R O M Â N I A
TRIBUNALUL T____ SECȚIA A II A CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
DECIZIA CIVILĂ NR.137/R
Ședința publică din 01 aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T___ B_______
JUDECĂTOR: L_____ C_____
JUDECĂTOR: L____ R________ - M_______
GREFIER: M______ B____
Pe rol se află judecarea recursului formulat de recurenta S.C. M_______ 22 S.A. împotriva încheierii din data de 28.11.2013 în dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX și a sentinței civile nr.2561/05.12.2013 pronunțată în același dosar și a recursului formulat de recurentul B__ B_______ N___ T_______ împotriva sentinței civile nr.2561/05.12.2013 pronunțată în dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX de către Judecătoria Lugoj în contradictoriu cu intimații S.C. M______ I____ S.R.L. și S____ D_______ având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta S.C M_______ 22 S.A. prin consilier juridic I___ F_____ în baza împuternicirii aflate la dosar lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin serviciul registratură s-a depus la data de 27.03.2014 de către intimatul S____ D_______, concluzii scrise (f.78) precum și la data de 31.03.2014 de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul T____, în copie certificată, conform cu originalul, relațiile solicitate de către instanță prin adresa din 25.03.2014, respectiv înscrisurile care au stat la baza radierii S.C. M______ I____ S.R.L. (f.79-99).
Reprezentantul recurentei, consilier juridic I___ F_____ depune la dosar practică judiciară, respectiv sentința nr.1569/29.05.2012 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX a Judecătoriei Lugoj, Decizia civilă nr.798/09.10.2012 pronunțată în același doar de Tribunalul T____ și arată că nu mai are de formulat alte cereri și de administrat alte probe.
Instanța constatând că nu mai sunt de formulat alte cereri și de administrat alte probe, acordă cuvântul pe cererea de recurs formulată.
Reprezentantul recurentei, consilier juridic I___ F_____, având cuvântul, solicită admiterea recursului conform motivelor de recurs precizate. Pe scurt, reiterează concluziile susținute în fața instanței la termenul din 11.03.2014.
Instanța reține cauza spre deliberare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin încheierea din 28.11.2013 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX Judecătoria Lugoj a respins ca inadmisibilă cererea petentei privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.339 teza finală C.pr.civ. și a art.56 din Legea 188/2000 a Executorilor Judecătorești, reținând că potrivit art.29 alin.1 din Legea 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj privind neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei. Or, în cauză excepția a fost invocată după ce instanța s-a pronunțat asupra excepției și prin urmare, nu mai are legătură cu soluționarea incidentului procedural, făcând ca inadmisibilă cerere petentei privind sesizarea Curții Constituționale.
Prin sentința civilă nr.2561/05.12.2013 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX Judecătoria Lugoj a respins plângerea formulată de petenta S.C. „M_______ 22” S.A. în contradictoriu cu intimatul B__ „B_______ N___ T_______” ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. A respins plângerea formulată de petenta S.C. „M_______ 22” S.A. Lugoj în contradictoriu cu intimata S.C. „M______ I____” S.R.L. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință. A respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta S.C. „M_______ 22” S.A. în contradictoriu cu intimatul S____ D_______. A obligat petenta la plata sumei de 500 lei către intimatul B__ „B_______ N___ T_______” reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că:
Prin sentința civilă nr.190/24.02.2006 pronunțată de Tribunalul T____ în dosarul nr.xxxxx/_____________________________ S.C. „M_______ 22” S.A. a fost obligată să execute obligația din contractul de prestări servicii nr.5728/01.03.2004 încheiat cu reclamanta S.C. „M______ I____” S.R.L., respectiv să finalizeze reparațiile necesare la rețeaua publică de apă și canalizare de pe _____________________, în termenul și condițiile stipulate în contract.
În caz de refuz, pârâta a fost obligată la plata daunelor cominatorii de 500.000 rol pe zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea obligației.
Sentința sus menționată a fost pusă în executare prin poprire în dosarul execuțional nr.43/2010 al B__ „B_______ N___ T_______” astfel că societății petente S.C. „M_______ 22” S.A. Lugoj i-a fost poprită suma de 96.317,15 lei (f. 96), reprezentând daune compensatorii la data de 11.09.2012 în sumă de 95.950 lei, și cheltuieli de executare, sumă ce a fost consemnată la dispoziția executorului judecătoresc în baza recipisei nr.238/08.02.2012 (f.126).
