Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel CRAIOVA
Materie juridică:
Litigii de muncă
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Acţiune în constatare
Număr hotarâre:
493/2015 din 01 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


CURTEA DE APEL C______

SECȚIA I CIVILĂ


DECIZIE Nr. 493

Ședința publică de la 01 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M____ C____

Judecător P____ P___

Judecător M____ P______

Grefier M______ V_______ A_____


**************************


Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ________________, împotriva sentinței civile nr.1749 din 09.04.2015, pronunțată de Tribunalul D___ - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P___ G_______, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns pentru recurenta-pârâtă ________________, avocat D______ N______ și intimatul-reclamant P___ G_______, asistat de avocat V_______ A___.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Avocat V_______ A___ pentru intimatul reclamant, a susținut că, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat proba cu înscrisuri, respectiv adeverința nr. 109/11.01.2008, copia carnetului de muncă al numitului L____ D__ C_______ și Fișa cu date de securitate; a comunicat copia înscrisurilor recurentei pârâte prin avocat D______ N______.

Avocat D______ N______ pentru recurenta pârâtă, nu a solicita termen pentru observare.

Avocat V_______ A___, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv unitatea pârâtă să depună la dosar fișa postului pentru reclamant, fișa postului pentru Șeful Secției de Amoniac ( P____), dar și fișele postului ale subalternilor săi, pentru toată perioada desfășurată în cadrul unității. Probă solicitată prin întâmpinare.

Curtea a pus în discuție cererea formulată de apărătorul intimatului reclamant.

Avocat D______ N______, a solicitat respingerea cererii apreciind că înscrisurile respective nu sunt utile cauzei.

Curtea, a respins cererea formulată de avocat V_______ A___, după care, constatând ca nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza in stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat D______ N______ pentru recurenta-pârâtă ________________, a susținut motivele de rtecurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

Avocat V_______ A___ pentru intimatul reclamant pentru intimatul-reclamant P___ G_______, a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca temeinică și legală cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.


C U R T E A


Asupra recursului de față.

Prin sentința civilă nr. 152 din 21 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul D___, s-a admis cererea formulată de reclamantul P___ G_______ în contradictoriu cu pârâta ________________., s-a constatat că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 01.08.xxxxxxxxxxxxx08, pentru și sub autoritatea societății pârâte se încadrează în condiții deosebite, a fost obligată pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens.

Reclamantul P___ G_______ a solicitat completarea hotărârii nr. 152/21.01.2014, pronunțată de Tribunalul D___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în sensul de a se soluționa și capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de expert în sumă de 1000 lei .

În motivarea cererii a arătat că deși a solicitat prin acțiune și obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată instanța a omis să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere.

Prin sentința civilă nr. 7 din 25 martie 2014 pronunțată de Tribunalul D___, s-a admis cererea formulată de reclamantul P___ G_______ în contradictoriu cu pârâta ________________.

S-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 152/21.01.2014 în sensul că a obligat pârâta către reclamant la 1000 ( una mie ) lei cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 152 din 21 ianuarie 2014, a declarat recurs pârâta ________________, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. A solicitat modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii formulată de P___ G_______.

Prin decizia nr. 1219/09.07.2014 s-a admis recursul declarat de pârâta ________________, împotriva sentinței civile nr.152 din 21 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul D___ - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul reclamant P___ G_______.

S-a casat sentința civilă și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Din examinarea sentinței recurată, Curtea a apreciat recursul ca fiind fondat pentru următoarele considerente:

Din concluziile scrise formulate la instanța de fond și din întâmpinarea depusă în apel a rezultat neîndoielnic susținerea reclamantului în sensul că locul de muncă unde și-a desfășurat activitatea, inclusiv postul deținut de acesta, a fost trecut în anexa la avizele ITM ca fiind în condiții deosebite de muncă. În aceste condiții, ceea ce se contestă de către reclamant este fie faptul că nu a fost nominalizat ca fiind unul dintre angajații ce-și desfășurau activitatea în condiții deosebite de muncă, fie că, deși a fost astfel nominalizat, nu i s-a virat cota suplimentară de contribuție iar acum se refuză eliberarea adeverinței care trebuie să ateste condițiile deosebite de muncă.

