R O M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. XXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXXX)
DECIZIE Nr. 194/2016
Ședința publică din 18 Ianuarie 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E____ D______ B_____
Judecător M____ V______ D___
Grefier R_____ N_______ C_____
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta C_____ M_______, împotriva sentinței civile nr.439 din data de 27.04.2015, pronunțată de Tribunalul T________ – Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal – Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații _________________ TR MAGURELE, _________________________ MAGURELE prin lichidator SCP T_____ SI ASOCIATII SRPL și ITM T________, cauza având ca obiect: acțiune în constatare - constatare desfășurare activitate în grupă de munca.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează Curții că dosarul se află la al II-lea termen de judecată, la termenul anterior cauza a fost amânată pentru lipsa de procedură cu intimații _________________ TR MAGURELE și ITM T________, precum și că în cauză intimata ITM T________, prin întâmpinarea formulată a solicitat judecata în lipsă conform art.411 alin.1, pct.2 din Codul de procedură civilă, după care:
Curtea, având în vedere că în cauză, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, s-a solicitat judecata în lipsă, în raport de prevederile art. 394 din Codul de procedură civilă, constatând că apelul este în stare de judecată, îl reține în pronunțare.
C U R T E A ,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T________ la data de 02 februarie 2015, sub nr. XXXXXXXXXXX, reclamanta C_____ M_______ a chemat în judecata pe pârâții: S.C. M____ G___ S.R.L. T____ M_______, în calitate de păstrător arhivă, SCP T_____ și ASOCIAȚII SPRL T____ M_______, în calitate de lichidator al S.C. E____________ S.A. T____ M_______ și INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ T________, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că munca prestată de aceasta în cadrul S.C. E____________ S.A. T____ M_______ în perioada 02.10.1981 – 01.04.2001 se încadrează în grupa I de muncă și, în consecință, pârâții să fie obligați la eliberarea unei adeverințe care să ateste grupa I de muncă și înscrierea în carnetul de muncă a mențiunilor privitoare la grupa I de muncă pentru perioada solicitată .
Prin sentința civilă nr. 439/27.04.2015, Tribunalul T________ a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiat. De asemenea, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului ITM T________ și a respins acțiunea în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Pentru a pronunța această soluție, a reținut următoarele
Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ T________, cu motivarea că acesta nu a deținut carnetele de muncă ale salariaților fostei S.C. E____________ S.A. T____ M_______, ori alte documente care să dovedească încadrarea în grupe superioare de muncă.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanta a ocupat funcția de strungar în cadrul pârâtei Întreprinderea de Utilaj Chimic, Întreprinderea de Mașini Electrice, ulterior S.C. E____________ S.A. T____ M_______, în perioada 02.10.1981 – 01.04.2001, activitatea desfășurată fiind încadrată în grupa a II – a de muncă.
Verificând mențiunile din carnetul de muncă al reclamantei pentru perioada în discuție, la pozițiile nr.3-54 se constată că activitatea desfășurată de aceasta în cadrul pârâtei Întreprinderea de Utilaj Chimic, Întreprinderea de Mașini Electrice, ulterior S.C. E____________ S.A. T____ M_______ a fost cea de strungar, activitate care nu se regăsește nominalizată în Ordinul nr.50/1990 ca fiind încadrată în grupa I de muncă.
Temeiul juridic al încadrării în grupa I de muncă este Ordinul MMPS nr.50/1990, completat prin Ordinul nr.125/1990, Instrucțiunile nr.1040/1967 de aplicare a Legii nr.27/1966, iar după anul 1990, prevederile art.13 din Ordinul nr.50/1990, art.1 din H.G. nr.456/1990, art.1 din H.G. nr. 559/1990 si Ordinul nr.1556/1995.
Prin Ordinul nr.50/1990, completat cu Ordinul MMPS nr.125/1990, au fost precizate locurile de muncă, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupa I și II de muncă. În grupa I se încadrează locurile de muncă cuprinse în anexa nr.1 la acest Ordin. La punctul nr.3 se stipulează că beneficiază de încadrare în grupe, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele I și II. La punctele nr. 6 și 7 din Ordin, s-a menționat că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I și II de muncă se face de către conducere împreună cu sindicatele libere din unități, ținând seama de condițiile de muncă deosebite, concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective, încadrarea în grupele de muncă realizându-se proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste locuri.
Conform prevederilor punctului nr. 8 din ordinul amintit, perioada de timp în care o persoana a avut sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri se stabilea de către conducerea unității sau prin prevederile legale care reglementau atribuțiile de serviciu ce reveneau fiecărei persoane, în raport cu funcția îndeplinită.
Cu alte cuvinte, încadrarea locurilor de muncă în grupele de muncă reprezintă un atribut al angajatorului, care se exercită în condițiile Ordinului nr.50/1990 și Ordinului MMPS nr.125/1990.
Rezultă că încadrarea activităților sau a locurilor de muncă în grupe superioare de muncă s-a efectuat sau trebuia să se efectueze, în momentul apariției fiecărui act normativ care reglementa aceasta, iar nominalizarea persoanelor să poată fi probată cu documentele existente în cadrul unității angajatoare.