Prin sentința civilă nr.1569/29.05.2012 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX s-a constatat prescris dreptul la executare silită al creditoarei S.C. „M______ I____” S.R.L. în dosarul de executare nr.43/2010 al B__ B_______ N___ T_______ și, în consecință, s-a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. „M_______ 22” S.A., s-au anulat actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr.43/ex/2010 și s-a dispus întoarcerea executării silite prin restituirea sumelor poprite contestatoarei.
În baza acestei sentințe, prin cererea înregistrată la data de 22.06.2012, petenta S.C. „M_______ 22” S.A. Lugoj a solicitat B__ „B_______ N___ T_______” restituirea sumei poprită aflată în contul Raiffeisen Bank – Sucursala Lugoj, deschis pe numele B__ „B_______ N___ T_______” (f. 40).
Prin adresa înregistrată sub nr.2745/28.06.2012 (f.14), B__ a comunicat refuzul de restituire a sumei poprite, motivând că hotărârea nu este irevocabilă și nu constituie titlu executoriu.
Ulterior, prin sentința civilă nr.1786/20.06.2012, pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, Judecătoria Lugoj a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. „M______ I____” S.R.L. Lugoj prin reprezentantul S____ D_______ și a dispus transformarea daunelor cominatorii de 50 lei/zi de întârziere acordate în favoarea reclamantei prin sentința civilă nr.190/24.02.2005 a Tribunalului T____ în daune compensatorii în sumă de 95.950 lei.
Totodată, a obligat B__ „B_______ N___ T_______” să plătească reclamantei S.C. „M______ I____” S.R.L. suma de 95.950 lei, cu titlu de daune compensatorii.
În baza acestei sentințe, la data de 10.09.2012, S.C. „M______ I____” S.R.L., prin administrator S____ D_______, a solicitat B__ „B_______ N___ T_______” eliberarea sumei de 95.950 lei (f.44) sumă ce i-a fost predată la data de 11.09.2012 (f.45).
Ulterior, la data de 24.10.2012, ca urmare a rămânerii irevocabile a sentinței civile nr.1569/2012 a Judecătoriei Lugoj, pârâta S.C. „M_______ 22” S.A. a solicitat din nou restituirea sumei poprite, iar prin adresa înregistrată la această instituție sub nr.4254/24.10.2012 (f.43), B__ „B_______ N___ T_______” a comunicat că această sumă a fost predată creditoarei S.C. „M______ I____” S.R.L. Lugoj, ca urmare a cererii depusă de aceasta la data de 10.09.2012 și a hotărârii judecătorești nr.1786/2012 a Judecătoriei Lugoj.
Astfel, având în vedere că refuzul executorului judecătoresc de a elibera suma poprită în dosarul execuțional nr.43/2010, este o consecință a faptului că această sumă nu se mai află la dispoziția sa, fiind eliberată la data de 11.09.2012 creditoarei S.C. „M______ I____” S.R.L. în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.1786/20.06.2012 a Judecătoriei Lugoj, instanța a constatat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzută de art.56 din Legea nr.188/2000, întrucât nu exista un refuz nejustificat al executorului judecătoresc de a îndeplini un anumit act.
Pentru aceste considerente, instanța a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentă împotriva refuzului executorului judecătoresc de a restitui suma oprită în dosarul execuțional nr.43/2010 al B__ „B_______ N___ T_______”.
Întrucât prin încheierea de ședință din data de 17.10.2013, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B__ „B_______ N___ T_______” și excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei S.C. „M______ I____” S.R.L., instanța a respins plângerea formulată de petenta S.C „M_______ 22” S.A în contradictoriu cu acești intimați, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, respectiv fără capacitate procesuală de folosință.
Prin recursul formulat la data de 02 decembrie 2013, reclamanta S.C. M_______ 22 S.A.‚ a solicitat, în principal desființarea încheierii din 28.11.2013 pronunțata in dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX a Judecătoriei Lugoj, asupra aspectului privind respingerea excepției de neconstituționalitate, de către Judecătoria Lugoj, admiterea recursului și sesizarea prin încheiere, Curtea Constituționala cu soluționarea excepției, in sensul ca executorul judecătoresc are calitate procesuala pasiva in cauze cu obiect: refuzul de a face acte si forme de executare in baza art.399 pct.1 Teza finala si art.56, art.53 din Legea 188/2000.