Nominalizarea salariaților care își desfășoară efectiv activitatea, pe întreaga durată a programului de lucru, în locurile de muncă încadrate în condiții deosebite de muncă se face periodic de către angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților (potrivit art. 11 din HG 261/2001). În conformitate cu art. 12 din același act normativ „perioadele în care un salariat lucrează permanent în locuri de muncă în condiții deosebite de stabilesc prin decizie a angajatorului care reglementează atribuțiile de servici ce revin fiecărui salariat conform sarcinii specifice, în raport cu funcția îndeplinită. Dispozițiile legale menționate au fost reluate și prin HG nr. 246/2007 (art. 8 și 9).

Toate aceste aspecte concrete nu au fost analizate, însă, în cauză.

În rejudecare s-a dispus a se analiza care a fost motivul concret pentru care angajatorul a refuzat eliberarea către reclamat a adeverinței privind condițiile deosebite de muncă.

Primind dosarul pentru rejudecare, acesta a fost înregistrat sub nr. XXXXXXXXXXXXXX.

In rejudecare instanța a efectuat la data de 09.12.2014 adresă către societatea pârâtă, cu solicitarea de a comunica motivul pentru care s-a refuzat eliberarea către reclamant a adeverinței privind condițiile deosebite de muncă, respectiv dacă locul de muncă și apoi categoria profesională căreia i-a aparținut reclamantul au fost recunoscute ca fiind în condiții deosebite de muncă, dacă reclamantul a fost nominalizat, în permanență sau periodic, ca fiind persoană care își desfășura activitatea în condiții deosebite de muncă și respectiv dacă au fost virate cote de contribuție corespunzătoare condițiilor de muncă.

La solicitarea instanței pârâta a răspuns cu adresa nr. 1863/16.01.2015.

S-au depus următoarele acte: adeverinta reclamantului de grupa I de muncă, avizul nr. 7/2001, lista locurilor de muncă incadrate in conditii deosebite anexă la avizul nr. 7/2001 si avizul nr. 7/2004, avizul nr. 4/2007, tabel nominal cu personalul care beneficiază de conditii deosebite conform avizului nr. 4/2007, foi colective de prezentă, adeverinta nr. xxxxx/29.03.2012.

In sedinta din 03.02.2015 instanta a dispus emiterea unei adrese către parată pentru a răspunde în baza cărui document s-au făcut viramentele, având în vedere neconcordanțele între foile colective și conținutul adeverinței nr. xxxxx/29.03.2012 din care rezultă viramentele efectuate pe o perioadă mai lungă de timp decât în foile colective de prezență, să depună foile colective de prezență pentru lunile menționate în adeverința nr. xxxxx/29.03.2012, la care se va atașa o copie a adeverinței, să înainteze la dosarul cauzei lista nominală cu personalul care beneficiază de condițiile deosebite de muncă conform Avizului nr. 7/2001.

La data de 05.03.2015 parata a depus la dosar note scrise cu privire la solicitările instantei.

In cauză s-a audiat martorul Ghimpusan I__ propus de reclamant, a cărui declaratie parata si-a însusit-o.

Prin sentința civilă nr.1749 din 09.04.2015, pronunțată de Tribunalul D___ - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX s-a admis cererea precizată de reclamantul P___ G_______ cu domiciliul în C______, ____________________, ___________ 1, ___________, județul D___ în contradictoriu cu pârâta ________________ cu sediul în București, ______________________.

S-a constatat că reclamantul a desfășurat activitate in condiții deosebite de muncă conform HG nr. 261/2001 si Ordinul 352/2001 al MMSS in perioada 01.08.xxxxxxxxxxxxx08 in funcția de sef depozit.

