R O M Â N I A
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX
DECIZIA CIVILĂ Nr. 620/R/2014
Ședința publică din 02 Iunie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE L_______ S_______ D______
JUDECĂTOR C____ T_____ S____
JUDECĂTOR N____ B____
GREFIER D______ C_______
Pe rol fiind pentru azi judecarea cererii de revizuire formulată de revizuentul M___ I___ P___, domiciliat în Oradea ______________.4 județul Bihor în contradictoriu cu intimatul B____ E_______ JUDECĂTORESC B_______ I___, cu sediul în Oradea Parcul T_____ nr.1 ___________________, împotriva deciziei civile nr. 491 din 4.05.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că, procedura de citare este completă, prin serviciul registratură la data de 2 iunie 2014 revizuientul M___ I___ P___ a depus la dosar note de ședință – concluzii, după care:
Se constată că revizuientul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, consideră lămurită cauza, închide dezbaterea acesteia și rămâne în pronunțare asupra cererii de revizuire.
T R I B U N A L U L
D E L I B E R Â N D,
Asupra cererii de revizuire, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.05.2012, timbrată cu 10 lei taxă timbru prin chit.BD xxxxxxxxxx BH , revizuientul M___ I___ P___ a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 491 din 4.05.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor , modificarea ei în totalitate în sensul admiterii plângerii formulate , cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că instanța de fond și cea de recurs a interpretat în mod greșit plângerea și a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale incidente în cauză.
Din considerentele hotărârii nu rezultă motivația respingerii cererii prin care s-a cerut suspendarea soluționării cauzei în temeiul art.244 alin.1 c.pr.civ. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr.XXXXXXXXXXXXX având în vedere că între ele există o strânsă legătură.
Nu rezultă nici motivația respingerii cererii de a se aplica art.225 c.pr.civ. în ceea ce privește intimatul.
Nu reiese nici motivația respingerii cererii de a se mai depune la dosar un exemplar certificat a dosarului execuțional pentru a i se comunica lui.
În considerentele hotărârii criticate instanțele de judecată se rețin aspecte greșite.
Este nemulțumit de modalitatea de calcul efectuată de către executorul judecătoresc și a atacat refuzul acestuia de a răspunde cererii prin care a solicitat emiterea proceselor verbale și comunicarea către el a acestor acte.
Împotriva refuzului executorului judecătoresc de comunicare a unor acte procedurale obligatorii în cadrul executării silite, partea interesată poate face plângere, însă până în prezent nu i s-a comunicat acest act cauzându-i-se o vătămare a intereselor sale legale prin neîndeplinirea de către executorul judecătoresc cu știință a atribuțiilor sale de serviciu.
Dreptul său legitim este de a ști din ce se compune debitul care i se solicită și care urmează să fie executat silit , având în vedere că susține că a achitat datoria față de creditor.
În drept se invocă art.322 c.pr.civ. și urm.
Ulterior la data de 07.04.2014, prin înscrisul intitulat „ precizare de acțiune „ revizuientul a dezvoltat motivele cererii de revizuire.
În motivarea acesteia se arată următoarele:
După cum se poate vedea din analiza dosarului execuțional nr.668/2005 al B__ B_______ I___ și al procesului verbal al SEJ B______ din data de 04.08.2008 a achitat xxxxx euro reprezentând atât capitalul , cât și o sumă suplimentară de 11.500 euro , 4000 ron cheltuieli de judecată și 6746 ron cheltuieli de executare.
Executorul judecătoresc nu a calculat nici dobânda legală, nici cheltuielile de executare/urmărire și nici cheltuielile de executare cum prevăd legile în vigoare, dar a fost executat silit ca și pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă, fără un document.
Obligația executorului judecătoresc este ca după fiecare act de executare silită să întocmească un proces verbal, lipsa acestora atrage nulitatea executării silite.
Legalitatea activității execuționale îndeplinită de executorul judecătoresc este asigurată de legea nr.188/2000 prin consacrarea , în cadrul dispozițiilor generale art.5 și 6 a principiului înfăptuiri acestei activități coroborat cu art.51 din legea invocată.