Opinia societății, a precizat recurenta, este ca s-ar fi justificat constatarea de către prima instanța a condițiilor de admisibilitate si sesizarea Curții Constituționale, pentru soluționarea excepției
În acest sens, recurenta a precizat că în fata primei instanțe a făcut dovada îndeplinirii celor 4 condiții de admisibilitate, a precizat ca la momentul când instanța a judecat excepția lipsei calității procesuale pasive a executorului judecătoresc, procesul având ca obiect refuzul executorului de a face acte de executare, instanța trebuia sa respecte art.399 pct. 1 teza finala C.pr.civ. si art.56, art.53 din Legea nr.188/2000 privind activitatea executorilor judecătorești.
De asemenea, a arătat și faptul că a invocat si Decizia 162/2003 a Curții Constituționale precum si interpretarea celor 2 articole prezentate, prin viziunea unui judecător de la Curtea Constituționala.
Totodată, recurenta a subliniat că și-a precizat susținerea prin următoarea sintagma: „când se va trece la soluționarea litigiului , instanța face o interpretare a normei legale , in sensul pe care-l considera corect, însa justițiabilul daca este nemulțumit de interpretarea pe care instanța o da normei legale poate recurge pe calea excepției de neconstituționalitate declanșarea controlului de constituționalitate de către instanța de contencios constituțional”.
Or, societatea nu a contestat valabilitatea normei juridice, a contestat in schimb interpretarea normei juridice de către instanța, in sensul ca, in baza acesteia executorul nu ar avea calitate procesuala pasiva așa cum a stabilit instanța de judecata.
Instanța a motivat ca, „de moment ce excepția a fost admisa, cererea ar fi inadmisibila”.
Dar, a arătat recurenta, concretizarea interpretării instanței se putea cunoaște doar după soluționarea excepției. Nu se putea și la momentul soluționării excepției ca instanța va face o interpretare greșita.
În concluzie, a arătat aceasta, abia după ce s-a pronunțat instanța, se putea, obiectiv, aprecia corectitudinea interpretării.
În baza art.242 alin.2 C.pr.civ., s-a solicitat judecarea cauzei si in lipsă.
Prin recursul formulat la data de 23 decembrie 2013, reclamanta S.C. M_______ 22 S.A.‚ a solicitat în temeiul art.304 punctele 4, 5, 7 și 9 C.pr.civ., modificarea sentinței recurate.
În motivare, recurenta a arătat că prima instanța, in rejudecare, a reținut o situație de fapt greșita si a făcut o aplicabilitate greșita a legii.
În acest sens, recurenta a arătat că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești si a încălcat normele de procedura sancționate cu nulitatea, conform art.105 alin.2 C.pr.civ..
Deși, a menționat recurenta, cele 4 condiții de admisibilitate privind excepția de neconstituționalitate a interpretării unor dispoziții ale normelor juridice ale art.53-56 din Legii 188/2000 si art.399 pct.1 teza finala C.pr.civ., au fost îndeplinite, instanța a respins excepția, ca fiind inadmisibila.
Or, a subliniat aceasta, excepția, putea fi inadmisibila doar raportata la una din cele 4 condiții de admisibilitate, ea nu se poate raporta colateral fata de cele 4 condiții, indiferent cum ar fi ele.
În acest sens, recurenta a precizat că instanța a intrat in raza teritoriala a competentei contenciosului constituțional. A făcut o treaba, care trebuia sa o facă un organ constituțional.
Motivarea respingerii excepției ca inadmisibila, s-a datorat respingerii unei alte excepții, aceea de lipsa calitate pasivă a executorului.
Mai mult, a învederat aceasta, instanța nu a motivat de ce nu are calitate executorul, adică, pe ce s-a bazat, care act normativ ii da voie executorului sa faca abuzuri si sa nu răspundă pentru prejudiciul produs.