S-a dispus obligarea pârâtei să elibereze o adeverință care să ateste faptul că in perioada menționată a desfășurat activitate in condiții deosebite de muncă.

A fost obligată parata să plătească reclamantului suma de 2500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut :

Reclamantul în perioada 01.08.2002 – 01.08.2005 a fost încadrat ca șef depozit Metanol,

iar în perioada 01.08.2005 – 31.12.2008 a fost încadrat ca șef depozit Amoniac.

In cadrul pârâtei a funcționat Sectia de Amoniac, în cadrul căreia au exista instalația de amoniac, depozitul de amoniac, având in componență tancul de amoniac (rezervor) , rampa de încărcare amoniac, instalația de apă amoniacală.

Martorul audiat in cauză G________ I__, coleg de serviciu cu reclamantul, a fost încadrat ca sef formație depozit amoniac, în perioada 01.08.2005 – 31.12.2008, iar din adeverința nr 1312/01.04.2009, eliberată de OMV P_____ reiese că a fost încadrat în condiții deosebite.

Dl. C_____ F______ a lucrat din 2005 la depozitul nr. 1 la care era sef reclamantul si a beneficiat de recunoasterea conditiilor deosebite

Secție de amoniac a fost condusă până la data de 01.08.2005, dată la care a avut loc o reorganizare a unității de către ing. P_____, beneficiar ale condițiilor deosebite de lucru recunoscute și menționate în carnetul de muncă, astfel: conform AVIZULUI ITM nr. 7/06.12.2001, prelungit prin anexele din 09.12.2004, 25.01.2006, 08.01.2007. Decizia nr. 55 și Decizia n 124 emisă de angajator.

După reorganizarea unității din 01.08.2005, în cadrul secției de amoniac au funcționat:

depozitul de amoniac 2, având în componență tancul de amoniac (rezervor) condusă de același ing.Pituru.

R____ de încărcare amoniac, instalația de apă amoniacala,depozitul de amoniac au fost încredințate pentru coordonare reclamantului, în funcția de șef de depozit, preluând atribuțiile ing. Pituru avute anterior reorganizării unității.

Dispozitiile legale incidente in cauză sunt:

Art. 19 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, care prevede că locurile de muncă în condiții deosebite reprezintă acele locuri care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de muncă a asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc; aceeași definiție este menținuta, în esență, și de Legea 263/2010 care, în art 3, prevede că sunt locuri de muncă în condiții deosebite - locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toată durata timpului normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților.

A___. 2 al art. 19 din Legea nr. 19/2000 stipula faptul că stabilirea criteriilor și a metodologiei de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite se face prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului muncii, Solidarității Sociale și Familiei și a Ministerului Sănătății.

În acest sens a fost adoptată H.G. nr. 261/2001, act normativ ce a fost în vigoare pînă la 11 martie 2007, când a fost abrogat expres prin HG 246/2007. Din analiza H.G. nr. 261/2001 rezultă că pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite se impunea urmarea unei metodologii, alcătuită dintr-o succesiune de operațiuni specifice. Structurând procedura prevăzută de actul normativ menționat rezultă în principal următoarele operațiuni:

- nominalizarea locurilor de muncă ce urmau a fi expertizate și supuse determinării noxelor profesionale în vederea verificării dacă se încadrează în condiții deosebite. Nominalizarea avea loc prin încheierea unui proces-verbal privind propunerea de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, act încheiat de angajator înpreună cu sindicatul;

- evaluarea locurilor de muncă nominalizate și expertizate, prin verificarea și a condițiilor prevăzute de art. 2 lit. b și c (referitoare la efectele acțiunii noxelor profesionale asupra stării de sănătate, respectiv morbiditatea exprimată prin boli profesionale);

- obținerea avizului inspectoratului teritorial de muncă (ITM);

- depunerea la casele teritoriale de pensii, la definitivarea contractului colectiv de muncă, a avizului ITM prin care se dovedește încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite și lista cuprinzând categoriile profesionale care lucrează în aceste locuri de muncă;

- nominalizarea salariaților care își desfășoară activitatea în locurile de muncă încadrate în condiții deosebite. Art. 5 alin.3 din HG 261/2001 prevedea obligația angajatorului de a depune lunar la casele teritoriale de pensii lista cuprinzînd persoanele care în luna anterioară au desfășurat activitatea în locuri de muncă în condiții deosebite.

