Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL B_____
SECTIA CIVILĂ
DECIZIa civilă Nr. 1227/______________________> Ședința publică de la 12 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D______ N________
Judecător C_______ Ș________
Grefier E___ P_________
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul B_____ I__, împotriva sentinței civile nr.275/MAS din data de 19 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul B_____, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 28 septembrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 12 octombrie 2015.
C U R T E A :
Deliberând asupra apelului declarat constată că prin sentința civilă nr. 275/MAS/19.02.2015, pronunțată de Tribunalul B_____, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul B_____ I__ în contradictoriu cu pârâta S.C. O_____ de A________ B_____ S.A.
În considerentele sentinței prima instanța a reținut următoarele:
În perioada 20.07.xxxxxxxxxxxxx84 reclamantul B_____ I__ a fost angajatul Întreprinderii Mecanice B_____, actualmente pârâta ______________________ SA B_____, în funcțiile de rectificator și tehnician principal, așa cum rezultă din copia carnetului său de muncă ________ nr. xxxxxxx, aflată la filele 13-23 din dosar.
Aceste mențiuni sunt confirmate de cele înscrise în registrul intrări al pârâtei din care rezultă că reclamantul a lucrat în perioada menționată mai sus ca rectificator în secția „Sculărie”.(filele 30-32).
Conform Ordinului nr. 50 din 5 martie 1990 pentru precizarea locurilor de munca, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii, la anexele I și II sunt cuprinse listele locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale stabilite conform art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990, care dau dreptul la încadrarea în grupele I și II de muncă.
Reclamantul nu a arătat că s-ar încadra în vreuna dintre situațiile expres și limitativ prevăzute în anexele menționate mai sus, iar meseriile de rectificator și tehnician principal pe care le-a exercitat efectiv în cadrul societății pârâte nu se regăsesc în aceste anexe.
Potrivit art.15 din Ordinul nr.50/1991, dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de munca și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionarii se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de munca conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii.
Din mențiunile din cartea de muncă depusă în copie la dosarul cauzei, instanța a constatat că reclamantul nu a exercitat activitățile enumerate în Ordinul nr. 50/1990, pentru a obține încadrarea în grupă superioară de muncă.
Faptul că reclamantul a lucrat în condiții de muncă grele, efectuând ore suplimentare, cu noxe care îi puteau afecta sănătatea și viața nu presupune încadrarea sa automată într-o grupă I de muncă.
Pârâta a făcut dovada că a respectat procedura de încadrarea a locurilor de muncă în grupe de muncă corespunzătoare prevederilor Ordinului 50/1990 și a Ordinului 125/1990. La încadrarea locurilor de muncă în grupe de muncă, salariații au fost reprezentați de liderul Sindicatului Liber, așa cum rezultă din tabelul anexă B aflat la filele 33-34 din dosar. Cu ocazia desfășurării acestei proceduri, comisia constituită în anul 1991 de reprezentanții conducerii societății și ai salariaților reprezentați de sindicat a hotărât ca din cadrul secției Sculărie, în care și-a desfășurat efectiv activitatea reclamantul, numai sablatorii să fie încadrați în grupa a II a de muncă, în procent de 100%.
Conform prevederilor art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă personalul care este în activitate, muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și desfășoară activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Totodată, în art. 6 din același act normativ se stipulează că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc ridicat de explozie, iradiere sau infectare, etc.)
În concluzie, încadrarea reclamantului pentru perioada solicitată în cererea de chemare în judecată ca activitate prestată în grupă de muncă în conformitate cu prevederile Ordinului 50/1990 nu este posibilă.
Mai mult decât atât, după cum se poate observa din modul de formulare a primului capăt de cerere, reclamantul a solicitat instanței să constate o stare de fapt, anume aceea că a fost angajat în funcții și a lucrat în secții cuprinse în grupele I și II de muncă. Or, potrivit art. 35 Cod procedură civilă, cel care are interes poate să ceară doar constatarea existenței sau inexistenței unui drept, nu și a unei situații de fapt, iar cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.
În consecință, nici cererea de obligare a pârâtei la eliberarea unor adeverințe care să ateste încadrarea în grupă de muncă nu poate fi admisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul B_____ I__, solicitând admiterea apelului și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea apelului se arată că prima instanță în mod greșit a apreciat că nu se încadrează în grupa a II a de muncă, lucrând ca și rectificator în cadrul secției „Sculărie”. Meseria de rectificator este prevăzută de OG. 50/90 și a lucrat în timp efectiv în secția respectivă în perioada 20.07.xxxxxxxxxxxxx84.
În drept, apelul este întemeiat pe dispozițiile art. 470 din Codul de procedură civilă.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat ca nefondat.
Examinând actele și lucrările dosarului, în conformitate cu prevederile art. 476 alin.1 și art. 479 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea retine următoarele:
Chestiunea de drept supusă controlului judecătoresc vizează posibilitatea încadrării retroactive în grupe de muncă după abrogarea dispozițiilor legale ce reglementau acordarea grupelor de muncă, în perioada anterioară intrării în vigoare a Legii 19/2000.
Actele normative care reglementau încadrarea în fosta grupă a II a de muncă au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii 19/2000. După această dată nu mai există bază legală pentru încadrarea locurilor de muncă în grupe de muncă, iar atestarea faptului că o anumită persoană a lucrat în perioada anterioară datei de 01.04.2001 în locuri de muncă încadrate în grupe de muncă se poate face numai dacă “ nominalizarea persoanei” s-a făcut anterior datei de 01.04.2001 și numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme verificabile, aflate în evidența angajatorilor sau deținătorilor de arhive. Altfel spus, în prezent, angajatorii nu au temei legal pentru a nominaliza noi persoane, ori pentru a încadra activități desfășurate anterior datei de 01.04.2001, în grupe de munca, ci doar pentru a atesta un fapt consumat anterior datei de 01.04.2001.
Prima instanța a stabilit în mod correct că este neîntemeiată acțiunea formulată, în condițiile în care din tabelul nominal anexa B din data de 17.04.1990 (file 33-34 dosar fond) rezultă că pentru secția „Sculărie”, în care a activat și apelantul, se încadrează în grupă de muncă potrivit art. 3 din Ordinul 50/05.03.1990, doar persoanele care au desfășurat activitate de șablor, iar apelantul a desfășurat activitate de rectificator.
Instanța de apel nu va reține susținerea apelantului potrivit căreia activitatea de rectificator este prevăzută în mod expres de Ordinul 50/90, fără a indica însă și un articol anume în care este menționată expres această activitate.
Pentru motivele de fapt și de drept expuse, curtea constată că prima instanța a făcut o aplicare și interpretare corectă a dispozițiilor legale incidente în speță și pe cale de consecință, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge ca neîntemeiat apelul declarat de apelantul B_____ I__ împotriva sentinței civile nr. 275/MAS din data de 19.02.2015 pronunțată de Tribunalul B_____ – Secția I civilă, pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de reclamantul B_____ I__ împotriva sentinței civile nr. 275/MAS/19.02.2015 pronunțată de Tribunalul B_____ – Secția I civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.10.2015.
Președinte, D______ N________ |
|
Judecător, C_______ Ș________ |
|
Grefier, E___ P_________ |
|
Red.DN/11.11.2015
Tehnored.E.P. 12 Noiembrie 2015-4 ex.
Jud fond P.M__