A contestat refuzul executorului judecătoresc de a i răspunde în termen legal la solicitarea de a i se comunica procesele verbale de executare silită și nu modalitatea de calcul a debitului datorat.
Executorul a trimis o notă explicativă după termenul legal de formulare a răspunsului, dar fără a lua în considerare că el a solicitat în mod expres procesele verbale de stabilire a creanței datorate în dosarul execuțional nr.668/2005
Nota explicativă nu ține loc și nu are bază juridică legală pe baza căreia se poate efectua o executare silită și înființarea popririi bancare , față de procesele verbale întocmite la timpul respectiv.
Cunoașterea proceselor verbale de stabilire a creanței datorate/urmărite din dosarul execuțional nu poate să fie echivalat cu actul propriu-zis solicitat care este unul din elementele fundamentale ale unei executări silite și nici nu poate înlocui solicitarea actelor cu această afirmație.
În cadrul ședinței publice din 25.10.2011 a cerut să se aplice art.225 c.pr.civ. ca o mărturisire deplină , dar instanța de judecată cererea sa iar motivația acestui refuz este nefondată.
Refuzul instanței cu privire la proba cu interogatoriul intimatului îi încalcă dreptul său la un proces echitabil.
Administrarea probei nu contravenea nici unui principiu de lege, scopul justiției fiind acela de a soluționa în mod just un litigiu prevenind orice greșeală, privind aflarea adevărului.
Acțiunea înaintată de către el a fost respinsă în mod nelegal nefondat , pentru un motiv nesolicitat de către el, respectiv „ modalitatea de calcul a sumei datorate/urmărite”.
În acțiunea înaintată nu s-a solicitat modalitatea de calcul a sumei urmărite care face obiectul altor dosare aflate pe rolul instanței de judecată ci doar a fost menționată, evidențiată ca o obligație a executorului în cadrul executării silite referitor la întocmirea actelor procedurale , prevăzute de legile în vigoare.
Încălcarea principiului disponibilității , atrage nulitatea hotărârii pronunțate.
În baza principiului disponibilității, reclamantul este cel care stabilește limitele judecății, instanța trebuind să respecte aceste limite.
În speță , primă instanță s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut și nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut de ce nu are dreptul să solicite și să primească înscrisurile solicitat conform prevederilor din Legea nr.188/2000 care are prioritate față de normele generale inserate în codul de procedură civilă.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Examinând cererea de revizuire formulată prin prisma motivelor invocate, tribunalul o apreciază ca nefiind admisibilă pentru următoarele considerente:
Prin decizia civilă nr. 491 din 4.05.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a respins ca nefondat recursul civil introdus de recurentul M___ I___ P___ în contradictoriu cu intimatul B____ E_______ JUDECĂTORESC B_______ I___ împotriva sentinței civile nr. xxxxx/01.11.2011 pronunțată de Judecătoria Oradea.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a reținut următoarele:
„Criticile aduse de recurent hotărârii atacate, se apreciază în totalitate nefondate.
Petentul a solicitat în fapt să îi fie eliberate copii după acte din dosarul execuțional 668/2005, respectiv după procese verbale întocmite în august 2008 și respectiv februarie 2009, din care să rezulte modalitatea de calcul a unei sume de xxxxx lei. Atât la prezentul dosar cât și în alte dosare anterioare ce s-au purtat între părți cu privire la executarea silită în cauză s-au depus copii certificate pentru conformitate după întregul dosar execuțional, astfel că recurentul nu poate susține că nu are la dispoziție întregul dosar și că nu a putut lua la cunoștință cuprinsul acestuia.
Astfel, în mod legal și temeinic prima instanță a respins cererea de aplicare a disp. art. 225 c.pr.civ. în sensul de a considera lipsa la interogatoriu a pârâtului ca mărturisire deplină, motivarea primei instanțe fiind corespunzătoare în acest sens.
De asemenea, nu poate fi avută în vedere susținerea recurentului că acesta nu a contestat în prezentul dosar modalitatea de calcul a sumei de xxxxx lei, câtă vreme în precizarea de acțiune aflată la fila 30 dosar petentul arată în mod expres că „De asemenea prin prezentă înțeleg să contest această sumă de xxxxx lei….”
