum și orice alte cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor, concluzie ce se desprinde din interpretarea disp. art. 564 și 563 alin. 1 lit. b) C.pr.civ.
Mai susține că nu are importanță că P________ de pe lângă Tribunalul B_______ a instituit sechestrul asigurator asupra apartamentului supus vânzării prin Ordonanța nr. 3/P/2010 din 18 ian.2010 atât timp cât creditoarea Banca Românească S.A. București avea instituită ipotecă asupra aceluiași apartament din data de 1 oct.2007 și că în această situație nu funcționează privilegiul general al statutului de a fi preferat celorlalți creditori chiar ipotecari urmare a faptului că Banca Românească S.A. București are o garanție ce a fost înscrisă în Cartea Funciară înaintea sechestrului asigurator.
În concluzie petenta solicită admiterea plângerii în sensul de a obliga B_____ E___________ Judecătoresc V_____ M______ să continue executarea silită a imobilului apartament nr. 7 compus din 4 camere și dependințe situat în municipiul B_______ ____________________, ___________-i pune la dispoziție recipisa de consemnare a prețului, respectiv suma de 167.353 lei pentru a o achita și a-i putea fi eliberat actul de adjudecare a imobilului ca fiind liber de sarcini, nefiind grevat de drepturile de uzufruct, uz abitație, servitute după cum a fost menționat în Publicația de vânzare din 13.03.2013 și cu plata eventualelor cheltuieli de judecată.
În drept a invocat disp. Legii nr. 188/2000 și C.pr.civ.
În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri (f.7-15 ds.), probă încuviințată și administrată de instanță.
În conformitate cu disp. art. 242 alin. 2 C.pr.civ. a solicitat judecata în lipsă.
Din oficiu, instanța a solicitat B.E.J. V_____ M______ copie după dosarul de executare nr. 372/2012, relații comunicate (f.17 – 175 ds.).
Intimatul B.E.J. V_____ M______ nu a formulat întâmpinare și nici nu a propus probe în apărare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea de continuare a executării silite înregistrată la B.E.J.V_____ M______ B_______ la data de 20.07.2012 creditoarea Banca Românească S.A. a solicitat continuarea executării silite a dosarului nr. xxxxxx/EB/2010/1 împotriva garanților ipotecari P______ G______ și P______ Ș_____-B_______ pentru imobilul apartament compus din 4 camere + dependințe cu o suprafață utilă de 77,37 mp situat în municipiul B_______ ____________________ (fost 15) ______________________________ înscris în C.F. a localității B_______ sub nr. xxxxx/N cu nr. cadastral 468/AIII; 7 până la concurența sumei de 348.403,72 EUR și 3998,86 EUR precum și a cheltuielilor de urmărire, creanță rezultată din contractul de credit nr. xxxxxxx din 14 sept.2007 și a actelor adiționale.
Ca urmare B.E.J. V_____ M______ a procedat la întocmirea formalităților necesare pentru scoaterea la vânzare silită a apartamentului nr. 7 proprietatea debitorilor P______ G______ și P______ Ș_____-B_______, situat în B_______, ____________________, _________________ C.F. nr. xxxxx/N pentru prețul de pornire în cuantum de xxxxxx lei.
Astfel, în dosarul execuțional nr. 372/2012 în temeiul art. 500 C.pr.civ. B.E.J. V_____ M______ a întocmit publicația de vânzare imobiliară a apartamentului susmenționat stabilind ca dată a licitației ziua de 28 sept.2012, precizându-se că imobilul se vinde liber de sarcini, nefiind grevat de drepturile de uzufruct, uz, abitație, servitute.
Întrucât la data de 28 sept.2012 nu s-au depus oferte pentru licitație, vânzarea s-a amânat, sens în care s-a stabilit alt termen de vânzare pentru data de 21 nov.2012 când din lipsă de oferte s-a stabilit termen de vânzare la data de 17 ian.2013, termen pentru care s-a repetat situația stabilind termen pentru vânzare la data de 13.03.2013, situația fiind la fel stabilind o altă dată de vânzare pentru 13.05.2013 menținând prețul de 167.353 lei.
După cum rezultă din procesul verbal de licitație a bunurilor imobile încheiat la data de 13 mai 2013 în dosarul execuțional nr. 372/2012 în procedura de vânzare la licitație a apartamentului nr. 7 situat în Municipiul B_______, ____________________, __________________. cadastral xxxxx a participat petenta A______ L______ care la cele trei strigări a oferit prețul de xxxxxx lei, sens în care la data de 10 mai 2013 cu recipisa de consemnare nr. 256 a consemnat la dispoziția executorului judecătoresc M______ V_____ suma de xxxxx lei cu titlu de cauțiune licitație.
Urmare a cererii de eliberare extras de CF pentru informare formulată de B.E.J. V_____ M______ la data de 13 mai 2013 , O.C.P.I. B_______ a eliberat în aceeași zi extrasul de C.F. pentru imobilul înscris în C.F. nr. xxxxx-C1-U4, respectiv pentru apartamentul scos la licitație din care rezultă că înainte de a fi înscrisă în Partea a III-a somația emisă de B.E.J. V. M______ se afla notat asupra aceluiași bun sechestrul asigurator în baza Ordonanței nr. 3/P/2010 din 18 ian.2010 emisă de P________ de pe lângă Tribunalul B_______.