Instanța, a reținut greșit art.339 teza finala din C.pr.civ. deși, recurenta a precizat si oral si scris ca are calitate executorul in baza art.399 alin.1 teza finala si art.53-56 din C.pr.civ..
Totodată, recurenta a arătat că instanța, a respins proba cu interogatoriu, prin care aceasta a formulat 19 întrebări, dar, le-a examinat in doar 10 secunde si a respins proba !!!!! motivând la general ca nu sunt utile cauzei.
Dar, a subliniat recurenta, ele se refera la singurul pârât acceptat de instanța ca ar avea calitate procesuala pasiva.
A mai arătat recurenta faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprind motive contradictorii si străine de natura pricinii.
Instanța nu a motivat care articol din lege ii acorda privilegiul executorului de a nu fi parte in proces, pentru a răspunde si el ca toata lumea, pentru activitatea profesionala defectuoasa si necorespunzătoare.
Rezulta ca este singura persoana din toata România (aceasta categorie profesionala) care are dreptul sa nu răspundă !!!!. Incredibil, dar adevărat!!!
Refuza sa execute executorul ceva anume si nu ai cum sa-l obligi sa facă ce trebuie sa facă, iar daca a dat o suma poprita unei alte persoane, care nu avea calitate, este exonerat fiindcă nu mai deține banii !!!!
Important ar fi sa scape de bani si sa-i dea cui vrea el dar de ce ??, in dosar XXXXXXXXXXX a Judecătoriei Lugoj a avut calitate executorul iar acum nu are calitate ??, este o întrebare de baraj.
Pârâtul admis in proces, după ce a ridicat banii popriți, a găsit o cale de ieșire din câmpul răspunderii civile delictuale, aceasta fiind: radierea din registrul comerțului, crezând ca in acest fel nu va avea calitate si nu va răspunde delictual, pentru fapta sa ilicita.
Deși, instanța a respins acțiunea fata de pârâtul S____ D_______ nu a motivat nici in drept si nici in fapt nimic, fata de acesta.
După ce a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, fata de executor, totuși la aparat reținând ca, refuzul acestuia este justificat, fiindcă a predat banii si nici nu mai sunt in posesia lui, dar, banii se găsesc totuși in posesia cuiva, acest cuiva fiind S____ D_______, ca persoana fizica.
Atunci, se întreabă recurenta, de ce nu l-a obligat pe acesta sa îi dea banii popriți, având in vedere ca dreptul la executare a sentinței civile nr.190/24.02.2006 a Judecătoriei Lugoj, a fost prescris.
Or, a arătat recurenta, au știut, atât S____ D_______, cât si B_______ N___ T_______, ca s-a prescris, a știut si judecătoarea B_____ M______, acest lucru, dar complicitatea rămâne complicitate.
Poprirea nu s-a făcut niciodată in baza sentinței civile nr.XXXXXXXXXXXX a Judecătoriei Lugoj.
Poprirea s-a făcut cu premeditare, in baza sentinței civile nr.190/24.02.2006, in care hotărâre puterea executorie a acesteia a murit, fiind prescrisă.
Au stat la pânda si au așteptat sa facă in ascuns un proces, fara sa știe societatea.
A refuzat executorul executarea sentinței civile nr.1569/29.05.2012, comerciala, motivând ca nu este irevocabila.
Dar, ulterior zice ca a dat banii către S____ D_______, in baza sentinței civile nr.1786/20.06.2012, dar poprirea nu a făcut-o in baza acestei hotărâri, care a fost si ea doar definitiva, nu a fost irevocabila.
Instanța a interpretat greșit actul juridic, reprezentând hotărâri judecătorești si declarația scrisa de mâna, de către S____ D_______.
Deși, a reținut instanța ca sentința civilă nr.1569/29.05.2012 a Judecătoriei Lugoj s-a dat la 29.05.2012 fiind comerciala, era executorie imediat după pronunțare.
Deși, a reținut instanța ca ulterior s-a dat sentința civilă 1786/20.06.2012. (după 21 zile).
A reținut ca s-a dispus întoarcerea executării, fiindcă sentința civilă 190/24.02.2006 a Tribunalului T____, nu are putere executorie, fiind prescrisa pentru totdeauna si în toate timpurile, dreptul la executare silita si ca deși a cunoscut ca s-a prescris dreptul la acțiune, totuși i s-a dat o alta hotărâre in 20.06.2012.