Din raportul de expertiză efectuat in cauză a rezultat că sunt justificate susținerile reclamantului privind faptul că a desfășurat activitate în condiții deosebite determinate de :

- complexitatea proceselor tehnologice din cadrul Doljchim,

- pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă a fost expus permanent la microclimat nefavorabil cu noxe chimice, pulberi și zgomot, specifice industriei chimice,

- activitățile desfășurate au fost prevăzute pentru încadrare în grupe de muncă conform prevederilor Ordinului 50/1990 și concretizate cu alte prevederi specifice.

Se justifică încadrarea, în categoria locuri de muncă cu condiții deosebite, activități desfășurate de către reclamantul P___ G_______, în perioada 01.08.2002 – 31.12.2008, ca șef depozit, motivat de următoarele argumente tehnice, practice și comparative, privind starea de fapt:

- reclamantul a desfășurat activitate permanent la locurile de muncă, fiind expus la noxe și riscuri specifice, determinate de procesele tehnologice,echipamentele tehnice, substanțele utilizate și mediul de muncă,

- din documentele analizate mai sus reiese că în baza existentei acestor noxe și riscuri a fost încadrat în grupe de muncă până la data de 01.04.2001,

- la data de 01.04.2001 nu s-a produs nici o modificare semnificativă a proceselor tehnologice care să determine reducerea sau eliminarea noxelor și riscurilor,

- după data de 01.01.2001 s-au efectuat evaluări de riscuri și determinări de noxe care au confirmat existenta și nivelul acestora,

- expunerea la noxe a determinat înregistrarea de boli profesionale,

- unii colegi de serviciu ai reclamantului, care și sau desfășurat activitatea în aceleași condiții, au fost încadrați în condiții deosebite,

- alte categorii profesionale din secțiile auxiliare(electrică,mecanică,automatizări) care și-au desfășurat activitatea temporar la locul de muncă al reclamantului au fost prevăzute pentru încadrare în condiții deosebite,

- pentru o anumită perioadă de timp s-au depus contribuții sociale în contul reclamantului.

Instanta a analizat aspectele indicate de instanta de casare, respectiv faptul dacă locul de muncă și apoi categoria profesională căreia i-a aparținut reclamantul au fost recunoscute ca fiind în condiții deosebite de muncă; dacă reclamantul a fost nominalizat, în permanență sau periodic, ca fiind persoană care își desfășura activitatea în condiții deosebite de muncă și respectiv dacă au fost virate cote de contribuție corespunzătoare condițiilor de muncă.

Instanta a constatat că atât locul de muncă cât și categoria profesională căreia i-a aparținut reclamantul au fost recunoscute că fiind în condiții de muncă, eliberându-se AVIZULUI ITM nr. 7/06.12.2001, prelungit prin anexele din 09.12.2004, 25.01.2006, C 8.01.2007, Decizia nr. 55/11.02.2002 și Decizia nr. 124 din 11.04.2002 emisă de angajator.

Din adresa nr. 1863/16.01.2015 (fila 23) emisă de pârâtă rezultă ca reclamantul a fost incadrat in grupa I de muncă pana la data de 01.04.2001, conform inscrisurilor din foile colective de prezentă reclamantul a fost incadrat in anumite perioade in conditii deosebite de muncă, a fost declarat in Declaratia privind evidenta nominală a asiguratilor si a obligatiilor de plată catre bugetul asigurărilor sociale de stat in conditii deosebite de muncă, numai in perioadele in care salariatul figurează in foaia colectiva de prezentă in conditii deosebite de muncă, a fost nominalizat doar la avizul nr. 4/14.08.2007, pentru perioadele in care a fost incadrat in conditii deosebite de muncă s-a virat contributia suplimentară de asigurări sociale datorată de angajator.