Totodată, ținând seama de prevederile art.2 și 3 din Decretul-lege nr.68/1990, unitățile aveau obligația să analizeze și să precizeze în termen de 30 de zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și II de muncă începând cu 18.03.1969 și până în prezent.
Prin urmare, stabilirea condițiilor și nominalizarea locurilor de muncă ce pot fi încadrate în grupe de muncă, precum și nominalizarea persoanelor, revine unității angajatoare și, odată stabilită situația juridică, evidențierea acesteia se reflectă în carnetul de muncă sau în adeverințe emise de unitate.
Nefiind dovedite condițiile concrete de lucru, condiție esențială pentru încadrarea în grupă, instanța nu poate analiza „similitudinile” invocate de reclamantă cu alte activități nominalizate de Ordinul nr.50/1990 ori desfășurate în cadrul secției.
In opinia instanței, simpla exercitare a funcției de strungar și condițiile grele, specifice activității desfășurate, nu atrag în mod automat încadrarea în grupă de muncă, fiind necesar ca activitățile, condițiile sau locul de muncă să fie din cele prevăzute în anexa nr.1 la Ordin.
Așa cum se observă din dispozițiile Ordinului, acesta instituie principiul legalității grupelor de muncă, în sensul că activitățile, locurile de muncă și categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative, ele trebuind să fie cuprinse expres în norme specifice domeniului.
În concluzie, conform Ordinului nr.50/1990, pentru a beneficia de încadrarea în grupele I și II de muncă, personalul în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:1.să fi lucrat efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr.1 și 2 la Ordin sau să își fi desfășurat activitatea în aceleași condiții cu personalul beneficiar încadrat în grupele I sau II de muncă, în situația personalului muncitor din construcții-montaj sau din alte activități, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparații ale capacităților de producție; 2.nivelul noxelor existente la locurile de muncă prevăzute în aceste grupe să depășească nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă; 3.să fi fost nominalizat de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Beneficiul grupei de muncă nu se acordă dincolo de condițiile actului normativ cadru, doar prin raportare la eventuale condiții dificile de muncă, indiferent de profesia, locul de muncă sau activitățile desfășurate, ci prin analiza îndeplinirii condițiilor impuse de actul normativ.
Din carnetul de muncă al reclamantei rezultă faptul că aceasta a fost încadrată în perioada 02.10.1981 – 01.04.2001 în funcția de strungar în cadrul pârâtei, dar care nu se încadrează în anexa nr. I la Ordinul nr.50/1990. În speță, reclamanta nu a dovedit că a fost nominalizată de către conducerea unității și sindicat în vederea încadrării în grupele de muncă conform cerințelor prevăzute de art.6 din Ordinul nr.50/1990 și nu au existat determinări exacte ale timpului de muncă efectiv lucrat, pentru a stabili procentul lucrat în astfel de condiții.
Potrivit principiului „accesorium sequitur principale”, instanța a respins și capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la eliberarea adeverinței și înscrierea în carnetul de muncă a mențiunilor referitoare la grupa I de muncă, fiind accesoriu capătului principal de cerere care a fost respins, dar și pentru că dispozițiile legale referitoare la completarea carnetului de muncă au fost abrogate, carnetul de muncă al reclamantei, în materialitatea lui, fiind predat acesteia.
Prin cererea de apel apelanta a solicitat anularea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, primei instanțe.
În motivarea apelului, că prima instanță a repins cererea de chemare în judecată ca nefondată, considerând că încadrarea personalului în grupe de muncă se face de conducerea unității, împreună cu sindicatele, fiind un atribut al angajatorului, astfel încât, cum în carnetul de muncă este înscrisă grupa a II-a de muncă, nu există temei juridic pentru schimbarea încadrării grupei de muncă. Motivarea este nelegală, în condițiile în care prima instanță a respins proba cu expertiză contabilă care putea să lămurească condițiile de muncă. Mai mult, respingerea solicitării de administrare a probei cu expertiză contabilă a fost motivată superficial.
De asemenea, soluția primei instanțe a fost întemeiată pe considerentul lipsei unor buletine de determinare a noxelor, însă a respins proba care putea stabili existența noxelor.
În drept, a invocat art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă.
În dovedire, a solicitat administrarea probei cu expertiză contabilă.
Inspectoratul Teritorial de Muncă T________ a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de apel, indicât că în mod legal a admis prima instanță excepția lipsei calității procesual pasive a acestui intimat.
Examinând sentința atacată în temeiul dispozițiilor art. 479 alin. (1) teza I C. pr. civ., potrivit cărora „instanța de apel va verifica, în limita cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță”, Curtea reține următoarele:
Apelanta a arătat că activitatea desfășurată ca strungar, în perioada 02.10.1981 – 91.04.2001, la S.C. E____________ S.A. se încadrează în grupa I de muncă și în mod eronat a respins prima instanță proba cu expertiză care putea dovedi condițiile în care s-a desfășurat munca, respectiv faptul că munca acesteia trebuia încadrată în grupa I de muncă.