La data de 17 mai 2013 în dosarul execuțional nr. 372/2012 B.E.J. V. M______ a încheiat în conformitate cu disp. art. 388 C.pr.civ. procesul verbal constatare incident la executare întrucât din extrasul de C.F. pentru informare din 13 mai 2013 cu nr. xxxxx rezultă că este notat sechestru asigurator în baza Ord. nr. XXXXXXXX din 18 ian.2010 și constată că nu poate fi continuată executarea silită începută până la înlăturarea acestui impediment, sens în care se va înștiința d-na A______ L______ despre acest incident și se va restitui cauțiunea.
La data de 22 mai 2013 petenta A______ L______ a depus la B.E.J. V. M______ o cerere prin care solicită continuarea executării silite a imobilului în sensul de a-i elibera recipisa de consemnare în vederea achitării integrale a prețului pentru că a fost singura participantă la licitație.
B.E.J. V_____ M______ îi face cunoscut petentei despre constatarea incidentului datorat sechestrului asigurator instituit de P________ de pe lângă Tribunalul B_______ prin Ordonanța nr. 3/P/2010 din 18 ian.2010 și pentru continuarea executării silite se impune înlăturarea acestui impediment în condițiile legii.
Instanța reține că este învestită cu soluționarea unei plângeri îndreptată împotriva executorului judecătoresc ca urmare a refuzului de a îndeplini un act în baza art. 53 din Legea nr. 188/2000 cu modificările ulterioare.
Potrivit acestui text de lege refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un act sau de a efectua o executare silită se motivează dacă părțile stăruie în cererea de îndeplinire a actului în termen de cel mult 5 zile de la data refuzului, iar în cazul refuzului nejustificat partea interesată poate introduce plângere.
În speță se invocă refuzul nejustificat al executorului judecătoresc V_____ M______ de a-i elibera recipisa de consemnare a prețului imobilului pentru a achita prețul și a-i fi eliberat actul de adjudecare a apartamentului ca fiind liber de sarcini, nefiind grevat de uzufruct, uz, abitație, servitute așa cum s-a menționat în Publicația de vânzare afișată la data de 13.03.2013.
Ori, în situația dată instanța constată că refuzul executorului judecătoresc V_____ M______ de a continua executarea silită nu este nejustificat ci este bazat pe existența unor date și probe din care rezultă impedimente ce se opun executării.
Astfel, apartamentul care a făcut obiectul vânzării silite s-a dovedit că nu era liber de sarcini ci era indisponibilizat în baza sechestrului asigurator notat în C.F. xxxxx-C1-U4 în baza ordonanței nr. 3/P/2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul B_______ aspect confirmat de Extrasul de C.F. pentru informare nr. xxxxx din 13 mai 2013 (f.12 ds.).
Această măsură asiguratorie a fost luată în cursul procesului penal și constă în indisponibilizarea bunului imobil în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune iar potrivit art. 168 C.pr. pen. contra acestei măsuri luate persoanele interesate pot formula plângere.
Potrivit disp. art. 500 alin. 3 C.pr.civ., executorul judecătoresc avea obligația de a cere biroului de C.F. să-i comunice drepturile reale și alte sarcini ce grevează imobilul urmărit, sens în care titularii acestor drepturi trebuiau să fie înștiințați despre executare și citați la termenele fixate pentru vânzarea imobilului.
Instanța constată că activitatea desfășurată de executorul judecătoresc nu a respectat condițiile legii în ceea ce privește pregătirea vânzării la licitație etapă ce cuprinde o ________ formalități ce privesc descrierea amănunțită a imobilului urmărit, întocmirea listei de sarcini, a tabloului de ordine al creditorilor și apoi efectuarea publicației.
Chiar dacă executorul judecătoresc nu a respectat obligațiile de a solicita autorității care ține evidențele de publicitate imobiliară relații privind drepturile reale și alte sarcini ce grevează imobilul urmărit, precum și titularii acestora care trebuiau înștiințați în situația dată refuzul executorului judecătoresc nu poate fi echivalat cu un act de executare nelegal care ar putea fi rezolvat în cadrul contestației la executare.
Cum greșeala executorului judecătoresc în speță poate conduce la încheierea unui act de executare nelegal în sensul de a fi vândut apartamentul liber de sarcini, instanța constată că refuzul executorului judecătoresc V_____ M______ de a continua executarea în condițiile solicitate de petentă este justificat și prin urmare, va respinge plângerea formulată de A______ L______, ca neîntemeiată.
Sunt lipsite de relevanță susținerile petentei referitoare la concursul de urmăriri succesive și distribuirea sumelor rezultate din urmărirea silită atât timp cât executorul judecătoresc nu a înștiințat titularii drepturilor reale sau a altor sarcini ce grevează imobilul urmărit – nefiind dată situația prezentată de petentă iar executorul judecătoresc nu poate fi obligat decât să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
Mai mult petenta A______ L______ nu s-a declarat de acord cu sarcinile existente ci dorește eliberarea actului de adjudecare a imobilului ca fiind liber de sarcini, aspect care nu corespunde realității.
Văzând că acțiunea, a fost legal timbrată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petenta A______ L______, domiciliată în municipiul B_______, ____________________, ________________________ în contradictoriu cu intimatul B_____ E___________ JUDECĂTORESC M______ V_____, având sediul în municipiul B_______, _____________________. 63 județul B_______, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I___ M_______ V_________ M____
Red./I.M.
Tehnored./V.M.
Ex. 5/13.12.2013