Reclamantul a fost nominalizat, conform înscrisurilor de la dosar fila 33, corespunzător avizului ITM nr. 4/14.08.2007.

In ceea ce privește cotele de contribuție corespunzătoare condițiilor de muncă virate de pârâtă pentru reclamant din Adeverința nr. xxxxx/29.03.2012 (filele 73-75 din dosar) a rezultat că au fost virate cote contributive după cum urmează: pentru luna septembrie 2004, pentru lunile iulie - decembrie 2006, pentru lunile ianuarie și februarie 2007, pentru lunile august - decembrie 2007 pentru care există avizul ITM NR. 7 /06.12.2001, pentru lunile ianuarie - martie 2008 pentru care există avizul ITM NR, 4/14.08.2007, precum și cele două decizii ale angajatorului.

Din foile colective de prezentă depuse la dosar de către angajator a rezultat că reclamantul a fost încadrat în conditii deosebite in perioada 2004-2007.

In concluzie, din probele administrate în cauză a rezultat că reclamantul în perioada dedusă judecății a lucrat în condiții deosebite de muncă.

In baza art. 453 C.p.c s-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantului suma de 2500 lei cheltuieli de judecată constând in onorarii avocat si expert suportate in cele doua cicluri procesuale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtă ________________, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie .

Criticile sunt în esență următoarele :

Se apreciază că în mod eronat instanța de fond, după rejudecare, în al doilea ciclu procesual a dispus că sentința civilă este atacabilă cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare invocând dispozițiile Noului cod de procedură civilă , în situația în care cererea introductivă s-a formulat sub imperiul codului de procedură civilă de la 1865. În acest sens, raportat la dispozițiile legale incidente în cauză solicită a se face aplicarea art. 3041 Cod procedură civilă – instanța examinând cauza sub toate aspectele.

Se critică hotărârea instanței de fond ca fiind lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea legii ( motivul de recurs prevăzuit de art. 304 pct.9 și art. 3041 din codul de procedură civilă de la 1865).

Se arată că instanța de control judiciar a apreciat ca fondat recursul formulat de societatea pârâtă , reținând că pot fi acordate condiții deosebite de muncă doar pentru „perioadele în care un salariat lucrează permanent în locuri de muncă în condiții deosebite de stabilesc prin decizie a angajatorului care reglementează atribuțiile de serviciu ce revin fiecărui salariat conform sarcinii specifice, în raport cu funcția îndeplinită”. Dispozițiile legale menționate au fost reluate și prin art. 8 și 9 din HG nr. 246/2007. S-a mai precizat că toate aceste aspecte nu au fost analizate de instanța de fond.

Hotărârea a fost dată fără o coroborare și interpretare corectă a întregului material probator administrat în cauză.

După rejudecarea fondului, după casarea s.c.152/21.01.2014 Tribunalul D___, deși a solicitat documente în sensul celor invocate de către instanța de control judiciar a reținut în mod eronat în considerentele sentinței nr.1749/09.04.2015, cu privire la faptul dacă locul de muncă și apoi categoria profesională ce i-a aparținut reclamantului au fost recunoscute ca fiind în condiții deosebite de muncă, „Instanța constată că atât locul de muncă cât și categoria profesională căreia i-a aparținut reclamantul au fost recunoscute că fiind în condiții de muncă, eliberându-se AVIZUL ITM nr. 7/06.12.2001, prelungit prin anexele din 09.12.2004, 25.01.2006, C 8.01.2007, Decizia nr. 55/11.02.2002 și Decizia nr. 124 din 11.04.2002 emisă de angajator”.

În acest sens, solicită recurenta-pârâtă a se constata că expertiza tehnică judiciară încuviințată reclamantului a fost contestată de societate ca nefiind pertinentă și utilă cauzei formulându-se obiecțiuni, arătându-se că expertul a făcut o expunere pur teoretică neavând argumente în susținerea răspunsurilor la obiective.