Instanța l-a aparat pe executor, reținând ca el și-a făcut datoria, adică a dat banii cuiva, dar nu motivează daca a fost corect ce a făcut executorul.
Retine ca banii nu sunt in posesia sa si ca acest fapt se interpretează in sensul că refuzul executorului, fata de societatea recurentă, este justificat.
În acest sens, recurenta a precizat că a motivat și dovedit refuzul executorului judecătoresc de a-i acorda dreptul său de restituire a sumei poprite în favoarea pârâtului S____ D_______.
Anterior, executorul a știut ca i sau anulat actele de executare, fiind parte in acel proces, dar, fara sa mai facă alte acte noi de executare, poprirea a fost si ea anulata, a predat banii totuși pârâtului S____ D_______, iar toate părțile din procesul execuțional au ieșit din câmpul executării silite, s-a revenit la situația dinaintea începerii executării, la punctul 0.
Noțiunea de executare a dispărut.
Restituirea banilor s-a făcut, deci pe un câmp juridic lipsit de orice conținut.
A dispărut chiar cauza dreptului, s-a anulat poprirea, s-a anulat total executarea prescrisa.
Desigur, apărându-l pe executor, in sensul ca a predat banii unei persoane fara calitate, prima instanța nu a făcut altceva decât sa apere o colega de a sa, care a greșit flagrant, fundamental, in sensul ca, l-a dat calitate executorului si ca a știut ca s-a prescris dreptul la o alta acțiune (se are in vedere momentul când s-a pronunțat sentința civilă nr.190/24.02.2006 ca prima acțiune si momentul 22.05.2012 când s-a introdus o acțiune f are viza același scop, obținerea unei sume de bani).
În concluzie, a arătat recurenta, distanta intre prima hotărâre si cea de a doua, este de peste 6 ani de zile (ori, a subliniat aceasta, prescripția dreptului la acțiune sau executare se prescrie după 3 ani de zile).
Totodată, recurenta a subliniat faptul că hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal si a fost data prin aplicarea greșita a legii, consecința a reținerii unor situații de fapt confundabile si contradictorii
În primul rând, a menționat aceasta, este de reținut faptul ca instanța nu a emis o încheiere distincta, separat, care sa facă referire doar la motivația de respingere a excepției de neconstituționalitate, privind interpretarea dispozițiilor normei juridice a art.399 alin.1 teza finala, C.pr.civ..
În acest sens, recurenta a precizat că nu a invocat metode de interpretare, a invocat interpretarea neconstituționala a dispoziției unei norme juridice, de către instanța. De asemenea, a invocat ca temei juridic atât refuzul executorului cit si principiul îmbogățirii fara justa cauza, ca plata nedatorata unei persoane fizice, care nu deținea niciun titlu executoriu, cât și răspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, a pârâtului S____ D_______.
Or, examinarea acțiunii recurentei pe terenul acestui temei juridic, nu s-a produs, a rămas in omisiune.
Dar, a subliniat aceasta, nu se poate înțelege totuși, pe ce s-a bazat instanța când a respins acțiunea societății ca netemeinica si in contradictoriu cu S____ D_______.
Instanța nu a reținut niciun temei juridic deși, conform deciziei nr.281/1.02.2009 a ICCJ, calificarea juridica, deci temeiul de drept, îl stabilește întotdeauna instanța.
Deși, Tribunalul T____ a recomandat primei instanțe sa facă in mod corect cadrul procesual si calificarea juridica a acțiunii.
Fiind in prezența unui nou început, recurenta a precizat că avea si dreptul la extinderea acțiunii, Tribunalul a recomandat ca se poate face completări la acțiune si depune probe noi, daca părțile sau instanța considera necesar acest lucru.
În concluzie finala recurenta a solicitat admiterea recursului si modificarea in tot a hotărârii primei instanțe iar pe fond obligarea in solidar a executorului judecătoresc si a pârâtului S____ D_______ fata de S.C. M_______ 22 S.A. Lugoj, la restituirea sumei de 95.317 lei.
Sau, obligarea unuia dintre cei 2 pârâți, cu consecința respingerii excepțiilor invocate din oficiu in primul recurs de către tribunal, si confirmate de către Judecătoria Lugoj.