Conform carnetului de muncă, activitatea desfășurată de apelanta reclamantă în perioada de referință nu a fost încadrată în grupă de muncă.
Critica privind respingerea eronată a probei cu expertiză, din care să rezulte condițiile în care s-a desfășurat activitatea prestată de apelanta reclamantă în perioada 02.10.1981 – 91.04.2001, este neîntemeiată, întrucât, supă cum se va arăta, indiferent de concluziile raportului de expertiză, în circumstanțele de față nu se poate dispune încadrarea apelantei reclamante în grupa I de muncă.
Curtea reține că încadrarea activității apelanteir în grupe superioare de muncă (grupa I) nu este permisă, în speța de față, pentru următoarele considerente:
Anterior datei de 18 martie 1969, încadrarea în grupele I sau a II-a de muncă, se făcea în baza Regulamentului de aplicare a Decretului nr. 292/1959, tabelele 1 și 2 anexă, Instrucțiunilor nr. 1040/1967 de aplicare a Legii nr. 27/1966, prin care s-au preluat tabelele 1 și 2, anexe la Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 292 din 1959, Ordinului nr. 59/1969 pentru stabilirea locurilor de muncă cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I si a II a de muncă în vederea pensionării, Ordinelor nr. 105/1976 și nr. 210/1977, nepublicate.
După data de 18 martie 1969 și până la data de 01.03.1990 au fost aplicabile prevederile Ordinului 50/1990.
Pe perioada 01.03.xxxxxxxxxxxxxxx01 s-a aplicat Ordinul nr. 125/1990.
Aplicabilitatea acestor ordine în intervalul menționat rezultă din coroborarea prevederilor punctului 5 al Ordinului nr. 125/1990 cu punctul 1 din Ordinul nr. 50/1990 și art. 20 din HG nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, precum și din Instrucțiunile de completare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locurile de muncă încadrate în grupele I și/sau a II a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, cuprinse în Ordinul nr. 590/2008.
În consecință, având în vedere perioada de referință 1981 - 2001, în speță sunt aplicabile atât Ordinul nr. 50/1990 cât și Ordinul nr. 125/1990.
Conform pct. 6 și 7 din Ordinul nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile de muncă deosebite concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc.). Încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.
În Ordinul nr. 125/1990, la punctul 4 se prevede că: Metodologia, pe baza căreia unitățile efectuează încadrarea în grupele I și II de munca, este cea prevăzută în Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătății și Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii cu completările făcute prin Ordinul nr. 100/1990 și care se aplică în continuare.
Față de prevederile ordinelor menționate, încadrarea în grupă de muncă este condiționată imperativ de: 1. Prestarea activității la locurile și activitățile prevăzute/enumerate în anexe; 2. Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupă de muncă de angajator împreună cu sindicatul; 3. Prestarea activității care se încadrează în grupe de muncă în proporțiile prevăzute de lege.
În speță, în lipsa nominalizării apelantei, de către angajator, ca persoană care a lucrat în grupe superioare de muncă, încadrarea în această grupă este posibilă numai în situația în care neîncadrarea în grupa de muncă s-a realizat din eroare (în sensul că persoane care au lucrat în condiții identice, la aceeași unitate, au fost încadrate în grupă de muncă, existând tabele nominale ori alte înscrisuri din care să rezulte cu certitudine încadrarea, iar reclamanta a fost omisă, din eroare), fapt nedovedit în speță.
Așadar, instanța de judecată nu poate ignora procedura de încadrare a activității în grupă de muncă.
Prin urmare, având în vedere că apelanta reclamantă nu a fost nominalizată de angajator, iar lipsa nominalizării nu are la bază o discriminare, precum și faptul că locul de muncă al apelantei reclamantă nu este enumerat în anexele care reglementează activitățile încadrate în grupe superioare de muncă, Curtea constată că nu se poate constata încadrarea acesteia în grupa I de muncă.
Față de toate aceste considerente, având în vedere că soluția primei instanțe este legală, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge apelul declarat de apelanta C_____ M_______, cu domiciliul în T____ Magurele, _______________________ A, județ T________, CNP xxxxxxxxxxxxx, împotriva sentinței civile nr.439 din data de 27.04.2015, pronunțată de Tribunalul T________ – Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal – Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații _________________ TR MAGURELE, cu sediul în Tr. Magurele, _____________________ 2, ___________________________, _________________________ MAGURELE prin lichidator SCP T_____ SI ASOCIATII SRPL, cu sediul în Tr. Magurele, _______________________ 4, _____________, J____ T________ și ITM T________, cu sediul în A_________, ___________________, J____ T________, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18 Ianuarie 2016.
|
Președinte, E____ D______ B_____ |
|
Judecător, M____ V______ D___ |
|
|
Grefier, R_____ N_______ C_____ |
|
R.C. 25 Ianuarie 2016
Red. jud: BED/08.02.2016
Jud. fond: Z_____ L_____
Termeni și Condiții
Politica de confidențialitate
Politica Cookies
© Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025