Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BACĂU
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc
Număr hotarâre:
6837/2013 din 05 noiembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA BACĂU

JUDEȚUL BACĂU

SENTINTA CIVILA NR.6837

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.11.2013

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : C_______ T______ M____

GREFIER : M______ S_____

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect “ plngere impotriva refuzului executorului judecatoresc“ formulată de petentul F_____ M____, în contradictoriu cu intimata B__ C_________ F_____.

La apelul nominal facut în ședința publică , lipsesc partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art.155 și următoarele C__,

S-a expus referatul oral asupra cauzei, de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul cauzei, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual, după care:

Instanta constata ca in data de 26.06.2013 petentul a introdus actiune avand ca obiect plangere impotriva refuzului executorului judecatoresc in baza Legii 188/2000. Dosarul de executare silita este din anul 2010 astfel incat in cauza se aplica dispozitiile vechiului Cod de procedura civila,actiunea netrebuind sa fie regularizata..Instanta constata ca pag.16,17 la care se refera petentul constituie note de relatii cu privire la dosarul de executare si nu intampinare.

Instanta constata ca la termenul anterior a dispus comunicarea intampinarii in conformitate cu dispozitiile Codului de procedura civila (fila 45).

Instanta constata ca in data de 27.09.2013 petentul a depus cerere de completare actiunii dupa primul termen de judecata. La termenul din data de 16.10.2013, petentul si-a modificat din nou actiunea, cerand modificarea cadrului procesual, intelegand sa se judece cu C_________ F_____, persoana fizica; de asemeneaa schimbat obiectul cererii cerand repararea prejudiciului cauzat. De asemenea petentul si-a modificat din nou actiunea conform inscrisurilor depuse in data de 04.11.2013.

F___ de data formularii celor doua modificari ale actiunii, instanta constata ca acestea sunt tardiv formulate, vazand art.112 raportat la art.132 din vechiul Cod de procedura civila, constata ca nu se mai impune cercetarea celor doua exceptii invocate din oficiu la termenul anterior.

In consecinta, se constata ca instanta este investita doar cu cererea initiala avand ca obiect plangere impotriva refuzului executorului judecatoresc pentru care si taxa de timbru in cuantum de 8 lei a fost achitata de petent.

F___ de aceste motive, instanta incuviinteaza proba cu inscrisuri depuse la dosar, constata terminata cercetarea judecatoreasca si trece la deliberare.

I N S T A N T A

- deliberand –

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 16,06.2013, petentul F_____ M____ formulat plangere impotriva refuzului executorului judecatoresc C_________ F_____ ,solicitand instantei sa declare incetarea executarii silite in dosarul 223/2010 prin incheiere motivata .

In motivarea actiunii petentul arata ca intimatul refuza sa declare incetarea executarii silite in dosarul 223/2010 potrivit dispozitiilor date de instanta prin sentinta 2681/2003,

Cererea a fost întemeiată în drept pe baza Noului Cod procedura civila.

In sprijinul cererii sale intimatul a depus cererea catre B__ C_________ din data de 17,06,2013.

In cauza petentul a solicitat ajutor public judiciar , cererea fiind respinsa prin incheierea din data de 21,08,2013, acesta achitand taxa de timbru in cuantum de 8 lei .

Intimatul , legal citat , a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii , motivat de faptul ca sentinta civila nr. 2681/2003 a pus pusa in executare silita dar prin sentinta nr. 9535/2010 a fost admisa contestatia la executare si au fost anulate toate formele de executare silita , astfel incat executarea silita nu mai putea continua.

La cererea instantei a fost atasat dosarul de executare silita .

Instanța, in baza art.167 Cod procedura civila , a încuviințat in cauza si a administrat proba cu inscrisuri .

