Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL D___
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 7270/2012
Ședința publică de la 24 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C______ D___
Asistent judiciar M_______ D___
Asistent judiciar M_____ T_____
Grefier L____ S______
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul R________ J__ F_____ în contradictoriu cu pârâta ___________________________, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, prin avocat și martora R________ R_____, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța procedează la audierea martorei R________ R_____, declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar.
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, pronunțarea unei hotărâri care să constate că reclamantul a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă și obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe în acest sens. Depun la dosarul cauzei practică judiciară și arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele
La data de 17.05.2011, reclamantul R________ J__ F_____ a chemat în judecată pe pârâta ___________________________ , pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că activitatea desfășurată în cadrul pârâtei, în funcția de bobinator, perioada 1.07.xxxxxxxxxxxxxxx85, se încadrează în grupa a II-a de muncă și să fie obligată pârâta să îi elibereze adeverință în acest sens.
In motivare, a arătat că a fost angajat ca bobinator în cadrul pârâtei de la 01.07.1975 , desfășurându-și activitatea în prezenta permanentă a noxelor profesionale : zgomot și vibrații puternice , radiații chimice ce au dat naștere unor boli de natură profesională, pârâta refuzând să îi acorde grupa a II a de muncă pentru perioada 1.07.xxxxxxxxxxxxxxx85 .
A arătat că, pentru perioada 01.03.1986 – 01.04.2001 pârâta i-a acordat grupa a II-a de muncă conform ordinului 50/1990, anexa II, punctul 45, în procent de 70%, fapt menționat în carnetul de muncă la poziția 88.
Consideră că i se cuvine acordarea grupei a II a de muncă și pentru perioada 1.07.xxxxxxxxxxxxxxx85 în condițiile în care a desfășurat aceeași activitate, în aceleași condiții grele de muncă ca și în perioada 1.03.xxxxxxxxxxxxxxx01.
In perioada sus amintită a arătat că a desfășurat activitate într-un procent de 100% , activități precum șlefuirea produselor izolante pe bază de mică , izolarea bobinelor și presarea conurilor izolante cu rășini sintetice , impregnarea benzilor din fibră de sticlă cu lacuri preparate din rășini sau solvenți toxici.
A depus la dosar in copie carnetul de muncă.
La data de 16 09 2012, pârâta ___________________________ a depus la dosar întimpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii considerând că reclamantul nu se încadrează în prevederile legale în materia acordării grupei a II-a de muncă.
A arătat că activitatea desfășurată de salariații bobinatori nu se regăsește in Anexa nr 5 la CCM din anul 1992 cu grupă de muncă, așadar locul său de muncă nu a fost nominalizat de către comisia de nominalizare a locurilor de muncă a persoanelor ce se încadrează în grupa a II-a de muncă , și ca urmare cererea este neîntemeiată .
Pârâta a depus la dosar tabelul nominal cu persoanele nominalizate in grupa a II-a de muncă, înainte și după anul 1990.
La solicitarea reclamantului, instanța a încuviințat proba cu un martor , fiind audiată astfel martora R________ R_____ a cărei declarație a fost consemnată și atașată la dosar.
De asemenea instanța a luat act că pârâta nu a solicitat in contra probă audierea vreunui martor .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Reclamantul a fost salariatul unității pârâte cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată începând cu data de 01.07.1975 până la zi în funcția de bobinator atelier curent continuu din cadrul Fabricii Mașini Electrice Rotative și din cadrul Fabricii Transformatoare, așa cum rezultă din carnetul de muncă și din întimpinare, desfășurând activitate specifică constând in șlefuirea produselor izolante pe bază de mică, izolarea bobinelor, presarea conurilor izolante cu rășini sintetice , impregnarea benzilor din fibră de sticlă cu lacuri preparate din rășini sau solvenți toxici.
Pentru perioada 01.03.1986 – 01.04.2001 pârâta i-a acordat grupa a II-a de muncă conform ordinului 50/1990, anexa II, punctul 45, în procent de 70%, fapt menționat în carnetul de muncă la poziția 88.
Pentru perioada 01.07.1975 – 01.04.1985, pârâta nu a încadrat activitatea reclamantului in grupa a II-a de muncă, susținând că nu a fost nominalizat conform art. 6 din Ordinul 50 / 1990 de către conducerea unității împreună cu sindicatele libere din unitate.
Instanța apreciază că refuzul pârâtei de a încadra activitatea reclamantului în grupa a II-a de muncă în perioada 01.07.1975 – 01.04.1985 este nejustificat, argumentele din întimpinare, referitoare la nivelul scăzut de noxe de la locul de muncă al reclamantului fiind nedovedite.