De asemenea , chiar in condițiile unei soluții favorabile, a solicitat totuși anularea parțiala a încheierii pronunțata in 28.11.2013 si trimiterea unei încheieri la contenciosul constituțional, pentru a clarifica in viitor interpretarea corecta a art.399 alin.1 teza finala, VCPC, daca executorul are calitate in baza acestei dispoziții a normei juridice.
Atașat s-a depus, extras din decizia 281/1.02.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin recursul formulat la data de 07 ianuarie 2014, intimatul B__ B_______ N___ T_______‚ a solicitat în temeiul art.299 C.pr.civ. modificarea în parte a sentinței recurate în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată și obligarea petentului și la suma de 800 lei solicitate în recurs.
În motivare, recurentul a arătat că prin hotărârea atacată, instanța de fond a respins plângerea formulată de petenta S.C. M_______ 22 S.A. în contradictoriu cu B__ B_______ N___ T_______ deoarece nu avea calitate procesuală pasivă.
Or, a arătat recurentul rezultă din conținutul concluziilor scrise depuse la fond, la termenul din 14.11.2013 că acesta a solicitat obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată în ambele cicluri procesuale (recurs și fond), depunând la dosar chitanțele doveditoare cu privire la onorariul de avocat achitat.
Cum instanța a acordat doar suma de 500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată la fond, uitând sau omițând onorariul de avocat achitat în recurs de 800 lei de B__ B_______ N___, în temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ. s-ar fi impus obligarea petentei – în calitate de parte căzută în pretențiuni – la achitarea integrală a acestor cheltuieli, pe care i le-a pricinuit acestuia cu bună știință.
Pentru aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință modificarea hotărârii atacate.
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 10 martie 2014, intimatul S____ D_______ a depus la dosarul cauzei punct de vedere care a fost reiterat și prin concluziile scrise depuse la data de 27 martie 2014.
Prin acestea intimatul a precizat faptul că, având în vedere întâmpinarea explicativă în mod detaliat, a sentinței recurate de S.C. M_______ 22 S.A. Lugoj cu nr.2561/05.12.2013 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dos. nr.XXXXXXXXXXXXXX, sentință temeinică și legală, în opinia acestuia, în care instanța de fond a reținut că cererea reclamantei-recurente privind introducerea în cauză a intimatului S____ D_______ este „neîntemeiată”, această constatare a instanței de fond are la bază excepția lipsei calității procedurale active a acestuia în procesele ce se derulează de 10 ani între S.C. M______-I____ S.R.L. și S.C. M_______ 22 S.A. Lugoj, ca urmare a dovedirii că S.C. M_______ 22 S.A. Lugoj este de rea credință, nesupunându-se legilor și hotărârilor judecătorești, încălcând fără respect contractul dintre părți care este lege pentru contractanți, cât și neexecutarea sentinței 190/24.02.2006 a Tribunalului T____ din dosarul nr.xxxxx/2005 definitivă și irevocabilă.
Față de cele expuse în întâmpinarea explicativă și aceste concluzii, intimatul a solicitat respingerea ca inadmisibil și nefondat recursul declarat împotriva sentinței nr.2561/05.12.2013 de recurentă și menținerea temeinică și legală sentința nr.2561/05.12.2013 a Judecătoriei Lugoj din dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX. Cu cheltuieli de judecată de două ori la Fond și de două ori la recurs în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX și XXXXXXXXXXXXXX.
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Cu opinie majoritară, constată că recursul formulat de recurenta S.C M_______ 22 S.A. împotriva încheierii din data de 28.11.2013 în dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX și a sentinței civile nr.2561/05.12.2013 pronunțată în același dosar este fondat în parte sub aspectul că B__ B_______ N___ T_______ are calitate procesuală pasivă dar pe fond, plângerea față de acesta este neîntemeiată și în unanimitate, constată că este nefondat în rest, pentru cele ce succed.
Instanța constată că se impune în primul rând a reține faptul că la acest moment procesual, sub aspect juridic, eliberarea de către B__ B_______ N___ T_______ către S.C. M______ I____ S.R.L. prin S____ Dionosie, a sumei poprite de la recurenta S.C. M_______ 22 S.A., în cuantum de 96.050 lei, nu mai are fundament legal.