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

In fapt, in data de 25,06,2010, petentul a formulat cerere de executare silita a sentintei civile nr. 2681/2003 pronuntata de Judecatoria Bacau in dosar xxxxx/2002, aceasta fiind incuviintata spre executare prin incheierea din data de 23,07,2010 pronuntata de Judecatoria Bacau in dosar xxxxx/180/2010. Urmare a acestei incuviintari s-a deschis de catre executorul judecatoresc dosarul de executare silita nr. 223/2010, in care a fost emisa somatia din data de 16,09,2010, a fost intocmit procesul verbal de constatare din data de 24,09,2010.Prin sentinta civila nr. 9535/10,11,2010, a fost admisa contestatia la executare si au fost anulate formele de executare silita din dosarul 223/2010.De asemenea prin sentinta nr.2300/2011 a fost respinsa plangerea petentului impotriva refuzului B__ C_________ prin care acesta arata instantei ca executorul judecatoresc nu a calculat daunele cominatorii .In data de 22,03,2012 a fost intocmit de catre executorul judecatoresc procesul verbal de incetare a executarii silite motivat de anularea formelor de executare . In data de 17,06,2013 petentul a solicitat executorului judecatoresc intocmirea incheierii de incetare a executarii silite motivata in fapt si in drept , iar in dfata de 01,07,2013 a solicitat restituirea titlului executoriu . In data de 03,07,2013 a fost inchis dosarul de executare silita nr.223/2010, fiind intomcit si procesul verbal de incetare a executarii silite si a fost dispusa restituirea titlului executoriu catre creditor.

In drept , instanta retine incidenta in cauza a prevederilor Legii 188/2000 si prevederilor vechiul Cod de procedura civila , avand in vedere ca executarea silita a fost inceputa in anul 2010.

Astfel, potrivit art.53 din legea 188/2000: Refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un act sau de a efectua o executare silită se motivează, dacă părțile stăruie în cererea de îndeplinire a actului, în termen de cel mult 5 zile de la data refuzului.

(2) În cazul refuzului nejustificat de întocmire a unui act partea interesată poate introduce plângere în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoștință de acest refuz la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul biroul executorului judecătoresc.

(3) Judecarea plângerii se face cu citarea părților. În cazul admiterii plângerii instanța indică în hotărâre modul în care trebuie întocmit actul.

F___ de aceste prevederi legale, raportate la situatia de fapt retinuta mai sus , instanta constata cererea petentului adresata B__ C_________ de a se intocmi proces verbal de incetare a executarii silite si de I se restitui titlul executoriu , a fost solutionata de catre acesta , in dosarul de executare silita fiind intocmite procesul verbal de incetare a executarii silite din data de 22,03,2012, motivat de anularea formelor de executare si procesul verbal de incetare a executarii silite din data de 03,07,2013 motivat de anularea formelor de executare si restituire titlu executoriu.Instanta constata ca aceste procese verbale au fost intocmite cu respectarea prevederilor legale , fiind motivate in fapt si in drept , fapt pentru care nu se retine un refuz din partea executorului judecatoresc de a a indeplini un act in sensul prevazut de Legea 188/2000.

In consecinta , fata de cele expuse mai sus , instanta va respinge plangerea petentului ca fiind ramasa fara obiect .

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge plangerea impotriva refuzului executorului judecătoresc , formulata de petent F_____ M____, domiciliat in ______________________, _____________________, jud.Bacau, in contradictoriu cu B__ C_________ F_____ ca fiind ramasa fara obiect.

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi 05.11.2013.

Președinte

C_______ T______ M____

Grefier

M______ S_____

Red./Tehn.C.T.M.-14,11,2013

__________.11.2013

Ex.4

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 11420/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 1051/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 1558/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 715/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 540/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 816/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 338/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 746/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 36/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 233/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Revizuire - Recurs
  • Hotărârea 16184/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 18/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 303/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 505/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 3346/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 36/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 8960/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 10924/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 2059/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 284/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 167/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 1962/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 7304/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 88/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 363/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 478/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 259/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 24286/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 15401/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 352/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 10937/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 7423/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 374/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 22/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 5051/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 3483/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 339/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 1224/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 3035/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 1726/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 1939/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 17/2016 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 3630/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 415/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 701/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 161/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 7597/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 13649/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 62/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 14429/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 16988/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 823/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 6837/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 2575/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Apel
  • Hotărârea 9900/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 3772/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 2022/2013 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 2158/2015 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Hotărârea 79/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Recurs
  • Hotărârea 2335/2014 - Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025