Se susține că nu s-a realizat o verificare în concret a locului de muncă invocat de către intimatul reclamant, în condițiile în care locul de muncă, la data depunerii cererii de chemare în judecată nu mai exista.

Astfel, se apreciază că tribunalul în virtutea rolului activ trebuia să coroboreze între ele toate documentele depuse de către părți la dosarul cauzei pe care trebuie să le raporteze la normele în vigoare ce privesc modalitățile de încadrare a salariaților în condiții deosebite de muncă.

O altă critică vizează faptul că hotărârea a fost dată cu greșita aplicare a legislației specifice cu privire la încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite de muncă.

Astfel, în mod greșit instanța de rejudecare nu s-a concentrat pe analiza respectării legislației specifice, a prevederilor HG 261/2001, astfel cum a fost modificată prin Ordinul 352/2001 dar și a prevederile Lg.19/2000.

Se susține în acest sens că, în ceea ce privește acordarea condițiilor deosebite de muncă, era obligatoriu să fi fost citate și entitățile implicate în procedura acordării avizului, în special Inspectoratul teritorial de Muncă..

Sub aspectul termenelor în care pot fi invocate nerespectarea dispozițiilor legale în materie - prev. art.16 din HG 261/2001, se susține că acest capăt de cerere este formulat dincolo de termenul de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acestei Hotărâri de Guvern – din acest punct de vedere acțiunea ce formează obiectul acestui dosar poate fi privită și sub aspectul tardivității formulării acesteia.

Se apreciază astfel că, instanța trebuia să verifice dacă prin expertiza efectuată, încadrarea reclamantului în condiții deosebite de muncă a fost una corectă, în raport cu procedura de urmat prevăzută de lege, iar în situația în care procedura nu ar fi fost parcursă în tot sau în parte nu se poate substitui angajatorului și organizației sindicale să facă ea nominalizările privind încadrarea în condiții deosebite de muncă., o astfel de încadrare presupunea „ ab initio” conform art. 19 alin.4 din Lg. 19/2000 un contract colectiv de muncă sau o decizie a organului de conducere legal constituit, cu respectarea criteriilor și metodologiei de încadrare prevăzute de alin. 2 din art.19.

Se susține astfel, că locurile de muncă în care și-a desfășurat activitatea intimatul-reclamant în perioada 01.08.xxxxxxxxxxxxxx08 nu se regăsesc în anexele la Avizele emise de ITM D___ 2001-2008.

Se arată că, în fiecare anexă la avizele emise în perioada 01.04.xxxxxxxxxxxxx08 figurează că îndeplinesc condițiile pentru munca desfășurată în condiții deosebite doar persoanele ce desfășoară activitatea efectiv în instalații termo, Amoniac Kellog, Depozit amoniac 2, Instalație Ambalare etc.), iar condiția obligatorie pentru ca un salariat să poată beneficia de aceste condiții este ca întreaga sa activitate zilnică să se desfășoare în astfel de condiții, deci acolo unde sunt instalațiile, nefiind cazul intimatului-reclamant P___ G_______.

Se mai critică faptul că instanța de fond , în rejudecare nu a avut în vedere că, pentru perioada anterioară dateii de 01.08.2002 intimatului reclamant i s-a eliberat adeverința cu încadrare în gr. a II-a de muncă ( și nu gr. I cum s-a menționat în considerentele sentinței ) nu și pentru perioada după această dată, tocmai pentru faptul că, din funcția de subinginer în cadrul secției Organice DLI_DLN – deținută până la data de 01.08.2002 poziția 81 din carnetul de muncă – activitate ce a presupus o prezență efectivă la acel loc de muncă a fost avansat în funcția de ȘEF DEPOZITE ... poziția 82 din carnetul de muncă, funcție ce nu mai presupunea o activitate permanentă la locurile de muncă pentru care se acordau aceste condiții deosebite.