Astfel, instanța de recurs constată că la data efectuării acestei operațiuni, 11.09.2012, executorul judecătoresc a respectat dispozițiile sentinței civile nr.1786/20.06.2012 a Judecătoriei Lugoj, provizorie la aceea dată și totodată executorie conform art.7208 C.pr.civ., și prin care B__ B__ B_______ N___ T_______ era obligat să plătească suma de 95.950 lei către S.C. M______ I____ S.R.L. cu titlu de daune compensatorii.
Ulterior, prin sentința civilă nr.1569/25.09.2012 a Judecătoriei Lugoj, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.798 a Tribunalului T____ Secția a II a Civilă, s-a constatat prescris de la data de 24.02.2009 dreptul S.C. M______ I____ S.R.L. de a cere executarea silită a titlului executoriu dat de sentința comercială nr.190/24.02.2006 a Tribunalului T____, în temeiul căreia a fost pronunțată și sentința civilă nr.1786/20.06.2012 a Judecătoriei Lugoj prin care B__ B__ B_______ N___ T_______ era obligat să plătească suma de 95.950 lei către S.C. M______ I____ S.R.L. cu titlu de daune compensatorii.
În acest context, în cauză au devenit incidente dispozițiile art.4041 alin.1 C.pr.civ., situația juridică de mai sus reprezentând o desființare a caracterului executoriu al unei hotărâri judecătorești și impunând întoarcerea executării silite.
Sub acest aspect există două chestiuni juridice de soluționat în speță, prima privind calitatea procesuală pasivă a executorului judecătoresc în cadrul plângerii reglementat de art.56 alin.2 din Legea nr.188/2000, privind refuzul nejustificat al acestuia de întocmire a unui act iar a doua privind temeinicia sau netemeinicia plângerii care impune a stabili și persoanele față de care executorul judecătoresc trebuie să realizeze întoarcerea executării silite.
Cu privire la prima chestiune, instanța de recurs apreciază în opiniei majoritară că în cadrul soluționării plângerii reglementate de art.56 alin.2 din Legea nr.188/2001, executorul judecătoresc are calitate procesuală pasivă dat fiind că obiectul plângerii este tocmai inacțiunea sa, mai exact este debitorul obligației legale apreciate de creditor a nu fi respectată și care impune aplicarea forței coergitive a statului în sensul obligării executorului judecătoresc să efectueze un anumit act ce intră în competența sa, aspect ce rezultă fără echivoc și din art.56 alin.3 teza a II a din Legea nr.188/2001.
Cu privire la ceea de a doua chestiune, se constată că dacă, creditoarea S.C. M______ I____ S.R.L. ar mai fi fost în ființă la această epocă ar fi fost persoana îndatorată să restituie debitoarei S.C. M_______ 22 S.A. suma de 96.050 lei însă, așa cum a reținut în mod corect și prima instanță, această societate nu mai are capacitate procesuală de folosință deoarece la data de 22.01.2013 a fost radiată din registrul comerțului, conform certificatului de radiere, fila 80 dosar recurs.
Ca atare, privitor la această persoană, B__ B_______ N___ T_______ nu poate realiza acte de întoarcere a executării silite dat fiind faptul că nu mai există ca subiect de drepturi și obligații civile astfel că nu se poate aprecia că refuzul său estre unul nejustificat.
Referitor la intimatul S____ Dionoisie, instanța de recurs apreciază în baza înscrisurilor solicitate de registrul comerțului și care au stat la baza radierii S.C. M______ I____ S.R.L., în calitatea sa de fost asociat alături de soția sa S____ A______, pot răspunde ipotetic pentru întoarcerea executării sumei de 96.050 lei în temeiul art.235 alin.2 și 3 din Legea nr.31/1990 dacă, în urma dizolvării și lichidării societății și-ar fi însușit suma de respectivă.
Cu toate acestea însă, instanța de recurs constată că în procedura specială a plângerii reglementate de art.56 alin.2 din Legea nr.188/2001, executorul judecătoresc nu poate fi obligat la întoarcerea executării față de persoane care nu au participat la executarea silită cum ar fi creditorul, avocatul creditorului sau executorul judecătoresc și care ar fi primit sume de bani în urma executării silite efectua.