Ca atare, corect a reținut prima instanță că în cauză nu este vorba despre un refuz de executare sau de comunicare a unor acte din dosarul execuțional, astfel că plângerea este nefondată.
În ce privește susținerile recurentului cu privire la pericolul pe care îl prezintă continuarea executării silite, instanța de recurs a reținut că aceste aspecte nu prezintă relevanță în prezentul cadru procesual, deoarece nici dacă plângerea ar fi admisă potrivit petitului solicitat, aceasta nu ar avea efecte cu privire la executarea silită. Stabilirea împrejurării dacă petentul datorează sau nu suma de xxxxx lei urmează a se face în cadrul contestației la executare cu acest obiect aflată pe rolul Judecătoriei Oradea și în care s-a încuviințat o expertiză contabilă, suspendarea executării silite putându-se cere până la soluționarea contestației la executare. În plus, în prezent executarea silită este suspendată în temeiul Deciziei Civile nr. 911/R/2010 din 30.11.2010 a Tribunalului Bihor până soluționarea contestației la executare ce face obiectul dos. XXXXXXXXXXXXX, conexat la dos. XXXXXXXXXXXXX, aflat încă în fază de judecată în primă instanță.
În raport de considerentele expuse, criticile aduse de recurent hotărârii atacate s-au apreciat a fiind nefondate, motiv pentru care în baza art.312 C.pr.civ. – recursul a fost respins ca nefondat.”
Conform art. 322 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în cazurile limitativ prevăzute de punctele 1-9 ale acestui articol.
Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire a unei hotărâri dată de o instanță de recurs se impune ca hotărârea să evoce fondul.
O hotărâre a instanței de recurs evocă fondul atunci când se rejudecă pricina în fond după casarea cu reținere conform art. 312 alin. (4) C. proc. civ. sau când s-a stabilit o altă situație de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze dându-se o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese aleasă până în acel moment. Or o astfel de situație nu se regăsește în cauza dată, instanța de recurs respingând recursul ca nefondat fără a evoca fondul în sensul prevederilor art.322 c.pr.civ.
Pe de altă parte motivul invocat de revizuient prevăzut de art.322 pct.2 constând în aceea că instanța „s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-a cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut..” nu subzistă în cauză fapt ce reiese deplin din considerentele deciziei în care se arată că „Petentul a solicitat în fapt să îi fie eliberate copii după acte din dosarul execuțional 668/2005, respectiv după procese verbale întocmite în august 2008 și respectiv februarie 2009, din care să rezulte modalitatea de calcul a unei sume de xxxxx lei. Atât la prezentul dosar cât și în alte dosare anterioare ce s-au purtat între părți cu privire la executarea silită în cauză s-au depus copii certificate pentru conformitate după întregul dosar execuțional, astfel că recurentul nu poate susține că nu are la dispoziție întregul dosar și că nu a putut lua la cunoștință cuprinsul acestuia.”
Celelalte motive invocate nu pot fi încadrate în vreunul din cazurile de revizuire prevăzute limitativ de lege, aprecierea subiectivă a revizuientului referitoare la consistența considerentelor instanței de recurs, nu se constituie în vreun motiv legal de revizuire.
Față de cele arătate, întrucât cererea de revizuire formulată nu este admisibilă, tribunalul o va respinge.
Fiind respinsă cererea de revizuire este nefondată și cererea de obligare a intimatului la cheltuieli de judecată, revizuientul fiind cel care se află în culpă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul M___ I___ P___, domiciliat în Oradea ______________.4 județul Bihor în contradictoriu cu intimatul B____ E_______ JUDECĂTORESC B_______ I___, cu sediul în Oradea Parcul T_____ nr.1 ___________________, împotriva deciziei civile nr. 491 din 4.05.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o păstrează în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă și irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
L_______ D______ C____ T_____ S____ N____ B____ D______ C_______
Red.jud. decizie recurs M____-C_____-R_____
Red.jud.evizuire S____ C____
Tehnoredactat SCT/DC, azi 11.06 .2014
2 ex.