Cu privire la solicitarea de a depune la dosarul cauzei dovada plății contribuțiilor către Casa de Pensii – extrase de cont sau recipise, se susține că în situația în care o societate dispune de locuri de muncă încadrate în condiții speciale sau deosebite de muncă, pentru persoanele astfel încadrate, până în anul 2003 depunea tabele cu beneficiarii acestor condiții, iar după _____________________ Lg.53/2003 C.Muncii, aceste tabele au fost transmise în sistem electronic ( CD-uri) .

Cu referire la pontajele depuse la dosarul cauzei pentru perioada 2004-2012 corespunzător perioadei înscrisă în adeverința nr. xxxxxx/2012 eliberată de Casa de pensii a Mun. București, din observarea carnetului de muncă al reclamantului , pozițiile 82-100 raportat la documentele depuse la dosar, respectiv fișele cu determinările pentru „Noxe chimice” „Zgomot”, „Ventilație” dar și situația bolilor profesionale, din acest punct de vedere solicitarea acestuia se susține a fi neîntemeiată.

O altă critică se referă la faptul că hotărârea este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispoz. HG nr. 257/2011, în sensul obligării societății la eliberarea unei adeverințe prin care să-i fie recunoscută reclamantului încadrarea în condiții deosebite de muncă în perioada 01.08.xxxxxxxxxxxxx08. În acest sens se invocă dispoz. art.126 din HG nr. 257/2011.

Se susține că potrivit legii adeverința eliberată este una tip și respectă prev. Anexei 13 din Lg. 263/2010.

Ori, astfel cum rezultă din documentele existente la dosar, este evident că în arhiva fostului angajator, preluată de societate nu există documente / înscrisuri din care să rezulte că reclamantul P___ G_______ a desfășurat activitate în condiții deosebite motiv pentru care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

De asemenea se critică și faptul că, în mod eronat instanța de fond din al doilea ciclu procesual a apreciat declarațiile martorului audiat în cauză, la nivel de document cert validând afirmațiile acestuia, chiar dacă la dosarul cauzei nu au existat documente care să justifice și să certifice veridicitatea celor afirmate.

Se arată că, martorul G________ I__ a declarat că a desfășurat activitate în aceleași condiții de muncă în care a lucrat și intimatul reclamant , dar acesta a beneficiat de încadrarea în condiții deosebite de muncă pe când intimatul reclamant – nu, fapt neadevărat, activitatea acestuia de șef formație în industria petrochimică nefiind prestată în aceleași condiții cu activitățile desfășurate de intimatul – reclamant (șef depozite dispersate în incinta Combinatului Doljchim).

O altă critică se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Dispozițiile art. 304 pct.7 C.pr.civilă se raportează și la prevederile art. 261 alin. 1 pct. 5 C.pr.civilă potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „ motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

În final, se susține faptul că, în concordanță cu dispoz. art. 261 C.pr.civilă de la 1865, instanța de fond avea obligația de a indica motivele pentru care a înlăturat apărările recurentei pârâte, ori considerentele sentinței de fond nu oferă un răspuns la argumentele și apărările acesteia.

Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii în tot a acțiunii formulate de intimatul-reclamant P___ G_______, ca neîntemeiată.

În drept invocă dispoz. art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041 C.pr.civilă de la 1865.

La data de 29.06.2015 intimatul reclamant P___ G_______ a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, menținerea sentinței Tribunalului D___ ca fiind legală și temeinică cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul este fondat și se va admite pentru considerentele ce succed:

Criticile cu privire la calificarea căii de atac și a termenului de exercitare menționate în sentința civile pronunțată în al doilea ciclu procesual, sunt neîntemeiate deoarece în cauză sunt incidente prevederile Codului de procedură de la 1865 și cele din Codul muncii cu privire la termenul de exercitare a căii de atac, în raport de data formulării cererii de chemare în judecată 26.11.2012, când erau în vigoare prevederile acestui Cod de procedură civilă.