În speță, intimatul S____ D_______ a primit suma de 96.050 lei nu în nume personal ci ca reprezentant legal al S.C. M______ I____ S.R.L. astfel că eventuala stabilire a unei răspunderii a sa personale de restituire a acestei sume de bani nu se poate face în acest cadru procesual care are ca și cauză juridică neexecutării unei obligații legale de către executorul judecătoresc cu excluderea analizei unui comportament juridic al unei alte persoane care nu este participant în cadrul executării silite pendinte și prin urmare, și privitor la această persoană B__ B_______ N___ T_______ nu poate realiza acte de întoarcere a executării silite.
În atare ipoteză, debitoarea S.C. M_______ 22 S.A. nu are deschisă decât calea unei acțiunii față de intimatul S____ Dionoisie și față de S____ A______, ca foști asociați ai S.C. M______ I____ S.R.L., pentru a fi stabilită o eventuală obligație de restituire a sumei de 96.050 lei în temeiul art.235 alin.2 și 3 din Legea nr.31/1990.
În concluzie, plângerea debitoarei S.C. M_______ 22 S.A. față de refuzul B__ B_______ N___ T_______ de a dispune întoarcerea executării silite este una neîntemeiată pentru considerentele expuse mai sus.
Față de aceste considerente, celelalte criticii ale recurentei S.C. M_______ 22 S.A. sunt neîntemeiate.
Așa fiind, în temeiul art.312 alin.1 și 3 C.pr.civ., va admite cu majoritate recursul formulat de recurenta S.C. M_______ 22 S.A., va modifica în parte încheierea de ședință publică din data de 28.11.2013 și sentința recurată în sensul că va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a B__ B_______ N___ T_______ și va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta S.C. M_______ 22 S.A. în contradictoriu cu B__ B_______ N___ T_______, menținând în rest dispozițiile acestora.
Va respinge în unanimitate recursul formulat de recurneta S.C. M_______ 22 S.A. cu privire la celelalte mențiuni ale sentinței recurate, ca nefondat.
În ce privește recursul formulat de recurentul B__ B_______ N___ T_______, instanța de recurs apreciază în unanimitate că este nefondat prin prisma faptului că suma de 500 lei acordată cu titlu de cheltuieli de judecată este una rezonabilă și suficientă față de munca depusă de avocatul acestuia și față de complexitatea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte, cu opinie majoritară, recursul formulat de recurenta S.C. M_______ 22 S.A. împotriva încheierii de ședință publică din data de 28.11.2013 în dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX și a sentinței civile nr.2561/05.12.2013 pronunțată în același dosar, în contradictoriu cu recurentul B__ B_______ N___ T_______ și intimații S.C M______ I____ S.R.L. și S____ D_______.
Modifică în parte încheierea de ședință publică din data de 28.11.2013 și sentința recurată în sensul că:
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a B__ B_______ N___ T_______.
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta S.C. M_______ 22 S.A. în contradictoriu cu B__ B_______ N___ T_______.
Respinge în unanimitate recursul cu privire la celelalte mențiuni ale sentinței recurate, ca nefondat.
Menține în rest dispozițiile încheierii de ședință publică din data de 28.11.2013 și dispozițiile sentinței recurate.
Respinge în unanimitate recursul formulat de recurentul B__ B_______ N___ T_______ ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
T___ B_______ L_____ C_____
GREFIER
M______ B____
Opinie minoritară
Respinge recursul ca nefondat cu privire la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a B__ B_______ N___ T_______, în senul ca admite excepția. În opinia mea, indiferent că este vorba de contestație la executare sau de plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini acte de executare silită, organul de executare nu este parte în proces cu drepturi și obligații proprii, acestea fiind doar creditorul și debitorul. Executorul judecătoresc este obligat să respecte hotărârile instanței judecătorești date cu privire la executările silite pe care le instrumentează, în virtutea faptului că îndeplinește un serviciu de interes public, fără ca acesta să devină parte în propria executare silită.
JUDECĂTOR
L____ R________
M_______
Red. BT/04.06.2014
Th. red. BM./2 ex.
Prima instanță: Judecătoria Lugoj
Judecător: S_____ M____