Reclamantul a făcut dovada cu mențiunile din carnetul de muncă și cu declarația martorului audiat că în această perioadă a desfășurat activitate in aceeași funcție de bobinator, in același atelier, in aceleași condiții de toxicitate ca și în perioada 1986 – 2001, în care a beneficiat de încadrare in grupa a II-a de muncă .
Astfel, din declarația martorei rezultă că activitatea reclamantului consta in pregătirea bobinelor , izolarea conductorilor electrici, operațiuni ce presupuneau lucru cu materiale electroizolante pe bază de mică , alcool, rășini epoxi , acetonă .
Atelierul reclamantului era situat intre atelierul de impregnare in care se foloseau lacuri electroizolante și cuptoare electrice și atelierul de decapare in care se folosea sodă caustică, acid, ateliere care au fost încadrate în grupa a II a de muncă și după 1990 așa cum rezultă din tabelele nominale depuse la dosar.
In atelier existau vapori toxici gaze toxice, rezultate atât din activitatea proprie desfășurată de reclamantă, din materialele folosite in propria activitate, cât și din activitatea desfășurată în cele două ateliere alăturate care nu erau separate de atelierul reclamantului, cu uși izolante și comunicau intre ele. In plus, reclamantul era nevoită în desfășurarea propriilor activități să se deplaseze în ambele ateliere de impregnare și decapare, intrând astfel in contact cu substanțele nocive.
Întreaga activitate a reclamantului se desfășura in același loc in aceleași condiții pe parcursul întregului program de lucru al unei zile.
Având in vedere că în perioada 01.07.1975 – 01.04.1985 reclamantul a desfășurat aceleași activități în același loc de muncă și în aceleași condiții de toxicitate ca și în perioada pentru care a fost încadrat în grupa a II-a de muncă , precum și faptul că la locul de muncă al reclamantului existau aceleași condiții de muncă nocive ca și în atelierele învecinate , cel de impregnare și decapare , ateliere care au beneficiat de încadrarea in grupa a II-a de muncă, instanța apreciază că se justifică încadrarea reclamantului in grupa a II-a de muncă în procent de 100% și pentru perioada 01.07.1975 – 01.04.1985.
Susținerea pârâtei că reclamantul nu poate fi încadrată în grupa a II a de muncă deoarece nu a fost nominalizat de comisia mixtă patronat – sindicate constituită conform art 6 din ordinul 50/1990 nu poate fi reținută de instanță, deoarece încadrarea in grupele de muncă se face in funcție de condițiile nocive concrete existente la locul de muncă, de gradul de pericol pe care il presupune activitatea desfășurată de o persoană și nu poate fi limitată de comisia de nominalizare. Lipsa nominalizării nu poate priva salariatul de un drept al său.
De asemenea nu poate fi reținută susținerea pârâtei că încadrarea în grupa a II-a de muncă nu s-a făcut datorită nivelului scăzut de noxe, deoarece aceste situații nu au fost dovedite cu acte .
Văzând și prevederile Ordinului 50/1990 ,. anexa 2 pct. 29 (..șlefuirea produselor electoizolante pe bază de mică) și 79 (izolarea bobinelor și presarea conurilor izolante cu rășini sintetice , impregnarea benzilor din fibră de sticlă cu lacuri preparate din rășini sau solvenți toxici și polimerizarea rășinilor respective) , instanța va admite acțiunea , va constată că reclamantul a desfășurat activitate pentru pârâtă în perioada 01.07.1975 – 01.04.1985 în funcția de bobinator se încadrează în condițiile grupei a II-a de muncă conform Ordinului 50/190 anexa 2 pct. 26, 79 în procent de 100%
Va obliga pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens, adeverință care să respecte condițiile de formă prevăzute de Ordinul 590/2008, obligație ce-i revine angajatorului în conformitate cu prevederile art 40 alin 2 lit f din Codul muncii .
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamantul R________ J__ F_____ cu domiciliul în C______, ________________________________. 30, _____________, __________________ în contradictoriu cu pârât ___________________________ cu sediul în C______, __________________________ 80, județul D___.
Constată că activitatea desfășurată de reclamant în funcția de bobinator, în perioada 1.07.1975 - 1.04.1985 pentru pârâtă se încadrează în grupa a II de muncă conform Ordinul 50/90 anexa 2 pct. 26, 79 în procent de 100 %.
Obligă pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens, adeverință care să respecte condițiile de formă prevăzute de Ordinul 590/2008.
Definitivă Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Octombrie 2012
Președinte Asistenți judiciari Grefier
C______ D___ M_______ D___ M_____ T_____ L____ S______
Red C.D___
4 ex. – 30.10.2012