Astfel, potrivit prevederilor art. 25 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă „ Procesele în curs de judecată și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acestei legi”, iar potrivit art. 27 din același Cod „Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.”

Coroborând dispozițiile legale sus menționate cu prevederile art. 215 din Legea nr. 62/2011 potrivit cărora până la _____________________ Noului Cod de procedură civilă, hotărârile date în litigiile de muncă sunt definitive și se atacă în termen de 10 zile cu recurs, Curtea apreciază că atât calea de atac prin care a fost atacată sentința pronunțată în al doilea ciclu procesual cât și termenul de exercitare sunt legale.

În ceea ce privește fondul litigiului Curtea apreciază întemeiate criticile formulate în recurs pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 14 din HG nr. 261/2001 alin.1 „Dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locuri de muncă în condiții deosebite în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă, conform metodologiei stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, pe baza unei adeverințe emise de angajatorul la care a lucrat salariatul respectiv sau pe baza listelor cuprinzând persoanele care au desfășurat activitate în locuri de muncă în condiții deosebite.

În alin 2 al aceluiași articol se prevede că, în cazul distrugerii arhivelor, dovedită cu acte, se poate reconstitui potrivit legii, prin hotărâre judecătorească, perioada lucrată în condiții deosebite.

Procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite este reglementată prin dispozițiile art. 3 din HG nr. 261/2001, potrivit cărora, „ Încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite se face în cadrul următoarei metodologii alcătuită dintr-o succesiune recomandată de operațiuni specifice și care constau în:

a) nominalizarea în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite și stabilirea criteriilor aplicabile pentru această încadrare, care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate și sănătate în muncă, acolo unde acesta este înființat.

b) expertizarea locurilor de muncă din punct de vedere al protecției muncii;

g) obținerea avizului inspectoratului teritorial de muncă”.

Pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite este obligatoriu, potrivit prevederilor alin. 2 din același art., ca noxe ce se regăsesc ca efect asupra stării de sănătate și/sau ca noxe profesionale ce a avut ca efect asupra stării de sănătate să se regăsească în determinările efectuate la locurile de muncă.

În cauză din probele administrate, respectiv, carnetul de muncă, avizele emise de ITM D___, rezultă că locul de muncă unde și-a desfășurat activitatea reclamantul, în perioada 01.08.2002 – 31.12.2008 nu se încadrează în condiții deosebite.

Încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite din cadrul societății la care a desfășurat activitate reclamantul s-a făcut în baza avizelor emise de către Inspectoratul Teritorial de Muncă D___, la care se află atașate anexe în care sunt indicate locurile de muncă încadrate în condiții deosebite.

Potrivit anexelor la avizele emise în perioada 01.04.2001 – 31.12.2008, îndeplinesc condițiile pentru muncă desfășurată în condiții deosebite doar persoanele care desfășoară activitate efectivă la instalații.

Din înregistrările făcute în carnetul de muncă al reclamantului rezultă că în perioada 01.xxxxxx – 31.12.2008, acesta nu a desfășurat efectiv activitate în instalațiile menționate în anexele la avizele emise de ITM D___, fiind încadrat pe funcția de șef depozite.

În considerarea celor prezentate Curtea apreciază întemeiate criticile formulate de intimată împotriva sentinței, și în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va admite recursul și modifica sentința, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamant.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă ________________, împotriva sentinței civile nr.1749 din 09.04.2015, pronunțată de Tribunalul D___ - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P___ G_______.

Modifică sentința civilă nr.1749 din 09.04.2015, pronunțată de Tribunalul D___ - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX în sensul că respinge acțiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 01 Septembrie 2015


Președinte,

M____ C____

Judecător,

P____ P___

Judecător,

M____ P______

Grefier,

M______ V_______ A_____




Red.Jud.M.C____

Tehn.I.C./ex.3

Data: 04.09.2015.

Jud.FondC.Uncheașu

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025